România literară, octombrie-decembrie 1973 (Anul 6, nr. 40-52)

1973-10-04 / nr. 40

Din 7 in 7 zile COMITETUL EXECUTIV a! Comitetului Central al ** Partidului Comunist Român a adoptat, în unani­mitate, în şedinţa sa din 26 septembrie a.c, o hotărire specială cu privire la vizita pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Par­tidului Comunist Român, preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, a întreprins-o, între 29 august şi 20 septembrie 1973, în Cuba, Costa Rica, Venezuela, Columbia, Ecuador şi Peru. Comitetul Executiv dă o înaltă apreciere bogatelor rezultate ale acestei vizite isto­rice, de care a luat cunoştinţă cu vie şi profundă satisfacţie. Hotărirea Comitetului Executiv salută de asemenea cu satisfacţie rezultatele intil­­nirii dintre tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi Leopold Sedar Senghor, preşedintele Republicii Senegal, precum şi rezultatele vizitei in Maroc, convorbirile purtate cu şeful statului marocan, regele Hassan al II-lea, şi alte personalităţi politice. întreaga opinie publică românească aderă cu însufleţire la importanta hotărîre a Comitetului Executiv şi evidenţia­ză rolul esenţial ce revine in elaborarea şi realizarea întregii politici ex­terne a României socialiste tovarăşului Nicolae Ceauşescu, sol al priete­niei şi solidarităţii poporului român cu popoarele vizitate. Activitatea neobosită, plină de pasiune, de dinamism şi înaltă competenţă depusă de şeful statului nostru serveşte în mod exemplar interesele poporului ro­mân, precum şi idealurile de pace, progres social, colaborare şi înţelegere între naţiuni.­­ I­NTREAGA presă românească şi toate mediile au­■­dio­vizuale au acordat o deosebită atenţie solemni­tăţii de sărbătorire şi decorare a diviziei „Tudor Vladimirescu-Debreţin“, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea acestei glorioase unităţi militare. Aniversarea s-a bucurat de prestigioasa prezenţă a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului, preşedintele Consiliu­lui de Stat şi comandant suprem al forţelor armate. In discursul pe care l-a pronunţat cu prilejul acestei solemnităţi, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a evocat momente eroice din istoria patriei, a pus în lumină lupta plină de sacrificii a poporului nostru pentru apărarea independenţei şi suve­ranităţii naţionale, pentru libertate şi pentru edificarea noii societăţi, circumstanţe în care viteaza noastră armată populară, bravii săi ostaşi şi comandanţi au meritat cele mai calde şi entuziaste elogii. Din magis­trala cuvîntare a preşedintelui Consiliului de Stat desprindem cîteva pa­saje : «S-a menţionat aici drumul de luptă al diviziei „Tudor Vladimi­­rescu“. In luptele grele pe care le-a dus această divizie, ca de altfel în­treaga noastră armată, s-au afirmat caracterul nou, strînsa legătură cu poporul a forţelor armate române. Ca urmare a contribuţiei aduse la victoriile în aceste lupte grele, diviziei „Tudor Vladimirescu“ i s-a atri­buit şi numele de „Debreţin“, printr-un ordin al Comandamentului Su­prem al Uniunii Sovietice. Aceasta a constituit o recunoaştere şi o re­compensă — dacă se poate spune aşa — a participării sale la eliberarea acestui important oraş din Ungaria». Cu privire la poziţia ţării noastre în marile probleme de actualitate internaţională, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a spus : „Ne pronunţăm cu energie pentru măsuri h­otărîte în direcţia dezarmării şi, în primul rînd, a dezarmării nucleare, pentru dezarmarea generală. Considerăm că aceasta constituie o necesitate imperioasă pentru destinderea omenirii, ţinînd seama atît de cheltuielile uriaşe care se fac an de an pentru înar­mare şi care apasă greu pe umerii tuturor popoarelor, cît şi de acumu­larea unor stocuri tot mai mari de arme de distrugere în masă, cum sînt armele nucleare şi cele chimice şi bacteriologice. Nu se poate asigura o adevărată destindere şi colaborare fără a se trece concret la măsuri în direcţia dezarmării ! Sîntem preocupaţi de a asigura participarea tot mai activă a tuturor popoarelor la soluţionarea marilor probleme internaţio­nale. Acordăm un rol important ţărilor mici şi mijlocii, care trebuie să-şi spună cuvintul în soluţionarea tuturor problemelor vieţii internaţionale. In acest context, acordăm o mare însemnătate întăririi şi creşterii rolu­lui Organizaţiei Naţiunilor Unite, al altor organisme internaţionale“. Cu­­vîntarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu a fost de numeroase ori între­ruptă de aplauzele şi uralele îndelungi ale întregii asistenţe şi ale miilor de ostaşi şi ofiţeri prezenţi la această înălţătoare solemnitate. L­a 20 de zile după ce a săvîrşit tragica şi singeroasa lovi­­­­tură de stat din Chile, junta militară continuă să se men­ţină prin teroare, arestări şi execuţii sumare. O ştire care a provocat vie şi legitimă îngrijorare şi indignare în toată lumea este arestarea secretarului ge­neral al Partidului Comunist din Chile, Luis Corvalan. Prieten al poporului român, aşa cum se spune, pe drept cuvînt, în „Declaraţia Comitetului Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român", dată publicităţii îndată după aflarea acestei ştiri care ne-a umplut de indignare, tovarăşul Luis Corvalan este o personalitate de seamă a vieţii publice chiliene, un luptător consecvent pentru pace, înţelegere şi colaborare internaţională. In numele solidarităţii mi­litante a întregului popor român cu toate forţele democratice şi progresiste chiliene, Comitetul Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Ro­mân protestează cu fermitate împotriva acestui act de samavolnicie şi cere elibe­rarea imediată a tuturor celor arestaţi, încetarea sălbaticei campanii de pri­goană şi persecuţie, restabilirea drepturilor şi libertăţilor constituţionale în Chile, respectarea drepturilor fundamentale ale omului. In unanimitate, po­porul român îşi exprimă convingerea ca nici o forţă, oricît de brutală, nu va putea infringe voinţa unită a clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii chi­liene pentru salvarea valorilor reale ale ţării, pentru revenirea pe drumul li­bertăţii, independenţei naţionale şi progresului social. LI­CF.IRILE celei de a doua faze a Conferinţei pentru­­securitate şi cooperare în Europa continuă, la Geneva, la Centrul Internaţional de conferinţe. După un amănunţit schimb de păreri pri­vind graficul viitoarelor şedinţe în principalele organe de lucru ale Conferin­ţei, Comitetul de coordonare a hotărit, in unanimitate, crearea unui „grup ad-hoc“ de lucru format din reprezentanţii tuturor statelor participante, care ţinînd seama de experienţa de pină acum să treacă în mod concret la exami­narea aspectelor de fond ale chestiunilor înscrise pe agenda Conferinţei. De asemenea, au fost examinate modalităţile tehnice de consultare a altor orga­nizaţii internaţionale in probleme ce fac obiectul actualei sesiuni de la Geneva. Cronicar gr*“ '­ Xvivi.: pi II I % II EE H 2 România literară II Pro­domoa Toamna la Mogoşoaia I­II fiecare toamnă e greu să scapi de repetiţia obsesivă a superbelor ritmuri argheziene: „Niciodată toamna / Nu fui mai frumoasă... / Sufle­tului Nostru / Bucuros de Moarte...“, deşi fenomenul e ciclic, se întîmplă cu regu­laritate în fiecare an, mi s-a întîmplat şi în anii buni şi în anii mai puţini buni sau de-a dreptul răi. Dar de fiecare dată, niciodată toamna nu fu mai fru­moasă... în acest an am prilejul s-o văd in parcul castelului brîncovenesc de la Mogoşoaia şi frumuseţea acestui loc de apă şi verdeaţă şi elegante linii îmbina­te în bolţi de cărămidă roşie şi piatră ne face să credem o dată în plus că spa­ţiul nu este un loc gol, uniform şi în­tins, omogen ca un număr, în care se aşează lucrurile, ci are şi calităţi, in­­groşări şi subţieri, este un spaţiu reali­tate. Cînd s-a ridicat palatul, îmi închi­pui că meşterii constructori, dacă nu insuşi principele, au căutat anume un foc de vrajă, unde nevăzuţi curenţi de aer şi ape se adună intr-un mod de repaos şi au gîndit astfel clădirea, incit să fie frumoasă şi goală, chiar fără animaţia orientală ce trebuie că i-a fost speci­fică în vremurile de demult. Lumina de toamnă descoperă cornişe şi forme ascunse în alte anotimpuri şi mai ales ne dezvăluie frumuseţea paşnică a li­niei curbate în boltă. Cum ar fi lumea aceasta dacă clădirile oamenilor n-ar fi descoperit ritmul liniilor curbe, pre­vestire a spaţiilor ordonate, închise faţă de primejdia nevăzută ? Frumuseţea lor mai ales în lumina aurie şi inun­dată, care pare că nu are sursă şi se naşte chiar din interiorul spaţiului, ne face bănuitori. Aceasta este oare lu­mea ? Unde sînt „Spinările de şarpe“, unde a dispărut pînda, unde s-a închis lupta, zbaterea şi contradicţia ? Unde este echilibrul instabil, în ce loc a dis­părut fragilitatea ? Calmul regal al toamnei ne ascute suspiciunea şi atunci, din mers legănat de barcă, privim castelul tulburat în apă şi ne amintim. Marele diplomat, vodă Brîncoveanu, în acest loc găsea e­­chilibrul puterilor care să-l facă să su­pravieţuiască el şi ţara, in acel veac de primejdie cînd mari imperii se apropia­seră prea tare şi se înfruntau la noi şi, vai, pentru noi. Spaţii nemăsurate se întindeau în toate punctele cardinale, spaţii aproape nelocuite, codrii uriaşi, cîmpia de nord a continentului, deşer­­turile arabice. Insă înfruntarea de for­ţe avea loc aici, solicitînd subtila inte­ligenţă rafinată a hospodarului ce se trăgea şi din descălecători şi din îm­păraţi şi mari dregători ai Bizanţului. Vreme de un sfert de veac, Brînco­­veanu a izbutit şi în acelaşi timp a fă­cut să treacă, fără să ne desfiinţeze, şi acel prim şoc, atît de periculos. Izbînda sa diplomatică a fost desăvîrşită, cu tot sfîrşitul său tragic, însă înţelepciunea sa a mers mai de­parte. El a lăsat pretutindeni, şi mai ales aici, o mărturie a unui timp, de el, abil, făcut paşnic, a durat bolţi ce se reflectă în apa verzuie a rîului-lac, a creat un stil, sinteză şi început, sinteză specifică a vechiului loc şi a Europei de care prinţul n-a vrut niciodată să se des­prindă. Niciodată nu este prea mult, dar nici prea puţin timp, pentru a construi du­rabil o cultură. Nu numai ca funcţiona­litate imediată şi nici măcar numai pen­tru mărturie, nici doar pentru frumu­seţe. O cultură, deşi determinată istorie şi parte din istorie, ajută fiinţei umane să-şi creeze ataşe dincolo de moment, este nepieritoare şi nu poate fi distrusă de nimeni. Privind palatul brîncovenesc in lu­mina de toamnă, alungăm bănuiala că vălul frumuseţii ascunde adevărata faţă a lucrurilor şi ne încredinţăm că din­colo de primejdie există un adevăr şi mai profund, pe care numai cultura ni-l descoperă. Toamna va păli şi anul viitor ne vom reaminti iar de versurile argheziene, iar frumuseţea culturală ne dă o încredere mai mare decât a reveni­rii ciclice a anotimpurilor. Fără ea, am fi goi, fără memorie, o populaţie de deşert alungată de simunuri. Pentru că adevăratul deşert este numai cel cultural. Alexandru Ivasiuc Con­fluenţe MUZICĂ şi POEZIE U­N ritm interior eruptiv, abia zăgă­zuit, întilnim în oricare mare poem, cum, tot aşa, sonoritatea plină de sugestii poetice ne învăluie şi ne infioa­­ră, de fiecare dată cînd ascultăm o mare simfonie. Il citim pe Eminescu, pe Schil­ler, pe Whitman şi un examen lăuntric nu scapă registrele de orgă foarte com­plexă a profundei sensibilităţi muzicale, cum, tot aşa, ascultindu-l pe Beethoven, pe Wagner sau pe minunatul nostru Enescu simţim echivalenţa seducătoare a versului profund. Nimic mai tulburător decit să crezi în aceste mari arte, să poţi să spui că sint un Foc sublim pe care să-l înalţi cu mîinile şi cu inima ta din zori şi pînă-n noapte şi să nu-l termini niciodată. Să te simţi mereu in cîmpul lor magnetic. Am iubit Poezia încă din anii cei mai fragezi — mama o şi scria — iar Muzi­cii m-am hotărit să-i dedic întreaga mea viaţă. In casa noastră venea foarte des un oaspete de elită, pe care eu l-am îndrăgit de mică : maestrul Mihai Jora, un spirit deosebit de ascuţit şi de fin, un colabo­rator de prestigiu al poeţilor, un compo­­zitor-părinte al lied-ului românesc, care a compus atît de admirabil pe versurile poeţilor noştri, printre care peste 60 de cintece, unele devenite clasice aproape in literatura muzicală a genului, pe ver­surile mamei mele, Mariana Dumitrescu. Discuţiile despre poezie care se încin­geau foarte adesea în casa noastră mă făceau să ascult, din colţul meu, înflă­cărările lui Victor Eftimiu şi Petru Co­­nvarnescu. Ani întregi, copilăria mea a intilnit în casa noastră prezenţe care mi-au rămas întipărite in minte şi pe care le priveam de jos în sus, pe diagonala admiraţiei, respectului pe care le măreau ochii mei de copil : Theodor Pallady, George Geor­­gescu, George Breazul, Paul Constanti­­nescu, Constantin Silvestri, Alfred Men­delsohn, Maria Tănase... Cercul larg de prieteni ai părinţilor mei, pe care îi întîlneam fie in casa noastră, fie în vacanţe sau in alte împre­jurări, cuprindea personalităţi din toate domeniile de activitate artistică sau din domeniul ştiinţei. De asemenea, în multe alte împrejurări, am cunoscut îndeaproa­pe şi m-am bucurat de sfaturile unor personalităţi ale vieţii muzicale interna­ţionale : Nadia Boulanger, Aram Hacia­­turian, Tihon Hrenikov, Marcel Mihalo­­vici, Georges Auric, Norman Dello Joio... Dar cele mai multe discuţii le-am a­­vut cu mine însămi încercind mereu să înţeleg ce este Muzica, ce este Poezia dacă nu chiar sufletul nostru. Ilinca Dumitrescu

Next