România literară, aprilie-iunie 1984 (Anul 17, nr. 14-26)

1984-04-05 / nr. 14

Omagiul ţării, primăvara 1-P­RIMA­VARA românească se aşază nu numai în munţi şi în cîmpii, nu numai în iarbă şi în pomi, ci şi în vitrinele librăriilor, pe scenele teatrelor, în sălile expoziţiilor, universul naturii fiind mult înviorat şi înnobilat de sunetele, cu­lorile şi imaginile noi pe care Ie creează omul în ori­zontul spiritual al existenţei sale, în săptămîna care a trecut şi aparţinind celui dintîi anotimp al Anului 40 şi al anului în care are loc Congresul al treisprezecelea, au apărut, ca un vibrant omagiu adus secretarului general al Partidului Comu­nist Român şi preşedinte al Republicii Socialiste România, tovarăşul Nic­olae Ceauşescu, două volume de eseuri şi versuri, unul în editura Eminescu, iar altul în editura Militară. Sunt două antologii de creaţie scriitoricească purt­înd titlurile Uniţi în cuget şi în simţiri şi Preşedintelui ţării — omagiu fierbinte, în care artiştii literelor româneşti cinstesc personalitatea celui care, in marea devenire a ţării, a dat numele unei epoci din Istoria patriei, epocă deschisă de cel de al IX-lea Congres — eveniment de pisc între toate glo­rioasele evenimente din viaţa poporului nostru. Volu­mele de eseuri şi versuri se constituie într-un amplu Poem închinat eroicei perioade de aproape douăzeci de ani de cînd tovarăşul Nicolae Ceauşescu se află în fruntea partidului şi statului, trasînd un drum de dez­voltare multilaterală ţării spre culmile înalte ale civi­lizaţiei socialiste şi comuniste. „Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ctitorul României moderne, ne-a redat în­crederea şi siguranţa că pămîntul şi cerul nostru sînt ale noastre, că toate datinile şi visele, literele şi isto­riile scrise şi nescrise de noi ne aparţin, ne-a făcut să Înţelegem că libertatea de gîndire înseamnă o majoră angajare patriotică şi că socialismul este şi trebuie să fie, pe lingă împlinirea în patrie a zorilor visate de înaintaşi, o potenţare superioară a conştiinţei umane“ — scrie, în eseul introductiv al antologiei editate sub egida Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste la Editura Eminescu, Dumitru Radu Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, urmat de alţi scriitori care, fie prin mărturii memorialistice, fie prin versuri semnate de poeţi din toate generaţiile, evocă cutezanţa revolu­ţionară şi biografia eroului de azi al poporului român. Cele două volume care cuprind omagierea Preşedin­telui României subliniază în metafore semnificative faptul că omul din fruntea ţării a dorit şi doreşte acti­vizarea şi dinamizarea continuă şi pe planuri supe­rioare a întregii energii a poporului, unirea tuturor rîurilor româneşti de inteligenţă, talent şi omenie, po­porul fiind acela care creează toate bunurile mate­riale şi spirituale. Şi numai marii conducători sunt aceia care se contopesc cu idealurile naţiunii. Numai ei sunt aceia care se identifică cu tot ce are poporul mai bun şi mai viguros : „Bărbatul acesta are fruntea precum o primăvară / brăzdată de marile fluvii ale istoriei / contemporane. / El însuşi un fluviu / Al aces­tei mari istorii contemporane. / Astfel noi­­ urmăm şi îl iubim, / Astfel noi ne simţim asemenea lui, / Ast­fel învăţăm să cutezăm in gînd şi in faptă“ (George Chirilă). într-un poem este exprimată bucuria deplinei primăveri : „Cînd trece iarna codrii ne răsfaţă / Cu ramurile înverzite iară / Şi ne trezesc la vîrsta împli­nirii / Multicolore flori în rod bogat — / Ne contopim în fiecare clipă / în prospeţimea ta, cinstită ţară, / Cu măreţia zborului de păsări, / Pe care însetaţi l-am în­văţat !“ (Aurel D. Cîmpeanu). Iar în cel care-i ur­mează, primăvara se multiplică în „Primăverile pa­triei“ care „Sunt, iată, cu fiecare an / Mai luminoase / Şi mai înnobilate / De muncă... Prim averile tale / Ţară a sufletului nostru românesc, / Sunt mai pline de dem­nitate, / Mai încărcate de cutezanţă, / Precum este cel din fruntea ta, / Bărbat adunind în gîndul / Şi în fapta lui măreaţă / Istoria tuturor bărbaţilor / Viteji ai ţării / care ţi-au dăruit ţie / Spre înălţarea către culmi de lumină / Primăverii­ tale.“ (Viorel Cozma). 11 F.I.E două volume în care „Uniţi în cuget şi-n simţiri“ scriitorii patriei aduc „Preşedintelui ţării — omagiu fierbinte“ au apă­rut ca un gînd de recunoştinţă adus omului pe care ne-am obişnuit să-l vedem, uneori abia sosit de pe alt­­ meridian, ca pe o prezenţă familiară între oameni — pe şantiere, în fabrici, pe ogoare, în laboratoare de cer­cetare, în şcoli, în ateliere de creaţie — la clipe de bucurie şi satisfacţie, ca şi la grele încercări de care n-am fost scutiţi, omului care nu cunoaşte cruţarea de sine şi care a imprimat vieţii noastre spiritul unei înalte responsabilităţi faţă de ţară şi destinul ei. Oa­menii culturii, creatorii de frumos, scriitorii îi fac, prin darurile artei, portretul luptătorului comunist care a intrat pentru totdeauna în istorie ca un erou al muncii, al creaţiei şi al luptei pentru libertatea şi suveranitatea patriei române. Portretul celui ce „Cobora cu Oltul / De pe-un frumos picior de plai / Pe unde-a ridicat norodul / La lupte. Tudor şi Mihai. / Venea cu Ar­geşul la vale / Venea prin codrii seculari / Unde-au zidit cu dor şi jale / Odată, zece meşteri mari. / Co­pilul a venit să fie / La numai cincisprezece ani, / în focul luptelor solie / De muncitori şi de ţărani. / Cum­plită s-a stimit prigoana / Adolescentului bărbat / Purtat în lanţuri spre Doftana, / Prin fragezi am­ în­temniţat. / Dar lanţuri n-au fost să-l abată / Nici cruntul temniţelor zid, / Inima lui neînfricată / Bătea cu foc pentru partid. / Sub soarele eliberării. / La al istoriei zenit, / In fruntea tinerilor ţării / Partidu-avea un fiu călit. / Iar azi în fruntea României / E-alesul unui brav popor / Chezaş al muncii şi omeniei / Spre comunism, spre viitor.“ (Alexandru Andriţoiu). A fost numită această epocă punctul de foc revo­luţionar, de o sublimă convergenţă, care strânge în sine şi exprimă năvalnic năzuinţele colective prolec­­t in citi-le pe largul, luminosul drum al viitorului patriei socialiste. Şi toată comunitatea de gîndire şi simţire, toată strânsa unitate de ţeluri şi acţiuni dintre ponor şi conducătorul său se traduc intr-o afirmare nouă a României în lume şi constituie o trainică temelie a proiectelor de viitor. Iar chezăşia împlinirii făgăduin­ţelor este un nume : Nicolae Cauşescu, condu­cătorul căruia în acest timp „al ţării / Ce în eroici ani / Ne-a dezlegat de dogme şi ne-a redat firescul, / Prin inimă li suntem­ uniţi, contemporani“. (Nicolae Dragoş). A­U APĂRUT aceste volume cu­ Î A prinzind emoţionante concesiuni semnate de prozatori şi poeţi, de critici literari şi dramaturgi din cele mai diverse generaţii, acum, cînd prin toate faptele noastre voim a marca anul 1984 ca pe un an aniversar, un an de sărbătorire a Revoluţiei din August şi al celui de al XHI-lea Con­gres al Partidului, care va deschide, aşa cum subinia, la recenta plenară, secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, o nouă etapă de dezvol­tare a ţării pe drumul progresului şi bunăstării po­porului român. Au apărut aceste volume omagiale pri­măvara, cînd soarele, răsărind din Mare, aduce cu el toată poezia acestui pămînt minunat. „Pâmînt frumos cu obcini adulmecînd luceferi, / pămînt frumos cu ape curgînd prin basme vii, / pămînt frumos cu oameni nebiruiţi şi teferi, / pămînt frumos cu spice de aur pe cimpii (...] E un bărbat ce anii in fapte îi adună / Şi a trecut prin lupte, prin focul asprei vremi, / Şi-şi dăruieşte anii, cu dragoste ni-i frunte / Partidului si ţării şi comandant suprem.“ (Dragoş Vicol), în anii noştri de construcţie istorică a unei vieţi cu totul noi, socialiste, România şi-a ales conducătorul, pe cel care-l exprimă, din fragedă virstă, in gradul cel mai înalt ţelurile, idealurile întregului popor, cu stră­lucitoare dovezi ale mîndriei şi gloriei noastre dintot­­deauna. Amindouă aceste volume dedicate de editurile Emi­nescu şi Militară conducătorului ţării, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, se înscriu în frumoase antologii ale simţărântului, pe deplin exprimat, de profund devo­tament şi stimă înaltă pentru cel care­ a devenit, de-a lungul deceniilor, simbolul patriei noastre revoluţio­nare. Un omagiu fierbinte adus de scriitori, cu tara într-un glas, omului între oameni, eroului care lumi­nează, cu clarviziunea sa, destinul republicii noastre, destinul României Socialiste. Vasile Baron Dar tu Tot mai auzim cum taie fierăstrăul in cuvinte, roata care sfarmă osul, parcă de-un blestem lăsată... Lumea-şi mină caravana de iluzii înainte, numai gropile se cască mai adinei ca niciodată. Unde-i vremea cind credinţa se trezea prin lazarete in atingerea de-o clipă-a unui împărat nebun dintre morţi întors la gloata de ciumaţi să le arete cită faimă-n umilire-i şi ce legi i se supun ? Da.’ ascultă dinspre garduri şi pricepe ce dator­i-î timpul tău acelor sirme peste care n-a trecut, celor strînşi in gropi comune şi aprinşi in crematorii, disperării-ntipărite pe un chip necunoscut Ce copil putea să fie el, cind alina ciumaţii arătind cum in credinţă şi speranţă nu se moare ! Noi minăm căruţa lumii şi sintem­ chemaţi de naţii să le amintim de drumul ce ducea la abatoare. Cită pierdere şi sila-n vorba ruptă şi zvinnită ca un chip al nefiinţei arătate în deşert ne­adus de nici o rivnă, ne legat de vre-o ispită, cînd nu pot să nu învinui şi nu am de ce să iert ! Intr-o vreme cînd văzduhul nu va mai stimi in altul cu învolburări stelare şi strălimpezimi cereşti, şi vor trece numai corpuri oarbe, unul după altul şi-n adincul plin de mituri vei cuta să ştii ce eşti, ca-ntr-un ocean vei zace apăsat de-ntunecime şi in sus, ca printr-o plasă vei privi la soare stins, şi cînd vei striga in teamă n-o să mai răspundă r­ime şi vei fi şi tu in noaptea universului un vis. Şi in lava-ncremenitâ osul tău de-ar fi să fie tipărit sub zece straturi de pâmint, şi prea puţin ar aduce de-un dezastru din adincuri mărturie faţă de ce căi ascunse soarta lumii o mai ţin. Dar tu lasâ-te pe riuri ca plutaşii la răstoace şi indrumă-n valuri limpezi trunchiuri mari legate strîns şi să te audă ţara unde piinea ei se coace intr-o lume de iubire, de speranţă şi de plins, şi să-ţi fie vorba-ntoarsâ la pămînt, şi să anunţe o istorie trecută şi dureri cite s-au dus, palma ta să se deschidă şi sâ-mprăştie grăunţe peste stratul de cenuşă ce ameninţă de sus, vorba ta s-o înţeleagă şi acei ce nu cuvintă, ochi miraţi In indurare şi stirniţi din somnul greu, dintr-un timp in care oameni se luau numai la trintă­­ şi duceau prin case vestea din cîntarea lui Orfeu I Ion Horea _______________________________________ România literară 3

Next