România literară, octombrie-decembrie 1986 (Anul 19, nr. 40-52)
1986-10-02 / nr. 40
v Conştiinţa istoriei ... MN sentiment al piscurilor înalte urcă din răstimpuri adinei şi călăuzeşte un drum mereu proaspăt şi viu care este al memoriei. Desigur, este al acestui fel unic şi cald de a ne sărbători cu ardoare obîrşiile, dar este deopotrivă şi al luptei, al muncii şi creaţiei, al culturii, pentru că în esenţa sa el exprimă o vastă şi unificatoare conştiinţă a istoriei, o vastă şi unificatoare conştiinţă ,a dragostei de patrie şi de popor. Un sentiment al piscurilor înalte şi drepte desface hotare de timp şi luminează asemeni unor ferestre care nu s-au închis şi nu pot fi închise niciodată şi care cresc, se lărgesc continuu, de jur împrejur şi cu toată limpezimea de cer care s-a cuprins şi se cuprinde în ele. Este acest sentiment care, în bună măsură, alcătuieşte şi starea poetului, îl încredinţează de lumea tuturor idealurilor şi aspiraţiilor ţării şi poporului său, de acea forţă care şi cu ajutorul cuvântului i-a propulsat istoria şi devenirea, numindu-l printre faptele şi biruinţele sale, ca şi printre zbaterile şi frămintările care i-au marcat drumul şi i-au modelat căutările intr-un sens cu desăvârşire creator. Pentru că, e de la sine înţeles, pentru scriitor, şi nu numai pentru el, ţara inseamnă totul, ea este şi simţul şi cugetul său natal, ea este naşterea, ea este munca şi creaţia sa. Din oricare colţ al ţării, ceva din simţul şi cugetul acesta urcă întotdeauna către cuvînt, către idee, ca să le dea şi împlinirea cea mai potrivită şi rostul cel mai clar. Realităţi în pecetea lor vie vin şi încarcă neîncetat cuvintul, făcîndu-i istoriei altfel rezonanţa şi altfel adîncimea, altfel ecoul pe care încercăm să i-l dăltuim un timp. O acustică de altă factură trezeşte el azi şi o altitudine de alt relief susţine şi acoperă acum, într-o logică mereu mai întinsă şi mai complexă a economicului şi socialului, a realităţii in sfera căreia se lucrează nu numai cu aspiraţii, nu numai cu cerinţe şi posibilităţi, ci, mai ales cu certitudini, cu programe care fac tot mai viabil, tot mai exact şi mai apropiat viitorul, aducîndu-l în faţa şi sub răspunderea tuturor generaţiilor. Şi cu acea privire care l-a scrutat îndelung, l-a cercetat pe toate părţile, din toate unghiurile, în toate sensurile. Spunem toate acestea avînd proaspete in memorie imagini ale vizitelor de lucru ale secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu, în judeţele Buzău, Dîmboviţa şi Prahova. Ca într-o uriaşă şi sărbătorească acoladă de toamnă au apărut şi apar aceste trei ţinuturi din mijlocul ţării. Ele sînt, asemeni tuturor judeţelor patriei, mărturia cea mai elocventă a acelui impact istoric pe care Congresul al IX-lea al P.C.R., gîndirea şi acţiunea secretarului general al partidului, vasta sa operă teoretică şi practică l-au produs in toate domeniile vieţii materiale şi spirituale, plasînd România pe temelii sigure ale progresului şi civilizaţiei. Vom vorbi mereu despre acel moment inaugural pe care l-a reprezentat Congresul al IX-lea şi vom vorbi întotdeauna din acea perspectivă amplă şi înnoitoare,pe care a cunoscut-o şi o cunoaşte însăşi realitatea. De pe această treaptă, la zi, a înfăptuirilor şi cu imaginea mai mult decit elocventă a modelelor acestei realităţi, vizibile în perimetrul fiecărui judeţ. Ilustrative în acest sens şi de o caldă, convingătoare forţă de expresie sunt cuvântările tovarăşului Nicolae Ceauşescu de la tribuna unor impresionante adunări populare, dialogurile sale cu făuritorii bunurilor materiale şi spirituale, orientările, sarcinile şi direcţiile care privesc amploarea, mersul pe mai departe al construcţiei noii societăţi, calitatea muncii şi gîndirii care, în actuala etapă, îşi trag esenţa din hotărîrile şi programele adoptate de cel de-al XIII-lea Congres al partidului ca şi de recentul forum al democraţiei muncitoreşti revoluţionare. TNTR-O uriaşă şi stăruitoare ridicare la noi cote de relief economic şi social a tuturor localităţilor şi oamenilor ţării se află în fond însăşi explicaţia morală şi politică a ideilor de libertate şi independenţă, această cauză sacră şi atât de străveche incit ca a alcătuit şi bolta întregii noastre istorii şi fiinţează în inima tuturor înfăptuitorilor epocii de azi. Referirile la istorie au, de aceea, o cuprindere cu mult mai amplă şi o semnificaţie întotdeauna revelatoare. Ele aduc şi readuc în memorie nu numai fapte, momente şi figuri ale unei neostenite şi încordate lupte pentru apărarea fiinţei neamului, ci şi anume sensuri, anume mobiluri şi virtuţi pe care le-a consacrat în curgerea sa timpul şi cărora le descoperim, neîncetat, tăria, valoarea şi spiritul care le propulsează în lumea noastră contemporană şi dincolo de noi, în viitorime. Este acest fel de a ne moşteni în permanenţă şi a ne afla stăpâni pe adevărurile noastre, motiv cu precădere înalt şi de o importanţă covârşitoare pentru acea operă de edificare în conştiinţă, şi prin conştiinţă, a istoriei care, odată cu Congresul al IX-lea, a intrat ea însăşi pe făgaşul drepturilor, al izvoarelor şi rădăcinilor sale, redeşteptînd spiritul şi interesul naţional. Prin aceasta, ea face parte dintre acele mari ctitorii ale timpului nostru şi poartă între peceţile sale însăşi ideea de luptă, legămîntul unităţii şi abnegaţiei acestei lupte, bărbăţia şi curajul proprii marilor îndemnuri care au răscolit fiinţa patriei şi au indreptat-o spre un ţel nobil şi lămuritor. în această accepţie, cinstirea istoriei dobândeşte o semnificaţie în permanenţă actuală, iar trăirea şi asumarea ei înseamnă identificarea însăşi a cauzelor şi scopurilor care animă conştiinţa propriei noastre epoci şi face liantul viu şi de durată între toate victoriile luptei, ale muncii şi creaţiei poporului. Invocarea aproape în fiecare cuvântare a acelui spirit care în esenţa şi motivaţia sa eroică, revoluţionară, are neştirbite şi adinei temeiuri în întreaga noastră istorie naţională, deschide porţi largi de cunoaştere nu numai către istoria trecută şi prezentă, ci şi către istoria viitoare, intr-un consens care este al încrederii in idealuri, în victorie, pentru că, spune secretarul general al partidului, „trebuie să urcăm căi necunoscute spre piscuri înalte“. Spre piscuri înalte s-a ridicat, treaptă cu treaptă, fiinţa patriei şi a poporului. în urmă cu 600 de ani, în fruntea Ţării Româneşti a venit Marele Voievod Mircea, moment care, în aprecierea conducătorului partidului şi statului nostru, a însemnat începutul renaşterii poporului şi al formării naţiunii. „Cinstim pe toţi înaintaşii noştri, pe Mircea cel Mare, pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazul, şi pe atîţia alţii, spunea, la marea adunare populară din municipiul Târgovişte, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cinstim revoluţionarii, cinstim democraţii, pe comunişti, pe toţi cei care, în diferite etape ale dezvoltării patriei noastre, şi-au făcut datoria faţă de popor, faţă de patrie şi n-au spus niciodată că e greu. întotdeauna au spus : trebuie să facem totul, să asigurăm poporului prezentul şi viitorul liber, să asigurăm naţiunii române un loc demn in rîndul naţiunilor lrimii !“ ACEL sentiment al piscurilor drepte , *şi înalte, aşadar, acea conştiinţă vastă şi unificatoare a istoriei, a drumului ei care urcă din timpi aspri, eroici şi îndepărtaţi şi pină la cumpăna zilei de azi, străbătind prin miezul tuturor realităţilor şi prefacerilor noi, revoluţionare, acestea sunt sensurile pe care ni le relevă secretarul general al partidului, in această lumină vedem şi nic înţelegem destinul, hotărîndu-l spre cauze şi mai mari. Am sărbătorit in acest an împlinirea a şase decenii şi jumătate de la făurirea Partidului Comunist Român, am omagiat eroismul şi abnegaţia cu care tînărul erou comunist. Eroul de azi al României, înfrunta, în urmă cu cincizeci de ani, prigoana şi temniţele, incepînd cu nedreptul proces de la Braşov şi continuînd cu întregul şir de opresiuni la care era supusă tinereţea revoluţionară. Un traiect al luptei eroice şi dătătoare de curaj şi speranţe începea atunci, fiind parte inseparabilă a luptei partidului, a cauzei pe care o slujea. Către piscuri înalte duceau şi acele momente, către piscuri înalte şi drepte urcau gîndurile şi voinţa, setea de dreptate şi adevăr ale tinărului luptător. în aşa fel, incit şi anii de temniţă şi i-a putut transforma în ani de şcoală revoluţionară, dovedind calităţi şi capacităţi de excepţie. Sunt emoţionante, convingătoare şi în raza de permanenţă şi aleasă atenţie a istoriei toate urmele, toate mărturiile, toate dovezile şi stăruinţele acestei lupte la care, dintr-o experienţă proprie şi printr-o strălucită sinteză de personalitate, secretarul general al partidului îi adaugă pledoaria sa pentru unitate, fundamentarea morală, politică şi socială a acestei unităţi, relevarea ei în toate dimensiunile şi sub toate aspectele vieţii materiale şi spirituale, transformarea ei in forţă de nebiruit a naţiunii, a poporului. Coincidenţa a făcut ca exact din locurile ctitorite acum 600 de ani de Mircea cel Mare să pornească şi multe din momentele luptei conducătorului partidului şi statului nostru. Dinspre piscuri înalte către, piscuri şi mai înalte urcă acest drum şi el este în toate ca o semnificaţie a înfloririi noastre naţionale. Acea memorie mereu vie şi trează în spaţiul căreia ne cuprindem de noi întemeieri şi ne definim neîncetat la seara prezentului şi viitorului, ca o conştiinţă a istoriei care este deopotrivă şi a culturii, după cum este şi a muncii şi creaţiei. A.I. Zainescu Ion IRIMESCU : Marele Mircea Voievod Inscripţie la Tirgovişte Grimasa timpului, înrămurind in fiecare oră-ncenuşată... Ridica-ţi fruntea, şi-ţi va fi curată ca timplele copilăriei, la colind. Pe arcul indoielilor din veac piloni de pod mai pun doar o săgeată . Rosteşte-ţi vrerea şi-ţi va fi urmată pe-ntreg cuprinsul tău romano-dac. Izvoarele de suflet şi de grai răzbat din munţi în munţi neodihnite. Luceafăr sfint, eternă stalactită din raza-n dor răspunde peste plai. Clepsidra soartei toarna-n vechii muri ce stele-mpovărate de neteamă ? Ea însăşi limbii noastre mamă şi freamăt al eternelor păduri. Vegheze lam de soare şi de vint nepovirnirea văilor-matrice. Ridica-ţi fruntea - fruntea să-ţi ridice cu soare e in noi şi cu pămint. Cu marmura înscrisului de neam columna verticala să-ţi măsoare simţire dreaptă, neşovăitoare să fie riu in riu şi ram in ram. Arcadă in milenii priveghind cum poduri şi imperii se-nruină.Inrămureascâ drept, ca o lumină cu dalbetori de părintesc colind. Eterne porţi primească timp erou. Cetăţile duc singure-n spinare dovada viţei întemeietoare — şi-n stincă este Dacie din nou. Şi este Romă fiece cătun Şi-i imprimăvărare-ntreg cuprinsul. Pe cinci la prag de casă, neînvinsul, fiece prunc ne-mparte semnul bun. Mihai Negulescu __________________________________________________7 România literară 3