România literară, octombrie-decembrie 1989 (Anul 22, nr. 40-52)

1989-10-05 / nr. 40

ÎNALTE IDEALURI APARTENENŢA la cele mai înalte idealuri ale vremii sale a caracterizat, întotdeauna, literatura română. Cu deosebire,­­această identitate interioară a creaţiei literare româneşti s-a impus puternic în anii postbelici, în care se detaşează, cu marile sale deschi­deri, perioada de după Congresul al IX-lea al parti­dului, inspirată în idee şi materializată în fapte de unică rezonanţă istorică de gîndirea revoluţionară şi spiritul amplu dinamizator ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Literatura română de azi datorează acestei perioade cuceriri de esenţă — redobîndirea adevăru­lui despre om şi lumea­­în care trăieşte, cunoaşterea de sine şi a înaltei sale meniri de a fi cronica ade­vărată a unui timp adevărat, a vorbi despre societa­tea românească de azi pornind de la valorile ei umane revoluţionare, întruchipate în om, in viaţa lui de zi cu zi, în idealurile şi căutările sale, în eroismul său. Citind Tezele pentru Congresul al XIV-lea al parti­dului şi P­rogramul-Directivă, documente politice de mare importanţă care constituie o puternică legătură între prezent şi viitor, avem sub privire totodată ima­ginea unei lumi vii, reale, în plină efervescenţă, a unei societăţi al cărei progres autentic se validează prin oameni adevăraţi, angajaţi într-un proces de edi­ficare în mod deliberat, conştienţi de amploarea şi consecinţele în timp ale eforturilor lor, evaluînd lucid drumul spre izbînzile viitoare, posibilităţile, resursele, dificultăţile. Este o lume conştientă de ea însăşi şi de marea oră a istoriei pe care o trăieşte. O lume în care s-a concentrat răspunderea pentru prezentul şi viito­rul ţării, în care spiritul revoluţionar — revoluţia în ansamblul ei — are chipul concret al omului, se mă­soară cu valoarea faptelor colective sau individuale, cu cantitatea de ştiinţă, cultură, cu competenţa profe­sională în primul rînd. Aşa cum arăta secretarul ge­neral al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, dez­voltarea societăţii româneşti contemporane, edificarea viitorului stau sub semnul lărgirii orizontului ştiinţi­fic şi cultural, al progresului văzut ca racordare la tot ceea ce gîndirea umană descoperă spre făurirea unei lumi mai bune, mai drepte, în această condiţionare a dezvoltării de sporirea zestrei de ştiinţă şi cultură a societăţii — pregnant subliniată în Tezele pentru Congresul al XIV-lea şi în Programul­ Directi­vă — este reafirmat, cu largă deschidere spre viitor, umanismul societăţii socialiste care se făureşte în România, faţa sa umană de orîn­­duire a oamenilor în slujba oamenilor. Din perspec­tiva viitorului imediat, jalonat de documentele pentru apropiatul forum al partidului, putem anticipa substanţa cărţilor de azi şi de mîine, densitatea me­sajului adresat de literatură cititorului, care trebuie să se regăsească în fila tipărită cu adevărul împlini­rii sale umane la cele mai înalte altitudini ale apar­tenenţei la crezul şi lupta eroică a poporului. Eroii literaturii române contemporane sunt oamenii acestui moment istoric în care bilanţul se face din perspectiva exigenţelor valorilor profesionale, politice, morale, în care dimensiunea etică fundamentală este munca pen­tru înflorirea patriei, reflectare nemijlocită a con­ştiinţei înaintate, a spiritului revoluţionar. Cu fiecare zi care ne apropie de Congresul al XIV-lea al partidului, profilul României din acest fi­nal de veac şi de mileniu se conturează tot mai viu cu energiile sale umanist-revoluţionare, traversate de conştiinţa că timpul lucrează pentru ţară prin înţelep­ciunea şi talentul întregului popor care-l înnobilează prin munca sa. Pentru literatură, ca şi pentru activi­tatea din orice domeniu, este o perioadă a intensei competiţii destinate creării de valori nemuritoare, descoperirii inepuizabilelor izvoare de suflet şi gîn­­dire, de dăruire în slujba marilor idealuri de progres şi prosperitate ale României socialiste. Cronicar al vre­mii sale, înalt strălucind prin cutezanţa faptei, scriito­rul român de azi este biograful eroilor dintr-o epocă eroică. ■ Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Repu­blicii Socialiste România, s-a intîlnit, miercuri 4 octombrie, la Institutul de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică pentru maşini şi utilaje agricole-Bucureşti, cu cadre de conducere şi specialişti din acest dome­niu. A fost examinat modul cum se înfăptuiesc programele stabilite privind creşterea gradului de mecani­zare a lucrărilor în agricultură şi realizarea, în acest scop, a unor maşini şi utilaje agricole complexe, diversificate, de mare randament şi productivitate. „România literară" Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! România literară „România în anii celui de al doilea război mondial" (Paginile 12-13) Anul XXII, nr. 40, joi 5 octombrie 198? Sâptăminal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România FINALITATEA SOCIALĂ A CULTURII (Papina 3) DEALURI Gindul că-i o vară dusă parcă vrea să mă mai certe ţara­ şi leagănă pămintul ca un ocean de grine in curind o să­ aburească la corlane prune fierte şi-o să cadă brumă deasă pe cimpiile române. scuturaţi-vâ de cimbru şi de t­şcă şi de mare dealurile mele prinse-ntre răvoarele cu spini, numai sufletul rămine-n ploile ce vin să-ndure voi vă ştiţi povestea voastră, norii vie tot mai plini, fie-n trestie sălaşul vulpilor mereu flăminde cum le ştiu de cind in coastă le cătam în vizuine. o să vie vremea iernii cu ninsoare şi cu pinde şi cu aburu-n poiată şi cu liniştea-n stupine, dar acum ascute brişcă s-o luăm prin pepenişte, uite-i cum aşteaptă fraţii prinşi de viţe, ca bostanii, parcă n-ar fi nime-n lume sâ-i mai prindă, să-i mai mişte, parcă nu le-ar fi din simţuri scrise vremea, ziua, anii... ah, ce vară pe sfirşite şi ce viţă pe sub streşini, şi pe uliţi pacea lumii parcă trece mai departe... toate-ţi vin din amintire iarăşi, iară stai să leşini de un timp ce nu cunoaşte vorbe goale şi deşarte, mai opreşte-odată clipa, roag-o să mai steie-oleaca fie şi din ce nu este, fie şi din ce-a trecut, ca un licăr de lumină pe sub sălcii ce se-apleacâ, ori o vorbă repetată, ori un ţipăt orb şi mut­­ Ion Horeag

Next