România literară, aprilie-iunie 1991 (Anul 24, nr. 14-26)

1991-04-04 / nr. 14

ISi­&Ml Religia şi locul ei AVEM, anul acesta, două zile libere de Sfintele Paşti Este un eveniment, în felul lui, extraordinar. Vreme de patru decenii, sărbătorile religioase au dispărut din calendarul oficial. Cei din generaţia mea îşi aduc pro­babil aminte cînd s-au putut bucura ultima dată de sărbătorirea Paştelui , în 1947. Eram în clasa întîi pri­mară. Exista încă ora săptămînală de religie în şcoală Cu începere din 1948 ea a fost eliminată. Singura edu­caţie religioasă am primit-o în familie. Mai tîrziu, noi n-am mai frecventat (decit, fireşte, pe cont propriu şi asumîndu-ne riscurile de rigoare) biserica sau religia, întreaga cultură admisă de statul comunist era una laică. Biserica n-a fost interzisă, dar a fost margina­­lizată. Institutele Teologice şi-au dus mai departe existenţa într-o ignorare generală, controlate mai strict de securitate decît toate celelalte institute de învă­­ţămînt. Publicaţiile religioase (multe excepţionale, chiar şi în aceste condiţii) nu răzbăteau în marele public. Nici un fel de propagandă religioasă nu era îngă­duită în presă, la radio sau la televiziune. în ultimii ani, pînă şi simpla imagine a unei biserici era extir­pată din albumele de artă. Cuvîntul însuşi era vînat de cenzură şi înlocuit cu perifraze. Ceauşescu a dispus dărîmarea a zeci de locaşe de cult. Nu s-au construit în schimb, decît extrem de puţine, în tot acest timp. Trebuie, în sfîrşit, să spun şi că în această situaţie nu s-a aflat exclusiv biserica ortodoxă majoritară, ci toate cultele. Biserica unită, de care se leagă mişcarea naţională ardeleană din a doua parte a secolului XVIII, a fost desfiinţată. Multe alte culte erau de asemenea interzise. Acelea încă tolerate trăiau în semi-clandes­­tinitate. O renaştere a instituţiilor religioase este evidentă după decembrie 1989. Dar aceea a unui sentiment re­ligios veritabil ridică în continuare destule dificultăţi. Cele mai importante sunt carenţa educaţiei religioase din ultimele decenii şi slăbiciunea morală a bisericii ortodoxe. Să le luăm pe rînd. Nu se poate recupera în cîteva luni o pierdere de patruzeci de ani. Incul­tura religioasă are astăzi caracter de masă. Biblia, care a fost cartea de căpătîi a părinţilor şi a bunicilor noştri, nu mai este citită decît de puţini. Eforturile (şi materiale) vor trebui să fie foarte susţinute. Litera­tura, arta, în genere, vor trebui să redescopere reli­giosul, iar istoria religiilor şi a bisericii să fie­ populari­­zată, încă şi mai grav este celălalt aspect. Biserica ortodoxă nu şi-a schimbat după 1989 nici stilul, nici ierarhii. Tradiţia ei de colaborare cu puterea comu­nistă o pune într-o lumină nefavorabilă. Nedeprinsă a rezista lui Ceauşescu, ea pare tentată azi de un opor­tunism similar.­­Prea Fericitul Teoctist a lansat de curînd un apel preoţimii de a sprijini programul F.S.N.) Să adaug la aceasta reputaţia proastă a unei părţi a clerului , care, de exemplu, spre deosebire de multe instituţii, pînă şi de poliţie, n-a făcut nici un singur cadou orfanilor, handicapaţilor sau altor dezmoşteniţi ai soartei cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Sunt absolut explicabile, în aceste condiţii, excesele de tot soiul şi demagogia care însoţeşte declararea sen­timentului religios ori propaganda specifică. Un ver­­biaj dubios de sorginte creştină e de remarcat în arti­cole sau în luări de cuvînt. Preoţii s-au făcut văzuţi în societate mai mult decorativ decît spiritual. Dacă ei n-au mers cu discreţie în închisori sau în spitale, au fost în schimb nelipsiţi de la festivităţi comemorative televizate. Au sfinţit cu inutilă devoţiune edificii, sta­tui şi alte locuri, spre alungarea probabil a duhului comunist din ele. Trebuiau să înceapă prin a alunga acest duh (­şi altele inspirate de el) din ei înşişi. Biserica ortodoxă română are nevoie de umilinţă creştină şi de penitenţă, dacă doreşte să redevină un factor spiritual cu adevărat esenţial în societatea românească. Ea se cuvine să-şi caute locul în viaţa colectivităţii şi deopotrivă în aceea a indivizilor într-un mod mai temeinic şi mai profund decît a făcut-o pînă acum. Importantă este regenerarea sentimentului religios, în slujba căreia biserica tre­buie să se pună cu toată onestitatea. Pînă în prezent, ea a preferat acţiunile protocolare şi aşa zicînd de re­prezentare şi nu pare să fi înţeles că nu poate pre­tinde să cauţioneze transformarea morală a societăţii înainte de a face efortul de a se transforma pe ea în­săşi. Nicolae Manolescu DIN SUMAR: • Oile şi Vezuviul?Noi vrem ţărani!—un eseu de Mircea lorgulescu® Constituţia din 1923 • „Medicul e un om căruia nu i se pot povesti fleacuri“—convorbire cu Ion Vianu • Frumoasa grijă a unui economist • Mici atacuri de partid AE. Evtuşenko: Un steag mic, dar foarte greu • Proză de Anca Delia Comăneanu • Versuri de Gheorghe Ciocoi, Vasile Petre Fati, René Guy Cadou • Deruta intelectualilor—scrisoare din Paris de la Andrei Doicescu • Mahomet are cheia de la cabinet • BRUCE McLEAN : Taurul cintind jazz (1986) Ilustrăm acest număr cu lucrări din expoziţia de grafică din Scoţia, deschisă la Muzeul colecţiilor de artă Biblioteta judeţeană MUREŞ TIRGU-HUREŞ 36..V.. J — SĂPTĂMlNAL AL UNIUNII SCRIITORILOR Joi 4 aprilie 1991 ba (Anul XXIV) b­ r* i * _______________________ |

Next