România literară, octombrie-decembrie 1991 (Anul 24, nr. 40-51)

1991-10-03 / nr. 40

România literară SÂPTĂMÎNAL , AL UNIUNII SCRIITORILOR Joi, 3 octombrie 1981 (Anul XXIV) • CINISM EVENIMENTELE care au dus săptămîna trecută ■ la căderea guvernului Roman — in ce măsură a căzut, vom vedea — au pus în evidență faptul că puterea actuală este cinică. Nu este atîia oară cînd poate fi constat acest lucru dar acum îl avem con­firmat cu asupra de măsură. Cum altfel decit cinică este comportarea aceluia care, în funcţie de interese, se dezice azi de ceea ce aprobase ieri, ba mai mult, de ceea ce ieri iniţiase cu bună ştiinţă, organizase şi condusese, aruncînd toată vina şi toată ocara, pentru nereuşită, pe aceia care, din necunoaştere, îi fuseseră­­ alături ? Cum altfel decît cinică este puterea care acum îi incri­minează pe mineri pentru venirea în Bucureşti după ce, în iunie trecut, ea însăşi, minţindu-i, îi adusese cu scopul, desigur nemărturisit, de a lichida opozi­ţia ? Nu sînt­ cinice reproşurile pe care azi puterea le aduce minerilor în legătură cu încălcarea legii, a principiilor democratice, a normelor statului de drept etc., etc., după ce anul trecut, pentru acelaşi fel de fapte, le mulţumea şi îi glorifica ? „Oamenii de nădejde“ de acum un an, fraţii pe care te pu­teai bizui „şi la bine şi la rău“ au­ devenit, în reto­rica spumegătoare a puterii, terorişti, vandali, anar­hişti, fiinţe primare lesne de manevrat de oricine. De ce nu şi drogaţi ? De ce nu şi legionari ? Dacă nu este cinică, această schimbare de atitudine faţă de mineri şi faţă de ceea ce au întreprins acum, a­­tunci cum este ? „Am suferit cea mai mare umilire", spunea cu obidă unul din reprezentanţii minerilor, apelînd la înţelegere şi sprijin, la unitate, la­ solidarizarea cu o cauză care nu este numai a lor." Şi unde o spu­nea şi cui ? O spunea la Congresul Partidului Na­ţional Ţărănesc, unde ceruse îngăduinţa să vorbeas­că, unde nu intrase cu forţa, el şi grupul său hăi­tuit toată noaptea de vitejii apărători ai ordinii de drept. O spunea unor oameni asupra cărora, anul trecut, minerii fuseseră asmuţiţi ,cu premeditare, ale căror sedii le devastaseră, semnificativă şi, pen­tru mulţi, uluitoare răsturnare de scenariu. Ca şi blocarea în aceeaşi seară a Pieţii­­Universităţii de către cei care, în iunie 1990, o deblocaseră în felul ştiut. Ca şi înfrăţirea cu studenţii în spaţiul simbo­lic al eliberării de neocomunism. Cu toate acestea, puterea e cinică în continuare şi vorbeşte, prin gura domnilor Roman şi Severin, despre puciul antireformist în care minerii, de a­­ceastă dată, ar fi fost atraşi. Este cea mai grăitoare probă a dispreţului faţă de această categorie socia­lă, a Încercării de a o compromite definitiv, pen­tru că e privită, şi acum ca şi anul trecut, ca o sim­plă masă de manevră la îndemîna oricui izbuteşte să-i capteze energiile şi potenţialul exploziv. Din ea puterea, azi dezamăgită, ar fi dorit să-şi facă un aliat docil şi nepretenţios. Izvoarele comuniste ale cinismului puterii sunt uşor de detectat. Ele îşi au punctul originar, fără doar şi poate, în politica diabolică a lui Vladimir Ilici faţă de aşa numiţii, de el, tovarăşi de drum, amăgiţi cu promisiuni mincinoase, folosiţi temporar pentru a lovi în adversarul cel mai puternic, apoi abandonaţi, trădaţi, expuşi adversităţii noilor ade­meniţi, pînă ce şi aceştia vor păţi la fel, şi tot aşa mai departe. Istoria de şaptezeci de ani a comunis­mului sovietic, ca şi a celui românesc, de jumătate de veac, este plină de asemenea exemple care com­pun o istorie a cinismului politic pus în practică. Tactica leninistă a folosirii „tovarăşilor de drum“ pare să-şi fi pierdut totuşi eficienţa de odinioară. In noile împrejurări şi după atîtea experienţe lă­muritoare oamenii descîlcesc mai repede tenebroasele urzeli de tip comunist Mistificările au parcă, ne place să credem, o viaţă mai scurtă. Adevărul se impune mai iute decît altădată minţilor care vor să-l pri­mească, deşi cu aceleaşi grele sacrificii. „Ne-am deşteptat, tovarăşi...­“ scrisese cineva, cu o amărăciune tonică totuşi, cu o autoironie dătă­toare de speranţe, pe una din pancartele agitate de mineri în Piaţa Victoriei. in suma» Wmm LEONARDUS LESSIUS, DE JUSTITIA ET IURE, Antwerpia, 1621 - frontispiciu. Număr ilustrat cu gravuri în metal după desene­ de Rubens. In pagina 17, o trecere în revistă a tipăritu­rilor împodobite cu astfel de imagini ce se află în fondurile Bibliotecii Batthyaneum din Alba lulia­­ . G. Dimisianu • Martor la semnarea Armistiţiului • Virgil Nemoianu: Conservator - puţină etimologie • Versuri de Dan Laurenţiu • Monica Lovinescu: Răspuns la o scrisoare deschisă # Adevăratul amor al lui Don Juan • Antropogonia eminesciană • Proze de Adriana Iliescu şi Ion Cristoiu • Festivalul „George Enescu" • Pe gaura cheii se vede esenţialul

Next