România literară, ianuarie-martie 1993 (Anul 26, nr. 1-11)
1993-01-12 / nr. 1
Romanța literara re saptamînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Grupul de publicații Topaz 12-18 ianuarie 1993 (Anul XXVI) I ION BITZAN: Cărți-obiect. Nuptăr ilustrat cu lucrări din expoziţia personala deschisa în Sala ronda a Teatrului Naţional Mutul de la EXISTĂ în folclorul nostru bucureştean o vorbă veche: „să-i spui lu’ Mutu’ de la manutanţă“. Nu ştiu cine va fi fost acest personaj de la aprovizionarea cu pane a armatei, probabil cel ce împărţea raţiile soldaţilor (nemulţumiţi) cert e că zicala cazonă mai circulă şi azi printre civili cu sensul „poţi să spui orice, demersul e inutil, nemulţumirea ta nu va fi nici transmisă, nici nu va primi răspuns“. Mutul de la manutanţă (de fapt, cred, surdo-mutul) e un echivalent dîmboviţean al gropii din mitul lui Midas, o groapă din care nu creşte însă nimic, nefîind destinată secretelor (ca Berevoieştiul), ci nemulţumirilor concrete, evidente, strigate-n gura mare. Una din libertăţile incontestabile ale noii noastre democraţii este aceea de a vorbi cu Mutul de la manutanţă, devenit instituţie naţională. Nimeni nu te opreşte să-ţi exprimi oral, în scris, ba chiar şi audiovizual indignarea că n-avem apă, n-avem căldură, nu vin buteliile, din pensie nu se pot cumpăra şi hrană şi medicamente, televiziunea nu e obiectivă, justiţia nu-şi face datoria, protecţia socială e doar o vorbă, metroul e primejdios etc. etc. Presa, cu bineştiuta-i putere, reia mereu acutele probleme sociale, politice, culturale, dezvăluie, acuză, face investigaţii pînă unde poate şi nimic! Mutul de la manutanţă, în loc de orice răspuns, îşi întoarce buzunarele pe dos, dă din umeri şi zîmbeşte liniştitor.(„Aşezaţi-vă liniştiţi, tovarăşi“.) Pot să sune în draci telefoanele de zi şi de noapte cu aceleaşi obsesii ale populaţiei - chiar faptul de a le spune, anonim sau cu nume şi adresă, e un bun cîştigat prin sîngele vărsat, de ce nu ne mulţumim cu atît? De ce n-avem răbdare să ningă abundent, să ne spălăm cu zăpadă, să aşteptăm primăvara cu razele blînde, nu vedem la televizor că sunt locuri pe glob unde e mult mai manutantă rău? Nici la Sarajevo nu e apă, nici în Somalia nu-i mîncarea ieftină, la Moscova inflaţia e şi mai şi, la Rostock îşi fac de cap neonaziştii, au loc atentate, calamităţi, sinistre, accidente, conflicte religioase şi lovituri de stat şi noi ne plîngem de mărunţişuri, în loc să punem umărul, să punem burta goală pe cartea scumpă (de marketing nu de poezie), să punem bazele unei societăţi aşa şi pe dincolo şi în momentele sfintelor sărbători laice să presărăm pe-a lor morminte şi să ne rugăm pentru consens. De unde atîta nesăbuită dorinţă de confort, cînd se ştie că acesta foleşeşte vigoarea fizică, morală şi spirituală? Nu-i mai bine să se sparie gîndul şi să fie gata pentru orice eventualitate, decît în tihna siestei să aţipească? Şi după o perioadă (un anotimp?) fără apă, cînd va începe iar să curgă, ce bucuroşi şi recunoscători vom fi şi cum vom şti să o apreciem! Rolul artistului, am citit undeva, într-o carte rusească (ei, da!), e să nu lase deznădejdea să vină. El trebuie să creeze în jurul lui un cîmp magnetic de generozitate, de abnegaţie pentru semeni şi pentru idei, contaminant. în redacţia noastră această atmosferă bună există, în ciuda caloriferelor îngheţate, a salariilor şi colaborărilor mici, a condiţiilor generale defavorabile culturii şi artiştilor. Atîta vreme cît avem semne că paginile noastre sînt citite şi comentate, că există cîteva mii de oameni care, săptămîna de săptămînă, ne aşteaptă, care se neliniştesc şi telefonează cînd difuzarea întîrzie ideea reconfortantă că există şi alţi interlocutori decît Mutu’ de la manutanţă, nişte căpăţînoşi, ca şi noi, cu minţi necuminţite de perioada de tranziţie, ne obligă să fim cît de buni putem. Adriana Bittel m Anchetă R.l O criză a culturii? • Există astăzi în România o criză a culturii? • De ce natură (economică, socială, morală, estetică etc.) este această criză? • Socotiţi criza culturii legată exclusiv de condiţiile tranziţiei? • Ce efecte ale crizei actuale întrevedeţi pentru cultura de mîine? • Consideraţi necesară reaprecierea moştenirii culturale a epocii comuniste? Vedeţi vreo legătură între această reapreciere şi soluţiile crizei culturale în general? • Puteţi oferi sugestii cu privire la valoarea culturii din anii dictaturii? Care sunt operele valoroase? Ce criterii socotiţi utile în aprecierea valorii lor? în pag. 7 un prim răspuns: Nicolae Manolescu.