România literară, octombrie-decembrie 1997 (Anul 30, nr. 39-52)

1997-11-26 / nr. 47

România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu 26 noiembrie-2 decembrie 1997 (Anul XXX) 1­1 ani de la moartea lui LEONID DIMOV (pag. 12-13) Cu bicicleta pe Calea Victoriei (pag. 3) Din eseu de EZRA POUND 1 ul\i \ I JAN1U mKtLKm IMS k­îs^e scoun lUUU MANIU (pag. 22) (pag. 17) Omul sofitelizat m m mm (pag. 2) (pag. 9) „Jurnalul" poetului Mi S-A ÎNTÎMPLAT de cîteva ori, în lunile din urmă, poate și în legătură cu aprinsa polemică stîrnită de proiectul legii dosarelor, să-mi amintesc de un episod, pe cît de obscur, pe atît de tulburător, care l-a avut ca protagonist pe poetul Ion Caraion. Nu cred că a uitat cineva „serialul" din revista Săptâmîna - zece numere la rînd în 1981 - în care i se publica poetului, abia plecat din ţară, un pretins jurnal intim. Cu toţii ne-am întrebat atunci cum a fost posibil ca emigrantul să fi făcut imprudenţa de a lăsa în mîinile Securităţii un document atît de compromiţător pentru sine şi, vai, pentru toţi acei confraţi nominalizaţi în cele vreo patruzeci de pagini oferite lec­turii publice de hebdomadarul condus de E. Barbu. Autorul însuşi s-a văzut nevoit să dea explicaţii. Le-am ascultat într-o seară la „Europa Liberă". In loc să ne liniştească, explicaţiile ne-au pus pe gînduri. Caraion nu nega paternitatea jurnalului. Intervenţia lui radiodifuzată a fost extrem de confuză. Şi mai era un detaliu alarmant: paginile cu pricina nu păreau să aparţină unui jurnal. Decupajul stilistic al informaţiilor, „adresa" lor, dacă vreţi, ne îndemnau să credem că nu e vorba de însemnări personale, menite uzului personal, ci de denunţuri în toată regula. Fiecare dintre cei menţionaţi îşi aştepta cu spaimă rîndul, ca să afle ce le pune în gură autorul, în discuţii pe care ei le consideraseră private, despre viaţa literară, despre regim, despre Ceauşescu. Intre cei la care Caraion se referea era, în afara unor scriitori care trăiau încă, la discreţia Securităţii, şi Ecaterina Bă­­lăcioiu-Lovinescu, sofia lui E. Lovinescu şi mama Monicăi Lovinescu, binecunoscută lui Caraion din anii '50, arestată în 1958, cam odată cu el, şi, într-o anumită măsură, din cauza lui, şi moartă în închi­soare, după un oribil supliciu. Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu este personajul unei cărţi, în curs de apariţie la Humanitas, pe care am prezentat-o marţi, 18 noiem­brie, la emisiunea mea de la Pro-Tv. Autoarea se numeşte Doina Jela şi este o „ recidivistă" în materie de cărţi-document. A tipărit în 1995, tot la Humanitas, Cazul Ni­chita Dumitru, reconstituire­a pro­cesului din 1952 intentat conducerii tehnice a Canalului Dunăre- Marea Neagră, soldat cu zece condamnări, dintre care trei la moarte. Printre cei executaţi, muncitorul Nichita Dumitru. Cercetînd arhivele, căutînd martori, Doina Jela reface, în noua ei carte, ultimii ani ai vieţii Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, întemniţată şi lăsată să moară fără altă vină decît aceea de a fi corespondat cu fiica şi gi­nerele ei, aflaţi în Franţa, şi care erau, în ochii regimului popular, nişte trădători. Un loc în biografia soţiei lui E. Lovinescu îl ocupă Ion Caraion. Doina Jela îşi pune, pe bună dreptate, problema de a şti de ce Ion Caraion, arestat în 1958 pentru curajul de a nu-şi ascunde ostilitatea faţă de comunism, a putut să scrie în 1981 despre Ecate­rina Bălăcioiu-Lovinescu acele cuvinte stupide şi, în definitiv, tică­loase. Nu numai că ea nu-i făcuse nici un rău, dar, din scrisorile tri­mise fiicei şi interceptate de Securitate, rezultă că ţinea la el ca la propriul copil, îl vizita la spital, cînd era bolnav şi aşa mai departe. De ce împroşca acum Ion Caraion cu noroi pe toţi cei cu care fusese în bune raporturi? Explicaţia dată de Doina Jela e simplă, plauzibilă şi înspăimîntătoare, ca să i se permită să emigreze. Ion Caraion n-a scris un jurnal care i-a fost confiscat după plecare: a lăsat, cu bună ştiinţă, un denunţ. Pînă la proba contrarie, acesta pare să fie cumpli­tul adevăr. Oricît de dureros, el trebuie spus.

Next