România literară, aprilie-iunie 1999 (Anul 32, nr. 13-26)
1999-04-07 / 13-14. numărul
România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu 7-13 aprilie 1999 (Anul XXXII) 14 EDITORIAL \ ■ CEST NUMĂR APARE ll\l 48 DE PAGINI de 'Tricolae “Wteutole&cec Gabriel Garcia Márquez: BRĂILA ORBULUI (pag. 32-33) (pag. 39) (pag. 41) Glicemia de partid şi de stat (pag. 2) 2mm pe sug MUSWilfi (pag.11) Veveriţa intelectuală Despre dragoste şi alţi demoni (pag. 44-45) F Bibilite: Necunoscuţii noştri contemporani S-A VORBIT, nu o dată, de absenţa din programe şi manuale, ca şi din librării, în timpul regimului comunist, a numeroşi autori români, între care unii de primă însemnătate. Am publicat eu însumi cîndva o listă a marilor scriitori nestudiaţi, nici în liceu, nici în facultate, de generaţia mea. Ea începe cu Maiorescu şi se încheie cu Blaga. Golul acesta de informaţie (dar şi de formaţie) a fost imens mai cu seamă în deceniul şi jumătate scurs după 1948, cînd s-a produs ruptura. Răsfoind de curînd excelentul număr 3- 4/1998 al revistei Manuscriptum (despre care România literară a publicat, în nr. 12 din 1999, un comentariu), consacrat filosofului Vasile Băncilă, m-am întrebat de ce n-am știut pînă foarte tîrziu că autorul cârtii L. Blaga, energie românească din 1938 și colaboratorul statornic al Gîndirii, pe care-l citisem, mi-a fost contemporan pînă în 1979, cînd a murit la 82 de ani. Aş fi putut să-l cunosc personal şi să citesc cîte ceva din ceea ce a scris în toţi anii de după război, în care i s-a refuzat tipărirea. Nu e unicul caz. Multi scriitori contemporani, indiferent de deosebirea de vîrstă dintre noi, mi au rămas neştiuţi, mai ales în anii studenţiei mele bucureştene, dar uneori şi după aceea. Am descoperit de obicei întîmplător, după ani sau decenii, că ei au trăit o bucată de vreme printre noi, ignoraţi de aproape toată lumea. Puţinele lor publicaţii (de regulă, traduceri) au trecut nebăgate în seamă. Şi cînd li s-a permis să apară cu un volum (reeditare, în majoritatea situaţiilor), acesta a fost postum şi ne-a dat prilejul să aflăm că autorul abia se stinsese din viaţă. Nici măcar nu-i pot menţiona pe toţi. Am străbătut primul volum al Dicţionarului Zaciu şi m-am înspăimîntat. Dacă aş duce investigaţia pînă la capăt, nu mi-ar ajunge toate paginile revistei. lată-i, aşadar, pe cei cîţiva scriitori de toată mîna, de care, ca istoric literar, s-ar fi cuvenit să ştiu că îmi sînt contemporani şi n-am ştiut. Faptul că le-am cunoscut opera anterioară războiului nu mă consolează. Felix Aderca a murit în 1962, cînd eu terminam facultatea. A fost prezent doar cu traduceri din 1949, îl citisem. N-aveam idee că trăieşte. La fel Ticu Arhip, care n-avea 70 de ani în 1965 cînd a murit şi publicase traduceri pînă spre finele deceniului anterior. Despre Gh. Bărgăuanu, poetul, am aflat cînd am făcut antologia din 1968, dar că el murise doar cu patru ani mai devreme n-avusesem idee. Eram student cînd a murit Dan Botta, în 1958. Eulaliile îmi plăcuseră-nu-mi plăcuseră, dar intelectualul merita să fie frecventat. Abia în 1968, cînd i-au apărut Scrierile, mi-am dat seama că ratasem șansa de a-l întîlni. Tot în 1958 a murit istoricul literar Ion Breazu, a cărui reeditare din 1973 am comentat-o printre primii. Poetul sămănătorist întîrziat Ion Buzdugan a murit în 1967, istoricul literar Ion Chinezu (cel mai bun cunoscător al literaturii maghiare de la noi) în 1966, delicatul poet Al. Claudian în 1962,iar Emilian I. Constantinescu, autorul Anarhismului poetic (din 1932) în 1971. Antologia de proză eminesciană (singura, aproape completă la acea dată), făcută de Al. Colorian în anii războiului, am folosit-o, ca student, pentru o lucrare la seminarul cu Şt. Cazimir. Habar n-aveam că Al. Colorian, poet el însuşi, este în viaţă. A murit tot în 1971. Poeta şi romanciera Sandra Cotovu a trăit pînă în 1987, cînd se apropia de 90 de ani. Cine a ştiut? N-am ştiut nici de Gh. Cardaş, a cărui Bibliografie românească veche (în colaborare cu I. Bianu) o parcurgeam la Astra din Sibiu prin '57-'58, a murit în 1984. Ce să mai vorbesc de poetul de origine basarabeană Vladimir Cavarnali sau de Virgil Caraivan, poet sămănătorist, morţi, ambii, în 1966. N-aş fi ştiut că trăieşte nici poetul G. Buznea, dacă întîmplarea nu mi-l scotea în cale,prin 1969 sau 1970, cu cea mai bună traducere a Infernului lui Dante. Işi completa pensia făcînd pe barcagiul în Herăstrău. Am mai spus povestea. Eram asistent la catedra ocupată chiar de el, cînd, în 1964, a murit D. Caracostea. Şi aşa mai departe. Comunismul nu ne-a despărţit doar de trecutul, dar şi de prezentul nostru. Şi nu doar de morţi, ci şi de iiim uni