România literară, aprilie-iunie 1999 (Anul 32, nr. 13-26)

1999-04-07 / 13-14. numărul

România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu 7-13 aprilie 1999 (Anul XXXII) 14 EDITORIAL \ ■ CEST NUMĂR APARE ll\l 48 DE PAGINI de 'Tricolae “Wteutole&cec Gabriel Garcia Márquez: BRĂILA ORBULUI (pag. 32-33) (pag. 39) (pag. 41) Glicemia de partid şi de stat (pag. 2) 2mm pe sug MUSWilfi (pag.11) Veveriţa intelectuală Despre dragoste şi alţi demoni (pag. 44-45) F Bibilite: Necunoscuţii noştri­­­­ contemporani S-A VORBIT, nu o dată, de absenţa din programe şi manuale, ca şi din librării, în timpul regimului comunist, a numeroşi autori români, între care unii de primă însemnătate. Am publicat eu însumi cîndva o listă a marilor scriitori nestudiaţi, nici în liceu, nici în facultate, de generaţia mea. Ea începe cu Maiorescu şi se încheie cu­­ Blaga. Golul acesta de informaţie (dar şi de formaţie) a fost imens mai cu seamă în deceniul şi jumătate scurs după 1948, cînd s-a produs ruptura. Răsfoind de curînd excelentul număr 3- 4/1998 al revistei Manuscriptum (despre care România literară a publicat, în nr. 12 din 1999, un comentariu), consacrat filosofului Vasile Băncilă, m-am întrebat de ce n-am știut pînă foarte tîrziu că autorul cârtii L. Blaga, energie românească din 1938 și colaboratorul statornic al Gîndirii, pe care-l citi­sem, mi-a fost contemporan pînă în 1979, cînd a murit la 82 de ani. Aş fi putut să-l cunosc personal şi să citesc cîte ceva din ceea ce a scris în toţi anii de după război, în care i s-a refuzat tipărirea. Nu e unicul caz. Multi scri­itori contemporani, indiferent de deosebirea de vîrstă dintre noi, mi au ră­mas neştiuţi, mai ales în anii studenţiei mele bucureştene, dar uneori şi după aceea. Am descoperit de obicei întîmplător, după ani sau decenii, că ei au trăit o bucată de vreme printre noi, ignoraţi de aproape toată lumea. Puţine­le lor publicaţii (de regulă, traduceri) au trecut nebăgate în seamă. Şi cînd li s-a permis să apară cu un volum (reeditare, în majoritatea situaţiilor), aces­ta a fost postum şi ne-a dat prilejul să aflăm că autorul abia se stinsese din viaţă. Nici măcar nu-i pot menţiona pe toţi. Am străbătut primul volum al Dicţio­narului Zaciu şi m-am înspăimîntat. Dacă aş duce investigaţia pînă la capăt, nu mi-ar ajunge toate paginile revistei. lată-i, aşadar, pe cei cîţiva scriitori de toată mîna, de care, ca istoric literar, s-ar fi cuvenit să ştiu că îmi sînt contemporani şi n-am ştiut. Faptul că le-am cunoscut opera anterioară răz­boiului nu mă consolează. Felix Aderca a murit în 1962, cînd eu terminam facultatea. A fost prezent doar cu traduceri din 1949, îl citisem. N-aveam idee că trăieşte. La fel Ticu Arhip, care n-avea 70 de ani în 1965 cînd a murit şi publicase traduceri pî­nă spre finele deceniului anterior. Despre Gh. Bărgăuanu, poetul, am aflat cînd am făcut antologia din 1968, dar că el murise doar cu patru ani mai devreme n-avusesem idee. Eram student cînd a murit Dan Botta, în 1958. Eulaliile îmi plăcuseră-nu-mi plăcuseră, dar intelectualul merita să fie frec­ventat. Abia în 1968, cînd i-au apărut Scrierile, mi-am dat seama că rata­sem șansa de a-l întîlni. Tot în 1958 a murit istoricul literar Ion Breazu, a că­rui reeditare din 1­973 am comentat-o printre primii. Poetul sămănătorist în­­tîrziat Ion Buzdugan a murit în 1­967, istoricul literar Ion Chinezu (cel mai bun cunoscător al literaturii maghiare de la noi) în 1966, delicatul poet Al. Claudian în 1962,iar Emilian I. Constantinescu, autorul Anarhismului poetic (din 1932) în 1971. Antologia de proză eminesciană (singura, aproape completă la acea dată), făcută de Al. Colorian în anii războiului, am folo­sit-o, ca student, pentru o lucrare la seminarul cu Şt. Cazimir. Habar n-a­veam că Al. Colorian, poet el însuşi, este în viaţă. A murit tot în 1971. Poeta şi romanciera Sandra Cotovu a trăit pînă în 1987, cînd se apropia de 90 de ani. Cine a ştiut? N-am ştiut nici de Gh. Cardaş, a cărui Bibliografie ro­mânească veche (în colaborare cu I. Bianu) o parcurgeam la Astra din Sibiu prin '57-'58, a murit în 1984. Ce să mai vorbesc de poetul de origine ba­sarabeană Vladimir Cavarnali sau de Virgil Caraivan, poet sămănătorist, morţi, ambii, în 1966. N-aş fi ştiut că trăieşte nici poetul G. Buznea, dacă întîmplarea nu mi-l scotea în cale,prin 1­969 sau 1970, cu cea mai bună tra­ducere a Infernului lui Dante. Işi completa pensia făcînd pe barcagiul în He­răstrău. Am mai spus povestea. Eram asistent la catedra ocupată chiar de el, cînd, în 1964, a murit D. Caracostea. Şi aşa mai departe. Comunismul nu ne-a despărţit doar de trecutul, dar şi de prezentul nostru. Şi nu doar de morţi, ci şi de iii­­m­ uni

Next