România literară, ianuarie-martie 2000 (Anul 33, nr. 1-12)

2000-01-12 / nr. 1

2 România literară , CONTRAFORT de “THixcech ‘THifaYet MÂNTUIREA PRIN ACADEMICIENI E CE să-şi savureze românul sarmaua în linişte, de ce să aibă el parte măcar de două-trei zile de bucurie, de ce să treacă dintr-un an în altul făr-a fi poluat de potlogăriile politi­cienilor, de elucubraţiile editorialiştilor şi de diversiunile securiştilor? De ce să se bucure el în voie de acest (fals!) sfârşit de secol şi de mileniu? De ce să încheie anul altfel decât a fost acesta de la un capăt la altul - adică mizerabil, dubios, murdar, dominat de mârşave aranjamente, de sor­dide pertractări şi deşuchiate ridicări ale poalelor peste cap? Aşa, sâ ne vadâ Europa cum suntem în realitate, câ tot am reuşit s-o ducem de nas! Acum tot nu mai contează că frumosul palat al naţiunii propus pentru export e un jalnic, detestabil coteţ! Pe ultima suta de metri, ca şi cum mi­zeria guvernanţilor n-ar fi plutit ca osânza pe burta mitocanilor, douâ noi sfidări ale bunului simţ se adaugă infinitului lanţ al ruşinii publice care a dominat anul 1999. Mai întâi, primirea lui Teoctist Arâpaşu ca membru de onoare al Academiei Române, iar mai apoi respingerea de către comisia mixtă “de specialitate” a Parlamentului a candidaturii lui Horia-Roman Patapievici pentru un loc în Colegiul Consiliului Na­ţional pentru Studiul Arhivelor Securităţii. Sa le analizam pe rând. Va sa zică, Teoctist academist! Şi încă “de onoare”! După zece ani în care am în­văţat sâ nu mă surprindă nimic, mărturi­sesc spuşii câ iniţiativa “nemuritorilor” m­­a uluit! Nu mi-aş fi imaginat ca instituţia care pe vremea comunismului s-a umplut de atâta ruşine va avea curajul (da, pentru că la mijloc e un curaj al sfidării!) s-o ia de la început cu mişmaşurile, minciuna şi ne­simţirea. Nu mi-ar fi trecut prin minte ca preşedintele Academiei e atât de orbit de patimi încât sâ nu-i pese nici de onoarea numelui său şi nici de regulamentele insti­tuţiei pe care o conduce! N-a trecut chiar atât de multa vreme de când aula academi­că era spurcată de prezenţa celor doi anal­fabeţi de “geniu”, încă n-au fost deratizate cum se cuvine scaunul academicianului “şapte pagini” Bârlâdeanu şi cel al lui Ma­nea Mânescu, faimosul pupator de mâini, ca s-au şi desfăcut, ca într-un blestem, baierele cedărilor morale şi dispreţului ciocoiesc faţa de valoare. Când intelectuali de primă mână ai ţârii, trăitori fie aici, fie în străinătate sunt ţinuţi într-o carantină a leproşilor (de la Adrian Marino, G.I. Tohaneanu şi Livius Ciocârlie la Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Mihai Şora, de la Virgil Nemoianu şi Vladimir Tismaneanu la Dorin Tudoran şi Matei Calinescu, şi câţi alţii...), colegii lui Ion Gheorghe Maurer şi ai împuşcatei îl scot de la naf­talină pe ditamai savantul de la Patriarhie! Cea mai faimoasă lucrare ştiinţifică a acestuia, Telegrama din 21 decembrie 1989 către Ceauşescu, prin care îi cerea Anticristului sa scape ţara de “huliganii” de la Timişoara, merita cu asupra de mâsurâ un fotoliu de academician! Poate chiar cel destinat lui Ceauşescu însuşi! însă nici măcar nu asta ar fi problema: la câta impostură se buluceşte în Academie (auzi: Fânuş Neagu, academician! Şi încă: Al. Bălăci...), ce mai contează un biet popă colaboraţionist... Buba e alta: onorul căzut din senin pe preafericita scăfârlie e încă un episod din primejdioasa operaţie a împin­gerii Bisericii Ortodoxe Române în prim­­planul vieţii publice. N-am să obosesc să repet: cu cât rolul bisericii e mai pronunţat, cu atât valorile democraţiei, liberalismu­lui, ale societăţii civile sunt mai amenin­ţate! O structură eminamente piramidală, fondată pe ascultare oarbă şi pe imperme­abilitate la dialog nu poate deveni modelul unei societăţi care promovează tocmai dia­logul şi democraţia! Ne convine sau nu, acestea sunt adevăruri verificate şi oricând verificabile. Am văzut ce combinaţie cri­minală a ieşit, în anii ’30, din conjuncţia ortodoxismului cu politicul, vedem azi ce se întâmpla cu musulmanismul asiatic. Si­gur că un Teoctist singur va transforma România într-un stat fundamentalist, mai ales că de curând a descoperit, în “papa­mobil”, virtuţile ecumenismului şi pe cele ale “star-system”-ului! Dar există destule forţe care visează la îngemănarea sutanei cu sabia. Iată, unele dintre ele stau tolănite în fotoliile academice! Cel mai simplu lucru care se poate spune despre eliminarea lui H.­R. Pata­pievici din Colegiul Consiliului Naţional pentru Studiul Arhivelor Securităţii (ori­bilă denumire, între noi fie vorba!) este că asistăm la un act pe cât de cinic, pe atât de greţos. El îi descalifică pentru eternitate pe cei treisprezece parlamentari români care, în decembrie 1999, au considerat ca stră­lucitul eseist şi filozof nu e suficient de patriot pentru gusturile lor! Văzând ştirea la televizor, am încremenit de uimire: dacă lui Horia Patapievici i se poate recunoaşte de către orice om cu mintea întreagă o cali­tate, aceea e tocmai patriotismul! A nu în­ţelege câ textele sale sunt dovada unei iubiri de ţară împinse până la durere şi că el răspunde într-un limbaj violent numai şi numai din disperarea câ această iubire este ultragiată, agresată şi confiscată de “spiri­tul primar agresiv” înseamnă câ eşti, inte­­lectualmente, o nulitate, iar politiceşte un derbedeu! Nu e o întâmplare câ maestrul de cere­monii al preamurdarei afaceri a fost un oa­recare Bălăeţ. Vigilentul peremist a îm­pânzit coridoarele Casei Poporului cu fai­moasa “frază rituală” din “Politice”, pen­tru a-l mai trage o dată pe roată pe cel care­­a avut proasta inspiraţie de a nu înălţa sca­broase ode cuplu lui Ceauşescu, de a nu fi turnat la securitate şi de a pretinde, de zece ani încoace, un strop de moralitate lumii în care trăim. Nu e întâmplător nici ca pa­trioţi (dovediţi şi ultradovediţi de faptele lor măreţe, nu-i aşa?!) de calibrul Negoiţă, Cazimir Ionescu, Ninefcu, Tărăcilă şi alte personaje angelice au putut răsufla uşu­raţi, votul lor contra e cea mai bună prefi­gurare a prafului şi pulberii ce se va alege de Legea accesului la dosarele de securi­tate. Nu numai ei, dar şi cohorta turnă­torilor fără număr aciuiţi prin funcţii înalte “de partid şi de stat” pot jubila­ cel mai inflexibil dintre adversarii totalitarismului securist, cel mai necruţător duşman al incompetenţei drapate în falduri de dosar secret a fost anihilat! Pentru a duce absurdul pe culmile binemeritate, nu mi-ar rămâne decât sâ susţin candidatura lui Horia Patapievici la Academie. N-o voi face, desigur. Nu pen­tru câ n-ar merita-o. O merită de pe acum, când abia a depăşit opt luştri: inteligenţa, cultura, talentul, tulburătoarele sale cărţi sunt mult peste ceea ce ne oferă în acest moment limfatica piaţă intelectuală a României. Dar mi-e teamă să nu i se reproşeze câ n-a fost membru de partid, că a fost suspect de curat pentru murdarele vremuri ale comunismului, că scrie prea bine, câ e prea competent sau, cine știe, că un român atât de inteligent nu are cum sâ fie... român! Or, stabilimentul cu pricina se numeşte, nu-i aşa, Academia Română... C­OPILUL dvs., de numai 11 ani, scrie, şi foarte bine face, com­bim­ând cu graţia vârstei replici delicate a Somnoroase păsărele şi la alte poezii pe care le învaţă la şcoală. Jocul lui va dura probabil nişte ani buni până să se lămurească singur cât de reală şi arză­toare este aplecarea lui spre literatură. Cred că este prea devreme acum pentru a cere o părere, o îndrumare. Bucuraţi-vâ cu răbdare şi speranţă, fără însă sâ-i strecuraţi în minte ideea care l-ar însingura, că este altfel decât ceilalţi copii, că este o vedetă, câ este poet. (Felicia Spiridon, Dragomireşti, Vaslui) • Nu este rea deloc poezia despre diavoli. Ei, care pentru a-şi atinge scopul îndrăznesc sâ li se arate muritorilor chiar şi cu chipul strălucitorilor îngeri, în viziunea dvs. apar ca nişte vulturi guleraţi zburând pe deasupra capetelor noastre cu intenţia de a ne face sâ încremenim de fiică, culerul de pene albe n-ar fi altceva decât aureola lor îngerească pe care n-au pierdut-o cu totul la alungarea lor din cer, ci ea le-ar fi căzut, cum spuneţi :‘de-a lungul gâtului,/ pe umeri,/ pentru tot­deauna”. (George Eduard M., Constanţa) • Ideal ar fi sâ participaţi la un Concurs lite­rar, fie şi în provincie, şi sâ luaţi Marele premiu care se concretizează de cele mai multe ori cu un debut editorial. Ideal ar fi şi dacă aţi satisface exigenţele unui critic bun şi care, citindu-vâ opera în manuscris, s-ar entuziasma şi v-ar scrie un text de recomandare pen­tru debutul într-o revistă literară. Eu nu sunt critic ci un cititor care nu de puţine ori ar avea motive să-şi piardă răbdarea parcurgând manuscrise ilizibile, cu fraze neglijent aruncate pe hârtie, autorii solicitând, ca şi dvs., “indicaţii tehnice cu„siguranţâ mult folo­sitoare”. Sâ fim serioşi, ei nu ştiu ce solicită. Ei vor sâ fie publicaţi. In textele trimise am remarcat şi versuri frumoase, câteva, nu multe, imagini deosebite în Rugul, Poemul flu­ture, Dansul, Rugăciune. Frumoase şi deosebite, e necesar sâ precizez, nu într-un con­text mai larg, ci intr-unul strict, al pieselor dvs. (Alexandru Novac, Bucureşti) • Doua poezii, de fapt două pasteluri cu o abundenţă de elemente şi culori din natură aşezate în tablouri cărora sufletul adolescentin le dă viaţă. Dar nu aceste poezii m-au impresionat, ci bucăţile în proză scrise bine, cu nerv, cu impact psihologic real. Trei la număr, Nos­talgia. Doar cu privirea şi Părinţii pe care nu-i doresc, inspirate toate din situaţii reale, lucruri petrecute în viaţa secretă a copiilor dintr-un orfelinat, sau a elevilor foarte atenţi la exemplele de excepţie pe care maturii, profesorii, sunt capabili sâ le ofere la clasă, in situaţii de criză. Autoarea merită recunoaştere, are puterea talentului adevărat, un ochi care filtrează, un simţ al observaţiei armonios dezvoltat şi nu cred că e departe momen­tul ieşirii victorioase la rampă. Foarte tânără, în clasa a VIII-a, doar pentru vârsta pe care o are scrie excelent, concis, fără zorzoane şi filozofări, fără idealisme. Se pare ca are la activ o experienţă dură care a maturizat-o interior, o traumă pe care o exploatează scri­ind. (Anca-Mariandra Vischet, Orşova) • Presupun câ mă veţi crede şi nu-mi veţi lua experienţa şi sinceritatea în deşert. Foarte multe femei inteligente scriu versuri, aceleaşi versuri, chiar cu aceleaşi cuvinte, din aceleaşi impulsuri orgolioase şi în aceleaşi momente de criză şi de îndoială ca şi dvs. Scrisul lor intervine în momente de gol, de nevoie de revanşă, când partenerul se dovedeşte mărunt şi nestatornic, dezamăgitor. Versurile nu explodează din talent ci din exasperarea de a te trezi la un moment dat sin­gură şi cu gura plină de cenuşă. Versurile întreţin un timp iluzia unei conversaţii cu celălalt, prin aceste versuri se strecoară speranţa câ îl vom readuce în intimitate şi îl vom păstra, prin poezie, pentru noi. Aceste versuri nu sunt poezie ci terapie, din păcate lenta. Am apreciat sinceritatea cu care vă puneţi la îndoială valoarea demersului şi întrebarea care vă munceşte conţine şi răspunsul prea puţin măgulitor. (Io, din Bucureşti, 32 ani) • Scrieţi de aproximativ şapte ani, spuneţi că o faceţi foarte rar şi numai când treceţi prin ceva extraordinar sau simţiţi ceva deosebit. După multe ezitări v-aţi decis să-mi trimiteţi câteva creaţii, cu scopul destul de vag sugerat, probabil de a mă pronunţa pe marginea lor. Aş spune, şi aş da şi câteva exemple, ca vă lăsaţi dus nu prea departe de ţărmul leneş şi somnolent, de un val care nu spală plaja ci o încarcă de reziduuri: “Inserarea se lasă/ linsă pe faţă de/ trecerea ta prin/ iarbă./ Sufletul meu reumatic/ presimte ceva şi mă/ bate pe umăr, dar/ limba inimii tale/ îmi picură deja / salivă pe tâmple” (Presimţire)­, “Unul în faţa celuilalt,/ privind imobil cum/ ni se scurg sufletele/ pe piept şi pe coapse şi/ tot mai jos,.../ pe pământul mucegăit/ de-atâta dragoste o/ băltoacă murdară./ La suprafaţă apare - sclipind/ ca un ochi de grăsime - ura” (Final)­, “Mi-e inima/ ca o cârpă? absorbind/ la nesfârşit/ ceaţa albă/dintre nopţile noastre” (Ceafă). Dacă mie nu mi-au plăcut, asta nu înseamnă câ nu se vor găsi şi cititori care sâ spună: Ce frumos! ( Victor Mihai, Braşov) • Mulţumesc frumos pentru avertizare şi pentru explicaţiile din belşug care fac farmecul scrisorii adolescentei timpurii care sunteţi. Ce mi se pare îmbucurător este ca aveţi conştiinţa valorii a ceea ce scrieţi, ştiţi unde este binele şi unde sunt scăder­ile, astfel că vă spuneţi singură şi foarte precis ceea ce v-aş spune la urma urmei şi eu. Iată un exemplu: “Exceptând influenţele marilor poeţi şi clişeele prea des folosite, con­sider că am idei poetice destul de drăguţe. Daţi la o parte balastul cuvintelor şi priviţi ceea ce rămâne (dacă rămâne ceva). Ştiu prea bine că unele versuri sunt forţate pentru încadrarea în rimă, ritm, măsură...” Aveţi întru totul dreptate. Ideile poetice sunt mai mult decât drăguţe. Cât priveşte balastul şi datul lui la o parte, aceasta e o trebuşoarâ pe care nu cititorul va avea indulgenţa şi cheful s-o facă, ci dvs., cu mânuşiţa cu care spargeţi geamuri cu mingea şi desenaţi cu creta margarete pe asfalt. Aveţi un suflet vibrant care mă face sâ sper, şi un fel intens de a pune problemele pe tapet, cu aplomb de bun augur şi cu seninătate. (Andreea Ceplinschi, Botoşani) _ VV --------------------­ | România literară Editată de: • Fundaţia "Fromânia literară", cu sprijinul Uniunii Scriitorilor, a­ Fundaţiei pentru o Societate Deschisă Fromânia şi a­ Ministerului Culturii Redacţia: Gabriel Dimisianu - director adjunct, Alex. Ştefanescu - redactor şef, Mihai Pascu - secretar general de redacţie, Constanţa Buzea (poezie, proză), Adriana Bittel (externe), Marina Constantinescu (teatru), Nina Pruteanu (corectură). Colaboratori permanenţi: Ioana Pârvulescu, Andreea Deciu (critică), Cristian Teodorescu (publicistică), Eugenia Vodă (cinema), Ecaterina Ionescu, Simona Galaţchi (corectură). Corespondenţi din străinătate: Gabriela Melinescu (Stockholm), Dumitru Radu Popa (New York), Rodica Binder (Köln). Tehnoredactare computerizată: Fundaţia "România literară" - Anca Firescu (secretar de redacţie), Mihaela Ivan, Ionela Stanciu. Introducere texte: Geta Gheorghiu. Administraţia: Fundaţia "România literară", Calea Victoriei 133, sector 1, cod 71102, Bucureşti, Of. poştal 33, c.p. 50, cod 71341. Cont în lei: B.R.D., filiala Pipera, 251100996100089. Cont în valută: B.R.D., filiala Pipera, 251100296100089, Mihai Pascu (director executiv), Mirona Laudă (econo­mist principal), Corneliu Ionescu (difuzare, tel. 650.33.69.), Andriana Fianu (corespondență şi difuzare în străinătate), Mihai Minculescu. e-mail: romlit@romlit.ro http://www.romlit.ro; http 'Jlwww .sfos.ro/new8/romlit Director: IMicolae Manolescu Mr. 1 • 12-18 ian. 2000

Next