România literară, iulie-septembrie 2000 (Anul 33, nr. 26-38)

2000-07-05 / nr. 26

Teoria conspiraţiei imobiliare N­ĂLTUŢ şi subţiratic, cu morga unui Peneş Curcanul în ţinută de paradă, dl. Emil Constan­­tinescu n-a prea dovedit, începând cu 1996, c-ar iubi adevărul, onoarea, curajul, drep­tatea. N-a dovedit c-ar iubi nici măcar Ali­anţa Civică, formaţiunea din care, prin pro­tecţie de fuste, provine. Dl. Constantinescu, posesorul unei comice figuri marţiale (îi lipsesc doar raniţa şi puşcociul cu baionetă lucitoare ale vânătorilor de munte de la ’77!) dovedeşte, însă, că iubeşte uni­formele. Şi sutanele — care tot uniforme sunt! Ceva carnavalesc-militaros răzbate cam din toate gesturile voit austere, dar ire­mediabil rizibile ale acestui ostaş refulat care a reuşit, ca nimeni alţi, să risipească un uriaş capital politic şi democratic. Depăşit de misiunea ce-i stătea în faţă, preşedintele Constantinescu s-a închis, mai întâi, în cochilia Cotroceniului, trăgând în mod jalnic de timp, speriat că va trebui să pună în practică promisiunile gongorice din campania electorală. Recuperat, în doi timpi şi trei mişcări, de rămăşiţele iliescia­­nismului (aceiaşi lingăi care, astăzi, se bulu­cesc să-i perie, la zile de naştere şi onomas­tice, pe Iliescu şi Nastase), dl. Constanti­nescu a căzut, asemeni iedului din poveste, în groapa săpată de lupii iliescieni. Avan­sând vârtos în grade ofiţeri fie incapabili, fie vinovaţi de crime imprescriptibile (Dege­ram, acuzat că ar fi organizat, în decembrie 1989, represiunea armată de la Cluj, îşi face veacul la Cotroceni, plimbându-se, proba­bil, agale prin grădina palatului alămii de dl. Constantinescu!), preşedintele a devenit complicele marelui complot anti-românesc orchestrat şi executat la perfecţie de regimul Iliescu. Nu trece zi să nu afli de o potlogărie în care să nu fie implicaţi oamenii în unifor­me. Fie că e vorba de izul fascizant al decla­raţiilor unor înalte feţe bisericeşti (Biserica Ortodoxă Română a devenit pepiniera posi­bilelor viitoare mişcări extremist-na­­ţionaliste-fundamentaliste), fie de abuzurile cotidiene ale poliţiştilor şi judecătorilor (alţi oameni în uniformă!), fie chiar de acciden­tele de circulaţie criminale ale celor puşi să păzească legea. România este ţara infracţio­nali­tâţii în uniformă. Toţi aceşti funcţionari ai statului s-au constituit în veritabile bresle criminale situate deasupra legii. Se apără unii pe alţii cu eficienţa falangelor romane şi rămân la fel de impenetrabile la orice normă , fie ea şi elementarul bun simţ. Un nou episod din această epopee infracţională s-a desfăşurat zilele trecute. Iar domnul Constantinescu tace apăsat. Se ştie că una din cauzele prăbuşirii celei mai mari şi mai credibile pe plan internaţional bănci româneşti, Bancorex-ul, a fost aşa­­numitele “credite neperformante”. Nu s-a spus prea limpede ce se ascunde dincolo de trista formulă magică —“credite neperfor­mante” —, lăsându-se impresia c-ar fi vorba de împrumuturi ce n-au mai putut fi recuperate de la creditori. Or fi fost şi din acestea, fără îndoială. Dar “credite neper­formante” sunt şi sutele de miliarde acor­date, cu încuviinţarea mai-marilor ţării, pe vremea lui Iliescu, cadrelor din poliţie, armata şi servicii secrete. Aşa se explică de ce rapoartele în cazul Bancorex sunt amânate pentru calendele greceşti, ţap ispăşitor rămânând Razvan Te­­meşan, de parcă el singur ar fi dispus vira­rea de bani grei în conturile generalilor şi înalţilor ofiţeri din armată, poliţie şi S.R.I. Nu ştiu ce servicii aduc ţării domnii cu pric­ina, dar dacă mă uit la infracţionalitatea ini­maginabilă din România, la condensatele de Vest sălbatic care au ajuns străzile ţârii, la murdăria morală insinuată pretutindeni, ajung la concluzia că ei ar trebui să plăteas­că din propria leafă dezastrul generalizat, şi nu să fie căţăraţi pe piedestalele de neatins ale eternei impunităţi. Fericiţi că li se dă pe la nas cu narcoti­cul paradelor militare, că generali burdi­­hănoşi, pe care abia-i mai cuprinde centi­ronul, se îndoaie din şale în faţa lor, domnul Constantinescu şi echipa (cu o notă specială pentru Dorin Marian) au devenit garantul jafului la care nesătuii în uniforme se dedau cu dezinvoltură. Cea mai recentă porcărie patronată de puterea actuală este modifi­carea şi abrogarea unor articole din Legile nr. 85/1992 şi 114/1996. E o hoţie la dru­mul mare, prin care C.E.C.-ul este obligat să acorde cadrelor S.R.I., S.I.E., S.P.P., M.I. şi M.Ap.N., precum şi magistraţilor, credite cu dobândă subvenţionată! Mai pe scurt, o hoţie pe seama depunătorilor la venerabila instituţie de stat! Citind în ziarul “Adevărul” despre isprava guvernului Isărescu, mi s-au limpezit dintr-o dată nelămuririle ce le mai aveam în legătură cu fostul patron al Băncii Naţionale. Mutarea sa la guvern a fost, într­­adevar, strategică: “înaltul profesionist” care pe vremea lui Iliescu avea doar rolul de fundaş-măturător al mega-escrocheriilor derulate prin bănci, a devenit acum centru­­înaintaş! Câte hoţii a prevăzut şi împiedicat dl. Isărescu? Nici una! Potlogăria e, însă, chiar mai groasă de­cât pe vremea neo-comuniştilor, împrumu­turile (practic nereturnabile, având în vede­re inflaţia din România!) au, potrivit “Ade­vărului”, un scop precis: înhăţarea locuinţe­­lelor “construite sau achiziţionate din fon­durile statului şi deţinute de Parlamentul României, de ministerele şi instituţiile din sistemul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale”. N-o să credeţi, dar acestea “sunt exceptate de la vânzarea prin licitaţie şi pot fi vândute direct titularilor de contracte". Aşadar, cu banii mei şi ai fami­liei mele, cei care mi-au făcut dosar de se­curitate, cei care mă amendează abuziv când mă aflu la volan, cei care-i protejează pe infractorii care mă atacă pe stradă îşi vor cumpăra locuinţele de serviciu (pentm că despre ele e vorba!) băgând mâna în ago­niseala mea! Pentru ca mârşăvia să fie deplină, preţu­rile vor fi stabilite pe baza unor norme sta­bilite de fiecare instituţie în parte. Adică, încă o ilegalitate: dacă amârâşteanul care a ajuns să-şi cumpere apartamentul de la bloc a plătit cât a dorit statul nesătul, pentru pri­vilegiaţii în uniforme sumele vor fi stabilite de “noi şi ai noştri”. Cum iniţiatorul noilor şi scârboaselor reglemnentari e dl. Costin Georgescu (personal, nu mă miră!), pe lista de cadouri făcute dulăilor de pază ai puterii se află, fireşte, şi apartamente care “au făcut obiectul unor schimbări sau reparaţii con­siderate secrete”. Nu se spune la ce­­se refe­ră enigmatica sintagmă “reparaţii secrete”, dar nu e exclus să fie vorba de “casele con­spirative” ale Securităţii. Şi abia atunci tică­loşia se relevă în întreaga ei dimensiune. Mă miră un singur lucru: că nesătuii din jurul d-lui Constantinescu s-au oprit aici. Cum rămâne cu colegii călugărului Vasile, şi ei purtători de uniformă? De ce nu se vând şi casele parohiale? Sau chiar biseri­cile? (Şi asta repede, până n-o să le reven­dice greco-catolicii!) Sau chiar clădirea Patriarhiei — că tot a dobândit, sub Constantinescu, preafericitul Teoctist un glăscior ce rivalizează cu al sopranelor de coloratură? Şi, mai departe, de ce nu se dau pomană angajaţilor şi clădirile ministerelor, judecătoriile, sediile serviciilor secrete, jan­darmeriilor şi poliţiei? Şi, de ce nu, chiar Casa Poporului? La creditele isorescene, cumpărători s-ar găsi berechet. Dar, atent cum e cu chiverniseala ţărişoarei, poate că dl. Constantinescu (aju­tat de omul său de încredere, Coston Geor­gescu) vrea să mai păstreze ceva muniţie şi pentru anii negri ce vin. Deocamdată, e sigur că el şi-a pavat, călcând pe stelele de pe umerii viitorilor împroprietăriţi, drumul spre al doilea mandat. Un drum al neruşinării şi al ticăloşiei. 2 România literară o­ rD­OUĂ file cu versuri, şi câteva­­rânduri pe care le încheiaţi cu un mulţumesc şi semnaţi. Nicăieri nu lă­saţi vreun semn a ceea ce doriţi să se în­tâmple. Citim şi ne facem o părere, pă­rere pe care o ţinem deocamdată pentru noi, până ne veţi lămuri scopul trimiterii. A ne lansa în presupuneri, implică un risc, despre care vă vom povesti pe larg, dacă veţi dori, data viitoare. (Tamara Andrei, Bu­cureşti)­­ A scrie pentru propriul suflet, pentru propria plăcere încercări de roman la 15 ani, sau cugetări într-un jurnal secret, într-un caiet cu poezii sentimentale, datate ri­guros şi dedicate fiinţei iubite, nu provoacă nici un neajuns, dimpotrivă, celui care o face pătruns de emoţie şi de bun simţ, dar şi de o îndoială asupra valorii producţiilor sale. Ba, exerciţiul întins pe durata mai multor ani, îl apropie de cărţi, de autori, de c­­ere, de consacraţii în domeniu, cu care este obligatoriu să se compare. Conştiinţa că poate deveni cu timpul unul de-al lor, sau că, dimpotrivă, nu are nici o şansă, apare şi ea, negreşit, cu frământările şi mâhnirile specifice. Faptul că vă place de pe acum Ba­­covia este uimitor, şi este în sine îmbucurător dar nu şi suficient, şi nu cred, sincer vor­bind, că ar fi bine să vă faceţi iluzii în privinţa talentului dvs. Impulsul liric este de tot palid, copilăros, imatur, inconsistent. Ne pare sincer rău. (Alina Odobaşa, Iaşi) El Tris­tă povestea, trist şi poemul scris în amintirea prietenului, imensă mila de celalalt aflat în restrişte, copleşitoare buna intenţie şi tulburarea în ceasul transcrierii faptelor. Ar­tisticeşte însă poemul e aproape nul. Ne dăm perfect de bine seama că la 15 ani autorul nu putea să aleagă decât formula poemului-fluviu cu prolog, desfăşurare şi epilog, pen­tru o tragedie reală, pentru o situaţie sfâşietoare, cu implicaţii atât de profunde. în schimb, în scrisoarea lui în care se vede cât de în serios ia totul, se poate vedea limpede pe alocuri o gândire de eseist evident inspirat, cu fraze precise şi frumos articulate, cu imagini care depăşesc în prospeţime puterile unui adolescent. (Alexandru Mincu, Bu­cureşti) E încă un copil, cu voia lui evaziv, distructiv, negativist haotic, lucrând asupra lui însuşi periculos, cu instrumente-citate-concepte nedigerate ca lumea, ţinând să facă până la un punct declaraţii şocant-teribiliste, uimitoare, ostentative despre sine şi lumea înconjurătoare, despre ştiinţă, civilizaţie şi Divinitate, încă un copil, inteligent dar su­perficial, care mă sperie cu derutele lui, inventate şi reale, cu nerăbdarea lui de a-şi găsi ceea ce caută, cu neputinţa până la urma de a se opri cu folos şi a contempla cu bucurie valorile, cu lipsa lui de iubire şi respect pentru civilizaţie şi arte şi cu neputinţa lui de a iubi temeinic ceva, orice. Un copil dotat din start, tumultuos, uneori brutal în sinceri­tate, cinic, febril în pofta lui de a dărâma mituri şi de a pune în circulaţie afirmaţii con­tradictorii şi fără acoperire, un copil care mă sperie cu ostentaţia negativismului său parcă de împrumut. Jocul e cu atât mai periculos cu cât acesta nu propune nimic în locul în care contestă şi dărâmă, şi nu pare convins că trebuie să facă un uriaş efort de regăsire de sine, în prezent, în trecut, acolo unde la pieptul bunicii exemplare care-i apropiase, dar nu pentru totdeauna, de suflet armonia şi echilibrul credinţei, acolo unde se simţise, un timp, cu adevărat apărat şi iubit. (Luciana Pucea, Nădab-Arad) ISI Stimată doamnă, părintele dvs. are motivele sale întemeiate să vă aprecieze poeziile ca viguroase şi cu substanţă, ştiind mai bine decât oricine ce suflet le-a hrănit, de unde vin şi cât de departe bate speranţa lor. Noi însă vom fi puţin mai aspri. Vreţi să aflaţi dacă volumul pe care l-aţi adunat ar avea sorţi buni să apară la vreo editură. Am mai spus-o şi cu alte prile­juri, când am fost întrebată, ca numai cine nu vrea cu ardoare şi bani nu poate astăzi să-şi tipărească în regie proprie o carte, să debuteze editorial, asumându-şi totuşi un risc, un mare şi dureros risc, acela de a trece fără să fie luată în seamă de critică. Volu­mul pe care doriţi să-l publicaţi şi al cărui sumar este compus din trei substanţiale nu­meric secvenţe (I - Adolescentinele, II - Căderea în maturitate şi III - Dumnezeu şi ea), are şi calităţi dar şi slăbiciuni de care cu siguranţă nu vă daţi seama acum. Sinceri­tatea şi buna credinţă fac tăria şi frumuseţea limitată a mai tuturor versurilor. Am notat pe manuscris, în dreptul câtorva poeme semnul ce mi-au plăcut: Vara ca o rană, întâlni­rea, August, Podul, Mare postumă, Răsplata divină, Tot despre veşnicie, Mamă rugân­­du-se şi într-o zi. Mergeţi pe datele stricte ale unei biografii personale, consemnaţi mo­mentele de răscruce, comentaţi întâmplările care v-au marcat nervii, sensibilitatea şi pu­terea de a îndura şi fericirile, şi suferinţele. Dacă ar fi să aleg o singură piesă care ilus­trează cel mai bine starea reală, culmea poeziei dvs. la acest ceas, dar şi unde se opresc, din păcate, puterile ei, aceea ar fi poezia Iertare. Un ochi expert îmi va confirma oricând alegerea: "Mă ierţi, te rog, că eu voi fi cam tristă/ în toamna asta cu prea multe nunţi/ Şi voi aprinde-ncet o lumânare/ Pentru izvorul meu de peste munţi.// Şi să mă ierţi câ n-o să spun prea multe/ Şi-o să mă uit din când în când spre vest,/ Şi c-am să strâng pentru pierduţii lumii/ Tăcerea toată care e în rest.// Şi iartâ-mâ câ nici nu mai ştiu dacă/ Mai eşti aici sau eu doar te gândesc/ Câ-n toamna asta iarăşi mi se pare/ Că trebuie să plec să mă găsesc". (Sorina Lăcătuş, Bucureşti) ­­........................................................ ^ România literară Director: Nicolae Manolescu Redacţia: Gabriel Dimisianui - director adjunct, Alex. Ştefanescu - redactor şef, Mihai Pascu - secretar general de redacţie, Constanţa Buzea (poezie, proză), Adriana Bittel (externe), Marina Constantinescu (teatru), Ioana Pârvulescu, Andreea Deciu (critică), Cristian Teodorescu (publicistică), Eugenia Vodă (ci­nema), Nina Pruteanu, Ecaterina Ionescu, Simona Galaţchi (corectură). Corespondenţi din străinătate: Gabriela Melinescu (Stockholm), Dumitru Radu Popa (New York), Rodica Binder (Köln). Tehnoredactare computerizată: Fundaţia „România literară“,­­ Anca Firescu (secretar de redacţie), Mihaela Ivăn, Ionela Stanciu. Introducere texte: Geta Gheorghiu. Administraţia: Fundaţia "România literară", Calea Victoriei 133, sector 1, cod 71102, București, Of. poștal 33, c.p. 50, cod 71341. Cont în lei: B.R.D., filiala Pipera, 251100996100089. Cont în valută: B.R.D., filiala Pipera, 251100296100089. Mihai Pascu (director executiv), Mirona Laudă (econo­mist principal), Corneliu Ionescu (difuzare, tel. 650.33.69.), Andriana Fianu (corespondenţă şi difuzare în străinătate),­Mihai Minculescu. e-mail: romlit@romlit.ro http/Avww.romlit.ro Revista ,România literară“ este editată de Fundaţia „România literară“ cu sprijin de la Uniunea Scriitorilor din România, Ministerul Culturii, Fundaţia pentru Centrul Cultural o Societate Deschisă România SINDAN Nr. 26­­ 5-11 iulie 2000

Next