România literară, iulie-septembrie 2000 (Anul 33, nr. 26-38)
2000-07-05 / nr. 26
ACTUALITATEA Situarea României in lume UN A.N electoral, ca moment aparte, presupune cu necesitate difuzarea unor bilanţuri serioase, izbăvite de tentaţia pentru hipertrofierea momentului trăit, căreia atât mass-media, cât şi discursul politicienilor le cad victimă în mod constant. Specialiştii sunt primii îndreptăţiţi să configureze, pentru înţelesul tuturor, tabloul cuprinzător al situării României în lume. Desigur, ieşiri la rampă ale unor istorici, economişti, sociologi se produc continuu, bunăoară, în cadrul interviurilor de presă sau al show-urilor televizate. Dar ceea ce se pretinde în asemenea ocazii sunt îndeobște analize punctuale, relevante pentru problematica jurnalistică, jurnalieră a mass-media. I se poate cere mai mult unui specialist. Un istoric, un economist, un politolog, un culturolog poate fi solicitat să prezinte sinteze, clare, exprimate în termeni simpli, folosind statistici validate internaţional care să definească, de pildă, poziţia şi evoluţia României comparativ cu a celorlalte ţări din Europa, pe parcursul întregului secol care s-a scurs. Odată ce dispune de o bază de informaţii globale fiabile, electorul va putea clădi pe ele o opinie care să confere valoare reală votului său. Dacă personalităţile apte să răspundă competent nevoilor de informare obiectivă ale opiniei publice nu vin din proprie iniţiativă înspre presă, presei îi revine îndatorirea de a-i identifica şi de a le solicita concursul. O pagină consacrată zilnic în marile cotidiene sintezelor de economie, drept, politică culturală, educaţie, civism, istorie, susţinută prin contribuţia exclusivă a unor specialişti şi făcând obligatoriu apel la optica comparată prezent/trecut, România/ Europa/ lume ar identifica rapid un public cititor fidel. Este cert în interesul de termen lung al sferei politicului să dispună de un electorat educat mai curând decât de o masă docilă, ușor manevrabilă prin abilitatea partizană a mass-media sau retorica partidelor. Din 1989 se poate spune că România şi-a cucerit parţial accesul la" prezent". Am trăit câteva victorii de proporţii: apariţia presei libere, a informării publice imediate despre evenimentul recent; crearea multipartitismului, posibilitatea de a opta între scenarii de guvernare alternative. Din păcate, a conştientizat prezentul' rupt de 'trecut' (de unde venim), rupt de ' viitor' (unde mergem), rupt de contextele geopolitice cărora le aparţinem, duce la o nouă confiscare a realităţii. Căci cunoaşterea realităţii prezente, dacă nu se sprijină pe repere cifrice puse în circulaţie publică, pe grafice intuitive şi statistici explicate cu răbdare, se expune goanei pentru ştirea spectaculoasă a ziariştilor şi demagogiei partidelor. Democraţia poate fi trăită în gama minoră a farsei caragialeşti. Spectaculosul şi demagogia eşuează inevitabil în farsă. Iar, deznodământul farsei nu poate fi prosperitatea: nici după 20 ani, nici după 50. Sau, democraţia poate fi trăită în gama majoră a unei lupte de idei şi a opţiunii între alternativele existente a cărei condiţie elementară este recursul la un limbaj inteligibil, şi implicarea efectivă, conştientă, a unor arii cât mai largi ale electoratului. Enigma de a vedea o ţară dotată de natură cu resurse naturale abundente, cu oameni inteligenţi, cu o natură de cele mai multe ori clementă, ocupând constant locuri din urmă între naţiunile Europei se cere asumată frontal, responsabil, de fiecare individ al societăţii civile. Căci responsabilitatea pentru această situaţie revine, în mai mică sau mai mare măsură, întregii societăţi. Este vorba de o falsă enigmă, de o anormalitate flagrantă, eradicabilă cu condiţia de a fi abordată lucid, matur, fără false pudori, de ansamblul societăţii civile şi deopotrivă de instituţiile societăţii. Desigur, părerile împărtăşite de profesionişti pe o temă dată comporta şi ele variaţii, contradicţii, imperfecţiuni, nu sunt imune la tentaţia mistificărilor. Dar, cum argumentele puse în joc ţin de exigenţele de obiectivitate ale demersului ştiinţific, se poate spera că ele vor propulsa dialogul public către un registru mai adânc de analiză, spre beneficiul de credibilitate pe termen lung atât al partidelor politice cât şi al presei. Spre exemplu, presa relatează zilnic despre absenteismul parlamentarilor şi despre dinamica ascendentă a salariilor lor. Subiecte picante, lesne de speculat jurnalistic, oportune, dar, neesenţiale. Inversând termenii discuţiei, ar fi grotesc să se pretindă alegătorilor să-i voteze pe parlamentari pentru că au 'prezenţă bună' şi 'salarii mici'. (Argumentul l-ar fi încântat probabil pe Ceauşescu.) Se cere observat, pe de altă parte, că multă lume pare a ignora încă ce înseamnă Parlamentul într-o economie de piaţă, aşa precum economia României se strâduie să devină. Nu se înţelege faptul că instituţia parlamentară girează, între altele, şansele României de a deveni o ţară bogată sau de a rămâne în sărăcie la nesfârşit. Construcţia magistralelor financiare pe care să circule în siguranţă investiţiile româneşti sau străine în România, protejate de efracţii şi corupţie este tergiversată de 10 ani, după ce anterior fusese blocată timp de 40 de ani. în loc de magistrale, există doar drumuri cu gropi. Aşa încât, în mod firesc, investitorii preferă să ocolească România. Mai curând decât prezenţa aleşilor poporului la şedinţe, mai curând decât salariile celorchemaţi să facă legea ţării, sau banii cheltuiţi de Parlament pentru deplasări, pentru reparaţii etc., opinia publică este îndreptăţită să afle din presă, de la specialişti, un bilanţ sintetic al competenţei şi al eficacităţii fiecărui deputat şi senator în parte pe durata mandatului scurs (numărul de intervenţii, contribuţii, iniţiative votate etc.) raportat la pregătirea profesională, afilierea la un partid etc. Ar fi necesară discutarea, pentru uz public, a legilor celor mai bune şi deopotrivă a legilor celor mai nesatisfăcătoare, cu folosirea unor criterii profesionale de cotare, de uzaj internaţional. S-ar putea deduce astfel, pentru folosul tuturor partidelor, un număr de concluzii orientative privind profilul optim, ce promite consacrarea eficientă a unei personalităţi pentru un fotoliu în Parlament. Iar opinia publică, informată prin rapoarte de specialişti asupra activităţii Parlamentului, ar putea judeca în cunoştinţă de cauză realizările efective ale acestuia, calitatea de claritate, rigoare, eficienţă a legilor votate în România, comparativ cu legile din ţările vecine, înainte de a ajunge să le simtă în mod direct efectele. Desigur, formula editorialelor publicate de cotidianele importante şi formula talk-showurilor organizate de posturile de televiziune sunt expresia îmbucurătoare a unei prese libere. Dar ar fi o greşeală de politică de termen lung ca (in)formarea opiniei publice asupra chestiunilor de fond ale ţârii să fie abandonată în sarcina presei şi a politicienilor. Calitatea informaţiei oferită cetăţeanului determina calitatea votului său. Iar dacă accesul direct la avizul specialiştilor va proteja mai bine opinia cetăţeanului faţă de impactul destabilizant al unei logici ancorate în jurnalier, în conjunctural, înseşi canalele mass-media vor simţi nevoia să-şi recalibreze discursul, iar partidele politice, se poate spera, vor fi constrânse să depăşească recursul confortabil la demagogie şi să vizeze registrul major al gândirii politice. Matei Stîrcea-Crăciun vIN ZIUA de 26 iunie a.c. a avut loc întrunirea Consiliului Uniunii Scriitorilor, cu următoarea ordine de zi: - informare privind activitatea Uniunii Scriitorilor de la ultimul Consiliu şi până în prezent; - situaţia financiară a Uniunii Scriitorilor la 30.04.2000; - raportul Comisiei sociale; - raportul Comisiei de validare şi validarea de noi membri; - noul regulament de acordare a premiilor literare; - diverse. în cuvântul său, Laurenţiu Ulici, preşedintele Uniunii Scriitorilor, a arătat că este imperios necesară, la Uniune, la reviste şi la Editura Cartea Românească, înmulţirea eforturilor manageriale în vederea găsirii de noi surse de venituri, în cadrul discuţiilor s-au făcut numeroase referiri la dificultăţile financiare prin care trec publicaţiile Uniunii, ca urmare a creşterii costurilor de editare, precum şi la starea materială precară a multor scriitori, în special vârstnici. S-a hotărât constituirea unei comisii alcătuită din scriitori membri ai Parlamentului, mandatata să poarte discuţii cu organele de stat competente pentru a se revizui pensiile mici ale scriitorilor, precum şi pentru luarea de măsuri menite să protejeze activitatea literară şi să faciliteze circulaţia bunurilor culturale româneşti. Printre acestea, reducerea taxelor poştale de expediere a publicaţiilor culturale în străinătate. în privinţa Regulamentului de acordare a premiilor s-a convenit că modificarea acestuia intră, conform statutului, în competența Adunării Generale a Scriitorilor, care va avea loc în 2001. în urma validării de către Consiliu a lucrărilor Comisiei de validare au devenit membri ai Uniunii Scriitorilor următorii: Slavco Almăjan, Dumitru Andreea, Sanda Anghelescu, Paul Aretzu, Vasile Barbu, Sânziana Batişte, Ion Bulei, Silvia Butnam, Rodica Buzdugan, Camelia Popa Caracaleanu, Gabriela Creţan, Mariana Dan, Andriana Fianu, Bert Haupt, Anda Hristu, Irina Izverna, Felix Lupu, Valentin Marica, Doni Mareș, Liviu Mircea, Ioan Nistor, Riri Margareta Panduru, Elisabeta Polihroniade, Paulina Popa, Elena Liliana Popescu, Ilie Rad, Doina Iovănel Spineanu, Amelia Stânescu, Liviu Voinea. Consiliul Uniunii Scriitorilor ------------ - -.... ....................................................... Nr. 26 5-11 iulie 2000 ----------------------------- INEDIT Gheorghe TOMOZEI Despre poet sau Șeherezada batrîna lat-o mișcîndu-se anevoie Intr-un sarafan de molton. Cu părul alb. Cu picioarele groase,turnate-n papuci de spital, Aproape adormitătălîie. Doar gura ei strîmbă mai toacă roase cuvinte; I se cere să povestească istoriile,o mie una Fiecare răs spusă de o mie şi una de ori: Nu te opri! I se strigă şi iarăşi şi iar Bătrîna evocă Fericite împerecheri, Răpiri din haremuri,vechi spasme Ale unor trupuri îngropate de o mie de ani Şi încă unul. Mai spune,mai spune! Răcneşte luminatul Ascultător (în zdrenţe) Cu lungă barbă Căzîna peste nădragii umflaţi. Spune: Nu te opri! Şeherezada vorbeşte,vorbeşte Pînă cînd pereţii de faianţă se rod De un lustru scîrnav,pînă cînd vorbele Devin urme de melci. Şi vorbeşte pînă ce moare Sub biciul poruncilor. Nu te opri, Mai spune,mai spune, Nu te opri! ■ Bucureşti,27 august '95 România literară 3