România literară, octombrie-decembrie 2000 (Anul 33, nr. 39-52)

2000-10-04 / nr. 39

România literara Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundația România literară Director general Nicolae Manolescu 4-10 octombrie 2000 (Anul XXXIII) Cu IRINA MAVRODIN despre TRADUCERE CA „NESFÎRŞITĂ URCARE A MUNTELUI“ (pag. 12-13) Despre violentă, cîte ceva... (pag. 3) ION POP: ] Bucureștiul­ui Paul Morand (pag. 20-21) Poezii de MIHAI URSACHI (pag. 8) mäHM?­U teQ© 3©s© ©3© (pag. 22) In memoriam COSTACHE OLĂREANU (pag. 7) Biblioteca Judeţeană M­a­R­F . aie "Nicolae "Tîtci Hole&cdt Greaţă ideologică în legătură cu editorialul meu din nr. 35. Poezia şi codul penal, dl Octavian Blaga, care editează la Oradea publicaţia al cincilea anotimp, mi-a adresat o scrisoare deschisă. Lăsînd la o parte maliţiile de care este împănată, scrisoarea prezintă interes în mai multe privinţe. "Doresc să cred că veţi acorda o cît de mică atenţie obiecţiunilor mele", scrie dl Blaga. Este exact ceea ce fac, împrospătez memoria cititorilor spunînd că editorialul meu care l-a deziluzionat pe dl Blaga şi la care se referă scrisoarea d-sale comenta o intervenţie a poliţiei braşovene pe lîngă Uniunea Scriitorilor, provocată de două poezii. Poliţia a fost sesizată de un Apel apărut în Gazeta de Transilvania (şi reluat, aflu din scrisoare, şi de al cincilea anotimp şi de­ alte reviste) şi datorat unui număr de intelectuali români din ţară şi de peste hotare. în apărarea acestui apel sare de fapt dl Blaga, reproşîndu-mi că-i atribui un confinut pe care nu-l are. în editorial, recunoscusem a nu fi citit Apelul şi avusesem prevederea să dau ca probabile cîteva fraze pe care le citam. Ele aparţin adresei poliţiei, nu Apelului. Precizarea d-lui Blaga s-ar fi putut opri aici şi nu mi-ar fi rămas decît să-i mulţumesc că mi-a atras luare aminte. Din păcate, dl Blaga aduce în discuţie spiritul Apelului, de care mă despart fără să ezit. E drept că semnatarii Apelului declară că democraţia nu permite "condamnarea prin justiţie a opiniilor, oricît ar fi ele de nocive societăţii" (citez, sper, exact, din scrisoa­rea d-lui Blaga), dar, solicitînd "reacţii la turpitudinile semnalate mai sus" (adică poezii­le cu pricina), ei se pomenesc că reacţiile vin, nu numai de la Preşedinţie ori de la Par­lament, ci şi de la poliţie. N-am idee de ce au răspuns departamentele de resort ale celor două înalte instituţii, fiindcă nu citesc al cincilea anotimp, care le-a reprodus (ni­meni nu poate citi totul, domnule Blaga, nici măcar nu poate avea cunoştinţă de tot ce apare, aşa că mă culpabilizafi inutil pe tema aceasta), dar am idee de el şi am comen­tat răspunsul poliţiei. De aici, editorialul meu de acum mai bine de o lună. Să mă întorc la Apel, din care scrisoarea spicuieşte cîteva pasaje. Ţinta lui este, după cît îmi dau seama, ofensiva contraculturii care ar caracteriza momentul actual din România. Contracultura este, în adevăr, o problemă. Mă tem însă că semnatarii Ape­lului (la care se cuvine adăugat dl Blaga însuşi) şi cu mine nu înţelegem deloc acelaşi lucru prin termenul cu pricina. Semnatarii sînt animaţi de un duh naţionalist care îmi este cu desăvîrşire străin şi socotesc, de pildă, că minţi malefice lucrează din umbră la "aducerea culturii şi educaţiei în aceeaşi stare haotică în care au fost aduse economia şi finanţele", folosindu-se, între altele, de noile manuale alternative spre a pune în circu­laţie idei ce contravin "tezelor consacrate ale culturii noastre", minimalizînd "realizările fundamentale ale înaintaşilor noştri comuni" sau distorsionînd "spiritualitatea creştină a neamului nostru". Dl Blaga are umorul (involuntar, bănuiesc) de a mă întreba unde, în aceste for­mulări, s-ar găsi "duhul national-comunismului" de care am vorbit în editorial. Cum unde, domnule Blaga? Chiar în cuvintele Apelului pe care le reproduc după scrisoarea dv. Nu știu ce vîrstă aveți, dar dacă presupun că sînteți un om citit, la curent cu lucruri petrecute în timpul celor două dictaturi de după 1940, ca și cu limbajul, uneori comun, al ideologiilor care le fundau, nu pot să nu fiu uimit de candoarea întrebării dv. Oare unde am mai auzit despre "îndoctrinarea tineretului cu tezele aberante ale contracul­turii"? Sau despre "campania activă de denigrare a valorilor naţionale"? Sau despre convingeri "sănătoase" şi despre "boala" de care România ar fi ameninţată? Sau des­pre expedierea "libertăţilor estetice"­­ pe care şi le-au luat autori precum H. R. Patapie­­vici, Sabin Gherman, Mihai Gălăţanu sau Marius Ianuș - în clasa libertinajului politic primejdios ce ar face din promotorii lor "sabotori certi ai statului național-unitar" (nu era mai bine "dușmani ai poporului"?)? "Sub masca «literaturii», s-ar putea ascunde infractori, nu-i așa?", încheiați dv., domnule Blaga, acest capitol al scrisorii, iată-ne ajunși la semnalul din editorialul meu. Eu tocmai acest lucru voiam să-l previn: așezarea literaturii în perimetrul codului penal. Mi-ați reproșat că aduc Apelului acuze fără temei, că el e democratic și patriotic. Nu e, domnule Blaga, decît naţional-comunist, aşa cum e, din nefericire, şi gîndirea dv. In aceste condiţii, nu mi se pare deloc că "politia în contra literaturii" ar fi o "nefirească formulare". Modul de gîndire cu pricina s-a dovedit în trecut un stimulent remarcabil pentru anumite instituţii represive. Ca să nu mai spun că pînă şi în democraţia de tranziţie de astăzi poliţia a reacţionat prompt la Apelul distinşilor intelectuali. Să fie o întîmplare? Dl Blaga mă invită cu gentileţe să-mi pun pe nas ochelarii pe care, în fotografia de deasupra editorialelor mele, îi fin de hulubă. Nu e o idee bună, chiar şi fără ei, ceea ce am citit în Apel şi în scrisoare îmi dă o senzaţie de greaţă ideologică; ştiu eu oare de ce m-aş dovedi capabil dacă le-aş reciti cu ochelarii pe nas?­­ _______________________________________________ ■

Next