România literară, iulie-septembrie 2003 (Anul 36, nr. 26-38)
2003-07-02 / nr. 26
bámjír RO VENIT, din câte se A spune, din corpul ofiţe-r rese al grănicerilor, dl. TM Timofte, directorul S.R.I., nu s-a dezbărat nici azi, după reciclarea prin Parlament, de unul din curioasele ticuri ale armei pe care a servit-o (sau nu). După cum ştie orice răcan, grănicerii armatei comuniste pâzeau graniţa stând cu faţa spre interiorul ţârii. Da, spre interior, şi nu spre exterior, aşa după cum ar fi fost normal. Numai acest detaliu tehnic şi era de-ajuns să te lămureşti cu ce fel de patrioţi aveai de-a face şi cu ce mentalitate ofiţereasca. Misia lor era sâ-i împiedice pe români sâ fugâ din raiul comunist, şi nu sâ-i oprească pe eventualii râufâcâtori străini dornici sâ fure secretul pastei de mici şi compoziţia ideală a zaibârului. Acelaşi domn Timofte, de data aceasta în postura de hârtaş iliescian, a avut imensa neobrăzare de-a se amesteca în treburile interne ale unei instituţii a statului, ameninţându-i pe ofiţerii sereişti că dacă vor asculta ordinele superiorilor vor avea de-a face cu el. Această instigare la insubordonare a rămas, ca multe altele, netaxata de către puterea constantinesciană. Prinzând curaj şi având, fireşte, spatele necesar — cum şi complicitatea, conştientă sau inconştienta a unor cozi de topor gen Gheorghe Onişoru — Radu Timofte a ajuns acum sâ se creadă un fel de proprietar al intelligence- ului românesc. Aşezat cu posteriorul pe arhive, a blocat activitatea legală a CNSAS-ului, comportându-se asemeni precupeţei care împarte grămăjoarele de păstâmac cui şi cum are chef. Deşi dl. Timofte n-a făcut nici un efort din a-şi ascunde intenţiile , barând accesul la istoria Securităţii, el devine garantul intangibilitâţii unei instituţii scoasă în afara legii —, ultimele săptămâni au adus la paroxism încăpăţânarea, deloc nevinovată, de a prelungi tabu-ul instituit asupra braţului înarmat al comunismului. Ieşirea cvasiisterica a d-lui Timofte, care a croncănit, asemeni corbului din poema lui Edgar Allan Poe, nu .Niciodată!” hotărât ca un ciocan pneumatic, cuprinde întreaga filozofie politică şi morală a ţârii pesedizate. Netulburat de nimeni, lăsat să zburde pe tarlaua S.R.I.-ului ca pe fâşia arată a graniţei, dl. Timofte s-a săturat sâ se tot uite în trecut, aşa cum colegii lui se uitau spre interiorul zonei ce trebuia protejată. Şi, hodoronctronc, a început să dea cu bâta-n baltă. N-a fost suficientă enorma gafă de-a-şi da arama pe faţă în chestiunea dosarelor, dar a trebuit să scoată triluri partinice şi în cazul judecătoarei din Târgu- Mureş, arestată pentru o presupusă luare de mită. Nici mie numi place respectiva doamnă — am auzit-o dând câteva declaraţii şi tonul vocii sale m-a făcut să simt fiori pe şira spinării —, dar prea se abuzează de dreptul de a aresta plevuşcă într-o ţară în care rechinii îşi văd nestingheriţi de înotul în ape tulburi. ACA judecătoarea Ciucă a avut legături cu mafia italiană, cinstit ar fi fost ca directorul Timofte sâ scoată dovezile, şi nu sâ le ţină doi ani, până când i-a căzut bine partidului sâ se descotorosească de un element incomod. în noul context, nici un om normal nu mai dă doi bani pe hârtiile ţinute în mânecă până s-au jerpelit. Chiar de-ar fi sută la sută autentice, ele s-au îngreunat de duhoarea pestilenţială a şantajului şi a manevrei politice. Ieşirea la bătaie a d-lui Timofte nu poate fi străină de „revizitarea” de către Apador- CH a biografiilor primilor doi oameni ai statului, Nastase şi Iliescu, exemplar serviţi de către Timofte în nenumărate rânduri. In calitatea de prim-secretar al judeţenei de partid Iaşi, Ion Iliescu avea în grijă Securitatea locală, căreia nu se sfia să-i dea ordine în scris, aşa cum o dovedeşte dosarul Miron Dumitru. Cât despre trecutul „ştiinţific” al lui Adrian Nastase, ,Academia Caţavencu” din 17-23 iunie 2003 scrie lucruri cu adevărat spectaculoase. Dar cea mai stupefiantă iniţiativă a d-lui Timofte, care dovedeşte nu doar gradul de putrefacţie în care a intrat sistemul legislativ din România, ci şi laşitatea factorilor decizionali, incapabili să ia o măsură, cât de mică, împotriva unuia din cele mai grave abuzuri din perioada post-comunistă, s-a petrecut într-o chestiune de o maximă gravitate. Se ştie de mai multă vreme că integrarea României în N.A.T.O. presupune o tot mai intensă colaborare cu personalul specializat al Tratatului Atlanticului de Nord. S-a scris cu toptanul despre condiţiile obligatorii pentru ofiţerii români care vor lucra cu partenerii lor occidentali. S-au vânturat promisiuni, s-au instituit reguli, s-a creat şi un organism, ORNISS, un fel de etuvă prin care urmau să treacă cei desemnaţi să conclucreze cu NATO. Degeaba. Interesele lui Timofte sunt cu totul altele. EGEA e simplă şi clară. Ea spune că singurul abilitat cu acordarea „certificatelor de bună purtare” este CNSAS-ul. Orice altă instituţie sau persoană careşi arogă o astfel de misiune comit o infracţiune. Mare şi tare, dl. Timofte ştie cine a executat şi cine n-a executat activităţi de „poliţie politică” şi, cu plaivazul chimic udat între buze, aplică O.R.-ul pe fruntea cui vrei şi cui nu vrei. Nu ştiu dacă şeful S.R.I. e dotat cu puteri supranaturale, dar îl avertizez, aşa cum avertiza domnia sa în urmă cu trei ani, că riscă să dea de bucluc. Şi anume: de unde să ştim că peste o lună, peste un an sau zece unul sau mai mulţi dintre cei pe care, în imprudenţa-i plină de ifose, dl. Timofte îi împinge spre dosarele „clasificate” ale N.A.T.O. s-a dovedit a fi un bestial torţionar, un asasin la comandă, un membru al echipelor morţii care se ocupau cu iradierea persoanelor neconvenabile regimului? Ei, ce se întâmplă atunci? Nu e sigur că Occidentul va tolera la nesfârşit potlogăriile de acest gen şi nu e cu totul exclus să fim invitaţi să mergem la plimbare, cu securiştii noştri cu tot. Aici e marea problemă, nu în simpatia sau antipatia pentru instituţia atât de dragă majorităţii parlamentarilor români. In loc să-şi vadă de treburi, dl. Timofte s-a aventurat în prea multe şi tulburi acţiuni cu tentă politică. Nu ştiu de ce vrea, cu orice preţ, să-şi lege numele de hoitul uneia din cele mai odioase instituţii puiate de mintea bolnavă a unor sceleraţi de la Răsărit. Ce interese îl determină la acest comportament provocator, ce poate deveni repede antinaţional, într-un moment în care România n-ar avea decât de câştigat din urmarea, punct cu punct şi cu maximă rigurozitate, a cerinţelor Occidentului? întrebări naive, desigur. Dacă n-ar avea acest tip de aroganţă, dacă n-ar reacţiona ca un arc la orice încercare de a smulge rădăcinile răului, dacă n-ar dovedi o fermitate de oţel ori de câte ori sunt ameninţate privilegiile grupului în slujba căruia se află, dl. Timofte n-ar fi ajuns niciodată unde este. Ar fi rămas, probabil, acelaşi obscur ofițer care-şi apăra, la fruntarii, patria înfruntând dușmanul cu spatele. ■ Edgar Allan Poe la S.R.I. România literară . Director: Nicolae Manolescu Revistă editată cu sprijinul Fundaţiei ANONIMUL Redacţia: GABRIEL DIMISIANU - director adjunct, ALEX. ŞTEFĂNESCU - redactor-şef, MIHAI PASCU - secretar general de redacţie, ADRIANA BITTEL, CONSTANŢA BUZEA, MARINA CONSTANTINESCU, MIHAI MINCULESCU. Redactori asociaţi: IOANA PÂRVULESCU, CRISTIAN TEODORESCU, EUGENIA VODĂ. Corectură: CONSTANŢA BUZEA (pag. 2,3,4,8,22,23,25, 30), SIMONA GALAŢCHI (pag. 1, 10, 11, 13, 14, 15, 16, 17), ECATERINA IONESCU (pag. 5,6,7, 9,20, 21,26,27), NINA PRUTEANU (pag. 12, 18, 19, 24, 28, 29, 31, 32). Grafica: MIHAELA ŞCHIOPU. Tema numărului: Clocotul minuscul al luminii pe obiecte. Tehnoredactare computerizată: IONELA STANCIU, EDUARD CANDET, MAGDA TUFEANU. Introducere texte: GETA GHEORGHIU. Administraţia: Fundaţia „România literară“, Calea Victoriei 133, sector 1, cod 71102, București, Of. poștal 33, c.p. 50, cod 71341. Cont în lei: B.R.D., filiala Pipera, SVI3759804450. Cont în valută: B.R.D., filiala Pipera, SVI1989444450 (USD) și SV11920914450 (EUR). Mihai Pascu (director executiv), Mirona Laudă (economist principal), Corneliu Ionescu, Gheorghe Vlădan (difuzare, tel. 212.79.81). Secretariat: Sofia Vlădan. Corespondenţi din străinătate: Rodica Binder (Germania), Andreea Deciu (SUA), Gabriela Melinescu (Suedia), Libuse Valentová (Cehia). e-mail: romlit@romlit.ro http://www.romlit.ro Revista „România literară“ este editată de Fundaţia „România literară“ cu sprijin de la Fundaţia „Anonimul“, Uniunea Scriitorilor din România, Ministerul Culturii şi Cultelor, Banca Română pentru Dezvoltare. 2 România literară nr. 26 - 2 - 8 iulie 2003