România literară, iulie-septembrie 2003 (Anul 36, nr. 26-38)

2003-07-02 / nr. 26

bámjír RO VENIT, din câte se­­ A spune, din corpul ofiţe-r­ rese al grănicerilor, dl. TM Timofte, directorul S.R.I., nu s-a dezbărat nici azi, după reciclarea prin Parlament, de unul din curioasele ticuri ale armei pe care­ a servit-o (sau nu). După cum ştie orice răcan, grănicerii armatei comuniste pâzeau graniţa stând cu faţa spre interiorul ţârii. Da, spre interior, şi nu spre exterior, aşa după cum ar fi fost normal. Numai acest detaliu tehnic şi era de-ajuns să te lămureşti cu ce fel de patrioţi aveai de-a face şi cu ce mentali­tate ofiţereasca. Misia lor era sâ-i împiedice pe români sâ fugâ din raiul comunist, şi nu sâ-i opreas­că pe eventualii râufâcâtori stră­ini dornici sâ fure secretul pastei de mici şi compoziţia ideală a zaibârului. Acelaşi domn Timofte, de data aceasta în postura de hârtaş iliescian, a avut imensa neobră­zare de-a se amesteca în trebu­rile interne ale unei instituţii a statului, ameninţându-i pe ofiţerii sereişti că dacă vor asculta ordinele superiorilor vor avea de-a face cu el. Această instigare la insubordonare a rămas, ca multe altele, netaxata de către puterea constantinesciană. Prin­zând curaj şi având, fireşte, spa­tele necesar — cum şi complici­tatea, conştientă sau inconştien­ta a unor cozi de topor gen Gheorghe Onişoru — Radu Ti­mofte a ajuns acum sâ se creadă un fel de proprietar al intelli­gence- ului românesc. Aşezat cu posteriorul pe arhive, a blocat activitatea legală a­ CNSAS-ului, comportându-se asemeni pre­­cupeţei care împarte grămă­joarele de păstâmac cui şi cum are chef. Deşi dl. Timofte n-a făcut nici un efort din a-şi ascunde intenţiile , barând accesul la istoria Securităţii, el devine ga­rantul intangibilitâţii unei insti­tuţii scoasă în afara legii —, ulti­mele săptămâni au adus la paro­xism încăpăţânarea, deloc nevi­novată, de a prelungi tabu-ul instituit asupra braţului înarmat al comunismului. Ieşirea cvasi­­isterica a d-lui Timofte, care­ a croncănit, asemeni corbului din poema lui Edgar Allan Poe, nu .Niciodată!” hotărât ca un cio­can pneumatic, cuprinde întrea­ga filozofie politică şi morală a ţârii pesedizate. Netulburat de nimeni, lăsat să zburde pe tarlaua S.R.I.-ului ca pe fâşia arată a graniţei, dl. Timofte s-a săturat sâ se tot uite în trecut, aşa cum colegii lui se uitau spre interiorul zonei ce tre­buia protejată. Şi, hodoronc­­tronc, a început să dea cu bâta-n baltă. N-a fost suficientă enorma gafă de-a-şi da arama pe faţă în chestiunea dosarelor, dar a tre­buit să scoată triluri partinice şi în cazul judecătoarei din Târgu- Mureş, arestată pentru o presu­pusă luare de mită. Nici mie nu­mi place respectiva doamnă — am auzit-o dând câteva declara­ţii şi tonul vocii sale m-a făcut să simt fiori pe şira spinării —, dar prea se abuzează de dreptul de­ a aresta plevuşcă într-o ţară în care rechinii îşi văd nestingheriţi de înotul în ape tulburi. ACA judecătoarea Ciu­­că a avut legături cu mafia italiană, cinstit ar fi fost ca directorul Ti­mofte sâ scoată dovezile, şi nu sâ le ţină doi ani, până când i-a căzut bine partidului sâ se des­cotorosească de­ un element in­comod. în noul context, nici un om normal nu mai dă doi bani pe hârtiile ţinute în mânecă până s-au jerpelit. Chiar de-ar fi sută la sută autentice, ele s-au îngre­unat de duhoarea pestilenţială a şantajului şi a manevrei politice. Ieşirea la bătaie a d-lui Timofte nu poate fi străină de „revizi­tarea” de către Apador- CH a biografiilor primilor doi oameni ai statului, Nastase şi Iliescu, exemplar serviţi de către Timofte în nenumărate rânduri. In calitatea de prim-secretar al judeţenei de partid Iaşi, Ion Iliescu avea în grijă Securitatea locală, căreia nu se sfia să-i dea ordine în scris, aşa cum o dovedeşte dosarul Miron Dumi­tru. Cât despre trecutul „ştiin­ţific” al lui Adrian Nastase, ,Aca­demia Caţavencu” din 17-23 iunie 2003 scrie lucruri cu ade­vărat spectaculoase. Dar cea mai stupefiantă ini­ţiativă a d-lui Timofte, care do­vedeşte nu doar gradul de putre­facţie în care a intrat sistemul legislativ din România, ci şi laşi­tatea factorilor decizionali, inca­pabili să ia o măsură, cât de mică, împotriva unuia din cele mai grave abuzuri din perioada post-comunistă, s-a petrecut în­­tr-o chestiune de­ o maximă gra­vitate. Se ştie de mai multă vreme că integrarea României în N.A.T.O. presupune o tot mai intensă colaborare cu personalul specializat al Tratatului Atlanti­cului de Nord. S-a scris cu top­tanul despre condiţiile obliga­torii pentru ofiţerii români care vor lucra cu partenerii lor occi­dentali. S-au vânturat promisiu­ni, s-au instituit reguli, s-a creat şi un organism, ORNISS, un fel de etuvă prin care urmau să treacă cei desemnaţi să conclu­­creze cu NATO. Degeaba. Inte­resele lui Timofte sunt cu totul altele. EGEA e simplă şi clară. Ea spune că singurul abilitat cu acordarea „certificatelor de bună purtare” este CNSAS-ul. Orice altă instituţie sau persoană care­­şi arogă o astfel de misiune comit o infracţiune. Mare şi tare, dl. Timofte ştie cine a executat şi cine n-a executat activităţi de „poliţie politică” şi, cu plaivazul chimic udat între buze, aplică O.R.-ul pe fruntea cui vrei şi cui nu vrei. Nu ştiu dacă şeful S.R.I. e dotat cu puteri supranaturale, dar îl avertizez, aşa cum avertiza domnia sa în urmă cu trei ani, că riscă să dea de bucluc. Şi anume: de unde să ştim că peste o lună, peste un an sau zece unul sau mai mulţi dintre cei pe care, în imprudenţa-i plină de ifose, dl. Timofte îi îm­pinge spre dosarele „clasificate” ale N.A.T.O. s-a dovedit a fi un bestial torţionar, un asasin la co­mandă, un membru al echipelor morţii care se ocupau cu iradierea persoanelor neconve­nabile regimului? Ei, ce se întâmplă atunci? Nu e sigur că Occidentul va tolera la nesfârşit potlogăriile de acest gen şi nu e cu totul exclus să fim invitaţi să mergem la plimbare, cu secu­­riştii noştri cu tot. Aici e marea problemă, nu în simpatia sau an­tipatia pentru instituţia atât de dragă majorităţii parlamentarilor români. In loc să-şi vadă de treburi, dl. Timofte s-a aventurat în prea multe şi tulburi acţiuni cu tentă politică. Nu ştiu de ce vrea, cu orice preţ, să-şi lege numele de hoitul uneia din cele mai odioa­se instituţii puiate de mintea bol­navă a unor sceleraţi de la Răsă­rit. Ce interese îl determină la acest comportament provocator, ce poate deveni repede antina­ţional, într-un moment în care România n-ar avea decât de câş­tigat din urmarea, punct cu punct şi cu maximă rigurozitate, a cerinţelor Occidentului? întrebări naive, desigur. Dacă n-ar avea acest tip de aro­ganţă, dacă n-ar reacţiona ca un arc la orice încercare de a smul­ge rădăcinile răului, dacă n-ar dovedi o fermitate de oţel ori de câte ori sunt ameninţate privi­legiile grupului în slujba căruia se află, dl. Timofte n-ar fi ajuns niciodată unde este. Ar fi rămas, probabil, acelaşi obscur ofițer ca­­re-şi apăra, la fruntarii, patria în­fruntând dușmanul cu spatele. ■ Edgar Allan Poe la S.R.I. România literară . Director: Nicolae Manolescu Revistă editată cu sprijinul Fundaţiei ANONIMUL Redacţia: GABRIEL DIMISIANU - director adjunct, ALEX. ŞTEFĂNESCU - redactor-şef, MIHAI PASCU - secretar general de redacţie, ADRIANA BITTEL, CONSTANŢA BUZEA, MARINA CONSTANTINESCU, MIHAI MINCULESCU. Redactori asociaţi: IOANA PÂRVULESCU, CRISTIAN TEODORESCU, EUGENIA VODĂ. Corectură: CONSTANŢA BUZEA (pag. 2,3,4,8,22,23,25, 30), SIMONA GALAŢCHI (pag. 1, 10, 11, 13, 14, 15, 16, 17), ECATERINA IONESCU (pag. 5,6,7, 9,20, 21,26,27), NINA PRUTEANU (pag. 12, 18, 19, 24, 28, 29, 31, 32). Grafica: MIHAELA ŞCHIOPU. Tema numărului: Clocotul minuscul al luminii pe obiecte. Tehnoredactare computerizată: IONELA STANCIU, EDUARD CANDET, MAGDA TUFEANU. Introducere texte: GETA GHEORGHIU. Administraţia: Fundaţia „România literară“, Calea Victoriei 133, sector 1, cod 71102, București, Of. poștal 33, c.p. 50, cod 71341. Cont în lei: B.R.D., filiala Pipera, SVI3759804450. Cont în valută: B.R.D., filiala Pipera, S­VI1989444450 (USD) și SV11920914450 (EUR). Mihai Pascu (director executiv), Mirona Laudă (economist principal), Corneliu Ionescu, Gheorghe Vlădan (difuzare, tel. 212.79.81). Secretariat: Sofia Vlădan. Corespondenţi din străinătate: Rodica Binder (Germania), Andreea Deciu (SUA), Gabriela Melinescu (Suedia), Libuse Valentová (Cehia). e-mail: romlit@romlit.ro http://www.romlit.ro Revista „România literară“ este editată de Fundaţia „România literară“ cu sprijin de la Fundaţia „Anonimul“, Uniunea Scriitorilor din România, Ministerul Culturii şi Cultelor, Banca Română pentru Dezvoltare. 2 România literară nr. 26 - 2 - 8 iulie 2003

Next