România literară, iulie-septembrie 2003 (Anul 36, nr. 26-38)

2003-07-02 / nr. 26

Sinuciderea din Grădina Botanică ACA, obstrucţionaţi în ţara lor de baş­tină, la cea mai în­tinsă geografică depărtare de a noastră, îndrăz­neţi oameni de ştiinţă şi-ar muta cercetările într-un pitoresc cartier bucureştean (acoperit cu plase de iederă, mascat cu ciucuri de glicină, perdeluit cu trandafiri agăţători pe însorite ziduri), aducând cu ei obiectul cercetă­rii, clonele de tigri tasmanieni, care ar fi prima lor grijă? S-ar gândi, fireşte, că aces­tor marsupiale, redate existenţei la un secol de la extincţia speţei, fiinţe cu nerv şi înzestrate cu fe­rocitatea de la care li s-a tras numele, le este necesar cadul naturii, unde paiandrii să se hâr­jonească în voie. Când locul ales ar fi Grădina Botanică a Cotrocenilor, spaţiu generos, udat de ploi vesele şi bătut de vânturi regeneratoare, atunci primii vizitatori ar vedea ţâş­nind după fluturi şi tupilându-se după guşteri, zvelţi patrupezi dinţaţi de tip stradal, aparent inofensivi, nelâtrâtori, jucăuşi. Eroare, fatală eroare! Tigrul tasmanian, la ora mesei, s-ar repezi asupra vizitatorului cel mai apetisant, devorându-l cu o înfiorătoare rapiditate, chiar înainte ca acesta să-şi dea sea­ma şi să protesteze. Un râu început, fiindcă dedate la carne de om, de cu totul altă prospe­ţime decât pastilele nutritive presărate prin iarbă de către supraveghetorii lor secreţi, car­nivorele în chestiune capătă o genă de invincibil apetit la adre­sa genului uman, care cu un se­col mai devrme le exterminase, deoarece le consumau oile. Primului vizitator, înfulecat în­tr-un minut, i-au urmat două be­­beluşe, ce făceau tocmai primii paşi pe pajiştea vieţii, apoi, către finele primei săptămâni, alte victime din toate stările sociale­­ din fericire nici una aparţinând partidului la putere, nici rândurilor celor apolitici. Au fost preferaţi pensionarii care, cum se ştie, prin numărul lor mare, ridică grave probleme societăţii. Dar chiar şi aşa, autoritatea s-a sezisat, o comisie de specialişti a fost alcătuită de grabă, dlui Ponta i s-au atribuit noi sarcini, ca să nu se creeze panică publicului i s-a adus la cunoştinţă că ar fi vorba de câini comunitari, pătrunşi ilegal în Grădină, dintre care unii agresivi. A prinde tigrişorii cu jbil­­ţuri, precum stradalii, ar fi fost soluţia ideală, dar exista o piedică: încă de pe la jumătatea veacului trecut, gardurile ce împrejmuiesc Grădina, întinsă pe mai bine de unsprezece hec­tare la diverse niveluri de sol, au găuri, prin care sălbăticiunile, cu un instinct infailibil ies deîn­­dată ce miros vreun pericol şi revin de cum acesta a trecut, rânjind sardonic la agenţii mu­nicipali neputincioşi­­ cu aple­care pe labele dinainte. Ar mai exista modalitatea de a trimite jivinele pe lumea cealaltă prin curenta metodă naţională de eutanasiere nedureroasă a mai­­danezilor, adică prin lovituri de ciomag administrate pe ţeastă şi tot corpul. T. V. A.-ul ridicat la aceste ciomege, slabul nivel al micilor întreprinderi producă­toare elimină această clasică metoda a iraţionalei noastre omenii. Cineva a lansat ideea extre­mistă de a se repara gardurile Grădinii - operaţie neobişnuită şi evident fantezistă, inaplica­bilă fie numai şi datorită exorbi­tantelor investiţii pe care le-ar pretinde. Introduse în buget, cheltuielile ar întârzia cu încă doi-trei ani de pildă construirea noului pod peste Dunăre. Dar chiar reparate, gardurile ar fi mai departe expuse furtunilor, timpului doborâtor şi, precis, alte găuri ar apărea­­ problema unor asemenea găuri, ca şi a celor din asfalt, este de com­plexitatea celor bugetare, ase­menea incomensurabilelor găuri negre cosmice. A TOCMI câţiva sala­hori, eventual rromi spoitori, să lipească pe ici pe colo găurile din gardul Grădinii Botanice din Bucureşti, nu poate intra în cal­cul. Administraţia Grădinii nu are în deviz suta de miliarde, cât ar costa treaba, iar în lipsa unei licitaţii - electronice! - s-ar naşte bănuiala de corupţie. Altcum, cine ar putea respecta termenele de dare în folosinţă, cine ştie câte amânări ar interveni, anu­lări de contract - ministerul cul­turii veghează -, ca să nu mai punem la socoteala că bestiile tasmaniene, fiinţe ale junglei cu muşuroaie, ar fi în stare să sape pe dedesubtul gardului restau­rat, la o adică, să-l sară, pur şi simplu. Şi nu ar fi mai râu ca fiarele să se răspândească în zo­nele învecinate, pe aleile Palatu­lui Cotroceni, la o aruncătură de piatră, şi unde intrepridele ani­male ar găsi, cu siguranţă o ali­mentaţie completă, de cea mai aleasă calitate, zilnic înnoită prin oaspeţi la cel mai înalt ni­vel, de peste hotare­? O vreme, numărul celor dis­păruţi a rămas necunoscut, în­trucât nu toţi cei ce nu se mai întorseseră la domiciliu lăsaseră vorbă unde aveau de gând să se ducă - Grădina Botanică fiind locul prin excelenţă al unor romanţioase randevúuri, impu­nând discreţie şi norocul de a nu fi văzut. Lista oficială a celor păpaţi a rămas secreta, până a nu fi fotocopiată de acea magis­trată de la Tg. Mureş căreia toc­mai i s-au descoperit vinovăţii la toate capitolele codului pe­nal, civil, al bunelor maniere, comercial, maritim, precum şi la adresa siguranţei statului - în acest caz chiar era şi urmărită încă din clasa a treia primară - vezi declaraţiile dlui Timofte, ce nu aşteaptă decât reiterarea şefului statului. EEA ce a răsuflat din­­Sta­­ndica o medie în­­tre patru şi o sută douâ­­zeci şi trei de victime, cu o predominanţă feminină de 2%. Darea în vileag a prezenţei tigrilor marsupiali în Grădina Botanică din capitala României, stat în energie marş de pătrun­dere în U. E., ar fi creat pro­bleme, pe lângă panica în soci­etate, provocând nemulţumiri la adresa unui guvern care şi aşa trage ponoasele anilor pierduţi­­ de către ceilalţi. A pune în sarcina primarului general al capitalei întregul portofoliu al tigrilor tasmanieni se impunea cu rigoare, dar exista riscul unor acide replici, ca şi al unor întrebări prin a cui mijlocire au ajuns savanţii din celălalt capăt al lumii în Grădina Botanică din Bucureşti şi dacă nu cumva îm­prejurarea are vreo legătură cu apariţia unor încăpătoare vile în Subcarpaţi. Presa liberă a aflat, totuşi, câte ceva, dar cu intuiţia supre­mă a fiarei, tigrii tasmanieni, atât de asemănători câinilor, nu numai că n-au sfâşiat în ziua descinderii presei în Grădină pe nici un amator, dar, coborând de pe monticulul cu scaieţi repre­zentând flora dobrogeană, s-au gudurat pe lângă reporteri, lă­­sându-se mângâiaţi pe cap şi scărpinaţi pe spinare. Savantul neozeelandez ce se afla la faţa locului, deghizat în pastor, fu lins pe nas şi bărbie de cea mai fioroasă dintre clone. Deprimat, acesta, bun cunoscător al limbii române şi admirator al prozelor lui Radu Petrescu (îl aflaţi în Dicţionarul celor mai buni o sută de scriitori români, la capi­tolul Constantin Chiriţă!) se sinucise în minele W. C.-ului Grădinii. RM­ dl. Cozmâncă, însă, conducerea de stat s-a implicat la timp şi cu efi­cienţă în chestiune, după ce un ziar din Papua a publicat date despre exodul în România a primelor cupluri de tigri tas­manieni donaţi. Conducerii Grădinii i s-a atras, prin urmare, atenţia să dea un comunicat. Acesta s-a citit la postul na­ţional de televiziune, dezmin­ţind cu autoritate aserţiunile zia­rului papuaş. S-au luat şi altfel de măsuri. Grădina a fost în­chisă publicului, pe un timp ne­determinat. Chip în care nedo­ritele bestii vor fi nevoite să se mănânce între ele, până la dis­pariţie­­ sau să devină ierbivo­re. Atunci, prin găurile din gard vor pătrunde doar dulăi comu­nitari, vaccinaţi, dotaţi cu zgârzi. Şi tot astfel, într-o luminoasă zi de februarie, cu chiciură pe crengi şi sclipitoare nea sub tălpi, Grădina Botanică din Bu­cureşti îşi va redeschide porţile, pietonii supravieţuitori vor rein­tra, contra unei modice taxe, purtându-şi poeticii paşi pe aleile învirginate, prin nămeţi vor sări numai mierlei şi pisici hoinare, ori - mai ştii? - câte o veveriţa. In micuţul muzeu al Grădinii, pe lângă lupul împăiat va mai fi expus şi un rarisim exemplar de tigru tasmanian­­ cu ochi de nasturi învăpăiaţi. Ca unul care frecventez această Grădină de aproape şapte decenii, mă rezerv a reveni de îndată ce insur­montabilele obstacole vor fi cumva înlăturate. Ultima oară trecusem pe lângă o uriaşă plută multiseculara ce se prăbuşise singura cu rădăcinile în văzduh, ca un elefant căzut pe o rână, la cea din urmă bătrâneţe. îmi reamintise de o altă plută, din preajma loculeţului, încă mai falnică, de soiul celor ce pot fi înconjurate doar de o horă de oameni lungi în braţe, răstur­nată şi ea, dar mult mai departe de locul rădăcinilor, unde rămă­sese o adâncă groapă. Era în amiaza zilei de 4 aprilie 1944, ar fi de povestit acea dimineaţă, amiaza mai cu seamă, petrecute acolo, de la poartă în fundul Grădinii şi de acolo la poartă, printre explozii, fum şi cadavre. Ar fi de poves­tit, cu atât mai mult cu cât nu in­teresează pe nimeni. Barbu Cioculescu nr. 26 , 2­­ 8 iulie 2003 . EDITURA PARALELA 45 - DEPARTAMENTUL CONTINENT NOI APARIţii IN COLECJIA PERECHI CELEBRE Walter van Rossum Simone de Beauvoir şi Jean-Paul Sartre Carola Stern Isadora Duncan şi Serghei Esenin ■ormát 10 x 18,180 p., 80.000 lei format 10 x 18,186 p, 80.000 lei Reduceri de 30% pentru comenzile prin telefon sau e-mail. PARALELA Comenzile se primesc pe adresa: Piteşti, str. Fraţii Goleşti, nr. 128-130 Tel/fax: 0248 214 533; 0248 631 492 e-mail: comenzi,nr edituraparalela45.ro România literară 3

Next