România literară, octombrie-decembrie 2011 (Anul 43, nr. 40-52)
2011-10-07 / nr. 40
■ puzzle , gabriel chifu ocuim într-o lume răsturnată. De pildă, poezia ţi cei care o scriu se află într-o margine tristă ţi prăfuită a interesului public. în schimb, centrul scenei este ocupat de non-valori ce sunt luate drept modele de către mulţimea precară sufleteşte ţi intelectual. Am închipuit un proiect cultural menit să atragă atenţia asupra poeziei române de astăzi şi să încerce să ajute la acea necesară re aşezare corectă a scării de valori. El se numeşte Poezia română contemporană şi are două paliere. In primul rând, o Gală a poeziei române contemporane, care se va desfăşura în seara zilei de 19 noiembrie, la Ateneul Român. Coorganizator, alături de Uniunea Scriitorilor, este Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, iar parteneri sunt TVR şi Radioul public, care sperăm să transmită evenimentul. Noutatea absolută a acestei Gale anuale este că, la fiecare ediţie, există un selecţioner, de fiecare dată altul, ales dintre criticii literari de prestigiu. Acesta propune şi asumă o listă de poeţi reprezentativi în viziunea sa. Selecţionerul primei ediţii este Nicolae Manolescu. Al doilea palier al proiectului este un turnir poetic. Cununa de lauri de la.... In cadrul său, o filială a USR, cu o echipă compusă din şase poeţi (dintre care unul sau maximum doi pot fi poeţi invitaţi din alte filiale), „provoacă" o altă filială la o întrecere poetică ce are loc într-un spaţiu de mare tradiţie culturală. După prima rundă de lecturi, un juriu format din trei critici literari şi din unul sau doi reprezentanţi ai cititorilor, alege şase poeţi din cei doisprezece concurenţi şi, totodată, alege echipa învingătoare care, anul următor, invită o altă filială la concurs, în runda a doua de lecturi, din cei şase concurenţi rămaşi în concurs se califică trei, iar în a treia rundă se decide câştigătorul Cununii de lauri. Ce rost are un asemenea concurs? Pe de o parte, rostul său este să-i stimuleze pe poeţi, să-i pună în starea de concentrare, de inspiraţie, de întrecere. Apoi, îşi propune să testeze, în faţa unor cunoscători, forţa de impact, căile unei noi comunicabilităţi pentru poezia de astăzi, să verifice în ce măsură mesajul poeziei (mai) ajunge la cititori/ascultători. Este ca o degustare de vinuri alese, în mod vădit acest proiect are un caracter experimental şi o adiere ludică îşi face loc într-o asemenea plăsmuire, fiindcă o competiţie între poeţi este relativă, cine are cântarul şi unitatea de măsură cu care să stabilească preeminenţa unei poezii adevărate în faţa altei poezii adevărate? Care ar fi ideea acestui turnir de poezie? O găsim şi nu o găsim conţinută în chiar numele său. Căci turnir ne duce întâi cu gândul altudeva: la perioada medievală occidentală, la o luptă cu armele. Pe când aici accentul n-ar trebui să cadă pe luptă, ci pe întrecere - concurs - joc - mică „olimpiadă" de poezie, unde important nu este neapărat să câştigi, ci să iei parte, să te pui pe tine în oglindă cu ceilalţi, egalii tăi prin devotamentul arătat faţă de poezie, faţă de această iscusinţă verbală îndelung bănuită, năzuită, încercată, exersată. Iar dacă e să căutăm un spaţiu de expresie pentru acest concurs, încotro s-ar cuveni să pornim? Ce loc este cel mai potrivit să găzduiască, pentru prima dată, o asemnea întrecere de citire cu voce tare a propriilor versuri? Ce călătorie exterioară este totuna cu un drum spre sinea de profunzime a poeziei? De bună seamă, Grecia ar constitui această destinaţie simbolică, unde să se petreacă mica noastră utopie: pentru cultura europeană, inventivitatea grecească a dus la apariţia genurilor literare şi, între ele, a poeziei epice şi a celei lirice, cu Homer şi Hesiod, probabil, reprezentaţii lor cei mai străluciţi. Iar ajunşi în acest punct începe povestea fără sfârşit. Spusă, de pildă, de Frangois Chamoux. Cunoaştem astăzi numele a două mii de scriitori antici greci. Aşadar, o literatură extrem de bogată, dar ale cărei opere s-au pierdut, în principal în trei momente de cumpănă: incendierea Bibliotecii din Alexandria, trecerea de la volumenul de papirus la codexul de pergament şi criza Imperiului Bizantin în timpul iconoclasmului. Suntem norocoşi că s-au păstrat Iliada şi Odiseea. Şi s-au păstrat datorită scrierii alfabetice, împrumutate de greci de la fenicieni, ca și prin deschiderea extraordinară reprezentată de trecerea de la scrierea pe diftere (pergamente din piele de oaie sau de capră) la scrierea pe rulourile de papirus. Psamethcos, primul faraon sait, a deschis Delta comerţului grecesc. Cum arăta acel rulou de papirus? Era „o bandă de papirus compusă din foile acestei plante lipite una lângă alta, pe două straturi, primul cu fibrele orizontale (recto) şi cealaltă cu fibrele verticale (verso)", bandă ce se rula pe două tije de lemn. Iar „textul era scris cu majuscule, fără spaţii între cuvinte şi fără semne de punctuaţie". Fiecare rulou (tomos în greceşte) cuprindea şaizeci de coloane de text, de aproximativ treizeci de rânduri. Manipularea tomos-urilor era incomodă şi de aceea antichitatea grecească dădea o uriaşă importanţă educării memoriei. Iar literatura acelor vremuri era destinată să fie ascultată, nu citită în gând de un cititor solitar. Ea se recita psalmodie, se reprezenta pe scenă sau se citea în public. Spre deosebire de cei de astăzi, poeţii de atunci îşi însoţeau versurile de un acompaniament muzical: din liră (instrument cu şapte coarde, având o cutie de rezonanţă făcută din carapacea unei ţestoase), din citară (liră cu cutia de rezonanţă de lemn) ori din fluier (aulos). Poezia lirică de atunci era de o impresionantă diversitate, exprimând totalitatea sentimenelor omeneşti: imnuri liturgice, cântece sacre (peanurile sau ditirambii), cântece de victorie (epinilii), elegii, cântece de dragoste, bocete, cântece de pahar şi altele, şi altele... Salonic, Katerini, Paralia, Platamonas, Litochorou, Olimp, Leptokaria, Larissa, Meteora. Este o regiune în care am fost în repetate rânduri, de care mă simt foarte legat, care face parte din existenţa mea. Momente preţioase s-au derulat aici, întâmplări fără de care aş fi, poate, altul. Mă bucur să revăd aceste ţinuturi, de data aceasta împreună cu un grup de scriitori pe care, ca atent cititor al lor şi ca prieten al lor, îi preţuiesc atât de mult. 20-25 septembrie, 2011: suntem la poalele Muntelui Olimp, pe malul Mării Egee; suntem în Grecia, care poate fi numită însăşi casa poeziei - că doar aici, cum glumea,cineva, întâlneşti peste tot metafora, e scrisă chiar şi pe maşinile de transport public. ■ L a poeziei actualitatea fototeca româniei literare Robert Şerban, George Bălăiţă, Ioan Helban - 2010 Foto: Ion Cucu România literară numărul 40/7 octombrie 2011 5 Versuri de Aurel Pantea *** Nimicitorul are rădăcini în vieţile ce nu se mai întorc, acum dintr-o dată mă cuprinde entuziasmul, atroce plimbări pe sub uriaşe oftaturi, tu ai gura închisă, e asfinţitul dragostei în vieţile ce fabrică oxizi *** Cine trăieşte acum, seamănă cu tine, uriaşa mea lehamite, contemplativii plecînd, au rămas să ne privească gropile, stai, nu pleca, dragostea murind, face azi ultima mărturisire, că nu ea, că nu ea, că, în nici un caz, nu ea..., cine trăieşte acum, seamănă cu tine,uriaşa mea lehamite. La o terasă, în plină amiază, lumina taie gîtul domnişoarei de-alături, domnul de la masa vecină e foarte preocupat să-şi taie venele, vine un suflu rece, semn că oaspetele de toţi aşteptat e pe aproape, dar toţi sînt foarte preocupaţi, mi-amintesc de prietenul meu mort nu de mult, simţea cînd e aproape oaspetele şi înjura cumplit, mi-ar trebui un pumnal pentru această normalitate *** Mai jos nu cobor, acolo nu mai poate fi vorba de poezie, acolo, amintirile sînt atît de bătrîne, că atîrnă în capete plecate, te văd umblînd prin camere, fîșia de lumină care te urmează e a altui timp, ce face eforturi să mai privească, înainte de a se instaura subteranele