România literară, octombrie-decembrie 2013 (Anul 45, nr. 40-52)
2013-10-04 / nr. 40
■ editoriale nicolae manolescu ub acest titlu, Irina Petra, preşedinta realeasa a Filialei USR din Cluj, a publicat la Editura Eikon, un volum consacrat vieţii literare clujene din toate timpurile (început absolut, 1409, când se construieşte clădirea primei Biblioteci!), cu un accent special pus pe intervalul 2005-2013, în care sunt consemnate toate evenimentele literare, majoritatea sub egida Filialei locale a USR, desfăşurate în oraşul de pe Someş, ca şi în alte oraşe unde au participat şi scriitori clujeni. O descriere amănunţită a volumului puteţi citi la rubrica „Ochiul magic" din numărul de faţă al revistei noastre.După ştiinţa mea, este prima cronologie exhaustivă din bibliografia USR. Din păcate, neprecedată şi (cel puţin, deocamdată) neurmată de altele aşijderea care să reflecte activitatea celorlalte Filiale ale USR, 19 la număr, dacă nu punem Clujul la socoteală. Volumul de 600 de pagini se deschide cu mărturiile a 80 de scriitori ardeleni şi se încheie cu un album fotografic emoţionant din care nu lipseşte nici unul din protagoniştii vieţii literare clujene din deceniile de după cel de-al Doilea Război Mondial. Coperta desenată de Ştefan Socaciu - Clujul într-un amurg fumegos, sub un raft de cărţi cartonate - are un aer vag nostalgic. Literatura însăşi aparţine tot mai mult zonei neclare a amintirilor. Iniţiativa Irinei Petraş e demnă de toată lauda. Simpla colectare a datelor a presupus o muncă de luni şi luni de zile. Nu întâmplător astfel de volume sunt rarisime, în condiţiile în care Arhiva USR a dispărut, după ce a încăput pe mâna unui iresponsabil, „custodele" ei, o vreme, înainte de 1989, contribuţii precum aceasta devin vitale. Istoria completă a USR rămâne a fi scrisă. Și până se va găsi spiritul benedictin capabil a o scrie, sunt necesare cât mai multe istorii locale, a căror însumare ar putea compune tabloul întreg. Memoria literaturii este indispensabilă, dar fragilă. Popoarele care n-au literatură n-au nici trecut, nici viitor. Sunt destui cei care clamează lipsa de valoare a literaturii române. Prin urmare, şi inutilitatea conservării, pe o cale sau alta, a patrimoniului literar, îi invit pe aceşti sceptici nemântuiţi să facă ceea ce am făcut eu, şi anume să citească (sau să recitească) literatura română din cele cinci secole care ne despart de „Scrisoarea lui Neacşu" şi apoi să-şi dea cu părerea. Sunt absolut sigur că se vor convinge ei înşişi de contrariul şi, poate, vor scrie, la rândul lor, o Istorie a literaturii române, critică sau nu. Şi vor avea nevoie de toate aceste mărturii, deocamdată în stadiu de pionierat, precum acelea strânse cu acribie de Irina Petraş. Ca să nu mai vorbim de cronologia evenimentelor de tot felul. Să nu uităm că istoriografia noastră a început cu nişte înşirări de date numite cronografe. Primă formă de consemnare a ceea ce se întâmpla în viaţa societăţii. Fără astfel de consemnări, uitarea închide în scrin cu mâna ei cea rece nu numai viaţa de zi cu zi a oamenilor, dar şi literatura lor. Să nu uităm nici că sediul central al USR se află la doi paşi de strada bucureşteană care poartă numele unuia din cei dintâi autori de cronografe româneşti, Mihail Moxa. Irina Petraş merită mulţumirile breslei scriitorilor. Am vrea ca volumul ei să devină un model şi pentru alţi lideri de Filială. ■ Until litem In Huj ■ versuri de viorica răduţă luna e plină ca şi supărarea pe faţa mea umblă cineva umblă şi nucul şi poarta s-o fi întors gândul tatălui în gândul mamei merg zilele şi odată cu ele drumul o fi miercuri de sâmbătă, mamă ea stă cu îngerul în privire cu salcâmul zilele merg de jur-împrejur merg de la muşcate la roşu dau umbre cu luna plină pe chip se uită la vreme îmi alunecă picioarele morţii pun naşterea departe de asta alunecă drumurile dar ochelarii mamei sunt vechi şi cu ei mâinile nu se uită cum alunecă somnul noaptea se scoală şi mă priveşte, spune nu dorm nu ascult moartea torsul de zi mama ia celălalt fir, îl întinde buricul i se destramă înconjoară grădina apoi drumul nu ajunge la naştere îşi ia pielea ziua şi noaptea caută în fereastră un loc dar se duce în toate părţile unde este Ion? deodată mama se ridică din piele împreună cu ploile e primăvară, trebuie săpat pământul aţa îi desface degetele şi apa ploile se înmulţesc seara intră în zile ca în rochia ei nouă Ion o aşază mai bine la fereastră mă întorc vineri, spun dacă mai sunt, spune şi locul ei e numai trup firul se desface şi umblă cu mine şi fratele aproape născut şi unu picioarele aproape că alergau singure sunt numai piele piele e tot întunericul nu mă ajung sigur se uită la mine mama e în alt timp şi dacă zilele nu mai sunt nici luni nici marţi nici mama se apucă să înverzească cel mai greu îi dau rădăcini mâinile cu care bate aerul o pasăre bate aerul dintre mine şi frate dar aerul e de piatră ca trupul soţiei lui depusă în somn pasărea îşi duce puii pe casă şi cade în crăpături zborul ei rămâne în aer piatra nu mai dă aripi mama o închide în ea orizontul e pasăre bate din aripi totul o linie care zboară aproape mai departe e privirea mamei ea nu se mai mişcă din propria naştere şi e capătul (Din volumul mama întreabă dacă stau până seara, în pregătire) ..........................1 actualitatea România literară numărul 40/4 octombrie 2013