România Pitorească, 1973 (nr. 1-12)
1973-01-01 / nr. 1
SA NE TRĂIŢI CÎT ŢARA, PENTRU ŢARĂ! La 26 ianuarie România l-a omagiat pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, i-a sărbătorit vîrsta biografică şi vîrsta activităţii revoluţionare. Consemnez evenimentul precum cronicarul: are ţara un conducător drept, limpede în gîndire, departe văzător, plin de curaj, inimos, arzînd ca o flacără pentru propăşirea naţiunii sale, pentru destinul mare şi demn al României, socialiste. Cine l-a făurit astfel: însăşi ţara, poporul căruia i s-a dăruit din fragedă tinereţe, cei 40 de ani de activitate revoluţionară pentru ţelurile de luptă ale Partidului Comunist Român. Cei 55 de ani pe care i-a împlinit conducătorul de ţară sînt numericeşte puţini, vîrsta unui bărbat încă tînăr, aflat în plenitudine de viaţă, încît naţiunea îl va binemerita mulţi ani de acum încolo; «multitudinea» acestor ani stă în tezaurul de experienţă socială şi politică pe care îl înglobează, configurînd maturitatea de gîndire şi acţiune a tovarăşului Ceauşescu. Dacă mă va întreba cineva — un străin, bunăoară — ce ştiu esenţial, nemijlocit, exact şi sintetic privitor la preşedintele ţării mele, aş răspunde prin gînd reflex: îl ştiu în dialog perpetuu. E DIALOGUL cu oamenii, cu faptele acestora, cu realităţile asupra cărora acţionează necontenit spre mai binele patriei. Dialogul e confruntare, e veghe, e elan, e nobilă cheltuire de sine, e luptă pentru adevăr, e tinereţe fără bătrîneţe, e exemplu personal, e nesfîrşită iubire de ţară, e fel de a trăi, a munci şi a gîndi în chip comunist. Adevăratul conducător este exact precum ţara! zice o înţelepciune din popor; faptul se verifică întocmai prin destinul şi opera constructivă a sărbătoritului. Este motivul pentru care noi, comuniştii români nu despărţim o singură secundă personalitatea şi virtuţile tovarăşului Ceauşescu de acelea ale poporului, din a cărui substanţă se trage, de acelea ale Partidului Comunist Român, al cărui credincios fiu şi exponent este din fragedă tinereţe. Nesfîrşită lui dragoste pentru patrie izvorăşte din organicitatea care există între noi toţi şi pămîntul de la Dunăre şi Carpaţi,n pe care îl împodobim cu grîne, cu cetăţi, cu ctitorii şi felul nostru propriu de a fi, motiv pentru care l-am apărat ca pe lumina ochilor, cu braţul şi cu ideile noastre, voind să trăim în pace, liberi, în demnitate şi neatîrnare. Istoria ne-o spune: orice conducător adevărat îşi leagă numele de cîte o faptă bună, ctitorind ceva frumos şi durabil: o mănăstire, un fort, o mîndră cetate, o binecuvîntată lege, care înstăpînesc bucuria şi încrederea poporului. Nenumărate sînt ctitoriile României socialiste care se leagă de iniţiativa tovarăşului Nicolae Ceauşescu: fabrici, uzine, oraşe, regiuni trezite la viaţă. Cred că cel puţin la fel de însemnate sînt ctitoriile de alt ordin, la care conducătorul de azi a contribuit într-o mare şi semnificativă măsură: legile de a trăi drept, echitabil, în limitele adevărului şi potrivit eticii comuniste. Este o ctitorie de conştiinţă, menită să înfrunte vremea şi să lumineze tot mai puternic drumul naţiunii pînă departe, în comunism. Noi, care muncim în cîmpul larg şi frumos al activităţilor de turism, avem conştiinţa că slujim una din formele concret — specifice ale dragostei de ţară: tradiţionala ospeţie a românilor. Sîntem chemaţi să depunem toate eforturile pentru a păstra — ca cea mai sfîntă avere , natura fabuloasă a patriei şi moştenirile din străbuni, să sporim tezaurul de frumuseţi şi înfăptuiri, să îmbogăţim continuu patrimoniul turistic, ca acesta să devină un miiloc important de cunoaştere şi educaţie patriotică a maselor, o sursă de frumuseţe şi interes la care să apeleze statornic străinătatea, recunoscînd în România socialistă o gazdă generoasă, un amfitrion fără pereche. Cu această profesiune de credinţă, înscriem pe frontispiciul de lumină a zilei tovarăşului Ceauşescu urarea de bucurie şi sănătate, spusă curat şi frumos, româneşte, cu toată gura. Să trăiţi cît ţara, pentru ţară! POP SIMION