România Pitorească, 1980 (nr. 1-12)
1980-01-01 / nr. 1
Homo viator PASTEL DE IARNĂ A murit anul cel vechi, bătrînul, s-a născut anul cel nou, copilul. Cînd se naşte copilul, rîd pereţii casei! spune un proverb românesc. Cînd se naşte copilul lumii, anul cel nou, rîde catapeteasma cerului şi se iluminează curcubeie cele patru puncte cardinale! ne place să gîndim-simţim-sperăm-visăm la acest început de an, extrăgînd din proverbul românilor un tîlc mapamondic. E prea mare setea noastră de bine şi de frumos şi de adevărat ca mintea românilor să nu gîndească în acest mod limpede şi solar, ca sufletul lui să nu tresalte magnific la graniţa dintre ani, făcîndu-ne frumoşi pe dinlăuntru. Doar iarna că e iarnă şi e albă şi e pură şi e neprihănită şi e virginală ar putea închipui starea de frumos ce sălăşluieşte în sufletul dalb şi în cîmpiile de omenie ale poporului român la ceasul unu al fiecărui an nou ce ni se adaugă. La mulţi ani, dragi pămînteni! La mulţi ani, oameni buni ai României! urăm cu mintea, inima, graiul şi speranţa noastră de mai bine. Pace-n ţară şi grîu la vară! scrie românul cu vorba şi sufletul pe frontispiciul fiecărui an nou, dîndu-i pecetea nepereche, omenie din omenia lui. Să n-avem cu nime bai să nu cumpărăm mălai! scrie ţăranul transilvan cu strigăt fierbinte şi cu oţelul plugului urarea străbună, ca o uriaşă brazdă trasă la liziera anului, în porunca lui de pace şi îndestulare aflîndu-se, dealtminteri, toată suflarea muncitoare a pămîntului românesc. Sînt urări din arborele memorial prin care românii îşi menesc unii altora sănătate, rod în ţarină, rod în copii, bucurie cu carul, cuget limpede, simţire bogată, dreaptă cumpănă, împăcare, neîngenunchere la greu, păstrarea nealterată a sinelui, virtuţi de cremene pentru noile ctitorii. Ning aceste urări peste ţară şi peste oameni, ning frumos şi bogat, pogorînd molcom din cerul omeniei noastre. Ning precum doar poveştile pot să ningă în cărţile de citire sau în Blaga: «Cenuşa îngerilor arşi în ceruri ne cade lin pe umeri şi pe case». E metafora ninsorii, singurul eveniment al naturii fizice care poate convieţui, cred eu, cu natura de spirit pe care o încearcă românul la ceasul acesta. Ninsoarea, da, poate sălăşlui oricînd în starea mea de suflet acum, cînd privesc munţii, cînd privesc ţara, cînd privesc ziua de mîine a patriei mele! exclamă homo viator, omul călător, care va locui de acum încolo această pagină a revistei, fiind chiar personificarea evantaiului de «voci», de stări, de idei şi opinii, de cugetări, de îngrijorări şi mîhniri, de bucurii şi mîndrii, de adînca iubire de ţară pe care le presupun drumeţiile în spaţiul geografic şi spiritual al patriei socialiste. E iarnă, oameni buni, o iarnă românească s-a instalat cu arme şi bagaje pe plai şi colnice, pe rîuri şi pe grui, în Cununa Carpaţilor şi in Cîmpia Română, făcînd din bazinul carpato-danubiano-pontic o vatră de meditaţie şi febrilă conlucrare în contul viitorului ţării, înţeleptul îşi face vara sanie şi iarna care zice proverbul şi iată că tîlcul acestuia se potriveşte ca o mănuşă lucrătorului din turism, Amfitrionului de vocaţie, care — în virtutea nobilei sale misiuni — tocmai alcătuieşte CARUL verii viitoare, inginereşte la vacanţele estivale din 1980, se exercită ca arhitect al ospitalităţii, lucră cu osîrdie, spirit creator şi imaginaţie la felul odihnei, la orizontul vilegiaturii, la calitatea destinderii şi nobleţea tuturor drumeţiilor în care vom plonja douăsprezece luni din douăsprezecele acestui 1980, pe care îl vrem — şi în expresie turistică — un an al calităţii, un an al omului, un an al calităţii vieţii şi muncii. Sunt împrejurările în care pastelul nostru de iarnă refuză frigul-frig şi frigul de suflet, mai ales, îl dezicem astfel şi pe Publius Ovidius Naso, acel prim homo viator pe meleagurile noastre, care în Triştii şi Pontice rosteşte înnegurate versuri despre iernile ponto-danubiene. Era aspra iarnă pontică şi iarna din sufletul marelui poet. Avem toate argumentele şi puterea să o preschimbăm acum într-o «iarnă fierbinte», o iarnă a gîndirii febrile, a spiritului cutezător, a faptei dinamice şi a ctitoriilor cum n-au mai fost pe aici aşa cum se refigurează toate acestea în tabloul de operă şi destin conturat de-al Xll-lea Congres al partidului nostru, Congres al viitorului României socialiste şi comuniste. De la hotarul dintre ’79 şi ’80 scrutăm viitorul, finele de secol. Sîntem în pridvorul mileniului trei, dragi compatrioţi. Să privim cu ochi pur ninsoarea cea pură care îmbracă trupul ţării. Să privim cu ochi pur, suflet dalb şi virtute înaltă viitorul patriei nemuritoare. Luna lui Gerar POP SIMION