România Pitorească, 1991 (nr. 1-12)

1991-01-01 / nr. 1

BUZUNARUL N­u cu mici eforturi, grăbiţii turişti din gara Sinaia reuşesc, fie şi numai pe scări, să es­caladeze rapidul de Bucureşti. Acestei aventuri i se adaugă, apoi, competiţia de stat intr-un picior pe culoar. Odată trecuţi de haltă, forfota se estompează, dar cutele de pe frunţi se adîncesc. Ca peste tot, se face politică, se angajează dis­pute sociale şi economice. Aşa aveam să aflu că în Sinaia, locul O.J.T-ului a fost luat de şase compa­nii. „Deci in locul unui director — remarcă unul din vorbitori — acum sint şase şi tot pe atîţia contabili şefi, jurişti şi restul personalului*. Un al­tul precizează faptul că acestora li se adaugă şi o întreprindere de aprovizionare. La Economat — informează o voce — este Trustul DOM­US al Mi­nisterului Culturii. Vis-ă-vis de acesta au inceput să curgă tot felul de poveşti picante. Gurile rele mai spun că vila „Brinduşa* („pe Furnica, puţin mai sus de hotelul Intim* — ţine să precizeze un avizat) ar fi închiriată de ecologişti care, la rîn­­du-le, o subînchiriază la de două, trei ori preţul iniţial, uneori şi pe citeva ore camera şi unde, nu rareori, se petrec întimplări care ar putea ali­menta copios rubricile mondene. in spatele meu, părinţii unei fetiţe fac eforturi­ sa-i satisfacă dorinţa de a sta la geam, protejînd-o de forfota ce semnalează apropierea gării Ploieşti. Odată pus trenul in mişcare, îi aud făcîndu-şi bi­lanţul cheltuielilor pentru acest sfirșit de saptă­mînă: 248 lei de persoană, trenul, total 744 lei. Cazarea, la hotelul „Păltiniş“, i-a costat 246 lei pe două seri, trei bilete la Cazino — 60 lei, trei la Castelul Peleş — 75 lei, telefericul de două ori 44 și o dată 24 — fac 112 lei în total, fără masă și alte cheltuieli diverse, socoteala depășea 1200 lei. N-am mai tras cu urechea la restul cheltuielilor, deoarece pe cele pentru masă le știam. Eram pe punctul de a-i consola, spunindu-le că au avut noroc găsind locuri la „Păltiniș*, pentru că la hotel „Sinaia*, de pildă, o garsonieră este 380 lei, la „Montana“, o cameră cu două paturi — 200 lei, iar una cu trei paturi (cit ar fi fost normal să închirieze respectiva familie) — 252 lei pe zi, se înţelege. De unde rezultă că,­a fi întreprinzător şi, de ce nu, inspirat, nu e numai o condiţie a celui care sondează posibilităţile privatizării, ci şi pentru cei care au obţinut aceste informaţii la un preţ ex­trem de modest, cumpărînd revista „România pi­torească*! CORNELIU LUPEŞ E CA LA FEL ÎNAINTE Am trăit atîţia ani tot visînd. Drept e că se adu­naseră cam multe în ultima vreme. Dar unul se repeta mereu. Zi. noapte, eram ba în Alpi, ba în Hawai. Cînd la Polul Nord cu Jean-Louis Etienne, cind între reporterii francofoni plecaţi in concurs in jurul lumii. Nu, nu pluteam chiar aşa, de toc. Căci de ieşeam la piaţă, hop, coadă la cartofi. Şi trebuia musai să fiu trează. Apărea o maşină (de era cu lăzi goale ori pline) luam startul. Ce antre­nament aveam! Şi a venit decembrie '89. Gata, visele erau posi­bile, gindeam mai acum cîteva luni. Paşaportul! Mai tîrziu. Îmbulzeala era prea pestriţă şi-mi amintea de alte vremuri. Dar visele nu-mi dădeau iar linişte. începusem să cam trag cu ochiul pe la reclamele agenţiilor de turism. Şi pentru că firma bucureşteană mi-era cunoscută, mă tot uitam la O.N.T. Carpaţi, pe Bu­levardul Magheru. Puşi pe treabă, dornici să ofere servicii diverse, cei de aici au pornit şi o serie de excursii în străinătate pentru români. Programe turistice închegate — vizite la muzee celebre, spectacole, locuri distractive. Şi preţuri, după tra­see: Kiev. 6 zile. 5326 lei. Chişinău. 5 zile. 3807 lei. Israel. 9 zile, 25 900 lei, inclusiv banii de schimb. în vară n-am mai apucat să plec. A trecut aproape toamna şi m-a prins scumpirea... cot vi­sînd. Ce scumpire! Li-be-ra-li-za-re! Şi cît sînt eu de visătoare, nu am putut să nu pun egal între li­­beralizare preţuri şi scumpire deghizată. Cum alt­fel aş gîndi, cînd acum: Chişinău. 6 zile înseamnă 4 880 lei. Israel 8 zile — 29 900 lei. Egipt. 11 zile — 39 900 lei. Privesc în pungă e tot cea dinainte de liberalizare, a inceput chiar să scadă. Şi cum nu mai cred nimic (pînă nu socotesc), in­tru într-o bună zi la O.N.T. Carpaţi şi, din vorbă în vorbă, domnul Lucian Preda, şef de serviciu, ma lămureşte că preţurile au crescut, pentru că includ impozitul pe circulaţia mărfurilor (5%), creşterea proporţională a costului transportului auto ori TAROM, cursul actual al dolarului... Ba mai aflu că, venind scumpirea peste noapte, au ost anulate o parte din grupuri — Italia, Anglia — turiştii neputînd achita diferenţele în prag de pli­cari. De aici penalizări, şi obligaţia O.N.T.-ului de a achita, partenerului din Anglia, de exemplu, serviciile pentru cazare o noapte, fără ca picior de român să fi ajuns în hotelul englezesc. Şi o iniţia­tivă care pornise bine a şi ajuns la penalizări şi, punguţă, alte vise... Şi ies în stradă. O iau către piaţă şi mă tot gîn­­desc. Cu noi, visătorii, cum rămîne! O­ANA PETRICA :fii UN SEJUR LA SINAIA... Pentru un sejur la Sinaia, turistul obişnuit (prin aceasta înţelegînd, sa spunem, un cu­plu în week-end) are de ales nu numai hote­lul ori restaurantul, de serviciile cărora sa beneficieze, ci şi preţurile, uşor fluctuante Motivul? In zona staţiunii existînd cinci so­cietăţi comerciale pe acţiuni turistice, fie­care dintre acestea îşi fixează tarifele, inde­pendent de celelalte. Diferenţele reflecta, în principiu, gradul de confort şi calitatea ser­viciilor oferite. Mai trebuie ştiut ca majorita­tea hotelurilor practica tarife diferenţiate, în funcţie de perioada anului (sezon, extrase­­zon) sau a săptămînii (vineri şi sîmbătă — preţuri majorate faţă de celelalte zile). Spre exemplificare, am ales vechiul, dar şi foarte modernul hotel „Palace", unde o ca­meră pentru două persoane costa, în orice perioadă, 200 lei pe zi (la categoria I). în ce priveşte servirea mesei, ne-am oprit la complexul „Montana", aflat în imediata veci­nătate a telecabinei din Sinaia, pentru că oferă şi varianta unei autoserviri. Aici, hrana poate fi uneori şi rece (!) şi de calitate mai slabă. „Cînd nu prea sînt clienţi“ , ni s-a motivat, invocîndu-se şi realele probleme în ale aprovizionării. Un prinz modest aici ar presupune, de pilda, o ciorbă ţărănească de văcuţă (12,80 lei), miel la tava cu piure (23,40 lei), o prăjitură Snit (3,40 lei) şi dacă există, un Brifcor (7,00 lei). Apoi, turistul poate urca la Cota 1400 cu telecabina: 25 lei (preţ nou!). Seara, la restaurant, poate servi un muşchi de porc (32,85 lei), udat cu un Merlot la sticlă de 750 ml (102 lei) şi un ness mic (9,50 lei) După cum se vede, meniul încropit de noi este relativ modest, puţind suporta fireşti în­dreptări şi critici. El prezintă totuşi ideea unei medii sume de cheltuit, care, pentru două persoane, s-ar ridica la circa 900 lei, considerînd că respectivul cuplu vine din Bucureşti, că va călători cu personalul la clasa a ll-a şi că s-a limitat la „programul (sărac) schiţat mai sus, în realitate, pentru două zile (şi numai o noapte) petrecute la Sinaia, cheltuielile, dacă nu se vor dubla, vor ajunge la aproximativ 1500 lei ...ŞI LA PREDEAL La Predeal, vom fi ceva mai exigenţi. Că­lătorind din Bucureşti cu trenul rapid­­127 lei, ne vom opri la modernul complex „Ori­zont". în week-end, aici, o cameră cu doua locuri costă 194 lei (extrasezon) sau 224 lei in sezon.­­La aceste tarife, care cuprind şi tariful video de 7 lei/ pers., se adaugă comi­sionul de 5%), în bar, o cafea costă 13,60 lei/150 ml, un coniac Bastion — 41,40 lei/100 ml (sau Camus — 224 lei/100 ml), o sticlă de apă minerală — 11,10 lei (1/2 I) şi un pachet de ţigări Golf — 30 lei. Un prinz la restaurantul hotelului ar putea cuprinde o ciorbă de văcuţa (9,25 lei), muşchi de vaca (44,45 lei), papanaşi (8,65 lei). Băuturi bitter Mamaia (30,85 lei), Riesling Medpi­dia (140 lei). Pentru cină, un meniu ceva mai uşor s-ar ridica la circa 200 lei pentru doua persoane. Făcînd iarăşi un total orien­tativ, vom ajunge la suma aproximativă de 1300 lei, care, pentru aceeași durată (doua zile și o noapte), va depăşi 2000 lei, în mod normal. Poate ca ar trebui făcută și o raportare a acestor sume la venitul mediu lunar al unei familii — sa zicem — compuse din doi ti­neri. La un total cumulat de circa 5000 lei, posibilitatea petrecerii unui astfel de sejur, o data pe lună, este, credem noi, destul de ris­cantă pentru bugetul familiei. Departe de noi insă intenţia de a emite idei cu înţelesuri subterane ori de a dezinforma potenţialii tu­rişti. Datele de mai sus, preluate de la lucra­torii din unitățile respective, nu încearcă de­cit să ofere o imagine concretă, căreia sa se poată suprapune la fel de concreta ima­gine a propriului buzunar în rest comenta­riile le lăsăm la latitudinea dumneavoastră... ADRIAN-NICOLAE POPESCU Al l-A-A* -10-65 3 •t& TURISTULUI

Next