Romănulŭ, aprilie 1863 (Anul 7)
1863-04-08
LUNI, MARTÎ ANULU VII. VOIESCE si "VIED3 TO TITE. " serji in tote lilele afară de Irnna și a doua di după Serbătdică. Abonaia pentru Bucurescî pe ană . 3,28 lei Șose line.........................................................64 — Trei line.........................................................32 — Pe luna..............................................................11 — Unii exemplari...............................................24 par Iosclin prime linia de 30 litere ... 1 lei Inserțuul și reclame linia .... 3 lei 1 BARII POLITICII, COMERCIALE, LITERARII: ■...............~~----------------------------------------------------------------— (AR FIOLELE TRIMISE ȘI NEPUBLICATE SE VORUI ARDE.) Directoriulü clarioluii: C. A. Rosetti. — öerantu respindetoriu: M. Calidescu. Pentru abonare și reclamări se voru adresa la Administratorulücsiariunul D. C. D. Aricescu, Pas. Romana No. 13.8, 9 APRILIU 1863. ANULU VIi. LUMI A STEPATE 31 VEI EI. Abonarea pentru districte de . . . 152 lei Șase lune..............................................76 — Trei lune . . . . ..........................38 — Abonamentele încep la 1 și 16 ale fiecării lune. Ele se facă în districte la corespondinții pariului și prin poște. La Paris la d. Hallegrain, me de l’ancienr comédie, 5; pe trimestru 20 franci. In Austria la direcțiile poștale și la agintele le abonare, pe trimestru 10 fiorini argintă valută austriacă. REVISTA POLITICĂ. BUCURESCÎ, 120 Priară. Cestiunea cea mare ce ocupă și preocupă, și cu celu mai dreptu cuvîntu, întrâgă națiunea, este starea cea critică, cea gravă și din tóte ponturile de privire periculosă, în care a aruncată guvernulă națiunea prin cestiunea bugeteloru. Datoria noistră clară a fostă și este a lămuri, din tóte ponturile de privire, acestă cestiune de viață și do mórte pentru națiune, pentru ca fiecare se scie pe deplină de unde amu plecată, unde suntemii ș’unde ne ducă, și d’acea a publicarămă unu șiră de articoi speciali prin care studiarămă cestiunea. Onorabilile nostru amică și colaboratore d. E. Winterhalder, după ce a studiată bugetulă promulgată de către noul ministru de Financie, din puntură de vedere ală legalității, a dedemonstrată apoi, cu acea autoritate ce-i dă cunoștințele sale speciale, c’acelă bugetă, ce este afară din lege, este ș’afară din contabilitate, afară din adeveră, în cifrele și combinările sale. Dup’acea a veni ună altă bărbată speciale, d. Ion Ionescu, și întrunindă sohiița cu acea agerime de argumentare ce-i este proprie, desbătu cestiunea din tóte punturile, o dumică, ca se clhemă astăfelă, cu o lămurire ș’o tăriă de ună adeverată sătiană de la Dunăre ți arată pănă la evidință că guvernulă s’a pusă, din tote punturile, afară din lege, și ce este și mai gravă c’acésta călcare a legii, a convențiunii s’a făcută în privința financieloră, cestiune de care scă toți că sunntă legate tóte firele vieței unei națiune. Mai remăsese însă ună punctă de mare însemnătate, nu dhemă neatinsă, dară nedefinită. Acestă gravă cestiune, tratată cu tótă măiestria ce se cuventa, din puntulă legale ală legii, ală Convențiunii, nu fusese pe deplină tratată din altă puntă și care este acela pe care se pusese guvernulă. Amă drepții, adisă elă, se mergu cu ună bugetă, odată votată de Adunare, 2, 3, și chiară 20 de ani. Acestă dreptă ce-și presupunea guvernulă este cu totulă nedreptă, ș’acesta s’a demonstrată cu tăriă în artichui d-lui Winterhalder și mai alesă în articolu publicată în No. nostru din urmă, subscrisă „ună contribuitoriă.“ Cu cătă însă guvernulă se va fi aruncată afară din lege, căndă se va dovedi că eră a violată chiară acea lege, acelă bugetă pe care dicea că stă, acestă pungă atătă de gravă remăsese nedefinită și acestă datoriă a redacțiunii către națiune o plătesce astă diamicului nostru d. Ion Brătianu, în articlu ce publicămă îndată luptă titlu „Punga Romăniei...‘ Nu vomă dice ună singură cuvîntă în favorea acestui articlu; se va vedea însă că după ce explică pînă la evidință ilegalitățile comise de noul ministru de financie, decurge apoi naturale și limpede pentru ori ce omnă că nu mai suntemă suptămă guvernă constituționale, ci curată și pe facie suptă o dictatură. Deci, unde va duce dictatura o națiune june despre care, cumă arăta era diabulă Reforma, care a începută a reeși, tote foțele Europei demonstră că „nu suai prin libertate și legalitate pate se scape din marele și feluritele pericle ce o încongiură? Acestea însă le vomă desbate la timpă, acumu lăsămă cu vîrtiură d-hiî Brătianu, ca se demonștre nenorocita și periculosa stare în care ne aflămu, ca se facă pe toți se vadă și se stinge cu dînsulă „Dictatura s’a proclamată ! Domnulă ministru de Financie, arată, printr’o adresă ce publicămă mai la vale, c’amă fostă înduși în eróre căndă amă fostă <jisă că n’a publicată mesurele ce a luată, în anulă acesta în privința Postieloră. Domnia-sa arată c’a publicată prin Monitoriulă de la 26 Martie, arendarea Postieloră prin licitațiune. Este forte adeverată că nu a fostă scăpată din vedere acelă numeră ală Monitoriului și recunoscemä greșiala nostru. Nu vomă flice nimică nici despre espresiunile cu care se servă marele ministru spre a rectifica o erore atătă de mică cu cătă ea este mai învederată. Fie care se esprime conformă educațiunii ce a luată și simțiminteloră ce să inspiră. Vomă întreba însă pe d. ministru pentru ce a uitată că totă în acele linie în cari amă vorbită despre poștie, amă vorbită și despre minele de sare ; că totă ce amă disă de unele, amu <zisă și de altele; de ce dsră nu ne arată o demințire și despre cele ce amă <Jisă și despre minele de sare? Fiindă că tocmai acumă, în Monitoriul de Sâmbătă, seotărasce în sfirșită a face publicitatea conformă legiloră. Vomă mai întreba încă pe d. Ministru de Financie pentru ce arendază minele’și nu se conformă voturiloră Adunării? Și să vomă mai întreba pentru ce face licitațiune prin „strigare“ oru nu prin oferte sigilate? Este crestătă de nesperimentată în cătă se nu scie cătă de strigăte suntă licitațiunile prin strigare? Vomă mai întreba încă pentru ce nu este tată atătă de susceptibil și în privința Bugeteloră ce i teamă demonstrată de ilegale, și ’n privința țfresoră bugetului seă ce i s’amî dovedită sucire, și pentru ce nu le deminte?Și vomă sfîrși întrebîndulă pe ce crede că stă d-luî, de preferă chiară la arendări strigarea și nu se gîndesce nici de cumă la ce Resultate grave putemă ajunge căndă provoca strigări contra strigărilor ce preferă, și contra voturiloră Adunării ce se nesocotesce și se pune d’esupra loră? Admirămâ virtósa cutețare a d-lui Ministru dară, nu-i-o pismuimă, precumă nu-i pismuimă nici stilulă și buna cuviință cu care se esprime, lege asolute, eterne. D’aci vine și dietonulű că nu este raționămăntă mai tare c’acela ală cifreloră. Contabilitatea clară care este una din aplicările sclinței cifreloră se ’mpărtășiasce și densa de calitățile sclinței mame. Ea n’are nimică de relativă de cătă obiectele ce le represintă cifrele, eră restulă operațiunilor, unei contabilități este asolută. Cea-a ce redă, cea-a ce citescă, cea-a ce ’nțelegă astăzii, marii noștrii financiari, în contabilitatea tesaurului nostru publică, poate vedea, citi și’nțelege celă mai simplu omă și totă asta se va vedea, se va citi, se va ’nțelege și se va interpreta peste uă mie, peste dece mii de ani și pînă la sfîrșitul secteloră. Cea mai mică erore, ne elactitudine într’o contabilitate aduce confusiune, aduce acea spăimăntătorie desordine ce predecesorele d-lui ministru de financie de astădia vedută în visteria nóstrá. Desordinea, prin natura chiară a contabilității, s’arată în ochii oricărui muritori ă ia cea d’ăntăiă investigare, căci cifrele, cumă se zice de totă lumea, vorbescă, sau mai bine raționesă de sinele. Erorea clară strecurată într’o contabilitate n’are de cătă a se constata, a se rectifica și desordinea a făcută îndată locă ordinei. Este dlară învederată că desordinea nu pate dăinui într’o contabilitate de cătă numai din voința celora ce dirige acea contabilitate; și e că de ce a surîsă celă mai modestă comerciante, care-și tine în regulă registrele sale, căndă a audită pe miniștrii noștrii de financie venindă, fiăcare la răndulă seă, se prică că desordinea în financiele Statului a moștenit-o de la predecesorele seu, căci acestă declarare scră toți că este întocmai ca cumu ar fi țlisii c’a fost nevoita a adiționa greșită fiindu că greșită adiționase predecesorele seu. Nu ne este permisă astăzii a pătrunde în sanctuariulă ministeriulu de financie și nu putemă sei dacă și actualele ministru a mostenită principii predecesorelui seă și se vede îndatorată de onóre a respecta desordinea ce din moșcenire în moșcenire a mersă totă crescăntă pănă la strămutarea d-lui dupe fotoliul de directore pe acela de ministru. Dacă însă nu este permisă a judeca dupe actele sale ce se reproducă în publică, apoi suntemă siliți a crede că gloria predecesorilor ă sei nu-lă lasă, ca și pe eroulă din anticitate, se dormá și d’aceia face totă ■ ce-i este prin putință ca se-i ștergă din memoria Romăniloră ș’a o umplea esclusivă de gigantica sa persóna financiarie. Se ne fiă însă permisă se luămă lucrurile mai de susă spre a pute fi mai bine înțeleși. Cu presintarea în Adunare a bugetelor anului 1863, ministrulă de financie a ’nfăcișiază și proiecte de legi de imposite menite a ’nlocui pe cele vechie. Adunarea le a cercetată, le a desbătută, și cu ore care modificări le a și votată. Cumă însă bugetulă de recete nu era votată și camera își lua vacanțiile de Crăciuni și anulă nou, și cumă d. ministru de financie scia că legea fnanciarie anuale, ce se chiamă bugetul de recete, îi da dreptul d’a rădica impositele regulate în legile speciale, întrebă pe Adunarea’i spu PUNGA ROMÂNIEI. Dacă este o schință a căreia escelență se fie necontestată nu este, nu pate fi alta care se aibă pasulű asupra schinței cifrelor. Legile iei suntă atătă de rigurose și de positive in cătă nu potă da rocă nici unei discusiuni. Fiecare cifră este formula nu a unui raționămăntă, nu a unei ideie care se se împărtășiască de relațiune, ci a unei FOIȚA ROMANULUI OMENII ONEȘTI.1 POLOGII Lacul» de la Bonde. VIII. Incapabile d’a-și da sema de ce vedea, d. de Montsalliers credea că visci dă. El se întreba dacă ochii sei nu lă amăgiau, dacă nu era transportată în visă într’uă țâră de dîne, și dacă tóte aceste încănțămînte nu eraă se dispară la desceptarea sea? In prada îndouinției, și dorindă a pune uă capetă nesiguranției ce-i mușcă inima, elă întinse măna cu intențiunea d’a pipăi acele livedi, acele ape ce-i daă amețdlă. Mănasea neîntîmpinăndă de cătă deșertul, elă o retrase d’uă dată și se păli. Antoniu, care nu-lă per 1 .Zețîi No. de la 7 Aprilie duse ună minută din vedere, prindîndu-i ca sedică asta, cugetarea în sbor, devină simpurile sele ca cuină le ar fi simplită elă însuși. Elă lua pe d. de Montsalliers de braciu și scuturăndu-lă cu putere : — Domnule comite, domnule comite , îi dise c’ ună aeră spăriată, ce ai ? . .. — Bă, nimică, respinse comnițele, fără se aibă consoiințiă de cuvintele rele, atătu de tare era struncinată imaginațiunea sea . .. apoi, macinalicesce, își repurtă căutăturele spre vacă, pe care lă încreția măușior vîntulețu. Elă nu visa: ape și livedi esistenă; ele erau aci la căți-va pași înaintea lui reale, palpabili; a avea de cătă se merspre a călca cu piciorele pe ele, de cătă se se plece spre a se atinge cu degetulă; dară cumă ore se depliniseră asemene metamorfose ? .. Acesta nu și-o putea explica corințele nici a o înțelege, și tocmai acesta ar fi voită se cunoscá. Asta e făcută amulă: nu se mulțămesce cu fericirea ce-i vine, vrè se soră și de unde-i vine. Bietu neghiobă! în locă d’a se bucura de dînsa în pace, elă simple plăcere ai cerceta causa, ca ună călătoriă, care, murindu de sete, întîlnesce uă murdă limpede și, înainte d’a-și alina setea, s’apucă de turbură apa cu bețulă seă. Cu tóte astea, d. de Montsalliers, revenindu putină din suprinderea sea, se întorse spre Antoniă și-idise c’un espresiune de bunetate nespusă. — Esplică-mi, amice, ce însemnucidă tóte astea, căci mărturescă că că nu înțelegă nimică. — Asta însemnoidă, d-le comite, că copilulă a crescută, séu, de—ți place mai bine, că di. Amedeă, junele incă domnu, a devenită bărbată și cheltuiesce pe ană uă sută de mii de livre mai multă de cătă veniturile nóstre. — Cine ți-a spusă? întrerupse betrănulă. — Nimine, die comite, dară, din diua titnda d. vice-comite nescrise,— acumü trei lune, — se îtrămitemă 20.000 de livre și căndă, casa fiindă deșertă, nu puturămă satisface dorinția sea, uă mare întristare te-a coprinsă ... Căutai originea zeului și... nu-mi fu greu a o descoperi. — Pe urmă ? — Pe urmă, seniore, tristă că te vedeamu suferindă și contrariată că însumi, cătă și d-tapóte, că soseam pe jinele nostru domnă în lipsă de bani, amu disă în sine-mi. Antonie, fiiulu meu,... nu e de vorbă, trebue se cauți ună midulocă spre a face ca domeniele d-lui Comitele de 150.000 de franci mai multă pe ană. — Și acestă midu locu lu-ai aliată? — E că-să aci, înaintea vechiloră d-tele, îmi vedi. — Și credi că va fi îndestulă? — Elă va întrece speranțiele mele. . . și nu ne va da mai putină de trei sute de mii de franci în locă două sută cindecî cei așteptămă. — Prea bine! bătăte prea bine ... și cătă te costă aste lucrări? — Pe d-ta? Nimică, d-le comite. — Da, daru pe tine ? — Pe mine, pucinu lucru. — Cela putină trebue se scia, dacă vrei ca banii ce ai datu se—țî fiă înapoiați. — A d-lo comite, dise Antoniu, jumetate superatu, cuvintele d-tele îmi facu reu. Ore totu ce posedă nu-mi vine de la d-ta și nu este ală d-tele?.. Credin ta că copilulu pe care într’uă nópte, venindu de la vînătoriă, l’ai rădicată slabă și despuiată de marginea rîpei, pe care l’ai crescută, cari-ți datoresce totă în fine, a uitată binefacerile d-tele?.. Dacă creiji, c-le comite, ești in rătăcire. Luută 36 de ani d’atunci; dară din acele bine faceri nici una n’a eștiu din memoria sea, și cea mai mică din tale ca și cea mai mare aremasă săpată în inima sea. Pronunțăndă aceste cuvinte, vocea lui Antoniu tremură, elă era tare mișcată. Cornițele nu era mai puțină decătu dînsulă. Natura bărbătescă plină de măria, uităndu unu minatu dis-si