Romănulŭ, aprilie 1863 (Anul 7)

1863-04-08

LUNI, MARTÎ ANULU VII. VOIESCE si "VIED3 TO TITE. " s­erji in tote­­ lilele afară de I­rnna și a doua di după Serbătdică. Abonai­a pentru Bucurescî pe ană . 3,28 lei Șose li­ne.........................................................64 — Trei line.........................................................32 — Pe luna..............................................................11 — Unii exemplari...............................................24 par Iosclin prime linia de 30 litere ... 1 lei Inserț­uul și reclame linia .... 3 lei 1 BARII POLITICII, COMERCIALE, LITERARII: ■...............~~----------------------------------------------------------------— (AR FIOLELE TRIMISE ȘI NEPUBLICATE SE VORUI ARDE.) Directoriulü c­larioluii: C. A. Rosetti. — öerantu respind­etoriu: M. Calidescu. Pentru abonare și reclamări se voru adresa la Administratorulü­csiariunul D. C. D. Aricescu, Pas. Romana No. 13.­8, 9 APRILIU 1863. ANULU VIi. LUMI A STEPA­TE 31 VEI EI. Abonarea pentru districte de . . . 152 lei Șase lune..............................................76 — Trei lune . . . . ..........................38 — Abonamentele încep la 1 și 16 ale fie­cării lune. Ele se facă în districte la corespondinții pa­riului și prin poște. La Paris la d. Hallegrain, me de l’ancienr comédie, 5; pe trimestru 20 franci. In Austria la direcțiile poștale și la agin­­tele­­ le abonare, pe trimestru 10 fiorini argintă valută austriacă. REVISTA POLITICĂ. BUCURESCÎ, 120 Priară. Cestiunea cea mare ce ocupă și preocupă, și cu celu mai dreptu cu­­vîntu, întrâgă națiunea, este starea cea critică, cea gravă și din tóte ponturile de privire periculosă, în care a aruncată guvernulă națiunea prin cestiunea bu­­geteloru. Datoria noistră clară a fostă și este a lămuri, din tóte ponturile de privire, acestă cestiune de viață și do mórte pentru națiune, pentru ca fie­ca­re se scie pe deplină de unde amu plecată, unde suntemii ș’unde ne ducă, și d’acea­ a publicarămă unu șiră de articoi speciali prin care studiarămă cestiunea. Onorabilile nostru amică și colaboratore d. E. Winterhalder, după ce a studiată bugetulă promulgată de către noul­ ministru de Financie, din puntură de vedere ală legalității, a de­­demonstrată apoi, cu acea autoritate ce-i dă cunoștințele sale speciale, c’a­­celă bugetă, ce este afară din lege, es­te ș’afară din contabilitate, afară din adeveră, în cifrele și combinările sale. Dup’acea­ a veni ună altă bărbată speciale, d. Ion Ionescu, și întrunindă sohiița cu acea agerime de argumenta­re ce-i este proprie, desbătu cestiunea din tóte punturile, o dumică, ca se clh­­­emă astăfelă, cu o lămurire ș’o tăriă de ună adeverată sătiană de la Dunăre ți arată pănă la evidință că guvernulă s’a pusă, din tote punturile, afară din lege, și ce este și mai gravă c’acésta călcare a legii, a convențiunii s’a fă­cută în privința financieloră, cestiune de care sc­ă toți că sunntă legate tóte firele vieței unei națiune. Mai remăsese însă ună punctă de mare însemnătate, nu dh­emă ne­atinsă, dară ne­definită. Acestă gravă ces­tiune, tratată cu tótă măiestria ce se cuventa, din puntulă legale ală legii, ală Convențiunii, nu fusese pe deplină tratată din altă puntă și care este ace­la pe care se pusese guvernulă. Amă drepții, a­disă elă, se mergu­ cu ună bugetă, odată votată de Adunare, 2, 3, și chiară 20 de ani. Acestă dreptă ce-și presupunea guvernulă este cu totulă ne­dreptă, ș’a­­cesta s’a demon­strată cu tăriă în ar­­tichui d-lui Winterhalder și mai alesă în articolu publicată în No. nostru din urmă, subscrisă „ună contribuitoriă.“ Cu cătă însă guvernulă se va fi aruncată afară din lege, căndă se va dovedi că eră a violată chiară acea lege, acelă bugetă pe care dicea că stă, acestă pungă a­­tătă de gravă remăsese nedefinită și a­­cestă datoriă a redacțiunii către nați­une o plătesce astă di­amicului nostru d. Ion Brătianu, în articlu ce publi­­cămă îndată luptă titlu „Punga Ro­măniei...‘ Nu vomă dice ună singură cuvîntă în favorea acestui articlu; se va vedea însă că după ce explică pînă la evidință ilegalitățile comise de no­ul­ ministru de financie, decurge apoi naturale și limpede pentru ori ce omnă că nu mai suntemă suptă­m­ă guvernă constituționale, ci curată și pe facie suptă o dictatură. Deci, unde va duce dictatura o națiune june despre care, cumă arăta era diab­ulă Reforma, care a începută a reeși, tote foțele Euro­pei demonstră că „nu suai prin libertate și legalitate pate se scape din ma­rele și feluritele pericle ce o încon­­giură? Acestea însă le vomă desbate la timpă, acumu lăsămă cu vîrtiură d-hiî Brătianu, ca se demonștre nenorocita și periculosa stare în care ne aflămu, ca se facă pe toți se vadă și se stin­ge cu dînsulă „Dictatura s’a proclamată ! Domnulă ministru de Financie, a­­rată, printr’o adresă ce publicămă mai la vale, c’am­ă fostă înduși în eróre căndă amă fostă <jisă că n’a publicată m­esu­­rele ce a luată, în anulă acesta în pri­vința Postieloră. Domnia-sa arată c’a publicată prin Monitoriulă de la 26 Martie, arendarea Postieloră prin lici­­tațiune. Este forte adeverată că nu a fostă scăpată din vedere acelă nu­­meră ală Monitoriului și recunoscemä greșiala nostru. Nu vomă flice nimică nici despre espresiunile cu care se servă marele ministru spre a rectifica o erore atătă de mică cu cătă ea este mai învederată. Fie care se esprime conformă educațiunii ce a luată și sim­­țiminteloră ce să inspiră. Vomă între­ba însă pe d. ministru pentru ce a ui­tată că totă în acele linie în cari amă vorbită despre poștie, amă vorbită și despre minele de sare ; că totă ce amă disă de unele, amu <zisă și de altele; de ce dsră nu ne a­rată o demințire și despre cele ce amă <Jisă și despre minele de sare? Fiindă că tocmai acumă, în Monitoriul­ de Sâmbătă, se­otărasce în sfirșită a face publicitatea conformă legi­­loră. Vomă mai întreba încă pe d. Ministru de Financie pentru ce arendază minele’și nu se conformă voturiloră Adunării? Și să vomă mai întreba pentru ce face licitațiune prin „strigare“ oru nu prin oferte sigilate? Este cre­stătă de nesperimentată în cătă se nu scie cătă de strigăte suntă licitațiunile prin strigare? Vomă mai întreba încă pentru ce nu este tată atătă de sus­­ceptibil și în privința Bugeteloră ce i te­amă demonstrată de ilegale, și ’n privința ț­fresoră bugetului seă ce i s’amî dovedită sucire, și pentru ce nu le de­­minte?Și vomă sfîrși întrebîndulă pe­ ce crede că s­t­ă d-luî, de preferă chiară la arendări strigarea și nu se gîndesce nici de cumă la ce Resultate grave pu­­temă ajunge căndă provoca strigări con­tra strigă­rilor­ ce preferă, și con­tra voturiloră Adunării ce se nesoco­­tesce și se pune d’esupra loră? Ad­­mirămâ virtósa cuteț­are a d-lui Mini­stru dară, nu-i-o pismuimă, precumă nu-i pismuimă nici stilulă și buna cu­viință cu care se esprime, lege asolute, eterne. D’aci vine și die­­tonulű că nu este raționămăntă mai tare c’acela ală cifreloră. Contabilita­tea clară care este una din aplicările sclinței cifreloră se ’mpărtășiasce și densa de calitățile sclinței mame. Ea n’are nimică de relativă de cătă o­­biectele ce le represintă cifrele, eră restulă operațiunilor, unei contabili­tăți este asolută. Cea-a ce redă, cea-a ce citescă, cea-a ce ’nțelegă astă­zii, marii noștrii financiari, în contabilitatea tesaurului nostru publică, poate vedea, citi și’nțelege celă mai simplu omă și totă asta se va vedea, se va citi, se va ’nțelege și se va interpreta peste uă mie, peste d­ece mii de ani și pînă la sfîrșitul­ secteloră. Cea mai mică erore, ne elactitu­­dine într’o contabilitate aduce confu­­siune, aduce acea spăimăntătorie de­­sordine ce predecesorele d-lui ministru de financie de astă­d­i­a ved­ută în vis­­teria nóstrá. Desordinea, prin natura chiară a contabilității, s’arată în ochii ori­cărui muritori ă ia cea d’ăntăiă in­vestigare, căci cifrele, cumă se zice de totă lumea, vorbescă, sau mai bine raționesă de sinele. Erorea clară stre­curată într’o contabilitate n’are de cătă a se constata, a se rectifica și desor­dinea a făcută îndată locă ordinei. Este dlară învederată că desordinea nu pate dăinui într’o contabilitate de cătă numai din voința celora ce dirige a­­cea contabilitate; și e că de ce a­ su­­rîsă celă mai modestă comerciante, care-și tine în regulă registrele sale, căndă a aud­ită pe miniștrii­ noștrii de financie venindă, fiă­care la răndulă seă, se prică că desordinea în financie­le Statului a moștenit-o de la prede­cesorele seu, căci acestă declarare scră toți că este întocmai ca cumu ar fi țlisii c’a fost­ nevoita a adiționa gre­șită fiindu că greșită adiționase pre­decesorele seu. Nu ne este permisă astăzii a pă­trunde în sanctuariulă ministeriul­u de financie și nu putemă sei dacă și ac­tualele ministru a mostenită principii predecesorelui seă și se vede îndato­rată de onóre a respecta desordinea ce din moșcenire în moșcenire a mersă totă crescăntă pănă la strămutarea d-lui dupe fotoliul­ de directore pe acela de ministru. Dacă însă nu este permisă a judeca dupe actele sale ce se re­producă în publică, apoi suntemă si­liți a crede că gloria predecesorilor ă sei nu-lă lasă, ca și pe eroulă din an­­ticitate, se dormá și d’acei­a face totă ■ ce-i este prin putință ca se-i ștergă din memoria Romăniloră ș’a o umplea esclusivă de gigantica sa persóna fi­­nanciarie. Se ne fiă însă permisă se luămă lucrurile mai de susă spre a pute fi mai bine înțeleși. Cu presintarea în Adunare a bu­getelor­ anului 1863, ministrulă de fi­nancie a ’nfăcișiază și proiecte de legi de imposite menite a ’nlocui pe cele vechie. Adunarea le a cercetată, le a desbătută, și cu ore care modificări le a și votată. Cumă însă bugetulă de recete nu era votată și camera își lua vacanțiile de Crăciuni și anulă nou, și cumă d. ministru de financie scia că legea fnanciarie anuale, ce se chia­­mă bugetul­ de recete, îi da dreptul­ d’a rădica impositele regulate în legi­le speciale, întrebă pe Adunare­a’i spu­ PUNGA ROMÂNIEI. Dacă este o schință a cărei­a es­­celență se fie necontestată nu este, nu pate fi alta care se aibă pasulű asu­pra schinței cifrelor­. Legile iei suntă atătă de rigurose și de positive in cătă nu potă da rocă nici unei discusiuni. Fie­care cifră este formula nu a unui raționămăntă, nu a unei ideie care se se împărtășiască de relațiune, ci a unei FOIȚA ROMANULUI OMENII ONEȘTI.1­ POLOGII Lacul» de la Bonde. VIII. Incapabile d’a-și da sema de ce vedea, d. de Montsalliers credea că visci dă. El­ se întreba dacă ochii sei nu­ lă amăgiau, dacă nu era transpor­tată în visă într’uă țâră de dîne, și dacă tóte aceste încănțămînte nu eraă se dispară la desceptarea sea? In pra­da îndouinției, și dorindă a pune u­ă capetă nesiguranției ce-i mușcă inim­a, elă întinse măna cu intențiunea d’a pi­păi acele livedi, acele ape ce-i daă amețdlă. Măna­sea neîntîmpinăndă de cătă deșertul, elă o retrase d’uă dată și se păli. Antoniu, care nu-lă per­ 1 .Zețîi No. de la 7 Aprilie duse ună minută din vedere, prindîn­­du-i ca se­dică asta, cugetarea în sbor, devină simpu­rile sele ca cuină le ar fi simplită elă însuși. Elă lua pe d. de Montsalliers de braciu și scuturăn­­du-lă cu putere : — Domnule comite, domnule co­mite , îi dise c’ ună aeră spăriată, ce ai ? . .. — Bă, nimică, respinse comnițele, fără se aibă consoiințiă de cuvintele rele, atătu de tare era struncinată i­­m­aginațiunea sea . .. apoi, macinali­­cesce, își repurtă căutăturele spre vacă, pe care­ lă încreția m­ă­ușior vîntulețu. Elă nu visa: ape și livedi esistenă; ele erau aci la căți-va pași înaintea lui reale, palpabili; a avea de cătă se mer­­spre a călca cu piciorele pe ele, de cătă se se plece spre a se atinge cu degetulă; dară cumă ore se deplinise­ră asemene metamorfose ? .. Acesta nu și-o putea explica corințele nici a o înțelege, și tocmai acesta ar fi voită se cunoscá. Asta e făcută amulă: nu se mul­­țămesce cu fericirea ce-i vine, vrè se soră și de un­de-i vine. Bietu neghiobă! în locă d’a se bucura de dînsa în pace, elă simple plăcere ai cerceta causa, ca ună călătoriă, care, murindu de sete, întîlnesce u­ă m­urd­ă limpede și, îna­inte d’a-și alina setea, s’apucă de tur­bură apa cu bețulă seă. Cu tóte as­tea, d. de Montsalliers, revenindu pu­tină din suprinderea sea, se întorse spre Antoniă și-i­dise c’un espresiune de bunetate nespusă. — Esplică-mi, amice, ce însem­­nucidă tóte astea, căci mărturescă că că nu înțelegă nimică. — Asta însemnoidă, d-le comite, că copilulă a crescută, séu, de—ți pla­ce mai bine, că di. Amedeă, junele incă domnu, a devenită bărbată și cheltu­­iesce pe ană uă sută de mii de livre mai multă de cătă veniturile nóstre. — Cine ți-a spusă? întrerupse betrănulă. — Nimine, d­ie comite, dară, din diua titnda d. vice-comite ne­scrise,— acum­ü trei lune, — se­ î­trămitemă 20.000 de livre și căndă, casa fiindă deșertă, nu puturămă satisface dorin­­ția sea, uă mare întristare te-a co­­prinsă ... Căutai originea zeului și... nu-mi fu greu a o descoperi. — Pe urmă ? — Pe urmă, seniore, tristă că te vedeamu suferindă și contrariată că în­sumi, cătă și d-ta­póte, că soseam pe jinele nostru domnă în lipsă de bani, amu disă în sine-mi. Antonie, fiiulu meu,... nu e de vorbă, trebue se cauți ună midulocă spre a face ca do­­meniele d-lui Comite­le de 150.000 de franci mai multă pe ană. — Și acestă midu­ locu lu-ai aliată? — E că-să aci, înaintea vechiloră d-tele, îm­i vedi. — Și credi că va fi îndestulă? — Elă va întrece speranțiele me­le. . . și nu ne va da mai putină de trei sute de mii de franci în locă două sută cindecî ce­i așteptămă. — Prea bine! bătăte prea bine ... și cătă te costă aste lucrări? — Pe d-ta? Nimică, d-le comite. — Da, daru pe tine ? — Pe mine, pucinu lucru. — Cela putină trebue se scia, dacă vrei ca banii ce ai datu se—țî fiă înapoiați. — A­ d-lo comite, dise Antoniu, jumetate superatu, cuvintele d-tele îmi facu reu. Ore totu­ ce posedă nu-mi vine de la d-ta și nu este ală d-tele?.. Credi­n ta că copilulu pe care într’uă nópte, venindu de la vînătoriă, l’ai rădicată slabă și despuiată de margi­nea rîpei, pe care l’ai crescută, cari-ți datoresce totă în fine, a uitată bine­facerile d-tele?.. Dacă creiji, c-le comite, ești in rătăcire. Luută 36 de ani d’atunci; dară din acele bine­ fa­­ceri nici una n’a eștiu din memoria sea, și cea mai mică din tale ca și cea mai mare a­remasă săpată în inima sea. Pronunț­ăndă aceste cuvinte, vo­cea lui Antoniu tremură, elă era tare mișcată. Cornițele nu era mai puțină de­­cătu dînsulă. Natura bărbătescă plină de măria, uităndu unu minatu dis-si

Next