Romanulu, aprilie 1867 (Anul 11)

1867-04-08

ADMINISTRAȚIUNEA, PASAGHULU ROMAIVU 11 6­ *■— REDACȚIUNEA STRADA ACADEMIEI M6. 2$. AVILU ALU UN-8PRE­DECELE VOIBECE ȘI VEI PUTE VOIESCE ȘI VEX PUTE Cap. Díst. Pe ani..............................1.1 128 — 152 Pegese luni.................... » 64— 76 Pe trei luni................... » 32— 3. Pe­uă lună....................... » 11 — — Unu esemplaru 24 par. Pentru Parisű pe trimestru nr. 20 Pentru Austria.................fior. 10 v. a. SAMBATA 8 APRILE 1867. LUttlfflEZA-TE ȘI VEI PI Abonamentele în­ Bucuresci Pasagiuiü Romanü No. 1. — In districte la cores­­pondinții pariului și prin poștă. La Pa­ris la D. Caras-Hallegrain, rue de l’an­­cienne Commedie, No. 5. A se adresa pentru administrațiune la d. G. Ciocârlan. AHUNCIURILE Linia de 30 litere........................1 leu. Inserțiuni și reclame, linia....... 5­­ Din causa îndouitei serbări naționale de tup, tipografia fiină de închisă (jiariulă nu va e?" ® u­­minică. BURSA PARISULUI VIa Aprile 1867. Imprumutului romănesc), emisiune 52, sub­s­­^­ilei 72. SERVITIU TELEGRAFICII ALU ROMANULUI» BELGRAD, 18 Aprile.— Astăzi s’a făcută pre­darea solemne a fortăreței ostiriloru sîrbesci, in prestația principelui care citia firmanulu. Dra­­pelulu turcescu rădicată alături cu cela sîrbescă a fostă salutată cu tunuri. BERLIN, 18 Aprile.— Galletta Nordului con­­stată că Francia a începută a urma. E vorba de mintea stării armatei francese prin chrămarea suptă stngur­ a 40,000 de ómeni din ultima clase a reservei, și prin urmarea fortărețelor, mai a­­les­ acele! de la Metz. Acel­aș!­­Jiariu declară că aserțiunea despre u­ amenințare contra Țerelor­ de Jos și (Olanda) din partea Prussia­ este oă amăgire a opiniuni­ publice, care pentru 24 Septembre Regele n’a abando­nată ănca proiectulă de a visita Parisul . BERLIN, 17 Aprilie.— Bismark a anunciat, în Parlamentă, că guvernele federala primesc­ constituțiunea astă­felă precumu a fostă definitivă amendată de Parlamentul­ de mii să-iji. închiderea Parlamentului s’a făcută cu solemnitate. Regele a pronunciată ună discursu. M. S. recunosce cu mulțumire opera sevîrșită de parlamentă. Puterile concedate puterei federale sunt­ suficiente. Vii­­torulu Statelor­ celor­ mici precumu și cursulu repre isentațiunei naționale sunt­ garantate. Gu­­vernul, ca și representanțiî, ’și-a impus­ spon­tanei și de uă­potrivă sacrificii. Suntem­ apro­pe de realisarea speranței ce împărtăși­mă cu frați noștri de la mân­ă­ijî. Germania, stăpînă pe tóte puterile sale, va apera singură de acum înainte pacea, drepturile și demnitatea sea. Limba giula patriotică ală Parlamentului a re­­sunatu în Germania întregă. Guvernul ă și popo­rală recunoscu cu tărie că puterea națională a recăpetată dreptul ă pe care îl și va întrebuința mai cu stimă pentru a asigura pacea. (Serviciul­ privată ale Monitoriului). LONDRA, 16 Aprilie.— Guvernul­ a primit­ depeșe mulțămitare din Madrid, în privința co­răbiei Victoria. PARIS. 17 — Camera s’a amănat­ pînă la 25 Aprilie. FLORENȚA, 16.— Persana a fost­ declarata culpabile de nesupunere, nedestoinicie și negli­jență. A fostă osândită la perderea rangului de amiralu și plata de cheltueli. BELGRAD, 16.— Principele Mih­ail a sosită cu un­ cortegiu de maî multe hatelurî cu depu­­tațiunile ce’î mersese ’nainte pînă lăngă Turnu-Se­­verin. Tótă capitala cu mii de visitatori atătfi din întru­câta și din Austria l’au primit cu una entu­­siasma supremă. Numerósele arcuri de triumfă, pavilióne, ghirlande, paradă militară, cortegiu spe­cială de ofițerî călări erau înșirați în trecerea M. 8. care de la Turnu a fostă necontenită în­treruptă de ovațiuni colosale din partea tuturoră populațiunilor­ din întru; cu unu cuvânt a fost b ună adevărată marșă triumfătoră. BERLIN,— Parlamentulă a adoptată, astăzi, proiectulS totală în discuția finală, împreună cu amendamentului ducelui Orest, prin care se pres­crie că, după perioda transistoriă de cinci ani, cheltuelile pentru armatele federale se vor­ re­gula prin calea regulată. Bismark declară în Le­gislativă, înainte de a se începe scrutinulă, că adoptarea acestui amendamentu ar putea face se caijă opera constituțiunei. Parlamentul­ aștăptă­­măne, declarațiile definitive ale guvernului. Este probabile că mine se va închide Parlamentul­ de către regele. Camerile prusiane vor­ fi convi­ ns Bucurescî­i Priării. Temnițele nóstre sunt­ rele, forte rele, din mai multe ponturi de pri­vire, și arestanții suferă forte. Ei su­ferii, căci zidirile sunt­ mice și rele; suferii, căci suntu grămădiți la uni locu criminalii cu cei cari au comisii de­licte corecționali; suferii, căci cei su­puși la une arestQ preventivii, și chiar si copii suntu închiși la uni locu cu cei osândiți pentru totu felule de crimei; suferii, căci în acestű anu s’a alocată pentru hrana lor, numai câte 16 par. de omű; suferit, căci arestările preven­tive suntű încă numeróse, fórte nu­­meróse la noi, și instrucțiunea și mai cu sema procesulu se facű fórte íncetű; noi rușine ama­re^uta óment îndu­rând o întemnițare preventivă câte 7,8,9 și chiaru 12 și 13 lune. Atragêndu din nou atențiunea d-loru Miniștri din lotru și Justiției asupra a­­cestui reu, avemu se facemu cunos­cută una faptu ce dă cea mai temei­nică asigurare că ’mpreună cu tóte cele­lalte suferințe se va curma ș’acestu zeű. Mai alaltă­ eri temnița din Bucurescî a fost­ visitată nu numai de d. Ministru din Intru, daru de âosu­ șî Alteța­rea Domnitorulö. Temnița fiindu pra plină a și începutu a fi bântuită de felurite bele. Se ordină îndată ca cei bolnavi se fiă transferați la Spitalulu de la Fi­­lantropiă, însă spre a se face transfe­reei cu grabă, trebuiau cai și nu se găsiau așia la ’ndemână. Caii însă s’au găsită îndată, precumu vom fi găsi în viitoriu totu ce va lipsi, căci Capulu Statului este aci spre a ne’nveța prin fapta datoria nóstru de cetățianu și chiaru de omu. Patru cai de posta­­lionă din grajdurile Măriei—Sale, fură puși la servițiul­ celora ce suferiau și-i duseră la Spitalulu Filantropiei. De curéndu, fórte de euréndu, una amică alu nostru, prim­eșce scirea că maică-sea este rea bolnavă. Pleca în­dată cu graba cu care merge unü fiiu spre mama­ lui, și care cresce în pro­­porțiuni uriașie cândü merge spre mama lui bolnavă. Pe drumu, la unii orașii ce nu voimü se-la numimü, nu mai găsesce cai de pește. Aci ave uă rudă a sea; se duce la dênsula și-i cere se­ i de caii sei spre a-l­ transporta pină la postea viitoriă; și ruda refusă, și omul o refusă omului, refusă fiului ce merge se vârsă pe mama lui bol­navă, era Domnulu Homanilor, pune caii sei la servițiul­ arestanților­ bol­navi. E că starea în care ne-a adusu invasiunile turcesci și muscălesci. Publicăm­ mai la vale uă petițiune ce tutungii au adresatű d-lui Ministru de Financie. Reclamarea ne pare draptă și prin urmare nimeni nu se pate în­­doui că va fi îndată satisfăcută de către d. Ministru de Financie. Luăm o asemene îndresnată a atrage atențiunea d­lui privan-Ministru în pri­vința unei afaceri forte seriose, ce pri­­vesce ministerul­ de resbelii și pe care o tratăm­ mai la vale într’unu articlu speciale. piariulu Sentinela în No. sen de a’i respunde, printr’unu lungu articlu, la întîmpinările ce amu facutu argumen­­tărilor­ sele din No. trecutu în pri­vința amendamentului d-lui Preșbianu, priimitu de majoritatea Adunării, și prin care s’a respinsu ori ce despă­­gubire.^N­^rü Bergmann și Lemaître. Sentinela se plânge de Romănulu și d’acea­a reproduceam mai la vale în întregulu seű, întîmpinarea ce ne face. Acestă datoriă împlinită, credemu că Sentinela nu va da și d’astă dată ^i­­seloru nóstre unu înțeleso ce nu i’au avutu și nu­ lu puteau ave. Sentinela începe prin a aduce a­­minte câtü a luptatu, căte sacrificie a făcută, cätü a combătută arbitrariulu și cătă a suferitu! MărturisimQ că nu înțelegemă pen­tru ce acastă aducere aminte, cându nu numai n’amu negatu titlurile Sen­­tinelei, dar­ ăncă le-amu recunoscută și le amu constatată chiar­ în acela articlu cându amu <Jisit „că cu durere vedemú că suflarea generale a luatu-o și pe dînsa în aceleași unde ce con­duseră și pe venerabilele represintante de la Caracala.“ „Fiindö cä n’amu crezutu, l­lice Sen­tinela, întocmai ca Românulu, este are dreptu a ne ajlice că n’amú sprijinită adevĕrulu și dreptatea ?“ Și la acesta respundem a da. Ade­­vérulu și dreptatea este mulți éra nu doue. Deci în acesta cestiune ela este cu Sentinela sau cu Românulu. Sen­tinela crede că este cu dânsa, cu de­­­putatulu de la Caracala, cu cei 50 de deputați cari au votată amendamentul d-lui Prejbianu, cu 4,000,999 de Ro­mâni din 5,000,000, cari recunoscemü că în acestă privință suntu cu Senti­nela în contra Românului. Noi, din contra credemi că drepta­tea și adeverulu este cu acea mica, cu totul o mică minoritate din care fa­cemu parte în acastă cestiune. Care din aceste două opiniuni suntă alătu­rea cu dreptatea și cu adevĕrulu? a­­césta timpulu va dovediu-o; pentru a fi Sentinela zice că noi n’arau sprijinită adevĕrulu și dreptatea, și noi țjicemu că dînsa le a călcată. Sentinela are și mai puțina dreptu a se plănge, cându noi ama recuno­scute și recunoscemu că dânsa re­­presintă în astă cestiune simplimîntală opiniunii publice, și cându amu țstau c’a luatu-o apa, a luatu-o voda ră­­tecirii opiniunii publice și ea a făcu­tu-o d’a se răteci. Căndu Sentinela combătea arbitrariulű, negreșită că era condusă de convingerile iei; se re­­cunoscu însă că valula, uoda, opiniu­­nea publică era și dînsa în acea­ așî parte în care era și Sentinela. Se re­­cunoscu asemene Sentinela, că toțu e­­raula îndură înrîurirea spiritului gene­rale, c’adese ela íln duce, fără scrie-i chiaru, în corintele seu, ș’arare ori De desceptämu, și mai cu semn la timpu, și ne punemü a lupta contra acelui corinte- putericu, uriașii ș’une­ ori sdro­­­bitoră, nu Sentinela 4>ce că „concesionarulă este espusa la pagube, căci acea marfă se póte vinde și se va vinde, fiindu că legea pentru mesare se va aplica, și guvernul„ ne ’nființăndă pen­tru nimeni unü monopolu, concesio­narul va ave deplina libertate d’a desface nu numai marfa ce are adu­să, dară a mai aduce ăncă“ s. c. 1. Mai întâiă constatămă că Sentinela recunosce aci că dacă concesionarul ar fi fost d­espusa la pagube ar fi fostu dreptu a se despăgubi. Acesta dreptu­rădată constatata se renima la des­păgubirea ce­i o feresce. Marfa, țifice, se va vinde, căci legea se va aplica. Aci însă Sentinela uită doue împre­­giurări. Una, că mai totu poporulu este contra aplicării acelei lege, și prin urmare nu pater­ă sei condu Came­ra și guvernulu vor­ pute pune in lucrare uă mesură atăta de combătută de nesciință și d’uă vechiă deprindere. Asta, că punerea în lucrare a legii este deja amânată pînă la 1870, (de nu ne înșelămă). Cine dară va des­păgubi pe concesionarii de capitalul ă seü ce­ Iu ține închisă, mortă, în mar­fa adusă în Bucuresci de patruspre­zece lune trecute și care este osîn­turile se făceau de ce în ce mai mice, și cu­­rându drum­ulu și gardulu fură în nivelă. Că barieră se presintă: Maurice o des­chise și trecu, însă îndată se retrase îna­poi c’unu pasü. Marta era înaintea lui, ș’a­­rătă de aprópe în cătu­elü o atinsese maî ea se oprise și­­ 10 pri­­a palidă și tre­­murăntă, cu tóte aste ea regăsi cea d’ân­­teia sângele rece. — Veniați la fermă ? în­­trabă ea începéndu unu slaba surlsu ce se stinsă îndată pe buzele’­ tremurănte. Maurice nu putea respunde; privirile lui nu se dislipiau de acea fac­ă atâta de a­­prope de copilărie ș’arătă de adîncă tur­burată într’uă singură nopte. Frumoșii iei ochi, pe cari în ajuna încă Îi străbătea lu­mina prin lungile lor­ gene ca apele lim­­ped­i ale unui lac, printre trestiele ma­­luriloru, acuma erau stinși de lacrimi ce abia încetaseră a curge și cari lăsaseră ur­mele loru pe facia iei descolorată. — Marta, db8e Maurice c’uă voce atâtu de stînsă în câtu abia s’aud­ia, așă voi se vorbescu cu d-ta singură. Te rogu, nu’mî refusă acastă gracie! Ea îl făcu ună mieu semnu, ș’amânduoî începură a merge alături. Cu tóte aste Jean totă îl urma, Maurice ílü veț­u: — Lasă ne acuma! îl țlise elü cu asprime. Băiatulă se posomori cu insolință și‘fă­cu unu pașü înainte c’una aeră de desfi­dere; însă uă privire­a Martei ilü opri; atunci elü îi privi depărtăndu-se alături, și după acesta întinse pumnulă spre Mau­rice: — Ore în tóte țiclele are se vră se mi-p­ie asta­ felu? mormăi­ală printre dinți, mai la urmă, fiă căzu de mare si­­niom, se va socoti cu mine! (Va urma). FOITA ROMANULUI. TRISTETA.V VI. In acestu timpu d. de Tresserves se co­boria în fuga mare a calului pe clina pe­­țliștă de pe malulă torintelui. Unde mer­gea elő ore? Elfi singură nu seia, fugia, își părăsia locuința, fórte decisa a nu se reîntorce de câtü după plecarea d-nei de Tresserves. Plóia, venturü ce’la orbia, tu­­netulű ce resuna încă d’asupra capului lui, tóte desordinele acestei nopți teribile și în­­tunecosa nu s’apropia de desordinea sufle­tului seu. Căte­vă dată făcea nesce ges­turi de amenințiare pe cari mănă lui con­vulti se le aruncă în spațiu, da nesce stri­găte de desperare ce se p­erdeau în sco­­motulö confusii alu elementelor­; căte uă detă uă lacrimă ferbinte se coboria pe fa­­clă­, și elu nu căuta a o reținea: cine pu­tea se’la vârstă, cine se îngrijia de dânsulu pe cându alerga desperată în acâstă nóp­­te înghiăciată, prin care trecea ca uă fan­tomă ? Petrele se darimau cu scomotu suptă piciurile calului sec; de mai multe ori bie­­tulu animale fu aprópe se cad­ă, fără ca stăpînul­ sec se fi băgatu de sâmă. Pen­tru ce se trăiască ? Amorulă Martel nu era perdute pentru dînsu? Anima lui Maurice era torturată de remușcărî, și cu tóte aste aceste remușcări erau departe de a fi atâta de mari câta părerile de reö pe cari nu cuteza a și le mărturi. El o vedea pe Mar­ta palidă, perdându-și simpu­rile, lovită în inimă și năbușindă durerea iei. Maurice dete pinteni calului și îl­ îndrepta spre câr­ciuma de la Poduli-Vechiu, căci voia se 1) A vedea No. din 21 23 24 25 26, 27, 28 Fevruarie, 1, 2, 3, 8, 9, 24, 31 Martin și 7 Aprilia­vâd­ă loculű unde Marta suferise atătu de multă din causa lui; însă, cândü ajunsă la porta cărciumel își aminti că și comitesa de Tresserves se oprise acolo. Trăsura și omenii iei erau încă acolo; totu­l amin­tea memoriei lui. îndată elu își întorse calulü, care scăldată de sudare, își urmă fuga prin rîpi, pe castele prapastielor­. Maurice îi aruncă frînele pe gătit, am­ițăn­­du-lă cu nebunie, fără a se îngriji de vr’una pericola, silindu-se numai d’a scă­pa din neliniștea lui de marte. Elü i i simplia frigulu care’lu străbătea pe suptu hainele lui muiate de apă, calulu lui obosit speriatü, cându se opria d’uă dată, cândü seria înainte cu unu aventu furiosu. In fi­ne bietulu calü se opri, tremurându și clă­­tinăndu-se. Maurice își redică ochii: d’a­supra capului lui scârția uă bucată de ferü mobilă de care era prinsă uă tablă de ferii purtată de ventit. Elü cred­u a recunosce prin întunecime uă cărciumă unde intrase de mai multe ori. Bătu tare la ușiă, și după multu timpu putu căpăta unu adă­­postu pentru calulu seu, și uă miserabile cameră pentru dînsu în care stăpîna căr­­ciumei, adormită pe jumătate încă, aprin­se cu mare anevoință pucina focü. Nu póte esiste oă sensasiune mai dure­­rosă da câta desceptarea din somnu după uă catastrofă, acea ordine neschimbată a lucrurilorü ce nu turbură nici una din pa­­siunele omenesc­, acea ții ce renasce, au uă seninătate durerosa pentru sufletulű rănită căruia acesta lumină renăscîntă amintesce una căte una crudele impresiuni ale ajunului; scurtul­ repausu alü nopții face se siă mai jrea sarcina de suferințe una momentu ăsata. Cându d-na de Trasserves se des­­ceptă a doua zii, sorele lucia cu putere; elü se sculă și eși afara, Maurice se afla totu în acela satu unde, într’uă ții de torgu Rărise pe Marta se d­ăndO în mica carieră a betrănului Eremia; elü merse de se re­­climă de bariera lîngă care t­ărise pe Marta Totu ce se petrecuse de atunci îl reveni în memorie: întâlnirea loru, preumblarea loru, circumstanțele ce precedaseră și ur­maseră despărțirea lorii. Se putea ca nu­mai uă ți­ se fi trecutu d’atunci, ca în a­­junu chiaru Marta se se fi preumblate, în­­cred­etóre și fragedă lîngă dînsu, puindu fără frică măna­iei fidela într’a lui, și a­­tâtü de departe d’a avea vr’unu presupusa séu vr’uă îndouință ? Ce făcea ea pre a­­cuma ? Greutatea gândurilor lui îi deveni nesuferită remușcările, nelinistea, amorul ílu faceau mai nebunii. Ele părăsi Saturn și se ’ndreptă spre Mortaise, căndu alergândfi, cănd mergendu, fórte înceta și ca silitű; ela nu mai simpțta atunci obosiala; suindu se pe stânce, să­­rindu peste crăpăturile muntelui, rupén­­du’și hainele de rugi și de tufe; obstaclele nu făceai­ decâtu a mări ș’a acita nerăb­darea lui; i se părea că de la sosirea lui depindea vieța Martei. Și cu tóte aste, în­dată ce fu aprope de fermă și d­ări ve­­chiele iei clădire printre fagi, necutezănd a se apropia, se așed­ă pe casta unui șanțiu la umbra unei tufe; privirile lui nu se des­­lipiau de curtea fermei și puteau prive­­ghia fie­ce mișcare a locuitorilor a­iei. Re­­trânul­ Eremia e și a facităndO boii lui; ne­vasta lui trecea mereu în tóte părțile prin curte; mica Margaretă se juca; porumbii pe casă se’ntâlniau cu uietulu și salutările obicinuite, într’uă țarină vecină s’aud­ia unu băiată de fermă căutănd și din totă puterea și una din acele arte melancolice pe cari e inspiră orizontele cele întinse și linișcea solemne a cămpieloru. D. de Tresserves ședea ascunsă supta­tură, nemișcată ca unu vînătoru la pîndă; orele treceau fără ca ele se’șî pârd­ă răb­darea. Cu unu momentu cându tre­sări­­­i se păruse că vede fîlfîindul la ușia fermei deschise pala unei rochii albe, însă acestă rochiă dispăruse îndată. Maurice re­­căd­u în nemișcarea lui atentivă. Florile câmpiilor­ și păsările se răsfăgiau la sare, înconjurândă ferma Mortaise de și­pte și de profumű, însă totu era tristit pentru Maurice. Cu tóte aste la sfîrșită elü se redică d’uă dată c’una fremeta, facia lui roșise d’uă dată; el o ved­use pe Marta tre­­căndu prin curte și ’naintăndu-se înceta pe drum­ul­ ce conducea spre vérfulu mun­telui; ea nu era singură, însă la așia de­părtare Maurice nu putea conosce pe Jean, pe care nu îa ved­use de cătu­ță singură dată, în ajunu la odată. Dară ce-i pasă lui ? și se reped­i pentru a eși înaintea Mar­tei. Drum­ulü pe care mergea ea, era în­gustă și adîncă säpata între doue maluri pe culmea căroru­a era una garda viu na­turale și nestrăbătută în care măcieșialu spinosu se încurca cu trandafiruri sălba­­tice, în care rugii ncărcați de mure ne­gre și lucitorie se suiau și atârnau pe d’asu­pra porumbelelor­, a spinilor­ ș’a dudae­­loră și se încolătăcină cu snopurile de e~­deră și de hameiu; mii de frunzarie, mii de floricele cresciaü­ici și colea prin acest garda viu. D. de Tresserves urma cu ne­răbdare acesta gardă; ela aud­ia de la va­le de dînsu păsurile grele ale tîneruluî țeranu, și căte vă dată dulcea voce a Mar­tei ce’lu făcea se se înfiere din capü pînă în piciure; elü n’o putea vede și se gră­­bia, și toto vă dată îi era temă a se afla înaintea iei. Gumă era se’la primască ea őre? va refusă ore d’ală asculta? și chiarű elu, ce’I va flice ? Cu tóte aste ma­ P. Albane.

Next