Romanulu, aprilie 1868 (Anul 12)
1868-04-08
ROMANULU 10 APRILIE 168 8304 SALA ATENEULUI ROMAN. D. N. Ionescu va ține luni 11 Aprilie la 8 ore sérrapma sa conferință asupra Epocei lui Mathei Bassarab și Vasile Lupu, adice în facia țerei întregită guvernului actuale a predată Rusiei interesele cele mai mari și mai vitale ale tezei și c’acestă trădare s’a făcuții prin d. Ion Cantacuzino. Ei cunoscu că Israeliții de la Galați au fostu înecați de cătră soldații turci; ei sciă c’un o asemene faptă este uă ’nfierare pentr’u națiune; ei sciu că mai cu semă națiunile cari au ancă a lupta pentru constituirea lorti, nu potți ajunge la capetula dorită de câtă numai căndă vară avea susținerea opiniunii publice; și cu tote aceste au susținută, cu presa austro-maghiară, că Românii au aruncată în Dunăre pe Israeliți. Unde este realitatea în combatere? Și care pote fi scopulă celoră cari susțină neadevĕrulű și denigră astă-feră însa-și națiunea loră? In numerală de Duminică diariulă Pressadice: „In adeveru cestiunea de faciă, (a Israeliților) este legată bună trecută care a pregătitu-o de multă, și care d’atunci încă ne-ar fi putută face se prevedemă iotă ce se ntemplă astăziî! Acesta este atătă de adevărată că dacă amă căuta bine, amă găsi în orecari circulări ministeriale semența care a făcută se repară în Cameră acelă proiectă pe care d. Brătianu singură l’a numită barbară! Eramă alunei îi ajunură alegeriloră, și partita de la puterea ținută a pune interesele sale mai presusu decătă principiele de libertate. Amă redutü dată acele faimóse circulări în contra jidaniloră pe cari guvernulă le-a ’ntrebuințiată în Moldova ca nisce spechinți de ghibăcie, și far’ a crede că vr’uădată consecințele voră merge mai departe decătă voinția sea.“ Așia dată aci este jisu, limpede și curată, că cestiunea acesta a fostăredicată de d. Ion Brătianu prin circulariele séle, și c’acestaa a făcutu-o fîindă că „eramă atunci în ajunulă alegeriloră.“ Toți saiă că Adunarea s’a disolvată la 30 Octobre 1867, ș’ajunulă alegeriloră a fostă în Decembre. Toți sciă că circulariele d-lui Ion Brătianu, în privița vagabondiloră, fără osebire de naționalitate, s’aă dată, suptă președinția d-lui Constantin Cretzulescu pe la sfârșitul lui Maia scă pe la ’nceputul lunei lumii. Acusătorii dară aă spusă, în deplină cunoscințță de causă ceaa ce scriă că nu este conformă cu faptulă, cu adeverulă. Toți sciă că năvălirea. Israelițiloră străini s’a făcută mai cu semă luptă vodă Sturza și s’a deplinită cu cea de pe urmă invasiune rusescă și austriacă. Toți soiă cătă s’a splontată acestă invasiune, din puntură de vedere pecuniară suptă domnia lui vodă Sturza. Toți sclă că Camera din Iași a votată, ăncă de suptă domnia Sturzesciloră, legi în contra Verginei se dete în lături. Ună simptimentu de compătimire insă învinse intensula tema ne’ncetată de a eși din calea bună, și cându-se și lângă dênsula, elü puse cu politeță mâna la cosoroculu ceacului seu, și o întrebă de causa durerii séle. — In cualitatea mea de militarii, ii țise elű, puindu mâna pe scurta sea spadă de marină, potü se țî viu în ajutorii. Fata se opri, și în primuri momentu păru a nu înțelege oferirea locotenintelui; daru îndată, și ca încântată de ași putea deschide inima, ea începu a vorbi fórte iute în rusesce stricatű. — Te rogu, domnule ofițeru, începu ea, și din nou lacrămile îî curseră pe obraziî sei rotunji și frișcî . . . . e grozavă lucru, e fórte grozavă, Dumnezeu seie ce este. Ne au furată totü . . . bucatarésa a luată totă, tota, cealniculă, caseta, rochine. . . Da chiarü rochiile, ciorapii și rufele. . . .Da, și săculețulă mătușei. . . . Intrirsură era ună biletă de 25 ruble și douo lingua de argintă placată .... și ăncă uă blană .. . și totă, totă. . . Am spusă acésta d-luî oninăvăliriî Israelițiloră ș’a năpădirii loră prin sate. Toți sciă că circulariele d-luî Ion Brătianu din luna lui Maiă 1867, n’au fostă de cătă uă aducere aminte a legiloră și mai cu semă a ordinanțelor, date de către predecesorii sei, cu mulți ani ,apoi, între carii s’aducemă aminte numai pe d. Cogălnicenu în Moldavia și pe d. Dumitru Grhica în Muntenia. Toți sciă încă că d. Brătianu a lovită vagabondagiulă în genere eză nu numai pe Israelițî. Toți sciă că supt vodă Cuza, fiindu de nu ne ’nsfălămă, d. Ion Ghica ministru în Moldavia, s’a surpată Sinagoga în Galati. Toți sciă că luptă ministerială d-lui Lascar Catargiu s’a surpată Sinagoga în Bucuresci; și cu tote aceste Pressa dice că d. I. Brătianu a aruncată semânța, ca d. Ion Brătianu a redicată prin circulariele séle acestă cestiune și c’a făcutu-o „în ajunulă alegeriloră.“ Dacă miniștrii suntă în adeverii culpabili pentru ce nu-î combată cu lealitate și pentru fapte în adevără făcute de dânșii? și dacă combaterea este dovedită de neadevărată, care este și puterea și ținta celoră carii combată prin asemenea mijlcee? Totă în acelă numeră, și totă în acestă cestiune Pressadice: „D. Brătianu, recunoscândă, de și camă tărată, gravitatea Gestiunii, a ruptă cut o parte din majoritatea Camerei legături de afecțiuni, de interesă, dară credemă că cu cătă d. ministru de interne are mai multă respundere în aceste eveneminte, cu atătă trebue se caute mai multă amprastia temerile Europei a demințt intensiunile odioase ce s’atribue României ,s’a o scuti de protestări umilitore. “ Pressadise în ântâială se numără că Camerele trecute nu lucrau conduse de principie, ci de afecțiuni personale și de interese personale. Deprinderile se vedeaómenilor și de la Pressa d’a sta la guvernă cu asemeni Camerei-au făcută se clică că și majoritatea Camerei actuale merge pe calea celoralalte majorități și că ministrul de interne a ruptă acumă, de nevoie legămintele de afecțiuni și de interese ce avea cu doi: Fatu, Negură , Hurban, Gheorgiu, și ceilalți 28 de subscriptori ai proiectului în cestiune. Cu tote acestea susțineam că cei de la Pressa scră, cumă scie totărera, că nici acei deputați nu mergă conduși de interese, nici miniștrii actuali n’au făcută în totă vieța loră, cea-a ce se chiăma uă dată ,,treburi.“ Scă asemene cei de la Pressa, cumă scie tóta țera, că ministrulă de interne a făcută totă ce i-a stată prin putință spre a „deminți intențiunile odiose ce s’atribue României ș’a o scuti de protestări umilitoaie. Ei seă ceră de poliție, și de o ficeră îmîrespunse:— Fugi d’aicî, nu te credu, nu voiă se te ascultă. Esti totă din acea bandă. — Eă îl riică:— Te rogă . . . . uă scurteîcă. . . . — Și elă din nucă. —Nu voiă se te ascultă, afară d’aicî ! — și bate cu piciorulu. Ce insultă ci-le oficeră! . . . afară d’aicî! . . . și unde vrea e să se me ducă? Fata începu din nucă se suspine, și, în marea ei durere, îșî reclemă o brasură de brațură locotenintelui. Amețita la rendald scă, Vergunof, fără a se mișca se mărginea adice: — Destulă, sfirșiasce, și nu putea se știe privirea de pe gâtulă palpitândă ală junei fete. — Permite-mi, domnișoră, se te reconducă acasă, ține elă in fine atingându-i ușurelă cu degetulă umerulă; aici ... în stradă .... vecii prea bine, e imposibilă, îmi vei explica supărarea d-tale, și negreșită ca adeverată militară, voiă face totu ce voiă putea. Fata atunci ardică capulă, și păru pentru prima oră că băgă de semă ce era junele care o ținea, maî in bracie. Ea se roși, încă ministrulă a rugată pe supscmptorii proiectului d’ală retrage, pîn’ a nu veni protestări din afară, sală că ministrulă a luată inițiativa ș’a provocată desaprobarea proieptului de către că mare majoritate a Camerei, pîn’a nu veni nici oă protestare din afară, c’a scutită astăfelă noțiunea de „protestări umilitare,“ și că, din contra, Pressa l’a criticată atunci c’a pusă acea cestiune în desbatere în acea di, și numai amicii celoră de la Pressa aă susținută în diabulă Terra că la noi se persecută Israeliții pentru causă religiosă, și ’n unire cu foile austro-maghiare s’aă silită se dea credemântă „intențiuniloră odiose ce s’atribue României.“ In noieă de Duminică, (19 Aprilie) edițiunea francese, Terrandis că ma putută publica discursul Ministrului din Intru, în privința proiectului în cestiune, „din causă că Monitoriul n’a reprodusă ăncă procesele verbale ale acelei ședințe.“ Toți sciă că cu ore șepte olile înainte d’a fi scrisă Terra aceste linie Monisorială a publicată procesulă verbale în cestiune. Țera înnoscă de la 4 Aprilie, reproduse după Débats, și făr’a da demințire, următorea calomnie: „S’anundiă că la 26 Martin a avută locă lingă Bucureșciuă reuniune anunciată deja, în care Muntenegrulă era represintată. Nu se cunosce bine resultatulă deliberațiunii, dară ceaa ce se scie este caia mulțime de curieri aă plecată din centrală reuniunii în toate direcțiunile.“ Dacă aă plecată curieri din centrală reuniunii, negreșită că și miniștrii au fostă în acea reuniune. Cine póte crede că miniștrii, voindu se confereze c’una trămisă ală unei țere, se voră aduna Ung 'a Bucuresci, în locă d’a, conferi în liniște și ’n taină în casele loră ? Cine póte crede că se facă asemene întruniri și se pornescă curieri în tote direcțiunile și nimene, afară din corespondinții anonimi ai foiloră străine nu-î vedă, și nimene afară din cei de la Terra ș’amiciî loră nu confirmă Ol * asemene scrie, fiă și ’ntr’ună modă tacită, precumă ei și numai ei aă susținută că emisari ruși, de mare însemnătate, străbăteau România în timpul ă celor din urmă alegeri? De n’arufi, crede că, de cătă numai aceste neadevăruri, și totă ară fi d’ajunsă spre a dovedi că cei de la Pressa și de la Terra recunoscu înșii că nu pot combate guvernulă actuale de cătă numai prin asemene neadevăruri, și că și principiele acestei partite și scopulă ce ea urmăresce nu pot ă fi decât conforme cu lealitatea cu care le servescă apostolii lor. După cumă este sântulă, dice dicetarea, este și tămîia, tórse facia, și urmândă încă a suspina se depărta câțîva pași. Locotenentele repetă oferirea sea. Fata îi aruncă uă privire pe luptă ochi printre jingură sc apăra udată de lacrămi care-i cădea pe ochi (la acestă loca ală povestei, Yergund nu lipsea nici uă dată de a ne spune că acestă privire îlă pătrunsese ca uă sugele, și vă dată chiară încercă a reproduce acea privire) pe urmă prindămâni pe braciură ce-i oferea garantulă locotenente, se depărtară împreună în partea ce ducea,ficea ea, la locuința sea. Yergunot avusese în iiélá-i puține ocasiunî de a se apropia de femei, și, de aceia nu prea scia cumă se începu intrevorbirea ; dară companiona se află trase îndată din încurcătură. Ea începu a vorbi întruna, ștergendu-șî totă d’uă dată cu dosulă marii lacrămile care-i udau necontenită ochii. După căteva minute, locotenentele scia că ea se numește Emilia Cariovna, că era de felă din Riga, că venise la Nicolaief ca se vadă pe mătușia sea care și ea era totă de la Riga, că tatăiă scă, fusese militară, că murise de peptă, că mătușia sea luaseră bucătăresă rusă, preasuflămă că elevii de la scóla normale și de pe la alte scóle aă serbată și ei aniversarea nascerei iubitului soră părinte și acea a, alegerea suveranului patriei soră. Pe câmpia de la Cotroceni, la loculă destinată de M. S. în solicitudinea Sea pentru luminarea poporului, pentru clădirea unei scule normale, ei redicară ună catargă înaltă, acoperit de verdeță, de flori și putrândă tricolorală națională, întreită simbolă de mărire, de tinerețiă și patriotismă. Apoi organisară u mică gustare la care închinară cu iubire și entusiasma pentru suveranulii României și ilustra familiă de Hohenzollern. Pe acestă rocă făcură după acesta toți împreună uă frumosă plantațiune de arbori, cari într’uă di în vară umbri în orele de recreațiune; diua se sfîrși în vesele jocuri, la cari asistară și luară parte locuitorii suburbielor învecinate. CHRISTOSU A ÎNVIATO! De veți ave credință numai cătă una grăunte de muștariu și veți ifice muntelui aceluia se se mute, el se va muta. Cu aceste cuvinte se salută adî Românii creștini, și prin ele înalță ună principiă sântă, ca insășî dumnedeirea, premărescă adeverulă, lumina și dreptatea, cari personificate și crucifiate în „D-den-Omulu,“ purtară celă mai splendidă triumfă ce omenimea a putută serba de la crearea sea pînă adi. Serbândă suvenirea învingere adeverului, se descopta în noi dorința de a putea saluta pe popóre, celebrândă triumfală acelui principiu ddeescă, de la care depinde fericirea omenimei, venitoriulă și trancuilitatea Statubună bucătăresă și nu prea scumpă, dară fără pasportă, și că acea bucătărăsă, chiară în ziua aceia, le furase tată, și fugise nu se scie unde; că a trebuită se seducă la poliție. . . Aici suvenirea insultei ce primise i reveni în memorie, și suspinele începură din nucă. Locotenentele erau încurcată căutândă a o mângâia, dară fata, care-șî schimbă impresiunele forte iute, se întrerumpse deuă dată, ca se dică cu uă voce linișcită întinrjendu-șî mâna. Eră casa nostră. Acésta casă era ună felă de colibă jumătate vîntă în pămentă, cu patru mici ferestruî dândă în uliță. Printre giamuri, se vedea verdăța închisă a unoră ghivece cu geraniumă, și printruna din ferestre se zărea slaba lumină a unei luminări. Se înopta. Din dreptul casei se întindea nisce uluci nalte cătă învelișuri chiare a acestei case, în care se afla uă portiță. Fata se apropiă de ea, și, găsindu-o Închisă, agită cu nerăbdare ună belciugă mare de lieră ori vechii incuetori. Nișce pași tirișî se auțjiră în doulă ului ioră, ca aceia ai unei persone riloră audindă pre crescinî salutându-se „ Christos a înviată“ ni se aprinde dorulă de a vedea introdusă și încetățiănită în lecsiconulă foră salutarea: „Libertatea a înviată!“ Esperiința tuturora popórelor, și a tuturoră timpiloră ne învăță, că nici «5 îderă, nici ună principiă mare ma triumfată înainte de a fi fostă încununată cu spini, crucifiată și creștinată prin botezul sângelui. Istoria Americei, Franciei, Italiei, Daciei, Poloniei și Greciei ne enumeră cu destulă elocință mulțimea sacrificielor, aduse pre altarială noului D țjcă ală popórelor”, ne spune că principiele cele mântuitore, cari facă onore geniului omenescă numai prin martiriă se sancționeză. Cu tóte acestea căte popore au fostă și suntă încununate cu spini, și totușî nici astăeji nu potü celebra „pascele libertății.“ Unde zace misteriul acestei neînțelese și triste neputințe? In amorțirea consciinței omeniriei. Ca ună popora se se póta face demnă de „pascele libertății“ trebue se devină la consciința misiunei sale pre pămentă, se-șî cunoscu maiestatea sea, se șî stime demnitatea, și se încete de a juca rolulă unei turme fără altă destinată de cătă aceia, de a fi tunsă și mulsă pînă ce-î dă sângele. Lăsați se se suiă poporală pre tronulă ce i s’a usurpată tirania, și elă îndată va promulga legea libertății și înfrățirea națiuniloră. Poporală, care scie judeca atătă de bine, poporală, ală cărui ochii, este ochiulă lui D-deă, poporală, care purta în inimă libertatea , căndă vorbesce, prin elă vorbesce D-deă, dreptatea insultată. Lăsați ca voința poporului se devină lege, dreptă publică, și atunci vomă reavea etatea de aură. Se se vedea poporului ceia ce s’a luată de la elă, se i se separeze pierderea, care î a adormită conscința și i-a răpită sufletulu, deórece luându-i-se libertatea i s’a luată sufletulă, și elă a devenită ună cadavru fără viață, ună scheletă, uă păpușă ce se mișcă după cumă îlă purta măna despotismului. Căndă consciința unui poporü adorme, elă cade în letargia, rătecesce de la calea cea drepta, dar nu mare, căci e dotată cu darulă reîntinerire eterne, e ună fenice ce se renasce din cenușia sea. Căndă libertatea se personifică într’ună poporu, căndă ea devine „națiune,“ corpul ă ei e chiară asta nemuritoră ca și spiritulă; se nu creiâ tirania că va putea ucide acestă corpă și încatena acestă spiritu. Unü poporu, ca întregă cugetată» nici uă dată nu se face culpabilă în ceva’ purtarea luî provine din uă necesitate internă, și sartea luî e totădeuamă resultată ală aceleia;și daca elă, obosită de luptă și cafene, adormon D-dcă nu-lă părăsesce, ci aședă lânga elă predesceptătorii lui venitori. Anulă 1848 a fostă prevestitorulă renascerei Europei, ală acelei renasceri, ce are se urmeze în curându; elă ne întări totă uă dată in credință despre regenerarea popórelorü . Nu linsele, nu diferința raselor, nici aceia a înclinărea animeleră sfășiă unirea și desbină popórele, ci acea politică satanică, inemică omenimea, carea separă, desparte, destină, face intrige, ca se le potă aservi și domni. Ințelegemă lupta pentru ună principiă sublimă și măntuitoră, dar nu o ințelegemă pentru uă pasiune mărșiavă. Peîncălțate cu pantofi vechi, și uă voce de femeie răgușită făcu în nemțesce oă întrebare pe care locotenentele nu o înțelese. Ca adeverată marinară, el nu înțelegea de câtă rusesce. Fata respunsa aseminea în nemțesce. Ușia se crapă, fata intra, și se închise iute la nasuri lui Yergunof, care însă avu timpul de a distinge chipuri unei bătrâne grase cu rochia roșie, care ținea în mână ună felinară. Surprinsă, locotenentele remase cătăva timpui nemișcată, dără îndată, gândindu-se la Indrasnela de a face un aseminea impoliteță unui oficieră, făcu iute uă jumătate ocolire și luă drumuri casei sale. Abia făcuse zece pași, cândă aceiași ușă se redeschise, și fata care avusese timpul de a șopti la urechia bătrânii, se aretă pe pragă și strigă tare: —Dară unde te ducîd-se oficieră? Nu vrei se intre la noi? Yergunef stătu ună momentă, apoi se întorse înderătă. (Va urma). Ivan Tourguenes. Cursul de Chimieală d-lui Davila se face la spitalul Coltzea. piariulă Terra, in numerasă sec de Tineri, 5 Aprilie, reproduce după uă corespondință a diariului Nord-Est publicată in diariul les Débats că noulă guvernatoră generale ală Turciei din Vilaietulă Dunăreană, Sabri- Peșta, s’a adresată la guvernulu romănă spre a să fuga de a lua măsuri severe în contra emigraților. Bulgari stabiliți in România, adică de ai depărta pe toți de pe teritoriul Principateloră și că dacă nu se va face îndestulare acestei cereri, Sabri-Pașia amenință de a face se se ocupe tote orașele romăne situate pe marginea Dunărei de trupe turcesce, etc. Acesta aserțiune a corespondintelui in cestiune reprodusă și de diiariulă Terra este uăcurată in mențiune ca altele asemene ce se reproducă cu multă complesență de acestă din urmă cliarii. (Comunicat). (Monitorulu).