Romanulu, aprilie 1868 (Anul 12)

1868-04-08

ANTILU ALU DOUE-SPRE­ DECILE. VOIESCE ȘI VEI PUTE CA FIT. DIST. PE­RNU........................................LEI nodI 48 — 58 PESÍISEEDNÍ........................... „ „ 24 ------ 29 PETREI LUNI........................... .. - 12 ------ 15 PE­TTA LUNA........................... . .. 5 — 6 UND ESEMPLARU 24 BANI PENTRU PARIS PE TRIMESTRU ER. 20. PENTRU AUSTRIA......................FIOR. 10 VAL. AUST. Articlele trimise și nepublicate se voru arde. — Redactorii respundetori­lii­țcalu Carad­ja. ADMINISTRATIUNEA PASAGIULU ROMANU No. 1.— REDACTIUNEA STRADA ACADEMIEI 22. LUNI M. MERCURI 8, 9 10 APRILIE 1­868. X.­UTIlTITEZA­ TE ȘI VEI FI ------XX------­PENTRU ABONAMENTE, ANUNȚURI ȘI RECLAME A SE ADRESA IN BUCURESCI, LA ADMINISTRATIUNEA ZIARULUI IN DISTRICTE LA CORESPONDINȚII DIURIULUI ȘI PRIN POSTA. - LA PARIS LA D. DARIlAS-HALLEGRAIN RUE DE I/ANCIENNE COMEDIE NO. 5. ANUN ȘlURlLE LINIA DE 30 LITERE. ............................40 BANI 1NSERTIUNI ȘI RECLAME, LINIA . . 2 LEI NOU PRIMARIULU COMUNEI BUCURESCI. Tragerea la sorțji a tinerilor, pentru re­­crutațiunea anului curentă 186­8, după ta­belele de recensimentu formate de Primăria conformă legii, s’a decisă de d. Ministru de Resbelă a se face in ziua de 10 Aprilin curenții de la 9 ore de dimineță. In capitală tragerea se va face pentru junii din Hă care colere la localulă comisiunea po­­lițienescî respective, în ființa d-soră Comisari, cari voră înlocui pe luptă­ prefecți, și a d-loră notabili de suburbii, cari voră ține loculă Primăriului. Luptă­ semnatură, conformă art. 15 din le­gea pentru recrutarea armatei, publică acesta, spre stiința celoră interesați. Primară, C. Panaiotu. No. 3 431, 1868 Aprilie 4. DEPEȘIE TELEGRAFICE (Servit iunii privații, alți MONITORULUI). BERLIN, 1­6 Aprilie. — Principele regale a plecată astă­d­i la Florența și va petrece noptea la Munich. PARIS, 16 Aprilie.— Patria dice că sgo­­motele răspândite de curendii în cestiunea Schleswigului suntă cu atătă mai stranii cu cătă ele coincidăză cu ameliorațiunea notabile în raporturile Prusiei cu Danemarca. Patria desm­inte din nuoă sgomotură că S’ar fi schim­bată propuneri despre desarmare între cabi­netele din Paris și Berlin. Intre aceste pu­teri nu există nici un susceptibilitate. FLORENZA, 16 Aprilie.— Se asigură că guvernul­ ar fi cerută cabinetului din Con­­stantinopole explicări relative la arestările și perquisițiunile făcute de ore­cari bastimente turcesc­ contra vaporei de poștă a Italiei. Bucuresci 2? Prcărfi. Eri a flstit pentru Români diua aniversarie a unei îndouite sărbă­­tore. Optu Apriliu este aniversarea dilei în care poporală romănă s'a afirmată din n­ou în facia sea și ’n facia Europei. Optu Apriliu este diua în care a dovedită din m­ioîi că fap­tele sale simtă cugetate și de acea­ a nu se contradice nici vădată, că este nedivisatu și d’acea-a ce dice esă în Bucuresci, într’una din acele­­ file mari culmi 11 Iuniă. 1848, 7 în Iași și 9 Octobre în Bucuresci 1857, 24 Ianuariă 1859, 11 Fevruariă, 8 Apriliă, 1 Mai fi 1866, acela­și cuventu, acea­și strigare ese din peptulă scă în tóte locurile, în un­ghiurile cele mai depărtate ale Ro­mâniei, ori unde în sfîrșită se află urm Românii, fiă liberă fiă ’n lan­țuri; optă Aprilie este una din a­­cele dile în care din 811,030 de contribuabili, 685,969 contra 224, au reconfirmată vechia voință a Ro­­mănilor, strigândă: Carol I, Domnă ală Romăniloră. Și, ca cumă genială cel bună al Romăniei a voită se ne dea­mă nouă dovadă că n’a lipsită iună singură momentă din mijloculă po­porului romănă, acea Și în care na­țiunea prin acestă votă unanimă renăscu pentru uă vieță nouă și mă­­reță, fu și diua în care la sorgin­tea Dunărei, eroica familie de Hohen­­zollern, de re nascere a celui ce era destinată a fi Domnulă acestui u­­riașiă fluvie, acolo unde eră se re­varsă în marea Negră, și unde Ca­mera actuale a votată a fi portulă marinei romăne. Poporulă romănă­­ a serbată eri în tote părțile României acestă di îndouită sacră, și totă eri Domnulă Romăniloră a intrată în a doua a sea Capitale. Poporală Iășiană, a putută astă­felă se se manifeste din nuoă, strigândă cu vechia și ne­strămutata sea iubire și credință: Trăiască România una și nedespăr­țită! Trăiască Carolă I, Domnulă Romăniloră­ și iotă în acelă mo­mentă comercianții și poporulă din Bucuresci, au făcută uă manifestare din cele mai splendide, ducându-se astă-feră în mare numeră la Paiață și mnindă, d’astă dată ca totă déuna, vocea sea d’aci cu vocea sea din Iași, cu vocea sea din întrega Ro­mânie. Puterea ce­hă într’uă țară par­titele este în proporțiune cu mări­rea țintei ce ele urmăresc­ă; mijlo­­cele cu cari ele se servescă suntă asemene în conformitate cu ținta loră. Cu cătă ideia ce represintă că partită este mai mare, mai nobile și mai naționale, cu atătă puterea iei cresce și micilocele iei de acțiune suntă în tote reale și nobile; și la din contra, cu cătă ținta ce urmă­­resce este mai mică, mai strimptă și mai personale, cu atătă puterea partitei este mai restrînse și mijjlo­­cele iei de acțiune suntă mici, și din ce în ce mai contradicetorie, mai neleale, mai necurate. Românii au avută ocasiune a cunosce acestă adeveră nu prin teoriă numai, ci printr’uă pratică necontenită în timpă de 30 de ani aprópe. De pe la 1838 se manifestă la noi, într’ună modă mai chiar­ă, for­marea unei partite a cărui drapelă era naționalitatea și libertatea. A­­cea partită, în capulă cărei­a era Ion Cămpineanu, de­și forte slabă nu numai prin puțină tăriă de con­vingeri ce aveau aderențiî iei, dară mai cu semă prin puținele lumini ce erau respândite în poporă și prin situațiunea politică a țerei și Eu­ropei, totu­și isbuti­a arunca în țeră schînteiele libertății ș’a pune în facia Europei cestiunea desființării pro­tectoratului rusescă ș’a unirii Prin­­cipateloră luptă u­ă principe din­­tr’una din familiele Domnitore în Europa Occidentale. Cămpineanu, părăsită în curândă mai de toți a­­sociații sei politici, fu lovită, perse­cutată, întemnițiată. Uă ideiă însă fiindă mare, cu cătă stindar­ulă fu mai persecutată cu atătă națiu­nea îlă vedu mai bine, ilu cunoscu, îlă îmbrăcișiă ș’adunândă fîșie cu fîșie îlă rețesă prin credința iei și­ lă arboră la 1848 c’uă nouă și splen­didă tăriă. Cei înțelepți, adică cei cari n’au credinția în principie, în­­ tăria unei ideie mari ș’adevărate, criticată și osândiră faptulă, numin­­du-lă, cei mai moderați, vă nebu­­niă, cei mai pasionați, uă trădare, ună ad­ă tăcută după ordinile ru­­sesei, ș. c. l. și peste trei luni vă îndouită invasiune dete în aparțnț­ă dreptate celoră înțelepți. Națiunea păru atunci, acestora înțelepți, mai cădută și mai perdută de cătă ori căndă și nu numai cri­­ticile, dară și blăstemele contra ce­loră întemnițați și eșilați, ori cătă erau de mari, totă ancă păreau forte mici în comparațiune cu reulu ce se credea ca făcut țerei, nebunia după unii, trădarea după alții a revoluțiunii de la 1848. Reulu în adever ajunse la culme; reacțiunea fu atătă de mare în­vătă însu­și Regulamentulă Or­ganică părți pre liberale; pactură de la Balta Liman înlocui Regulamen­tulă, întreite invasiuni băntuiră țara și rândurile partitei naționale și li­berale se răreaă pe totă diua prin felurite proteste. Acei însă cari cre­­deau în puterea ideiei, temaseră ne­clintiți și Românii vedură prin faptă că cu cătă ținta loră era mai mare, cu atătă crescea și puterea loră în națiune și se recunoscea că mijlo­­cele cu cari ei lucrau, erau nobile, leate tată deuna chiară, limpedi, cura­te și pe faclă. Veni 57 și, cu tote că triumfală principieloră ele la 1838 și 48, era deja destulă de învederată, cu tote c­ă poporală romănă se manifestă întrună modă destulă de lămu­rită pentru acele principii, totu­și cei înțelepți se îndramaă, și cuvin­tele de „nebuni“ de ambițioși și une­ori și de­ trădători fură acele cu cari ei desemnau pe membrii par­titei naționale. Reacțiunea isbuti din nucă a păstra puterea și la 59 căndă se credea deja pe deplină triumfă­­torie, poporală și comercianții din Bucuresci îi dovediră din nooă că națiunea înțelege, cunosce, voiesce și scie, acumă mai bine, a pune în lucrare voința iei. Din nenorocire faptulă poporului din Bucuresci cu totă mărimea lui, nu folosi de cătă a-și atrage ad­mirarea sumei civilisate, din causa că alesură era, prin educațiunea și și prin simțământele sélejoșit, forte jos spre a pute se resufle la înălțimea la care­ să pusese poporală romănă, ș’astă­felă reacțiunea începe din nuoă a spera ș’a lucra. Persecutările cres­cură cu arătă mai multă cu cătă reacțiunea devenea mai tare prin puterea ce’i da viciele alesului de la 24 Ianuarie, și cei înțelepți, cei cari nu credă în puterea unui prin­cipiu, credură că d’astă dată aă­pe­­rită pentru totă­dauna ideiele re­­voluțiun­ii d­e la 1848. Faptele însă, veniră unulă după altu­lă se do­­vedescă, cee­a ce diferămă la în­­ceputul­ acestei reviste, adică că, nă partită se urcă sau cade după valorea principieloră ce ea susține. Căndă darii poporală romănă a învățată, nu numai prin teoriă, ci prin practică, acestă mare, sântă și nestrămutată adeveră, nu ne remăne de cătă a arăta necontenită modulă și lealitatea cu care ne combată pro­­tivniciî nostriî, ca astă­ felă se potă fiă care se­ să compare cu modulă cu care noi i-am combătută, în afară și în întru, și se judece apoi în cunoșcințâ de causă. Protivnicii noștri a­dică că com­bată guvernulă fiindă că nu susține libertatea. De căndă partita din care facemă parte este la putere? De câte­va luni numai. Acesta-a­celă pucină este ună faptă ce nu se póte nega nici chiară de ei înșiș. Cătă timpă par­tita care ne combate a avută pu­terea ? Este eră lină faptă ce nu se pote nega că dînsa a avută pute­rea necontenită din tată în fiu. Pen­tru ce dară n’am întemeiată liberta­tea în acestă țeră? Pentru ce chiară cuventulu de libertate nu s’a andită în țeră de cătă în z­­ua de 11 Iuniă căndă a fostă rostită de noi? Pen­tru ce îndată ce noi furăm­ă întem­nițați și eșilați se’ntemniță cu noi și libertatea și însu­și cuvântulă fii proscrisă? Pentru ce chiară la 1859, noi, și numai noi susțin urămă în Cameră și’n presă, libertatea cuvân­tului ș’a ’ntruniriloră și furăm­ă ne­contenită Combătuți? Pentru ce noi și numai noi, propagarăm­ă prin presă libertatea, drepturile și dato­riele omului și voi nici uă dată? Ce feră iubiți libertatea dacă nici uă dată n’o praticați, și nici uă dată nu vați încercată a o propaga prin întruniri publice, prin cărți, prin broșiure și prin diarie ? Românii de peste Carpațî clică că „Ungurii căndă aă venită nu scină de cătă a urla, și că dînșii s-aă învețată se cânte;“ n’avemă are dreptă se ve cl­cemu, la răndulu nostru, că noi vamă învețată, m­ âncă s’o iubiți și s’o voiți, dar celă pucină se gân­­găiți cuvântulă de libertate? Protivnicii noștri a­dică, că com­bată guvernulă actuale fiindă­că nu simtă încă școli multe și bune, fiindă­că bisericele suntă derîmate și preoții neluminați, fiindă­că n’a­vemă și osele, uliți curate și bine pavate, căi ferate, poște, și financie avute și bine organisate. Pentru ca însă acumă, și numai acumă strigă astă-felă, căndă aă avută neconte­nită puterea în mână s’aă putută nu numai a vorbi ci dacă a face? Și ’n sfîrșită dacă guvernul ă ac­tuale este în adeveră reă, pentru ce nu­ să atacă pentru faptele sale cele rele,­­ ci pentru fapte ce toți seiă că suntă pe deplină și inve­­derată neadeverate ? Se afimă aci că­te­va exemple: Guvernul­ a fostă atacată de Terra, de­­ h­ainele austro-maghiare și chiară la tribuna Camerei de că­­tră unulă din redactorii acelui r­iam­ă că cu voiă și cu participarea s­a, se transportă din Rusia arme în Bulgaria; că la tote orașiele de pe marginea Dunării suntă magasie cu arme și bande de Bulgari armați cutreeră țera. Protivnicii noștrii scriă, — căci nu este ună singur omă care se nu scie — că nu este adeverată; scrnă că asemene­a casări potă face ună mare reă, nu guvernului ci României; și cu tote aceste ei au afirmată cea­a ce scriă că este ună neadeveră, uă calomnie, și ună rea pentru națiune. Ei cunosceau și principiele și o­­norabilitatea d-lui Ion Cantacuzino. Și cu tóte aceste­aă crisă, aă­cutezată FORTIA ROMANULUI. AVENTURA LOCOTENENTELUI YERGUNOF * In sera acea­ a, locotenentele Yorgunof ne povesti din n­ou aventura sea. Elü o repeta esad­ă vădată pe lună, și noi îlă, ascultamü cu uă nouă plăcere la fie­care dată, de și-i sclamă pe dinafară tóte amenuntele. Aces­te amenunte, crescuseră sucesivii, spre a elice asta-felu, imprejurulu lujerului pri­mitivii ale istoriei, ca ciupercele impreju­rulu unui trunchiu taiata. Caracterulu nara­torului nostru ne era prea cunoscută și nu a­­vemü nici uă greutate a împlini omiterile și lacunele sale, darü de la unu timpu în­­cace locotenentele a muritu și nu e nimeni care se povestescu aventura sea, pentru a­­cesta ne­amű­otărîtă a o face cunoscută tu­turor­­. Ea se petrecuse în tinerețea locotenentelui, suntă de atunci vre patru­zeci de ani. El­ în­­su­și die ea, vorbindă de propria sea persona, că era atunci ună băiată elegantă și fiu­l Din Revue des deux Mondes, masă, că avea ună obrază de acelea ce se numescă rusesce sânge și lapte, buze ru­mene, peră cretă și ochi de șoimă. Noi îlă credemu pe cuventa, de­și nu maî găsiamă întrînsulă nimică asemenea. Locotenintele ne părea ună omnă cu una esteriorü fórte ordi­nară, obrazul ă scă era vulgară și adormită, corpul ă scă greă și reă făcută; dară nu trebue se uitămă că nici uă frumusețe nu resistă aniloră. Rămășițele eleganței se păs­traseră mai bine la locotenente. El­ purta ancă la bătrănețe pantaloni prea strimți cu supiele, își încingea strînsă talia sea grasă, își frișa viitorele de peră, și-și colora mus­tățile cu ună feră de tintură persană, care avea mai multă refletă roșiă scă verde de cătă negru. Op ctmă însă, locotenentele era una gentlemană pro­stimabilă, de­și căndă­­juca uhistă îi plăcea se-șî arunce miculă seă ochiă sură în cărțile vecinului seă; dară acesta o făcea mai puțină pentru iubirea cășcigului de cătă pentru spiritul­ de eco­nomie, căci nu-i plăcea să-șî perdá banii fără folosă. Amă vorbită destulă despre locote­nentele, se revenimă la istoria s­a. Ea s’a întâmplată în orașială Nicolaief 1­­ancă nupă atunci. Era primăvara. D. Vergu­­no­, care avea gradul­ de locotenente în flotă, era trimisă spre a împlini oă misiune a gu­vernului. I se încredințase, ca unui oficiără solidă și consciințiasă, direcțiunea unoiă con­­strucțiuni maritime; i se dau adesea sume destul­ de însemnate, pe cari, spre mai multă siguranță, se purta neîncetată întrună chi­­mică de piele încinsă imprejurul­ corpului seă. Locotenentele Verguno­ se distingea în­­tradeveră, cu totă junețea sea, printr’uă mare prudință ș’uă mare regularitate de purtare; el­ se seria totă deuna de ori­ce faptă ne­­cuviinciosă; nu juca cărți pe timpul­ acela, nu bea vină și fugea chiară de ori­ce so­­cietate, încătă printre camaradă sei meritase de la cei de treba supra-numele de fată mare, pe căndă neastîmpărații îi daă pore­cla de scufă de nopte. Locotenintele se a­­vea de cătă uă singură s'ăbiciune: ’ anima sea era prea simțitore la farmecele sosului frumosă; dară chiară și în partea acesta elă sola se resiste aprinderii pasiuneî, și se fe­j­­fundată la gura Dniprului, rea de cea-a ce ară fi numită elă a eși de pe calea bună. Se scula și se culca de vre­me, își împlinea cu punctualitate datoriele sale și n’avea altă distrac­țiune de cală­ră lungă preumblare-de sera în suburb­iele cele depărtate ale Nicolaietului. El­ nu citea nici uădată cărți, temându-se se nu i se urce sângele la creere, și era chiară silită în fie­­care primăvară de a combate prin­tre care medicamente acestă plelhoră. îmbrăcându-șî uniforma și periindu-se însu­și, locotenentele nostru se îndrepta în fie­care seră spre gră­dinile roditore ale suburbielor­, pe cari le măsură în lungură loră. Se oprea adesea, admira frumosa natură, culegea că flore ca suvenire și resimțea uă ore­care mulțămire; dară nu simțea plăcerea adeverată de călii căndă întunea „ună mică cupidon,“ adică vre-uă frumosă burgesă care purtăndă pe umeri mantaua ce se chiamă „căldurica su­fletului“ pe capă­tă basma vârgată, și ți­­nendă ună mică pachetă suptă brațură ei golă, se grăbea a se întorce acasă. Fiindă, cumă o dicea însuși, de uă natură simpli­­tare, dară modestă, locotenentele nu adresa nici uădată cuventură „micului cupidonü.“ Ori și cumă însă, îi surîdea cu afabilitate, și­ lă urmărea multă timpă cu uă privire măngăietore, apoi suspina adîncă, se re’ntur­­na la camera sea cu același mersă solemnui, ședea le­ngă feréstra, și cugeta aprópe de jumetate de oră, fumăndă cu precauțiune într’un mare lulea de spumă nisce tutună grozavă de tare pe care îlă dăruise u­ă ofi­­ciără de poliție nămță, nașîură scă. Astă­­felă trecea filele fără tristeță nici veselie. S’a întîmplată că, intorcîndu-se nădată acasă cătră seră, printr’uă ulicioră pustie, locotenintele audi d’uădată în urma lui ună mersă grăbită și cuvinte intrerumpte de sus­pine. Se întorse și zări uă fată jună ca de dunc­ decî de ani, ală căriî obrasă, forte plă­cută, era plină de lacrămî. Ea părea a fi lovită de uă nenorocire mare și neașteptată. Alerga, se împiedica, vorbea singură, da din mâne, văităndu-se. Perulă scă blondă se des­făcuse și băsmăluța sea (pe timpul­ acela nu se cunoscea nici mantila nici burnusula) că­­duse de pe umeri și numai ună boldă o re­ținea. Fata era îmbrăcată ca un domn­­șioră, nu ca uă simplă burgeză.

Next