Romanulu, aprilie 1868 (Anul 12)
1868-04-08
ANTILU ALU DOUE-SPRE DECILE. VOIESCE ȘI VEI PUTE CA FIT. DIST. PERNU........................................LEI nodI 48 — 58 PESÍISEEDNÍ........................... „ „ 24 ------ 29 PETREI LUNI........................... .. - 12 ------ 15 PETTA LUNA........................... . .. 5 — 6 UND ESEMPLARU 24 BANI PENTRU PARIS PE TRIMESTRU ER. 20. PENTRU AUSTRIA......................FIOR. 10 VAL. AUST. Articlele trimise și nepublicate se voru arde. — Redactorii respundetoriliițcalu Caradja. ADMINISTRATIUNEA PASAGIULU ROMANU No. 1.— REDACTIUNEA STRADA ACADEMIEI 22. LUNI M. MERCURI 8, 9 10 APRILIE 1868. X.UTIlTITEZA TE ȘI VEI FI ------XX------PENTRU ABONAMENTE, ANUNȚURI ȘI RECLAME A SE ADRESA IN BUCURESCI, LA ADMINISTRATIUNEA ZIARULUI IN DISTRICTE LA CORESPONDINȚII DIURIULUI ȘI PRIN POSTA. - LA PARIS LA D. DARIlAS-HALLEGRAIN RUE DE I/ANCIENNE COMEDIE NO. 5. ANUN ȘlURlLE LINIA DE 30 LITERE. ............................40 BANI 1NSERTIUNI ȘI RECLAME, LINIA . . 2 LEI NOU PRIMARIULU COMUNEI BUCURESCI. Tragerea la sorțji a tinerilor, pentru recrutațiunea anului curentă 1868, după tabelele de recensimentu formate de Primăria conformă legii, s’a decisă de d. Ministru de Resbelă a se face in ziua de 10 Aprilin curenții de la 9 ore de dimineță. In capitală tragerea se va face pentru junii din Hă care colere la localulă comisiunea polițienescî respective, în ființa d-soră Comisari, cari voră înlocui pe luptă prefecți, și a d-loră notabili de suburbii, cari voră ține loculă Primăriului. Luptă semnatură, conformă art. 15 din legea pentru recrutarea armatei, publică acesta, spre stiința celoră interesați. Primară, C. Panaiotu. No. 3 431, 1868 Aprilie 4. DEPEȘIE TELEGRAFICE (Servit iunii privații, alți MONITORULUI). BERLIN, 16 Aprilie. — Principele regale a plecată astădi la Florența și va petrece noptea la Munich. PARIS, 16 Aprilie.— Patria dice că sgomotele răspândite de curendii în cestiunea Schleswigului suntă cu atătă mai stranii cu cătă ele coincidăză cu ameliorațiunea notabile în raporturile Prusiei cu Danemarca. Patria desminte din nuoă sgomotură că S’ar fi schimbată propuneri despre desarmare între cabinetele din Paris și Berlin. Intre aceste puteri nu există nici un susceptibilitate. FLORENZA, 16 Aprilie.— Se asigură că guvernul ar fi cerută cabinetului din Constantinopole explicări relative la arestările și perquisițiunile făcute de orecari bastimente turcesc contra vaporei de poștă a Italiei. Bucuresci 2? Prcărfi. Eri a flstit pentru Români diua aniversarie a unei îndouite sărbătore. Optu Apriliu este aniversarea dilei în care poporală romănă s'a afirmată din nou în facia sea și ’n facia Europei. Optu Apriliu este diua în care a dovedită din mioîi că faptele sale simtă cugetate și de acea a nu se contradice nici vădată, că este nedivisatu și d’acea-a ce dice esă în Bucuresci, într’una din acele file mari culmi 11 Iuniă. 1848, 7 în Iași și 9 Octobre în Bucuresci 1857, 24 Ianuariă 1859, 11 Fevruariă, 8 Apriliă, 1 Mai fi 1866, același cuventu, aceași strigare ese din peptulă scă în tóte locurile, în unghiurile cele mai depărtate ale României, ori unde în sfîrșită se află urm Românii, fiă liberă fiă ’n lanțuri; optă Aprilie este una din acele dile în care din 811,030 de contribuabili, 685,969 contra 224, au reconfirmată vechia voință a Romănilor, strigândă: Carol I, Domnă ală Romăniloră. Și, ca cumă genială cel bună al Romăniei a voită se ne deamă nouă dovadă că n’a lipsită iună singură momentă din mijloculă poporului romănă, acea Și în care națiunea prin acestă votă unanimă renăscu pentru uă vieță nouă și măreță, fu și diua în care la sorgintea Dunărei, eroica familie de Hohenzollern, de re nascere a celui ce era destinată a fi Domnulă acestui uriașiă fluvie, acolo unde eră se revarsă în marea Negră, și unde Camera actuale a votată a fi portulă marinei romăne. Poporulă romănă a serbată eri în tote părțile României acestă di îndouită sacră, și totă eri Domnulă Romăniloră a intrată în a doua a sea Capitale. Poporală Iășiană, a putută astăfelă se se manifeste din nuoă, strigândă cu vechia și nestrămutata sea iubire și credință: Trăiască România una și nedespărțită! Trăiască Carolă I, Domnulă Romăniloră și iotă în acelă momentă comercianții și poporulă din Bucuresci, au făcută uă manifestare din cele mai splendide, ducându-se astă-feră în mare numeră la Paiață și mnindă, d’astă dată ca totă déuna, vocea sea d’aci cu vocea sea din Iași, cu vocea sea din întrega Românie. Puterea cehă într’uă țară partitele este în proporțiune cu mărirea țintei ce ele urmărescă; mijlocele cu cari ele se servescă suntă asemene în conformitate cu ținta loră. Cu cătă ideia ce represintă că partită este mai mare, mai nobile și mai naționale, cu atătă puterea iei cresce și micilocele iei de acțiune suntă în tote reale și nobile; și la din contra, cu cătă ținta ce urmăresce este mai mică, mai strimptă și mai personale, cu atătă puterea partitei este mai restrînse și mijjlocele iei de acțiune suntă mici, și din ce în ce mai contradicetorie, mai neleale, mai necurate. Românii au avută ocasiune a cunosce acestă adeveră nu prin teoriă numai, ci printr’uă pratică necontenită în timpă de 30 de ani aprópe. De pe la 1838 se manifestă la noi, într’ună modă mai chiară, formarea unei partite a cărui drapelă era naționalitatea și libertatea. Acea partită, în capulă căreia era Ion Cămpineanu, deși forte slabă nu numai prin puțină tăriă de convingeri ce aveau aderențiî iei, dară mai cu semă prin puținele lumini ce erau respândite în poporă și prin situațiunea politică a țerei și Europei, totuși isbutia arunca în țeră schînteiele libertății ș’a pune în facia Europei cestiunea desființării protectoratului rusescă ș’a unirii Principateloră luptă uă principe dintr’una din familiele Domnitore în Europa Occidentale. Cămpineanu, părăsită în curândă mai de toți asociații sei politici, fu lovită, persecutată, întemnițiată. Uă ideiă însă fiindă mare, cu cătă stindarulă fu mai persecutată cu atătă națiunea îlă vedu mai bine, ilu cunoscu, îlă îmbrăcișiă ș’adunândă fîșie cu fîșie îlă rețesă prin credința iei și lă arboră la 1848 c’uă nouă și splendidă tăriă. Cei înțelepți, adică cei cari n’au credinția în principie, în tăria unei ideie mari ș’adevărate, criticată și osândiră faptulă, numindu-lă, cei mai moderați, vă nebuniă, cei mai pasionați, uă trădare, ună adă tăcută după ordinile rusesei, ș. c. l. și peste trei luni vă îndouită invasiune dete în aparțnță dreptate celoră înțelepți. Națiunea păru atunci, acestora înțelepți, mai cădută și mai perdută de cătă ori căndă și nu numai criticile, dară și blăstemele contra celoră întemnițați și eșilați, ori cătă erau de mari, totă ancă păreau forte mici în comparațiune cu reulu ce se credea ca făcut țerei, nebunia după unii, trădarea după alții a revoluțiunii de la 1848. Reulu în adever ajunse la culme; reacțiunea fu atătă de mare învătă însuși Regulamentulă Organică părți pre liberale; pactură de la Balta Liman înlocui Regulamentulă, întreite invasiuni băntuiră țara și rândurile partitei naționale și liberale se răreaă pe totă diua prin felurite proteste. Acei însă cari credeau în puterea ideiei, temaseră neclintiți și Românii vedură prin faptă că cu cătă ținta loră era mai mare, cu atătă crescea și puterea loră în națiune și se recunoscea că mijlocele cu cari ei lucrau, erau nobile, leate tată deuna chiară, limpedi, curate și pe faclă. Veni 57 și, cu tote că triumfală principieloră ele la 1838 și 48, era deja destulă de învederată, cu tote că poporală romănă se manifestă întrună modă destulă de lămurită pentru acele principii, totuși cei înțelepți se îndramaă, și cuvintele de „nebuni“ de ambițioși și uneori și de trădători fură acele cu cari ei desemnau pe membrii partitei naționale. Reacțiunea isbuti din nucă a păstra puterea și la 59 căndă se credea deja pe deplină triumfătorie, poporală și comercianții din Bucuresci îi dovediră din nooă că națiunea înțelege, cunosce, voiesce și scie, acumă mai bine, a pune în lucrare voința iei. Din nenorocire faptulă poporului din Bucuresci cu totă mărimea lui, nu folosi de cătă a-și atrage admirarea sumei civilisate, din causa că alesură era, prin educațiunea și și prin simțământele sélejoșit, forte jos spre a pute se resufle la înălțimea la care să pusese poporală romănă, ș’astăfelă reacțiunea începe din nuoă a spera ș’a lucra. Persecutările crescură cu arătă mai multă cu cătă reacțiunea devenea mai tare prin puterea ce’i da viciele alesului de la 24 Ianuarie, și cei înțelepți, cei cari nu credă în puterea unui principiu, credură că d’astă dată aăperită pentru totădauna ideiele revoluțiunii de la 1848. Faptele însă, veniră unulă după altulă se dovedescă, ceea ce diferămă la începutul acestei reviste, adică că, nă partită se urcă sau cade după valorea principieloră ce ea susține. Căndă darii poporală romănă a învățată, nu numai prin teoriă, ci prin practică, acestă mare, sântă și nestrămutată adeveră, nu ne remăne de cătă a arăta necontenită modulă și lealitatea cu care ne combată protivniciî nostriî, ca astă felă se potă fiă care se să compare cu modulă cu care noi i-am combătută, în afară și în întru, și se judece apoi în cunoșcințâ de causă. Protivnicii noștri adică că combată guvernulă fiindă că nu susține libertatea. De căndă partita din care facemă parte este la putere? De câteva luni numai. Acesta-acelă pucină este ună faptă ce nu se póte nega nici chiară de ei înșiș. Cătă timpă partita care ne combate a avută puterea ? Este eră lină faptă ce nu se pote nega că dînsa a avută puterea necontenită din tată în fiu. Pentru ce dară n’am întemeiată libertatea în acestă țeră? Pentru ce chiară cuventulu de libertate nu s’a andită în țeră de cătă în zua de 11 Iuniă căndă a fostă rostită de noi? Pentru ce îndată ce noi furămă întemnițați și eșilați se’ntemniță cu noi și libertatea și însuși cuvântulă fii proscrisă? Pentru ce chiară la 1859, noi, și numai noi susțin urămă în Cameră și’n presă, libertatea cuvântului ș’a ’ntruniriloră și furămă necontenită Combătuți? Pentru ce noi și numai noi, propagarămă prin presă libertatea, drepturile și datoriele omului și voi nici uă dată? Ce feră iubiți libertatea dacă nici uă dată n’o praticați, și nici uă dată nu vați încercată a o propaga prin întruniri publice, prin cărți, prin broșiure și prin diarie ? Românii de peste Carpațî clică că „Ungurii căndă aă venită nu scină de cătă a urla, și că dînșii s-aă învețată se cânte;“ n’avemă are dreptă se ve clcemu, la răndulu nostru, că noi vamă învețată, m âncă s’o iubiți și s’o voiți, dar celă pucină se gângăiți cuvântulă de libertate? Protivnicii noștri adică, că combată guvernulă actuale fiindăcă nu simtă încă școli multe și bune, fiindăcă bisericele suntă derîmate și preoții neluminați, fiindăcă n’avemă și osele, uliți curate și bine pavate, căi ferate, poște, și financie avute și bine organisate. Pentru ca însă acumă, și numai acumă strigă astă-felă, căndă aă avută necontenită puterea în mână s’aă putută nu numai a vorbi ci dacă a face? Și ’n sfîrșită dacă guvernul ă actuale este în adeveră reă, pentru ce nu să atacă pentru faptele sale cele rele, ci pentru fapte ce toți seiă că suntă pe deplină și invederată neadeverate ? Se afimă aci căteva exemple: Guvernul a fostă atacată de Terra, de hainele austro-maghiare și chiară la tribuna Camerei de cătră unulă din redactorii acelui riamă că cu voiă și cu participarea sa, se transportă din Rusia arme în Bulgaria; că la tote orașiele de pe marginea Dunării suntă magasie cu arme și bande de Bulgari armați cutreeră țera. Protivnicii noștrii scriă, — căci nu este ună singur omă care se nu scie — că nu este adeverată; scrnă că asemenea casări potă face ună mare reă, nu guvernului ci României; și cu tote aceste ei au afirmată ceaa ce scriă că este ună neadeveră, uă calomnie, și ună rea pentru națiune. Ei cunosceau și principiele și onorabilitatea d-lui Ion Cantacuzino. Și cu tóte acesteaă crisă, aăcutezată FORTIA ROMANULUI. AVENTURA LOCOTENENTELUI YERGUNOF * In sera acea a, locotenentele Yorgunof ne povesti din nou aventura sea. Elü o repeta esadă vădată pe lună, și noi îlă, ascultamü cu uă nouă plăcere la fiecare dată, de și-i sclamă pe dinafară tóte amenuntele. Aceste amenunte, crescuseră sucesivii, spre a elice asta-felu, imprejurulu lujerului primitivii ale istoriei, ca ciupercele imprejurulu unui trunchiu taiata. Caracterulu naratorului nostru ne era prea cunoscută și nu avemü nici uă greutate a împlini omiterile și lacunele sale, darü de la unu timpu încace locotenentele a muritu și nu e nimeni care se povestescu aventura sea, pentru acesta neaműotărîtă a o face cunoscută tuturor. Ea se petrecuse în tinerețea locotenentelui, suntă de atunci vre patruzeci de ani. El însuși die ea, vorbindă de propria sea persona, că era atunci ună băiată elegantă și fiul Din Revue des deux Mondes, masă, că avea ună obrază de acelea ce se numescă rusesce sânge și lapte, buze rumene, peră cretă și ochi de șoimă. Noi îlă credemu pe cuventa, deși nu maî găsiamă întrînsulă nimică asemenea. Locotenintele ne părea ună omnă cu una esteriorü fórte ordinară, obrazul ă scă era vulgară și adormită, corpul ă scă greă și reă făcută; dară nu trebue se uitămă că nici uă frumusețe nu resistă aniloră. Rămășițele eleganței se păstraseră mai bine la locotenente. El purta ancă la bătrănețe pantaloni prea strimți cu supiele, își încingea strînsă talia sea grasă, își frișa viitorele de peră, și-și colora mustățile cu ună feră de tintură persană, care avea mai multă refletă roșiă scă verde de cătă negru. Op ctmă însă, locotenentele era una gentlemană prostimabilă, deși căndăjuca uhistă îi plăcea se-șî arunce miculă seă ochiă sură în cărțile vecinului seă; dară acesta o făcea mai puțină pentru iubirea cășcigului de cătă pentru spiritul de economie, căci nu-i plăcea să-șî perdá banii fără folosă. Amă vorbită destulă despre locotenentele, se revenimă la istoria sa. Ea s’a întâmplată în orașială Nicolaief 1ancă nupă atunci. Era primăvara. D. Verguno, care avea gradul de locotenente în flotă, era trimisă spre a împlini oă misiune a guvernului. I se încredințase, ca unui oficiără solidă și consciințiasă, direcțiunea unoiă construcțiuni maritime; i se dau adesea sume destul de însemnate, pe cari, spre mai multă siguranță, se purta neîncetată întrună chimică de piele încinsă imprejurul corpului seă. Locotenentele Verguno se distingea întradeveră, cu totă junețea sea, printr’uă mare prudință ș’uă mare regularitate de purtare; el se seria totă deuna de orice faptă necuviinciosă; nu juca cărți pe timpul acela, nu bea vină și fugea chiară de orice societate, încătă printre camaradă sei meritase de la cei de treba supra-numele de fată mare, pe căndă neastîmpărații îi daă porecla de scufă de nopte. Locotenintele se avea de cătă uă singură s'ăbiciune: ’ anima sea era prea simțitore la farmecele sosului frumosă; dară chiară și în partea acesta elă sola se resiste aprinderii pasiuneî, și se fejfundată la gura Dniprului, rea de cea-a ce ară fi numită elă a eși de pe calea bună. Se scula și se culca de vreme, își împlinea cu punctualitate datoriele sale și n’avea altă distracțiune de calără lungă preumblare-de sera în suburbiele cele depărtate ale Nicolaietului. El nu citea nici uădată cărți, temându-se se nu i se urce sângele la creere, și era chiară silită în fiecare primăvară de a combate printre care medicamente acestă plelhoră. îmbrăcându-șî uniforma și periindu-se însuși, locotenentele nostru se îndrepta în fiecare seră spre grădinile roditore ale suburbielor, pe cari le măsură în lungură loră. Se oprea adesea, admira frumosa natură, culegea că flore ca suvenire și resimțea uă orecare mulțămire; dară nu simțea plăcerea adeverată de călii căndă întunea „ună mică cupidon,“ adică vre-uă frumosă burgesă care purtăndă pe umeri mantaua ce se chiamă „căldurica sufletului“ pe capătă basma vârgată, și ținendă ună mică pachetă suptă brațură ei golă, se grăbea a se întorce acasă. Fiindă, cumă o dicea însuși, de uă natură simplitare, dară modestă, locotenentele nu adresa nici uădată cuventură „micului cupidonü.“ Ori și cumă însă, îi surîdea cu afabilitate, și lă urmărea multă timpă cu uă privire măngăietore, apoi suspina adîncă, se re’nturna la camera sea cu același mersă solemnui, ședea lengă feréstra, și cugeta aprópe de jumetate de oră, fumăndă cu precauțiune într’un mare lulea de spumă nisce tutună grozavă de tare pe care îlă dăruise uă oficiără de poliție nămță, nașîură scă. Astăfelă trecea filele fără tristeță nici veselie. S’a întîmplată că, intorcîndu-se nădată acasă cătră seră, printr’uă ulicioră pustie, locotenintele audi d’uădată în urma lui ună mersă grăbită și cuvinte intrerumpte de suspine. Se întorse și zări uă fată jună ca de dunc decî de ani, ală căriî obrasă, forte plăcută, era plină de lacrămî. Ea părea a fi lovită de uă nenorocire mare și neașteptată. Alerga, se împiedica, vorbea singură, da din mâne, văităndu-se. Perulă scă blondă se desfăcuse și băsmăluța sea (pe timpul acela nu se cunoscea nici mantila nici burnusula) căduse de pe umeri și numai ună boldă o reținea. Fata era îmbrăcată ca un domnșioră, nu ca uă simplă burgeză.