Romanulu, noiembrie 1879 (Anul 23)

1879-11-26

1084 ROMANULU, 27 NOEMBRE, 1879 tale în discuțiune, și décá toți oratorii cari au vorbită, și póte și cei cari voru mai vorbi în contra proiectului în desbatere, nu s’aru întemeia pe densa, pentru a sus­ține că posițiunea nostră e maĭ avanta­­giosa asta-felu cum resultă din acela art. 25, de câtă cum voea ce se o facă proiec­­tulu presentatű de guvernă. Acesta articolă, precum aui vedut și, pre­vede suprstituirea guvernului în loculu con­­cesionarilorü de la 1868, cu obligațiunea pentru guvernă, de-a lua asupră-ș i obliga­țiunile emise în suma hotărîtă de 270 mii lei pe kilometru, adică în totală una ca­pitală de 248 milione, minus partea a­­mortisată pene atunci, înainte de­ a ajunge la actele ulteriore, care au alterată acestă articolă, ve întrebă: Unde mai suntă concesionarii primitivi ? Unde mai suntă obligațiunile în sumă hotărîtă, pe care le avea în vedere acesta articolă ? Concesionarii primitivi sunt­ înlocuiți prin uă societate anonimă; obligațiunile în sumă hotărîtă sunt­ înlocuite prin ună ca­pitală socială. Vomă vede mai în urmă din ce se com­pune acelă capitala și déce, vorbindă de­spre densulă, putemă dice : Nu voi să se scimă nimică de acțiunile de prioritate. Ce maî dice art. 25 ? Prevede că dispo­sițiunile, relative la plata dobândiloră și la amortisarea obligațiuniloră căreloră ferate, nu voră pute fi atinse prin acesta". Ei bine, déci acțiunile au luată locuia obligațiuniloră, precum societatea anonimă a luată loculă concesionarilor, primitivi, și déci condițiunea ce se face în acestă articolă obligațiuniloră a trecută de dreptă asupra acțiuniloră, ve întrebă : őre și dis­­posițiunile acestui aliniată, relative la plata dobândiloră și la a amortisării obligațiuniloră calei ferate, n’a trecută de dreptă asupra acțiuniloră ? După concesiunea de la 1868, care con­ținea aceste disposițiunî, a venită con­ven­­țiunea de la 1872. In acea convențiune formarea întregului capitală socială era lă­sată la discrețiunea societății, ca se­’să for­meze cum va iei și în ce sumă va voi, de ore­ce nu ’ia limită. Acestă capitală, societatea îl­ putea forma din acțiuni pri­mitive și din acțiuni de prioritate, în orî ce sumă va aprecia densa, cu singura condi­­țiune ca dobânda, sau cum dicea forte bine d. Nicorescu, venitură anuală garantată de Stată, în totală 18,609,750 leî, se se re­­părească asupra întregului capitală, ori­care ară fi elă, și amortisarea capitalului supli­mentară, adică totă ce va trece peste 248,130,000 leî, se nu se facă în sarcina Statului. Convențiunea din 1872 a făcută totă ceia ce a făcută și convențiunea de la 1868, adică oă separațiune radicală între venitură netă de 7 ‘/2 la sută și între cota de amortisare de 1 la miă. Cu alte cuvinte, și prin convențiunea din 1872, ca și prin cea din 1868, Statuia a­du­să concesionarilor­ : „Ve asigură ună venită de 73/.> la sută , séa în totală 18,609,750 leî, pe care puteți să-’la îm­părțiți ori­cum veți voi ; că casé nu voiă am­ortisa mai multă de câtă suma de 248,130 000 printr’uă cotă de 1 la miă­* Atunci ce am făcut acționarii ? In teme­­iul­ acelei convențiuni aă emisă acțiuni pe termenă de 90 ani, cât s e datoră Statuia garanția de 7­/2 la sută. Vedeți că, pe cândă prin convențiunea primitivă se prevedea ca obligațiunile să fiă amortisate în termenă de 82 ani, celă mai târziiă, fiindă­că se amortisaă de că­tre Sta‘ă, acțiunile emise în urmă aveau ună termenă de amortisare de 90 ani, fiindă că erau emise pe risicului și perico­­lul­ societății, și urmaă să fie plătite din veniturile sale proprii, adică din garanția de 71/2 la sută. Acțiunile emise în aceste condițiuni au fostă create în virtutea statutelor­ apro­bate de guvernă și publicate prin Monito­­rulu oficialii. După statutele din 1872 a venită ună suplimentă la statute în 1873. Acestă suplimenta are de scopă a mări capitalul­ socială. Se face prea adesea oă deosebire radi­cală între acțiunile,e primitive și acțiunile de prioritate. Acesta deosebire este cu totul­ neîntemeiată. Acțiunile de prioritate facă parte din capitalulă socială întocmai ca și acțiunile primitive, cu singura deosebire că se bucură și de dreptul­ de prioritate. Ci­tiți paragrafulă adițională I, de la § 5 până la 13 din statute; clă­dice . » Capitalul­ societății se pute mări prin decisiunea consiliului de supraveghiare cu taleri 20,400,000—76,500,000 franci inac­țiuni denumite acțiuni de prioritate’’­. Vedeți că aci este vorba despre mărirea capitalului socialis, apoi ună altă aliniată adaogă : »Purtătorii acțiunilor­ de prioritate par­ticipă la totă averea și beneficiele societății, etc.® In fine, ultimulu articolă ală modificări­­lor­ la statute cjice : „Purtătorii acțiunilor­ de­rioritate, con­formă §§ 33 penă la 43 din statute, par­ticipă la adunările generale cu aceleași drep­turi ca și purtătorii vechielor­ acțiuni și posedă ună votă pentru fie­care acțiune.* Prin urmare, acțiunile de prioritate sunt­ puse totă pe aceiași linie cu acțiunile pri­mitive și facă parte ca și densele din ca­pitalul­ socială, cu deosebire numai că ele se bucură și de uă dividendă fixă și de deosebite drepturi de prioritate. Câtă­­ despre amortisarea acestor­ acțiuni de prioritate, statutele adiționale, ori mo­dificările la statute, le pună întocmai pe aceiași linie cu acțiunile primitive. D. G. Mârzescu. Cine le pune ? D. Em. Gostinescu. Vă voiă spune în­dată cine le pune. Statutele le pună pe aceiași linie cu acțiunile primitive, cu deo­sebire că lasă facultatea consiliului de su­praveghiare să le amortiseze și într’ună termenă mai scurtă de 90 de ani, éasă nu mai scurtă de 25 de ani. Onor. d. Mârzescu mé íntrébá : cine le pune ? Le pune antenă, cum trebuia să le pună, societatea acționarilor, prin statute adițio­nale. De la societatea acționariloră, acele statute au trecută la ministerul­ lucrărilor­ publice din România, de la ministerul­ lu­crărilor­ publice aă trecută printr’ună re­ferată la consiliul ă de miniștri, apoi con­­siliul­ de miniștri a încheiată ună jurnală, prin care a aprobată acele modificări de statute; în urma jurnalului consiliului de miniștri, modificările la statute au fost­ decretate și publicate prin Monitoru­, în a­­nul­ 1873, Iuliu 31. D. V. Maniu. Nu este lege ! D. Em. Costinescu. Daca acesta s’a fă­cută în puterea legii séa nu s’a făcuta în puterea legii, nu credă că este bine sé discută acesta acum. Voci. Lasă-o la uă parte. D. Em. Costinescu. Ințelegă de ce unii dică ca se lasă la uă parte acestă parte a cestirnii. D. G. Vernescu. Pune-o! D. Em. Costinescu,. Este uă preocupare patriotică care face pe unii se’mi­dică să nu me întindă asupra acestei cestiuni. Mă voiă mărgini dară a­dice că, déca modulă în care s’aă emisă acțiunile de prioritate este sed nu conformă legii, acesta e uă socotelă dintre noi și guvernulă care a au­­torisată emiterea loră. Dară câtă despre detentorii acestoră acțiuni, eî sclă că se posedă în puterea statutelor­ aprobate de guvernă, și aă asupră-b­­ună dreptă de proprietate, care după cum ensușî d. Conta a susținută prin discursulă d-sele, nu póte se le fiă atinsă in tir­­pă de 70 de ani. Nu facă de câtă se reproducă și se me­dalieză la cuvintele d-sele. Acesta fiind­­ situațiunea creată în urma convențiunii de la 1872, în urma statute­­lor­ de la 72 și a modificărilor­ la statu­tele din­ 1873, se vede că acum ce­a de­venită disposițiunea de la art. 25 din con­vențiunea primitivă. Mai antesă arnü avută onorea de a ve spune că concesionarii despre cari se vor­­besce în acelă articolă sunt­ înlocuiți prin societatea anonimă, că, obligațiunile ne mai esistândă, ele trebuie să fiă înlocuite prin ceva, și acelă ceva suntă acțiunile sau ca­pitalură socială. Se ne întrebămă apoi : când ă s’ară îm­plini cei trei-c­eci de ani, în ce situațiune s’ară afla guvernulă în ceia ce privesce a­­plicarea art. 25 și déci este așa cum a susținută d. Conta și cei­l­ alți oratori. In puterea convențiunii de la 1872, a statutelor­ și modificărilor­ la statute, s’aă emisă acțiunile primitive și acțiunile de prioritate; asemenea s’aă făcută tabelele loră de amortisare și, conformă aceloră tabele, care s’aă aplicată regulată pe no astă­­i, ac­țiunile primitive se amortiseza în 90 de ani, era cele de prioritate, în 70 de ani. Nimeni nu a protestată în contra acestoră tabele; guvernulă nu putea să­dică, nu ați făcută bine aceste tabele, pentru că îndată societatea ’i-ară fi respinsă, te­amă făcută conformă , statutelor­ aprobate de d-v. A­­probate în virtutea convențiunii de la 1872. Vine, dică, împlinirea termenului de 30 de ani. Prioritățile emise cu același drepturi ca acțiunile primitive, și cu aprobarea gu­vernului, suntă încă în cea mai mare par­te neamortisate. Ce avemă sé­­ s­cem­ noi atunci? Luămu numai acțiunile primitive asupra nostră și pe acționarii de prioritate îi trimitemă să i se preamble ? In puterea cărui dreptă amă face acésta? Ore nu suntemă noi aceia ! cari amă autorizată emisiunea loră în te­­meiul­ convențiunii de la 1872 ? D. G. Mârzescu. Nu ! D. Em. Costinescu. Este ușoru­ a dice nu; • démi acestă nu nu este ună argumentă, j Nu vomă pute dară sé ch­emă detentorilor ș­i de asemeni acțiuni­le și le arunce în focă, pentru că ele aă întocmai aceleași drep­turi și facă parte din capitalulă socială ca și acțiunile primitive. S’a invocată art. 12 din convențiunea de la 1872 pentru a se proba că noi nu avemă se scimă de nimică de­câtă de ca­pitalulă primitivă. Se vedemă ce dice art. 12, se’lu înțelegemu și se ne înțelegemă a­­supra sensului ce are. Articolul­ 12 dice că disposițiunile art. 25 din convențiunea de la 1868 nu se voră pute îngreuna prin capitalulă suplimentară emisă de societate pe fisiculă și pericolul ă iei, remânendă bine înțelesă că fondul­ de construcțiune recunoscută de Stată este de 248,130,000 lei și­­ amortisarea fondului j suplimentarii este in sarcina societății”. Toc­­­­mai așa se va și face , acțiunile de prio­­­­ritate nu se amortiseza nici asta ci în sar­cina Statului, ele se amortiseza în sar­cina societății, adică din venitulă netă a­­nuală de 18,609,750 lei; se amortiseza astă­fel, nu numai acțiunile de prioritate, ci și obligațiunile de 6 la sută, pentru care societatea nici nu a avută trebuință se cerá autorizarea guvernului ca să le emită, a­­cesta constituindă­uă datoriă a societății menită a fi stinsă înainte de expirarea ter­menului de 30 de ani Prin urmare, ceia ce căice art. 11 este că, în nici una casă, nu se va cere guvernului oă cotă de amor­tisare mai mare de­câtă cea prevedută la art. 17 din convențiunea primitivă, adică unu la miă asupra fondului de 248,130 000, ora fondulă suplimentară se va amortisa în sarcina societății, în sarcina venitului netă garantata pe 90 ani. Astă-felă s’a aplicată și astă-felă s’a în­țelesii totă­ d’a­una acest articolă, consacrân­­du-se și prin statute și prin modificarea la sta­tute, și prin tabela de amortisare, fără să se rădice oă singură protestare în contră acestoră statute și tabele. Susținu­seră că convențiunea din 1872 și statutele din 72 și 73 au alterată cu totulă disposițiunile art. 25, când­ va veni termenul­ de den­sulă preveduta, va trebui ca guvernulă, substituindu-se societății care a înlocuită pe concesionari, sé ié asupră’șî totă acestă capitală emisă în acțiuni primitive de pri­oritate, minus partea amortisată, fără a plăti case pentru acesta uă anuitate mai mare de­câtă astăzi.­ S’a făcută mare casă de ună capitală mai mare, ca și cândă greutatea sarcinei ară depinde numai de la capitală, éra nu de la condițiunile cu care acelă capitală este emisă. D-l oră, ună capitală multă mai mare cu uă dobândă mai mică pate fi uă sarcină multă mai ușoră de­câtă ună capitală mai mică cu uă dobândă mai ma­re, se va dau ună exemplu : 248 milione lei, cu uă dobândă de 7 și jumătate la sută, plătiți în 90 ani, ceru uă anuitate de 18,627,776 lei; 300 milione cu uă dobândă de 6 la sută, am­om­isabile în 90 ani, nu ceră de câtă uă anuitate de 18,095,520; prin urmare, uă diferință de aprópe 600,000 lei în favorea sumei celei mai mari. Vedeți dară.că n’amă du­să totulă când amă disă că guvernulă va lua asupră’șî uă sar­cină multă mai mare; trebuie să avemă în vedere și dobânda și termenulă. întrebă pe orî­care din d­v. : daca ară voi se contracteze m­ă împrumută pentru uă afacere, ce-i va veni mai bine : sé ié 30.000 leî cu 6 la sută sau 24,800 cu 7 și jumătate la sută ? Mai bine 30,000 leî cu 6 la sută, pentru că, păstrândă condi­țiunile calculului de mai adinéare, este mai avantagiosă, fiindă­că n’are se platesca de câtă 1,800 lei anuitate, pe cândă din con­tra, daca va lua 24,800 cu 7 și jumătate la sută, va plăti 1,860 lei anuitate, luândă 30.000 lei în asemeni condițiuni, dobân­­desce mai multă și plăteșce mai puțină. In casulă specială ce ne ocupă case, sarcina s’a îngreuiată de cum era după convențiunea primitivă din alte cause. Ca se arăta aceste cause, trebuie să elucideză cestiunea pusă deja în desbatere­a amor­tisării capitalului primitivă ce ară trebui să se facă în 60 de anî, și cu tóte acestea Statulă s’a dată datoră pe 90 anî. In con­vențiunea primitivă se prevedea, într’ună modă neînduoiosă, că Statulă se îndatora se platesca în timpui de 10 ani întregi do­bânda fiesă de 7 și jumătate de acțiune pentru ună capitală de 248,130,000 lei. Acesta reiese mai cu sema din acésta dis­­posițiune a art. 15 aliniatură 5 care dice : „Acésta garanțiă începe de la emiterea „obligațiunilor” și se întinde fără schim­bare pe totă timpul­ duratei concesiunii. * Acestă disposițiune in dice dérit numai că garanția de 7 l/3 % se va întinde în totă timpul­ duratei concesiunii; dérit, spre a fi mai precisă și neînduoiosă, adaugă, în modă formală, că se va întinde în acestă timpă fără nici uă schimbare. Pe de altă parte casé, art. 17 dice că amortisarea se va face în timpă de 82 de ani celă multă, prin cota de amortisare de 1 la miă. Se vedemă de unde vine și ce însem­­neză acestă aparentă contra­zicere. S’a pre­vedută pentru amortisare numai m­ă ter­menă maesimum de 82 de ani, în care concesionarii erau datori să amortiseze în ori­ce casă capitululă de construcțiune; era peste acestă termenă legiuitorulă conven­­țiunii de la 1868 lăsa concesionariloră primitivi ună avantagiă de opt­ ani, adică îî lăsa se încaseze în timpă de optă anî anuitatea fără să mai aibă de plătită a­­mortisare, dedea concesionariloră acesta primă după 82 de ani de esploatare. Déja acesta primă era cu totulă ipotetică; era, potă dice, desființată cu totulă, fiindă­că după art. 15 și 17 vine art. 25, care dă dreptă Statului română a lua in mână to­tă afacerea după trecere de 30 de ani, concesionarii nu mai ajungă la uă esploa­tare de 82 de ani. Déju se dice : cu cota de amortisare de 1 ia mnă și cu dobândă de 7 capita­lul­ de construcțiune se amortiseza în 60 de ani, era nu în 90 nici în 82. In acestă privire se așteptă să se facă guvernului din 1868, acusațiunea că prin m­ijlace întortochiate a dată concesionari­loră ună preță multă mai mare de­câtă celă arătata. La acesta voiă respunde că amortisarea ce era preveduta în convenți­­unea de la 1868 nu se face după regu­­lele obicinuite; acea amortisare nu se face ea de obiceiă numai din cota de amorti­­sare, plus dobânda obligațiunilor­ amorti­sate, ci după chibzuință concesionariloră, dintr’ună sondă specială de amortisare, și acestă sondă nu se compune numai din 1 la nm­ăj și dobânda capitalului amortisată, ci din diferite venituri : din cota de amor­tisare, din uă parte ore­care din benefi­­ciulă netă, și altele. Din acestă sondă com­pusă astă­ fetă se face amortisarea în timpă de 82 ani. Oă astă probă că amortisarea nu se făcea după regulele obicinuite, este și acela că se prevedea că amortisarea să se efectueze prin cumpărarea obligațiuni­lor­ la bursă, învederată dérü este, că aci ne aflămă în facia unei amortisări eșită din regulele obicinuite. Este uă amortisare specială, cum nă vo­ită se o preveda părțile ce aă făcută con­­tractulă; cee de ce nu este uă absurditate cândă se dice că amortisarea se va face în 82 de ani celă multă. Cu tóte acestea, după convențiunea de la 1868, mai remânea póte lacă de discuțiune, mai puteamă apela póte la uă judecată, de­­condü concesionariloră, vé dămă numai 60 de ani anuitatea și mai multă nu. Acésta cale ne­amă închisă­ o case prin convențiu­nea de la 1872. Prin acea convențiune și prin statutele ulteriore amă autorisată emi­terea unui numără de acțiuni ilimitată și amă disă că aceste acțiuni să se amorti­seze cum va sei societatea — vedeți art. 11 — destulă ca să nu se întrebuințeze pentru acesta de câtă venitulă netă de­ 18,609,750 lei. In puterea acestui articolă 11 s’a emisă acțiunile pe termenă de 90 de anî și prio­ritățile pe 70 de anî, astă­felă că astă-dî nu mai remâne locă de discuțiune. Acestă articolă, combinată cu articolul­ 15 din convențiunea de la 1868, ne rădică astă-dî ori-ce cuvântă de contestațiune. Décá ne-amă hasarda sé facemă procesă,­­să-amă perde chiar in facia hotărîriloru nóstre ministeriale, date în puterea conven­­țiuniloră di­n 1868 și din 1872. Ece ce însemneză în convențiunea pri­mitivă termenele de 90 și de 82 ani, pre­cum și ce mai remâne din speranța, orî­câtă de mică, de a nu mai plăti uă anui­tate după 60 de anî. Astă­ dî avemă se plătimă 90 de anî, nimică mai multă, ni­mică mai puțină, venitură netă de 18.609.750 lei, căci suntemă obligați prin tote actele încheiate de noi de la 1872 în cóce. Ecé derii cu ce sarcină ne vomă afla în anul­ 1902, déci vomă aștepta pe ne a­­tuncî spre a face aplicarea art. 25 din con­vențiunea primitivă. Ne vomă afla în facia unoră acțiuni emise în publică cu ună termenă și cu uă dobândă anume scrisă pe densele, și nu le vomă pute lua , nimenui din mână spre a le da în schimbă ce ne va place noul. Prin urmare, combinațiunea d-lui Conta de a face în anul­ 1902 ună împrumută cu 6 la sută și de a lichida totă, este nă utopiă; pentru a fi admisibilă, ea ară tre­bui să fie consimțită de unanimitatea de­tentorilor­ de acțiuni, ceia ce nu se pate. Forte puțină prevedetură ară fi minis­­trulă care ară face u­ă împrumută de 220,000,000, credendă că, îndată ce va voi, va pute lua acțiunile di­n manele detento­riloră; aceștia, cari le vă astă-dî cu uă dobândă mai mare, nu voră fi nebuni să primescă altele cu uă dobândă mai mică, ministrulă și țara ară remane și cu îm­­prumutură făcută și cu acțiunile necon­­vertite, prin urmare cu uă sarcină îndoită de grea pe spinare. D. Conta. După 21 de ani conversiunea este consimțită de la începută. D. E. Costinescu. Ce felă este consim­țită ? Eco ce dice art. 25, alin. 2 : „Disposițiunile cnse, relative la plata do­­bând­oră și la amortisarea obligațiuniloră căilor­ ferate, nu voră pute fi atinse prin acesta. * Prin urmare, conversiunea este necon­simțită, déca voiți, déra nu consimțită. Apoi d-vostră dați numele de rescum­­perare la ceia ce nu este vă rescumperare, ci uă substituțiune. De aci resultă încă ună mare neajunsă, pe care dați’mî voiă se vi­’să semnaleză : La împlinirea celor­ 30 de anî, nu veți pute să luați acțiunile din mâna publicu­lui. Aveți déjü să le serviți, ca unii ce v’ațî substituită societății. Care este însă posițiunea acestoră ac­țiuni ? Ele ’șî voră păstra posițiunea loră de astă­zî, posițiunea de acțiuni ale unei societăți germane. D. Conta. Se depună banii la casa de depuneri și se plăteșce anuitatea. D. Gostinescu. Se depună banii la casa de depuneri, înse acțiunile remână în pu­blică și anuitatea se plăteșce. Ce se mai jucămă asupra cuvintelor­? Vomă plăti do­bândi și dividende la acționarii unei socie­tăți germane. Astă­felă voiți să scăpați de acestă societate ? Cum veți pute lua, prin sistemul­ d­v., acele acțiuni din mâna publicului ? Cu de-a sila ? Negreșită nu. Din momentul­ dorit ce acele acțiuni re­­mâna în publică, detentorii loră, adică membrii acelei societăți germane de care voiți a scăpa, remână in tóte drepturile loră în timpă de 90 anî. Prin urmare afirmațiunea ațâță, de po­­sitivă a d-lui Conta, că la împlinirea ter­menului de 30 de ani acționarii nu maî aă nici ună dreptă faciă cu Statulă, care se plăteșee cu 220,000,000 de totă restulă datoriei, nu are nici ună fundamentă. Apoi cum se póte împăca acesta aser­țiune a d-sele cu cea­l­altă, totă a d-sele că nimeni nu póte lua acțiuni foră de prio­ritate drepturile loră în timpă de 70 ani ? Cândă a fostă vorba de a discuta pro­­iectul­, d. Conta a afirmată că noi nu trebuie se face să socotela numai pe 44 ani, căci acțiunile de prioritate aă­ră du­rată de 70 ani și nimeni, a­dică d-sea, nic uă putere din lume nu pate să le ropesca acestă dreptă. Apoi, d-loră, decă acestă dreptă este consacrată, după d. Conta, pentru 70 ani, cum, totă după d-sea putemă se­a să nimi­­cimă după 23 de ani ? D. Conta. In marginile dreptului de res­cumperare reservată Statului, D. Costinescu. Profită de acestă întreru­pere spre a examina daca dreptul­ de res­cumpérare, reservată Statului prin conven­­țiunea de la 1868, nu se păstreză întoc­mai și prin convențiunea astă­ dî în des­batere. Pe do­uă parte se dice , nu este uă res­cumperare ceia ce propuneți, este uă tovă­­rășiă; societatea subsistă cu tóte dreptu­rile iei. Pe de altă parte éase, se adaugă­­ per­­dema tote drepturile reservate prin art. 25. Nu vedeți că este un contradicțiune is­­bitare între aceste două afirmațiuni ? Dacă societatea urmeza de a exista, în puterea căroră acte există ea ? Negreșită în puterea actului primitivă de la 1868 și în puterea convențiunii de la 1872. Art. 25 este énsé manținută în ambele aceste convențiuni; prin urmare elă remâne împreună cu societatea în deplină vigore; și eă conviă că societatea subsistă și va subsistă pene la lichidare și disolvare, așa în­câtă art. 25 remâne pene atunci nea­tinsă, era atunci, societatea împreună cu acționarii dispărendă, elă devine de prisosă. Pe câtă timpă dorü d-vostră susțineți că ceia ce se propune este că tovărășia și societatea subsistă, art. 25 și 12 din con­­vențiunile de la 1868 și 1872 subsistă ; nu le puteți suprima d-vostră din acele

Next