Romanulu, noiembrie 1879 (Anul 23)
1879-11-26
1084 ROMANULU, 27 NOEMBRE, 1879 tale în discuțiune, și décá toți oratorii cari au vorbită, și póte și cei cari voru mai vorbi în contra proiectului în desbatere, nu s’aru întemeia pe densa, pentru a susține că posițiunea nostră e maĭ avantagiosa asta-felu cum resultă din acela art. 25, de câtă cum voea ce se o facă proiectulu presentatű de guvernă. Acesta articolă, precum aui vedut și, prevede suprstituirea guvernului în loculu concesionarilorü de la 1868, cu obligațiunea pentru guvernă, de-a lua asupră-ș i obligațiunile emise în suma hotărîtă de 270 mii lei pe kilometru, adică în totală una capitală de 248 milione, minus partea amortisată pene atunci, înainte de a ajunge la actele ulteriore, care au alterată acestă articolă, ve întrebă: Unde mai suntă concesionarii primitivi ? Unde mai suntă obligațiunile în sumă hotărîtă, pe care le avea în vedere acesta articolă ? Concesionarii primitivi sunt înlocuiți prin uă societate anonimă; obligațiunile în sumă hotărîtă sunt înlocuite prin ună capitală socială. Vomă vede mai în urmă din ce se compune acelă capitala și déce, vorbindă despre densulă, putemă dice : Nu voi să se scimă nimică de acțiunile de prioritate. Ce maî dice art. 25 ? Prevede că disposițiunile, relative la plata dobândiloră și la amortisarea obligațiuniloră căreloră ferate, nu voră pute fi atinse prin acesta". Ei bine, déci acțiunile au luată locuia obligațiuniloră, precum societatea anonimă a luată loculă concesionarilor, primitivi, și déci condițiunea ce se face în acestă articolă obligațiuniloră a trecută de dreptă asupra acțiuniloră, ve întrebă : őre și disposițiunile acestui aliniată, relative la plata dobândiloră și la a amortisării obligațiuniloră calei ferate, n’a trecută de dreptă asupra acțiuniloră ? După concesiunea de la 1868, care conținea aceste disposițiunî, a venită convențiunea de la 1872. In acea convențiune formarea întregului capitală socială era lăsată la discrețiunea societății, ca se’să formeze cum va iei și în ce sumă va voi, de orece nu ’ia limită. Acestă capitală, societatea îl putea forma din acțiuni primitive și din acțiuni de prioritate, în orî ce sumă va aprecia densa, cu singura condițiune ca dobânda, sau cum dicea forte bine d. Nicorescu, venitură anuală garantată de Stată, în totală 18,609,750 leî, se se repărească asupra întregului capitală, oricare ară fi elă, și amortisarea capitalului suplimentară, adică totă ce va trece peste 248,130,000 leî, se nu se facă în sarcina Statului. Convențiunea din 1872 a făcută totă ceia ce a făcută și convențiunea de la 1868, adică oă separațiune radicală între venitură netă de 7 ‘/2 la sută și între cota de amortisare de 1 la miă. Cu alte cuvinte, și prin convențiunea din 1872, ca și prin cea din 1868, Statuia adusă concesionarilor : „Ve asigură ună venită de 73/.> la sută , séa în totală 18,609,750 leî, pe care puteți să-’la împărțiți oricum veți voi ; că casé nu voiă amortisa mai multă de câtă suma de 248,130 000 printr’uă cotă de 1 la miă* Atunci ce am făcut acționarii ? In temeiul acelei convențiuni aă emisă acțiuni pe termenă de 90 ani, cât s e datoră Statuia garanția de 7/2 la sută. Vedeți că, pe cândă prin convențiunea primitivă se prevedea ca obligațiunile să fiă amortisate în termenă de 82 ani, celă mai târziiă, fiindăcă se amortisaă de către Sta‘ă, acțiunile emise în urmă aveau ună termenă de amortisare de 90 ani, fiindă că erau emise pe risicului și pericolul societății, și urmaă să fie plătite din veniturile sale proprii, adică din garanția de 71/2 la sută. Acțiunile emise în aceste condițiuni au fostă create în virtutea statutelor aprobate de guvernă și publicate prin Monitorulu oficialii. După statutele din 1872 a venită ună suplimentă la statute în 1873. Acestă suplimenta are de scopă a mări capitalul socială. Se face prea adesea oă deosebire radicală între acțiunile,e primitive și acțiunile de prioritate. Acesta deosebire este cu totul neîntemeiată. Acțiunile de prioritate facă parte din capitalulă socială întocmai ca și acțiunile primitive, cu singura deosebire că se bucură și de dreptul de prioritate. Citiți paragrafulă adițională I, de la § 5 până la 13 din statute; clădice . » Capitalul societății se pute mări prin decisiunea consiliului de supraveghiare cu taleri 20,400,000—76,500,000 franci inacțiuni denumite acțiuni de prioritate’’. Vedeți că aci este vorba despre mărirea capitalului socialis, apoi ună altă aliniată adaogă : »Purtătorii acțiunilor de prioritate participă la totă averea și beneficiele societății, etc.® In fine, ultimulu articolă ală modificărilor la statute cjice : „Purtătorii acțiunilor derioritate, conformă §§ 33 penă la 43 din statute, participă la adunările generale cu aceleași drepturi ca și purtătorii vechielor acțiuni și posedă ună votă pentru fiecare acțiune.* Prin urmare, acțiunile de prioritate sunt puse totă pe aceiași linie cu acțiunile primitive și facă parte ca și densele din capitalul socială, cu deosebire numai că ele se bucură și de uă dividendă fixă și de deosebite drepturi de prioritate. Câtă despre amortisarea acestor acțiuni de prioritate, statutele adiționale, ori modificările la statute, le pună întocmai pe aceiași linie cu acțiunile primitive. D. G. Mârzescu. Cine le pune ? D. Em. Gostinescu. Vă voiă spune îndată cine le pune. Statutele le pună pe aceiași linie cu acțiunile primitive, cu deosebire că lasă facultatea consiliului de supraveghiare să le amortiseze și într’ună termenă mai scurtă de 90 de ani, éasă nu mai scurtă de 25 de ani. Onor. d. Mârzescu mé íntrébá : cine le pune ? Le pune antenă, cum trebuia să le pună, societatea acționarilor, prin statute adiționale. De la societatea acționariloră, acele statute au trecută la ministerul lucrărilor publice din România, de la ministerul lucrărilor publice aă trecută printr’ună referată la consiliul ă de miniștri, apoi consiliul de miniștri a încheiată ună jurnală, prin care a aprobată acele modificări de statute; în urma jurnalului consiliului de miniștri, modificările la statute au fost decretate și publicate prin Monitoru, în anul 1873, Iuliu 31. D. V. Maniu. Nu este lege ! D. Em. Costinescu. Daca acesta s’a făcută în puterea legii séa nu s’a făcuta în puterea legii, nu credă că este bine sé discută acesta acum. Voci. Lasă-o la uă parte. D. Em. Costinescu. Ințelegă de ce unii dică ca se lasă la uă parte acestă parte a cestirnii. D. G. Vernescu. Pune-o! D. Em. Costinescu,. Este uă preocupare patriotică care face pe unii se’midică să nu me întindă asupra acestei cestiuni. Mă voiă mărgini dară adice că, déca modulă în care s’aă emisă acțiunile de prioritate este sed nu conformă legii, acesta e uă socotelă dintre noi și guvernulă care a autorisată emiterea loră. Dară câtă despre detentorii acestoră acțiuni, eî sclă că se posedă în puterea statutelor aprobate de guvernă, și aă asupră-bună dreptă de proprietate, care după cum ensușî d. Conta a susținută prin discursulă d-sele, nu póte se le fiă atinsă in tirpă de 70 de ani. Nu facă de câtă se reproducă și se medalieză la cuvintele d-sele. Acesta fiind situațiunea creată în urma convențiunii de la 1872, în urma statutelor de la 72 și a modificărilor la statutele din 1873, se vede că acum cea devenită disposițiunea de la art. 25 din convențiunea primitivă. Mai antesă arnü avută onorea de a ve spune că concesionarii despre cari se vorbesce în acelă articolă sunt înlocuiți prin societatea anonimă, că, obligațiunile ne mai esistândă, ele trebuie să fiă înlocuite prin ceva, și acelă ceva suntă acțiunile sau capitalură socială. Se ne întrebămă apoi : când ă s’ară împlini cei trei-ceci de ani, în ce situațiune s’ară afla guvernulă în ceia ce privesce aplicarea art. 25 și déci este așa cum a susținută d. Conta și ceil alți oratori. In puterea convențiunii de la 1872, a statutelor și modificărilor la statute, s’aă emisă acțiunile primitive și acțiunile de prioritate; asemenea s’aă făcută tabelele loră de amortisare și, conformă aceloră tabele, care s’aă aplicată regulată pe no astăi, acțiunile primitive se amortiseza în 90 de ani, era cele de prioritate, în 70 de ani. Nimeni nu a protestată în contra acestoră tabele; guvernulă nu putea sădică, nu ați făcută bine aceste tabele, pentru că îndată societatea ’i-ară fi respinsă, teamă făcută conformă , statutelor aprobate de d-v. Aprobate în virtutea convențiunii de la 1872. Vine, dică, împlinirea termenului de 30 de ani. Prioritățile emise cu același drepturi ca acțiunile primitive, și cu aprobarea guvernului, suntă încă în cea mai mare parte neamortisate. Ce avemă sé scem noi atunci? Luămu numai acțiunile primitive asupra nostră și pe acționarii de prioritate îi trimitemă să i se preamble ? In puterea cărui dreptă amă face acésta? Ore nu suntemă noi aceia ! cari amă autorizată emisiunea loră în temeiul convențiunii de la 1872 ? D. G. Mârzescu. Nu ! D. Em. Costinescu. Este ușoru a dice nu; • démi acestă nu nu este ună argumentă, j Nu vomă pute dară sé chemă detentorilor și de asemeni acțiunile și le arunce în focă, pentru că ele aă întocmai aceleași drepturi și facă parte din capitalulă socială ca și acțiunile primitive. S’a invocată art. 12 din convențiunea de la 1872 pentru a se proba că noi nu avemă se scimă de nimică decâtă de capitalulă primitivă. Se vedemă ce dice art. 12, se’lu înțelegemu și se ne înțelegemă asupra sensului ce are. Articolul 12 dice că disposițiunile art. 25 din convențiunea de la 1868 nu se voră pute îngreuna prin capitalulă suplimentară emisă de societate pe fisiculă și pericolul ă iei, remânendă bine înțelesă că fondul de construcțiune recunoscută de Stată este de 248,130,000 lei și amortisarea fondului j suplimentarii este in sarcina societății”. Tocmai așa se va și face , acțiunile de prioritate nu se amortiseza nici asta ci în sarcina Statului, ele se amortiseza în sarcina societății, adică din venitulă netă anuală de 18,609,750 lei; se amortiseza astăfel, nu numai acțiunile de prioritate, ci și obligațiunile de 6 la sută, pentru care societatea nici nu a avută trebuință se cerá autorizarea guvernului ca să le emită, acesta constituindăuă datoriă a societății menită a fi stinsă înainte de expirarea termenului de 30 de ani Prin urmare, ceia ce căice art. 11 este că, în nici una casă, nu se va cere guvernului oă cotă de amortisare mai mare decâtă cea prevedută la art. 17 din convențiunea primitivă, adică unu la miă asupra fondului de 248,130 000, ora fondulă suplimentară se va amortisa în sarcina societății, în sarcina venitului netă garantata pe 90 ani. Astă-felă s’a aplicată și astă-felă s’a înțelesii totă d’auna acest articolă, consacrându-se și prin statute și prin modificarea la statute, și prin tabela de amortisare, fără să se rădice oă singură protestare în contră acestoră statute și tabele. Susținuseră că convențiunea din 1872 și statutele din 72 și 73 au alterată cu totulă disposițiunile art. 25, când va veni termenul de densulă preveduta, va trebui ca guvernulă, substituindu-se societății care a înlocuită pe concesionari, sé ié asupră’șî totă acestă capitală emisă în acțiuni primitive de prioritate, minus partea amortisată, fără a plăti case pentru acesta uă anuitate mai mare decâtă astăzi. S’a făcută mare casă de ună capitală mai mare, ca și cândă greutatea sarcinei ară depinde numai de la capitală, éra nu de la condițiunile cu care acelă capitală este emisă. D-l oră, ună capitală multă mai mare cu uă dobândă mai mică pate fi uă sarcină multă mai ușoră decâtă ună capitală mai mică cu uă dobândă mai mare, se va dau ună exemplu : 248 milione lei, cu uă dobândă de 7 și jumătate la sută, plătiți în 90 ani, ceru uă anuitate de 18,627,776 lei; 300 milione cu uă dobândă de 6 la sută, amomisabile în 90 ani, nu ceră de câtă uă anuitate de 18,095,520; prin urmare, uă diferință de aprópe 600,000 lei în favorea sumei celei mai mari. Vedeți dară.că n’amă dusă totulă când amă disă că guvernulă va lua asupră’șî uă sarcină multă mai mare; trebuie să avemă în vedere și dobânda și termenulă. întrebă pe orîcare din dv. : daca ară voi se contracteze mă împrumută pentru uă afacere, ce-i va veni mai bine : sé ié 30.000 leî cu 6 la sută sau 24,800 cu 7 și jumătate la sută ? Mai bine 30,000 leî cu 6 la sută, pentru că, păstrândă condițiunile calculului de mai adinéare, este mai avantagiosă, fiindăcă n’are se platesca de câtă 1,800 lei anuitate, pe cândă din contra, daca va lua 24,800 cu 7 și jumătate la sută, va plăti 1,860 lei anuitate, luândă 30.000 lei în asemeni condițiuni, dobândesce mai multă și plăteșce mai puțină. In casulă specială ce ne ocupă case, sarcina s’a îngreuiată de cum era după convențiunea primitivă din alte cause. Ca se arăta aceste cause, trebuie să elucideză cestiunea pusă deja în desbaterea amortisării capitalului primitivă ce ară trebui să se facă în 60 de anî, și cu tóte acestea Statulă s’a dată datoră pe 90 anî. In convențiunea primitivă se prevedea, într’ună modă neînduoiosă, că Statulă se îndatora se platesca în timpui de 10 ani întregi dobânda fiesă de 7 și jumătate de acțiune pentru ună capitală de 248,130,000 lei. Acesta reiese mai cu sema din acésta disposițiune a art. 15 aliniatură 5 care dice : „Acésta garanțiă începe de la emiterea „obligațiunilor” și se întinde fără schimbare pe totă timpul duratei concesiunii. * Acestă disposițiune in dice dérit numai că garanția de 7 l/3 % se va întinde în totă timpul duratei concesiunii; dérit, spre a fi mai precisă și neînduoiosă, adaugă, în modă formală, că se va întinde în acestă timpă fără nici uă schimbare. Pe de altă parte casé, art. 17 dice că amortisarea se va face în timpă de 82 de ani celă multă, prin cota de amortisare de 1 la miă. Se vedemă de unde vine și ce însemneză acestă aparentă contrazicere. S’a prevedută pentru amortisare numai mă termenă maesimum de 82 de ani, în care concesionarii erau datori să amortiseze în orice casă capitululă de construcțiune; era peste acestă termenă legiuitorulă convențiunii de la 1868 lăsa concesionariloră primitivi ună avantagiă de opt ani, adică îî lăsa se încaseze în timpă de optă anî anuitatea fără să mai aibă de plătită amortisare, dedea concesionariloră acesta primă după 82 de ani de esploatare. Déja acesta primă era cu totulă ipotetică; era, potă dice, desființată cu totulă, fiindăcă după art. 15 și 17 vine art. 25, care dă dreptă Statului română a lua in mână totă afacerea după trecere de 30 de ani, concesionarii nu mai ajungă la uă esploatare de 82 de ani. Déju se dice : cu cota de amortisare de 1 ia mnă și cu dobândă de 7 capitalul de construcțiune se amortiseza în 60 de ani, era nu în 90 nici în 82. In acestă privire se așteptă să se facă guvernului din 1868, acusațiunea că prin mijlace întortochiate a dată concesionariloră ună preță multă mai mare decâtă celă arătata. La acesta voiă respunde că amortisarea ce era preveduta în convențiunea de la 1868 nu se face după regulele obicinuite; acea amortisare nu se face ea de obiceiă numai din cota de amortisare, plus dobânda obligațiunilor amortisate, ci după chibzuință concesionariloră, dintr’ună sondă specială de amortisare, și acestă sondă nu se compune numai din 1 la nmăj și dobânda capitalului amortisată, ci din diferite venituri : din cota de amortisare, din uă parte orecare din beneficiulă netă, și altele. Din acestă sondă compusă astă fetă se face amortisarea în timpă de 82 ani. Oă astă probă că amortisarea nu se făcea după regulele obicinuite, este și acela că se prevedea că amortisarea să se efectueze prin cumpărarea obligațiunilor la bursă, învederată dérü este, că aci ne aflămă în facia unei amortisări eșită din regulele obicinuite. Este uă amortisare specială, cum nă voită se o preveda părțile ce aă făcută contractulă; cee de ce nu este uă absurditate cândă se dice că amortisarea se va face în 82 de ani celă multă. Cu tóte acestea, după convențiunea de la 1868, mai remânea póte lacă de discuțiune, mai puteamă apela póte la uă judecată, decondü concesionariloră, vé dămă numai 60 de ani anuitatea și mai multă nu. Acésta cale neamă închisă o case prin convențiunea de la 1872. Prin acea convențiune și prin statutele ulteriore amă autorisată emiterea unui numără de acțiuni ilimitată și amă disă că aceste acțiuni să se amortiseze cum va sei societatea — vedeți art. 11 — destulă ca să nu se întrebuințeze pentru acesta de câtă venitulă netă de 18,609,750 lei. In puterea acestui articolă 11 s’a emisă acțiunile pe termenă de 90 de anî și prioritățile pe 70 de anî, astăfelă că astă-dî nu mai remâne locă de discuțiune. Acestă articolă, combinată cu articolul 15 din convențiunea de la 1868, ne rădică astă-dî ori-ce cuvântă de contestațiune. Décá ne-amă hasarda sé facemă procesă,să-amă perde chiar in facia hotărîriloru nóstre ministeriale, date în puterea convențiuniloră din 1868 și din 1872. Ece ce însemneză în convențiunea primitivă termenele de 90 și de 82 ani, precum și ce mai remâne din speranța, orîcâtă de mică, de a nu mai plăti uă anuitate după 60 de anî. Astă dî avemă se plătimă 90 de anî, nimică mai multă, nimică mai puțină, venitură netă de 18.609.750 lei, căci suntemă obligați prin tote actele încheiate de noi de la 1872 în cóce. Ecé derii cu ce sarcină ne vomă afla în anul 1902, déci vomă aștepta pe ne atuncî spre a face aplicarea art. 25 din convențiunea primitivă. Ne vomă afla în facia unoră acțiuni emise în publică cu ună termenă și cu uă dobândă anume scrisă pe densele, și nu le vomă pute lua , nimenui din mână spre a le da în schimbă ce ne va place noul. Prin urmare, combinațiunea d-lui Conta de a face în anul 1902 ună împrumută cu 6 la sută și de a lichida totă, este nă utopiă; pentru a fi admisibilă, ea ară trebui să fie consimțită de unanimitatea detentorilor de acțiuni, ceia ce nu se pate. Forte puțină prevedetură ară fi ministrulă care ară face uă împrumută de 220,000,000, credendă că, îndată ce va voi, va pute lua acțiunile din manele detentoriloră; aceștia, cari le vă astă-dî cu uă dobândă mai mare, nu voră fi nebuni să primescă altele cu uă dobândă mai mică, ministrulă și țara ară remane și cu împrumutură făcută și cu acțiunile neconvertite, prin urmare cu uă sarcină îndoită de grea pe spinare. D. Conta. După 21 de ani conversiunea este consimțită de la începută. D. E. Costinescu. Ce felă este consimțită ? Eco ce dice art. 25, alin. 2 : „Disposițiunile cnse, relative la plata dobândoră și la amortisarea obligațiuniloră căilor ferate, nu voră pute fi atinse prin acesta. * Prin urmare, conversiunea este neconsimțită, déca voiți, déra nu consimțită. Apoi d-vostră dați numele de rescumperare la ceia ce nu este vă rescumperare, ci uă substituțiune. De aci resultă încă ună mare neajunsă, pe care dați’mî voiă se vi’să semnaleză : La împlinirea celor 30 de anî, nu veți pute să luați acțiunile din mâna publicului. Aveți déjü să le serviți, ca unii ce v’ațî substituită societății. Care este însă posițiunea acestoră acțiuni ? Ele ’șî voră păstra posițiunea loră de astăzî, posițiunea de acțiuni ale unei societăți germane. D. Conta. Se depună banii la casa de depuneri și se plăteșce anuitatea. D. Gostinescu. Se depună banii la casa de depuneri, înse acțiunile remână în publică și anuitatea se plăteșce. Ce se mai jucămă asupra cuvintelor? Vomă plăti dobândi și dividende la acționarii unei societăți germane. Astăfelă voiți să scăpați de acestă societate ? Cum veți pute lua, prin sistemul dv., acele acțiuni din mâna publicului ? Cu de-a sila ? Negreșită nu. Din momentul dorit ce acele acțiuni remâna în publică, detentorii loră, adică membrii acelei societăți germane de care voiți a scăpa, remână in tóte drepturile loră în timpă de 90 anî. Prin urmare afirmațiunea ațâță, de positivă a d-lui Conta, că la împlinirea termenului de 30 de ani acționarii nu maî aă nici ună dreptă faciă cu Statulă, care se plăteșee cu 220,000,000 de totă restulă datoriei, nu are nici ună fundamentă. Apoi cum se póte împăca acesta aserțiune a d-sele cu cealaltă, totă a d-sele că nimeni nu póte lua acțiuni foră de prioritate drepturile loră în timpă de 70 ani ? Cândă a fostă vorba de a discuta proiectul, d. Conta a afirmată că noi nu trebuie se face să socotela numai pe 44 ani, căci acțiunile de prioritate aără durată de 70 ani și nimeni, adică d-sea, nic uă putere din lume nu pate să le ropesca acestă dreptă. Apoi, d-loră, decă acestă dreptă este consacrată, după d. Conta, pentru 70 ani, cum, totă după d-sea putemă sea să nimicimă după 23 de ani ? D. Conta. In marginile dreptului de rescumperare reservată Statului, D. Costinescu. Profită de acestă întrerupere spre a examina daca dreptul de rescumpérare, reservată Statului prin convențiunea de la 1868, nu se păstreză întocmai și prin convențiunea astă dî în desbatere. Pe două parte se dice , nu este uă rescumperare ceia ce propuneți, este uă tovărășiă; societatea subsistă cu tóte drepturile iei. Pe de altă parte éase, se adaugă perdema tote drepturile reservate prin art. 25. Nu vedeți că este un contradicțiune isbitare între aceste două afirmațiuni ? Dacă societatea urmeza de a exista, în puterea căroră acte există ea ? Negreșită în puterea actului primitivă de la 1868 și în puterea convențiunii de la 1872. Art. 25 este énsé manținută în ambele aceste convențiuni; prin urmare elă remâne împreună cu societatea în deplină vigore; și eă conviă că societatea subsistă și va subsistă pene la lichidare și disolvare, așa încâtă art. 25 remâne pene atunci neatinsă, era atunci, societatea împreună cu acționarii dispărendă, elă devine de prisosă. Pe câtă timpă dorü d-vostră susțineți că ceia ce se propune este că tovărășia și societatea subsistă, art. 25 și 12 din convențiunile de la 1868 și 1872 subsistă ; nu le puteți suprima d-vostră din acele