Romanulu, ianuarie 1881 (Anul 25)
1881-01-28
ANUL AL DQUE pAOI ȘI CINCILE Voiesce și vei putea. ANUNCIURI Linia de 30 litere petit, pagina IV, — 40 bani Deta , » . pagina III, — 2 lei — A se adresa : IN ROMANIA, la administrațiunea harului. LA PARIS, la Havas, Laffite et Cuie, 8 Place de la Bourse, LA LONDON, la Eugene Miroudet Cuie, 139 — 140, Fleet Street, London E C, LA VIENA, la d-nii Haasentein și Vogler. Walfischgasse 10. LA FRANCEORT, S.M.G. L. Daube et C nne, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. Articolele nepublicate se arda. 20 BANI ESEMPLARUL Redacțiunea și Administrațiunea, strada Pornitei 14. MERCURI, 28 IANUARIE, 1881. Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte : un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tóte térile Europei, trimestru 15 lei. A se adresa IN ROMANIA, la administrațiunea oiarului. LA PARIS, la Havas, Laffite et Cune, 8 place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15 Fleischmarkt. IN ITALIA , la d. doctor Gustavo Croce, Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI ESEMPLARUL BUCURESCI.SI 1881 Adevĕrul mai presus de tote, căci el e vieța partitelor, puterea guvernelor și credința națiunilor. Vieță, putere, credință, cca elementele cari — puse în serviciuli unei voințe luminată și ’ntărită de patriotism — pot aduce nu numai progresul unei națiuni, ci o pun în stare chiar d’a face minuni. Datoria cea d’ântâi a celor cari au onorea spinosă d’a s’ocupa cu afacerile publice este d’a ține totdeuna deștepte și d’a se sili să ’ntărescă aceste elemente de propășire a națiunilor. Am arătat pururea amicilor noștri real ce-au făcut, când reți face ü. Le-am spus adevărul, cu atât mai crud și mai aspru, cu cât ne adresam la bărbați cari aveau aceleași credințe și aceleași aspirațiuni, ca și noi, pentru binele generale, pentru fericirea țării. Așa vom urma și acum. Sunt deja două luni de când durezi actuala sesiune legislativă și totuși mai nici un proiect d’uă însemnătate reală mare nu pate fi înscris la activul acestei sesiuni. Mai tot timpul a trecut în desbateri de proiecte mici și în nesfîrșite interpelări. Să nu se credă c’am voi s’atingem câtuși de puțin marele drept de interpelare înscris în Constituțiunea ndstră ; din contră, considerăm acest drept, cu care sunt învestiți represintanții națiunii, ca una din podobele Constituțiunii nóstre, ca uă instituțiune ce face onore spiritului liberal și î nțelepciunii poporului român. Prețuim cu atât mai mult acest drept cu cât, bine și cumpănit întrebuințat la timp oportun, el este aprope singurul mijloc prin care guvernul, bun săuréű, pate pune pe națiune în cunoștință de modul cum întrebuințeză prerogativele mari și periculose cu care envestit, ca represintante al națiunii, mai cu osebire ’n față cu străinătatea. Prețuim acest mare drept, pentru că la națiuni, chiar mai bătrâne și mai naintate de cât noi, îl vedem încă ciuntit și ’ncungiurat, în esercitarea lui, de formalități, cari ’n multe ’mprejurări îl reduc la nimic. N prețuim, pentru că stim câte lupte au trebuit aiurea spre a-1 dobăndi și pentru că vedem că vecini d’ai noștri, spre exemplu, Serbii, care să bucură de regimul constituțional de aprope tot atâta timp cât și noi, abia zilele trecute au putut înscrie acest drept între prerogativele represintanților națiunii. Dar orice drept are și datorii, orice libertate atrage după sine și respundere și datori ne credem d’a aduce aminte d-lor represintanți ai națiunii, și mai cu osebire celor din majoritate, c’a usa d’acest drept oricând și pentru afaceri, din carii unele nu merită onórea unor desbateri parlamentare, este aisbi chiar în esința dreptului, a-1 face să apară înaintea națiunii setosă de fapte ca uă instituțiune nu tocmai bună și folositare. Mai e și altceva : un obiceiu, introdus d’un șir lung de ani, face ca multe din ședințele Camerelor nóstre să rămâie fără resultate practice , să vorbescă, să discută ore ’ntregi și când să pune votul, Adunarea nu mai e în numărul cerut de regulament spre a da un vot valabil. Răpede să obosesc onor noștri represintanți, și ’n acesta nu semănă de loc cu națiunea ce i-a ales și le-a ’ncredințat grija destinărilor iei. In alte țări, spre exemplu ’n Englitera, ședințele dureză nu 4—5 ore, ca la noi, ci uneori 30 și chiar 40 de ore și represintanții națiunii stau la postul de onore ce li s’a ’ncredințat, nepermițendu-și a zădărnici prin părăsirea ședințelor laboriasele lor lucrări, nici a ’ntârdia, din cauză de obosire binele ce cată a se face pentru națiune. Ori-ce di, ori ce oră trebuie să-și aibe datoria și lucrarea iei. In afacerile private nu lasă nimeni p’a doua zi ceea ce este bine și folositor să se facă astăți. Așa, și mai mult încă trebuie să fie și ’n cele publice. Ne permitem der a supune d-lor represintanți ai națiunii aceste cugetări și exemplele din alte țări, mai cu osebire acum când secțiunile gem de proiectele însemnate ce li s’au adus de guvern și când pe fiecare cji nouă proiecte, asemenea însemnate și d’un interes general li se presintă. Sperăm că observațiunile nóstre vor fi privite ca pornite din cea mai sinceră dorință ce avem ca actuala sesiune legislativă să merite un loc de onore intre sesiunile în care s’au făcut cele mai profitabile lucrări de interes general și că d-nii represintanți își vor face uă datoriă d'a recâștiga, printr’uă lucrare încordată, timpul nu tocmai bine întrebuințat pân’acum. De mult timp în public și în corpul învățător s’au rădicat plângeri în contra legei învățământului public de la 1864. Am avut și noi ocasiunea, în mai multe rânduri, să ne arătăm părerile în acestă privință și am fost dintre cei d’anteiü care au cerut reformele ce ne păreau a fi cu totul neapărate. Cu mare bucurie dar am aflat că guvernul s’a otărît a se ocupa de cestiunea învățământului și a presinta un proiect de reforme Camerelor Legiuitore. Am fost cam surprinși însă când am aflat că nu modificăm la legea de la 1864 se propun de către guvern, ci un proiect de lege menit a înlocui legea organică de astăzi. Nu credem că e bine de a se schimba așa în întregul lor legile esistente care au dovedit, că în unele punte nu mai corespund cu necesitățile presintelor. Ni se pare că mai prudinte ar fi fost de a se aduce modificări, chiar radicale legii de la 1864 decât a se înlătura cu totul uă lege organică pentru a pune în locul iei uă altă lege care în viitor se va dovedi și ea neîndestulătore. Însă de vreme ce ne aflăm în fața unui proiect de lege care reformeza totul, de acel proiect trebuie să ne ocupăm. Noul proiect de lege presintat de onor. Conta, ministru al instrucțiunei publice și al cultelor, nu cuprinde mai puțin de 245 articole. Presintă părți escelente și părți forte discutabile. Părțile acelea care cele bune sunt tocmai se puteau presintă ca modificări la legea de la 1864. Ele sunt privitore la întocmirea sculelor, la desființarea consiliilor permanent și general și la asigurarea sortei profesorilor. Va să fbă proiectul de lege aduce îmbunătățiri în învățământ și că, din puntul acesta de vedere, merită de a fi luat în semă de Corpurile nóstre Legiuitore. Însă, alăturea cu aceste îmbunătățiri, noul proiect de lege conține inovațiuni care ne par nouă nu tocmai nemerite și cu francheță vom supune aprecierii cititorilor noiștri. Spre a stabili un control eficace asupra învățământului superior și secundar, noul proiect de lege define trei inspectori generali care „vor fi numiți prin decret Domnesc, dintre personele ce íroi fac parte din corpul învățător, care au absolvit cursul scalei normale superiore și care au fost directori de scule secundare sau profesori de universitate. “ Nu stim deca aoi sunt două condițiuni separate, sau déca inspectorul general va trebui să le aibe câte și două. Déca sunt separate nu putem admite ca inspectorul general însărcinat de a-și exercita constrolul asupra învățământului superior să pută fi ales dintre profesorii secundari. Ministrul a prevădut cazul , căci adauge : „Se vor putea însă numi ca inspectori, în cei d’anteia cinci ani de aplicațiune a legei de față și persone care nu îndeplinesc condițiunile de mai sus.“ Forte bine , dar nu e cu putință ca să se lase ministerului dreptul d’a alege, în timpul de cinci ani, pe cine va voi ca inspector general, căci aici nu este vorba de prerogativele ministrului, ci de acelea ale profesorilor cărora nu li se pute impune controlul unor omeni care n’au, nici prin titlurile, nici prin trecutul lor, că autoritate vădită, înțelegem ca, în lipsă de profesori eșiți din scala normală superioră, înființată abia de ieri, ministrul se aibe dreptul de a alege pe inspectorii generali dintre profesorii Facultăților din Bucuresci și din Iași, dar nu se pute admite acest alineat care ar autoriza pe un ministru a pune întregul învățământ din țară supt controlul unui om fără competință, neavând alte titluri decât încrederea personală a ministrului care’l numesce. Asemenea nu înțelegem dreptul ce se dă inspectorilor generali de a amenda pe loc și pene la infinit pe profesori. Ministrul a voit să se exerciteze un control asupra învățământului și toată lumea ’i va aproba. Însă controlul trebuie să fie eficace. Ore eficace pote fi controlul a trei bărbați, când el se întinde asupra tuturor scutelor din țară, primare, secundare, superiore, publice și private, când acești trei bărbați mai sunt însărcinați și cu controlul museelor, arhivelor, bibliotecelor, teatrelor, etc. Nu se pote nega că, din punctul de vedere al economiei, este mai bine de a se înființa trei inspectori decât două deci, ânsă, când e interesul învățământului în joc, nu de economii pote fi vorba. Controlul trebuie să fie eficace, ori să nu fie. Și pentru ca controlul să fie eficace, trebuie ca fiecare ramură a învățământului să aibe inspectorii săi. Sunt trei ramure principale : primar, secundar și superior; învățământul primar a avut până acum revisori. D. Conta propune de a ’i înlocui prin directorii gimnastelor, înlocuirea nu este rea, și pute da resultate mai bune decât sistema actuală. Însă învățământul secundar n’are inspectori și tocmai noua întocmire a scalelor secundare impune guvernului datoria de a crea acest inspectorat secundar, însă în nișce condițiuni care se permită inspectorilor de a -și înplini mandatul anteia trebuie ca inspectorii secundari să fie cel puțin egali în titluri cu aceia pe care vor trebuie să-i controleze, al douilea să fie în număr îndestulător ca să potă corespunde cu tote cerințele serviciului, și al treilea să aparție la tote materiile predate în cursurile secundare. Inspectorii generali, în număr de cioni, unul de litere și altul de stiință, ar fi destul pentru controlul Universităților din Bucuresci și din Iași. Venim acum la consiliul superior ce propune noul proiect de lege spre a ’nlocui Consiliul permanent și consiliul general ce se desființeză. Acest Consiliu,vice proiectul, se va compune din 11 membri : opt aleși și cei trei inspectori generali. In ce mod se aleg cei opt membri d’ântâih ? Doar de profesorii celor două Universități: Trei de către profesorii șcalelor secundare din Bucuresci , Iași și Craiova ; Trei de către institutorii din Bucuresci, Iași și Craiova. Acest mod de alegere după noi, este cu totul vițios. Antuiü, că membrii aleși nu reprezintă întregul corp profesoral, de vreme ce lasă la uă parte orașe însemnate ca Galații, Brăila, Focșanii, Ploiescii, Pitescii, Botoșani, Bârlad, unde există licee sau gimnaste . Al doilea, că nu satisface câtuși de puțin dorința corpului profesoral de a vedea tote specialitățile represintate în sînul Consiliului. Gânditu-s’a ministrul că se póte întâmpla că Universitățile din Bucuresci și din Iași să nu alegă decât profesori de literatură și că în acelaș timp, și fără precugetare profesorii secundari să nu alega decât profesori de literatură. Ce fel de consiliu va fi acela care nu va cuprinde în sînul său decât profesori de cursuri literare și nici un om de știință ? Uitat-a ministrul că acest consiliu superior este însărcinat a face programele ! Nu este dar evident că tote materiile predate în învățământul secundar, trebuie să fie represintate în Consiliul superior ? Legea votată acum un an în Francia a prevăzut cazul, și aotărît că Consiliul superior al învățământului trebuie să cuprindă în sânul său tóte specialitățile, căci acest Consiliu este însărcinat de a pregăti programele de studii. Credem dar că e uă neapărată trebuință de a se mări numărul membrilor Consiliului superior, specificând că tote materiile predate în învățământul secundar vor trebui să fie represintate și, chiemând la vot, deci nu tote gimnastele , cel puțin tote liceele din țară. In acelaș timp, nu se pute admite ca inspectorii să facă parte de Consiliul superior, pe cât timp nu se va precisa că acest Consiliu va delega din sînul sou uă secțiune permanente, căci este vădit că, prin chiar mandatul lor, inspectorii nu vor putea mai nici uă dată să asiste la ședințele secțiunei permanente. Ei nu ar putea decât să facă parte din Consiliul superior, fără a putea face parte din secțiunea permanente. Proiectul însă prevede că întregul consiliu este permaninte și că toți membrii lui trebuie să resideze în Bucureșci. Mai avem să relevăm articolul 173 care stabilesce că de acol înainte elevii și elevele de liceu „vor plăti un taxă școlară de dece lei la începutul fiecărui trimestru.“ Am vedea cu mare părere de roü introducându-se în învățământul nostru obiceiul aristocratic de a nu primi decât aceia care plătesc și de a respinge pe aceia care nu pot plăti. Țara nostră se pate făli că a introdus în învățământul public principiul democratic al gratuității, acel principiu care promite tuturor de a se adăpa la izvorul științei, și mulțămita căruia am putut vedea o sumă de superiorități eșind din rândurile poporului. Să nu ni se observe că taxa este cât se pate de mică, căci am răspunde că ea nu va apăsa decât asupra săracilor, ocrotiți până astăzi. Zece lei pe trimestru nu e nimic pentru un elev bogat, sunt însă uă sumă enormă pentru un copil sărac. Ne oprim aici pentru astăzi. Vom reveni într’un articol viitor asupra câtorva alte neajunsuri care există în noul proiect. Suntem de părere ca acel proiect nu trebuie să se pună în desbaterile Camerei înainte ca opiniunea publică prin organele de publicitate și corpul învățător să se fi pronunciat asupra lui. Gestiunile privitore la învățământ nu sunt cestiuni de partite, ci cestiuni care intereseză pe totă lumea, căci de la bună sau de la zoua lui întocmire depinde sortea generațiunilor viitare.