Romanulu, ianuarie 1881 (Anul 25)

1881-01-28

ANUL AL DQUE­ pAOI ȘI CINCILE Voiesce și vei putea. AN­U­NC­IU­RI­ Linia de 30 litere petit, pagina IV, — 40 bani Deta , » . pagina III, — 2 lei — A se adresa : IN ROMANIA, la administrațiunea­­ harului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­uie, 8 Place de la Bourse, LA LONDON, la Eugene Miroudet C­uie, 139 — 140, Fleet Street, London E C, LA VIENA, la d-nii Haasentein și Vogler. Walfischgasse 10. LA FRANCEORT, S.­M.G. L. Daube et C nne, pentru Germania, Belgia, O­­landa, Elveția și America. Articolele nepublicate se arda. 20 BANI ESEMPLARUL Redacțiunea și Administrațiunea, strada Pornitei 14. MERCURI, 28 IANUARIE, 1881. Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte : un an 48 lei; șase­­ luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tóte térile Europei, trimestru 15 lei. A se adresa IN ROMANIA, la administrațiunea oiarului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8 place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15 Fleisch­markt. IN ITALIA , la d. doctor Gustavo Croce, Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI ESEMPLARUL BUCURESCI.SI 1881 Ad­evĕrul mai pre­sus de tote, căci el e vieța partitelor, puterea guver­nelor și credința națiunilor. Vieță, putere, credință, cca ele­mentele cari — puse în servi­ciul­i unei voințe luminată și ’ntărită de patriotism — pot aduce nu numai progresul unei națiuni, ci o pun în stare chiar d’a face minuni. Datoria cea d’ântâi a celor cari au onorea spinosă d’a s’ocupa cu a­­facerile publice este d’a ține tot­de­­una deștepte și d’a se sili să ’ntărescă aceste elemente de propășire a na­țiunilor. Am arătat pururea amicilor noș­tri real ce-au făcut, când reți face ü. Le-am spus adevărul, cu atât mai crud și mai aspru, cu cât ne adre­sam la bărbați cari aveau acelea­și credințe și acelea­și aspirațiuni, ca și noi, pentru binele generale, pen­tru fericirea țării. Așa vom urma și acum. Sunt deja două luni de când du­­rezi actuala sesiune legislativă și totuși mai nici un proiect d’uă în­semnătate reală mare nu pate fi în­scris la activul acestei sesiuni. Mai tot timpul a trecut în des­­bateri de proiecte mici și în nesfîr­­șite interpelări. Să nu se credă c’am voi s’atin­­gem câtuși de puțin marele drept de interpelare înscris în Constitu­­țiunea ndstră ; din contră, conside­răm acest drept, cu care sunt în­vestiți represintanții națiunii, ca una din podobele Constituțiunii nóstre, ca uă instituțiune ce face onore spi­ritului liberal și î nțelepciunii popo­rului român. Prețuim cu atât mai mult acest drept cu cât, bine și cumpănit în­trebuințat la timp oportun, el este aprope singurul mijloc prin care guvernul, bun său­réű, pate pune pe națiune în cunoștință de modul cum întrebuințeză prerogativele mari și periculose cu care e­nvestit, ca re­­presintante al națiunii, mai cu ose­bire ’n față cu străinătatea. Prețuim acest mare drept, pen­tru că la națiuni, chiar mai bătrâne și mai naintate de cât noi, îl vedem încă ciuntit și ’ncungiurat, în eser­­citarea lui, de formalități, cari ’n multe ’mprejurări îl reduc la nimic. N­ prețuim, pentru că stim câte lupte au trebuit aiurea spre a-1 do­­băndi și pentru că vedem că vecini d’ai noștri, spre exemplu, Serbii, care să bucură de regimul constituțional de aprope tot atâta timp cât și noi, abia zilele trecute au putut înscrie acest drept între prerogativele re­­presintanților națiunii. Dar ori­ce drept are și datorii, ori­ce libertate atrage după sine și respundere și datori ne credem d’a aduce aminte d-lor represintanți ai națiunii, și mai cu osebire celor din majoritate, c’a usa d’acest drept ori­când și pentru afaceri, din carii u­­nele nu merită onórea unor desbateri parlamentare, este aisbi chiar în esința dreptului, a-1 face să apară înaintea națiunii setosă de fapte ca uă in­stituțiune nu tocmai bună și folosi­­tare. Mai e și alt­ceva : un obiceiu, in­trodus d’un șir lung de ani, face ca multe din ședințele Camerelor nóstre să rămâie fără resultate practice , să vorbescă, să discută ore ’ntregi și când să pune votul, Adunarea nu mai e în numărul cerut de regula­ment spre­ a da un vot valabil. Răpede să obosesc onor­ noștri re­presintanți, și ’n acesta nu semănă de loc cu națiunea ce i-a ales și le-a ’ncredințat grija destinărilor iei. In alte țări, spre exemplu ’n En­­glitera, ședințele dureză nu 4—5 ore, ca la noi, ci une­ori 30 și chiar 40 de ore și represintanții națiunii stau la postul de onore ce li s’a ’ncredințat, nepermițendu-și a ză­dărnici prin părăsirea ședințelor la­­boriasele lor lucrări, nici a ’ntârdia, din cauză de obosire binele ce cată a se face pentru națiune. Ori-ce di, ori­ ce oră trebuie să-și aibe datoria și lucrarea iei. In afacerile private nu lasă ni­meni p’a doua­­ zi ceea ce este bine și folositor să se facă astăț­i. Așa, și mai mult încă trebuie să fie și ’n cele publice. Ne permitem der a supune d-lor represintanți ai națiunii aceste cu­getări și exemplele din alte țări, mai cu osebire acum când secțiunile gem de proiectele însemnate ce li s’au a­­dus de guvern și când pe fie­care cji nouă proiecte, asemenea însem­nate și d’un interes general li se presintă. Sperăm că observațiunile nóstre vor fi privite ca pornite din cea mai sinceră dorință ce avem ca ac­tuala sesiune legislativă să merite un loc de onore intre sesiunile în care s’au făcut cele mai profitabile lucrări de interes general și că d-nii represintanți își vor face uă datoriă d'a recâștiga, printr’uă lucrare în­cordată, timpul nu tocmai bine în­trebuințat pân’acum. De mult timp în public și în cor­pul învățător s’au rădicat plângeri în contra legei învățământului pu­blic de la 1864. Am avut și noi ocasiunea, în mai multe rânduri, să ne arătăm păre­rile în acestă privință și am fost dintre cei d’anteiü care au cerut re­formele ce ne păreau a fi cu totul neapărate. Cu mare bucurie dar am aflat că guvernul s’a otărît a se ocupa de cestiunea învățământului și a pre­­sinta un proiect de reforme Came­relor Legiuitor­e. Am fost cam surprinși însă când am aflat că nu modificăm­ la legea de la 1864 se propun de către gu­vern, ci un proiect de lege menit a înlocui legea organică de astăzi. Nu credem că e bine de a se schimba așa în întregul lor legile e­­sistente care au dovedit, că în unele punte nu mai corespund cu necesi­­­tățile presintelor. Ni se pare că mai prudinte ar fi fost de a se aduce modificări, chiar radicale legii de la 1864 de­cât a se înlătura cu totul uă lege organică pentru a pune în locul iei uă altă lege care în viitor se va dovedi și ea neîndestulătore. Însă de vreme ce ne aflăm în fața unui proiect de lege care re­­formeza totul, de acel proiect tre­buie să ne ocupăm. Noul proiect de lege presintat de onor. Conta, ministru al instrucțiu­nei publice și al cultelor, nu cu­prinde mai puțin de 245 articole. Presintă părți escelente și părți forte discutabile. Părțile acelea care cele bune sunt tocmai se puteau presintă ca modificări la legea de la 1864. Ele sunt privitore la întocmirea scule­­lor, la desființarea consiliilor perma­nent și general și la asigurarea sor­tei profesorilor. Va să­­ fb­ă proiectul de lege aduce îmbunătățiri în învățământ și că, din puntul acesta de vedere, merită de a fi luat în sem­ă de Corpurile nóstre Legiuitore. Însă, alăturea cu aceste îmbună­tățiri, noul proiect de lege conține inovațiuni care ne par nouă nu toc­mai nemerite și cu francheță vom supune aprecierii cititorilor no­i­­ștri­. Spre a stabili un control eficace asupra învățământului superior și secundar, noul proiect de lege de­­fine trei inspectori generali care „vor fi numiți prin decret Domnesc, dintre personele ce íroi fac parte din corpul învățător, care au absolvit cursul scalei normale superiore și care au fost directori de scule se­cundare sau profesori de univer­sitate. “ Nu stim deca aoi sunt două con­­dițiuni separate, sau déca inspecto­rul general va trebui să le aibe câte­ și două. Déca sunt separate nu putem ad­mite ca inspectorul general însărci­nat de a-și exercita constrolul asu­pra învățământului superior să pută fi ales dintre profesorii secundari. Ministrul a prevădut cazul , căci adauge : „Se vor putea însă numi ca in­spectori, în cei d’anteia cinci ani de aplicațiune a legei de față și per­­sone care nu îndeplinesc condițiunile de mai sus.“ Forte bine , dar nu e cu putință ca să se lase ministerului dreptul d’a alege, în timpul de cinci ani, pe cine va voi ca inspector general, căci aici nu este vorba de preroga­tivele ministrului, ci de acelea ale pro­fesorilor cărora nu li se pute im­pune controlul unor omeni care n’au, nici prin titlurile, nici prin trecutul lor, că autoritate vădită, înțelegem ca, în lipsă de profe­sori eșiți din scala normală supe­­rioră, înființată abia de ieri, minis­trul se aibe dreptul de a alege pe inspectorii generali dintre profesorii Facultăților din Bucuresci și din Iași, dar nu se pute admite acest alineat care ar autoriza pe un ministru a pune întregul învățământ din țară supt controlul unui om fără competință, neavând alte titluri de­cât încrede­rea personală a ministrului care’l numesce. Asemenea nu înțelegem dreptul ce se dă inspectorilor generali de a amenda pe loc și pene la infinit pe profesori. Ministrul a voit să se exerciteze un control asupra învățământului și toată lumea ’i va aproba. Însă con­trolul trebuie să fie eficace. Ore efi­cace pote fi controlul a trei bărbați, când el se întinde asupra tuturor scutelor din țară, primare, secunda­re, superiore, publice și private, când acești trei bărbați mai sunt însăr­cinați și cu controlul museelor, ar­hivelor, bibliotecelor, teatrelor, etc. Nu se pote nega că, din punctul de vedere al economiei, este mai bine de a se înființa trei inspectori de­cât două­ deci, ânsă, când e inte­resul învățământului în joc, nu de economii pote fi vorba. Contro­lul trebuie să fie eficace, ori să nu fie. Și pentru ca controlul să fie e­­ficace, trebuie ca fie­care ramură a învățământului să aibe inspectorii săi. Sunt trei ramure principale : primar, secundar și superior; învă­țământul primar a avut până acum revisori. D. Conta propune de a ’i înlocui prin directorii gimnastelor, înlocuirea nu este rea, și pute da resultate mai bune de­cât sistema actuală. Însă învățământul secundar n’are inspectori și tocmai noua în­tocmire a scalelor secundare impune guvernului datoria de a crea acest inspectorat secundar, însă în nișce condițiuni care se permită inspec­torilor de a -și înplini mandatul an­­teia trebuie ca inspectorii secundari să fie cel puțin egali în titluri cu aceia pe care vor trebuie să-i con­troleze, al douilea să fie în număr îndestulător ca să potă corespunde cu tote cerințele serviciului, și al treilea să aparție la tote materiile predate în cursurile secundare. Inspectorii generali, în număr de cioni, unul de litere și altul de sti­­ință, ar fi destul pentru controlul Universităților din Bucuresci și din Iași. Venim acum la consiliul superior ce­­ propune noul proiect de lege spre a ’nlocui Consiliul permanent și consiliul general ce se desființeză. Acest Consiliu,­­vice proiectul, se va compune din 11 membri : opt aleși și cei trei inspectori ge­nerali. In ce mod se aleg cei opt mem­bri d’ântâih ? Doar de profesorii celor două U­­niversități: Trei de către profesorii șcalelor secundare din Bucuresci , Iași și Craiova ; Trei de către institutorii din Bu­curesci, Iași și Craiova. Acest mod de alegere după noi, este cu totul vițios. Antuiü, că membrii aleși nu re­­prezintă întregul corp profesoral, de vreme ce lasă la uă parte orașe în­semnate ca Galații, Brăila, Focșanii, Ploiescii, Pitescii, Botoșani, Bârlad, unde există licee sau gimnaste . Al do­ilea, că nu satisface câtuși de puțin dorința corpului profesoral de a vedea tote specialitățile repre­­sintate în sînul Consiliului. Gânditu-s’a ministrul că se póte întâmpla că Universitățile din Bu­curesci și din Iași să nu alegă de­cât profesori de literatură și că în acelaș timp, și fără precugetare pro­fesorii secundari să nu alega de­cât profesori de literatură. Ce fel de consiliu va fi acela care nu va cuprinde în sînul său de­cât profesori de cursuri literare și nici un om de știință ? Uitat-a ministrul că acest consiliu superior este în­sărcinat a face programele ! Nu este dar evident că tote materiile predate în învățământul secundar, trebuie să fie represintate în Consi­liul superior ? Legea votată acum un an în Fran­cia a prevăzut cazul, și a­otărît că Consiliul superior al învățământului trebuie să cuprindă în sânul său tóte specialitățile, căci acest Consiliu este însărcinat de a pregăti progra­mele de studii. Credem dar că e uă neapărată trebuință de a se mări numărul membrilor Consiliului superior, spe­cificând că tote materiile predate în învățământul secundar vor trebui să fie represintate și, chiemând la vot, deci nu tote gimnastele , cel puțin tote liceele din țară. In acelaș timp, nu se pute ad­mite ca inspectorii să facă parte de Consiliul superior, pe cât timp nu se va precisa că acest Consiliu va delega din sînul sou uă secțiune per­­manente, căci este vădit că, prin chiar mandatul lor, inspectorii nu vor putea mai nici uă dată să asiste la ședințele secțiunei permanente. Ei nu ar putea de­cât să facă parte din Consiliul superior, fără a putea face parte din secțiunea permanente. Proiectul însă prevede că întregul consiliu este permaninte și că toți membrii lui trebuie să resideze în Bucureșci. Mai avem să relevăm articolul 173 care stabilesce că de acol îna­inte elevii și elevele de liceu „vor plăti un taxă școlară de d­ece lei la începutul fie­cărui trimestru.“ Am vedea cu mare părere de roü introducându-se în învățământul nos­tru obiceiul aristocratic de a nu primi de­cât aceia care plătesc și de a respinge pe aceia care nu pot plăti. Țara nostră se pate făli că a in­trodus în învățământul public prin­cipiul democratic al gratuității, acel principiu care promite tuturor de a se adăpa la izvorul științei, și mul­­țămita căruia am putut vedea o­ sumă de superiorități eșind din rân­durile poporului. Să nu ni se observe că taxa este cât se pate de mică, căci am răs­punde că ea nu va apăsa de­cât a­­supra săracilor, ocrotiți până astăzi. Z­ece lei pe trimestru nu e nimic pentru un elev bogat, sunt însă uă sumă enormă pentru un copil sărac. Ne oprim aici pentru astăzi. Vom reveni într’un articol viitor asupra câtor­va alte neajunsuri care există în noul proiect. Suntem de părere ca acel proiect nu trebuie să se pună în des­bate­rile Camerei înainte ca opiniunea publică prin organele de publicitate și corpul învățător să se fi pronun­­ciat asupra lui. Gestiunile privitore la învățământ nu sunt cestiuni de partite, ci cestiuni care intereseză pe totă lumea, căci de la bună sau de la zoua lui întocmire depinde sortea generațiunilor viitare.

Next