Romanulu, noiembrie 1881 (Anul 25)

1881-11-26

f t ANUL AL DOUE­ SfECI ȘI CINCILE Redacțiunnea și Administrațiunea strada Donmei 14. Voiesce și vei putea ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV, — 40 bani Deto , , , pagina III, — 2 lei — A se adresa: IM ROMANIA, la administrațiunea­­ ziarului. LA PARIS, la Havas. Laffite et C­une. 8 Place de la Bourse, LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street, London E. C. LA VIENA , la d-nii Haasentein și Vogler. Walfischgasse 10. A.,' -> LA FRANCFORT, S.-M. G. L. Daube et C- nie, ' '*/ pentru Germania, Belgia, 0* landa, Elveția și America. Articolele nepublicate se ardü. 20 BANI ESEMPLARUL i rana KW BDCDRESGI, 1Ä? 1881 Comercianții din Capitală au su­pus, anul trecut, Camerelor dă pe­­tițiune, ’n care arătau unele din nea­junsurile de care sufere comercial și indicau ore­care ’ndreptări. Din nefericire, cestiunea nu era­­ de ajuns studiată. Nici relele arătate nu erau cele mai mari, nici îndreptările propuse cele mai nemerite. Apariția predomina prea mult fon­dul reale al lucrurilor în numita pe­­tițiune și deci era firesc ca ea să nu găsescă ’n Adunarea deputaților re­­sunetul și sprijinul la care s’astep­­tau petiționarii. Petițiunea a fost dar înlăturată. Cestiunea merită totuși uă deose­bită atențiune. Comerciantele fiind într’adevăr un mijlocitor între producător și con­sumator, el îndeplinesce un rol în­semnat în societate. Prin intermediul lui, producătoarele pământean duce departe peste țări și mări, ori­unde să simte trebuință produsele muncii sale și tot prin el producătorul din afară ofere consu­­mațiunii interne produse pe care nu le are țara. Intr’un cuvânt, rolul comerciului este d’a alesni schimbul între na­țiuni. Cu cât națiunile au propășit, cu cât mi­jlocele de comunicare au spo­rit și s’au înlesnit, cu atât comer­ciul a câștigat în desvoltare și ’n însemnătate. Așa a fost pretutindeni, așa și la noi. Comerciul are trebuință de capi­tale și de credit. Capitalul îi lipsia aprope cu de­săvârșire la noi până anii trecuți, fi­ind­că nu se putea dobândi de­cât în condițiuni forte grele, cu dobânzi atât de urcate, în­cât treceau peste câștigurile ce ofere în genere acest mod de muncă, mai cu osebire când e esercitată onest. Crearea Băncii naționale a Ală­turat și va alătura din ce A ce mai mult acest neajuns. Ea ține la disposițiunea comer­cianților serioși, capitalele trebuitore, în condițiuni atât de ușore, în­cât să pere fice că comercial să găsesce acum într-o posițiune de cel puțin de trei ori mai favorabile de­cât mai nainte. Dockurile, care vor începe a func­ționa­­ cheiurile ce s’a decis a se face­­ mai multe porturi, îi vor u­­șura și mai mult acestă posițiune. Aceste lucrări însă făcute, sau a­­própe d’a se face, nu vor pute da resultatele mulțămitore ce cu drept cuvânt s’așteptă de la ele, dacă co­merciul român nu se va pune c’un minut mai nainte A stare d’a in­spira­tă desăvârșită Acredere, adică d’a atrage creditul. Creditul, este soiut, nu se impune, nici să legifereză. El să dobândesce. Spre a-l dobândi casă trebuiesc fre­care condițiuni, dintre care unele la noi lipsesc cu totul, or altele o mare parte. Intre aceste condițiuni, semnalăm d­ă cam dată, reservându-ne a re­veni cu mai multe amănunte, urmă­­torele două: 1) Intabularea firmelor comerciale; 2) Registre ținute conform pres­crierilor codicelui de comercia. La noi, spre a se face cine­va co­merciant, n’are de­cât să achirieze un prăvălia, să cumpere câtă-va marfă, să puie afară uă tablă, ș’a­­tâta tot. Va fi dat mai nainte faliment, a­­cesta pare a nu preocupa pe nimeni; îndată ce acel om își va fi schimbat numele sau va pune pe tablă numai numele vrenui tovarăș, de multe ori un om de paie, întreprinde nesupă­rat comercial. Deprins cu falimentele, când a is­­butit a mai înșela pe cine­va ca să ’i dea marfă pe credit, dă un nou faliment când marfa s’a vândut și creditorii nu mai au din ce să se despăgubască; căci banii n’au cum să-i urmărăscă, or altă avere ce a mai putut posede, a fost trecută din vreme pe numele socieî, sau al unui amic comple sinte. In ast­fel de condițiuni, și mai cu osebire când asemene fapte se pro­duc des­pruă piață, e firesc ca ea să nu inspire Acredere și comercial iei să nu potă dobândi credit. Comercianții cu adevărat onești și muncitori sunt singurii care sufer consecințele acestor fapte imorale. Adevărații fraudatori, când sunt condamnați, stau cât­va timp în puș­căria, dar când ei, după ce și-au făcut termenul, rîd ei înșii de cre­ditorii naivi, cari le-au încredințat avutul lor. Ar trebui dor, în interesul adevă­ratului comercia onest și folositor țărei, să se puie capăt acestor în­­drăsnețe jafuri, care să comit jiua c­améra mare c’un curagiu demn numai de căușele bune și oneste. Acesta s’ar pute face obligându-se toți comercianții a-și înscrie firmele la tribunalul său la camera de co­­merciu, declarând felul comerciului ce fac, capitalele de care dispun, etc., și ’ndatorându-se toți, fără osebire, a ține registrele prevăzute de codi­cele comerciale. Ast­fel, controlul autorităților ar fi mai mare, mersul întreprinderii s’ar constata și cu și, și fraudato­­rele— când va ’nceta plățile — va fi recunoscut și dovedit prin chiar registrele ca falit fraudulos și deci mai aspru pedepsit. Temerea de pedepsa criminală, care A organisarea ce propunem va fi tot­dea­una urmarea gestiunii neo­neste — va Afrena curagiul înșelă­torilor. • ’ .J­ . I f;î;­­; ;.j I ; iy : , Acestea vă dată făcute, trebuie­­ să ne gândim că Statul are cel d’ân­­tâi­ interes d’a protege comerciul stabil, comerciul ce se pune A con­dițiuni d’a atrage ș’a merita credit, în contra comerciului ambulant care — în unire cu indivizi din cei ce se fac comercianți numai cu scopul d’a-și însuși averi străine — face adevăratului comerciu serios uă con­­curență omorîtore. Supunem aceste cugetări d-lui ministru al comerciului și lucrărilor publice care — după cum anunță mesagiul de deschidere a actualei se­siuni legislative, are să prezinte Ca­merelor mai multe proiecte privi­­tore la comerciu. Am spus ieri că guvernul a pre­­sintat comisiunea de răspuns la Dis­cursul Tronului actele diplomatice privitore la cestiunea Dunărei. Acesta infom­ațiune nu era toc­mai exactă. Comisiunea a cerut guvernului pre­­sintarea actelor diplomatice; guver­nul însă în considerațiune că ces­tiunea și negocierile su­nt încă pen­dinte și că este în contra tuturor usurilor diplomatice d’a se comunica actele în timpul negocierilor, s’a măr­ginit a da numai verbal explicațiu­­nile cele mai amănunțite. D-nii Gl. Vernescu și T. L. Maio­­­­rescu, care represintau oposițiunea­­ în comisiunea de răspuns la Discur­­­­sul Tronului, au stăruit a cere pre­­­­sintarea actelor diplomatice și asu­pra refusului guvernului, și-au­ dat demisiunea din comisiune. Astă­zi se va procede, se crede, la alegerea a alți doui membrii în lo­cul celor demisionați. SERVICIUL TELEGRAFIC AL A­GUCINȚIEI HAVAS Haga. 6 Decembre.—Camera olandeză a adoptat creditul cerut pentru postul de în­sărcinat de afaceri al Țerilor-de-jos la Bu­­curesci, Berlin, 6 Decembre.—Cornițele Kalnoky, întorcându-se din Petersburg, a ajuns as­­ta­ de la Berlin, va vedea mâne pe princi­pele de Bismarck. Sofia. 6 Decembre. — S’a aflat cu plă­cere că interpelarea făcută în camera de­putaților din Bucureșci asupra situațiunei Românilor în Bulgaria, a fost retrasă și se asigură că guvernul princiar n’a refu­­zat nici să dată unei comunități române stabilite în Bulgaria d’a primi instrucțiunea de la profesorii români. Nik­ad-pașa, cel d’anteia comisar al co­misiunei pentru Vakoufi, placă în conce­­diu do­uă lună. S­. D. Balabanof, aginte diplomatic al Bul­gariei la Constantinopole, a ajuns la Sofia în virtutea unui concediu. Incidentul întâmplat între ministrul de interne și redactor ele­ gerante al ziarului Vocea Bulgariei n’are nici oă ’nsemnătate politică. Viena. 6 Decembre —Camera deputaților a respins propunerea minorităței comisiu­­nei, care tindea la desaprobarea aserțiu­nilor ministerului Justiției în ședința de Sâm­bătă în contra deputaților germani din Bo­­emia. INFORMAȚIUNI D. I. Ghica, trimis extra­ordinar și mi­nistru plenipotențiar al României la Londra, a plecat astăzi dimineță la postul său. Alegătorii colegiului I din Galați au fost chiemați în ziua de 23 cuvinte a alege în consiliul comun ale 2 consiliare. Din listele totale de 400 alegători au luat parte la vot 33. Resultatul a fost cel următor: d. G. Mi­­hăilescu, actualele directore al ministerului instrucțiunei, a întrunit 24 voturi și d. G. Antake 21. Adversarii acestor candidați au avut: d. Ilie Deciu 12 voturi și d. dr. Talceanu 8. Pentru că în zilele de 11 Octombre și 8 Noembre, dile fixate pentru alegerea membrilor­ camerei de comerciu din Bucuresci, nu s’au presintat de­cât forte puțini ale­gători, ministerul agriculturei, în virtutea art. 5 din legea camerilor de comerciu, a numit membrii onorifici la acea cameră pe d-niî : Ștefan Ionide, Răducan Ion, V. I. Socec, Ștefan Dumitrescu, Dim. Tănăsescu, Petre Dancovici, N. Hagi Stoica (fiul). La concursul agricole și industriale din județul Covurlui s’au împărțit 12 medalii de aur, 25 de argint, 60 de bronz și suma de 4760 lei recompense bănesc­. JOUI, 26 NOEMBRE 1881 Luminează-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte: un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote gările Europei, trimestru 15 lei­­ se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diarului. LA PARIS, la Havas, Laffite et C­une, 8 place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G Popovici, 15 Fleisch­markt. IN ITALIA, la d. doctor Gustave Croce Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusd. 20 BANI ESEMPLARUL Despre reforma magistraturei judecătoresc! (Urmare 1) Una din obiecțiunile cele mai tari ce­ mî pare că se face în contra alegerii magis­traților este că judecătorul ca om n’o să potă fi cu totul scutit de resentimentul ce suntem predispuși naturalminte a avea con­tra aceluia care ne contrariază în scopu­rile sau dorințele nóstre și ne-ar iubi în a­­morul propriu, prin neîncrederea ce se ma­nifestă în refularea votului său, și care de la un moment la altul póte cădea supt­ ju­­ridicțiunea magistratului ofensat. Niminea nu pute nega seriositatea și justeța unei a­­semenea obiecțiunî. Pericolele ce ar putea isvorî pentru justiție și lit­iganț­î din nisce asemenea situațiunî și împregiurărî aprópe înlăturabile, pentru că inerințî sistemului electivității, sunt evidente și nu mai au tre­buință de demonstrațiune. Căci cu totă se­­creteța ce se pretinde a se păstra voturi­lor, în mare parte se cunosc cu timpul a­­ceia cari au votat contra sau pentru. Lucru de mirare însă! Tocmai când mă găsiam în convorbire cu un vech­in amic a­­supra acestor dificultăți inevitabile, și­­ măr­­turisăm că nu vedeam mijlocul cum s’ar putea garanta imparțialitatea­ și seninătatea de inimă, ce un judecător trebuie să păs­treze de uo­potrivă pentru toți litiganții cu principiul electivității magistraților, distinsa persană, care numai om de lege nu­­ este, dar inteliginte și pătrunzător, ca toți agri­cultorii noștri, după uă pausă de cugetare îmi răspunde , forte ușor. — Cum ? îl în­trebai numai de­cât. Cel ales, îmi răs­punse, într’uă plasă, să fie trimis în alta, cel ce este ales de un județ să fie trimis în altul, cu alte cuvinte județele și ocalele să-și schimbe judecătorii între sine. Ade­vărul este că eu rămăsese surprins și mul­­țămit de acest evrica politic al amicului mers, care îmi proba prin acesta că Româ­nii n’au perdut­ nimic din calitățile străbu­nilor lor, cari erau luați de la cornele plu­gului spre a li se încredința dictature și consulate. Două obiecțiuni însă s’ar putea face a­­cestei măsuri. Mai ántâiu străgănirea. Dar cine voiesce să aibă u­ bună justiție prin întocmirea unui bun sistem­­ judiciar, nu trebuie să se dea în lături de ori-ce sacri­ficii posibile, pentru că justiția, care este basa societăților libere, nu va fi nici vă­­dată cumpărată prea scump, ori­cât de mari ar fi sacrificiile ce se vor face pentru den­sa. Ea întorce îndecit și însuțit poporelor cari o iubesc și o cultivă. Deosebit de acesta noi am arătat deja, și asupra acestui punt suntem toți de a­­cord, că reducăndu-se numărul magistrați­lor mai mult de jumătate ceî­l­alțî pot fi remunerați așa de bine în­cât să potă pre­întâmpina fără multă dificultate spesele de transport și instalațiune. Dăcă astă­ dî cu nesiguranța ce domnesce în magistratură sunt mulți cari se supun dificultăților și speselor de strămutare, cu atât mai mult se vor supune atunci când vor fi mult mai bine plătiți și când vor fi [șiruri pentru un period de cinci ani, timpul cel mai nemerit după părerea mea, pentru preînoirea sau realegerea magistraților. Judecătorul după espirarea termenului de cinci ani pentru care a fost ales, să aibă facultatea de a-șî propune candidatura sau în circumscripțiu­­nea unde a funcționat sau unde a fost ales originarminte. Când judecătorul s’ar a­­lege cu unanimitate de voturi, póte fi scutit, de schimb sau strămutare (cessante causa cessat effectus). Cea de a doua obiecțiune ar fi că prin strămutarea judecătorilor din localitatea unde au fost aleși s’ar distruge motivul cel mai puternic pe care se baseza sistemul electi­vității , pentru că atunci cetățenii n’ar mai fi judecați de aceia în cari au pus totă stima și ’ncrederea lor, dor de judecători străini, aleși și trimiși din alte localități. Nu se pote nega tăria acestei obiecțiuni , de­și arbitrii sunt impuși adesea de jude­cător fără ca ei să-și­­ perda valorea lor morală. Cu tote acestea obiecțiunea nu este tocmai așa de tare cum pare la prima ve­dere, pentru că cetățenii alegători sciind că acela de care sunt judecați, de­și străin și necunoscut, pate pentru dânșii, este însă alesul unei plășî sau unui județ întreg și egal în capacitate cu acela pe cari și l’au ales spre a judeca pe semenii lor, se vor încrede și liniști. Recunosc eu însu­mă că situațiunea nu este identică și că nu se pote respunde în mod satisfăcător la acesta obiecțiune; dar nu pot să-mi închipuiesc­­ă combinațiune mai nemerită spre a concilia principiul electivității cu credința ce împri­cinații trebuie să aibă în nepărtinirea ju­decătorului. Și n’am de­cât să fac omagiele mele aceluia care ar putea găsi uă măsură mai practică și mai nemerită de­cât a­­cesta. Sunt unii cari admit sistemul electivității cu condițiune însă ca magistratul vă-dată ales se remână inamovibil. Nu mi se pare oportun și nemerit a intra în fond asupra unei teorii, care a făcut se restine de mai multe ori tribuna adunărilor legislative și a dat de lucru la mulți publiciști și filosofi, mai cu sămă când stia că diligentul public român a avut ocasiunea de a citi chiar în colonele ospitaliere ale acestui diar, opiniu­­nea multor învățați distinși asupra viitului, ce nat­uralminte portă în sine principiul in­amovibilității , care represintă mortea și inerția, și care prin consecință nu este un principiu. Ori­cine a meditat îndelung asupra a­­vantagielor și desavantagielor inamovibili­tății d’uă parte, și a periodicelor alegeri de alta, ș’a cântărit fără părtinire și pe unele și pe altele, a trebuit să se convingă numai de­cât că este de preferat cel din urmă celui d’anteiű. Ast­fel dar între cele două rele nu mai rămâne îndoială că trebuie ales cel mai mic.—Imobilitatea, chiar în ordinea universală a lucrurilor este negațiune­a miș­cării, și prin urmare a progresului și a vie­ții , de­și cel mai profund cugetător al an­tichității nega absoluta imobilitate în legile naturii. Dar chiar dacă ar fi în adevăr a­­cesta imobilitate, ea nu este de­cât un es­­cepțiune la legile universale ale progresului și mișcării, cari trebuiesc să predomine și în ordinea morală a legilor politice. Să ad­mitem dar și noi în reforma organisării judecătoresc­ inamovibilitatea numai pentru consilierii înaltei curți, cr periodica alegere ca lege generală a mișcării și preînoirii vieții morale a justiției. Dar chiar descinzând din sfera înaltă a teoriilor filosofice, cari nu sunt de sigur străine în materie de legiferare, putem să ne convingem ușor că și din puntul de vedere practic inamovibilitatea magistra­ților nu pute fi admisă ca normă gene­rală într’u­ reformă judiciară rațională. Noi am observat chiar de la începutul acestei scrieri, că uă lege pentru ca să fie bună și folositare pentru un popor, trebuie să co­respundă caracterului și să armoniseze cu tendințele și înclinațiunile sale. Apoi dacă nu mă înșel, tendințele și aspirațiunea po­porului român nu este molatica inerție a poparelor origntale, dar mișcarea, progre­sul și viața supt tóte formele iei."; Abstracțiune însă făcând despre carac­terul propriu al Românilor, și despre com­patibilitatea principiului democratic al ale­gerii cu deprinderile și moravurile sale— putem susține cum că acest principiu este mult mai conform și mai potrivit de­cât acela al inamovibilității, nu numai cu ca­racterul poporului român, dar în general cu natura omului.—Acest om, pe care îl cunoscem fie­care mai mult, sau mai puțin, are de regulă trebuință de stimulențî, de un mobil real și positiv spre a-șî îndeplini dătoria; și acest mobil sau stimulanți—pe A se vedea .Românul­ de la 20 și 22 Noembre.

Next