Romanulu, ianuarie 1889 (Anul 33)
1889-01-28
86 mult urmărit pentru mai multe fapte comise în Arțari din Ialomița, unde are părinți cu avere și este și desertor; un altul, Constantin I. Budiștanu din Nana, este urmărit încă și pentru falsificare de moarte. * * * Romania Liberă desminte scirea dată de Epoca referitore la darea în judecată a d-lui Patrulius. * * * Juriul de examinare pentru numirea de medici veterinari de județe în locurile vacante, a dat ierîj rezultatul acestui examen . Au reușit următorii concurenți : d-nii medici veterinari Alexandrescu, Timuș, Sergiescu, Cotescu, Dimitrescu Liiceanu, Căpitănescu și Bouleanu. * * * Dintre contingentul cel nou al armatei parted pentru armata permanentă va fi chemată pe Zuua de 1 Februarie sub arme, éi cea teritorială la 15 Martie. * * * Ia bugetul pe anul viitor al Statului major.Intre alte îmbunătățiri s’a "prevestutf ș’o sumă pentru trimiterea mai multor ofițeri de a urma ședia de statâ major în strainétatee. * * * Se desminte scriea răspândită despre colonelul Maican că ar fi înebunit în penitenciarul de la Văcăresci. * * * Se vorbesce, în urma demisionarel dlui L. Catargi, despre alegerea dlui George Cantacuzino, ca președinte al Camerei. * * * Se desminte scriea cum că d. Economu, prefect de Dolj, are să fiâ înlocuit cu d. colonel Logadi. * * * Juriul proesoral constituit pentru a judecareca profesorul craioven Sinagaglia mai pate râmâne ca profesor, deși a fost achitat de curtea cu jurați pentru fapta sea de astă vari, s’a rostit în favorul profesorului Sinigaglia. * * * Mâine d. D. Moruzzi, fost prefect de poliție, va fi confruntat cu fostul ofițer de gardiști, Stoenescu. * * * D. Maimarolu a fost însărcinat de către d. ministru de interne cu facerea unu proiect de penitenciar model pentru a se servi cu el la restaurarea unora din penitenciarele din ora. Scrisore din Budapesta Corespondență particulară a Românului( Domnule Director, 23 Ianuarie. Mi s’a urât și mie d’atâta stagnare. Aprópe două săptămâni au trecut și guvernul tot acolo este și afil cu proiectul unde a fost la început, în fața unei oposițiuni care pare hotârîta a lupta până la cuțit contra proiectului militar. Zadarnic guvernul și-a pus în luptă pe cei mai buni oratori, zadarnic s’a pus chiar d. Zokay, romancierul, se vorbéscu, oposiția s’a încăpățînat, și se face că chiar când camera, unde d. Tisza dispune de u majoritate destul de mare, va vota proiectul, acela va fi respins în casa magnaților (seniorilor) unde conservatorii, aderenții d-lui Appony dispune de forțe mai mari decât chiar guvernul, cu tote că abea trece fii în care M. S. Regele, după propunerea d-lui Tisza desigur, să nu numască câte un nou membru, devotat guvernului, în casa Seniorilor, unde nu prin alegere ci ori din nașcere, deci esc baron ori graf, ori prin numire poți ajunge. Ultima ședință, cea de ieri, a fost tot așa de zgomotosă ca celelalte ședințe ale Camerei. Pentru primirea proiectului au vorbit dol. Demko și Carol Pulsky. Acest din urmă cu deosebire din punct de vedere militar primeșce proiectul. Contra aü vorbit dd. Szadovsky, Madarász, Veres și Mocsáry. Acest din urmă, ales al Caransebeșenilor a insistat cu deosebire asupra împrejurărei că prin votarea proiectului guvernamental s’ar aduce cele mai mari prejudiul constituției Igreî, căreia i se va lua putința de a avea oă armată pe care s’o poată comândui ea singură. Combate mai departe părțile din proiect ce le-a susținut ministrul șcalelor Csaky, care a fus că tinerimea maghiară să se ocupe mai mult și mai serios de limba germană. Termină declarând că se asociază cu prietenul său Madarasz și Ugrón și fac apel cu toții la tineret să nu lase ca limba maghiară și independența țârii să fie zdrobită printr’uă lege de natură a pune sub epitropia Austriei întregul regat unguresc. Scrisorea lui Stanley Agenda «Reuter» publică scrisorea ce Stanley a adresat’o lui Tippo-Tip din Bona de Bonalaia. Iată textul scrisorei: Multe salutări fie. Sper că esc în deplină sănătate cum sunt eu, și c’al fost mereu sănătos de când ne am despărțit la Kongo. Am multe să-ți spun, și sper că în curând să ne vedem. Agil diminață (17 August) am ajuns aici cu 130 yangunezi, trei soldați și cu 63 indigeni d’al lui Emin Pașa. Astăzi sunt 82 fiile de când ne-am despărțit, lângă Nianza, de Emin și nu am perdut decât trei oameni de atunci. Am dat peste albii pe cari o căutam. Emin pașa era bine și cel alt alb. Casați de asemenea. Emin are os de elefant uă grămadă, vite cu miile, oi, capre, pasări și alte provisiuni îndestulătore. A dat de tote atât soldaților noștri negri cât și celor albi și dărnicia sa ne a pus în mirare pe toți. Soldații săi binecuvântați pe cei negri ai noștri pentru că au venit din așa depărtare mare să-i vadă, să le arate drumurile și ei au zis că sunt gata a ne urma imediat. Dar eu le-am spus să stea încă locului câteva săptămâni, ca să mă pot duce îndărăt și să mă reîntorc iar la el, urmat de cei l’alțî oameni și s’aduc și mărfurile ce am lăsat la îambuga. Ei rugau pe D-zeu să-mi dea putere a îndeplini tata acestă lucrare. D-zeu să-l asculte. Ș’acum, amice, ce mai faci? Noi am făcut de două ori drumul. Știui unde el este bun și unde rea, unde sunt d’ale hrănei și unde lipsesc e nutrimentul, unde sunt taberile dușmane, unde putem să poposim și unde să ne poftim. Aștept hotărîrea rea. Dăcă vii cu mine, bine, dăca nu, și așa e bine. Las să faci cum te taie gândul. Mai stati aici fiece fiile și după aceia vom pleca. Vom merge încet. D’aci mă duc spre uă mare insulă, la depărtare de două ore. Sunt uă mulțime de case pe densa și sigur că vom găsi acolo și d’ale mâncărei. Orice vei avea să-mi spui, te ascult cu dragă inimă, ca și ’n trecut. D’aceia, dăcă te hotăresci să mă însoțesc, să grăbesc a veni. Peste 11 zile plec. Alții mei sunt toți bine, dar l-am lăsat îndărăt, afară de servitorul William, care mă însoțesce. Stanley. Uă cursă de tauri De astă dată dobitocul s’a apărat cu disperare, în cursele de tauri cari s’au făcut la Cordone. Circul era plin țep. Cel d’ântain taur, animal slab cu înfățișarea răutăciosa, fu scos din toril, el venea din genademas din Estramadura. Un banderillo, numit Manuel Martinez, înaintăză atunci pentru a escita pe taur și pentru a’î înfige în piele lancea în panglicată. Taurul îl așteptă până ce se apropie ; apoi cu uă lovitură cu cornul îî găurește gîolegiul. Unul din colegii victimei, Rafael Ramas, alergă în ajutor ; taurul rănesce și pe acesta în piept; picadorul Ruccio își părăsesce locul și înaintăză călare pentru a protege pe răniți, cari se svîrcolesce prin arenă ; taurul sfîșie pânticele calului, îl ridică cu puternicul său cap și-l asvîrle înapoi cu călăreț cu tot. Ruccio rămâne neînsuflețit sub calul său. Emoțiunea miilor de spectatori era la estrem. Lagartijo, șeful toreadorilor era să se scobore chiar el în arenă,când Guerrito sare peste barieră, cu spada întinsă orizontal în dreptul ochilor, el înaintăză omul și dobitocul se aruncă unul asupra celuilalt. Guerrito face un salt alături, iar taurul cade ca trăsnit, mugind ; spada era înfiptă 50 de centimetre între carne. Martinez a espirat în sala răniților arenei; ce îl’alți două răniți și el ca val de om, de nu vor fi murit până acum. VARIETATE SCIINTIFICA Un caz curios de hipnotism. D. Jules Liégeois, profesor la Facultatea de drept din Nancy, a făcut câteva experiențe relative la espertizele madico-legale, în materia hypnotismului, în scop de a descoperi pe autorul unei sugestiuni criminale. Se scie cu câtă ușurință se pote sugera unei ființe hypnofisabile un act criminal ce va trebui sé îndeplinesca la deșteptarea sea. Ca un automa , ființa deșteptată execută în mod strict poruncile primite și fură, omora, otrăvește în liniște. Se presimte urmările. Un cap concepe crima, un brat nevinovat o esecuta. Cine va spune pe adevăratul vinovat. Sa ne închipuim că s’a făcut un furt sau un omor. Hoțul sau asasinul este pinși Advocatul însărcinat cu apărarea susține că actul incriminat nu e decât rezultatul unei sugestiuni. Se ordonă că espertiză și expertul constata fără greutate că acuzatu este hypnotizabil în puntul că i se póte face sugestiuni criminale neresistibile. Dar rolul lor nu trebuie sé se opresca aci, trebuie ca se mai demonstre c’a fost într’adevĕr sugestiune în cazul considerat și trebuie se gasescá pe autorul sugestiune!. La prima ochire pare c’acesta e ușor de făcut, căci cofundând pe prevenit în starea de somnambulism, va relega în el lanțul reamintirilor și va spune numele vinovatului. Gîndindu-se cnse cineva bine, va vedea că nu este astfel. Autorul sugestionei pute se posede uă cunoșciință mare de resursele ce ’î oferă hypnotismul, pentru a ’și asigura impunitatea. Pentru ce are n’ar sugera el aceluia pe care ’l-a ales ca instrument supus al dorinței sau resbunarei sale, d’a uita până chiar și numele séu, d’a jura la trebuință că n’a fost nici oă sugestiune și c’a lucrat în tota planitudinea voinței sale. Greutatea e că amnesia astfel sugerata ar opune cântăreț și pedepsirea vinovatului ar fi forte gravă ș’ar surescita mari încurcături magistratilor însărcinați cu justiția criminala. D. Liegeois vine din fericirea nearesigura indicând un mijiloc, care pare bun, d’a aljunge a face pe prevenit să denunțe pe adevaratul autor al crimei, chiar și atunci când acela îl ar fi sugerat d’a pierde orice reamintire de faptele îndeplinite. Resumâm sub forma de demonstratiune, una din esperientele d-lui Liégeois. D ra M..., forte hypnotisabila e adormită de d. Liegeois care ’l sugeră d’a omorî la deșteptarea sea, cu revolver d pe d. O... care a vorbit pe socotela lui nisce lucruri supărâtore. Totd’uă dată nu scapă a’i spune că ea va trebui să uite cu totul că d. Liegeios este amestecat în ceva în actul îndeplinit, că n’a fost sub influența nimănui și c’a ascultat unui necaz spontaneu. D-na M..., e deșteptată Un revover se afla pe masă în fata ei. In timpul acesta intră d. O... pe care cum îl zărește apucă revolverul, ochește pe O... și ’1 omora sau cel puțin crede că ’1 omora. D. Liegeois ruga pe doctorul Liébault d’a readormi pe d. M..., și a juca rolul de expert, puindu’i întrebări. D-rra M..., nu lipsesce d’a se acuza singura, ea negă orice sugestiune, conform ordinului primit. Încercarea e făcută, este așa dar adevărat că un criminal se póte pune la adăpost de orice bănuială. Dér éea ceia ce permite d’al dejuca planurile sale. D. Liébault, dupe instigarea d-lui Lieeois, face pe rând urmatorele sugerări : 1 °) Când vei vedea intrând pe autorul sugeratel, oricare ar fi el—de va fi sugestiunie,—nu te vei putea opri d’a dormi două minute. 2 °) Dupe acesta îl vei privi ținta și nu’ți vei lua ochii de la dânsul decât când voia face: «Destul.» 3 °) Te vei pune ’n fața lui și vei încerca a’l ascunde’ochilor asistenților cu palele rodie). D-na M... fu deșteptată și, dupe câteva minute, d. Liegeois intră în camera unde se afla mai multe persone, îndată d-na M... adormi, apoi dupe două minute se deșteptă, ținti ochi asupra d-lui Liegeois c’un privire curiosâ și ’i urmă pas cu pas. D. Liegeois trecu în altă cameră, furuse ș’acolo urmat de d-na M.....șefiu p’un scaun, d-na M... se puse în fața lui lărgind palele rochei ca și cum ar fi voit să ’i ascundă. In tot timpul, acesta supusul este anesthésique, îi înfige ace în cap, pe braț, pe obraz, i se pune sub nas sticle cu amoniac, nu simte nimic însé. Readusă în starea normala, D na M..., uitase totul. D-nn profesor Bernheim a făcut, din parter, aceleași experiențe asupra unui soldat bolnav întors de curând din Tonkin. El îl a sugerat ca să fure uă piesă de 5 lei și să nu marturesc că fusese adormit. El a făcut întocmai dupe sugestiune. In urmă întrebat pentru ce a furat, a declarat că ’i a venit Ius așa. L’a întrebat d’a mai furat vr’uo dată și a respuns că nici uă dată. A fost întrebat de asemene daca’l a fost sugerata acesta faptă și a fus ca nu, jurând chiar. In urmă ’1 hypnotisă din nou pe soldat și ’l sugeră câ îndată ce va vedea pe acela care ’ a sugerat sé fure, să se ducă spre dânsul și să ’i facă: «îmi pare bine câte veci, cântă’mi Marsilieza. Și totul se îndeplini din fir în ata. Fu adormit din nou și a ceru din nou a numi p’acela care ’I a fus se fure. Dar ei negă iarăși, jurându-se cum era ii al rea că făcuse de la dânsul. Se urmă cu esperiența: «Când vei vedea care ’ți a poruncit să uri, îi sugeră doctorul, sé ’l firii : «Dimnule te recunosc forte bine; d-tea ești acela care ’mi ai fiis se fur.» Intr’adevĕr, deșteptat, el se duse drept la doctorul Bernheim și îl repetă frasa sugerată. Fără a mai insista asupra amănuntelor, pare a rezulta din aceste elemente câ ființa hypnotisabila este succeptibila d’a descoperi adevărul, atît numai să nu fie vorba de recomandațiunea espresă și speciala care’i va fi fost făcută între cari termeni. Ea nu va denunța direct. Astfel de exemplu d-nei M... i s’a sugerat d a nu numi pe vinovat, ea nu ’1 a numit, dar nu i s’a recomandat d’a nu ’1 privi, și ea l’a privit. S’ar sugera de exemplu unei persone d’a se duce la criminal pentru a’l protege, al acoperi cu corpul său, sau d’a-1 preveni de banierile ce se ridică contrar, etc., ea va asculta fără a ’și da sema c’astfel descoperă pe vinovat. In aceste condițiuni, nu va putea fi nici uă siguranța pentru aceia cari ar avea ideia d’a recurge la sugestiune pentru a face să se indeplinescá uă crima de uă ființă hypnotizabula. Hypnotizatul va trăda intotdauna intr’un mod sau altul pe adevaratul vinovat. Acesta e, In rezumat, concluziunea d-lui Liegeois și care va face sa cada alarmele ce s’ar fi putut conserva asupra pericolului sugestiunilor criminale. Ca in totd’auna aprópe, lingă reü se gasesce și remediul. S’aude adesea fucându-se d’ua persona tristă : «Ea vede totul in negru» sau d’ua persona veselă. »Ea vede totul în roșie... Ore vorbindu-se astfel, cine va esprima realități și culorea luminării esercitéza are uă influentă psyhologica asupra aósta? Adevĕrul e că d. doctor Luys a supus niște ființe bine impresionabile, s’o spunem numai decât, hypnotisați la aceste lumini diferite și a constatat rezultate interesante. Intr’uă primă serie de experiențe, a lucrat într’un camera negru și cu ajutorul unei lampe cu proiecțiune, iluminând subiectele cu sticle de diferite culori. Intr’uă a doua seridf s’amv,^îmb, fiina, amiaza mare, d’a presenta subiectelor ghiulele de sticla mari ca un cartof și colorate în diferite nuanțe. Acum, a constatat astfel ca, aprope asupra tuturor subiectelor observate, albastrul producea uă acțiune repulsiva, cu emoțiune trista. Roșiul și galbenul, din contra, provoca emoțial vesele, cu atracțiuni și uu fisionomie devine satisfacțiune. Efectul e cu atât mai marcat cu cât volumul ghiulelelor e mai mare. In sfîrșit presentând unul subiect un pereche de ochelari c’ua sticlă albastra ș’arta roșie, se determină, într’uă parte, ua emoțiune vesela. Daca se întorc sticlele, roșul luând locul albăstruiul, se schimba „efectul și emoțiunea cu contractiune se arata de ceal’alta parte a figurei. Bineînțeles că nu trebue să mergem prea iute și să conchidem desea în realitatea acestei curiose influenți de esperiențe făcute numai asupra a doua-spre-fiece subiecte. Cu tote acestea pare fórte apropiate de adevăr; acțiunea razelor colorate este sigura asupra animalelor inferiore; rar aprope demonstrată asupra crescerei animalelor și vegetalelor. Ea e manifestă asupra hypnotizaților, după cum a arătat-o d. Dumontpaillier. Cari sunt persanele nervose cari nu resimt direct influența unui cer noro* sau a unei fiice luminose ? Tristețea vine pe timpuri întunecase și dispare când sorele lucește. Fiecare rază posedă vibrațiuni distincte și e cu putință ca prin repesiciunea sea, prin pătrunderea sea, fiecare vibrațiune eserciteza asupra neescitațiuni speciale. Rezultatele găsite de d. Luys n’au așadar prin ele însăși nimic care se ne pute surprinde: lumina e atât de vecină cu sunetul și sunetul are un forte mare influența asupra sistemului nervos. CURȚI ȘI TRIBUNALE Crima din Bulevardul Saint-Germain. O crimă a cărui mobil a fost furtul, fu comisă Duminecă noptea spre Luni, pe bulevardul Saint-Germain, la Paris, în nisce circumstanțe cu totul misteriose. La numărul 234 a acestui bulevard se găsesce oă prăvăliură a unul neguțător de vinuri, ținută de văduva Couloumi în etate de 57 ani. Debitul vinului este forte fregventat și d-na văduvă Couloumi, a cărei reputațiune este forte tristă și care, cu totaetatea T înaintată, avea ore care aplecări la cochetărie, întrebuință a ca băeți de prăvălie. Indivizi cari lucrau la Hale; ea T schimba forte des, și gurile rele din cartier pretindeau că acești băeți, înlocuiți așa des, servea a înăbuși pasiunile senile ale domnei Couloum, care vtia să recompenseze serviciile lor cu uă rară generositate. Luni de dimineță, prăvălia nu se deschise la ora obișnuită, totuși nimeni până că se preocupa de acesta. Cu tote acestea, către amiafil, gardienii serviciului de pază din cartier, observară că mica usciore ce servea de porta de eșire era întredeschisă. Atunci străbătură în prăvălie unde se găsiră în fața unui spectacol înfiorător Domna Couloumi zăcea, asasinată, în mijlocul prăvăliei sale, într’un sac de sânge cu capul mutilat intr’un mod horibil. Prăvălia păstra aspectul său obișnuit și nu se putea observa niciun urmă de luptă, victima întinsă pe spate, avea capul rănit în trei locuri fără nici uă îndoială, cu un ciocan. Una din aceste răni erea enormă ; ea formă o gaură largă în care se putea introduce pumnul. Sângele per*dut de nenorocita femeie era considerabil, și după avisul dr. Lacquet, chemat de judecătorul de instrucție, mortea a resultat din un singură lovitură aplicată în ceafă cu un instrument contondent. Prima constatare a crimei odată făcută, se proceda la anchetare, din care a resultat cu învederare că asasinatul fusese săvârșit către meriul nopți de Duminecă spre Luni și că mobilul fusese furat. Asasinul, asupra căruia nu planifia decât numai niște indicii vage, a pândit pe văduva Couloumi întocmai momentul când se voia să-și închidă prăvălia, și când se pregătea să reintre în camera sea , e cu totul cert că nu póte fi altul decât băiatul din prăvălie de ocasiune, și care nici n’a apărut în acea zi, pentru că prăvălia nu s’a deschis la ora obișnuită. In cameră, cutiile unui sicriu e* FOIȚA ROMANULUI 28 IANUARIU 1 SORA CECILIA (DIN MEMORIILE UNUI DOCTORI Era deja frumusețe uimitore. Nici în cele mai desevîrșite statui ale clasicelor vremuri nu putea să fie mai multa armonia ca aceia ce se reversa asupra întregei ei fință. Înaltă, maiestosa ca uă regina, când o priveai sufletul ți se umplea de adorare. Mijlocul ei subțire de parca in fiecare clipă se rupea în două, și ondularea pieptului el îți deștepta pătimașe dorințe. Uitându-te în ochii ei mari și adânci, îți perdeal cumpăna gândirii și pe vecin ar fi tot dorit să te țină acésta zăpacéla sufletesca, numai ca s’o tot poți privi. Ce păcat că avea și cealalta însușire a unei statui: era rece, nesimțitore ca maripopa... Aprópe două ani am stat împreună cu vinsa. O vedeam în fiecare fir. Mare parte a timpului îl petreceam împreună. Și totuși uă singură dată n’am vedut în fața-1 decât aceiași espresia: nepăsare către tot ce o înconjura. Nici veselia nici într starea altora n’o putea fi mișca. * In spital, unde trăiam, eu ca intern ea ca soră de caritate,—sunt și veselii și momente de durere. Mai ales d’aceste. Pentru ea nu exista nimic. Uă dată, doctori și interni, eram mișcați până la lacrămi de vaietele unei femei căreia ’i murise bărbatul. Cei cinci copii plângeau și el de ai sfâșiat inima. Numai sora Cecilia rămase tot ca până aci. N’avea un cuvânt de fus, nici noué nici ca mângâiere bietei vaduve. — Soră Cecilia, d-ta n’ai inimă, ’i fusel. — Numai lacrimile ce ti le ștergi din ochi te îndreptățesc a spune asta? întrebă ea. Nu știam ce se-i mai fiii: eu așteptam un respuns și nu se fiu însumi întrebat. Altă dată ieșise din spital un tiner. Intrase rănit greu. Se luptase cu morțea mai multe fiice. Era un băiat simpatic, abea de dou fieci de ani și era grozav de tragic cazul care’l făcusese’și tragă patru glonte: cestie de amor. Nici bucuria cu care noi ne despărțirâm de el, nici aceia cu care maicâsea venise să’l ia vindecat, n’o mișcă pe sora Cecilia. — Nu simți nici bucuriile, soră Cecilia! Ce suflet închis al. — Așa sunt eu, fuse scurt și rece. — Și nu’ți pare rea de asta? — Ar fi, póte, zadarnic. — Dar eu nu observ că ți-ai da osenela să te schimbi. — La ce bun ? ! — Dar astfel, fără plăceri și dureri, viața n’are nici un înțeles ! •— E cestiune de apreciere. Ultimele vorbe ale ei me încurcară. Trebue ca citește mult din scriitorii scepticismului. Póte pe Schoppenhauer chiar, îmi fusem. Mă pusem s’o pândesc, să mi încredințez despre acesta, li aducem fiare, le citea, mi se înapoia farâ a face vre-un observațiu , chiar nici atunci când îi însemnam câte ceva cu creionul. Același lucru cu orișice alte. Poesiile le citea tot așa de bucuros, precum citea despre alte cestiuni de arta ori solința. De unde dor pot se sciü ce’i place și ce a facut’o așa închisa, atât de puțin caldă pentru lucrurile din lume. Tóte aceste deșteptai un viu interes în mine. O studiam cu stăruință. Nu putem îndestul sé admiracea intima legătură ce exista între sufletul ei rece, nepăsător și intre mișcările mechanice, așa fi când, cu cari își îndeplinea slujba, lega mâna unui amputat cu aceiași acurateța și siguranță cu care se rostea asupra a orice lucru sufletesc. Causa, motivele al căror resultat erau tote acestea, iată ceia cerne muncea însă, căci asupra adevărului că avem inainte-mi un cas patologic sufletesc, nu mă mai îndoiam. Vom cerca să intru în relații mai intime cu densa. Era însă mult mai inteligentă de căt. se nu ’mi observe intențiunea numai decât. Știa însă să mă respingă cu atâta politeță încât nedumerirea și încurcătura mea e măria numai. De ce’și ascunde trecutul ? — Soră Cecilia, d-ta n’ai încredere în mine ! — Fiindca n’am nimic de încredințat nimănui, ’mi respinse cu un voce puțin iritata. Părea obosită de insistentele mele. Un pas ’nainte, îmi susesa și încercam a pătrunde tot mai mult în trecutul ei. — Și ce interesat avea d’a seitate ? întreba și, ca și când și ar fi făcut socotela și i-ar părea roa de întrebarea pusă, adaoga : — Dar să lăsăm aceste ! * Ceia ce până acum mă interesa numai, începu a mĕ pasiona. Băgasem de sema că nu numai interesul ce’i are doctorul către un bolnav, ori învĕțatul față de uă descoperire — mĕ lega de dânsa, ci acea simțire ce mă tînără fața, d’o desăvârșită frumusețe, c’un suflet mai mult ca iar și interesant,— póte sé deștepte într’un tînar care, cum eram și eu, nici doctoratul nu și’l făcuse. Oricât de mult mă pasionam în cercetarea asupra legaturei intime ce eusta între sufletul și sistemul ei nervos, trebue s’o mărturisesc că d’aci încolo punem mai multă ostenela în a me face să-l plac. Un cuvént, că espresia a feței sale sau vr’o mișcare a el nu mi-ar fi arétat ânsa câ mă înțelege. Eram mai mult ca enervat. « — Soră Cechlia, te ascunfii de tine. — Nu. Acesta-i fu răspunsul. 11 pronunță cu atâta convingere cu atâta recela iu cât îmi tăia tot curagiul d’al mal vorbi nainte, d’a mĕ apropia de ea, d’ar atinge mâna și s’o rog sé fiu mai iubitore, dupe cum aș fi dorit. * Me încă patinasem. Mi perdul tata răbdarea. Sufletul ’mi era muncit, chinuit. Voiam a mĕ plânge el. Cu ce drept ensa? Aș fi îndignat’o. Nici odată un așa lung șir de simțimite, de îndoeli revoltă nu m’au torturat. Tot eu singur a trebuit însa să mă stăpânesc. Ea? Póte a și observat ceia ce se petrece în mine. Nici cu un semn ânsă nu ’mi de e a înțelege ceva. Devenii apoi, după un suferință pe care însumi trebuise mi-o mai alin, blând, răbdător, și din cale ’n afara duios la vederea ei. Același resultat. * Ah, cu câte sete mă folosit de la ocasiune venită pentru a-mi răsbuna. Veni ua a doua sora de claritate în spital. Un locda zglobie, veselia întrupată. Mă ocupam mult de ea. — De ce ne ocolești sora, fuse ea Ceciliei, după ce ea îi atrăsesem atenția asupra acestei împrejurări. — N’ar fi nici ua plăcere în a me avea și pe mine între voi. Veselia cu cât sunteți mai puțini, o gustam mai mult. Și mă ficsa aci cu ochii. Un necaz ascuns, un fel de răutate trecutore parea a i se oglindi în fața. Ioan Rnssn. (Va urma).