Romanulu, octombrie 1889 (Anul 33)

1889-10-24

t­i­ r­­ i •d­i Y ANUL ALXXXIII-LE Pe lân­gă Tipografia Românului instalându-se cu începere de la Sf. Dumitru un atelier de legă­­tori și localul actual ne mai fiind încăpător, R­edacțiunea și Ad­ministrațiunea Românului, pre­cum și atelierele nóstre de ti­pografie, stereotipie, galvanoplastie și legătorie de cărți, vor fi instalate în casele din strada Brezoianu No. 16 și 18, și strada Sf. Ionică No. 9. (In dosul teatrului Națio­nal). Grație îmbunătățirilor in­troduse, Tipografia Românulu este în posițiune se efectueze, în con­­dițiunile cele mai avantagiose, lucrările ce i se vor încredința de particulari și autorități, și Ro­mânulu apărând în modul cel mai repede, soriile sale vor fi cele mai mioi. „ Aducem­ acesta la cunoșcința publicului și a corespondenților noștrii, îi rugăm ca cu începere de la 27 Octombre, se ne adreseze comandele și corespondințele lor, strada Brezoianu No. 16 și 18, și strada Sf. Ionică No. 9. 3UGURESCI, 22 BRUMAR Monstruositațile ce există încă în moravurile și legile societății no­stre, nu pot lăsa nepăsători pe de­mocrații români. Câte­va din ele, venindu-ne aiil în minte, suntem datori să le sem­nalam, inainte de a expune reformele economice ce am dori să vedem fă­­cându-se spre binele întregei popu­­lațiuni și in special al celei rurale. Ast­fel vedem că în c­le mai multe ramuri ale administratiunei nóstre totul este centralisat in manele gu­vernului central, ast­fel că cele mai mici îmbunătățiri de interes focal, depind, în multe cazuri de bunul plac al unui om. Nu înțeleg cum se pute retușa dreptul unui consiliu comunal, se facă pavagiile cum voesce, să ali­nieze stradele, să -și echilibreze bud­getul, după interesele sale, drept, ce I­ se refușa ar fi, până ce nu are a­­probarea ministrului. Ne­putând acesta să intre în spi­ritul Constituțiunei, cred că datorie democraților este să facă legi pen­tru ca autonomia comunei să devie un fapt, dar nu numai uă vorbă. Un fapt care ne surprinde încă este acea contrazicere ce există în­tre constituțiunea nóstra și hotărî­­rile Curței de casațiune, care recu­­nosce legalitatea a unor acte numai ale stărei civile, pe când Constituțiu­nea noistră prescrie și obligativitatea ceremoniei religiose pentru acele acte. Astăzi, când prin luarea Dobrogei avem cetățeni români, de religiune Mahometană, astăzi când legalitatea actelor stărei civile este recunoscută de înalta Curte de casațiune, când libertatea consciinței este proclamată, trebuie să punem Constituțiunea nós­­tră în armonie cu hotărîrile justiței și cu trebuințile timpului, lăsând fie­căruia deplină libertate, în săvârșirea sau nesăvârșirea unor ceremonii la care densul nu ține. Numai astfel principiul libertății conșciinței va pu­tea să fie pe deplin asigurat. De aceia cred, că trebuie se fa­cem de urgență să lege, în acel sens, și se desființăm jurământul pentru tóte funcțiunile elective, și pe cel religios, pentru cele-l­alte. Aceiași măsuru trebue sé o luăm in tóte cazurile in care s ar pută a­­duce uă lovitură libertății consci­inței. Tot în acel rând de idei trebue pus și principiul, recunoscut de ve­chii liberali: «biserică liberă în stat liber». Cum libertatea nu pute să esiste, când ea atârnă de guvern, trebue să proclamăm autonomia bisericei, scuturând jugul Statului care apasă asupra ei. Deci se simte trebuință de a asi­gura acea independență, lăsând ca afacerie bisericesci să se adminis­treze de credincioșii, cari mai bine de­cât Statul,­de­cât un ministru, une­ori ne­credincios, vor scie care sunt nevoile, și aspirațiunile lor. Administrațiunea deci a averilor bisercelor și al celor­l­alte fonduri ce s’ar aduna de la particulari sau de la comune, s’ar încredința unui comitet ales de enoriași care fiind cu totul independent, ar putea să creeze aziluri pentru preoții infirmi, să dea celor bătrâni pensiuni și sĕ ia alte măsuri pentru îmbunătățirea traiu­lui lor. Décá fondurile n’ar fi suficiente, comuna ar fi liberă să vie în ajuto­rul acelei instituțiuni, care s’ar tran­sforma într’uă adevărată asistență publică pentru toți enoriașii lipsiți de mijloce. Am avea deci pe lângă biserică în fie­care comună și aziluri pentru bătrâni și­­ infirmi, precum și un bia­­ron al asistenței publice. Cred, că adevărata misiune a preo­tului trebue ast­fel înțelesă, chiar și de credincioșii cel mai înfocați. Un drept, care ne-a fost mult timp tăgăduit și care nu este garantat prin nici una din legile nostre, este drep­tul ce -i are fie­care cetățean să resiste la măsurile ilegale luate de autorități. Neputând fi nici uă si­guranță fără acel drept, suntem de părere ca el să figureze printre reven­dicările nóstre, specificând că dife­rendele de acesta natura să fie ju­decate de jurați. Neputând admite ca uă parte a României să fie supt dominațiunea unui regim escepțional, vom cere ca Dobrogea să aibă aceiași adminis­­trațiune, aceleași drepturi ca și res­tul României, voind ca funcționarul să-și aibă posițiunea asigurată, ne­­înțelegând utilitatea­­ unei a doua Camere, astăzi m­ai cu semn, când prin noua lege electorală, origina el este mai aceași ca a Adună­­rei deputaților, crezând că nu este bine ca monastirele să fie numai un așil pentru cei ce nu produc nimic societății, fiind de părere că prin pedepsirea osândiților societatea nu trebue să aibă în vedere răsbu­narea ci îndreptarea celor rătăciți, fiind revoltați de nedreptatea ce se face celor cari au fost victime ale greșelii justiției, și ne putând admite legea centralisătore comunală care e în ființă, vom cere să se ia grabnice măsuri de îndreptare. In acel scop deci propunem a se încheia seria revendicărilor nóstre politice prin urmatorea declarați­une: 7. Suntem pentru descentralizarea ad­ministrativă, voim să se dea comunei cea mai desăvârșită autonomie, lăsând'o stăpână pe tóte treburile ei. Vom căuta în același timp a da deslegările cele mai drepte cestiunelor espuse mai sus pen­tru ca: a) . Tóte actele stării civile se fie vala­bile, chiar daca ceremonia religiosă nu s’ar fi săvârșit în urma. b) Biserica sé fie emancipată de supt dependința statului și să se înființeze ad­­m­inistrațiuni, alese de enoriași, care se gereze averile bisericelor și care se devie în același timp, un adevarata asistența pu­blica în tote comunele. c) Jurământul sa se suprime pentru sar­­c neie ce se obțin de la corpuri elective, și cel religios pentru cele­lalte funcțiuni precum și înaintea instanțelor judecătoresce. d) Dreptul de resistență la măsurile ile­gale luate de autorități și judecarea dife­rendelor de acesta natură, de către juriu. c) Intrarea Dobrogiei supt regimul cons­tituțional. c) Garantarea posițiunei funcționarilor publici, înaintarea în funcțiuni pe baza concursului. g) Desființarea Senatului. h) Desființarea sectei monastice și trans­formarea monastirelor în asiluri pentru infirmi și în spitale rurale. i) înlocuirea penitenciarelor prin case de corecțiune. j) Reabilitarea osândiților, când nevino­văția lor se va constata, astfel ca sa li se acorde despăgubiri pentru daunele ce li s’a pricinuit. k) Facerea unei unor legi comunale, etc. etc. Vintila Rosetti. 0080TIREA BĂTĂUȘILOR D. Lascar Catargiu a făgăduit la Galați delegațiunii ce venise din Tulcea sa se plângă în contra omenilor administrați­­unei, cari au bătut și schingiuit pe mai mulți nevinovați, ca torturatorii au sa fia trimiși înaintea justiției. Ce se face cu acâsta fagă duală, căci pânâ acum vedem câ toți aceștia se afla pe la locurile lor și ca nici uâ mâsură nu s’a luat in contra’ie ? Uitat-a primul ministru acesta faga du­­ala, sau ’și-a schimbat părerea în privința acelora pe cari însuși, iar fața delegațiunei de mai sus, ii a privit ca vinovați de tor­turile comise și a asigurat ca au sa fie pedep­sți ? Și daca nici una nici alta nu pate sa fia, atunci pentru ce se pune atâta întâr­ziere în împlinirea unei fagadueii, pe care locuitorii Tulceni o aștepta cu atâta ne­răbdare T-1 Pentru ce? Tocmai asta ne întrebăm și noi. Ca în districtul Tulcea s’a bătut și schin­giuit de către omenii administrațiunei, a­­cesta este un fapt ce nici un Comunicat al guvernului nu s’a putut avca desminți și pentru afirmarea căruia s’au ridicat, pe lângă vocea victimelor, și protestările a mulțime de locuitori dintre cei mai frun­tași . Datoria deci a guvernului, datoria pri­mului ministru, șeful direct al acestor fun­cționari, era ca, chiar în cazul când nu­mai baniera ar fi existat, ei sâr fi fost sus­pendați și aâ ancheta seriosa sa se fi fă­cut în privința faptelor ce li s’a imputat, dupa cari apoi justiția sâ fi hotarît asu­pra vinovăției sau nevinovăției lor. Acesta ânsa nu s’a făcut, ast­fel că cei acuzați de batai și schingiuiri continua încă d’a se afla tot în funcțiunile lor și d’a face acte de cârmuitori al locuitorilor Tulceul, în disprețul societăți, în disprețul legel ș’al opiniunei publice ! Lucrul acesta este ceva de necrezut în­­tr’un țara în care există autorități consti­ JUI, 24 OCTOMBRE (12 OCTOMB. st. v.) 1880 tuite și’n care ar trebui se domnasca pu­terea legel. Și, cu tote acestea, la noi și asta se póte întâmpla, fără să se ție sema nici de societatea lesală, nici de strigătul victime­lor, nici de lege, nici de opiniunea pu­blica ! Domnule Catargiu, în numele legel și al societății, în numele victimelor care strigă se li se facă dreptate, sfârșiți va data cu ocrotirea celor vinovați, suspendați’i din funcțiunile lor, ordonați sa se ancheteze faptele și trăr­iteți’! Înaintea justiției. Cu chipul acesta ve veți ține de fag a­­dusla data delegațiunei locuitorilor Tul­ceni, veți face și un act de dreptate și veți da și satisfacțiunea pe care o așteptă atât societatea cât și legea. Ori­ce întârziere, domnule Catargiu, nu póte de cât sĕ producă uă adevérata in­dignare printre locuitorii Tulceni, și se lase în urma’i bârieia ca un prim-minis­tru al forei voesce se ocrota­sca pe cel ce s’au făcut vinovați de batai și schingiuiri ! SERVICIUL TELEGRAFIC „HOFIANIAÜI“ Viena, 22 Octombre. Arhiducele Albert a plecat orl dupa a­­menzi la Madrid spre a visita pe nepota sa Regina-Regenta. Paris, 22 Octombre. D. Jules Ferry publica la Estafette un articol în care desminte istoricul făcut de Ziarele italienești în privința ocupării fran­ceze în Tunis. D. Ferry nega ca Tunis ar fi fost oferit de d. Bismarck mai întâi a Italiei și apoi Franciei el nega de aseme­nea ca n’a luat în acesta privința nici un angajament fața de d. Gairoli. Tóte s’au făcut realminte și la lumina Zirei. Ocupa­rea franceza în Tunis era așteptata de Ea­­glilera de când acesta din urma putere o­­cupase ea înseși Ciprul. Italia o prevedea de asemenea, pentru ca în iulie 1880, gu­vernul italian facea să se întrețină d. de Freychet în acesta privința și făcea se i se vorbesca de compensațiuni. D. Ferry Jesapreba pe aceia cari cată sé deviseze Francia și Italia; aceste doue țen au al­­ceva de făcut de­cât a provoca gelozie intre ele și a se uni. Atena, 22 Octombre. Programa deschiderei solemne a Came­rei a fost modificata, n’a fost discurs regal, ci numai s’a citit de către d. Tricopis de­cretul de convocare. Camera se va Întruni mâine spre a alege m­ureul seu. Stuttgard, 22 Octombre. Cu ocazia atentatului de la Villa Ma­­rienvale ,în contra principelui moștenitor, se Zice ca asasinul n’ar fi dat adevăratul seu nume. El zace ca e un membru din partidul anarhist care ar fi decis mortea tuturor principilor;­­sórta l-ar fi desemnat sa ucidă pe principele Wilhelm. Berlin, 22 Octombre. Politische Nachrichten desminte știrea dată în privința sosirei Principelui Bis­marck la Berlin pentru 25 din acesta lună. Același soia afla ca consiliul federal va fi în curând sesizat de un proiect de creare a unei linii de vapore subvenționată, fă­când drumul direct între unul din portu­rile germane și golful Delagoa. Belgrad, 22 Octombre. Membrii Scupștinei au fost primiți ori la amiazi de Regele in presența Regenților și a miniștrilor. Președintele Pașiel a rostit un discurs în care esprima simțimentele de lealitate ale Scupștinei, a apasat în respunsul său, asupra re soluțiunei de a urma tradițiunile națiunei sale mult iubite. Discursul președintelui Pașiel, precum și respunsul Regelui au fost primite prin ma­­nifestațiuni intusiaste. Paris, 22 Octombre. Soirea plecarei principelui Ferdinand al Bulgariei la Londra se adeverește. Principele a părăsit Parisul era sârb. Agenția Română Havas. Solii din­­ Iași (De la corespondentul nostru special) Procesiunea organisată de comunitatea ism­elita din Iași, —despre care v’am a­­nunțat în corespondența mea precedenta— a reușit pe deplin. Profesioniștii, mai bine de un suta, îmbrăcați în negru, având fie­care în mâna câte o teresă, au pornit din ograda școlii de Bele-Arte și au parcurs stradele: Carol, Lapusneanu, Golia și Ștefan­­cel Mare, în frunte cu musica regimen­tului al XIII. Ajunși la palat, manifestanții au aclamat pe Înalții ospeți, dr pe care M. S. Regele a chemat la delegațiune. Câți­va dintre fruntașii profesioniștilor au fost aleși ime­diat la acea delegațiune, care s-a întreținut câte­va momente cu înalții aspeți. Unul din membrii Comunitaței și efor al spitalului israelit îmi comunică cum cu delegațiunea a cerut între altele ca spitalul evreesc să fie recunoscut ca persona juri­dică, pentru a putea percepe diferitele do­­națiuni ce i se fac, cum și pentru a fi mai pe deplin stăpân pe acțiunile sale. M. S­­Regele ar fi primit destul de bine aceste reclamațiuni, recomandându-le d-lui Lascar Catargiu, care se afla de fața. * Marți înalții aspeți au visitat: Palatul administrativ, inspectând tribunalele și cur­țile; biserica Sf. Nicolae, care dupa cum se știe, e dărâmată pené în temelii, urmând să fie reconstruita, și biserica Trei­ Ierarhi, pe care o visiteza pentru a doua ora. Dupa amiaza, Primaria, școla comunala de me­serii, școla reuniunei damelor române, pe domnița Aglaia Moruzi, d-na Fmareta Ghica, d-na Catargiu și d na Sturza. E de observat că școla comunala de meserii s’a produs nu atâta prin lucrări atingătóre de cele cinci meșteșuguri ce se învața aci, cât mai ales prin: gimnastica,­­ CRONICA MUSICALA OPERA ITALIANA Trovatore, Sonnambuld Stagiunea operei italiane abia începe și direcțiunea s’a pus se resfire vechiul re­pertoriu cu uă grabă neobicinuitâ. Patru opere diferite în mai puțin do­uă săpta­­măna. A doua representațiune a Aidei unde sala era destul de go­a, se vede că a pu­­s-o pe gânduri. Publicul nostru diletant compus din câte­­va sute de persone tot­de­una același, a­­fara de escepțiuni, nu vine de două ori la represintarea aceleași opere. Ceva mai fru­mos e, că chiar acel ce nu vin de loc se miră de acesta repetire și găsesc íntr’âasa un pretest de a se abține! — Cum, or aceași operă? Căusa, fără Indoéla, provine de acolo că, nu numai muzica prin ea însăși și bucu­­reie pure ce procură unor suflete, atrage la teatru generalitatea publicului, ci, mai mult acțiunea dramatică, curiositatea de a Vedea și a auz­i unor cântâtori, fără anu­­fi,era spectacolul ce publicul și -l oferă singur, în acea că fie­care pote vedea multa lume bună, toalete elegante, și pote fi văzut într’un asemenea societate. Lucrurile nu se petrec tot astfel în oră­șelele italiane, unde ua stagiune se com­pune, din 3 sau 4 opere, gustate sau re­­guslate de mica lor popu­lațiune. Se pare că pentru aceștia, a auzi musica, este uă necesitate imperiósa a vieței! Dar nu suntem în Italia. Póte ca ar trebui sé adaog âncă în fa­­vorea publicului nostru, cu altă clasa de diletanți, n’au în­t­ot­de­una mijlocele ne­cesare pentru a ’si plati pré­des nisce plă­ceri cam costositore, și adevărul este ca galeria geme de lume în tóte serile de o­­pera. Slab ajutor însă pentru direcțiune, obligată a întreține reu­mau cheltueli în téra străina, ua trupa Intrega de artiști, coriști, ba chiar c­âte­va data și muzicanți de orchestra. C* conservatorele nóstre! Celor doua representațiuni ale Aidei a urmat imediat Trovatore. Ce se mai pute zice de acesta lucrare a lui Verdi ce dateza de 36 de ani, și ale cârei melodii sunt cunoscute de toți aceia ce au audit puțină musica în viața lor. De­sigur ca în fața cunoscutelor capuri de o­­pera musicale, față cu grandiosele concep­­țiuni ale musicei moderne, ale lui Verdi însuși, opera Trovatore ca fond și ca for­ma perde mult, și în privința ei sunt multe de spus. Și s’au spus multe, mai ântenu asupra libretului, ce a fost tratat de melodramă sumbră, întunecosǎ și absurdă. Citind ânsâ bine libretul, se póte vedea, cä nu e nici mai imposibil nici mai ab­surd de­cât multe librete ce se fac astâ­zi . Ca un țigangă câreia un Conte i-a ars mama de vie ca fermecatare, se aflâ și ea la rândul ei, într’un moment de nebu­nia, pe propriul său copil, crezând că a­­runcâ în foc pe acela al dușmanului ei, acesta pate fi destul de posibil, câ duót frați fară sâ se scie unul pe altul, sâ se nimicescá cu atâta înverșunare, și câ tâ­nărul Manrico sâ nu ințeloga ca nu e fiul țigancei, și acesta mi se pare destul de potrivit cu inteligența și gradul de culturâ al omenilor de arme din evul mediu. Cât despre Leonora de Altaferra a carei liber­tate de acțiune pute­aâ para curiosa pen­tru că fata de familie, presupunând’o fără nici un rudenia, sau mai bine tânără vă­­duva, lucrul devine probabil. Musica pentru partea ei, a fost taxată de către detractorii lui Verdi, ca, comuna, grosolana, brutală, lugubra, fără grația, mai scia eü ce? Este insa de observat ca lunga viața a operei Trovatore și succesul ei continuu trebue se fie motivate de ore­cari calități. Așa de exemplu: idei colorate și forte esu­presive, ansambluri vigurose ce exprima cu putința amestecul unor pasiuni vio­lente. Apoi, acesta sumă de melodii inspirate, căldurose și facile de reținut, sunt cu atât mai plăcute generațiunei nóstre, cu cât ele ne-au legănat ilusiunile, au însoțit în min­tea nóstra, visele aurite ale tinereții. De acesta fericita vreme, ’mi [aduc a­­minte ca acum vre-un 18 ani, am asistat in orășelul Como dimpreună cu un fami­lia a locului la care mă găseam în visita, la un representațiune a lui Trovatore. Esecuțiune destul de mediocra și chiar ridiculâ, câc amantul Leonorei era repre­­sintat de către un tenor bătrân, burtos și de ua urîciune respingatore, pe când din contra contele de Luna era un tânăr voi­nic, bine făcut și avea un voce de bary­­ton forte plăcută. Surîdeam dimpreună cu personele ce ma însoțeau de esigințele scenei musicale, vedând cum primadona punea atâta sfâ­șiere în cântul seu, desfășura atâta pa­siune feroce spre a se depărta de frumo­sul Conte de Luna ce în realitate era fi­­nanțatul ei iubit, și aréta atâta tinerețe a­­runcându-se mereu în brațele urâtului te­nor, ce afară din scenă, era dușmanul lor neîmpăcat. Acesta mi au spus-o chiar dânșii a doa zi, pe când făceam împreuna ua preum­blare pe lac. Musica Urmărește disposițiunile sufletu­lui, mă simțeam fericit și îmbâtat de câl­­durosa frasă musicala a lui Verdi, la vâr­sta de 19 ani, vedeam prin luminosul prism­a­ ei, surâsi­ndu-mi viitorul. ■ inMercu rea trecuta, audind aceiași musica, cântată de astă dată fără violența, ascul­tând cum d. Lusignani, lăsa pentru un mo­ment ori-ce avânt pasionat și desordonat, cânta cu multa dulceață frumosa romanța din actul al 3 lea *Ah, si ben mio*, gus­tând asemenea tot actul al 4-lea, cel mai bun al operei, cântat și jucat în mod forte distins de domnele Cataneo și Bellincioni, de d-nii Lusignani și Terzi, melancolia ce eșta din tote aceste alte alta dată auzite m’a atins; mi se părea ca este un dulce ecou al trecutului, al trecutului care plân­gea... căci a fugit așa de curând. Der sa lâsâm lyra! Un opera ce se învechește ânea, de­si plina de gratii necontestabile, este Som­nambula ce trupa italiana ne-a represintat Vineri séra pentru debutul d-sorei Bram­­billa și al tenorului Pietro Lombardi. întocmai ca un tablou de preț, dar palit de timp, mi s’a părut acesta scena țâra­­nesca împrumutata de la Seribe de către Felice Romani și căreia musica lui Bellini a dat atâta poesie. Modul delicat cum opera a fost esecu­­tata, a contribuit âncă mult la acesta im­presiune. D sara Brambilla represinta pe Amina, tânără ț­­ancă somnambula care, găsită noptea în odaia contelui, sta­se’și parda finanțatul în profitul unei rivale,dacă con­tele nu esplica, și dacâ ănse­ și ea nu pro­­bază țăranilor că acel ce­ soii chiamati sonnambuli, Dal­andar e dai dormir, adică că umbla In somn, nu au cunos­cința de faptele lor. Mijlocul vocel d-rei Brambilla este cam învăluit cam slab, dar în genere vocea este întinsa și fórte esersata; d-sea a cântat cu multă îngrijire și artă lata par­tea și în special cele două mari arte de la începutul și sfârșitul operei. Fórte bine a fost secondata de d. Lom­bardi ce, cu un voce plăcută de tenor le­gier, spre se cânte, nu forțază nimic, și da rolului lui Elvino adevăratul său ca­racter. Amândoui au fost fórte aplaudați. D. Silvestri a cântat cu autoritatea­­ soluta partea Contelui, și Lisa rivala Rl­minei a fost destul de convenabila. Din partea lui am fost încântat de acesta representațiune unde corurile îș­­i d­au partea, și unde orchestra a fost așa de bine nuan­ată dupa modul de interpretare al cântat­orilor. Bravo, d-le Spetrino I Spaciul lipsindu’mi asta-Zb V ° I vorbi data viitóre despre Emani, care s’a re­presintat cu destul succes Sâmbăta tre­cută» M. Cohen.

Next