Romănul, ianuarie 1898 (Anul 42, nr. 2-22)

1898-01-15 / nr. 10

i Economice . Nici nu mai e de discutat adîcă națiunile ca și indivizii vor sta cu atât mai bine, adică vor avea mai cu ușurință cele necesare vieței și vor putea să-șî mărască treptat capitalul social, cu cât vor fi mai bine urmați în luptă pentru existență. Și, pentru că lupta acesta se dă mai mult pe terenul economic, teren a cărui întindere e tot așa de mare ca și pământul, resultă că cu cât agricultura și industria vor fi mai științific, mai judicios și mai după cerințele sociale făcute, cu atât acele produse vor fi mai căutate, cu atât capitalul social va fi mai mare, buna stare materială și ca consecință cea morală asigurată. Și,ca sprijin acelor afirmate mai sus, vom aduce faptul că comerțul german a făcut progrese mari de vre-o 20 de ani, numai că agricultura și industria au fost făcute de câtva timp încoa, așa cum trebue făcute. In Anglia și mai cu semn în Franța s’a dat alarma și a început să se facă demersuri pentru avântul comerțului. Și în Germania n’a fost totdeauna așa, germanii însă au înțeles lucrurile și grație stăruinței și spiritului lor de economie au ajuns în scurt timp ca industria și comerțul lor să fie de temut. Noi, românii, pe terenul economic stăm rene mult de făcut la noi și în agricultură și în industrie și în comerț, ca să putem ține piept și luptei economice din afară și criselor cari de câtva timp se țin lanț. La noi trebue întreprinsă o popularizare a șchințelor economice ; trebue să facem agricultură industrie și comerț, așa cum cere timpul. Românul are două păcate: e nepăsător și risipitor. Popularizarea științelor economice și a spiritului de economie în masele populare, ar produce în scurt timp efecte salutare, și vom vedea că adagiul: românul se nasce bursier, trăeșce funcționar și mare pensionar, va rămâne o vorbă golă. Nu, românul, eu cred că pate fi tot așa bun industriaș și comerciant cum este bun funcționar și bun militar. Să se facă totul ca să se depărteze tineretul de funcționarism care are între alte rele și pe acela de a produce nevroza care degenerază individul. Tote tendințele nóstre să fie pentru progresul pe calea economică. Și exemple ne dă adîrările cele mai mari ale lumei. SI ise. Curtea de apel din Paris, care și-a ales domiciliul la parchetul său, in palatul de justiție din acest oraș, și care primise plângerea ministrului de resboiu, conform art. 47 din legea de la 29 Iulie, in numele primului consiliu de resboiu al guvernământului militar al Parisului care a judecat pe maiorul Esterhazy în zilele de 10 și 11 Ianuarie. Ea, Carol-Marie-George Dupois, portărel de ședință la Curtea de apel din Paris, locuind tot in acest oraș la palatul de justiție. Citez pe d. A. Perreux, girantul ziarului V Aurore, locuind la Paris în strada Montmartre No. 142. Să compară înaintea Curței cu jurați a departamentului Senei, aflătore în palatul de justiție, la Paris, Luni 7 Februarie 1898, la ora 11 și jumătate de dimineță. In aceeași zi și oră, in aceeași sală va compare și d. Emile Zola. Amândouă prevenți: I. A. Perreux : Că, la Paris, de mai puțin de trei luni, în calitatea sa de girant al diarului «l’Aurore», in numărul 87 al acestui diar, anul al douilea, cu data de Jour 13 Ianuarie 1898, număr care a fost pus în vânzare în locuri și reuniri publice, a publicat pasagiile următore cuprinse intr-un articol iscălit de Emile Zola și intitulat: Scrisorea către d. Felix Faure, președintele republicei. Prima colona de pe prima pagină : «Un consiliu de résboiu a «achitat, din ordin, pe un Esterházy, ceea ce e pălmuirea «supremă a ori ce adevĕr, a «ori ce justiție. Și s’a ispră vit, Franța are pe obraz a«costă rușine. Istoria va intergistra că sub preșidenția «d-vóstră s’a putut comite o «așa crimă socială». Adésea colona de pe prima pagină : «Dânșii au dat o sentință «nedreptă, care în veci va a«păsa asupra consilielor nóstre de resboiu, care va in spira d’aci înainte bariera asupra tuturor hotărârilor lor. «Primul consiliu de resboiu a „putut să fie neinteligent , al „doilea ei neapărat criminal». A douat colonii din pagina a doua : «...Acuz pe a doilea consiliu de răsboiu că aî comis a«castă nelegalitate din ordin, «comițând la rândul său, crima juridică d’a achita prin „chibzuire un vinovat». Sus-citatele pasagii conțin imputare de fapte care aduce atingerea onorei și considerațiunei consiliului de resboiu al guvernământului Parisului care a ținut ședința în zilele de 10 și 11 ianuarie 1898. II.—Pe Emile Zola că în aceeași epocă și în același loc, s’a făcut complice la delictul specificat mai sus, dănd sau d-lui Perreux, girantul Ziarului «l’Aurore“ sau vreunui alt redactor ori amploiat al visului jurnal articolul publicat și cuprinzând pasagiile sus arătate, procurând astfel mijlocele cari au servit la comiterea delictului, știind că ele vor servi la acesta. Delicte prevăzute și pedepsite de art 23, 29, 30 31, 35, 42, 43, 45, 47 și 52 din legea de la 29 iulie 1881 și de art. 59 și 60 din codul penal. Pentru ca sus numitul să aibă cunoștință despre acestea, i am lăsat presenta copie. Costul 75 de centime. G. Dupuis. Răspunsul lui Zola Ca răspuns la acesta, Zola a publicat in «Aurore» o nouă scrisore deschisă, adresată ministrului de răsboi și Billot: „Ca răspuns’la acuzarea ce am ridicat o contra d-tale, contra egalilor și a subordonaților d-tale, m’am invitat pentru a ziua de 26 Ianuarie la jurați. Voi fi la acest «rendezvous», vom fi pentru o desbatere loială, la lumina Z lea. Dar evident că n’ai citit acusațiunea mea, d-le ministru de resboiu. Cineva ți-a spus că am atacat numai consiliul de resboiu. Acesta numai, n’ar satisface trebuința mea de dreptate. Dacă am cerut dezbateri la lumina Zilei, am făcut-o pentru că vroiam să arăt adevărul in fața Franței intregi. De aceea am ridicat acuzările la cari te refer, și altele încă, nu mai puțin formale, nu mai puțin clare, nu mai puțin hotărâte. Recitește, d-le ministru, ce am scris, și recunosce că nu am evitat nici preciziunea, nici claritatea. Am putut să scriu că generalul Mercier a fost complicele uneia din cele mai mari nedreptăți ale acestui veac, și nu îndrăzniți să mă urmăriți pentru acesta Am putut să scriu că d-ta, d-le ministru de răsboiu, am avut probe sigure în mână pentru nevinovăția lui Dreyfus, și le-ai sugrumat, că, din tendințe politice, pentru a salva statul major, tu ai făcut vinovat de o crimă in contra umanităței și dreptului, și d-ta ' d-le ministru de resboiu, nu îndrăsnesci să mă urmăresc pentru acesta. Am putut să scriu că biurourile ministerului de răsboiu, duc o șampanie detestabilă prin presă, pentru a induce opinia publică in erare, și nu îndrăzniți să ma urmăriți. Am spus tóte aceste lucruri, și le mențin. «Este óre cu putință, ca să nu vroesc o desbatere a unor acuzări așa de clare cari sunt tot așa de seriose pentru a cusatorî ca și pentru acusațî ? Credem că voi vedea in fațăși pe Paty du Clam, pe generalii Mercier, Boisdefire, Gonse, Pelieux și pe maiorul Ravary. Am atacat loial în fața tuturor și nu mi se răspunde decât prin înjurături tipărite în ziare plătite și prin strigătele bandelor, pe cari cercurile catolice le deslănțuesc pe străzile orașelor. Iau act de acesta Încăpățânată vroință a întunecărilor, dar și anunț că nu le va folosi la nimic. Căci de ce n’ai vroit să incriminezi tóte spusele mele, îți voi arăta, și pentru că te temi de lumina Z^ei, urezi de mijlocele procurorului. Și s’a descoperit art. 52, care’mi permite dovada numai pentru acele fapte, cari sunt pomenite în citate, și acum ești liniștit nu-i așa ? Și crezi că nu voiu putea face dovada? Greșesci. Te fac d’inainte atent, ai fost rǎu sfătuit. S’ai gândit intâiți să mă traducă înaintea tribunalului corecțional, n’au avut curajul însă, căci curtea de casație ar fi distrus o asemenea procedură. Apoi s’au gândit să lungescă lucrurile prin instrucțiune, dar s’au temut să nu dea o nouă turnură afacerei. La desperare de cauză, s’au hotărât să-mi opue o luptă neegală, legându-mi-se d’inainte mâinile, pentru a’ți asigura c tale, printr’un chițibuș juridic, victoria pe care dintr'o desbatere liberă n’o puteai aștepta. Ai uitat că am ca judecători 12 cetățeni francezi independenți. Voiü învinge prin puterea dreptăței, voiu aduce lumină in conștiințî prin strălucirea adevărului Legea îmi permite, să fac dovadă, și legea ar fi dușmană, dacă, impunându-mi acesta datorie, mi-ar refuza mijlocele pentru realisarea ei. Cum să duc dovadă pentru acuzările ce le ridici contra mea, dacă in apărare n’ași putea expune faptele și dacă aș fi impedecat să pun totă afacerea in adevărata ei lumină? Libertatea mărturiei este puterea pe care mă bizuii». Emile Zola Procesul lui Zola Actul de acmație a lui Zola Iată actul de dare In judecată a lui Zola și a girantului «Aurorei». Curtea cu jurați a Senei A(j) 30 (8) Ianuarie, anul 1898, după cererea d-lui procuror general de pe lângă ROMANUL Atitudinea Ziarelor franceze Cea mai mare parte a Zarelor franceze continuă să fie contrarii lui Dreyfus. S’au declarat în chip decisiv în contra lui urmatórele Ziare : Autorité, Intransigeant, Jour, Patrie, Libre Parole, Petit Journal, Eclair, Echo de Paris, un amestec de representanți ai bulangismului, bonapartismului, clericalismului și militarismului. Partidul in favorea lui Dreyfus e representat prin Ziarele Aurore, care are în cap pe Clemenceau și Zola, Rappel, Radical, Lanterne, Petite Republique, Les droits de Vhomme, La Fronde, tote republicane, ci tote că sunt de deosebite culori politice. Intre aceste două parade extreme, sunt Ziarele oficiase, cari se compromit cât mai puțin pot, ca Temps, Débats, Figaro, Gaulois, Le Journal, Evenement, și multe artfde, cari urmăresc aceeași linie de portare, nu atât fiind că sunt oficiose, dar din cauză că Ie vine forte neted de a sta mai la o parte, ca apoi, când victoria e declarată, să se asvârle cu tată furia in spre partea invingatore. PONSON DU TERRAIL 12) Jurământul OAMENILOR ROȘII ( ix Tony citește cel din urmă cuvînt din secretul marchizului — Cu cine ? — Sub paza guvernantei mele și a unui fel de intendent în care are el o încredere orba.... Dar atunci... — Guvernanta este chiar femeia care te-a condus aer. — Și intendentul ? — L’am cumpărat cu aur. Va înlesni fuga nostru. — Ei bine 1 ’i 4'8ei> merge de minune, căci din partea mea, totul este preparat. — In adevăr? — Am închiriat o barcă ca să ne coborâm pe Dunăre. Ea este condusă de 2 bulgari. •— Dar, ’mirise ea, dacă coborâm Dunărea, unde vom merge ? — Mai ântîi în Turcia, pentru ca să se pardă de urmele nóstre. — Și în urmă ? — In Franța. — Oh ! Parisul, miji*e cu un entusiasm copilăresc, paradisul lumei acestea! Parisul ! acolo vreau să trăesc. Nu părăsim pe Hayda, decât către orele 3 de dimineță, ca și noptea precedentă. Ziua urmatore, contele plecă la Viena și pretinsa fica sa se urcă în trăsură cu guvernanta sa. La un loc al Fransenului, trăsura se opri. In acest colț drumul mergea d’a lungul Dunărei și o barcă era legată In trestii. Patru omeni urcară acestă barcă, ea și servitorul meu, deghizați mereu în țărani unguri, și cei 2 marinari bulgari. Intendentul consimți a se duc și tânăra fată și guvernanta ei, se așezară în barcă. Coborârăm Dunărea până la marea negră. Acolo găsirăm o navă de comert francez care mergea spre Bosfor. După două luni, noi debarcarăm in Marsilia și opt <jde mai târziu sosirăm in Paris, îmi promiteți, amicul meu să se resumeze în câteva linii viața mea întragă de la acesta epocă. Fusesem fals cu amicii mei, și cu tote precauțiunile ce am putut să iau, au aflat că ’i am trădat și că le răpisem pe Haydn. Căsătoriți de multă vreme, în secret, am trăit necunoscuți. Din nenorocire într’o zbavurăm nebunia să cugetăm că nici Marc de Lacy, nici Marevailles, nici Savenay, după 4 ani de trecere, nu vor recunoște în D-na Hayda de Trésnoël, marchiza de Villers pe devenită tânăra contesă ungureica de Mingrell. Anunțat prin publicitate căsătoria mea și ne stabilizăm in casa mea din insula Saint-Louis. La Cameră s’a depus un proect de lege pentru recunoscerea societăței presei ca persona juridică. Dar după opt zile, am primit urmatorea scrisore pe care o transcria poetual: „Marchise: «’Ți aduci aminte de Fransen ? «La început te bănuiam numai, că ne-ai trădat și că ne-ai răpit pe contesa Haydn. «Astăzi bănuelile nóstre s’au schimbat in siguranță, și te poci ascepta a visita neatra. «Am făcut un nou jurământ, noi vechii tei amici, jurământul d’a te ucide. «Gaston de Lavenay, vine cel intáiü la Paris. «Așteptă-l peste 8 zile«După Gaston va veni Marc, după Marc voi veni eu. «Maurevailles» Sî recunoscem, vor veni. Te aștept... ! Este o fatalitate, amicul meu dar nu am decât un singur mijloc ca să trăesc finiseți cu femeia mea și cu tânăra sa soră care rămăsese în Paris și pe care o luasem lângă noi, acela de a omorî pe acei trei omeni unul după altul. Haydn nu scia nimic. TIPURI High-lifii High-lifii sunt numeroși, și pentru ce n’ar fi mulți ? Orice funcționar comercial sau băiat de prăvălie, își póte permite acest lux. Ișî cumpără o cravată de la High-life, își lasă părul lung ca să’șî facă călare la cefă, își cumpără o pălărie cam decolorea covrigului, tare bine înțeles, un baston învârtit la partea de sus și o havană în gură. Dacă funcționeză la vr’un magazin de blănărie rusască, îl vede cu un palton îmblănit numai cu vulpe, guler de lutru, căciulă de astrahan ; dacă e la vreun magazin de lingerie, zimnic își schimbă manșetele, gulerile după format, mai înalte cu o dungă, resfrânte, drepte, etc. In al doilea rând, tot highlife, vin elevii de licee cari cum es la patru de la școlă, într’o fugă sunt acasă și c’o repenjiciune de nedescris, aruncă pe Herodot sau Eneidele în fundul etagorei, își schimbă imediat pantalonii, ia pe cei călcați cu dungă, ghetele cu nasturi, pălăria á la Garibalde, mănușile de lână albe, dă cu puțin cosmentic pe păr, își pune o cravatăfundă ale cărei margini le scote afară din palton își ia bastonul și într’un minut apar pe stradă așteptând ca vre-o Miță ori vre-o Steluță să leșine în mijlocul drumului când s-ar vedea. Pe calea Victoriei, de la Boulevard pînă la Episcopie și de la Episcopie pînă la Boulevard, cam între 4 și 6 p. m. grupuri de high-lift d’ăștia defileza încace și încolo. Vaspo NE asupra vieței Regatul Carol 1877—78 XVII Răsboiul de asediu în jurul Plevneî. — K&hora «Doresc, a z*s Gurco maî departe ca acesta alianță să fie și in viitor masa durabilă a unei înfrățiri de arme între cele două popore vecine, rus și român». Generalul Gurco se duce cu detașamentul său pe drumul către Orhanieh. Prințul Carol a atașat un ofițer de stat major, pe maiorul Bărcănescu. 4 Noembrie.—Iarăși o buze, cu coță.— Prințul se duce ^ur" în trăsură la Rogoz unde găseșce pe marele duce nu tocmai bine. Află aci că Scobelev a fost rănit în lupta de nopte însă că din fericire rana lui e ușoră. Marele duce cu totă îmbolnăvirea lui, se duce afară la baterii în vreme ce prințul Carol plecă deocamdată la Turcenița, la generalul de Todleben. Acesta, însă, vindecat de lovitura calului său, a plecat afară la baterii; prințul se duce după densul și are cu el și cu prințul Imeretinski o conferință pînă ce iată că sosesce acolo și împăratul cu întrega sa suită. Marele duce, după un timp în care s’au dat câteva salve asupra Plevnei, e silit de vântul rece, care aci risipescă, aci adună iar ceța, să se întorce îndărăt la cartierul său. Prințul stă încă o oră cu împăratul la baterii, pornesc apoi călări amîndoi, îndărăt la Poradim, pe drumul cel mai scurt, în trupul cel mare al cailor, isbutesc să ajungă la cartierele lor înainte de a se înopta. Brătianu a vorbit cu impăratul asupra situațiunei viitore a României și sora comunică prințului amănuntele acestei convorbiri . Cînd dânsul a exprimat dorința României ca, în afară de recunoscerea independenței sale, să țină ocupate orecari puncte la Dunăre, ca amanet, și să ia parte la negocierile de pace, împăratul a evitat răspunsul direct dar ari în chip bine-voitor că nu pare să-și ia o îndatorire imediată însă că pate să asigure că România nu va regreta niciodată că a intrat în răsboiu. Deja de când a început timpul răa, prințul Carol a tras atențiunea comandamentului suprem al armatei rusesc asupra greutăților ce o să întâmpine armată în comunicațiunile acestă sale cu Ruia, în cas când Dunărea nu va îngheța, căci pontenele de lemn din caii sunt făcute podurile actuale nu vor putea să reziste viscolele ernel. In urma acestora s’a comandat în Rusia un pod de fer din bucăți și sosirea lui se ascuptă cu mare nerăbdare. 5 Noembrie. — Prințul Arnulf de Bavaria se întorce de la pasul Șipca pe caret’ll "‘"găsit acoperit de zăpadă înaltă. El descrie grelele suferințl ale trupelor cari bivunchiază acolo într’un frig spăimântător, ’ducând lipsă de tóte, pentru moment domnesce acolo finișce complectă din amândouă părțile ; întăririle rușilor i s’au părut cu neputință de luat. Ion Brătianu se întorce la T.Măgurele. Prințul a convenit, cu dânsul ca Rahova și câteva alte puncte de la Dunăre să rămână ocupate de trupele române până la închcerea păcei ; el a luat asupră și sarcina de a demonstra împăratului că și Nicopolul trebue să rămâne în păstrarea românilor. Prințul visiteză brutăria înființată în Poradim pentru corpurile IX și IV și aprobă aranjamentul ei. Generalul prinț Imeretinski vine la raport și prezintă prințului proiectul unui ordin desZt în care se hotărășce ca armata de vest, întărită, să se numescă de aci înainte armata de asediu și se anunță că tata la un loc se află sub comanda prințului Carol. Prințul iscăleșce acest ordin de Zi care are următorul cuprins : Prin ordinul de Zi către armata activă, din 3 Noembrie anul curent, A. S. S. Marele duce, comandantul șef al armatei, a ordonat ca, după ce se va detașa din corpul de Vest trupele cari se află sub comanda generalului Gurko, să se formeze cu tote trupele ruse și române din împrejurimile Plevnei, un corp de împresurare sub comanda Mea imediată, cu adjutantul de câmp generalul Todleben, ca ajutorist general, prințul Smeretinski. Acolo sfârșia manuscrisul, care nu purta decât o iscălitura, aceia a marchizului de Villers. Un moment, trimisul D-rei Tonion rămase ca zăpăcit. Paginile pe care le citisa produse asupră , o impresie atât de vie’ncât se întreba de nu cum va viseja. Apoi maginațiunea lui tînără se deșteptă. Se simți devenit bărbat. Cugeta. —Pentru ca contesa Hayda astăzi marchiza de Villers sa fi fost atât de mult iubită de către cei patru ofițeri, trebue să fie așadar forte frumosă. Cine o va mai proteja acum ? Și pe sărmanul marchiz pe văzut murind cineva care -1 răstuna ? Cine va apăra numele lui ? Unde se va găsi acest baron C . . . căruia este adresat manuscrisul ? Și de o data Tony, care își luase un aer serios, î și izbi fruntea și strigă : — Eu tot stau aci, pe când d. de Willers părăsit, zace colo jos în colțul pieței Royale. Și repede deschise ușa luând cu sine cutiuța, în care avu grijă să așe je manuscrisul. In coridor, întâlni pe Joseph, bravul servitor, care -și ștergea lacrămile și se forța să-și înăbușe suspinele. — Curagiulî 4i»e. — Ah! tânărul meu amic, îî respunde acesta. Dacă ai ști cât de bun era sărmanul meu stăpân, și ce mare inimă avea! Gând, ca să-m supui celei din urmă dorință, a lui, m’am dus cu costumele la stăpâna mea, pentru acel bal la care trebue să se ducă, la fiecare moment, ’mi era tema să nu fiu trădat de lacrămile ce abea le puteam reține. Ah ! nu ai nevoe să’mî mai recomanzi curagiu. Iți jur că Tom. — El bine treluă Tony, va trebui să ai unul și mai mare, înțelegi forte bine că două femei cinstite, nu pot să se ducă la balul operei, singure. Sărmanul meu Joseph, îmbracă costumul pe care stăpânul mean ar fi luat și insoțește-le. — Dar ce vrei să mor pe drum ? — Nu voesc nimic. Zise Tony. N’am dreptul să voesc ceva. Numai te rog să veghezi asupra aceleia pe care soțul nu o mai pote proteja. (Va urma).