Romanul, septembrie 1898 (Anul 42, nr. 170-193)

1898-09-26 / nr. 190

u» Anul 42-lea No. 190 S.^Voesce și vei putea * fi 0 Da:ai în toată țara Abonamente . In țară 5 lei pe trimistru In Streinătate 10 lei pe trimistru Redacția *tr. Șelari 17­­ colț cu str. Carol Fondat de C. A. Rosetti Oportunismul revoluționar Lumea Nouă, sub titlul de mai sus, recomandă amicilor Bel un oportunism, ast­fel cum l’am înțeles noi, democrați de la Românul. Confratele nostru este de pă­rere că social democrația, unde nu poate birui singură la ale­geri, să nu dea sprijinul duș­manilor libertăților ce avem. Din contră, să sprijine pe li­berali cari sunt hotărîți să dea sufragiul universal, reforme e­­conomice, măsuri de ocrotire ale celor cari veșnic sunt pe cale de a ajunge jertfele muncei. Argumentele invocate de con­fratele nostru ,fiind temeinice le punem sub ochii cititorilor noștri: .„Pentru a-i sili, (pe­ liberali) trebue sa aruncăm în cumpănă puterea noastră politică, pe care să căutăm a o mări prin o pro­pagandă neobosită. A­ceea­și da­torie o au și partidele liberale disidente, cari se pretind cu i­­dei mai înaintate sau cari, în a­­devăr chiar au asemenea idei. Iar dacă, la momentul de pri­mejdie, atunci când conserva­torii se pregătesc de asalt, îm­­brăcându-și nedestoinicia sub pie­lea leului naționalist irredentist, macedonean etc. disidenții nu-și fac datoria, atunci trebue să nu lăsăm să cadă liberalii, trebue să le dăm tot sprijinul nostru­­ și, după alegere,­ să îndreptăm­­ greșeala făcută, să ne apucăm cu energie de luminat masele, de sporit numărul celor ce sunt pentru mersul înainte și să că­utăm ca la alte alegeri să fim așa de tari, în­cât­­ să putem zdrobi atât pe liberalii reacțio­­nari, cât și pe conservatorii și mai reacționari. „Dacă nu ne facem datoria, da­ră nu suntem în stare a grupa n jurul programului nostru majo­­­­ritatea alegătorilor sau măcar majoritatea cetățenilor, să nu credem că prin această am cîș­­tigat dreptul de a face pe ha­­­­malii conservatorilor. Dacă pu­tem înpinge țara mai înainte pe calea democrației, bine, dacă nu, cel puțin să n’o dăm îndă­răt, să nu ne facem complicii celor cari așteaptă ajungerea la cîrmă pentru a umple funcțiile publice­ cu boi, în loc de oam­e­­ni! Să nu dăm puterea celor ca­l':' rl pururi au privit chiondorîș­­­i drepturile constituționale așa de neînsemnate cum sunt chiar a­­­­i cuma.“ fery. Amicii d lui Fleva și ai d-lul gig Aurelian ar trebui să cugete serios asupra acestor rânduri f§> și să profite de exemplul pe iir carel dă social democrația ro­­­$r­­­mână. Nu ne facem nici noi ilusi­ ; Y­uni prea mari și stim că mulți sunt printre liberali, cari se­­­efiesc de reforme democratice. Dar, seim și noi, ca și Lumea Nouă că dacă partidul liberal n’are curagiul să facă o poli­tică bine hotărîtă cu scop d’a desființa acele rămășițe din vre­mea tristei domnii a feudalis­­mului, causa este „că în par­tidul liberal s’au amestecat mulțime de urmași ai boerilor vechi, cari nu­mai de formă sunt liberali, dar în adevăr nu s’au desbrăcat de omul cel ve­­chi, și de aceia partidul libe­ral e așa de nedecis, atunci când e vorba să facă reforme în adevăr liberale“. Și d. Nădejde conchide spu­nând că : „așa cum sunt libe­ralii, nu trebuesc să fie răstur­nați de conservatorii“. Aceasta fiind și convingerea noastră cu plăcere înregistăm rîndurile de mai sus, cari sunt o nouă dovadă că sinceri de­mocrați au aceleași vederi și speranță că în viitor vor putea fi sprijiniți de social democra­ția, spre a face ca partidul li­beral să meargă înainte, tot înainte ! E­COTO­XÎ “ A apărut. Micul codice comunal de Al. Gre­n­­an. Secretar General al Primăriei. Lucrarea este de o mare utilitate și în raport cu prețul de 6 lei eien­­țiarul merită toată atențiunea.­­ In el se cuprinde tóte legile regulamentele cele mai noi ale sta­și­nului, județele și comuniei. Venitul fermei de pe lingă sca­­la centrală de agricultură de la He­răstrău este evaluat pentru anul 1898 99 la 40.000 lei din care 28.000 numai de la lăptărie. «c Puțina recoltă a viilor din jurul Iașului și a celor din Cotnari, Cîr­­joae, Buhalnița, Băiceni și Scobiți, prețul vinului s’a urcat sfinților. La Iași vadra de vin din Vișan și Soco­­la s’a urcat la 6 lei. La Cotnar va­dra a ajuns pînă la 10 lei. La Huși variază între 5 și 8 leî speră la urcare mai mare,vadra și se­i. In zilele de 20­21 și 22 Octombre se deschide exposiția de la labora­torul din Iași. Juriul pentr­u distribuirea recom­penselor, se va constitui din urmă­toarele persoane: Domnii: N. Gane, președinte, M. I. I.oeușteanu, directorul școalei veterinare din București. O. Munteanu, directorul școalei de agricultură din București. N. Filip, directorul institutului Zoo­tehnic. G. Persu, profesor la școala veteri­­mară și d­inl Jocu și Ghristea, cu­noscuți medici veterinari din loca­litate.­­ D. Spiru Haret, ministrul cul­telor și instrucțiunei publice, a de­cis ca profesorii conservatorului de musică și declamațiune să nu mai dea lecții particulare elevilor lor din conservator. S’a acordat termen pînă la acestor profesori un 1 Decembrie viitor pentru a se conforma acestei dispo­­sițiî ministeriale. ■C Cea mai mare parte a hamali­lor și numeroși zidari și zugravi din Paris urmăresc greva spre a se a­­socia cu lucrătorii cari lucrează la pământ. S-au produs cîte­va inciden­te. O bandă mare a comis prădări­a Grenelle și la Passy. Garda repu­­b­licană susținută de o trupă a fil­er­be­nii. X D, ministru ce rasboia,­ văzând lipsa de ofițeri In corpul milițienilor, a luat disposițiune să fie concentrat­ toți voluntarii bacalaureați de la 1890 inceace și cari n'au trecut examenul de ofițer în reservă spre a fi avansat, după concentrare, ca ofițerii ,a mi­n­țiî. Ediția de î­n ear­ti SAMBATA 26 Septembrie (8 Oct.) 1898 Luminéta-te și voî fi în toată țara Artînjoluri pagina IV linia 40 bani Inserții și reclame 2­le! linia, Administrația Strada Șelari (colț cu str. Coral Director Vinii Id C. A. Rosett FOI RĂVĂȘITE — O confisiune — II Protestez!, măreață figură a antichitățe! te-a îngrozit destăinuirile mele ? Ți-am ghicit gestul teatral, ți­ l-am prins și l-am chiselat într’o grimază magistrală de eroa­re și de dasgust. Asta voiam și eu, acum pot, să urmez. Nici­o­dată nu ma’am crezut. Asta e un păcat, recunosc, dar judecătorul­ nu poate , de­cât tot conștiința mea și nu­ admit un arbitru strein, până ce acțiunile nu’s periculoase de­cât numai pentru mine Im alt caz sunt al tău,­al arbitrului, și mai cu seamă al societăței, care poate să mă condamne. N’aș admite nici aceasta, dar comunitatea, asociațiunea, lumea creind legi, individul e supus"cu forța sil se con­vingă ca acele legi sunt totul. I­ ată de ce am fost acuzat de canaliile inteligenței că ,n’am caracter, și person­alitate. ... dacă mă credeam eram obidivizua.Sitate în fața acelor scapeți ai creierului, care murdăresc veacul acesta și cari au reușit să te mode­leze cu ușurință ca o­ bucată de ceară. Nu e așa că ei cred­­ că ești un caracter pu­ternic? '■ ■' '■‘î./ît. O altă vină care mi se atribue e că nu țin la convențiunile moralei­­ mândriei. E curioasă împerecherea acestor vorbe : mo­rala mândriei, sau cum am zice credința fariseului. Ia înfățișeazăți un tablou. E ceva banal, dar ca exemplu și... intuiție, e a­­dorabil. Cn păun falnic, cu pete multico­lore, răpitoare, drept și măreț, dar cu picioarele urâte, sioroite, slăbănoage. Pri­vește­! ce îngâmfat e și ce priviri înjosi­toare aruncă pasările din curte. Dar nu­mai el știe unde îi e buba. De n’ar fi picioarele... Asta e morala mândriei în a­­pele căreia s’au căznit să te arunce cana­liile d’adineauri. Tu ai căzut, ori nu? O altă acusare gravă e că am fost în­­dărătnic-nu râde—in bunătatea mea. Bu­nătatea e caracteristică proștilor, mi-ai re­petat d’atâtea ori. Te cred­­ o să susții că criminalii sunt bun! ? Dar aci s’ar putea găsi un argument. La el e o supra­pro­ducție, ceva peste starea normală, Lom­­broso... dar eu am văzut o mulțime așe­zată cari refuza să dea focul" din țigară altuia, cu o răutate imbecilă, dobitocească; sunt câini cari te latră și te mușcă fără să le fac­ ceva ; gușterele se repede de te zgârie pentru că te-a zărit trecând pe lân­gă el. Dar oare bunătatea nu e o măreață bă­­tae de joc ce poți s’o arunci peste toți ? A, sensația batjocorei manifestată prin az­­vârlirea unui bal, ai înțeles-o ? Și-apoi de ce calificarea asta greșită pentru gestul când da­ o bucată de pâine celui care ți-o cerșește ? Răutăciosule ! In­cuiând altele. Sigma. Cea ce doream să stim este ce face d. Aurelian. Despre acesta nu ni se spune nimic și confratele nostru se mâr­­ginesce a scri: „Noi, cari suntem puși în cauză, ne mulțumim a fi mnai modești în informațiunile nóstre de­cît acei ce nu sunt în cauză. De a­­ceea afirmăm că nu știm pînă acum dacă concentrarea pe care In fond o dorim, căci avem în vedere mai pre­sus de tote inte­resele țărei și ale partidului na­­țional-liberal, se va tace“. Deci Drapelul nu scie nimic, nu scie, până acum dacă se va face concentrare. Acesta ínsemneza categoric că tratările de cari s’a vorbit există, și de­ore­ce ele urmeză, comu­nicatul nu mai avea rațiunea de a fi, căci el nu desminte nimic. Comunicatul „Drapelului “ In sfârșit Drapelul a dat un co­municat, cu privire la svonul care a circulat, relativ la împă­carea gruparei drapeliste cu gu­vernul actual. Din comunicat re­iese un singur lucru, adică, că d. V. Lascăr «nu va intra în nici una din combinațiunile ministe­riale cari se pun mereu­ înainte, de chartă. Asupra acestui punct nu a fost discuție și toți sciu că d. Lascar nu voesc­ să intre ln minister. .............­....­........---------------------------— Memoriile lui Bismarck Casa editoare Cotta, din Stutt­gart, a adresat Gazetei de Colo­nies o telegramă care resolvă Ges­tiunea, din ce în ce mai con­troversată în ultimele săptămîni memoriilor lui Bismarck. Iată tex­tul acestui fel de notă oficială: Astă­zi, librăria J. D. Cotta a primit ultimele complectări ale principelui Bismarck la opera care e numită memoriile sale și care poartă titlul de Cugetări și amintiri. Textul, dictat de răpo­satul principe și în întregime corijat de dînsul, e precedat de o introducere și e întovărășit de scurte note explicative de pro­fesorul Horst­ Kohl. Afară de­ cî­te­va mici îndreptări de greșeli de dată, de nume și alte ase­menea,­­opera va apere fără nici o schimbare sau prescurtare. Pu­blicarea va începe în Noembre anul aceasta. Unii corespondent al Gazetei de Francfurt, care a luat la Cotta informațiuni suplimentare, află că primă parte a Cugetărilor și amintirilor lui Bismarck, care va apare în Noembre, va fi cuprin­­să în două volume în 8 de 400 pagine fie­care, cari vor merge până la moarte împărătului Fre­deric III. Hamburger Nachachten, care era odinioară organul principelui Bis­marck, înserează, cu privire la publicațiunea d­lui Mauriciu Bu­sch, o notă care emană de­sigur de la familia defunctului can­celar, D. Busch, di­e această notă, datorește relațiunile sale cu Bis­marck lui Lothar Buscher, în care acest bărbat de Stat avea în­credere absolută. Lothar Bucher a abusat cînd, după revocarea lui Bismarck din postul sau de cancelar, a încredințat d-lui Bu­sch grija de a-l ajuta în cla­sificarea­ hârtiilor principelui Ale­gerea acestui colaborator a fost de alt­feil făcută cam fără voia familiei lui Bismarck, care avea bănueți asupra devotamentului și discrețiunei sale. Dacă Bucher ar fi trăit și ar fi fost martor al publicațiunilor facute astă­zi de d. Busch, de­sigur n’ar fi stat la îndoială să-l condamne cu as­prime și ar recunoaște că d. Busch nu e omul sigur pe ca­re-l credea. Arh­iva lui Șaguna După cum se știe, arhiva biser­e ortodoxe române din Sibiiu nu e tot mai vechiă. Anii răsmiriței din 48— ^ au nimicit documentele atât de im­posante mai ales din puct de vedeme al istoriei noastre naționale biseri­­caști. Și e foarte de regretat, că la Metropolie atât de vechiă lipsesc in­diciile și semnele scrise ale trecutu­lui. Tot ce ne-a rămas la Sibiiu în di­recția asta este arhiva lui Șaguna care în sine constitue un isvor bo­gat nu numai pentru istoria biseri­cească, ci pentru istoria noastră po­litică contimporană. E cert chiar, că cele mai de preț și aproape unicele documente autentice privitoare la re­nașterea noastră națională, se află în această arhivă. Șaguna a adunat documente a­­proape cu patimă. Circumspect și cu pătrundere ageră în cele viitoare, îșî păstra copie despre toate scrisorile sale. Prețioasă devine arhiva prin chiar aceste scrisori. Fie­care act, fie­care petec de hârtie are în sine o valoare mare. Șaguna a fost în continuă cores­pondență cu bărbați de stat, oameni intimi din jurul curții imperiale, cu șefii cabinetelor, cu guvernorii Tran­silvaniei, cu bărbații politici ai na­ționalităților și cu fruntașii români, al căror sfetnice era,­pe urmă cu fiii săi sufletești, cu aparținătorii mult cercatei sale biserici. Și Șaguna nu comunic­ă cu acești fii numai prin or­ganele sale, ci le scria cu mâna pro­prie, le dedea sfaturi în cele națio­nale ca și în cele bisericești, le scria chiar predici, ajutat ici-colo de ne­despărțitul său secretar Pantazi, a că­rui slovă e foarte deasă în arhiva lui Șaguna. Toate aceste documente sunt ad­mirabile și din punct de vedere al limbei. Șaguna vorbia și scria pe lângă limba română, care în toate lucrările lui e limpede, și frumoasă cum azi puțini o scriu,— și limbile slave, pe urmă germana și maghiara. Stil avântat, cu espresii bogate, cu multă eleganță, în­cât îl putem numi stil de­­ salon—mamua în limba ger­mană. . In­cât ar fi să se facă o grupare a acestor documente, s’ar putea grupa ast­fel : acte privitoare la renașterea noastră națională (culese în parte de N. Popea în „Memorialul lui Șaguna“, Sibii, 1891); acte privitoare la reîn­ființarea metropoliei ortodoxe (forte­mane adunate de N. Popea în „Ve­chea metropolie“) ; acte referitoare la înființarea „Associațiunei“ ; la cre­area fondurilor archidiecesane ; la tipografie , corespondență cu ema­­nuel Gozsdu, Mocsonyi, baronul Sina etc. etc., cu diplomați austriaci și maghiari. Un mărgăritar al acestei arhive însă este un memoriu al koi Șaguna, — însemnări, explicări și re­­flexiuni scrise cu mâna proprie des­pre evenimentele în vieață națională și bisericească din anii 1847 —1873. Scriitorul acestor șire am văzut de curând această arhivă. Convolutele stau clare pe grămadă într’însa, bă­tute­­ de praful vremii. Cei din apro­pierea arhivei sunt departe de a-șî da xistă seamă de importanța ei. Nu e­­nici registre minuțioase, cari să-țî facă posibilă o ușoară orientare. La studiarea arhivei, se înțelege, nime nu se gândește. Ear’ un pericol pentru acest tesaur național este, ca singuraticele acte se dau spre între­buințare fără revers persoanelor ofi­­ciose. Un pasionat colectant de documen­­te,—cum se știe, e Preacuvioșia Sa dl Pușcariu.D-sa se interesează în tim­pul din urmă în mod deosebit de do­cumentele rămase de la Șaguna. Zeci de acte de aceste sunt în mîinile d­­sale, pentru a le întrebuința la scri­erea istoriei viețeii constituționale de 35 ani a bisericei. Ori­câte merite ar avea d­e Pușcariu la colectarea sui generis a„documentelor de limbă și istorie“ cu ajutorul dăscălime! și pre­oțime!, credem că aci nu se poate admite o simplă adunare de hârtii de valoare. Ear în­cât pentru studiarea, tălmăcirea și utilizarea lor peste tot, Preacuvioșia Sa ne pare prea puțini

Next