Romanul, ianuarie 1899 (Anul 43, nr. 268-290)
1899-01-15 / nr. 277
CANTINELE ȘCOLARE In fine s’a înjghebat o așa filsă perspectivă a cantinelor școlare. Pentru aceasta nu putem decît să aducem laude ministrului care a dat dovedi că știe să se intereseze de aproape de educație și de mijloacele prin care educația ar putea să fie generală. Cantinele școlare vor folosi în orașe și mai mult în sate, pentru ca învățămîntul primar să fie în adevăr obligativ. Copiii veniți din cătunurî îndepărtate vor putea găsi în școala comunală masa de la prînz, pentru ca să nu mai fie siliți a rămîne acasă îngrijați pe viscole de drumul cel mare sau de o bucată de pîine. Dar nu știm de ce cantinele școlare așa cum se proectează acum nu prea dau garanții de existență. Penru a se putea face cantine școlare în București, la patru școli, s’a strîns ban cu ban pe la toate cele l’alte școli, s’a obligat institutorilor ca să umble prin mahala pentru ca să se acopere lista de subscripție și d’abia s’a strîns vre-o cîțiva bani. Și vai de institutorii cari n’au putut da lista îndărăt complectă, din cauză că n’a putut strînge sau umbla după strîns. Argumentul ar fi întors astfel : Cum un tată de copii să dea bani pentru înființarea unei cantine la o altă școală unde copilul lui nu învață ? Lăsînd acestea cari au darul numai de a fi numite mici meserii pentru ca să se desguste și institutorul și părinții de cantine, vom vorbi de altceva. Cum vor putea trăi cantinele și cum vor fi înmulțite dacă nu se ia dintr’un fond oarecare pentru creare unui case a cantinelor ? Nu cu un ban, doi, cerșiți cu căbdărușa , poate face fondul. Cum există casa școalelor, casa pensiilor, ar trebui să existe și casa cantinelor, căci sunt oarecari venituri directe sau indirecte de la școale, cari ar putea alimenta un ast fel de fond. Vom mai reveni. G. Didacu pe Cum se face, controlul A fost vorba să denunț autorității școlare superioare cum se exercită controlul învățămîntului cu efect prejudiciabil pentru învățător. Azi e rîndul să-I supun la cunoștință unul dintre procesele-verbale, ale cărui aprecieri greșite au fost formulate în raport de destituire. ,,Predarea lecțiilor, servindu-se de copii din alte clase (monitori), este interzisă". Nu doar că vom discuta împrejurarea că revisorii cîțî s’au perindat de la 48 pînă azi au fost ori sînt deosebiți dintre colegii lor, pentru că ar fi fost ori ar fi superiori acestora în cunoștințe. Admitem, din potrivă ceea ce publicul mulțimea, părinții copiilor cred, anume că un șef trei ue să întreacă pe inferiorii săi cu zeci și sute de părți. Ce desiluzie, dacă am putea dovedi, ca multe procese-verbale și cu probe de meșteșug didactic, că în multe împrejurări învățătorii și institutorii au căzut victim i celor ce ar trebui să-i întreacă cel puțin cu cîteva ori în cunoștințe și de teorie și de practică. împrejurarea în care revisorul în cesiune, care și-a depus raportul de des ROMANUL tț’ssasfo- ,»h.v*;íf9rt*r8% it.'i'ER^iț'a.' tituire oprește întrebuințarea monitorilor, e o împrejurare nenorocită și cu efect nenorocit înțelegem pînă la un punct să nu ne ajutăm cu monitărî, noi instituitorii de la orașe cu rezerva clasei I, unde se cere despărțirea elevilor în cel puțin două divizii, pentru a alterna rolul täu de dascăl cu al unuia dintre eLvii cei mai în vîrstă și mai inteligenți ai clasei; înțelegem simultaneitatea absolută la licee unde profesorul e capabil să vorbească la 1000 ca la cei vr’o 50—60 elevi ai săi, mai ales că puțin îi pasă dacă scripca didactică vrea să se pogoare și el zilnic în mijlocul elevilor, să aibă cu ei contact și raport sufletesc, cum avem noi, să o cunoască cel puțin pe nume. Cînd e vorba de învățătorul de la sat care are a face rînd pe rînd cu cele 4—5 clase ale lui să bine-voiască de revizor să ne arate practic cui ar încredința d-sa vegherea unor exrciții mecanice unor operații, unor dexterități manuale, munținerea disciplinei, pînă cînd învățătorul să-și poată termina oarecum pacinic la o anume clasă predarea, ori teoria unei lecții noi? școala din Lausanne, aplică și azi sistemul monitorial, de la care am învățat să-l aplic și eu sub forma lui corectă. Pe cînd maestrul predă lecția cea nouă uneia din cele trei divizii care corespunde uneia din clasele noastre de la oraș, dar mai ales, pentru că e sub acelașî acoperiș celor din satele noastre, cei 4 regenți sau regente sunt improvizați ca monitori cari bruninä, strecurîndu-se ne dinaintea celorl’alte divizii, exercițiile de reproducere (desvoltarea orală a planurilor) de scriere de desemn, de calcul, așa că zilnic nu rămîne un singur elev cu gura închisă nu rămîne unul care a doua zi să schimbe lecția ca de vr’o 3 zile să nu-și fi exercitat toate facultățile de intuiție, judecată, reflexie memorie, etc. Dacă revisorul a cărui procedare o discut azi, o fi avut dreptate cînd a consemnat în al sau proces-verbal că „la gramatică judecata copiilor nu e vivae“, greșala se întoarcă asupra lui însuși care împedică sub pedeapsă exercițiul sistemului monitorial pe care nici didactica nu îndrăsnește să-l proscrie. Iar de cumva d. revizor a găsit, în cursul experienței d-sale, un mijloc de suplinire a acestui sistem, i-am pretinde să-l aplice pus pe catedră ca să ne ’ dovedească că măcar într’o lună sunt în stare să vorbească, să judece ori să imagineze vin acei a căror gură se deschide odată la două zile odată, fie și de două ori pe zi, ca să respundă la o singură întrebare. Era datoria d-lui revizor să facă încercarea pe care am făcut-o eu cu aplicația modului simultan individual, talismanul la care numai ar putea să recurgă cine m’ar contraria. La o lecție de 35 elevi din 70 n’au deschis gura odată; la a doua lecțe 20 din ei încă au rămas cu gura închisă, dar în schimb alții au complectat numărul; la a treia lecție 15 au rămas iar muți, astă dată 45 au tăcut ca pereții. Restul fericiților oratori a respins, cu câte o frază. 1ar, poate că „comparaison n’est pas raison“, poate că nici datele experienței mele nu pot convinge pe d revizor că ajutorul monitorial e admis și azi, cînd forma a înghițit fondul, cînd numai aplicația celor vr’o 3 trepte formale ne absoarbe atît că am căzut și noî în doaga profesorilor, făcînd pe comptul nostru și ia paguba elevilor,, exerciții de dicțiune pînă a-I trece în clasele liceale destoinici de a vorbi numai trași la limbă. Iată cum cere tipicul nostu didactic să ne purtăm în împrejurarea de față. Se va vedea în fine, va vedea și autoritatea școlară superioară dacă e bine să treacă la dosar un raport mult păcătos. Procedeul mutual prin monitori „ E pentru institutor un mijloc de a ușura în unele împrejurări, sarcina așa de grea a corectării temelor, fără să vateme progresul școlarilor. Acesta ar fi de a încredința această lucrare elevilor "celor mai înaintați cînd aceasta poate fi făcută de ei, de exemplu, corectarea dieteli lor și exerciților ortografice a operațiilor numerice etc. Folositor pentru institutor, pe cărei face să cîștige un timp prețios cerut de pregătirea lecțiilor, acest procedeu nu e mai puțin folositor monitorilor pentru că îi silește să-și aducă aminte și să aplice pe propria lor seamă, materiile cari sunt obiectul temelor. Astfel cunoștințele se sapă în memoria lor, de unde ele nu se vor șterge decit foarte greu, îndemnul obștei nu va perde nici el, dacă rezultatele temelor sunt cu îngrijire notate, și dacă concură a hotărî pentru fiecare specialitate a învățămîntului, locurile săptămânale, lunare trimetriale etc.‘ Mîine voi aduce încă o probă tecnică. Azi sfirșesc gîndindu-mă la dreptul legitimei apărări, în cazul cînd cel osîndit ar putea întoarce amatorului în potriva agresiunilor rău injust. V Matei Rădulescu. ------------12----------------------------X00------------------------------------------ iar Georgescu vitriol •----------- Faimosul Georgescu (Vitriol) care își face osânda în potenciealul din Galați, în unire cu vestitul bandit Ciopeanu, care a omorât doi călugări cu ocasiea căleărei de astă-vară la mânăstirea Ruspenia din Dobrogea, Andraș Balașî și cu alți s’au unit pentru a-șî înlesni eșirea și s’au pus împreună pe lucru După ce au tăiat pe o lungime de 1 metru și pe o lățime de 60 centime dușumeaua de la odaia unde erau închiși, au săpat un tunel, având o adâncime de un metru și o lungime de 7 metri, înspre cazarmă Călărașilor. Directorul potenciarului simțise lucrul dar nu știea unde anume se lucrează și numai după derularea făcută de unul dintre complici s’a putut descoperi locul. Georgescu (Vitriol) mai are 9 zile pînă sa i expire pedeapsa. Are o avere depusă la direcțiunea potenciarului în sumă de 4.000 lei. Pe lângă pedeapsa ce ia făcut, el mai e condamnat la 1,000 lei amendă, și nenorocitului nu i-se permite nici lui să plătească această sumă, nici vreunul din rudele sale, find-că e declarat nebun, și ca atare nu poate da nici procură, nici înputernicire. Una din două, sau e nebun, și în acest caz locul lui însă nu e în potenciar, ci la aspicul de alienați, sau e în toate mințile, și atunci, plătind amenda trebue pus în libertate. ACTE OFICIALE D. Costatin Puică sub comisar clasa I pe lângă prefectura poliției Capitalei, este destituit din acea funcțiune. Ioan T. Z’su, fost impiegat în serviciul exterior al vămilor este numit impiegat în același servici, în locul d-lui Zaharia Buicliu, înaintat. Dimitrie Popescu, actual copist clasa I, s’a numit în funcțiunea de impiegat clasa II la curtea de conturi în locul d-lui Ionelescu, destituit. Din numirile exposiției. Cu ocaziea din 1900 se vorba a se ridica în Paris un adevărat vulcan care se varse lavă. El va avea 10 metri înălțime și 471 metri grosime Acest vulcan se va deosebi de ceele naturale prin faptul că va fi inofensiv și va fi ornat pe caturile sale cu cafenelele restaurante și tot felul prăvălii moderne. Dramă Conjugală Un adulteri în împrejurări dramatice s’a petrecut la Tocna, făcând mare senzație printre locuitori acestui orășel. Corespodentul nostrul se scrie ca în seara de 9 Ianuarie, Locotenentul l- a prins, în camera N. 10 a hotelul Regal, pe soția sa în flagrant delict de adulter cu sublocotenentul M. Transportată la domiciliu d na E a încercat să se sinucidă, blând o soluție de chibrituri Grație ajutoarele grbnice ale d-lui d-l Sprit, orice pericol e înlăturat. Sublocotenentul M. a fost depus în arestul militar. MUM8ELE MODERNE In lumea medicală internațională face mare impresiune descoperirea făcută de cîtva timp de un doctor italian din Neapole, Marini,— anume știința conservării cadavrelor. Au uitat anticitate, poporul care ajunsese la un grad înaintat în această știință, să știe că era Egiptenii. Descoperirile arheologice noul, făcute în continentul cel nou, au arătat că și Mexicanii . Peruvianii erau tot așa de înaintați în conservarea mumielor. Mijloacele chimice și fizice duceau la asemenea rezultate ; nu e mai puțin adevărat ca și prin mijloace naturale se putea obține mumie, prin îngroparea cadavrului în un teren calcaros. Modul acesta de preparațiune și conservare al mumeilor costa prea mult. Așa Herodote și Diodor de Sicilia, spun că înbălsămarea unui cadavru costa i ă talant, ca la 5000 franci. Revenind la descoperirea doctorului Marini, ne amintim ci, deja în timpul exposițiunei din 1867, vorbeau ziarele de o masă ce numitul doctor o făcuse cadău împăratului Napoleon III, masă făcută din creéil și viscere omenești, petrificate, iar la cele patru colțuri erau patru urechi umane. Desigur, olarul era cam magabru, dar Gestiunea nu stă aci, ci în descoperirea făcută de savantul medic. Cadavrele preparate de numitul conservă absolut colarea și flexibilitatea corpului în viață. In preparațiunile sale sexagenarul medic întrebuințează o nouă metodă de îmbălsămare și petrificare. Lângă Neapole chiar se găsește un cimitir, în care mare parte din cadavre sunt trecute prin oficina acestui curios doctor. Cadavrele conservă absoluta asemănare a ființei însuflețite, iar trăsurile feței, par a fi acelea ale unui om ce doarme. Toată această preparațiune costă de altfel câteva mii de lei, puțin pentru mulți, cari au dorința și piositatea de a trăiî în contactul morților, cari le fuseseră atâta de scumpi pe această lume. Astăzi în lumea științifică este o dispută dacă cadavrele morților trebue redate pământului, de unde s’au făcut, ori focului, spre spre a le mistui. Descoperirea savantulu doctor dacă s ar popularisa, ar putea da desigur și altă soluțiune acestui delicat, dar dureros problem, mai ales acelora, cari au o parte mare la luxosul banchet al viței. CHESTIUNEA REUSTITIEI VIILOR In acea dare de seamă se spune, că într’un timp maxim de 10 ani, vor dispare toate viile din țară. Noi însă vedem, că deși filoxera datează de mai bine de 14 ani, și deși ea a făcut distrugeri destul de mari, totuși se poate vedea prin date statice, că întinderea viilor în loc să scadă prea mult, se menține aproape la același număr de hectare Această se datoresce noilor 12 plantațiuni, care se face pe o scară întinsă. Dacă aceste plantațiuni, nu asigura un viitor îndepărtat totuși vedem, ca există o muncă continuă, intre distrugerile făcute de filoxeră, și proprietarul viticultor, FOIȚA ZIARULUI „ROMANUL 51 ROCORESCU MODERNI ” Timpul n’a isbutit a șterge , cu totul aceste urme ale feudalitățeî noastre , corporațiunile sunt încă în ființă și numirea stradelor Șelari, Cavafi, Negustori, Oțetari, Lăutari, etc., a rămas ca o imagine vie a acelor timpuri. 1). II Iată ce ne spune episcopul catolic Petre Bogdan Bakád al Gallipoli, care a vizitat țara Valahă în 1640, despre Bucuresci din vremurile, acelea vegyik annuo. ■ „Stradele sunt acoperite cu poduri de lemn. Cînd plouă, orașul fiind în valea Dîmboviței, se face noroaie și băltoace [nenumărate, în care cu multă filosofie înoată oameni, cai și căruțe. Palatul Principelui se află pe malul gîrlei, și o parte din el dlar pe gîrlă, ansi sopra il fiume sta una parte del detto palazzo ; dincolo, pe malul opus al gîrlei, e grădina domnească, il giardino il quale sta nell'altra parte del fiume. Palatul nu e frumos de loc, e aproape părăginit. A fost odată înconjurat cu ziduri tari; zidurile au căzut pe alocurea și pe unde spărturile sunt mari, au făcut gard de lemn. Poarta Palatului are un turn înalt în vîrful căruia stă totdeauna soldați de pază. Afară de Curtea domnească se află pușcăria care e de lemn. București, sunt orașul cel mai mare al Țarei Românești, are 12.000 de case, ehe iar anno piu di centomille* anime, adică cu 100.000 de locuitori. Sub Matei Basarab, se înălță biserică romînă, se introducă limba romînă în biserică și la curte în locul celei slavone. Se traduc cărții în limba țării și es la lumină din teascurile tipografice aduse și așezate de dînsul la Govora, la Tîrgoviște la Dealu, și la Snagov. La aceasta contribue mult și soția sa, doamna Elena, fratele aceștia, slaveșnicul și iubitorul de învățătură Udriște Năsturel, precum și Mitropolitul Ștefan. Matei Vodă publică mai multe cărți ca : Pravila cea mică (1640), Cazaniile (1642), Evangelia învățătoare (1642 , învățătura prestre toate filele ( 1642 , îndreptarea legei (1652), etc, întemeiază școli pentru învățătura Hrubei romînești și a celor străine, școli pentru cîntăreți și preoți, bolnițe mori, etc. 2 . Fără multă învățătură, căci nu știa decît limba română, el prețuește pe oameni de știința, pe cărei chiamă la curtea sa ca și pe arhitect, zugrăvi și meșteșugari, prin cari el ridică din temelie sau rezidește 40 mănăstiri și biserici, palatul domnesc din București (Curtea Veche) și din Tîrgoviște paharul episcopal din Buzau, poduri, fini înî etc. 3) Introducerea tiparului în Valachia Mauzeul Național din București se păstrează două Evangheliare slavone tipărite pe pergament, cu un lux deosebit. Ceea ce le dă o importanță specială este faptul că au între ornamentele lor marca țării Românești: Vulturele cu crucea în plisc, și sunt tipărite *cu porunca lui I. Basarab marele voevod“ în anul 1514. Iată cum ni le descrie d. Odobescu, descoperitorul lor în mănăstirea Bistrița: „ Sf .Aipinomahßil Abilone o iau jUnul e tipărit cu lux,pe 37 coli în 8, de membrană velină 28 cent.nălțime și 20 cent. lățime). Frontispiciile decorative în capul fiecării Evanghelii și inițialele ornate de la începutul capetelor, sunt colorate tote de mînă cu aur, carmin și albastru, pe d’asupra cerneli negre cu care sunt imprimate aceste ornamente xilografice. Pentru cărțile de preț, și mai ales pentru cele bisericești, se obicinuia în vechime a se trage pe pergament, asemenea exemplare, pe care apoi rubricatorii și miniaturiștii [rubricatores, miniatores), cu totul osebiți de tipografi le ornați cu culori și cu poleieli, iar un lucru mai de mirare într’această ediție e că mai multe din ornamentele formate prin împleticirea unor linii colorate pe un fond negru, port la mijlocul motivului, într’un mic cîmp de aur, vulturul cu o cruce mare în plisc, armele (Va urma) unieori 1) j Revista Romînă, Tom. I p. 339-340. 2) Gr Tocilescu : Istoria Romînă, prig. 185-186. 3) Ibidem, pag. 18ß. x X