Românul, septembrie 1914 (Anul 44, nr. 124-149)

1914-09-26 / nr. 148

y ANUL 44-lea — No. 148 VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ANUNCIURI Linia corp 7 pe o coloană în pagina II. . . 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV. . .30 bani Inserții și reclame în pagina III linia. . . , 2 lei A se adresa: In România : la Administrația ziarului. La Paris , la d-nș John F. Jones - C­ie, 31 beis rue du Faubourg Montmartre. La Berlin & Vien» : la d-nii Rudolf Mossa & C-ie La Génévé s la d-nii Haasenstein & Vogler și la toate agențiile de publicitate. REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Calea Victoriei No. 56 S BANI EXEMPLARUL Fundator: C. A. ROSETTI &­'­í 'vî* * V C-Î^SP­ VINERI 26 SEPTEMVRIE 19H LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE In țară . . um an 18 lei . . . șease luni 9 lei In străinătate , un an 36 lei . . . șease luni 18 lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fie­carei luni A se adresa: <S­ In România, la Administrația ziarului și la oficiile poștale. f '£a Pariez la «Agence Internationale de journaux r.'k Gorbaty». Hiena t la d-nul I, Bettenhausen, Staatsbaimhot Genöves Heinrich Massein. TELEFON No. 22/39 și 57/20 BUCUREȘTI, 25 SEPTEMBRIE Pe calea bună Am avut de înregistrat adese în timpul din urmă cu o îndreptățită nemulțumire manifestațiile sonore șile unei anumite pături de la su­prafața opiniei noastre publice. Am arătat în destule rînduri ce rău IV, cât care stîn­jenire se aduce acția­ Statului român prin aceia că cei care nu au nici destule infor­mații ca să decidă, nici destulă­­putere ca să îndeplinească, vor to­tuși să conducă într’un chip strict și exclusiv politica externă a țării, fie aceia nu putem înregistra acum de­cât cu satisfacțiune reintrarea acestei pături din opinia publică pe calea bună a noastră servirii intereselor românești. Manifestațiile care s’au făcut nu se­ vor fi părut pline de interes de­cit acelora cari nu cunosc desvol­­tarea noastră culturală din ultime­le decenii și curentele sufletești profunde care circulă de ani înde­lungați în întregul nostru popor. Pentru aceia însă, cari s’au apro­bat cu înțelegere­­ simpatică de pă­turile noastre populare, de vieața noastră culturală, de care din opinia noastră mișcările publică, pentru aceia manifestațiile din ul­timul timp nu aduceau nimic nou, în afară de tendința de a conduce Statul romii? prin alte instituții și prin alți oameni de­cât cei cari în chip firesc poartă povara și răs­punderea pe umerii lor. Moțiunile întrunirilor și adresele unor insti­tuții — Universitatea din Bucu­rești — sau ale unor colegii — profesorii secundari — erau inu­­tile prin aceia că aduceau un dezi­derat cunoscut și dăunătoare prin aceia că făceau precizări inopor­tune. Oricum ar fi fost privite acele mișcări ele nu erau în măsură să devină interesante de­cât prin fap­tul că ar fi determinat schimbări analoage în opiniile și atitudinile oamenilor politici răspunzători, cari, câtă vreme Romînia nu a tre­cut su­b un­ regim anarhic iacobin, erau singuri chemați să sistemati­zeze, să organizeze, să diriguiască sentimentele și voințele fundamen­tale ale poporului întreg. Insă mișcărilor acestei subțiri pături di­n opinia noastră publică îi s’a răspuns prin acordul tuturor­­ oamenilor politici cari au cea mai­­ înaltă răs­pu­ndere a situației. A­­­­ceștia au crezut oportun să nu țină­­ seamă de avertismentele riguroase și precise, ci, cu cel puțin tot atît , de bune în tensiuni, au considerat­­ că e mai în concordanță cu intere­­­­sele rom­în­ești să păstreze încă a­­titudinea fixată prin consiliul de­­ Coroană. Opinia publică a primit­­ cu toată încrederea această atitu­dine, de­oarece oamenii care aveau deplină cunoștință de datele reale­­ ale problemei externe și al căror­­ patriotism nu putea fi bäniut erau cei mai în măsură să indice atitu­dinea folositoare intereselor romî­­­­nești. Manifest­ând această încredere și­­ așteptând cu răbdarea bărbăteasca­­ din preajma evenimentelor mari să se desfășoare acțiunile favorabile nouă, opinia publica românească își îndeplinește datoria și acea­ pătură care dăduse sem­ne de enervare re­intră pe calea cea bună. Neutralitatea pe care o păstrăm­­ acum nu are cu ea nimic atrăgător,­­ nimic fascinant pentru firile ro­­mantice și cavalerești, care nu cu­­ puse distanță nici în timp, nici în­­ spațiu de la formularea unei veîe­­­­­tați vină la putința realizării ei.­­ Aceștia pot, privi cu sarcasm, ori cu dispreț atitudinea Romîniei și își pot exercita fantezia și verva în cău­tarea celor mai ingenioase formu­le care — să le exprime indignarea pentru seervirea avînturilor mari și mai cu seamă atît de precipitate. Romanticii vieții noastre publice pot avea nume literare și noi do­­bîndî aplauze : eroismul a fost în­totdeauna obiect de admirație și de entuziaste expansiuni. Dar trebuie să se înțeleagă to­tuși că pentru anumite momente e mai mult eroism in a nu vrea să pari eroic și mai multă putere de sentiment în a nu exprima cu so­noritate sentimentele sale. H. ■w Să închidem ochii, prin pute­rea, voinței noastre, asupra orori­lor de cari au fost însoțite răz­boaiele și vom vedea atunci, pri­vind ceva mai departe de rezul­­t­a­te­le imediate și atît de dure­roase ale războaielor, că ele au în­semnat totuși pentru omenire po­sibilitatea realizării progresului ei continuu. Numai o minte superficială ne spune profesorul de drept inter­național Li­der, poate numi răz­boiul o nenorocire și nu rău. .Ju­decind mai profund, se poate ve­dea clar cum suferințele ocazio­nale pricinuite de războiu per­soanelor în parte, se răsplătesc cu prisosință prin acele bune­fa­ceri pe cari mai tîrzii le aduce poporului și omenirii întregi. Istoria de altfel e o mărturie în fața căruia părerile noastre contrare acestui adevăr trebue să se plece, vrînd nevrînd. Cine nu știe că războaiele per­sane a adus acea minunată des­­voltare a artei grecești căci în urma acestor războaie au învă­țat grecii să repezinte în sculp­tură oamenii vii; în urma acestor războaie Atenienii stăpîneau a­­pele din Marea Mediterană și Marea Neagră, stăpîneau peste 1000 de mile din litoralul Asiei mici. Din cenușa focului persian, spune Dreper. Atenienii s’au în­­nalțat pină la așa superbă fru­musețe în cîre bisericile,, monumen­tele, statuele și lucrările lor de arta, in ce privește perfecțiunea l­o­r i­deală nu aveau pereche în Iu­mie. Perfecțiunea lor intelectuală nu era mai prejos decit nivelul celei politice și către ei ca un fo­­­car, din toate părțile convergeau razele luminei. Cine nu știe că ex­pedițiile lui Alexandru Macedon, însemnau în același timp un pro­gres cultural, ele au adus desco­peririle geografice și desvolta­­rea criticei filosofice. Epoca de c­ucenire prin care a trecut, mai lireru Statul roman, a adus nu numai desvoltarea comerțului ,dar circulatiunei continue și ] aceasta desvoltarea cultn­d timpurile nouă, în Prusia ■et Dnzastruirii fatal dela ' i­­­n­erstMadt (1806)1, s’a în­ i­­ ' iaiă nouă și, grație lec­­ ­iiir'üor singeroHätt de . Na­ poleon, Prusia s-a ridicat peste 60 de ani­ la rangul de puternic im­periu. Războiul din 1812, spune Belinsky în lucrarea sa „Războ­iul din 1812“, a trecut peste Ru­sia ca un nor amenințător, dar încordînd toate forțele ei, nu nu­mai că n’a slăbit-o dar a întărit-o și a contribuit direct la noua ei propășire, de­oarece s-a descoperit izvoare no­i de bogății naționa­le, ridicînd comerțul, industria și cultura. Istoria e însă prea bogată în exemple pentru a ne putea opri asupra tuturora pe care ea ni le oferă spre a dovedi că, făcînd abstracțiune de durerile imediate pe care le lasă in urmă războiul, nu putem vedea alta decit că el poate aduce progresul, în toate direcțiunile de activitate ome­nească. Se înțelege ca, în istorie se gă­sesc și războaie cari au adus na­țiunilor numai rău, ne spune Be­linsky, dar aceasta se întîmplă nu din cauză că războiul în sine nu aduce decit rău, ci din cauză că oamenii nu au știut să se folo­sească de o așa armă periculoasă ca războiul și au abuzat de dînsa. Dacă însă vom studia războa­iele cele mai mari cu atențiune și mai cu seamă cu rațiune iar nu cu inima, vom vedea, că aceste războaie cauzînd un rău mate­rial, aproape în­totdeauna au a­­vut și o influență binefăcătoare asupra progresului culturei, dînd rezultate reale care fără războiu ar fi fost nerealizabile. Imperiile, popoarele, în­totdeau­na își câștigau dreptul politică și la cultură ca la viața prețul și zonelor de singe: ele ca organis­me mai puternice în­totdeauna conduceau destinele omenirii și în tot momentul erau gata a-și jertfi toate nvuțile, chiar și viețile omenești numai spre a-și atinge scopul. Războiul încordează toate for­țele națiunei și chiamă la activi­tate toate ramurile vieței. Nici un alt eveniment nu poa­te arăta unui Stat valoarea justă a forței sale din toate punctele de vedere, ca războiul. Războiul este un examen al na­țiunei, cel mai teribil dar cel mai just! — I — PĂRERI RĂSBOfNICE­­Iul poate ad­age progrese Oamenii de serviciu O circulară a autorităților cu privire la oamenii de serviciu cari caută să se sustragă de la concen­trări a atras a tuturor luare amin­te asupra lor. Intr’adevăr, din pri­cina continuei lipse de servitori, aproape nimeni nu respectă dis­­pozițiunile «fior în drept asupra angajării femeilor sau bărbaților de serviciu. Nimeni nu le «»are acte, nimeni nu-i duce la biuroul special spre a fi căutați la „tise” nimeni nu caută să afle cine este și de unde vine servitorul său. Se duce la Sf. Gherorghe, sau vede pe stradă o femice mai curățică sau un servitor cu o figură mai inte­ligentă și... tîrgul începe. Se face învoiala și peste un ceas jupîneasa începe lucrul. Stăpânul se trezește abia a doua zi sau peste o lună­­două cind servitorul dispare cu bani sau cu giuvaericale. Atunci aleargă la poliție și face plîngere că i-a dispărut „Ion” sau „Marita”. Dar cum o eh iama pe Marita sau cum îi zidi lui Ion, habar nu are! Pas de găsește pe Ion ori pe Ma­rita în cele 34 de județe sau în Europa ! "Și, de cele mai mute ori, Ion sau Marita cari s’au angajat fără condicuță sunt foști sau actu­ali pungași, oameni dispăruți din serviciul altora cu bani sau cu lucruri și, de multe ori, chiar ur­măriți de politic pentru crime. A­­cum, cu prilejul unor concentrări, s’a dovedit că ei se sustrag și de serviciul militar. Cind îi întreabă stăpînul dacă au satisfăcut legea recrutării ei răspund : — Apoi noi sîntem de dincolo! Au învățat cu toții formula asta și acum toți sunt de dincolo totod este vorba de militării L Cînd es­­te vorba de drepturi sînt însă... e dincoace. Dar chiar pentru cei cari sunt de dincolo. Dacă au plecat defini­tiv de acolo, dacă s’au stabilit aici, dacă n’au făcut armata nică­­eri, de ce n’ar satisface și ei legea recrutăm alături cu toți ! Dacă țara va arăta vre-o dată nevoe, atunci cind se vor lua dis­pensații și scutiții, e firesc să fie luați și cei cari pretextează, ca să scape, că sunt de dincolo. Vor spu­ne că n’au făcut serviciul militar și nu se pricep la nimic, dar nici scutiții și dispensații nu l-au fă­cut și, cu toate acestea, la nevoi vor fi chemați pentru serviciile a­­uxiliare. Atunci cind va fi nevoe de toate brațele, nu te va mai în­treba nimeni unde te-ai născut, ci numai dacă poți să ții o pușcă în mină. Atît. . Iată de ce toți oamenii de bine sînt datori să dea concursul au­torităților spre a se putea orîndui situațiunile oamenilor de serviciu, pe care nimeni nu-i știe cum se numesc, ce au în trecutul lor și de unde vin. Aceasta chiar în folosul stăpînilor în împrejurări normale și în folosul general atunci cînd nevoia o va cere. R. BFfI RUPE ALB și concentrarea Momeli morine La povestea „Vasului fantomă” a lui Richard Wagner, un ofițer, din marina­ italiană, a voit să a­­dauge povestea mult mai modernă, de altfel a unui „Submarin fan­tomă.” Lucrul nu ne miră fiind­ că mu­zica și războiul merg mină în mină. De data asta însă povestea va rămîne fără muzică. Compozitorului german i-a reu­șit tentativa. Aria stranie a Olan­dezului sburâtor, o fredonează as­tăzi or­ce om necăjit iar corul țe­sătoarelor și romanța marinarului din actul 1 au devenit aproape e­­xasperant de banale. Tentativa ofițerului italian însă a dat greș. Cunoașteți povestea, ultima ști­re senzațională pe care bine­în­țeles, tot actualului război o da­torăm . Un ofițer de marină italian, am­ploiat al arsenalului de construc­ții navale din Spezia, s’a îmbarcat fără, știrea, nimănui pe bordul unui submarin, comandat de guvernul rus, și după ce a debarcat la Aja­­cio în­ Corsica, a pus submarinul la dispoziția flotei franceze. Isprava ofițerului italian, cons­­titue de­sigur un gest care onorea­ză pe un filo-francez cu atît mai mult, cu cit pe lângă sentimentul necesar, trebuia de data asta să aibă și oare­care curaj, de­oare­ce submarinul făcea primul lui voiaj mai lung. S’a întîmplat însă ca guvernul francez, de­și măgulit de oferta o­­fițerului italian, să refuze totuși submarinul-fantomă pe care la și pus din nou la dispoziția guver­nului italian. Totuși, povestea de și scurtă și aproape insignifiantă constitue un episod caracteristic al mentalită­­ței latine și dovedește, fără îndo­ială, simpatiile de care Franța se bucură în Italia. KOH-Y-NOOR. va BEȚE ȘI ȘUGUBEȚE SIR ARDE­L In „Evenimentul“ colaborează SIrArde­l. Culmea este însă că sub acest... incendiar pseudonim se as­cunde un ofițer de pompieri ! VAXUITORII Adelaș ziar face mare tărăboi, în pagina I-a, pentru că în piață halei din Iași S'ar afla niște vĂxu­­itori evrei cari nu posedă, uneltele necesare și sînt necuviincioși. Vax! PROFEȚII SIGURE Se fac în „Dimineața” de o doam­nă vizionară asupra... războiului nustro-sîrb „la­ care Romînia va lua parte.” D-na mai știe nu și alte lucruri despre viitor „asupra cărora își rezervă dreptul de a vorbi mai tîrziu.” Atunci de sigur că nu se poate înșela. Pe frontul franco-german — CUM DESCRIE UN ITALIAN PE SOLDAȚII CELOR DOUA ARMATE — In războiul actual nu prea se face risipă de corespondente particulare. Cauza este ca cerințele războ­iului modern, au împuținat pe cît a fost posibil numărul corespon­­ților de război și mai ales al co­respondenților străini, ale căror indiscrețiuni de multe ori, pot fi fatale unei armate. Pe frontul franco-german, nu există decit un număr foarte res­­­trîns din acești corespondenți, care, bine­înțeles nu pot nici ei vedea mare lucru, de­oarece, nu li se permite să asiste la angaja­mentele decisive, dar care totuși din cînd în cînd, ne dau indica­­țiuni extrem de interesante, asu­pra moralului și felului de a se comporta în luptă atît al Fran­cezilor cît și al Germanilor. Unul dintre aceștia, este și d-l Luigi Campolonghi, coresponden­tul marelui ziar italian „Secolo“ din a cărui ultimă povestire, ex­tragem­­ următoarele amănunte: „Eri dimineață, am intrat cu Automobilul pe drumul ce duce spre Meaux. In tranșee erau adă­postiți o mulțime de soldați, care la trecerea noastră ridicau cape­tele de­ sub pămînt. In ochii lor citeai lămurit două dorinți: do­rința de a fuma și dorința de a citi ziare. — Aveți vre-o țigaref — Nu... Tot ce-am avut am îm­părțit tovarășilor dv., de mai înainte. Soldații făceau gesturi de pă­rere de rău și-și vîrau capul din nou în gurile de pămînt. — Aveți vre-o gazetă? — Avem una, dar este de oli... —- Ce are a face?.. Parcă noi mai știm cînd a fost ori și cînd este azi?.. Cît de aproape ne simțim noi Italienii, de acești oameni care față în față cu pericolul nu-și ui­tă nici calitățile nici vițile lor și pe care ori de cîte ori nu și le pot îndeplini și le stăpînesc fie cu cîte o glumă, fie cu strofa veselă a vreunui cîntec aruncat în pulbe­rea drumului sau în fumul gloan­țelor... Credem ca voi găsi pe soldații francezi așa cum le mersese fai­ma — lor în primul lor avînt, dar descurajați față de necesitatea u­­nei sforțări metodice și tenace, plictisiți, obosiți și nervoși.. I-am găsit însă din potrivă, calmi, încrezători și veseli. Nu­mai cînd m’am apropiat de ei, mi­am­ dat seama cum au știut să re­ziste atîta timp și să respingă armata germană, formidabilă prin desciplina și tenacitatea ei. Au putut spune zile întregi, o rezistență victorioasă și aceasta grație conștiinței lor. Organiză­­rii colective, ei au opus inițiativa personală, disciplinei de fier ei au opus libera conștiință a datorii îndeplinite, iar forței brute, ei au opus rezistența inteligentă a soldatului care se bate nu pentru că i se poruncește ci pentru că simte necesitatea luptei. In timpul ultimei mele călăto­rii în Germania și Belgia, n’am auzit din gura niciunui soldat ger­man, cea mai mică observație, protestare sau critică. In schimb, francezul, chiar cînd este sub arme, nu uită ca mai în­­nainte de toate este cetățean și nu renunță pentru nimic în lume la dreptul lui de critică și control. Ajuns în mijlocul unui grup de soldați francezi, întreb: — Cam tare osul ăsta de jos... Nu?.. — Așa este,­­îmi răspunde un tînăr robust care în lipsă de tu­tun își mestecă lemnul pipei, ca­naliile astea sunt ca viermii, au culoarea pământului. Ai noștrii cu pantalonii lor roșii se văd de pe la 800 de metrii. Hotărit lucru, pantalonii roșii, nu mai sînt populari în armata franceză. Dar lucrul acesta nu se observă decît în timp de odihnă, de­oarece de îndată ce sună to­bele și goarnele, nimeni nu se mai gîndește la ei iar soldații fac adevărate minuni de vitejie. Eri dimineață, bunioară, i-am văzut eu însu­mi dînd’o goană Germanilor pe desulețul Vie... Ah!.. In momentul acela nici ziar vii, nici turceșii, nici enegalezii, nu se mai văitau că luptă și mor, fiindcă simțul critic, slujește sol­datului francez să-și corijeze pro­priile slăbiciuni, iar nu să-și scu­­zeze lașitatea. De la Bruxelles pînă la Mons, am auzit pe soldații Germani re­­petind: „Vom învinge pentru că Dum­nezeu este cu noi, și noi nu ne te­mem de­cât de Dumnezeu. De la Soissons și pipă la Meaux toți soldații francezi, cu cari am vorbit, mi-au spus: „Vom învinge fiindcă trebue să învingem!“ DE PE URMA RASBOIULUI... Evacuerea orasului L­uva,in doi catre Belgieni CHESTIUNI DE RASSA Tradiția la germani In atît de interesantele volume ale lui Jules Huret, în care viața germană se oglindește atît de exact, se află și o convorbire din­tre fostul cancelar al imperiului german cu publicistul citat. Apre­cierile prințului de Bu­llow, capă­tă un deosebit interes, dat fiind persoana celui ce le făcea: „Prințul reveni iarăși asupra caracterului german, asupra le­gaturei cu tradiția: — Ce deosebire de Francezi­ exclamă el. La d-voastră, con­venția care a fost un mare eve­niment, nivelă total deodată; ea hotărî că nu va mai fi nimic și că va clădi pe un loc gol. Napo­leon veni după aceia, și conti­nuă unificarea. In Germania nu a fost niciodată o adevărată re­voluție: aceasta e contrar spiri­tului german. Și astfel vedeți, unul lângă al­tul, un stat feudal, cum era în se­colul XVII-lea. Mecklemburgul, care refuza o Constituție, și­ o Republica, Ham­burgul, și fiecare ține la formele sale personale și la tradițile sale. In 1867 și 1868, cînd a fost vorba pentru ducatul de Lauenburg, ca­re are de abia 60.000 locuitori, de a schimba moneta sa, prințul de Bismarck spuse consilierului in­tim care îi propunea această mă­sură: „Dar ce vrești să provoci o revoluție“? Compară la acestea moravurile franceze, ușurința de deplasare a funcționarilor, cari se trimet din Brest la Carpentras, din Arles la Guincamps, fără nici o opunere din partea lor. Aici oamenii doresc ca funcționarii să fie din provincie și să cunoască cel puțin țara și interesele sale. Bismarck spunea totdeauna că e mai ușor a guverna Francezii, liberali și frondiari, decit Germa­nii, tradiționaliști și individua­liști“. Așa se judecau Germanii și Francezii pe vremea cînd se vor­bea despre o „détente“ de vrăș­­mășie, și se visa o „înțelegere“. Cît de departe de realitatea au fost acele pacifice planuri, pre­zentul s’a însărcinat să le do­vedească zădărnicia? SEMPER Psychology edncatiel Educația fizd ia armată I Gustave Le Bon, în „Psycholo­gie de l’Education“ enumără bi­­nefacerile morale ale educațiunii 1­3 fizice. Ele sunt numeroase. Educația fizică, prin jocuri și 3 exerciții — mai ales prin jocuri — ‘ desvoltă disciplina­, Solidaritatea,­­ pătrunderea, spiritul de hotărîre, 3 perseveranța, voința, stăpinirea­­­­ de sine. Cu privare la foot-ball, zice: Nevoia de a fi atent, ea să te fer t­rești de minge sau să o prinzi, dă­­ energia cu care te aperi contra pe­ricolului, și din care naște pute­rea caracterului. • Gustave le Bon povestește fapta­­ unui maior englez, care în Indii,­­ într’o regiune locuită de șerpi ș­­i tigri, se ascundea în fiecare noap­­­­te într’o văgăună depărtată, pîn­­­­dind tigrul, ca să cîștige ceea ce îi lipsia: sin­g de rece și stăpînirea­­ nervilor. Cînd cineva vrea să voiască în felul acesta, cum s’ar întîm­pla să nu voiască? Trebue să se aplaude din toată inima, spune colonelul Montaigne» ' gustul pentru sporturile violente,­­ care începe să pătrundă în tineri­mea franceză, și care părea rezer­­­vat rasei anglo-saxone. Această ti­­­­nerime arată, cu acest prilej, pă­­s­cățele noastre, un amor propriu orb și iin l entuziasm nechibzuit. Dar sigur căi, prin calitățile de­­ pătrundere și de disciplină oa un soi car, aceste jocuri sunt cu desăvîr­­­­șire proprii să­ îndrepte­ păcatele­­ particularilor rassei franceze. Numai educațiunea fizică baza­tă pe principii raționale, — așa­­ cum de altfel e aceea ce se practică , pe o scară atît de întinsă în Sue­­­­dia, Anglia și Germania, — poate face pe individ să poseadă pe lin­gă o inteligență desvoltată, tot prin mijloace raționale, un corp capabil de vioiciune și energie. Educația fizică mărește încă sorții materiali și morali ai victo­riei creând, alături, de putere și vioiciune, încrederea în sine; su­pune mușchii și nervii ordinelor voinței, care devine cu atît mai exigentă, cu cât instrumentul car execută, devine el însuș mai mlădios și mai puternic; obici­­nuește corpul să se supună cu pre­cizie și repeaiiknm Obickimate cu pericollul SI familiarizează cu el, și-l face să-l regăsească, cirul i-ar apărea, ca o cunoștință vech­­ă pe care o revede cu plăcere. Edu­cația fizică dă, în felul aceste, naștere cu rajtu­ri fizic. Importan­ța eclarcațiunii fizice, a fost recu­noscută în toate vremmil­e; pe a­­ceasta obier­nință se reazima în între 13<ș și TO

Next