Românul, septembrie 1914 (Anul 44, nr. 124-149)
1914-09-26 / nr. 148
y ANUL 44-lea — No. 148 VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ANUNCIURI Linia corp 7 pe o coloană în pagina II. . . 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV. . .30 bani Inserții și reclame în pagina III linia. . . , 2 lei A se adresa: In România : la Administrația ziarului. La Paris , la d-nș John F. Jones - Cie, 31 beis rue du Faubourg Montmartre. La Berlin & Vien» : la d-nii Rudolf Mossa & C-ie La Génévé s la d-nii Haasenstein & Vogler și la toate agențiile de publicitate. REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Calea Victoriei No. 56 S BANI EXEMPLARUL Fundator: C. A. ROSETTI &'í 'vî* * V C-Î^SP VINERI 26 SEPTEMVRIE 19H LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE In țară . . um an 18 lei . . . șease luni 9 lei In străinătate , un an 36 lei . . . șease luni 18 lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecarei luni A se adresa: <S In România, la Administrația ziarului și la oficiile poștale. f '£a Pariez la «Agence Internationale de journaux r.'k Gorbaty». Hiena t la d-nul I, Bettenhausen, Staatsbaimhot Genöves Heinrich Massein. TELEFON No. 22/39 și 57/20 BUCUREȘTI, 25 SEPTEMBRIE Pe calea bună Am avut de înregistrat adese în timpul din urmă cu o îndreptățită nemulțumire manifestațiile sonore șile unei anumite pături de la suprafața opiniei noastre publice. Am arătat în destule rînduri ce rău IV, cât care stînjenire se aduce acția Statului român prin aceia că cei care nu au nici destule informații ca să decidă, nici destulăputere ca să îndeplinească, vor totuși să conducă într’un chip strict și exclusiv politica externă a țării, fie aceia nu putem înregistra acum decât cu satisfacțiune reintrarea acestei pături din opinia publică pe calea bună a noastră servirii intereselor românești. Manifestațiile care s’au făcut nu se vor fi părut pline de interes decit acelora cari nu cunosc desvoltarea noastră culturală din ultimele decenii și curentele sufletești profunde care circulă de ani îndelungați în întregul nostru popor. Pentru aceia însă, cari s’au aprobat cu înțelegere simpatică de păturile noastre populare, de vieața noastră culturală, de care din opinia noastră mișcările publică, pentru aceia manifestațiile din ultimul timp nu aduceau nimic nou, în afară de tendința de a conduce Statul romii? prin alte instituții și prin alți oameni decât cei cari în chip firesc poartă povara și răspunderea pe umerii lor. Moțiunile întrunirilor și adresele unor instituții — Universitatea din București — sau ale unor colegii — profesorii secundari — erau inutile prin aceia că aduceau un deziderat cunoscut și dăunătoare prin aceia că făceau precizări inoportune. Oricum ar fi fost privite acele mișcări ele nu erau în măsură să devină interesante decât prin faptul că ar fi determinat schimbări analoage în opiniile și atitudinile oamenilor politici răspunzători, cari, câtă vreme Romînia nu a trecut sub un regim anarhic iacobin, erau singuri chemați să sistematizeze, să organizeze, să diriguiască sentimentele și voințele fundamentale ale poporului întreg. Insă mișcărilor acestei subțiri pături din opinia noastră publică îi s’a răspuns prin acordul tuturor oamenilor politici cari au cea mai înaltă răspundere a situației. Aceștia au crezut oportun să nu țină seamă de avertismentele riguroase și precise, ci, cu cel puțin tot atît , de bune în tensiuni, au considerat că e mai în concordanță cu interesele romînești să păstreze încă atitudinea fixată prin consiliul de Coroană. Opinia publică a primit cu toată încrederea această atitudine, deoarece oamenii care aveau deplină cunoștință de datele reale ale problemei externe și al căror patriotism nu putea fi bäniut erau cei mai în măsură să indice atitudinea folositoare intereselor romînești. Manifestând această încredere și așteptând cu răbdarea bărbăteasca din preajma evenimentelor mari să se desfășoare acțiunile favorabile nouă, opinia publica românească își îndeplinește datoria și acea pătură care dăduse semne de enervare reintră pe calea cea bună. Neutralitatea pe care o păstrăm acum nu are cu ea nimic atrăgător, nimic fascinant pentru firile romantice și cavalerești, care nu cu puse distanță nici în timp, nici în spațiu de la formularea unei veîetați vină la putința realizării ei. Aceștia pot, privi cu sarcasm, ori cu dispreț atitudinea Romîniei și își pot exercita fantezia și verva în căutarea celor mai ingenioase formule care — să le exprime indignarea pentru seervirea avînturilor mari și mai cu seamă atît de precipitate. Romanticii vieții noastre publice pot avea nume literare și noi dobîndî aplauze : eroismul a fost întotdeauna obiect de admirație și de entuziaste expansiuni. Dar trebuie să se înțeleagă totuși că pentru anumite momente e mai mult eroism in a nu vrea să pari eroic și mai multă putere de sentiment în a nu exprima cu sonoritate sentimentele sale. H. ■w Să închidem ochii, prin puterea, voinței noastre, asupra ororilor de cari au fost însoțite războaiele și vom vedea atunci, privind ceva mai departe de rezultatele imediate și atît de dureroase ale războaielor, că ele au însemnat totuși pentru omenire posibilitatea realizării progresului ei continuu. Numai o minte superficială ne spune profesorul de drept internațional Lider, poate numi războiul o nenorocire și nu rău. .Judecind mai profund, se poate vedea clar cum suferințele ocazionale pricinuite de războiu persoanelor în parte, se răsplătesc cu prisosință prin acele bunefaceri pe cari mai tîrzii le aduce poporului și omenirii întregi. Istoria de altfel e o mărturie în fața căruia părerile noastre contrare acestui adevăr trebue să se plece, vrînd nevrînd. Cine nu știe că războaiele persane a adus acea minunată desvoltare a artei grecești căci în urma acestor războaie au învățat grecii să repezinte în sculptură oamenii vii; în urma acestor războaie Atenienii stăpîneau apele din Marea Mediterană și Marea Neagră, stăpîneau peste 1000 de mile din litoralul Asiei mici. Din cenușa focului persian, spune Dreper. Atenienii s’au înnalțat pină la așa superbă frumusețe în cîre bisericile,, monumentele, statuele și lucrările lor de arta, in ce privește perfecțiunea lor ideală nu aveau pereche în Iumie. Perfecțiunea lor intelectuală nu era mai prejos decit nivelul celei politice și către ei ca un focar, din toate părțile convergeau razele luminei. Cine nu știe că expedițiile lui Alexandru Macedon, însemnau în același timp un progres cultural, ele au adus descoperirile geografice și desvoltarea criticei filosofice. Epoca de cucenire prin care a trecut, mai lireru Statul roman, a adus nu numai desvoltarea comerțului ,dar circulatiunei continue și ] aceasta desvoltarea cultnd timpurile nouă, în Prusia ■et Dnzastruirii fatal dela ' inerstMadt (1806)1, s’a în i ' iaiă nouă și, grație lec iiir'üor singeroHätt de . Na poleon, Prusia s-a ridicat peste 60 de ani la rangul de puternic imperiu. Războiul din 1812, spune Belinsky în lucrarea sa „Războiul din 1812“, a trecut peste Rusia ca un nor amenințător, dar încordînd toate forțele ei, nu numai că n’a slăbit-o dar a întărit-o și a contribuit direct la noua ei propășire, deoarece s-a descoperit izvoare noi de bogății naționale, ridicînd comerțul, industria și cultura. Istoria e însă prea bogată în exemple pentru a ne putea opri asupra tuturora pe care ea ni le oferă spre a dovedi că, făcînd abstracțiune de durerile imediate pe care le lasă in urmă războiul, nu putem vedea alta decit că el poate aduce progresul, în toate direcțiunile de activitate omenească. Se înțelege ca, în istorie se găsesc și războaie cari au adus națiunilor numai rău, ne spune Belinsky, dar aceasta se întîmplă nu din cauză că războiul în sine nu aduce decit rău, ci din cauză că oamenii nu au știut să se folosească de o așa armă periculoasă ca războiul și au abuzat de dînsa. Dacă însă vom studia războaiele cele mai mari cu atențiune și mai cu seamă cu rațiune iar nu cu inima, vom vedea, că aceste războaie cauzînd un rău material, aproape întotdeauna au avut și o influență binefăcătoare asupra progresului culturei, dînd rezultate reale care fără războiu ar fi fost nerealizabile. Imperiile, popoarele, întotdeauna își câștigau dreptul politică și la cultură ca la viața prețul și zonelor de singe: ele ca organisme mai puternice întotdeauna conduceau destinele omenirii și în tot momentul erau gata a-și jertfi toate nvuțile, chiar și viețile omenești numai spre a-și atinge scopul. Războiul încordează toate forțele națiunei și chiamă la activitate toate ramurile vieței. Nici un alt eveniment nu poate arăta unui Stat valoarea justă a forței sale din toate punctele de vedere, ca războiul. Războiul este un examen al națiunei, cel mai teribil dar cel mai just! — I — PĂRERI RĂSBOfNICEIul poate adage progrese Oamenii de serviciu O circulară a autorităților cu privire la oamenii de serviciu cari caută să se sustragă de la concentrări a atras a tuturor luare aminte asupra lor. Intr’adevăr, din pricina continuei lipse de servitori, aproape nimeni nu respectă dispozițiunile «fior în drept asupra angajării femeilor sau bărbaților de serviciu. Nimeni nu le «»are acte, nimeni nu-i duce la biuroul special spre a fi căutați la „tise” nimeni nu caută să afle cine este și de unde vine servitorul său. Se duce la Sf. Gherorghe, sau vede pe stradă o femice mai curățică sau un servitor cu o figură mai inteligentă și... tîrgul începe. Se face învoiala și peste un ceas jupîneasa începe lucrul. Stăpânul se trezește abia a doua zi sau peste o lunădouă cind servitorul dispare cu bani sau cu giuvaericale. Atunci aleargă la poliție și face plîngere că i-a dispărut „Ion” sau „Marita”. Dar cum o eh iama pe Marita sau cum îi zidi lui Ion, habar nu are! Pas de găsește pe Ion ori pe Marita în cele 34 de județe sau în Europa ! "Și, de cele mai mute ori, Ion sau Marita cari s’au angajat fără condicuță sunt foști sau actuali pungași, oameni dispăruți din serviciul altora cu bani sau cu lucruri și, de multe ori, chiar urmăriți de politic pentru crime. Acum, cu prilejul unor concentrări, s’a dovedit că ei se sustrag și de serviciul militar. Cind îi întreabă stăpînul dacă au satisfăcut legea recrutării ei răspund : — Apoi noi sîntem de dincolo! Au învățat cu toții formula asta și acum toți sunt de dincolo totod este vorba de militării L Cînd este vorba de drepturi sînt însă... e dincoace. Dar chiar pentru cei cari sunt de dincolo. Dacă au plecat definitiv de acolo, dacă s’au stabilit aici, dacă n’au făcut armata nicăeri, de ce n’ar satisface și ei legea recrutăm alături cu toți ! Dacă țara va arăta vre-o dată nevoe, atunci cind se vor lua dispensații și scutiții, e firesc să fie luați și cei cari pretextează, ca să scape, că sunt de dincolo. Vor spune că n’au făcut serviciul militar și nu se pricep la nimic, dar nici scutiții și dispensații nu l-au făcut și, cu toate acestea, la nevoi vor fi chemați pentru serviciile auxiliare. Atunci cind va fi nevoe de toate brațele, nu te va mai întreba nimeni unde te-ai născut, ci numai dacă poți să ții o pușcă în mină. Atît. . Iată de ce toți oamenii de bine sînt datori să dea concursul autorităților spre a se putea orîndui situațiunile oamenilor de serviciu, pe care nimeni nu-i știe cum se numesc, ce au în trecutul lor și de unde vin. Aceasta chiar în folosul stăpînilor în împrejurări normale și în folosul general atunci cînd nevoia o va cere. R. BFfI RUPE ALB și concentrarea Momeli morine La povestea „Vasului fantomă” a lui Richard Wagner, un ofițer, din marina italiană, a voit să adauge povestea mult mai modernă, de altfel a unui „Submarin fantomă.” Lucrul nu ne miră fiind că muzica și războiul merg mină în mină. De data asta însă povestea va rămîne fără muzică. Compozitorului german i-a reușit tentativa. Aria stranie a Olandezului sburâtor, o fredonează astăzi orce om necăjit iar corul țesătoarelor și romanța marinarului din actul 1 au devenit aproape exasperant de banale. Tentativa ofițerului italian însă a dat greș. Cunoașteți povestea, ultima știre senzațională pe care bineînțeles, tot actualului război o datorăm . Un ofițer de marină italian, amploiat al arsenalului de construcții navale din Spezia, s’a îmbarcat fără, știrea, nimănui pe bordul unui submarin, comandat de guvernul rus, și după ce a debarcat la Ajacio în Corsica, a pus submarinul la dispoziția flotei franceze. Isprava ofițerului italian, constitue desigur un gest care onorează pe un filo-francez cu atît mai mult, cu cit pe lângă sentimentul necesar, trebuia de data asta să aibă și oarecare curaj, deoarece submarinul făcea primul lui voiaj mai lung. S’a întîmplat însă ca guvernul francez, deși măgulit de oferta ofițerului italian, să refuze totuși submarinul-fantomă pe care la și pus din nou la dispoziția guvernului italian. Totuși, povestea de și scurtă și aproape insignifiantă constitue un episod caracteristic al mentalităței latine și dovedește, fără îndoială, simpatiile de care Franța se bucură în Italia. KOH-Y-NOOR. va BEȚE ȘI ȘUGUBEȚE SIR ARDEL In „Evenimentul“ colaborează SIrArdel. Culmea este însă că sub acest... incendiar pseudonim se ascunde un ofițer de pompieri ! VAXUITORII Adelaș ziar face mare tărăboi, în pagina I-a, pentru că în piață halei din Iași S'ar afla niște vĂxuitori evrei cari nu posedă, uneltele necesare și sînt necuviincioși. Vax! PROFEȚII SIGURE Se fac în „Dimineața” de o doamnă vizionară asupra... războiului nustro-sîrb „la care Romînia va lua parte.” D-na mai știe nu și alte lucruri despre viitor „asupra cărora își rezervă dreptul de a vorbi mai tîrziu.” Atunci de sigur că nu se poate înșela. Pe frontul franco-german — CUM DESCRIE UN ITALIAN PE SOLDAȚII CELOR DOUA ARMATE — In războiul actual nu prea se face risipă de corespondente particulare. Cauza este ca cerințele războiului modern, au împuținat pe cît a fost posibil numărul coresponților de război și mai ales al corespondenților străini, ale căror indiscrețiuni de multe ori, pot fi fatale unei armate. Pe frontul franco-german, nu există decit un număr foarte restrîns din acești corespondenți, care, bineînțeles nu pot nici ei vedea mare lucru, deoarece, nu li se permite să asiste la angajamentele decisive, dar care totuși din cînd în cînd, ne dau indicațiuni extrem de interesante, asupra moralului și felului de a se comporta în luptă atît al Francezilor cît și al Germanilor. Unul dintre aceștia, este și d-l Luigi Campolonghi, corespondentul marelui ziar italian „Secolo“ din a cărui ultimă povestire, extragem următoarele amănunte: „Eri dimineață, am intrat cu Automobilul pe drumul ce duce spre Meaux. In tranșee erau adăpostiți o mulțime de soldați, care la trecerea noastră ridicau capetele de sub pămînt. In ochii lor citeai lămurit două dorinți: dorința de a fuma și dorința de a citi ziare. — Aveți vre-o țigaref — Nu... Tot ce-am avut am împărțit tovarășilor dv., de mai înainte. Soldații făceau gesturi de părere de rău și-și vîrau capul din nou în gurile de pămînt. — Aveți vre-o gazetă? — Avem una, dar este de oli... —- Ce are a face?.. Parcă noi mai știm cînd a fost ori și cînd este azi?.. Cît de aproape ne simțim noi Italienii, de acești oameni care față în față cu pericolul nu-și uită nici calitățile nici vițile lor și pe care ori de cîte ori nu și le pot îndeplini și le stăpînesc fie cu cîte o glumă, fie cu strofa veselă a vreunui cîntec aruncat în pulberea drumului sau în fumul gloanțelor... Credem ca voi găsi pe soldații francezi așa cum le mersese faima — lor în primul lor avînt, dar descurajați față de necesitatea unei sforțări metodice și tenace, plictisiți, obosiți și nervoși.. I-am găsit însă din potrivă, calmi, încrezători și veseli. Numai cînd m’am apropiat de ei, miam dat seama cum au știut să reziste atîta timp și să respingă armata germană, formidabilă prin desciplina și tenacitatea ei. Au putut spune zile întregi, o rezistență victorioasă și aceasta grație conștiinței lor. Organizării colective, ei au opus inițiativa personală, disciplinei de fier ei au opus libera conștiință a datorii îndeplinite, iar forței brute, ei au opus rezistența inteligentă a soldatului care se bate nu pentru că i se poruncește ci pentru că simte necesitatea luptei. In timpul ultimei mele călătorii în Germania și Belgia, n’am auzit din gura niciunui soldat german, cea mai mică observație, protestare sau critică. In schimb, francezul, chiar cînd este sub arme, nu uită ca mai înnainte de toate este cetățean și nu renunță pentru nimic în lume la dreptul lui de critică și control. Ajuns în mijlocul unui grup de soldați francezi, întreb: — Cam tare osul ăsta de jos... Nu?.. — Așa este,îmi răspunde un tînăr robust care în lipsă de tutun își mestecă lemnul pipei, canaliile astea sunt ca viermii, au culoarea pământului. Ai noștrii cu pantalonii lor roșii se văd de pe la 800 de metrii. Hotărit lucru, pantalonii roșii, nu mai sînt populari în armata franceză. Dar lucrul acesta nu se observă decît în timp de odihnă, deoarece de îndată ce sună tobele și goarnele, nimeni nu se mai gîndește la ei iar soldații fac adevărate minuni de vitejie. Eri dimineață, bunioară, i-am văzut eu însumi dînd’o goană Germanilor pe desulețul Vie... Ah!.. In momentul acela nici ziar vii, nici turceșii, nici enegalezii, nu se mai văitau că luptă și mor, fiindcă simțul critic, slujește soldatului francez să-și corijeze propriile slăbiciuni, iar nu să-și scuzeze lașitatea. De la Bruxelles pînă la Mons, am auzit pe soldații Germani repetind: „Vom învinge pentru că Dumnezeu este cu noi, și noi nu ne temem decât de Dumnezeu. De la Soissons și pipă la Meaux toți soldații francezi, cu cari am vorbit, mi-au spus: „Vom învinge fiindcă trebue să învingem!“ DE PE URMA RASBOIULUI... Evacuerea orasului Luva,in doi catre Belgieni CHESTIUNI DE RASSA Tradiția la germani In atît de interesantele volume ale lui Jules Huret, în care viața germană se oglindește atît de exact, se află și o convorbire dintre fostul cancelar al imperiului german cu publicistul citat. Aprecierile prințului de Bullow, capătă un deosebit interes, dat fiind persoana celui ce le făcea: „Prințul reveni iarăși asupra caracterului german, asupra legaturei cu tradiția: — Ce deosebire de Francezi exclamă el. La d-voastră, convenția care a fost un mare eveniment, nivelă total deodată; ea hotărî că nu va mai fi nimic și că va clădi pe un loc gol. Napoleon veni după aceia, și continuă unificarea. In Germania nu a fost niciodată o adevărată revoluție: aceasta e contrar spiritului german. Și astfel vedeți, unul lângă altul, un stat feudal, cum era în secolul XVII-lea. Mecklemburgul, care refuza o Constituție, și o Republica, Hamburgul, și fiecare ține la formele sale personale și la tradițile sale. In 1867 și 1868, cînd a fost vorba pentru ducatul de Lauenburg, care are de abia 60.000 locuitori, de a schimba moneta sa, prințul de Bismarck spuse consilierului intim care îi propunea această măsură: „Dar ce vrești să provoci o revoluție“? Compară la acestea moravurile franceze, ușurința de deplasare a funcționarilor, cari se trimet din Brest la Carpentras, din Arles la Guincamps, fără nici o opunere din partea lor. Aici oamenii doresc ca funcționarii să fie din provincie și să cunoască cel puțin țara și interesele sale. Bismarck spunea totdeauna că e mai ușor a guverna Francezii, liberali și frondiari, decit Germanii, tradiționaliști și individualiști“. Așa se judecau Germanii și Francezii pe vremea cînd se vorbea despre o „détente“ de vrășmășie, și se visa o „înțelegere“. Cît de departe de realitatea au fost acele pacifice planuri, prezentul s’a însărcinat să le dovedească zădărnicia? SEMPER Psychology edncatiel Educația fizd ia armată I Gustave Le Bon, în „Psychologie de l’Education“ enumără binefacerile morale ale educațiunii 13 fizice. Ele sunt numeroase. Educația fizică, prin jocuri și 3 exerciții — mai ales prin jocuri — ‘ desvoltă disciplina, Solidaritatea, pătrunderea, spiritul de hotărîre, 3 perseveranța, voința, stăpinirea de sine. Cu privare la foot-ball, zice: Nevoia de a fi atent, ea să te fer trești de minge sau să o prinzi, dă energia cu care te aperi contra pericolului, și din care naște puterea caracterului. • Gustave le Bon povestește fapta unui maior englez, care în Indii, într’o regiune locuită de șerpi și tigri, se ascundea în fiecare noapte într’o văgăună depărtată, pîndind tigrul, ca să cîștige ceea ce îi lipsia: sing de rece și stăpînirea nervilor. Cînd cineva vrea să voiască în felul acesta, cum s’ar întîmpla să nu voiască? Trebue să se aplaude din toată inima, spune colonelul Montaigne» ' gustul pentru sporturile violente, care începe să pătrundă în tinerimea franceză, și care părea rezervat rasei anglo-saxone. Această tinerime arată, cu acest prilej, păscățele noastre, un amor propriu orb și iin l entuziasm nechibzuit. Dar sigur căi, prin calitățile de pătrundere și de disciplină oa un soi car, aceste jocuri sunt cu desăvîrșire proprii să îndrepte păcatele particularilor rassei franceze. Numai educațiunea fizică bazată pe principii raționale, — așa cum de altfel e aceea ce se practică , pe o scară atît de întinsă în Suedia, Anglia și Germania, — poate face pe individ să poseadă pe lingă o inteligență desvoltată, tot prin mijloace raționale, un corp capabil de vioiciune și energie. Educația fizică mărește încă sorții materiali și morali ai victoriei creând, alături, de putere și vioiciune, încrederea în sine; supune mușchii și nervii ordinelor voinței, care devine cu atît mai exigentă, cu cât instrumentul car execută, devine el însuș mai mlădios și mai puternic; obicinuește corpul să se supună cu precizie și repeaiiknm Obickimate cu pericollul SI familiarizează cu el, și-l face să-l regăsească, cirul i-ar apărea, ca o cunoștință vechă pe care o revede cu plăcere. Educația fizică dă, în felul aceste, naștere cu rajturi fizic. Importanța eclarcațiunii fizice, a fost recunoscută în toate vremmile; pe aceasta obiernință se reazima în între 13<ș și TO