Românul, octombrie 1914 (Anul 44, nr. 155-183)

1914-10-27 / nr. 179

BUCUREȘTI, 26 OCTOMBRIE ATITUDINEA ITALIEI .Declarația de neutralitate a Ita­­liei menține încă atitudinea Rega­tului latin fixată prin hotărîrea consiliului de miniștri­­ de la 20 Iu­lie. S’au făcut deosebite presupu­neri asupra viitoarei desfășurări a ac­țiunei statului italian dar din acele presupuneri un singur fapt s’a realizat: Italia veghează la a­­părarea intereseoor sale. Cu toate că era legată printr’un tratat cu cele două imperii centra­le, Italia, interpretând caracterul defensiv al pactului Triplei­ Alian­­țe, nu s’a crezut obligată să intre în acțiune alături de foștii săi a­­liați și, mai presus de tratatul de alianță, s-a considerat legată de datoriile față de sine-însăși. Consi­derente naționaliste mai mult de­cît afinități de rasă, și primejdia extrem­ de amenințătoare a atacu­­lului flotelor franco-engleze asu­pra coastelor atît de întinse ale Pe­ninsulei, au făcut ca Italia să nu poată lua parte la războiu cu Aus­­tro-Ungaria, împotriva Franței și a Angliei. Există încă în Italia per­sonalități remarcabile și grupe în­tinde din partidele politice care bir mai mult încă: cer ca Italia să lupte împotriva aliaților imperii­lor centrale, pentru a elibera pe Italienii de sub stăpînirea habs­­bu­rgică și pentru a asigura Euro­pa împotriva militarismului ger­man, care ar distruge libertatea și democrația de la Răsărit la A­­pus. Asemenea opinii duc la manifestații de izolare iu stradă și nici la accese de enervare femini­nă; ele rămân subordonate acțiu­­nei guvernului italian care e pri­­vit cu încredere ca singurul fac­­tor în măsură să aprecieze exact situația și să avizeze asupra mij­loacelor de prevedere. O acțiune de politică internă nu dublează com­­­plicind și paralizînd acțiunea gu­vernului, pentru că Italienii se simt legați de o preocupare supe­rioară, care realizează acea multă lăudată unanimitate a conștiinți­­lor, atît de necesară în momentele mari. Liber pe acțiunile sale, pen­­tru că aceste acțiuni însăși sunt expresia cea mai exactă a voințe­­întregului popor italian, gu­vernul regatului își poate îmb­­­]ini datoria nestînjenit. Respectînd această unanimitate, nimeni, ori­cît­ de deosebite ar fi propriile sale opinii, nu se crede în drept să se arunce în calea acțiunei de gu­vern, pentru a o tulbura în desfă­șurarea sa efectivă. Itala este astfel o forță unitară și conștientă, de care trebuie să se țină seamă, pentru că ea însăși este orientată după marile sale interese naționale, economice și culturale. Italia veghează și se pregătește. C­am­er­i su au votat o sumă însem­nată pentru ch­eitueli militare și o buna parte din această sumă a și fost utilizată pentru apărarea na­țională. Italia a chemat sub arme o parte din rezervele sale pentru ca să nu fie surpr­insă de eveni­mente și ca să întrețină spiritul armatei active în c ca­ mai mare parte din întreaga sa putere arma­tă; deasemeni flota italiană se află mobilizată într-o suficientă măsură a efectivului său p­entru ca pe mare sau peste mare să fie ori­când gata de a răspunde la chema­rea patriei, care ar avea nevoie de deplina desfășurare a puterilor sale. Aceste măsuri înțelepte și virile dau politicei italiene aspectul unei atitudini ferme, care este respecta­tă de către toți, pentru că în cal­m­ul și deciziunea ei nu se poate desvălui nici un motiv de suspiciu­ne. Conflictul armat care se desfă­șură acum pe cele două imense cîm­puri principale de luptă și în toate punctele globului unde pu­teri dușmane răzlețe se pot întâlni, nu a ajuns încă în așa fază în­cît să poată preciza vre-o amenințare pentru interesele italiene, ori de unde ar veni această amenințare pentru Regatul neutru dintre cele două mări. In acest sen­s politica Italiei es­te de o perfectă realitate, întru­cît nu așteaptă deja curgerea eveni­mentelor de­cît asigurări pentru pășirea intereselor reale ale sta­tului și poporului italian. Italia nu urmărește nici o aventură, dar nici nu asistă pasivă la o acțiune care poate atinge cele mai vitale condițiuni ale existenței sale poli­tice și economice. Profețiile care s’au făcut asupra atitudinei sale, ca și ademenerile ce i se vor fi aruncat din­tr’o parte sau vechile resentimente ce vor fi fost răscolite din altă parte, nu au fost în stare să producă de­cît u­­șoara enervare a cîtorva cercuri cu totul restrînse. Atitudinea neutrală a Italiei este una din frumoasele atitudini Idin generala sbuciuniare a zilelor ■ de acum. ANUL 44-lea — No. 170 REDACȚIA, STR. ACADEMIEI, Ro. 19 At­MINISTRATU, GALEA VICTORIEI, NO. 56 ROMANUL Fundator : c. A. ROSETTI VOIEȘTE SI VEI PUTEA 7­0 ~ * T­­ANNICIURI Linia corp 7 pe o coloană în pagi­na II­. . . 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV. . . 30 bani Inserții și reclame în pagina III linia. . . . 2 lei A se adresa: In România : la Administrația ziarului. La rPm­înie la d-nii John F. Jones & C-ie, 31 bis rue du Faubourg Montmartre. La Berlin , Viena : la d-nii Rudolf Mosse & C-ie La Geneve : la d-nii Hansenstein - Vogler și la toate agențiile de publicitate. LUNI 27 OCTOMVRIE 1914 LUMINEAZA-TE SI VEI FI­­ ABONAMENTE un an 18 lei . . . șease luni 9 lei străinătate , un an 36 lei . . . sease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni A se adresa: In RomAniAî la Administrația ziarului și la oficiile poștale. La Paris s la «Agence Internationale de journanx Gorbaty». La Virnat la d-nul I. Bettenhausen, Staatsbahn ho La Geneves Heinrich Masseln. TELEFON No. 57 20 și 22/39 însemnări gazetărești „FLACĂRA“ IN AL PATRULEA AN, CARE NE ARANJEAZA DOMNUL Revista „Flacăra“, de sub direc­țiunea d-lui Constantin Banu, a intrat în al patrulea an al apari­ției sale. După trei ani de existență, în care timp și-a asigurat un mare număr de cetitori din toate clasele sociale, „Flacăra“ a apărut la 25 octombrie cu o frumoasă copertă în culori și cu colaborarea unor scri­itori ca I. L. Cara­geale, Goșbuc, Vla­huță, C. Banu, M. Sadoveanu, Ga­­l­action, L. Locusteanu, Pavelescu, etc. De altfel Cinem­at toți autorii de mai sus au aproape dat a­­­proape regulat „Flacărei“ prețioa­sa lor colaborare. Cinem­at Pave­lescu a închinat amintirei lui E­­mil Gîrleanu un sonet, din care re­producem o strofă: „Blind, bun și visător zâmbești ’nainte. Și nu ’nțelegi că ’n lacrima ferbinte Ce-mi arde 'n ochi tu ’nini ca un parfum“. Pe lângă că a fost timp de trei ani o revistă bună și cinstită, „Fla­căra“ ne a relevat criticul obiec­tiv C. Sp. Crasnaș, prozatorul I. C. Vissarion, poetul Mircea Rădulescu, ca să vorbim nu­mai de scriitorii cari nu erau destul de cunoscuți mai înain­te. Cu un conducător ca d. C. Ba­nii ne așteptăm ca „Flacăra“ să se înalțe din ce în ce mai sus. Există — mărturisesc însă că pe mine nici când nu m’a deranjat „Domnul care ne aranjează“. Iată de ce mă văd silit să încep aceas­tă notiță șoptindu-i frumos: — Scuzați pentru deranj. Există—și e întotdeauna furios pe gazetari. Nici nu-i cunoșteai înainte, nici n’auzise și măcar de importanta sa persoană; nu te-a interesat și n’o să te intereseze în vecii vecilor nici cât o pasăre care tac văzdu­hul; n’ai nimic, dar nimic de îm­părțit cu el, dar scrii în­ ziar dacă e funcționar și își bate joc de sluj­bă, dacă e negustor și otrăvește lumea, dacă e artist și n’are che­mare,—tot așa cum l’ar lăuda da­că ar avea talent, dacă ar fi cins­tit, dacă ar da vre-o pildă sănă­toasă“, îndrăznește numai, tu, biet zia­rist, de-i zi hoțului pungaș: ori câ­te ocoluri ai face, ori câte perechi de mânuși ai pune, ori câte eufe­misme ai întrebuința, tot sare în sus. — „Știu cine a scris articolul. E cutare. Lasă că îl aranjez eu“ — Un pârlit de reporter! O să-l regulez! — Lasă că-i dau eu lui! ...Și, când te întâlnești, dacă din întâmplare te cunoștea, își scoate de la distanță pălăria până la pă­mânt înainta­ ta, sau chiar te a­­costează cu figura cea mai senină din lume. — „Inchispueș­ș­ti, domnule, că mi’a înjurat gazeta voastră. Ștu că nu ești tu, ce are a face! Cine-o fi nene? Ce are cu mine, că nu i-am­ făcut nimic. Nu știe cine este, dar — vezi Doamne! — știe că nu i-a făcut nimic! Ca să prinzi hoțul de gu­ler trebue mai întîi să fi avut vre-o chestie personală­ cu el! Dacă n’ai nici o răfuială cu cutare in­divid primejdios societății apoi se cade să-l lași să opereze în voe! Frumoasă socoteală! „Domnul care ne aranjază“ face parte, de obicei, din categoria ce­lor cari au fost cândva funcțio­nari logofeți și acum își amintesc cu dezgust — vezi dumneata! — că „au fost și­ ei gazetari, dar pe vremea lor era altfel“, sau din rândurile celor cari au încercat ani întregi să străbată în gazetărie și n’au reușit de­cât să se împriete­nească, în cazul cel mai bmn, cu slujbașii din­ administrațiile ziare­lor, sau din grămada acelor închi­puiți jurnaliști cari chinuesc bu­nul simț și gramatica lui Mani­­u în revistele săptămânale, sau din bu­chetul vide,și al poeților mulți și proști, sau fin cei scoși la pensie pentru incapacitate, sau din oști­rea criticilor fără nici un rost pe lume, cari îi dau și ci zor cu dra­me oprite. „Domnul, care ne aranjează“ nu ’și dă seama că ziaristul cinstit nu strică nici chiar atunci când lo­vește în cineva, pentru că el vor­bește în numele unei idei și în nu­mele moralei publice, pentru că el lovește fiind­că trebue să lovească, ,1111 pentru plăcerea de a lovi—ci ,în interesul taturor C. R. Cea­ ce eu se contestă: RASELE intr’un articol din „Le Jour­nal“, unul din acei publiciști francezi cari unesc vioiciunea stilului și humorul formei cu adân­cții constatărilor. Urban Gohier scrie: „Revoluția (e vorba de revolu­ția cea mare franceză) împrumu­tase lui Jean Jacques Rousseau această doctrină absurdă că omul e bun, că omul este unul, că legis­latorul poate legifera pentru o­­mul-tip, că oamenii sunt toți la fel și toți virtuoșii nu cer decit a trăi într’o frățească comunitate. Numai sunt rasse, numai sunt națiuni, numai sunt granițe. Hu­manitatea!“ Or, sunt rase omenești tot așa de deosebite unele de altele, tot prin de firesc vrășmașe unele față de altele cum sunt crinii, șacalii, vulpile și lupii, cari totuși sunt varietăți de aceleași familii“. Cronicarul pa­risian arată apoi cît de vrăjmași, pentru că sunt deosebiți, germanii de „Ei sunt, spune Gohier, francezi, vecinii noștri nemijlociți; un fluviu ne desparte; invaziuni repetate; o in­filtrație continuă a amestecat sîn­­gele lor cu al nostru; compatrio­ții lor au trăit cu sutele de mii în mijlocul nostru; schimburi econo­mice și schimburi intelectuale nu au încetat de secole întregi. Da nu e nimic; ei nu sunt aceiași cu noi“. Așa vorbește un scriitor fran­cez. Aceleași lucruri mutat­is mu­tandis le poate, scrie și susține un publicist german. k Și amîndoui ar avea perfectă dreptate, de­oarece dacă în lume există ceva fundamental și nes­chimbat, dacă în istorie există o lege inflexibilă, apoi atunci ea se rezumă la simpla constatare. In lume sunt rase, fundamental și permanent deosebite. Pacea universală, asociația prietenească a statelor între ele sunt himere irealizabile, din această cauză. Omul tocmai este o speță zoologică, dar ale cărei va­rietăți sunt așa de disparate în­cît rassele devin mai deosebite între ele decît varietățile ce com­pun o speță din scara zoologică­ SEMPER. BEȚE­­ GUEU­BEȚE CINE? Și A. Crivățz este pentru intrare imediată în acțiune. Dacă un... crivăț na fi pentru acțiune — apoi, cine altul poate fi r... . ____ NICI UNUL Un domn Botezatu cere, prin ministerul justiției, să fie din nou... botezat. Probabil, că acesta trebue să fie al treilea botez — fără să fi pri­mit, în fond, nici unul... DAR, FARA? — De ce s’au aprins unele gazete și văd numai export de benzină. ? — Pentru că motoarele lor nu merg nici cu benzină — dar, fără... UNEI PERECHI % [­­ El ca Ea, și Ea ca El — Adorabilă pereche. Căreia-i lipsește doar ...O ureche. C—RID. 5 BANI EXEMPLARUL Misteriosul ce ne învecinește — IN JURUL NOULUI ACADE­MICIAN FRANCEZ, MAE­TERLINCK — Academia franceză trecînd pes­te tradițiile ei seculare stabilite și peste însuși regulamentul ei constitutiv a ales în locul lui Cla­­retie pe Maurice Maeterlinck. Importanța noului ales, face astfel de actualitate o discuție mai largă, prin presă, asupra a­­cestui excepțional autor de tea­tru, autor de romane și de studii filosofice. Maeterlinck este un filosof ca­re ca și Bergson s-a apropiat de sufletul nostru contemporan, și a înțeles avânturile, tainele, doru­rile, speranțele sufletului nostru. El a înțeles că dedesubtul con­științei, care ne mișcă actele. Se află latura inconștientă, adevă­rat laborator obscur, profund și vast în care se plămădesc fer­menții sufletului nostru , că sub libertatea aparentă se ascund for­țe fatale, și că suntem robii unei catene de cauze și efecte. Dincolo de noi se află cîmp­ul universului; în el vastul noi zărim, dar trăind în el, putem voi fericire?!. Ce este fericirea ? Este îm­plinirea datoriei. Se ve­de de aci că Maurice Maeterlinck este un filosof moralist, un opti­mist care ne face să sperăm la mai mult, la mai bine, la mai fru­mos. Maeterlinck este un cugetător, care ne face mai buni. Orice glo­rificare a lui nu poate de­cît să mulțumească pe idealist. SEMPER. IP’^LOSIra I­O E ACTUALITA­TȘ, Londra și Parisul pe vreme de rasboi Cele două mari capitale europene și au intervertit Cine ar vedea astăzi aceste două capitale nu le-ar mai recu­noaște sau cel mult le-ar privi aiuzit ca și cum s’ar întreba dacă nu pornind spre Paris, a debar­cat la Londra sau invers. Londra și Parisul și-au intervertit rolu­rile. In orașul ceței și liniștei este lumină și veselie, iar în ora­șul luminat și veseliei, domnește liniștea cea mai deplină și îngîn­­durarea cea mai semnificativă. La Londra toată lumea, petrece, de­și Anglia se găsește în război și populația metropolei afectează o supraexcitare neobișnuită. Nu tot astfel însă se petrece și la Pa­ris, orașul plin de viață și dobor­dant de veselie. O tăcer­e mor­tuară domnește peste tot. Moar­tea pare a-și fi lăsat mina ei greoaie și paralizatoare peste toate lucrurile ca și peste toți lo­cuitorii orașului. Ceea ce se vede mai des Ia Paris, sunt cortegiile funebre în care coșciugul este în­­văluit, în cîte un tricolor. Triste­țea lor este mărită prin atitudinea celor care le însoțesc — cîteva femei, rude apropiate și atîta tot. Automobilele zgomotoase au dispărut. Cîteva trăsuri, trase de cîte un cal slăbănog și ori șchiop — o adevărată adesea Rasi­­nantă — sunt singurele vehicu­le care mai deșteaptă cîte un ecou lugubru pe paragin­e străzi­lor pustii. „Cîmpiile Elysee“ acest­ para­dis al copiilor sunt deșarte. Pe la colțul străzilor nu mai așteaptă nimeni. Teatrul „Guignol“ este pustiu și tot așa chioșcurile și fin­tînele din împrejurimi. In parcul Monceau, altă dată plin de bone și de copii, din luna Octombrie nu se mai vede nime­ni. Toate storurile ferestrelor din cartierele bogate simt trase in jos. Parisul nu mai este Paris. La ora 12 din zi, marile bulevarde, de abia d­acă îți amintesc, artera principală din vre­un oraș de pro­vincie. In fața faimoasei cafenele a Păcei, nu mai vezi de­cit ofițeri răsleți sau streini rămași încă la Paris. La Taverna Regală, vin de obicei soldații englezi care par nedumeriți de a vedea Parisul a­­tît de liniștit și tăcut. Pe străzi vezi foarte puțini bărbați dar fe­mei și mai puține. Bărbații au ple­cat la război iar femeile sunt o­­cupate cu operile de caritate, că­rora și-au consacrat toat minute­le libere, ca ori­ce bune patrioate. Pe rarii trecători pe care îi în­tâlnești îi vezi preocupați și cu figurile aproape pietrificate. Pa­risul se îngrijește de sfîrșitul răz­boiului și de liberarea teritoriului francez de trupele germane. Ma­joritatea femeilor sunt în doliu. In comparație cu Londra, la Paris nu mai vezi aproape nici un detașament de soldați. Cei care se găsesc la Paris sunt răniți sau învoiți. Pe străzile Londrei însă, vezi zilnic reglemente de soldați echipați pentru război, care se îndreaptă spre Franța. De altfel în Franța, toți oame­nii în stare de a purta arma sunt deja pe frontul de luptă care se întinde pe mai bine de 600 de km, adică de la Marea Nordului pina la frontiera Elveției. Din Paris buni oara, au plecat piuă și gar­diștii. Paza capitalei este astăzi încredințată gărzilor naționale. Cel mai curios efect al războiu­lui însă, se observă în lumea in­telectualilor. Războiul a­ determi­nat sexagenari ca Anatole Fran­ce, acest mare satirist, socialist și revoluționar să-și îmbrace uni­forma de soldat pe care nu a pur­tat-o niciodată. Pe de altă parte Camille Per­­letan fostul ministru de marină și unul din cei mai înverșunați anticlericali, publică în „Le Ma­tin“ un articol care sugerează ideea de a se lăsa catedrala din Reims, așa cum se găsește astă­zi, în ruine, așa ca, să servească de religvă pentru generațiile vii­toare. Iată cum a transformat răz­boiul capitala Franței și cum a știut ca tot deodată să transfor­me și pe oameni. Ideile de eri nu se mai asemeamănă cu cele de azi. Antimilitariștii au luat pușca și au pornit spre frontieră, iar anticlericali­știi se descoperă cu emoție în fața m­inilor catedrale­lor și ca ori­ce alt om din popor, imploră ajutorul celui de sus. IDEALUL NATIONAL SAUBESC MOSTARUL! CAPITALA HIRJEOOVIligI “M* Odată cu isbucnirea războiului european traficul nostru de mar­fim a avut foarte mult de suferit. De atunci încoace mărfurile noastre n’au mai putut fi­­­ exporta­te — afară de cantități mici și la anumite intervale — nici în Orient nici în Occident. Tot așa de la izb­ucnirea aces­tui războiu importul scădea consi­derabil până cînd a încetat aproa­pe de tot. Mai ales de la închiderea Darda­­nelelor, importul și exportul nos­tru pe mare s’a oprit cu desăvîr­­șire. Cu toate acestea aveam ne­­voe de multe și numeroase măr­furi din Orient, pe care nu le pu­team aduce. Lipsa unor asemenea cum sunt untdelemnul, mărfuri, fructele uscate, lămâiele, etc., a început să se simtă în țara noastră din ce în ce mai mult. Mulți angrosiști ne spuneau că au făcut comande dar nu le pot a­­duce căci n’aveau pe unde. Acestor angrosiști li s’a comunicat din O­­rient că com­andele lor, după toate probabilitățile, nu vor putea fi satisfăcute nici peste șase luni. Față cu o asemenea stare de lu­cruri este ușor de înțeles la ce ne putem aștepta și cîtă lipsă vom duce de mărfurile care ne veneau pe mare, cu vapoarele serviciului maritim român și cu diferite va­poare străine. Consecința acestei stări de lu­cruri a și început să­­ se vadă, căci mărfurile din Orient s’au scum­pit la noi foarte simțitor. Nu-i vorbă, este aci și puțină speculă din partea angrosiștilor și detailiștilor, căci toți aceștia n’au plătit nici cu un ban mai mult mărfurile pe care acum le vînd cu prețuri urcate. Fiecare caută să profite. Este însă trist și neomenos că se specu­lează lumea tocmai în a­ceste vre­muri grele, cînd ar trebui să st­t­e mai mult seamă de starea de mizerie a populațiunei. De faci faptul că am ajuns să plă­tim 50 bani pină la un leu la kilo­gram mai scump untdelemnul, 30—40 bani mai mult la kilogra­mul de măsline, 20 bani o lămîie, etc. Se înțelege că această stare s’ar fi agravat și mai mult dacă cei în drept lăsau lucrurile să-și urmeze cursul. J’vetul mărfurilor importate din Orient s’ar fi ridicat foarte mult dacă nu se luau din vreme mă­suri grabnice, măsuri dictate de împrejurările excepționale în ca­re ne aflăm. In primul rînd, guvernul a a­­vut, grijă să aprovizioneze rar, prin intermediul angrosiștilor și a vaselor de import și export. Guvernul a impus acestor ca­se să nu exporte nimic dacă, in schimb, nu importă mărfuri din acelea de care țara are mai multă nevoe. In a­­ce­laș timp, guvernul n’a stat nici un minut pe gânduri, cînd a fost vorba să creeze nouă linii pentru traficul nostru de mărfuri — export și import. Principala și mîntuitoarea mă­sură pe care a luat-o în privință, a fost înființarea această liniei Bu­curești-N­i­ș-Sa­l­on­i­c-Bri­n­di,z­i. Pe această linie se pot­ duce în depărtări mărfurile noastre, ne­supărate de nimeni. Tot pe aceas­tă linie se pot aduce ori­ce fel de mărfuri din Orient și Occident, fă­ră cea mai mică primejdie. Crearea acestei linii, prin urma­re, este de o importantă capitală pentru traficul nostru de mărfuri și călători în special. Odată cu începerea acestui tra­iut, lucrurile își vor relua aproa­­pe cursul lor normal, așa că popu­lația nu va mai fi lipsită de măs­­urile de care are absolută, ne­voe. Fată cu starea de războiu din Europa, și cu greutățile inerente ale transporturilor de mărfuri și călători, ceea ce s’a făcut, pînă a­­cum, în această privință, este mai mult decit se putea aștepta. _ Măsurile luate de guvernul na­țional liberal pentru asigurarea traficului nostru sunt, fără îndo­ială, de­­ laa mai mare însemnăta­te. Importanța acestor măsuri nu va putea scăpa, de altfel, nimănui. Este drept și în­deobște recunos­cut că guvernele liberale au avut, tot­deauna cea m­ai mare grijă pentru nevoile populațiunei și­­ pen­tru interesele cele mai vitale ale tarei. Un guvern liberal, prin urmare ai putea lipsi­­ dela această grijă de care a dat tot­deauna dovadă, cu atît mai mult în împrejurările de față, în momentele grave prin care trecem actualmente. DE LA GALATI ANCHETE ECONOMICE Traficul de mărfuri - IMPORTANTA MASURILOR LUATE DE GUVERN — NEGRU PC ALB Simpatiile artist încă o formulă, sentimentală ca­re dă faliment... De altfel, simpatiile artiștilor n’au dus nici odată la­ bun sfîrșit. Toate au dat greș și lucrul este foarte explicabil cînd o vorbă bă­­­­trînească spune că inima nu-și cunoaște nici odată adevăratul ei interes. Ultimul exemplu este, dragostea lui Pierre Loti pentru Turci. Ilus­trul academician francez, trăește azi cel mai chinuitor coșmar din viața sa. După ce și a înstrăinat o mulțime de simpatii numai și nu­mai pentru a lua partea Turcilor, care nu se știe, dacă în parte nu-și meritau soarta, iată-l astăzi nevoit să asiste la durerosul spectacol de a vedea Turcia atacîndu-i patria. Lucrul nu s’a petrecut întocmai, este drept, dar războiul ruso-turc, va atrage bine înțeles după el și pe Franța cu Anglia. Și­ atunci care va fi situația sentimentală a lui Pierre Lotis.... Un artist nu trebue nici­odată să se pasioneze de lucruri ce el din domeniul artei sale. Dacă pen­tru Pierre Loti, Turcia de zi era un motiv artistic, cea de mîine poate deveni un factor de temut pentru Franța. Dacă acum doi ani, literatura lui Pierre Loti, n’a pu­tut influența, întru nimic diplo­mația franceză, ziua de azi ne do­vedește că diplomația a avut drep­tate, că ea a prevăzut lucruri pe care literatura nici nu le bănuia și că în ori­ce caz, visătorii și ar­tiștii n’au ce căta prin coridoare­le întunecoase în care se repre­zintă parcă un film senzațional cu subiect diplomat­ic. Dar Pierre Loti, nu este la pri­ma sa deziluzie, și mi­i ne putem ceti articole, semnate de el, tot a­­tît de frumoase dar cu subiect schimbat. KOH Y-NOOR, ­­ ...............TásöÉs Síf. —— .Ssf~

Next