Românul, octombrie 1914 (Anul 44, nr. 155-183)
1914-10-27 / nr. 179
BUCUREȘTI, 26 OCTOMBRIE ATITUDINEA ITALIEI .Declarația de neutralitate a Italiei menține încă atitudinea Regatului latin fixată prin hotărîrea consiliului de miniștri de la 20 Iulie. S’au făcut deosebite presupuneri asupra viitoarei desfășurări a acțiunei statului italian dar din acele presupuneri un singur fapt s’a realizat: Italia veghează la apărarea intereseoor sale. Cu toate că era legată printr’un tratat cu cele două imperii centrale, Italia, interpretând caracterul defensiv al pactului Triplei Alianțe, nu s’a crezut obligată să intre în acțiune alături de foștii săi aliați și, mai presus de tratatul de alianță, s-a considerat legată de datoriile față de sine-însăși. Considerente naționaliste mai mult decît afinități de rasă, și primejdia extrem de amenințătoare a ataculului flotelor franco-engleze asupra coastelor atît de întinse ale Peninsulei, au făcut ca Italia să nu poată lua parte la războiu cu Austro-Ungaria, împotriva Franței și a Angliei. Există încă în Italia personalități remarcabile și grupe întinde din partidele politice care bir mai mult încă: cer ca Italia să lupte împotriva aliaților imperiilor centrale, pentru a elibera pe Italienii de sub stăpînirea habsburgică și pentru a asigura Europa împotriva militarismului german, care ar distruge libertatea și democrația de la Răsărit la Apus. Asemenea opinii duc la manifestații de izolare iu stradă și nici la accese de enervare feminină; ele rămân subordonate acțiunei guvernului italian care e privit cu încredere ca singurul factor în măsură să aprecieze exact situația și să avizeze asupra mijloacelor de prevedere. O acțiune de politică internă nu dublează complicind și paralizînd acțiunea guvernului, pentru că Italienii se simt legați de o preocupare superioară, care realizează acea multă lăudată unanimitate a conștiinților, atît de necesară în momentele mari. Liber pe acțiunile sale, pentru că aceste acțiuni însăși sunt expresia cea mai exactă a voințeîntregului popor italian, guvernul regatului își poate îmb]ini datoria nestînjenit. Respectînd această unanimitate, nimeni, oricît de deosebite ar fi propriile sale opinii, nu se crede în drept să se arunce în calea acțiunei de guvern, pentru a o tulbura în desfășurarea sa efectivă. Itala este astfel o forță unitară și conștientă, de care trebuie să se țină seamă, pentru că ea însăși este orientată după marile sale interese naționale, economice și culturale. Italia veghează și se pregătește. Cameri su au votat o sumă însemnată pentru cheitueli militare și o buna parte din această sumă a și fost utilizată pentru apărarea națională. Italia a chemat sub arme o parte din rezervele sale pentru ca să nu fie surprinsă de evenimente și ca să întrețină spiritul armatei active în c ca mai mare parte din întreaga sa putere armată; deasemeni flota italiană se află mobilizată într-o suficientă măsură a efectivului său pentru ca pe mare sau peste mare să fie oricând gata de a răspunde la chemarea patriei, care ar avea nevoie de deplina desfășurare a puterilor sale. Aceste măsuri înțelepte și virile dau politicei italiene aspectul unei atitudini ferme, care este respectată de către toți, pentru că în calmul și deciziunea ei nu se poate desvălui nici un motiv de suspiciune. Conflictul armat care se desfășură acum pe cele două imense cîmpuri principale de luptă și în toate punctele globului unde puteri dușmane răzlețe se pot întâlni, nu a ajuns încă în așa fază încît să poată preciza vre-o amenințare pentru interesele italiene, ori de unde ar veni această amenințare pentru Regatul neutru dintre cele două mări. In acest sens politica Italiei este de o perfectă realitate, întrucît nu așteaptă deja curgerea evenimentelor decît asigurări pentru pășirea intereselor reale ale statului și poporului italian. Italia nu urmărește nici o aventură, dar nici nu asistă pasivă la o acțiune care poate atinge cele mai vitale condițiuni ale existenței sale politice și economice. Profețiile care s’au făcut asupra atitudinei sale, ca și ademenerile ce i se vor fi aruncat dintr’o parte sau vechile resentimente ce vor fi fost răscolite din altă parte, nu au fost în stare să producă decît ușoara enervare a cîtorva cercuri cu totul restrînse. Atitudinea neutrală a Italiei este una din frumoasele atitudini Idin generala sbuciuniare a zilelor ■ de acum. ANUL 44-lea — No. 170 REDACȚIA, STR. ACADEMIEI, Ro. 19 AtMINISTRATU, GALEA VICTORIEI, NO. 56 ROMANUL Fundator : c. A. ROSETTI VOIEȘTE SI VEI PUTEA 70 ~ * TANNICIURI Linia corp 7 pe o coloană în pagina II. . . 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV. . . 30 bani Inserții și reclame în pagina III linia. . . . 2 lei A se adresa: In România : la Administrația ziarului. La rPmînie la d-nii John F. Jones & C-ie, 31 bis rue du Faubourg Montmartre. La Berlin , Viena : la d-nii Rudolf Mosse & C-ie La Geneve : la d-nii Hansenstein - Vogler și la toate agențiile de publicitate. LUNI 27 OCTOMVRIE 1914 LUMINEAZA-TE SI VEI FI ABONAMENTE un an 18 lei . . . șease luni 9 lei străinătate , un an 36 lei . . . sease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni A se adresa: In RomAniAî la Administrația ziarului și la oficiile poștale. La Paris s la «Agence Internationale de journanx Gorbaty». La Virnat la d-nul I. Bettenhausen, Staatsbahn ho La Geneves Heinrich Masseln. TELEFON No. 57 20 și 22/39 însemnări gazetărești „FLACĂRA“ IN AL PATRULEA AN, CARE NE ARANJEAZA DOMNUL Revista „Flacăra“, de sub direcțiunea d-lui Constantin Banu, a intrat în al patrulea an al apariției sale. După trei ani de existență, în care timp și-a asigurat un mare număr de cetitori din toate clasele sociale, „Flacăra“ a apărut la 25 octombrie cu o frumoasă copertă în culori și cu colaborarea unor scriitori ca I. L. Carageale, Goșbuc, Vlahuță, C. Banu, M. Sadoveanu, Galaction, L. Locusteanu, Pavelescu, etc. De altfel Cinemat toți autorii de mai sus au aproape dat aproape regulat „Flacărei“ prețioasa lor colaborare. Cinemat Pavelescu a închinat amintirei lui Emil Gîrleanu un sonet, din care reproducem o strofă: „Blind, bun și visător zâmbești ’nainte. Și nu ’nțelegi că ’n lacrima ferbinte Ce-mi arde 'n ochi tu ’nini ca un parfum“. Pe lângă că a fost timp de trei ani o revistă bună și cinstită, „Flacăra“ ne a relevat criticul obiectiv C. Sp. Crasnaș, prozatorul I. C. Vissarion, poetul Mircea Rădulescu, ca să vorbim numai de scriitorii cari nu erau destul de cunoscuți mai înainte. Cu un conducător ca d. C. Banii ne așteptăm ca „Flacăra“ să se înalțe din ce în ce mai sus. Există — mărturisesc însă că pe mine nici când nu m’a deranjat „Domnul care ne aranjează“. Iată de ce mă văd silit să încep această notiță șoptindu-i frumos: — Scuzați pentru deranj. Există—și e întotdeauna furios pe gazetari. Nici nu-i cunoșteai înainte, nici n’auzise și măcar de importanta sa persoană; nu te-a interesat și n’o să te intereseze în vecii vecilor nici cât o pasăre care tac văzduhul; n’ai nimic, dar nimic de împărțit cu el, dar scrii în ziar dacă e funcționar și își bate joc de slujbă, dacă e negustor și otrăvește lumea, dacă e artist și n’are chemare,—tot așa cum l’ar lăuda dacă ar avea talent, dacă ar fi cinstit, dacă ar da vre-o pildă sănătoasă“, îndrăznește numai, tu, biet ziarist, de-i zi hoțului pungaș: ori câte ocoluri ai face, ori câte perechi de mânuși ai pune, ori câte eufemisme ai întrebuința, tot sare în sus. — „Știu cine a scris articolul. E cutare. Lasă că îl aranjez eu“ — Un pârlit de reporter! O să-l regulez! — Lasă că-i dau eu lui! ...Și, când te întâlnești, dacă din întâmplare te cunoștea, își scoate de la distanță pălăria până la pământ înainta ta, sau chiar te acostează cu figura cea mai senină din lume. — „Inchispueșști, domnule, că mi’a înjurat gazeta voastră. Ștu că nu ești tu, ce are a face! Cine-o fi nene? Ce are cu mine, că nu i-am făcut nimic. Nu știe cine este, dar — vezi Doamne! — știe că nu i-a făcut nimic! Ca să prinzi hoțul de guler trebue mai întîi să fi avut vre-o chestie personală cu el! Dacă n’ai nici o răfuială cu cutare individ primejdios societății apoi se cade să-l lași să opereze în voe! Frumoasă socoteală! „Domnul care ne aranjază“ face parte, de obicei, din categoria celor cari au fost cândva funcționari logofeți și acum își amintesc cu dezgust — vezi dumneata! — că „au fost și ei gazetari, dar pe vremea lor era altfel“, sau din rândurile celor cari au încercat ani întregi să străbată în gazetărie și n’au reușit decât să se împrietenească, în cazul cel mai bmn, cu slujbașii din administrațiile ziarelor, sau din grămada acelor închipuiți jurnaliști cari chinuesc bunul simț și gramatica lui Maniu în revistele săptămânale, sau din buchetul vide,și al poeților mulți și proști, sau fin cei scoși la pensie pentru incapacitate, sau din oștirea criticilor fără nici un rost pe lume, cari îi dau și ci zor cu drame oprite. „Domnul, care ne aranjează“ nu ’și dă seama că ziaristul cinstit nu strică nici chiar atunci când lovește în cineva, pentru că el vorbește în numele unei idei și în numele moralei publice, pentru că el lovește fiindcă trebue să lovească, ,1111 pentru plăcerea de a lovi—ci ,în interesul taturor C. R. Cea ce eu se contestă: RASELE intr’un articol din „Le Journal“, unul din acei publiciști francezi cari unesc vioiciunea stilului și humorul formei cu adâncții constatărilor. Urban Gohier scrie: „Revoluția (e vorba de revoluția cea mare franceză) împrumutase lui Jean Jacques Rousseau această doctrină absurdă că omul e bun, că omul este unul, că legislatorul poate legifera pentru omul-tip, că oamenii sunt toți la fel și toți virtuoșii nu cer decit a trăi într’o frățească comunitate. Numai sunt rasse, numai sunt națiuni, numai sunt granițe. Humanitatea!“ Or, sunt rase omenești tot așa de deosebite unele de altele, tot prin de firesc vrășmașe unele față de altele cum sunt crinii, șacalii, vulpile și lupii, cari totuși sunt varietăți de aceleași familii“. Cronicarul parisian arată apoi cît de vrăjmași, pentru că sunt deosebiți, germanii de „Ei sunt, spune Gohier, francezi, vecinii noștri nemijlociți; un fluviu ne desparte; invaziuni repetate; o infiltrație continuă a amestecat sîngele lor cu al nostru; compatrioții lor au trăit cu sutele de mii în mijlocul nostru; schimburi economice și schimburi intelectuale nu au încetat de secole întregi. Da nu e nimic; ei nu sunt aceiași cu noi“. Așa vorbește un scriitor francez. Aceleași lucruri mutatis mutandis le poate, scrie și susține un publicist german. k Și amîndoui ar avea perfectă dreptate, deoarece dacă în lume există ceva fundamental și neschimbat, dacă în istorie există o lege inflexibilă, apoi atunci ea se rezumă la simpla constatare. In lume sunt rase, fundamental și permanent deosebite. Pacea universală, asociația prietenească a statelor între ele sunt himere irealizabile, din această cauză. Omul tocmai este o speță zoologică, dar ale cărei varietăți sunt așa de disparate încît rassele devin mai deosebite între ele decît varietățile ce compun o speță din scara zoologică SEMPER. BEȚE GUEUBEȚE CINE? Și A. Crivățz este pentru intrare imediată în acțiune. Dacă un... crivăț na fi pentru acțiune — apoi, cine altul poate fi r... . ____ NICI UNUL Un domn Botezatu cere, prin ministerul justiției, să fie din nou... botezat. Probabil, că acesta trebue să fie al treilea botez — fără să fi primit, în fond, nici unul... DAR, FARA? — De ce s’au aprins unele gazete și văd numai export de benzină. ? — Pentru că motoarele lor nu merg nici cu benzină — dar, fără... UNEI PERECHI % [ El ca Ea, și Ea ca El — Adorabilă pereche. Căreia-i lipsește doar ...O ureche. C—RID. 5 BANI EXEMPLARUL Misteriosul ce ne învecinește — IN JURUL NOULUI ACADEMICIAN FRANCEZ, MAETERLINCK — Academia franceză trecînd peste tradițiile ei seculare stabilite și peste însuși regulamentul ei constitutiv a ales în locul lui Claretie pe Maurice Maeterlinck. Importanța noului ales, face astfel de actualitate o discuție mai largă, prin presă, asupra acestui excepțional autor de teatru, autor de romane și de studii filosofice. Maeterlinck este un filosof care ca și Bergson s-a apropiat de sufletul nostru contemporan, și a înțeles avânturile, tainele, dorurile, speranțele sufletului nostru. El a înțeles că dedesubtul conștiinței, care ne mișcă actele. Se află latura inconștientă, adevărat laborator obscur, profund și vast în care se plămădesc fermenții sufletului nostru , că sub libertatea aparentă se ascund forțe fatale, și că suntem robii unei catene de cauze și efecte. Dincolo de noi se află cîmpul universului; în el vastul noi zărim, dar trăind în el, putem voi fericire?!. Ce este fericirea ? Este împlinirea datoriei. Se vede de aci că Maurice Maeterlinck este un filosof moralist, un optimist care ne face să sperăm la mai mult, la mai bine, la mai frumos. Maeterlinck este un cugetător, care ne face mai buni. Orice glorificare a lui nu poate decît să mulțumească pe idealist. SEMPER. IP’^LOSIra IO E ACTUALITATȘ, Londra și Parisul pe vreme de rasboi Cele două mari capitale europene și au intervertit Cine ar vedea astăzi aceste două capitale nu le-ar mai recunoaște sau cel mult le-ar privi aiuzit ca și cum s’ar întreba dacă nu pornind spre Paris, a debarcat la Londra sau invers. Londra și Parisul și-au intervertit rolurile. In orașul ceței și liniștei este lumină și veselie, iar în orașul luminat și veseliei, domnește liniștea cea mai deplină și îngîndurarea cea mai semnificativă. La Londra toată lumea, petrece, deși Anglia se găsește în război și populația metropolei afectează o supraexcitare neobișnuită. Nu tot astfel însă se petrece și la Paris, orașul plin de viață și dobordant de veselie. O tăcere mortuară domnește peste tot. Moartea pare a-și fi lăsat mina ei greoaie și paralizatoare peste toate lucrurile ca și peste toți locuitorii orașului. Ceea ce se vede mai des Ia Paris, sunt cortegiile funebre în care coșciugul este învăluit, în cîte un tricolor. Tristețea lor este mărită prin atitudinea celor care le însoțesc — cîteva femei, rude apropiate și atîta tot. Automobilele zgomotoase au dispărut. Cîteva trăsuri, trase de cîte un cal slăbănog și ori șchiop — o adevărată adesea Rasinantă — sunt singurele vehicule care mai deșteaptă cîte un ecou lugubru pe paragine străzilor pustii. „Cîmpiile Elysee“ acest paradis al copiilor sunt deșarte. Pe la colțul străzilor nu mai așteaptă nimeni. Teatrul „Guignol“ este pustiu și tot așa chioșcurile și fintînele din împrejurimi. In parcul Monceau, altă dată plin de bone și de copii, din luna Octombrie nu se mai vede nimeni. Toate storurile ferestrelor din cartierele bogate simt trase in jos. Parisul nu mai este Paris. La ora 12 din zi, marile bulevarde, de abia dacă îți amintesc, artera principală din vreun oraș de provincie. In fața faimoasei cafenele a Păcei, nu mai vezi decit ofițeri răsleți sau streini rămași încă la Paris. La Taverna Regală, vin de obicei soldații englezi care par nedumeriți de a vedea Parisul atît de liniștit și tăcut. Pe străzi vezi foarte puțini bărbați dar femei și mai puține. Bărbații au plecat la război iar femeile sunt ocupate cu operile de caritate, cărora și-au consacrat toat minutele libere, ca orice bune patrioate. Pe rarii trecători pe care îi întâlnești îi vezi preocupați și cu figurile aproape pietrificate. Parisul se îngrijește de sfîrșitul războiului și de liberarea teritoriului francez de trupele germane. Majoritatea femeilor sunt în doliu. In comparație cu Londra, la Paris nu mai vezi aproape nici un detașament de soldați. Cei care se găsesc la Paris sunt răniți sau învoiți. Pe străzile Londrei însă, vezi zilnic reglemente de soldați echipați pentru război, care se îndreaptă spre Franța. De altfel în Franța, toți oamenii în stare de a purta arma sunt deja pe frontul de luptă care se întinde pe mai bine de 600 de km, adică de la Marea Nordului pina la frontiera Elveției. Din Paris buni oara, au plecat piuă și gardiștii. Paza capitalei este astăzi încredințată gărzilor naționale. Cel mai curios efect al războiului însă, se observă în lumea intelectualilor. Războiul a determinat sexagenari ca Anatole France, acest mare satirist, socialist și revoluționar să-și îmbrace uniforma de soldat pe care nu a purtat-o niciodată. Pe de altă parte Camille Perletan fostul ministru de marină și unul din cei mai înverșunați anticlericali, publică în „Le Matin“ un articol care sugerează ideea de a se lăsa catedrala din Reims, așa cum se găsește astăzi, în ruine, așa ca, să servească de religvă pentru generațiile viitoare. Iată cum a transformat războiul capitala Franței și cum a știut ca tot deodată să transforme și pe oameni. Ideile de eri nu se mai asemeamănă cu cele de azi. Antimilitariștii au luat pușca și au pornit spre frontieră, iar anticlericaliștii se descoperă cu emoție în fața minilor catedralelor și ca orice alt om din popor, imploră ajutorul celui de sus. IDEALUL NATIONAL SAUBESC MOSTARUL! CAPITALA HIRJEOOVIligI “M* Odată cu isbucnirea războiului european traficul nostru de marfim a avut foarte mult de suferit. De atunci încoace mărfurile noastre n’au mai putut fi exportate — afară de cantități mici și la anumite intervale — nici în Orient nici în Occident. Tot așa de la izbucnirea acestui războiu importul scădea considerabil până cînd a încetat aproape de tot. Mai ales de la închiderea Dardanelelor, importul și exportul nostru pe mare s’a oprit cu desăvîrșire. Cu toate acestea aveam nevoe de multe și numeroase mărfuri din Orient, pe care nu le puteam aduce. Lipsa unor asemenea cum sunt untdelemnul, mărfuri, fructele uscate, lămâiele, etc., a început să se simtă în țara noastră din ce în ce mai mult. Mulți angrosiști ne spuneau că au făcut comande dar nu le pot aduce căci n’aveau pe unde. Acestor angrosiști li s’a comunicat din Orient că comandele lor, după toate probabilitățile, nu vor putea fi satisfăcute nici peste șase luni. Față cu o asemenea stare de lucruri este ușor de înțeles la ce ne putem aștepta și cîtă lipsă vom duce de mărfurile care ne veneau pe mare, cu vapoarele serviciului maritim român și cu diferite vapoare străine. Consecința acestei stări de lucruri a și început să se vadă, căci mărfurile din Orient s’au scumpit la noi foarte simțitor. Nu-i vorbă, este aci și puțină speculă din partea angrosiștilor și detailiștilor, căci toți aceștia n’au plătit nici cu un ban mai mult mărfurile pe care acum le vînd cu prețuri urcate. Fiecare caută să profite. Este însă trist și neomenos că se speculează lumea tocmai în aceste vremuri grele, cînd ar trebui să stte mai mult seamă de starea de mizerie a populațiunei. De faci faptul că am ajuns să plătim 50 bani pină la un leu la kilogram mai scump untdelemnul, 30—40 bani mai mult la kilogramul de măsline, 20 bani o lămîie, etc. Se înțelege că această stare s’ar fi agravat și mai mult dacă cei în drept lăsau lucrurile să-și urmeze cursul. J’vetul mărfurilor importate din Orient s’ar fi ridicat foarte mult dacă nu se luau din vreme măsuri grabnice, măsuri dictate de împrejurările excepționale în care ne aflăm. In primul rînd, guvernul a avut, grijă să aprovizioneze rar, prin intermediul angrosiștilor și a vaselor de import și export. Guvernul a impus acestor case să nu exporte nimic dacă, in schimb, nu importă mărfuri din acelea de care țara are mai multă nevoe. In acelaș timp, guvernul n’a stat nici un minut pe gânduri, cînd a fost vorba să creeze nouă linii pentru traficul nostru de mărfuri — export și import. Principala și mîntuitoarea măsură pe care a luat-o în privință, a fost înființarea această liniei București-Niș-Salonic-Brindi,zi. Pe această linie se pot duce în depărtări mărfurile noastre, nesupărate de nimeni. Tot pe această linie se pot aduce orice fel de mărfuri din Orient și Occident, fără cea mai mică primejdie. Crearea acestei linii, prin urmare, este de o importantă capitală pentru traficul nostru de mărfuri și călători în special. Odată cu începerea acestui traiut, lucrurile își vor relua aproape cursul lor normal, așa că populația nu va mai fi lipsită de măsurile de care are absolută, nevoe. Fată cu starea de războiu din Europa, și cu greutățile inerente ale transporturilor de mărfuri și călători, ceea ce s’a făcut, pînă acum, în această privință, este mai mult decit se putea aștepta. _ Măsurile luate de guvernul național liberal pentru asigurarea traficului nostru sunt, fără îndoială, de laa mai mare însemnătate. Importanța acestor măsuri nu va putea scăpa, de altfel, nimănui. Este drept și îndeobște recunoscut că guvernele liberale au avut, totdeauna cea mai mare grijă pentru nevoile populațiunei și pentru interesele cele mai vitale ale tarei. Un guvern liberal, prin urmare ai putea lipsi dela această grijă de care a dat totdeauna dovadă, cu atît mai mult în împrejurările de față, în momentele grave prin care trecem actualmente. DE LA GALATI ANCHETE ECONOMICE Traficul de mărfuri - IMPORTANTA MASURILOR LUATE DE GUVERN — NEGRU PC ALB Simpatiile artist încă o formulă, sentimentală care dă faliment... De altfel, simpatiile artiștilor n’au dus nici odată la bun sfîrșit. Toate au dat greș și lucrul este foarte explicabil cînd o vorbă bătrînească spune că inima nu-și cunoaște nici odată adevăratul ei interes. Ultimul exemplu este, dragostea lui Pierre Loti pentru Turci. Ilustrul academician francez, trăește azi cel mai chinuitor coșmar din viața sa. După ce și a înstrăinat o mulțime de simpatii numai și numai pentru a lua partea Turcilor, care nu se știe, dacă în parte nu-și meritau soarta, iată-l astăzi nevoit să asiste la durerosul spectacol de a vedea Turcia atacîndu-i patria. Lucrul nu s’a petrecut întocmai, este drept, dar războiul ruso-turc, va atrage bine înțeles după el și pe Franța cu Anglia. Și atunci care va fi situația sentimentală a lui Pierre Lotis.... Un artist nu trebue niciodată să se pasioneze de lucruri ce el din domeniul artei sale. Dacă pentru Pierre Loti, Turcia de zi era un motiv artistic, cea de mîine poate deveni un factor de temut pentru Franța. Dacă acum doi ani, literatura lui Pierre Loti, n’a putut influența, întru nimic diplomația franceză, ziua de azi ne dovedește că diplomația a avut dreptate, că ea a prevăzut lucruri pe care literatura nici nu le bănuia și că în orice caz, visătorii și artiștii n’au ce căta prin coridoarele întunecoase în care se reprezintă parcă un film senzațional cu subiect diplomatic. Dar Pierre Loti, nu este la prima sa deziluzie, și mii ne putem ceti articole, semnate de el, tot atît de frumoase dar cu subiect schimbat. KOH Y-NOOR, ...............TásöÉs Síf. —— .Ssf~