Scînteia Tineretului, ianuarie 1972 (Anul 28, nr. 7038-7062)

1972-01-17 / nr. 7050

„SCÂNTEIA TINERETULUI" pag. 2 „U.T.C - ŞCOALĂ DE EDUCAȚIE COMUNISTĂ A TINERETULUI" (Urmare din pag. I) tele U.A.S.R., Aurel Stoica, se­ctor al C.C. al U.T.C. intr-o amplă expunere, tovarășul Mi­ron Constanttinescu, membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., a relatat as­pecte semnificative privind lupta temerarilor utecişti, sub condu­cerea partidului, pentru făuri­rea unei lumi noi , o lume in care să fie lichidată cea mai sălbatică formă de inechitate socială , exploatarea omului de către om, o lume care să asi­gure omului totalitatea condiţii­lor obiectiv necesare împlinirii sale. Referindu-se la faptele de eroism ale tinerilor care, punin­­du-şi voinţa în slujba idealului eliberării celor oprimați, înfrun­tau odiosul aparat de represi­une al statului burghezo-moşie­­resc cu tăria de caracter a ce­lor care ştiu că luptă pentru o cauză dreaptă, vorbitorul a sub­liniat că aceste fapte au îmbo­găţit şi mai mult tradiţiile de luptă­­ ale poporului nostru, in frunte cu partidul comunist, pentru libertate, independenţă naţie,­­ şi progres social. Prin intrea­­­sa activitate Uniunea Tineretului Comunist a justifi­cat încrederea pe care i-a acor­dat-o partidul. Pentru tinerii de astăzi, pentru studenţii de as­tăzi — a spus tovarăşul Miron Constanttinescu — tradiţia du­rată de înaintaşi este o şcoală, un izvor nesecat de experienţă. Este meritoriu că studenţii României contemporane fac să vibreze in­forme noi spiritul viu al tradiţiei, că ei, alături de Clasă muncitoare, de ţărănime, de intelectualitate, sunt făurito­rii autentici ai prezentului nos­tru socialist, înnobilat de lumi­nile faptelor săvirşite de înain­taşi. Libertatea, cucerită in a­­prige bătălii de clasă, care as­tăzi aureolată cu sentimentul unei înalte responsabilităţi so­ciale, expresie a conştiinţei re­voluţionare de care dă dovadă tânăra generaţie a patriei noas­tre. într-o atmosferă entuziastă, participanţii la simpozion au adresat o telegramă Comitetu­lui Central al partidului, tovară­şului NICOLAE CEAUŞESCU, in care se spune : „Evocarea in cadrul simpozio­nului a unor momente impor­tante din lupta P.C.R. şi a U.T.C. din anii grei ai ilegalităţii a scos in evidenţă încă o dată ro­lul istoric al clasei muncitoare, condusă de partid, in eliberarea socială şi naţională a poporului nostru. Eroismul şi jertfele co­­m­iniştilor şi uteciştilor in ma­rile bătălii de clasă, abnegaţia şi fermitatea lor revoluţionară constituie şi vor constitui in permanenţă pentru noi, ca şi pentru întregul tineret, pilde de supremă dăruire pentru viitorul fericit al poporului, pentru tri­umful cauzei socialismului şi comunismului in România. Evo­când tradiţiile revoluţionare ale organizaţiei de tineret din ţara noastră, simpozionul a eviden­ţiat, totodată, semnificaţiile deo­sebite ale răspunderilor ce revin Uniunii Tineretului Comunist şi Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti, sub conducerea partidului, itt procesul făuririi şi consolidării societâţii noastre socialiste. Călăuziţi de documentele Ple­narei C.C. al P.C.R. din­­­5 noiembrie 1971, dind expresie sentimentelor de devotament pe care studenţimea le nutreşte faţă de partid şi pătrunşi de o înaltă responsabilitate politică, participanţii la simpozion au exprimat hotărîrea studenţilor, a asociaţiilor studenţeşti de a-şi intensifica eforturile in vederea educării revoluţionare a tinere­tului studios, a formării lui profesionale şi politice in con­cordanţă cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale economiei, ştiinţei şi culturii noastre so­cialiste. Cinstind 50 de ani de luptă şi muncă ai Uniunii Tineretului Comunist, noi, participanţii la Simpozionul studenţesc : „U.T.C. — ŞCOALA DE EDUCAŢIE COMUNISTA A TINERETU­LUI" dăm glas sentimentelor de adîncă recunoştinţă şi de neţăr­murită dragoste a tineretului Studios faţă de partid şi ne an­gajăm solemn in faţa conducerii sale, a dumneavoastră personal, mult iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, să învăţăm şi să muncim fără preget pentru a contribui, in mod activ, împre­ună cu întregul nostru popor, la înfăptuirea măreţelor obiec­tive ale programului de edifi­care a societăţii socialiste multi­lateral dezvoltate". (Urmare din pag. I) conducerii partidului, al tovară­şului Nicolae Ceauşescu, în con­tinuare tovarăşul Gheorghe Stoica a creionat emoţionant, portretul utecistului din anii grei ai ilegalităţii. Au prins viaţă in Cuvintele sale figuri de tineri comunişti căzuţi in de­cursul celor 50 de ani de luptă şi activitate ai organizaţiei re­voluţionare a tineretului, tineri demni de cinstirea generaţiilor de astăzi. Devotamentul faţă de cauza partidului, încrederea în Capacitatea poporului de a-şi făuri liber destinele, curajul, pregătirea profesională şi poli- UCO-ideologică superioară, inter­naţionalismul socialist, aptitu­dinea de a visa o lume nouă — iată calităţi care — a subliniat tovarăşul Gheorghe Stoica — trebuie să definească şi azi por­tretul uteciştilor, al tuturor ti­nerilor. în cuvintul său, profesorul universitar Mihnea Gheorghiu a vorbit participanţilor despre for­mele concrete in care strigă de­mocratică organiza şi coordona, sub conducerea directă a P.C.R., mişcarea progresistă din univer­sităţi. Profesorul universitar George Macovescu s-a referit la luptă tineretului utecist împo­trivă dictaturii militaro-fasciste şi a războiului hitlerist. Profe­sorii universitari Tudor Bug­nariu şi Mihai Beniuc au evocat atitudinea progresistă şi fapte revoluţionare din viaţa studen­ţilor democraţi transilvăneni în perioada celui de-al IV-lea de­ceniu al secolului nostru. Toţi participanţii la simpozion au ascultat cu o adincă emoţie in­tervenţia muncitorului Tudor Alexandru, vechi militant în mişcarea revoluţionară, care a evidenţiat contribuţia adusă de studenţime şi intelectualitate, încă din primii ani de existenţă ai U.T.C., la educarea tineretu­lui muncitor. In cadrul acestui emoţionant colocviu intre generaţii au fost evocate momente importante din lupta partidului şi a organiza­ţiei revoluţionare de tineret, la anii crinceni ai ilegalităţii, sub­­lini­indu-se unitatea de acţiune şi idealuri a muncitorilor, tine­retului universitar şi intelectua­lilor, contribuţia pe care tinerii ţării — români, maghiari, ger­mani şi de alte naţionalităţi — şi-au adus-o la victoria insurec­ţiei armate naţionale de la 23 August 1944 şi la instaurarea noii societăţi în ţara noastră. în aceeaşi zi, participanţii la simpozion, drept înaltă cinstire, adusă înaintaşilor, au depus o coroană de flori la Monumen­tul eroilor luptei pentru liber­tatea poporului şi a patriei, pen­tru socialism. (Urmare din pag. I) mează acum la şcoala muncii, intr-un climat de Întrajutorare dar şi de maximă exigenţă, se vor întoarce să lucreze aici, la uzinele „Timpuri Noi“, sau in alte uzine, ca muncitori de înal­tă calificare, maiştri, tehnicieni sau ingineri. Contactul lor cu uzina, cu munca direct producti­vă, germinează opţiuni definitive pentru profesie, paralel cu largi disponibilităţi intelectuale şi a­­fective. Intr-o pauză de producţie ob­servăm că un grup de elevi ii ajută pe colegii lor, muncitori care urmează cursurile liceului seral, să rezolve probleme de matematică. Este doar un as­pect al întrajutorării care s-a stabilit intre cele două categorii de tineri legaţi prin preocupări şi idealuri comune. ★ In complexul de ateliere şco­lare din imediata vecinătate a Liceului „Matei Basarab“ îşi des­făşoară activitatea practică elevii claselor mai mici ale tuturor li­ceelor de cultură generală din sector. Şi aici se face simţit sprijinul direct şi concret pe care colectivele muncitoreşti îl acor­dă activităţii tehnico-productive a elevilor. Toate atelierele (lăcă­­tuşerie, prelucrări mecanice, e­­lectronică, tâmplărie, croitorie, ţesătorie de covoare, confecţii şi tricotaje) au fost amenajate cu participarea nemijlocită a 14 u­­nităţi productive. Uzina „Timpuri Noi" a organizat atelierul de pre­lucrări mecanice şi a contribuit, în acelaşi timp, la înzestrarea atelierelor de lăcătuşerie şi tim­­plurie cu scule şi verificatoare. „Mulţi utecişti ai uzinei noas­tre şi-au consacrat o parte din timpul liber, pentru ca elevii care fac practică in aceste ate­­liere-şcoala să primească in timp util seturile de scule ne­cesare — ne informează Marin Marin, secretarul comitetului U.T.C. al uzinei „Timpuri Noi“. Din deşeuri, piese recondiţionate sau din economii de mate­riale, noi am confecţionat bur­ghie, filiere, ace de trasat, mân­driile, pile, şurubelniţe, puncta­toare, dălţi, rindele, ciocane etc. La rindul lor, inginerii proiec­tanţi, tehnicienii şi desenatorii, şi-au propus să asigure, prin muncă voluntară, documentaţia tehnică necesară. Ei au început deja să execute planşe mari, pri­vind schemele cinematice ale maşinilor şi utilajelor, sa multi­plice desenele de execuţie ale pieselor prelucrate de elevi. In curind se va înfiinţa în acest complex de ateliere şcolare şi un cabinet de desen tehnic. Noi ii vom ajuta pe elevi la însu­şirea acestei discipline, începind, bine­înţeles, cu cunoaşterea sim­bolurilor şi a terminologiei pro­­priu-zise folosite în proiectare". Dar iniţiativa tinerilor de la uzina „Timpuri Noi“, destinată să amplifice contribuţia uteciştilor din întreprindere la succesul practicii productive, nu se opreş­te aici. In timpul liber, ei acordă asistenţă tehnică elevilor care fac practică în atelierele şcola­re, unde însuşirea meseriilor se face sub supravegherea unor ca­dre bine pregătite. Hotărîrea lor a pornit de la premisa că un maistru instructor nu reușește decit la mari intervale de timp să stea de vorbă, să îndrume concret activitatea fiecăruia din cei 25—30 de elevi dintr-o grupă de practică. Din acest motiv, 86 de tineri muncitori ai Uzinei „Timpuri Noi“ îl ajută pe maistrul-instructor, prin rota­ţie, înainte sau după programul lor de muncă. Fiind destul de numeroşi, atelierul de prelucrări mecanice, patronat de uzină, este asigurat in permanenţă cu unul sau chiar doi „ajutori de maiş­tri“, care işi aduc efectiv con­­trbuţia la însuşirea corectă de către elevi a operaţiilor tehno­logice. Atunci cind este nevoie, ei dau o mină de ajutor şi la atelierul de lăcătuşerie. In ace­laşi timp, doi electricieni şi doi mecanici desemnaţi de organiza­ţiile U.T.C. mecanic şef şi mon­taj, se interesează zilnic şi, dacă este cazul, intervin operativ, la înlăturarea oricăror neajunsuri care s-ar putea ivi la maşinile din dotarea atelierului-şcoală. Pentru însuşirea meseriei elevii au, aşadar, la dispoziţie materii prime, materiale, utilaje necesa­re procesului tehnologic şi, tot­odată, li se asigură asistenţă tehnică de specialitate. Activita­tea lor este astfel organizată in­cit produsele pot fi utilizate atit la fondul pieţii, cit şi in între­prinderile industriale, îmbinin­­du-se astfel instrucţia practică cu activitatea direct productivă. Dar în scopul măririi eficien­ţei activităţii instructiv-educati­­ve a elevilor, este necesar să se depună eforturi mai susţinute in vederea lărgirii şi întăririi legă­turilor dintre organizaţiile U.T.C. din întreprindere şi şcoală. In­tr-un program comun de activi­tăţi şi-ar găsi astfel­ locul ac­ţiuni politico-educative, cultu­ral-sportive etc. E drept că au avut loc cîteva intilniri intre elevi şi muncitori fruntaşi, sau cadre din conduce­rea uzinei, demonstraţii practi­ce însoţite de vizite de docu­mentare in întreprindere, pentru cunoaşterea aprofundată a profi­lului de fabricaţie, a poziţiei u­­zinei în economie, a tradiţiilor sale revoluţionare. Dar in Şcoli ar trebui invitaţi sistematic, pen­tru a participa la dezbateri, sim­pozioane, intilniri etc., muncitori, maiştri, tehnicieni din produc­ţie. De asemenea, e necesar să fie invitaţi la adunările genera­le ale organizaţiilor U.T.C. din şcoală, tinerii din atelierele in care fac practică elevii. La rin­dul lor, cadre din activul U.T.C. al şcolii pot participa la adună­rile generale din atelierele sau secţiile unde se analizează as­pecte legate de practică. Tot­odată, numele elevilor care se remarcă in activitatea producti­vă se cer mai constant popu­larizate in emisiunile staţiei de radioficare, în coloanele zia­rului uzinal sau ale gazetei „Tineretul şi producţia“. O se­rie întreagă de acţiuni aflate incă în fază de proiect pentru organizaţiile U.T.C. din şcoală şi uzină trebuie să capete, prin­­tr-un efort conjugat, concreteţe de acţiune, valorificîndu-şi pe deplin eficienţa in cîmpul vast şi generos al educaţiei prin muncă şi pentru muncă a tine­retului şcolar. Colocviu intre generalii Colegi de muncă Slmbătă seara, in­sula Facultăţii de drept, ansamblurile artistice ale Universităţii şi centrului uni­versitar Bucureşti au prezentat un reuşit spectacol studenţesc închinat aniversării semicentena­rului U.T.C. Din discuţiile avute cu a­­numiţi colegi de birou sau Cunoscuţi care au copii la şcoală am constatat că sunt o serie de cărţi foarte mult solicitate, dar nu se găsesc. S-au epuizat, iar acum profesorii le cer elevilor pentru studiul respectiv. M-am gîndit unde să scriu despre această problemă şi deşi sunt un om ca şi bă­­trin, totuşi citesc aproa­pe zilnic „Scînteia tine­retului“ şi am văzut că aici sînt dezbătute în ade­văr problemele tineretului şi m-am hotărît să vă scriu dv. Cărţile pe care vi le indic mai jos, am auzit cel puţin 5—6 persoane că le-au fost cerute copiilor la şcoli dife­rite : Dimitrie Cantemir­u „Descrierea Moldovei“ ; Ion Neculce „O samă de cu­vinte" ; I. Budai Dereanu „Ţiganinda“ ; Al. Vl­huţă „România pitorească“ şi „Dan“; G. Ibrăileanu „Ade­la" ; Jean Bart „Jurnal de bord" ; Arghezi „Cintare o­ In atenția EDITORILOR mului" şi „1997“ ; Sadovea­­nu „Judeţ al sărmanilor", „Dl. Trandifer" ; Alecsandri „Teatru" ; Caregiale „Tea­tru" ; La Fontaine „Fabu­le" ; Al. Davila „Vlaicu Vo­dă" ; Eusebio C.Antimar „Po­vestiri eroice", „Balade per­sane" „Ce-ţi doresc eu ţie" ; J. Verne „Doi ani de vacan­ţă , M. Gorki „Copilăria mea­". Acestea sunt în mare operele ce sunt cerute elevi­lor la şcoală şi pe care unii părinţi ce au avut posibili­tăţi să meargă la Bucureşti sau în alte oraşe, le-au cău­tat şi nu le-au găsit nici a­­colo. Socotesc că nu-i admisi­bil, ca să nu existe în li­brării cel puţin operele cla­­sicilor noştri. B.P.T. ştiu că se ocupă foarte mult de a­­ceastă problemă şi cred că ar fi foarte bine să lese al­tor edituri „După douăzeci de ani", „Cinti-rrtirs“, „Lo­godnici" s au „După noi po­topul" şi să editeze în tira­je mai mari operele scriito­rilor ce se cer în şcoli sau facultăţi. Bineinţeles că şi alte edi­turi ar trebui sa dea intii­­etate lucrărilor importante care sunt cerute elevilor şi studenţilor şi după aceea să treacă la editarea romane­lor poliţiste, de dragoste, versuri albe ş.a. Există în librării stocuri din „Un animal bine înzes­trat" dar „România pito­­re­scă", „Adela" ş.a. nu sunt nici spre a asigura strictul necesar. Cred că operele cla­sicilor noştri şi ai literaturii universale, care se cer în şcoli, trebuie să existe în cantităţi suficiente încă îna­inte de începerea cursurilor şcolare. Vă rog să verificaţi — fiindcă aveţi posibilităţi — cite titluri au apărut in editurile noastre cu operele clasicilor români, cerute în şcoli, si cite titluri la restul lucrărilor de proză şi poezie care nu se cer în şcoli. Si­gur că cel mai bine ar fi să se editeze prin BPT deoare­ce sunt la îndemîna tuturor spre a fi cumpărate. Cu salutări tovărăşeşti CONSTANTIN DF.METRIADE Piteşti (Urmare din pag. I) punsuri, să stabilim dacă feno­menul in cauză poate fi tratat cu indiferență sau combătut tu toată asprimea. AM ! DAR ÎMI MAI TREBUIE ! — Ce vă interesează ! Nu fur ! Cîștig cinstit fiecare ban iar făp­tui că Vreau să am Cit mai mult, mă privește personal ! riposta acum cîtva timp, într-o şedinţă, Radu C. inginer pro­iectant la un institut din Bucu­reşti. Răspundea, in acest fel unor imputări privind calitatea mun­cii­ prestate in cadrul institutu­lui, coeficientul precar de e­­fort investit în realizarea obiec­tivelor din planul de lucru al colectivului. Nu era vorba de in­capacitate, ci de dezinteres, nu i se imputau erori, ci realizări la minima rezistenţă- Transfor­marea — căci se menţionase cu toată claritatea că este vorba de un regres — survenise la doi ani după încadrare şi colegii o puneau pe seama autoaglome­­rării cu lucrări suplimentare particulare, a supralicitării po­sibilităţilor de efectuare. Conse­cinţa cea mai vizibilă a fost scăderea randamentului. Nopţile nedormite n-au întîrziat să re­vendice compensaţii în orele de program, trecerea haotică de la un tip de proiect la altul, de la 0 lucrare la alta, total diferită, au vlăguit puterea de concepţie. Ce resort­ a declanşat slalomul a­­cesta periculos printre comenzi care de care mai dificile ? Am­biţiile profesionale ? Efor­turi de asemenea natură, mai mult descalifică decit consoli­dează priceperea ! Necesităţi materiale presante ? Iată în loc de răspuns cîteva repere : Radu C. are 29 de ani, este necăsăto­rit, beneficiază de un salariu lu­nar de 2 900, posedă cheile unui Fiat 1 600 şi le aşteaptă pe cele ale unui apartament de trei ca­mere. O situaţie financiară care acceptă fără rezerve calificati­vul de „foarte bună“ alături. Aşa stînd lucrurile, goana ne­ostoită după cîştig, frenetica pîndă a ciubucului scapă unor determinări logice. „Nu fură", modul de agoniseală pe care 11 practică se pretează la interpre­tări mai subtile. Sustragerile se săvîrşesc din propria forţă de muncă, potenţialul personal este cel diminuat fără noimă, iar asemenea fapte scapă, desi­gur, jurisdicţiei în vigoare. Nu însă şi unei judecăţi care ne stă la îndemână şi în spiritul căreia suntem­ obligaţi să interpretăm o asemenea situaţie : cea a echi­tăţii şi a demnităţii morale. O instanţă la fel de subtilă ca şi cazul in speţă, cu un sistem e­­tic de referinţă bine conturat, de care este imposibil să facem abstracţie. Raportată la el men­talitatea proiectantului încetează de a mai fi o chestiune perso­nală, de gestionare a timpului liber, devenind publică prin consecinţele pe care tentaţia ro­tunjirii cîştigului individual le generează. Acest „cîştig cinstit“ de care se prevalează Radu C. se realizează, in fond, prin ştir­birea ilicită a obligaţiilor profe­sionale. Prin diminuarea răs­punsului social la stadiul de mi­nimă rezistenţă. Garnisirea că­mării proprii cu mai mult decit e necesar, cu mai mult decit presupune o firească tendinţă spre confort, reprezintă o sfi­dare camuflată la adresa celor din jur, o mănuşă stropită cu dispreţ aruncată tovarăşilor de muncă, tuturor celor care se străduiesc să lege realizările in­dividuale de o ascendentă scară a progresului colectiv. îndîrji­­rea cu care se desfăşoară vînă­­toarea de bani apare total inex­plicabilă la un om pentru care „strictul necesar“ se defineşte la scara automobilului propriu, a apartamentului personal şi, cel puţin deocamdată, a unui unic beneficiar. Pasiunea de colec­ţionar nu e chiar atît de inofen­sivă, cum încerca proiectantul nostru s-o prezinte, întîi colegi­lor de muncă şi, mai apoi, auto­rului acestor r­rnduri. Toate ar­gumentările au primit un singur răspuns : „Am, dar îmi mai tre­buie !“ Cit şi pentru ce, nu are importanţă. Cum, prin ce mij­loace , de asemenea. Fără glu­mă, ne-am întrebat la un mo­ment dat dacă nu încălcăm cu investigaţiile noastre domeniul unui psihiatru, dar am abando­nat remuşcările în vederea unei explicaţii, oferite la un moment dat, în cursul şedinţei la care am asistat de un coleg al pro­iectantului Radu C. O transcri­em întocmai, abţinîndu-ne de la comentarii :­­L-au zăpăcit banii. Cu cit are mai mult, cu atît devine mai dornic să-şi sporească venitu­rile. Nu mai ţine cont de nimic, decit de cum ar putea să mai cîştige ceva in plus. Renunţă şi la obligaţii şi la demnitate dacă realizează prin asta nişte pa­rale in plus. E poate exagerat să i se impu­tă lui Radu C. atrofierea coor­donatelor menite să-l justifice — pe el ca pe oricare altul — din punct de vedere social. Re­acţia colectivului sosită la mo­mentul când se mai poate scon­ta pe eficienţa unei intervenţii, îl va împiedica, sperăm, să a­­jungă într-o categorie faţă de care legea renunţă să mai fie indiferentă, a celor care l-au a­bandonat pe „Am, dar îmi mai trebuie !“ în favoarea lui : „AM AVUT, DAR AM VRUT MAI MULT !“ Şi pentru că între aspiraţia materială şi posibilităţile prac­tice de realizare ale acesteia s­e vădea un decalaj de proporţii, au recurs la procedee pe cit de „ingenioase“, pe atît de condam­nabile. Exemple ? Le culegem de data aceasta din sălile tribu­nalelor, din rapoartele de ex­pertiză, din rechizitoriile procu­rorului. I. M., maistru turnător la Uzina de reparaţii nu poate justifica proveniența sumei de 121 000 de lei. S. A. de profesie medic și-a adăugat — urmează să se stabilească în ce fel — 94 000 la venitul pe care i-1 ofe­rea profesia. D. L. este chemat să justifice un „surplus“ de a­­proximativ 110 000 de lei peste posibilitățile pe care le oferă firesc meseria de reparator de televizoare. Și cite altele. Case construite din sume fără aco­perire, mașini, nu una, ci două­­trei apărute peste noapte intr-un buget incapabil să le justifice provenienţa. Nu are rost să in­trăm în amănunte, pentru că de data aceasta am încălca un do­meniu care intră — fără rezerve — în competenţa justiţiei. Dincolo de amănunte, o expli­caţie care îi apropie pe toţi cei care şi-au trecut numele pe un act de acuzare, făcîndu-se im­plicit condamnaţi de către opi­nia publică : POFTA NEMĂSU­RATA DE CĂPĂTUIALĂ, ten­taţia banului nemuncit, a satis­facţiilor pe care acesta le poate procura fără efort. „Ochiul dra­cului“ — cum II defineşte plastic înţelepciunea populară — işi ale­ge victimele după criterii fără greş. Labilitatea, absenţa unor principii ferme de conduită, trîn­­dăvia sau aspiraţiile fără aco­perire sînt semne sigure pentru reuşita acţiunii. Pînă unde poate merge această sete de căpătu­ială ? Pînă la a transforma un medic într-un negustor de viaţă, care îndreaptă bisturiul Spre pieptul bolnavului, adoptînd faţă de acesta, tacit dar con­vingător, binecunoscuta formulă „banii sau viaţa !“ Pînă la a rade complet orice urmă de demnitate, căci cum altfel poate fi calificat un indi­vid care îşi agoniseşte cinci au­toturisme, dar nu se sfieşte să apară în faţa tribunalului pentru că refuză să achite două sute de lei pe lună unei mame invalide? Sunt numai cîteva dintre argu­mentele care acreditează fără greş consecinţele deplorabile pe care pofta necenzurată după că­pătuială, mentalitatea ţie hîr­­ciog care îşi burduşeşte cămara personală pină La sufocare le generează. ALTERAREA unor coordonate fundamental-umane prin transformarea banului în obiect de colecţie, nu este nici pe departe o concluzie originală. Procesul se recuză însă reali­tăţii noastre, cu toată vigoarea, iar lucrul acesta nu mai trebuie argumentat. Poate se va întreba cineva ce legătură există între întîmplă­­ril­e mai sus relatate ? Ce are comun un candidat la noroc care visează o sumă foarte mare fără să aibă nevoie de ea, cu un altul care se chinuie s-o obţină, graţie unor eforturi imputabile, dar oneste şi, în sfîrşit cei care se pretează la maşinaţii ilicite în acest scop ? Una singură, dar suficientă : SETEA ILOGICA DE CÎŞTIG, POFTA NE­JUSTI­­FICATA DE ACUMULARE. Cele trei cazuri sînt, de fapt, treptele unui unic proces de e­­senţă destructive, fără ca trece­rea de la una la alta să nu poată fi evitată prin eforturi comune. Intr-un fel, acesta este şi sensul pe care l-am atribuit intervenţiei noastre. Setea de capatuiala LUNI 17 IANUARIE 1972 Mirii anului II şi-----------------­Abel, fratele tău Pe un fundal istoric agitat, Franţa de după revoluţia din 1789, filmul regizorului Jean- Paul Rappene­au (care semnea­ză în colaborare şi scenariul) ne prezintă un subiect de a­­venturi căreia ii adaugă, pen­tru orice altă eventualitate, accente comice. Un comic de situaţie in primul rună şi foar­te firave elemente ale come­diei de moravuri, adică foarte puţin pentru ceea ce speram să fie acest film. Umorul regizorului Rappe­­neau (mult mai inconsistent decit în comedia „Viaţa la castel“) este unul lejer, spu­mos, povestirea cinematogra­fică este şi ea cursivă insă to­tul se finalizează doar intr-o producţie fără alte pretenţii decit publicitatea distribuţiei: Jean Paul Belmondo, Marlene Jobert, Pierre Brasseur, pen­tru că nu putem crede în ideea pe care cu insistenţă vrea s-o acrediteze filmul: dezorientarea omului în faţa istoriei. Eroul filmului, Nicolas Phi­libert (interpretat de Belmon­do) îşi derulează o biografie „scandaloasă“ in care ajunge de la aventurier şi om de afa­ceri, mareşal al lui Napoleon şi prinţ al imperiului. Deci o biografie din plin agrementa­tă cu neprevăzutul dirijat al filmelor de capă şi spadă, cu dueluri spectaculoase, urmă­riri, evadări, qui-pro-quo-uri, puţină neglijenţă vestimenta­ră, doza necesară de replici deochiate, doza necesară de bărbăţie, de curaj, de umbră, de penumbră etc. etc. UNIRII ANULUI II este per­fectul etalon al filmului co­mercial care pune în serviciul cinematografului fără temă un subiect perfect, adică, intr-un fel „cinematografiere“ la supin. Cum filmul are şi pretenţia absurdă de a face fi­lozofie pe marginea hazardu­lui istoriei, motiv pentru care vom întilni parodiată o epocă frămîntată, a Franţei post-re­­voluţionare, epocă in care pro­­fitind de un tulburător con­text social-economic va trium­fa imperiul lui Bonaparte, se observă lesne numai o parodie­re jignitoare. Chiar dacă pre­sa franceză încearcă să scu­ze filmul spunînd că „dacă a denaturat complet sensul e­­venim­entelor istorice a păstrat spiritul lor“, nu credem că spiritul acestor evenimente a însemnat lunga desfășurare virulentă a acestor cascadorii comico-sentimentale pe care vrea să le acrediteze filmul lui Jean Paul Rappeneau. ABEL, FRATELE TAU, film regizat de Janusz Nasfeter (cunoscut la noi prin filmul poliţist „Ucigaşul şi fata“) este un poem cinematografic inspirat din universul delicat al copilăriei. De un dramatism reţinut, ABEL, FRATELE TAU este o pledoarie pentru înţe­legerea lucidă a universului infantil, pentru atenta Com­portare a celor maturi faţă de cei mici. Este unul din ma­rile merite ale acestui film dedicat problematicii omului „cu pantaloni scurţi“ că re­fuză efectul şi rezolvarea me­lodramatică, prezentind drama unei neînţelegeri prin prisma unei sensibilităţi reţinute. E­­roul filmului, Karol Matulak, un băiat orfan, delicat şi timid educat în spiritul politeţii se loveşte şi şcoală (pe care o urmează intr-un nou cartier) nu atît de „ostilitatea“ noilor săi colegi cit de neînţelegerea, de brutalitatea unor profesori. Este foarte interesant de ob­servat cum filmul lui Nasfeter prezintă toată această reală şi nocivă comportare a unui ca­dru pedagogic in implicaţiile ei dezastruoase, traumatizarea psihologică a copilului avînd, din păcate, un efect sigur cu urmări ireparabile. Prea tirziu îşi dau seama cei responsabili de această eroare şi prea tir­ziu colegii săi îşi vor da sea­ma de felul în care, incon­ştienţi, au fost părtaşi la o dramă. Implicaţiile educative ale filmului îl recomandă cu prisosinţă şi în primul rină celor mari. TUDOR STANESCU PASTELE FĂINOASE SE RECOMANDĂ SINGURE PRIN CALITATEA LOR: EXCELENTE LA GUST, NUTRITIVE, SPORNICE! Un sortiment bogat de paste făinoase şi cu ou, macaroane, spaghete, „extra“ puteţi cumpăra de la toate magazinele şi raioanele alimentare ale CONSUM fidea, tăiţei şi paste COOPERAŢIEI DE GOSPODINE, FOLOSIŢI CÎT MAI MULT PASTELE FĂINOASE

Next