Scînteia Tineretului, ianuarie 1972 (Anul 28, nr. 7038-7062)
1972-01-17 / nr. 7050
„SCÂNTEIA TINERETULUI" pag. 2 „U.T.C - ŞCOALĂ DE EDUCAȚIE COMUNISTĂ A TINERETULUI" (Urmare din pag. I) tele U.A.S.R., Aurel Stoica, sector al C.C. al U.T.C. intr-o amplă expunere, tovarășul Miron Constanttinescu, membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., a relatat aspecte semnificative privind lupta temerarilor utecişti, sub conducerea partidului, pentru făurirea unei lumi noi , o lume in care să fie lichidată cea mai sălbatică formă de inechitate socială , exploatarea omului de către om, o lume care să asigure omului totalitatea condiţiilor obiectiv necesare împlinirii sale. Referindu-se la faptele de eroism ale tinerilor care, punindu-şi voinţa în slujba idealului eliberării celor oprimați, înfruntau odiosul aparat de represiune al statului burghezo-moşieresc cu tăria de caracter a celor care ştiu că luptă pentru o cauză dreaptă, vorbitorul a subliniat că aceste fapte au îmbogăţit şi mai mult tradiţiile de luptă ale poporului nostru, in frunte cu partidul comunist, pentru libertate, independenţă naţie, şi progres social. Prin intreasa activitate Uniunea Tineretului Comunist a justificat încrederea pe care i-a acordat-o partidul. Pentru tinerii de astăzi, pentru studenţii de astăzi — a spus tovarăşul Miron Constanttinescu — tradiţia durată de înaintaşi este o şcoală, un izvor nesecat de experienţă. Este meritoriu că studenţii României contemporane fac să vibreze informe noi spiritul viu al tradiţiei, că ei, alături de Clasă muncitoare, de ţărănime, de intelectualitate, sunt făuritorii autentici ai prezentului nostru socialist, înnobilat de luminile faptelor săvirşite de înaintaşi. Libertatea, cucerită in aprige bătălii de clasă, care astăzi aureolată cu sentimentul unei înalte responsabilităţi sociale, expresie a conştiinţei revoluţionare de care dă dovadă tânăra generaţie a patriei noastre. într-o atmosferă entuziastă, participanţii la simpozion au adresat o telegramă Comitetului Central al partidului, tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, in care se spune : „Evocarea in cadrul simpozionului a unor momente importante din lupta P.C.R. şi a U.T.C. din anii grei ai ilegalităţii a scos in evidenţă încă o dată rolul istoric al clasei muncitoare, condusă de partid, in eliberarea socială şi naţională a poporului nostru. Eroismul şi jertfele cominiştilor şi uteciştilor in marile bătălii de clasă, abnegaţia şi fermitatea lor revoluţionară constituie şi vor constitui in permanenţă pentru noi, ca şi pentru întregul tineret, pilde de supremă dăruire pentru viitorul fericit al poporului, pentru triumful cauzei socialismului şi comunismului in România. Evocând tradiţiile revoluţionare ale organizaţiei de tineret din ţara noastră, simpozionul a evidenţiat, totodată, semnificaţiile deosebite ale răspunderilor ce revin Uniunii Tineretului Comunist şi Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti, sub conducerea partidului, itt procesul făuririi şi consolidării societâţii noastre socialiste. Călăuziţi de documentele Plenarei C.C. al P.C.R. din5 noiembrie 1971, dind expresie sentimentelor de devotament pe care studenţimea le nutreşte faţă de partid şi pătrunşi de o înaltă responsabilitate politică, participanţii la simpozion au exprimat hotărîrea studenţilor, a asociaţiilor studenţeşti de a-şi intensifica eforturile in vederea educării revoluţionare a tineretului studios, a formării lui profesionale şi politice in concordanţă cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale economiei, ştiinţei şi culturii noastre socialiste. Cinstind 50 de ani de luptă şi muncă ai Uniunii Tineretului Comunist, noi, participanţii la Simpozionul studenţesc : „U.T.C. — ŞCOALA DE EDUCAŢIE COMUNISTA A TINERETULUI" dăm glas sentimentelor de adîncă recunoştinţă şi de neţărmurită dragoste a tineretului Studios faţă de partid şi ne angajăm solemn in faţa conducerii sale, a dumneavoastră personal, mult iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, să învăţăm şi să muncim fără preget pentru a contribui, in mod activ, împreună cu întregul nostru popor, la înfăptuirea măreţelor obiective ale programului de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate". (Urmare din pag. I) conducerii partidului, al tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în continuare tovarăşul Gheorghe Stoica a creionat emoţionant, portretul utecistului din anii grei ai ilegalităţii. Au prins viaţă in Cuvintele sale figuri de tineri comunişti căzuţi in decursul celor 50 de ani de luptă şi activitate ai organizaţiei revoluţionare a tineretului, tineri demni de cinstirea generaţiilor de astăzi. Devotamentul faţă de cauza partidului, încrederea în Capacitatea poporului de a-şi făuri liber destinele, curajul, pregătirea profesională şi poli- UCO-ideologică superioară, internaţionalismul socialist, aptitudinea de a visa o lume nouă — iată calităţi care — a subliniat tovarăşul Gheorghe Stoica — trebuie să definească şi azi portretul uteciştilor, al tuturor tinerilor. în cuvintul său, profesorul universitar Mihnea Gheorghiu a vorbit participanţilor despre formele concrete in care strigă democratică organiza şi coordona, sub conducerea directă a P.C.R., mişcarea progresistă din universităţi. Profesorul universitar George Macovescu s-a referit la luptă tineretului utecist împotrivă dictaturii militaro-fasciste şi a războiului hitlerist. Profesorii universitari Tudor Bugnariu şi Mihai Beniuc au evocat atitudinea progresistă şi fapte revoluţionare din viaţa studenţilor democraţi transilvăneni în perioada celui de-al IV-lea deceniu al secolului nostru. Toţi participanţii la simpozion au ascultat cu o adincă emoţie intervenţia muncitorului Tudor Alexandru, vechi militant în mişcarea revoluţionară, care a evidenţiat contribuţia adusă de studenţime şi intelectualitate, încă din primii ani de existenţă ai U.T.C., la educarea tineretului muncitor. In cadrul acestui emoţionant colocviu intre generaţii au fost evocate momente importante din lupta partidului şi a organizaţiei revoluţionare de tineret, la anii crinceni ai ilegalităţii, subliniindu-se unitatea de acţiune şi idealuri a muncitorilor, tineretului universitar şi intelectualilor, contribuţia pe care tinerii ţării — români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi — şi-au adus-o la victoria insurecţiei armate naţionale de la 23 August 1944 şi la instaurarea noii societăţi în ţara noastră. în aceeaşi zi, participanţii la simpozion, drept înaltă cinstire, adusă înaintaşilor, au depus o coroană de flori la Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism. (Urmare din pag. I) mează acum la şcoala muncii, intr-un climat de Întrajutorare dar şi de maximă exigenţă, se vor întoarce să lucreze aici, la uzinele „Timpuri Noi“, sau in alte uzine, ca muncitori de înaltă calificare, maiştri, tehnicieni sau ingineri. Contactul lor cu uzina, cu munca direct productivă, germinează opţiuni definitive pentru profesie, paralel cu largi disponibilităţi intelectuale şi afective. Intr-o pauză de producţie observăm că un grup de elevi ii ajută pe colegii lor, muncitori care urmează cursurile liceului seral, să rezolve probleme de matematică. Este doar un aspect al întrajutorării care s-a stabilit intre cele două categorii de tineri legaţi prin preocupări şi idealuri comune. ★ In complexul de ateliere şcolare din imediata vecinătate a Liceului „Matei Basarab“ îşi desfăşoară activitatea practică elevii claselor mai mici ale tuturor liceelor de cultură generală din sector. Şi aici se face simţit sprijinul direct şi concret pe care colectivele muncitoreşti îl acordă activităţii tehnico-productive a elevilor. Toate atelierele (lăcătuşerie, prelucrări mecanice, electronică, tâmplărie, croitorie, ţesătorie de covoare, confecţii şi tricotaje) au fost amenajate cu participarea nemijlocită a 14 unităţi productive. Uzina „Timpuri Noi" a organizat atelierul de prelucrări mecanice şi a contribuit, în acelaşi timp, la înzestrarea atelierelor de lăcătuşerie şi timplurie cu scule şi verificatoare. „Mulţi utecişti ai uzinei noastre şi-au consacrat o parte din timpul liber, pentru ca elevii care fac practică in aceste ateliere-şcoala să primească in timp util seturile de scule necesare — ne informează Marin Marin, secretarul comitetului U.T.C. al uzinei „Timpuri Noi“. Din deşeuri, piese recondiţionate sau din economii de materiale, noi am confecţionat burghie, filiere, ace de trasat, mândriile, pile, şurubelniţe, punctatoare, dălţi, rindele, ciocane etc. La rindul lor, inginerii proiectanţi, tehnicienii şi desenatorii, şi-au propus să asigure, prin muncă voluntară, documentaţia tehnică necesară. Ei au început deja să execute planşe mari, privind schemele cinematice ale maşinilor şi utilajelor, sa multiplice desenele de execuţie ale pieselor prelucrate de elevi. In curind se va înfiinţa în acest complex de ateliere şcolare şi un cabinet de desen tehnic. Noi ii vom ajuta pe elevi la însuşirea acestei discipline, începind, bineînţeles, cu cunoaşterea simbolurilor şi a terminologiei propriu-zise folosite în proiectare". Dar iniţiativa tinerilor de la uzina „Timpuri Noi“, destinată să amplifice contribuţia uteciştilor din întreprindere la succesul practicii productive, nu se opreşte aici. In timpul liber, ei acordă asistenţă tehnică elevilor care fac practică în atelierele şcolare, unde însuşirea meseriilor se face sub supravegherea unor cadre bine pregătite. Hotărîrea lor a pornit de la premisa că un maistru instructor nu reușește decit la mari intervale de timp să stea de vorbă, să îndrume concret activitatea fiecăruia din cei 25—30 de elevi dintr-o grupă de practică. Din acest motiv, 86 de tineri muncitori ai Uzinei „Timpuri Noi“ îl ajută pe maistrul-instructor, prin rotaţie, înainte sau după programul lor de muncă. Fiind destul de numeroşi, atelierul de prelucrări mecanice, patronat de uzină, este asigurat in permanenţă cu unul sau chiar doi „ajutori de maiştri“, care işi aduc efectiv contrbuţia la însuşirea corectă de către elevi a operaţiilor tehnologice. Atunci cind este nevoie, ei dau o mină de ajutor şi la atelierul de lăcătuşerie. In acelaşi timp, doi electricieni şi doi mecanici desemnaţi de organizaţiile U.T.C. mecanic şef şi montaj, se interesează zilnic şi, dacă este cazul, intervin operativ, la înlăturarea oricăror neajunsuri care s-ar putea ivi la maşinile din dotarea atelierului-şcoală. Pentru însuşirea meseriei elevii au, aşadar, la dispoziţie materii prime, materiale, utilaje necesare procesului tehnologic şi, totodată, li se asigură asistenţă tehnică de specialitate. Activitatea lor este astfel organizată incit produsele pot fi utilizate atit la fondul pieţii, cit şi in întreprinderile industriale, îmbinindu-se astfel instrucţia practică cu activitatea direct productivă. Dar în scopul măririi eficienţei activităţii instructiv-educative a elevilor, este necesar să se depună eforturi mai susţinute in vederea lărgirii şi întăririi legăturilor dintre organizaţiile U.T.C. din întreprindere şi şcoală. Intr-un program comun de activităţi şi-ar găsi astfel locul acţiuni politico-educative, cultural-sportive etc. E drept că au avut loc cîteva intilniri intre elevi şi muncitori fruntaşi, sau cadre din conducerea uzinei, demonstraţii practice însoţite de vizite de documentare in întreprindere, pentru cunoaşterea aprofundată a profilului de fabricaţie, a poziţiei uzinei în economie, a tradiţiilor sale revoluţionare. Dar in Şcoli ar trebui invitaţi sistematic, pentru a participa la dezbateri, simpozioane, intilniri etc., muncitori, maiştri, tehnicieni din producţie. De asemenea, e necesar să fie invitaţi la adunările generale ale organizaţiilor U.T.C. din şcoală, tinerii din atelierele in care fac practică elevii. La rindul lor, cadre din activul U.T.C. al şcolii pot participa la adunările generale din atelierele sau secţiile unde se analizează aspecte legate de practică. Totodată, numele elevilor care se remarcă in activitatea productivă se cer mai constant popularizate in emisiunile staţiei de radioficare, în coloanele ziarului uzinal sau ale gazetei „Tineretul şi producţia“. O serie întreagă de acţiuni aflate incă în fază de proiect pentru organizaţiile U.T.C. din şcoală şi uzină trebuie să capete, printr-un efort conjugat, concreteţe de acţiune, valorificîndu-şi pe deplin eficienţa in cîmpul vast şi generos al educaţiei prin muncă şi pentru muncă a tineretului şcolar. Colocviu intre generalii Colegi de muncă Slmbătă seara, insula Facultăţii de drept, ansamblurile artistice ale Universităţii şi centrului universitar Bucureşti au prezentat un reuşit spectacol studenţesc închinat aniversării semicentenarului U.T.C. Din discuţiile avute cu anumiţi colegi de birou sau Cunoscuţi care au copii la şcoală am constatat că sunt o serie de cărţi foarte mult solicitate, dar nu se găsesc. S-au epuizat, iar acum profesorii le cer elevilor pentru studiul respectiv. M-am gîndit unde să scriu despre această problemă şi deşi sunt un om ca şi bătrin, totuşi citesc aproape zilnic „Scînteia tineretului“ şi am văzut că aici sînt dezbătute în adevăr problemele tineretului şi m-am hotărît să vă scriu dv. Cărţile pe care vi le indic mai jos, am auzit cel puţin 5—6 persoane că le-au fost cerute copiilor la şcoli diferite : Dimitrie Cantemiru „Descrierea Moldovei“ ; Ion Neculce „O samă de cuvinte" ; I. Budai Dereanu „Ţiganinda“ ; Al. Vlhuţă „România pitorească“ şi „Dan“; G. Ibrăileanu „Adela" ; Jean Bart „Jurnal de bord" ; Arghezi „Cintare o In atenția EDITORILOR mului" şi „1997“ ; Sadoveanu „Judeţ al sărmanilor", „Dl. Trandifer" ; Alecsandri „Teatru" ; Caregiale „Teatru" ; La Fontaine „Fabule" ; Al. Davila „Vlaicu Vodă" ; Eusebio C.Antimar „Povestiri eroice", „Balade persane" „Ce-ţi doresc eu ţie" ; J. Verne „Doi ani de vacanţă , M. Gorki „Copilăria mea". Acestea sunt în mare operele ce sunt cerute elevilor la şcoală şi pe care unii părinţi ce au avut posibilităţi să meargă la Bucureşti sau în alte oraşe, le-au căutat şi nu le-au găsit nici acolo. Socotesc că nu-i admisibil, ca să nu existe în librării cel puţin operele clasicilor noştri. B.P.T. ştiu că se ocupă foarte mult de această problemă şi cred că ar fi foarte bine să lese altor edituri „După douăzeci de ani", „Cinti-rrtirs“, „Logodnici" s au „După noi potopul" şi să editeze în tiraje mai mari operele scriitorilor ce se cer în şcoli sau facultăţi. Bineinţeles că şi alte edituri ar trebui sa dea intiietate lucrărilor importante care sunt cerute elevilor şi studenţilor şi după aceea să treacă la editarea romanelor poliţiste, de dragoste, versuri albe ş.a. Există în librării stocuri din „Un animal bine înzestrat" dar „România pitorescă", „Adela" ş.a. nu sunt nici spre a asigura strictul necesar. Cred că operele clasicilor noştri şi ai literaturii universale, care se cer în şcoli, trebuie să existe în cantităţi suficiente încă înainte de începerea cursurilor şcolare. Vă rog să verificaţi — fiindcă aveţi posibilităţi — cite titluri au apărut in editurile noastre cu operele clasicilor români, cerute în şcoli, si cite titluri la restul lucrărilor de proză şi poezie care nu se cer în şcoli. Sigur că cel mai bine ar fi să se editeze prin BPT deoarece sunt la îndemîna tuturor spre a fi cumpărate. Cu salutări tovărăşeşti CONSTANTIN DF.METRIADE Piteşti (Urmare din pag. I) punsuri, să stabilim dacă fenomenul in cauză poate fi tratat cu indiferență sau combătut tu toată asprimea. AM ! DAR ÎMI MAI TREBUIE ! — Ce vă interesează ! Nu fur ! Cîștig cinstit fiecare ban iar făptui că Vreau să am Cit mai mult, mă privește personal ! riposta acum cîtva timp, într-o şedinţă, Radu C. inginer proiectant la un institut din Bucureşti. Răspundea, in acest fel unor imputări privind calitatea muncii prestate in cadrul institutului, coeficientul precar de efort investit în realizarea obiectivelor din planul de lucru al colectivului. Nu era vorba de incapacitate, ci de dezinteres, nu i se imputau erori, ci realizări la minima rezistenţă- Transformarea — căci se menţionase cu toată claritatea că este vorba de un regres — survenise la doi ani după încadrare şi colegii o puneau pe seama autoaglomerării cu lucrări suplimentare particulare, a supralicitării posibilităţilor de efectuare. Consecinţa cea mai vizibilă a fost scăderea randamentului. Nopţile nedormite n-au întîrziat să revendice compensaţii în orele de program, trecerea haotică de la un tip de proiect la altul, de la 0 lucrare la alta, total diferită, au vlăguit puterea de concepţie. Ce resort a declanşat slalomul acesta periculos printre comenzi care de care mai dificile ? Ambiţiile profesionale ? Eforturi de asemenea natură, mai mult descalifică decit consolidează priceperea ! Necesităţi materiale presante ? Iată în loc de răspuns cîteva repere : Radu C. are 29 de ani, este necăsătorit, beneficiază de un salariu lunar de 2 900, posedă cheile unui Fiat 1 600 şi le aşteaptă pe cele ale unui apartament de trei camere. O situaţie financiară care acceptă fără rezerve calificativul de „foarte bună“ alături. Aşa stînd lucrurile, goana neostoită după cîştig, frenetica pîndă a ciubucului scapă unor determinări logice. „Nu fură", modul de agoniseală pe care 11 practică se pretează la interpretări mai subtile. Sustragerile se săvîrşesc din propria forţă de muncă, potenţialul personal este cel diminuat fără noimă, iar asemenea fapte scapă, desigur, jurisdicţiei în vigoare. Nu însă şi unei judecăţi care ne stă la îndemână şi în spiritul căreia suntem obligaţi să interpretăm o asemenea situaţie : cea a echităţii şi a demnităţii morale. O instanţă la fel de subtilă ca şi cazul in speţă, cu un sistem etic de referinţă bine conturat, de care este imposibil să facem abstracţie. Raportată la el mentalitatea proiectantului încetează de a mai fi o chestiune personală, de gestionare a timpului liber, devenind publică prin consecinţele pe care tentaţia rotunjirii cîştigului individual le generează. Acest „cîştig cinstit“ de care se prevalează Radu C. se realizează, in fond, prin ştirbirea ilicită a obligaţiilor profesionale. Prin diminuarea răspunsului social la stadiul de minimă rezistenţă. Garnisirea cămării proprii cu mai mult decit e necesar, cu mai mult decit presupune o firească tendinţă spre confort, reprezintă o sfidare camuflată la adresa celor din jur, o mănuşă stropită cu dispreţ aruncată tovarăşilor de muncă, tuturor celor care se străduiesc să lege realizările individuale de o ascendentă scară a progresului colectiv. îndîrjirea cu care se desfăşoară vînătoarea de bani apare total inexplicabilă la un om pentru care „strictul necesar“ se defineşte la scara automobilului propriu, a apartamentului personal şi, cel puţin deocamdată, a unui unic beneficiar. Pasiunea de colecţionar nu e chiar atît de inofensivă, cum încerca proiectantul nostru s-o prezinte, întîi colegilor de muncă şi, mai apoi, autorului acestor rrnduri. Toate argumentările au primit un singur răspuns : „Am, dar îmi mai trebuie !“ Cit şi pentru ce, nu are importanţă. Cum, prin ce mijloace , de asemenea. Fără glumă, ne-am întrebat la un moment dat dacă nu încălcăm cu investigaţiile noastre domeniul unui psihiatru, dar am abandonat remuşcările în vederea unei explicaţii, oferite la un moment dat, în cursul şedinţei la care am asistat de un coleg al proiectantului Radu C. O transcriem întocmai, abţinîndu-ne de la comentarii :L-au zăpăcit banii. Cu cit are mai mult, cu atît devine mai dornic să-şi sporească veniturile. Nu mai ţine cont de nimic, decit de cum ar putea să mai cîştige ceva in plus. Renunţă şi la obligaţii şi la demnitate dacă realizează prin asta nişte parale in plus. E poate exagerat să i se impută lui Radu C. atrofierea coordonatelor menite să-l justifice — pe el ca pe oricare altul — din punct de vedere social. Reacţia colectivului sosită la momentul când se mai poate sconta pe eficienţa unei intervenţii, îl va împiedica, sperăm, să ajungă într-o categorie faţă de care legea renunţă să mai fie indiferentă, a celor care l-au abandonat pe „Am, dar îmi mai trebuie !“ în favoarea lui : „AM AVUT, DAR AM VRUT MAI MULT !“ Şi pentru că între aspiraţia materială şi posibilităţile practice de realizare ale acesteia se vădea un decalaj de proporţii, au recurs la procedee pe cit de „ingenioase“, pe atît de condamnabile. Exemple ? Le culegem de data aceasta din sălile tribunalelor, din rapoartele de expertiză, din rechizitoriile procurorului. I. M., maistru turnător la Uzina de reparaţii nu poate justifica proveniența sumei de 121 000 de lei. S. A. de profesie medic și-a adăugat — urmează să se stabilească în ce fel — 94 000 la venitul pe care i-1 oferea profesia. D. L. este chemat să justifice un „surplus“ de aproximativ 110 000 de lei peste posibilitățile pe care le oferă firesc meseria de reparator de televizoare. Și cite altele. Case construite din sume fără acoperire, mașini, nu una, ci douătrei apărute peste noapte intr-un buget incapabil să le justifice provenienţa. Nu are rost să intrăm în amănunte, pentru că de data aceasta am încălca un domeniu care intră — fără rezerve — în competenţa justiţiei. Dincolo de amănunte, o explicaţie care îi apropie pe toţi cei care şi-au trecut numele pe un act de acuzare, făcîndu-se implicit condamnaţi de către opinia publică : POFTA NEMĂSURATA DE CĂPĂTUIALĂ, tentaţia banului nemuncit, a satisfacţiilor pe care acesta le poate procura fără efort. „Ochiul dracului“ — cum II defineşte plastic înţelepciunea populară — işi alege victimele după criterii fără greş. Labilitatea, absenţa unor principii ferme de conduită, trîndăvia sau aspiraţiile fără acoperire sînt semne sigure pentru reuşita acţiunii. Pînă unde poate merge această sete de căpătuială ? Pînă la a transforma un medic într-un negustor de viaţă, care îndreaptă bisturiul Spre pieptul bolnavului, adoptînd faţă de acesta, tacit dar convingător, binecunoscuta formulă „banii sau viaţa !“ Pînă la a rade complet orice urmă de demnitate, căci cum altfel poate fi calificat un individ care îşi agoniseşte cinci autoturisme, dar nu se sfieşte să apară în faţa tribunalului pentru că refuză să achite două sute de lei pe lună unei mame invalide? Sunt numai cîteva dintre argumentele care acreditează fără greş consecinţele deplorabile pe care pofta necenzurată după căpătuială, mentalitatea ţie hîrciog care îşi burduşeşte cămara personală pină La sufocare le generează. ALTERAREA unor coordonate fundamental-umane prin transformarea banului în obiect de colecţie, nu este nici pe departe o concluzie originală. Procesul se recuză însă realităţii noastre, cu toată vigoarea, iar lucrul acesta nu mai trebuie argumentat. Poate se va întreba cineva ce legătură există între întîmplările mai sus relatate ? Ce are comun un candidat la noroc care visează o sumă foarte mare fără să aibă nevoie de ea, cu un altul care se chinuie s-o obţină, graţie unor eforturi imputabile, dar oneste şi, în sfîrşit cei care se pretează la maşinaţii ilicite în acest scop ? Una singură, dar suficientă : SETEA ILOGICA DE CÎŞTIG, POFTA NEJUSTIFICATA DE ACUMULARE. Cele trei cazuri sînt, de fapt, treptele unui unic proces de esenţă destructive, fără ca trecerea de la una la alta să nu poată fi evitată prin eforturi comune. Intr-un fel, acesta este şi sensul pe care l-am atribuit intervenţiei noastre. Setea de capatuiala LUNI 17 IANUARIE 1972 Mirii anului II şi-----------------Abel, fratele tău Pe un fundal istoric agitat, Franţa de după revoluţia din 1789, filmul regizorului Jean- Paul Rappeneau (care semnează în colaborare şi scenariul) ne prezintă un subiect de aventuri căreia ii adaugă, pentru orice altă eventualitate, accente comice. Un comic de situaţie in primul rună şi foarte firave elemente ale comediei de moravuri, adică foarte puţin pentru ceea ce speram să fie acest film. Umorul regizorului Rappeneau (mult mai inconsistent decit în comedia „Viaţa la castel“) este unul lejer, spumos, povestirea cinematografică este şi ea cursivă insă totul se finalizează doar intr-o producţie fără alte pretenţii decit publicitatea distribuţiei: Jean Paul Belmondo, Marlene Jobert, Pierre Brasseur, pentru că nu putem crede în ideea pe care cu insistenţă vrea s-o acrediteze filmul: dezorientarea omului în faţa istoriei. Eroul filmului, Nicolas Philibert (interpretat de Belmondo) îşi derulează o biografie „scandaloasă“ in care ajunge de la aventurier şi om de afaceri, mareşal al lui Napoleon şi prinţ al imperiului. Deci o biografie din plin agrementată cu neprevăzutul dirijat al filmelor de capă şi spadă, cu dueluri spectaculoase, urmăriri, evadări, qui-pro-quo-uri, puţină neglijenţă vestimentară, doza necesară de replici deochiate, doza necesară de bărbăţie, de curaj, de umbră, de penumbră etc. etc. UNIRII ANULUI II este perfectul etalon al filmului comercial care pune în serviciul cinematografului fără temă un subiect perfect, adică, intr-un fel „cinematografiere“ la supin. Cum filmul are şi pretenţia absurdă de a face filozofie pe marginea hazardului istoriei, motiv pentru care vom întilni parodiată o epocă frămîntată, a Franţei post-revoluţionare, epocă in care profitind de un tulburător context social-economic va triumfa imperiul lui Bonaparte, se observă lesne numai o parodiere jignitoare. Chiar dacă presa franceză încearcă să scuze filmul spunînd că „dacă a denaturat complet sensul evenimentelor istorice a păstrat spiritul lor“, nu credem că spiritul acestor evenimente a însemnat lunga desfășurare virulentă a acestor cascadorii comico-sentimentale pe care vrea să le acrediteze filmul lui Jean Paul Rappeneau. ABEL, FRATELE TAU, film regizat de Janusz Nasfeter (cunoscut la noi prin filmul poliţist „Ucigaşul şi fata“) este un poem cinematografic inspirat din universul delicat al copilăriei. De un dramatism reţinut, ABEL, FRATELE TAU este o pledoarie pentru înţelegerea lucidă a universului infantil, pentru atenta Comportare a celor maturi faţă de cei mici. Este unul din marile merite ale acestui film dedicat problematicii omului „cu pantaloni scurţi“ că refuză efectul şi rezolvarea melodramatică, prezentind drama unei neînţelegeri prin prisma unei sensibilităţi reţinute. Eroul filmului, Karol Matulak, un băiat orfan, delicat şi timid educat în spiritul politeţii se loveşte şi şcoală (pe care o urmează intr-un nou cartier) nu atît de „ostilitatea“ noilor săi colegi cit de neînţelegerea, de brutalitatea unor profesori. Este foarte interesant de observat cum filmul lui Nasfeter prezintă toată această reală şi nocivă comportare a unui cadru pedagogic in implicaţiile ei dezastruoase, traumatizarea psihologică a copilului avînd, din păcate, un efect sigur cu urmări ireparabile. Prea tirziu îşi dau seama cei responsabili de această eroare şi prea tirziu colegii săi îşi vor da seama de felul în care, inconştienţi, au fost părtaşi la o dramă. Implicaţiile educative ale filmului îl recomandă cu prisosinţă şi în primul rină celor mari. TUDOR STANESCU PASTELE FĂINOASE SE RECOMANDĂ SINGURE PRIN CALITATEA LOR: EXCELENTE LA GUST, NUTRITIVE, SPORNICE! Un sortiment bogat de paste făinoase şi cu ou, macaroane, spaghete, „extra“ puteţi cumpăra de la toate magazinele şi raioanele alimentare ale CONSUM fidea, tăiţei şi paste COOPERAŢIEI DE GOSPODINE, FOLOSIŢI CÎT MAI MULT PASTELE FĂINOASE