Scînteia Tineretului, ianuarie 1972 (Anul 28, nr. 7038-7062)

1972-01-28 / nr. 7060

SPRIJIN EFECTIV PREGĂTIRII TEHNICO-PRODUCTIVE A ELEVILOR PRIMELE REZULTATE (meritorii) ŞI PRIMELE RETUŞURI (necesare) DUPĂ PRELUAREA INIŢIATIVEI Pe urmele iniţiativei tinerilor de la uzina bucureşteană „Tim­puri Noi“, iniţiativă cu larg ecou în organizaţiile U.T.C. din între­prinderi în momentul apariţiei ei, am ajuns la Galaţi, investi­­gînd nu atît modul cum a fost primită, ci ceea ce s-a înfăptuit pînă în prezent, materializarea ei practică, posibilităţile folo­site şi, eventual, modificările a­­duse pe parcursul realizării sale la comitetele U.T.C. din trei în­treprinderi am aflat următoa­rele : Iniţiativa organizaţiei U.T.C de la „Timpuri noi" a fost pre­luată imediat. Pînă în prezent, s-a realizat şi predat şcolilor generale nr. 5 şi 18 pe care le patronăm primul lot de scule format din ciocane, dălţi, şuru­belniţe, cadre de fierăstrău, dor­nuri, punctatoare etc. Toate a­­cestea au fost executate de ti­nerii muncitori de­ la noi în a­­fara orelor de program, deci prin muncă voluntară. Luna vii­toare, vom prelua un nou lot de scule, (GH. IGNAT, secre­tar al comitetului U.T.C. de la I.S.C.L. Galaţi). — Pentru atelierul Şcolii gene­rale nr. 25 din Galaţi tinerii de la Uzina mecanică navală au şi confecţionat primele seturi de scule. Elevii de acolo lucrează acum cu scule confecţionate de noi.­ Ei ne vizitează adeseori u­­zina. De aurind, mai multor e­­levi de la această şcoală primiţi in­ rîndurile organizaţiei de pio­nieri li s-au prins cravate la gît de către muncitorii comu­nişti, în faţa monumentului din curtea uzinei. A fost o acţiune emoţionantă. Avem certitudinea că în felul acesta ne aducem şi noi o contribuţie la educaţia lor muncitorească (ION BEZNEA, secretar al comitetului U.T C. de la Uzina mecanică navală). „ Am predat şcolilor generale nr. 1 şi nr. 2 din Galaţi, 22 cio­cane, 37 echere, 17 cadre de fie­răstrău, 20 dornuri şi multe alte scule executate de tinerii mun­citori de la noi. Sîntem pregă­tiţi, să răspundem la orice soli­citare a acestor şcoli (ing. C. TANASE, membru al comi­tetului U.T.C. de la Şantierul naval Galaţi). Cum nu e în intenţia noastră să realizăm un bilanţ total, sub­liniem promptitudinea cu care s-a trecut la acţiune, fapt hotă­­rîtor în obţinerea primelor re-ION CHIRIC (Continuare în pag. a ll-a) In urma unor sesizări primite de ziarul nostru de la părinţii unor elevi ai Grupului şcolar nr. 2 al Direcţiei generale a industriei locale, am făcut o vizită la sediul şcolii, din Bucu­reşti, şoseaua Chitilei nr. 128. La faţa locului, sesizările s-au adeverit : în trei ani, elevii a­­nului III strungărie au primit o singură uniformă, rechizitele cerute la clasă s-au dovedit cu totul altele decit cele primite de copii la începutul anului... „Da, e adevărat — recunoaşte directorul adjunct Durlea Petre — dar să ştiţi că nimeni nu şi-a însuşit nici un ban . DACA A­­DUNAM TOT CE LI S-A DAT ELEVILOR IN TREI ANI SO­COTEALA IESE PINA LA UL­TIMA CENTIMA". Contabiliceşte vorbind, da, tovarăşe director ! Observaţi insă, cit de corectă e adunarea cînd copiilor li se dau caiete de matematică şi li se cer dictan­do, li se dau maculatoare şi li se cer blocuri de desen... In fine, cînd li se cere să vină îm­brăcaţi în uniformă şi li se îm­part pijamale ? „Dar dacă suma iese, în­seamnă că totul e în regulă !“ Chiar aşa să fie ? Profesorii şcolii nu sunt deloc de aceeaşi părere şi — neinduioşaţi de scuzele întemeiate ale elevilor — pretind caietele care pe drept cuvînt le sunt necesare la clasă şi susţin că ţinuta reglementară e uniforma. Situaţia se poate rezolva în două moduri, în funcţie de ati­tudinea pe care înţeleg părin­ţii s-o adopte : • „Ii cumpărăm noi şi uni­formă şi rechizitele de care are nevoie — îmi spune o mamă. Dar mi-e milă, zău, de banii zvîrliți de școală pe teancul ăsta de maculatoare...“. • „Nu-i cumpăr nimic, se a­­rată mai intransigent un tată — scrie în contract să-i dea re­chizite? Să scrie pe ăiea de i le-a dat !“ Și SA UMBLE CU UNIFORMA AIA, AȘA CUM S-A FĂCUT“. In primul caz lucrurile s-au aranjat... In cel de al doilea, refuzul părinţilor de a îmbogăţi o listă prost întocmită, dez­lănţuie represaliile. Dar nu îm­potriva celor care ar trebui să MONICA ZVIRJINSCHI (Continuare in pag. a III-a) Activitate de laborator... Foto: O. PLEC­AN Două bănci rupte şi ciudata pedagogie a amenzilor Grija deosebită pe care partidul şi statul o acordă tineretului în ţara noastră, este o realitate mult prea bine cunoscută pentru a insista, aici, asupra ei... Ne vom opri totuşi, puţin, asupra con­diţiilor oferite tinerilor care urmează o şcoală profesională. Pentru a încuraja această formă de învăţămînt, pe lingă însuşi­rea absolut gratuită a meseriei, elevilor li se asigură întreţi­nerea completă (cămin, masă), îmbrăcăminte, rechizite şcolare, o sumă de bani pentru orele de practică... In felul acesta, şco­lile profesionale uşurează mult sarcina părinţilor cu mai mulţi copii şi dau posibilitatea oricărui tînăr — chiar lipsit de mij­loace băneşti — de a învăţa o meserie, fără a se mai izbi de probleme materiale. Dar, pentru ca lucrurile să se desfăşoare în mod normal, aşa cum au fost gîndite, este necesar ca persoanele însărcinate cu gospodărirea fondurilor alocate de stat să fie şi foarte pricepute şi foarte bine intenţionate. Ceea ce, așa cum vor arăta rindurile de mai jos, nu se intim­­plă, din păcate, întotdeauna. Dar să dăm cuvîntul faptelor . Angajamentul tuturor: PRODUCŢIE RITMICĂ, CALITATE IREPROŞABILA Ne face plăcere să consem­năm, fapt semnificativ şi îm­bucurător, că la tribuna dezba­terilor din secţia de aparate de măsură şi regulatoare de la întreprinderea „Electromagne­tica“ din Capitală, cuvîntul ti­nerilor, al uteciştilor a fost cel care a dat tonul în ceea ce pri­veşte abordarea critică şi auto­critică a problemelor, nici unul dintre ei neacordînd rabat indul­genţei, lipsei de răspundere şi, dimpotrivă, făcîndu-şi un punct de onoare de­ a nu ignora sau escamota adevărul, luînd hotă­rât atitudine împotriva neajun­surilor semnalate în 1971, pro­punând modalităţi concrete de e­­liminare în 1972. — Aş vrea să mă opresc — spune muncitorul Mircea Tur­cu — la un aspect ce împiedică menţinerea unui puls normal de fabricaţie şi anume : nesincroni­­zarea sosirii pieselor în vederea ansamblării lor. Este de ajuns ca, de pildă, fie şi o piuliţă să sosească mai tîrziu cu două ore, cum din păcate se întîmplă a­­deseori, pentru a determina strangulări, încetinirea tactului benzilor şi chiar oprirea lor de­finitivă. Solicit, de aceea, condu­cerii secţiei să nu uite că în atribuţiile sale stă şi asigurarea locurilor de muncă cu piesele şi subansamblele necesare — un avans minim de trei zile, orice neglijenţă la acest capitol re­­percutîndu-se direct asupra pro­ductivităţii. — Şi nu numai asupra ei — se simţea datoare să adauge El­vira Ganea­s­ei şi asupra cali­tăţii. Avînd un plan lunar ce se cere îndeplinit cu rigurozitate, în condiţiile în care zile întregi sîntem obligaţi să stăm „în aş­teptare“ atunci cînd, in sfîrşit, primim tot ce ne este de trebu­inţă pentru a finisa aparatele, ne vedem nevoiţi să-i dăm zor, să muncim în asalt. Or, se ştie prea bine, puteţi vedea chiar scris pe panourile din secţie „Beneficiarul preferă produse de calitate“. Aşa incit mă con- GH. GHIDRIGAN (Continuare in pag. a ll-a) I­eri au­ fost publica­te în presă Comu­nicatul cu privire la Consfătuirea din 25 şi 26 ianuarie a Comitetului Politic Consultativ al statelor partici­pante la Tratatul de la Varşo­via, precum şi declaraţiile a­­doptate cu acest prilej în pro­bleme internaţionale de strin­gentă actualitate , securitatea europeană şi situaţia din Indo­china. Prilejuind un schimb de ve­deri asupra problemelor la care se referă cele două declaraţii adoptate, ca şi asupra altor probleme internaţionale de inte­res comun. Consfătuirea­­ la care au luat parte conducă­torii de partid şi de stat ai Bulgariei, Cehoslovaciei, R. D. Germane, Poloniei, României Ungariei şi Uniunii Sovietice — a reliefat preocuparea ţă­rilor participante pentru pro­movarea destinderii, securită­ţii, păcii şi colaborării în Europa, şi în întreaga lume. Consfătuirea, care s-a desfăşu­rat într-un spirit de prietenie frăţească şi colaborare, a rele­vat, încă o dată, posibilitatea ca prin discuţii tovărăşeşti, purta­te în spiritul stimei, receptivi­tăţii şi înţelegerii reciproce să se ajungă la hotărîri comu­ne menite să servească unităţii şi solidarităţii internaţionaliste, luptei pentru întărirea păcii, pentru biruinţa cauzei securită­ţii în Europa şi în lume. Aşa cum este bine cunoscut, politica externă a Partidului Comunist Român, a guvernului Republicii Socialiste România, reflectînd interesele fundamen­tale ale poporului nostru, mani­­festînd o înaltă responsabilitate faţă de cauza păcii şi socialis­mului, este îndreptată cu con­secvenţă spre întărirea prieteni­ei şi alianţei cu toate ţările so­cialiste frăţeşti, spre promo­varea felurilor destinderii, secu­rităţii şi colaborării internaţio­nale. De altfel, întreaga e­­voluţie a evenimentelor a con­firmat justeţea politicii externe a României socialiste, clarvi­ziunea ei, capacitatea de a răspunde cerinţelor esenţiale ale realităţii contemporane. Ţările participante la Consfă­tuire au constatat, aşa cum se arată în „Declaraţia privind pa­cea, securitatea şi colaborarea în Europa" că au fost obţinute noi progrese în promovarea pă­cii şi cooperării pe continentul european, că în prezent în Eu­ropa s-a creat un asemenea ra­port de forţe care permite să se înfrîngă acţiunile de împotrivi­re ale adversarilor destinderii, dacă se merge unit şi consec­vent pe calea consolidării pă­cii. Mutaţiile pozitive interveni­te în Europa, larga afirmare a ideilor convieţuirii paşnice în­tre state aparţinînd unor siste­me social-politice diferite, con­vingerea tot mai larg răspîndită a necesităţii depăşirii divizării artificiale a continentului, în­mulţirea contactelor între dife­ritele state, favorizează pro­cesul destinderii pe conti­nent. „Statele participante la Consfătuire — relevă Declara­ţia — îşi exprimă convin­gerea că în etapa actuală este deosebit ele important şi întru totul posibil să se realizeze acţiuni colective, comune ale statelor europene în direcţia consolidării securităţii europene, în legătură cu aceasta, ele se pronunţă în favoarea organiză- EM. RUCAR (Continuare in pag. a IV-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVIII, SERIA II Nr. 7060 4 PAGINI —30 BANI VINERI 28 IANUARIE 1972 DRUMUL RĂSPUN­DERII La rafinăria Ploieşti, unde lucrează în prezent 350 de utecişti, discutam zilele a­­cestea cu GHEORGN­E CER­GA, locţiitor de secretar al comitetului U.T.C., căutînd împreună, printre secretarii celor 12 organizaţii U.T.C., personajul portretului de faţă. — Foarte bun ar fi Alexan­dru Apostol, de la distilaţie — un băiat liniştit, dar cu multă pricepere organizatori­că. Are de muncit mai mult decit cei din alte organizaţii cu cîţiva tineri cam slab pre­gătiţi profesional. Cred că se va descurca şi cu aceştia, aşa cum s-a întîmplat în anii tre­cuţi cu alţii... La „ulei-1" la fel de potrivit ar fi CON­STANTIN MOŞULEŢ. A mai fost secretar, urmează a­­cum şi şcoala tehnică de maiştri. 11 cunosc toţi tinerii, are personalitate, nu cred că e vreunul care să nu-l ascul­te. Organizaţia lui a ocupat primul loc la întrecerea pen­tru colectarea de metal vechi: 20 tone într-un trimestru. În­seamnă mult, mai ales la o instalaţie tehnologică, aşa cum e a lor. — Dar ceilalţi . Cum sunt, ar merita să se scrie despre ei . — am întrebat. ION TRONAC (Continuare în pag. a lll-a) de CONSTANTIN GHIMBEA și OCTAVIAN GOGA I­I LA INSTITUTUL DE PETROL DIN PLOIEŞTI I Prima I­I promoţie I­I de absolvenţi I La Institutul de petrol din Ploieşti a avut loc, joi, o a­­dunăre festivă, manifestare dedicată primei promoţii de absolvenţi — ingineri specia­lizaţi in maşini şi utilaj pe­trolier. Cu acest prilej prof. dr. ing. Stelian Dumitrescu, rectorul institutului, a subliniat dez­voltarea pe care a cunoscut-o institutul ploieştean, arătind că, de la 50 de studenţi citi area în anul înfiinţării, 1967, el este urmat, în prezent, de peste 400 de tineri, iar pînă la sfîrşitul cincinalului se prevede ca numărul acestora să se tripleze. Primul secretar al Comite­tului judeţean Prahova al P.C.R., Ilie Cîşu, a felicitat călduros pe absolvenţi. Intr-o atmosferă entuzias­tă, participanţii au adresat o telegramă Comitetului Cen­tral al partidului, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în care se spune, printre altele: „Asigurăm conducerea de partid şi de stat, pe dum­neavoastră, stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, că pro­moţia noastră va răspunde unanim la chemarea de a se prezenta integral la posturi, contribuind, astfel, la trans­punerea în viaţă a obiecti­velor planului cincinal. Ne vom pune intreaga capaci­tate de muncă şi avîntul ti­neresc în slujba ridicării pa­triei noastre pe culmile cele mai inalte ale progresului şi civilizaţiei". CUVÎNT DE ORDINE DIALOGUL DIRECT CU STUDENTUL — Tovarăşe Ion Sasu, au tre­cut două luni de la Plenara Consiliului U.A.S. din Centrul universitar Bucureşti, tot de a­­tur­ci sînteţi şi preşedinte al consiliului. Ce a preocupat în a­­cest răstimp Consiliul U.A.S., a­­sociaţiile, pe dv. personal, ca preşedinte ? — Cred că realitatea îmi dă dreptul să afirm că s-a renun­ţat la un stil de muncă birocra­tic în care mai importante erau hîrtiile şi bifarea activităţilor, indiferent de calitatea lor, şi s-a trecut efectiv la muncă. Plena­ra a adoptat un bun program de măsuri, iar acesta n-a fost pus în sertar; sarcinile concrete și răspunderile directe începînd de la C.U.A.S. al Centrului, de co­misii și oameni, au fost stabili­te avînd punct de reper acest program. Perseverăm pentru instaura­rea unui stil de muncă colectiv bazat pe o ritmică informare re­ciprocă la nivelul biroului, pe o cunoaştere mai bună a pulsului Convorbire cu tovarăşul ION SASU, preşedinte al Consiliului U.A.S. din Centrul Universitar Bucureşti vieţii studenţeşti, pe integrarea fiecărui activist al nostru în pro­blemele concrete ale institutelor de învăţământ superior In fiecare săptămână, întregul colectiv al C.U.A.S. şi şefii de comisii informează asupra obiec­tivelor realizate, asupra proble­melor ivite pe parcurs, şi aces­tea sunt rezolvate operativ Ti­nem la această operativitate, iar informarea reciprocă favorizea­ză conjugarea acţiunilor comi­siilor care devin, astfel eficien­te, unitare. Ne dăm seama, din contactul cu institutele, cu aso­ciaţiile de aici, că în unele fa­cultăţi — de la Universitate, in­stitutele de artă, de pildă , avem cadre de asociaţie care nu au adoptat acest stil de lu­cru, acţionând încă greoi. Aces­tea sunt însă excepţii — carac­teristica generală este entuzias­mul, spiritul de iniţiativă, emu­laţia. — Cred că ar fi util să indi­caţi în ce elemente concrete se constituie acest stil de muncă mai operativ, mai practic, mai responsabil... — Fiecare comisie, după în­tregirea activului, şi-a consti­tuit un colectiv lărgit de cola­boratori din fiecare institut; cu ajutorul acestora, se urmăreşte cunoaşterea dorinţelor, propu­nerilor şi problemelor pe care le ridică fie studenţii indivi­duali, fie colectivităţile studen­ţeşti. Prin stabilirea unor con­tacte de lucru pe domenii cu vicepreşedinţii de resort din in­stitute se urmăreşte comunica­rea sarcinilor şi îndeplinirea lor CALIN STANCULESCU (Continuare în pag. a III-a) COLEGII de NICOLAE ŢIC După douăzeci de ani de la încheierea studiilor, cole­gii se întîlneau, bucuroşi de revedere. Cinci profesori uni­versitari, profesori emeriţi, medici, ingineri, tehnicieni, doi actori. Cînd s-a făcut apelul s-a constatat că trei dintre foştii colegi invitaţi în repetate rînduri lipseau. Unul, mari­nar de cursă lungă, trimisese o telegramă. Ceilalţi doi — nici o vorbă, nici un rînd. Ceilalţi doi nu îndrăznise­ră să vină. Nu îndrăzniseră nici să dea vreun semn de viaţă. După douăzeci de ani avuseseră probabil un mo­ment de jenă, cum să dea ochi cu foştii colegi? Primul îşi lăsase meseria şi se apucase de băut. Trăia din cîşti­­gul modest al soţiei, din cîştigul şi mai modest al fiului. Cel de-al doilea trecuse prin unsprezece instituţii, încă nu-şi găsise locul, de vină erau alţii, mereu alţii, el — niciodată. Alţii, care îl duşmăneau, alţii care îi vorbeau de rău şi-i căutau pricina. Spera să-i vină şi lui rîndul la vreo funcţie, ceva. Anunţa proiecte mari, anunţa şi ziua cînd se va apuca­ de lucru Tot aşa pînă cînd­ toţi s-au lămurit cu ei şi nimeni nu i-a mai acordat nici un fel de credit. Cum să mai stea faţă în faţă cu foştii colegi ? Ar fi trebuit să explice, în primul rînd să-şi explice lui însuşi, cum se face că ceilalţi izbutiseră, iar el nu ?! Întîlnirile, du­pă ani cu foştii colegi de şcoală înseamnă un examen, uneori neaşteptat de exigent. Rămîi surprins de fuga anilor şi-ncepi să te-ntrebi cum i-ai cheltuit. Anunţăm proiecte în tinereţe (asta-i ceva plăcut, face şi impresie, uneori) pe urmă le amînăm de la douăzeci — la treizeci de ani, de la treizeci la patruzeci, iar pe la cincizeci simţim nevoia unor explicaţii, a unor justificări. Se pot găsi destule ex­plicaţii şi justificări numai că ele nu pot să ne dea satis­facţiile pe care ni le-ar fi dat împlinirile la care am rîv­­nit. Cei din jur nu ne judecă după justificări, ci după fapte. Sînt numai cîţiva ani de cînd proaspeţii absolvenţi ai unui institut din Bucureşti s-au angajat toţi, să-şi ia în primire posturile (nici unul în Bucureşti), şi să-şi facă meseria con­ştiincios, în ciuda multor greutăţi pe­ care le prevedeau. Despre cîţiva dintre ei a început să se vorbească în presă. Nu pentru că ar fi făcut ceva deosebit, ci pentru strădania de fiecare zi, pentru că nu au abdicat de la un legămînt. Asta nu înseamnă că ceilalţi, despre care nu s-a vorbit, ar fi abdicat. Poate că fiecare­ dintre ei ar avea multe de spus. Deocamdată, foştii colegi au treburi mai im­portante decît să acorde interviuri, şi-apoi, nici reporterii nu ajung peste tot. Foştii colegi îşi scriu, se ajută, se încura­jează. Tinereţe, entuziasm, prietenie — dar cît o s-o ţină aşa? ar întreba scepticii. E de ajuns s-o ţină cît e nevoie , pînă cînd prind rădăcini în locurile unde îşi practică meseria, pînă cînd se formează ca oameni adevăraţi. Pe urmă, chiar dacă o să-şi scrie mai rar, dacă n-o să se vadă cu anii, o să le fie mai uşor să se descurce. Există momente critice, mai ales în primii ani de mese­rie, greu de depăşit de unul singur, fără încurajarea prie­tenilor. Se pare că foştii colegi despre care vorbeam au trebuit să dea, în numai cîţiva ani, multe examene în con­fruntarea cu greutăţi de tot felul. Au satisfacţia de-a fi trecut aceste examene cu fruntea sus. Nici unul lipsă la apel. Oameni căliți pentru un drum lung.

Next