Scȃnteia, decembrie 1947 (Anul 16, nr. 987-1010)

1947-12-01 / nr. 987

Mmbătă $ Noenstrie 1H7 Instalarea tov. Aurel Vijoli ca guvernator al Băncii Naţionale (Urmare din /mg. l­ a) sibii decât îfl instruţiunile care au căpătat o nouă înfăţişare şi un nou conţinut. Aşa este şi cu Banca Naţională a României. Până la etatizarea Băncii Na­­ţionale, ea a servit­ interesele înguste a unui mănunchiu de oameni îmbogăţiţi prin exploa­tarea şi prin asuprirea poporului, oameni care stăpânim,­ economia şi finanţele ţării. Astăzi Banca Naţională a Ro­mâniei a căpătat un alt­­ rol: a fost pusă în slujba poporului şi — cum a spus tov. Aurel Vijoli nou­ guvernator — a încetat şi rolul de a fi un fel de pompă prin care se mai pompa câte ceva în plămânii plăpânzi ai Sta­tului democrat, ca în timpul in­flaţiei. Am ajuns acolo că Ministerul Finanţelor nu mai apelează la Banca Naţională şi nu vor mai fi emisiuni pentru a acoperi de­ficitele bugetare (a­­plauze). Cu satisfacţie iţi cu Încredere, pot afirma aci, ca mergem cate­goric ifi­cat aiii spre echilibral b u g e t­a r, deoarece noi atu reu­şit să răsturnatim teo­riile false asupra pro­priilor noastre posibi­lităţi, întrucât tu nuca poporului, sacrificiile atinse in folosul re­­construcţiei ţării, ten dat şi dau rezultate. În luna aceasta, an­ renunţat la apelul că­­tre Banca Naţională şi aţi văzut bine că am reuşit să plătită şi salariile şi pensiile (aplauze). Şi, mergând mai departe la acest avânt, noi vom aco­­­peri chefltuielile bugetare şi vom asigura astfel, echilibrul bugetar. De acum îna­ine Banca Naţională trebue să-ţi îndrepte toate eforturile­­spec .s prij nirea producţiei, pentru că unificarea Un­ei politice, economice şi f­ian­care, care a fost înfătuită la Ministerul Finanţelor , la Ministerul Industrie şi Comerţului, este completată astăzi prin insta­larea nouei conduceri în frun­­tea Băncei Naţionale. Cu acest sprijin rec­proc, în drum spre acest scop de re­construcţie în folosul poporu­lui ne­ vom înfăptui năzu­inţele pentru care "fi demon­­­strat aci, pentru care luptă întregul popor. împreună­­toţi, vom reune, zi - noapte pentru fericirea poporului (Aplauze prelungite). Oament renunţă la avansurile Institutu­lui de Emisiune. în­ţelegerea este o do­vadă evidentă că, spre deosebire de trecut, Banca Naţio­nală a găsit în Mi­nisterul Finanţelor un aliat, i­tr nu un adversar. lată deci că avem îndepli­nite toate condiţiunle econo­ mice ș i fin o voi a re, favorabile întăririi monetei noastre na. . innate Ca preocupări noul, în a­f­ară de cele legate de diri­jarea in controlul eredte, or, vi de stabilizarea mone­tară ’.re­bue să am­intim de .UmiliIimi colectivii ilownic­­i Cur Mitre finei if ir II re i re in încredere in mioce­nul. ncestei tirtimii, iluf fiind cd uccui li s'fii i intru. nite donit elemente de îmiă neutru incur,, jurea depu­nerilor si mumie: o num­eld unna I tut să fi fînrttuliu de restituire n ti e pu n­erit or a eiirdntd de Hnncn Xnlionnld It ii ni d nie i, lie punerile mir benefieiu iis!fel­uliii de pdstrureu pu­terii de cUHipdrure u eeo. nnmiiior edt fi de •­ secu­ritate u lor neintdlnitd prind în prezent în turn noustrd, Oohdndn inni mure deed! in trecut, care se pidtefte ns. tOW pentru depunerile spre tructifiare, reprezintă încă im * f i mul nit pentru depu­­năt­ori încheind, tov. Aure' Vitol a declarat: încadraţi înt­r’un­­ regim poli­­ic nou, aşezat pe baze' s sure ,î într’o economie însănătoşită, cu un Consiliu de Administraţie care asigură pe v­­­or unitatea de acţune, cu personalul pe care-l ştim alături de noi, ne -­om strădui din toate puterile noastre să nu desmințim în­crederea pe care și-au pus-o în noi Guvernul ?­ oamenii muncii din această ţară. feri ml­e îdv. fi­ na­utând prezenţa în mi­j­lo­cul personalului Băncii Naţio­nale a Romăniei a repr­ezen­­tanţilo­r guvernului în frunte cu d. prim ministru Dr. Petru Groza, iov. Aurel V­jd­­, noul guvernator al B. N. R. m­enţio­­nează munca excepţională a funcţionarilor Bănci cu oca­­z.a operaţiunilor reformei mo­netare subliniind ataşamea­ t­u­ lor faţă de instituţia pe care, o servesc. ..Şi constatau — continuă tov. Aurel Vijoli — din munca de fiecare zi cum nici un hm n­u mai merge pentru satisfacerea intereselor partic­ul­are, ceea ce se întâmpla curent înainte şi numai în folosul economiei na­­ţionae. Vorbind apoi despre politica de­ credit a B. N. R. în viitor, tov Aurel Vijoli declară: Politica noastră de «redit va continua să aibă «a seoo­ar­t?cipal susţinerea produc, »lei Vom avea însă orală că nu scoatem mai mu­lţi lei decât ceea ce este absolut necesar In acest scop. Pentru circulaţia mărfuri­lor noi vom acorda erodate noma, pentru a preveni o întrerupere a scurgerii pro­deselor e*tre consumatori. In ce priveşte a­­vansurile către Mi­­ni­­st­erul Finanţelor. pc.ffrtt acoperirea gr.:­urilor bugetare, d­el­a sch i nt h­arca re­gi­m­ului la acest De­partament. nt f ffM încetat. Această politică de drămuire a fiecărui leu scos din Banca Naţională, va duce la o circulaţie mo­netară foarte re­dusă. Acoperir­ea în aur a monetei noas­tre, întrece acope­rirea multora din manetele altor ţări. In domeniul finanțelor pu-, blice, suntem convinsi că politica de echilibru bugetar, Btan­otruntă ’a neuaeta*ne«rtul de resort odată cu vsnirs* ir fruntea lui a tovarăşului VasTe Luca minutrul Finan­­felor, secondat de d Mode­ra s. su­bsicrc'a- Stat la­­ Fioante va contribui la păstrarea stabilităţii mone­­lart daoareea realizarea «­­«bilibruţu­: bugetar va face inutile avansurile noaatre că. *f» Tezaur In acest scop, a in­tervenit o înţelegere intre Ministerul Fi­nanţelor şi Banca Naţională, potrivit căreia acest Depar­ Discursul d-lui prim-ministru Petru Croza In mchewe ». trat cuvântul d, prim ministru tf . Petru Groza, cvre printre al'ele * sptw : Am venit in această cetate a Ba/vului in accatc »Auri reeî cu gândul da a BiCala 11 n ?uv«Kiat«r. Aerate ziduri cu­m ad nea mi mi se apune», au mai vă apt instalări de guvernatori fiMturi'e acele- er an mai tnfMrt*. the sălii Consiliului de­ Administraţie. Aici ne aflam in aula mare a Băncii Naţionale« fi reeace este nou ceea ce întâlnim nou în această misiune a MMstri, formală, de a instala un gu­vernator, este această explozie de bucurie a tuturor acelora «■■ari muncesc în turc! acestei -nt^i f.uti'j ni, es‘TM căldura cu rate dv*. prim'ti prin noul gu­v­ernator- noul regim a­l aces­tei HMituHuni Lucrările Camerei .Şed­iţa de ori a Camerei s'a deschis la ora 17.30 sub pre­şedinţia d-lui Miron Belea■ pe banca ministerială ereu pre­zenţi tov. Vasile Luca, prof. ing.« N. Profiri, Ion Pa» şi d-n.­­ Romulus ZfjTcml şi g-ral D­­DSm&comm. După­ «'aprobarea sumarului. "nefurice comunicări, s’a intrat in ordinea de z. Au fost luate’ în discuţie şi adoptate «•.wiă­toa­­rele proecte de lege: — pentru aducerea în acti­vul societăţilor comerciale «şi industriale a unor bunuri so­ciale; — pentru trecerea asupra Mi­nisterului Industriei şi Com­er­­ţuiii a tuturor infibuiilinilor Preşedinţiei Consiliului de Mi­niştri, in legătură cu Fondul Ortodox Român al Bucovinei şi n S. A. ,Domeniile Bucovinei; — pentru deschiderea unui credit­ extraordi­nar­ special pe :«Mama Ministerului Industriei Comerţului. » Şed­iţa de azi are loc la ora 16. Pe ordinea de zi figurează ".r­oectul de lege pentru orga­nizarea judecătorească-­­ pro­­b­abil, ca pe lângă declaraţiile­­sprezeptaifştilor tuturor parti­­del­or din Parlament, să ia cu­­vântul şi tov­ -prof. Lttc­reţiut Pa­­traşcanu ministrul­ Justiţiei Raportor al proectului este tov. Sterin Iopulescu- P.C.R. ŞTIRI POLITICE D. prim ministru dr. Pe­tru Groza a primit­eri dimi­neaţă pe Monseniorul Ge­rard Patrick O’Hara, regen­tul Nunţiaturii Apostolice din România. ★ Tov. Ana Pauker, ministrul Afacerilor Străine, a primit ori după amiază la orele 18 pe d. Jean Paul Boncour, mi­nistrul Franţei la Bucureşti, Consiliul de Miniştri. Se întru­neşte astăzi la orele 11.30, sub preşedinţia d-lui prim ministru dr. Petru Groza, în­ obişnuita sa şetinţă săptămânală. Vor fi examinate mai multe jurnale, precum şi câteva proecte de legi ce urmează a veni apoi în discuţia Parlamentului. Tov, Stelian . Niţulescu, deputat, a fost numit șeful Diviziunii ad­­minisra­tive consulare din Minis­­terul Afacerilor Străine­­ . Tov. Mihail Maievschi, secre­tar general al Ministerului de Finanțe, a fost delegat cu con­ducerea Oficiului pentru Aplica­rea Tratatului de Pace de pe lângă acest minister. Monitorul Oficial, de azi publică Jurnalele Consiliului de Miniștri prin care se con­firmă în scaunele în cari au fost aleşi, de Colegiul Elec­toral Eparhial I. P. S. Justi­nian Marina, ca mitropolit al Moldovei, I. P. S. Fîrmilîan Marin ca mitropolit al Craio­­vei şi preot Sebastian Rus­an ca episcop de Maramureş. Zilele trecute o deleg«ţie a re­prezentanţilor obgtiilor şi org« . nizaţiilor democrate' evreaşti cUnj Român,.'« - s'a prezentat d-lui îhî - nistru al Cultelor, prof. Stanciu Stoian, căruia i-au expus fcituaţ­ia de l­a conducerea Uniunii Comuni­tăţilor Evreeşti din vechiul Re­­gat ş­i a Federaţiei Uniu­nilor de Comunităţi din România, arătând dlui ministru că, pe baza r­ezolu­­ţiei conferinţei pe ţară a dele­­gaţilor Comunităţilor Ev­reeşti, ţi­­nută în­­ ziua de 16 Noembrie a.c p.,este necesară înlăturarea ve­chii conduceri reacţionarre în frunte cu dr. IV. Fildem­an şi­­in­stituirea unei comisii interima­re raprezentative care să gireze conducerea acestor instituţii şi să pregătească alegerile pentru con­­ducerea Comunităţilor Delegaţia a avut în fruntea sa pe prof. Parii Iecordei, secretar ] general al Comitetului Demo -; «rat Evre­esc, «v. 1, Bhereohon di­j. partea Partidului Evreesc și] d. ing. Anghel Dascălu, deputat.. Monitorul Oficial Nr. 275 din 27 Noembrie 1947 publică decizia Ministerului Afacerilor « Străine din 22 Noembrie 1947, prin care d-l Ion Popescu-Pu­ţuri se nu-­­ mește Comisar al Guvernului par lingă Societatea RADOR. M SCÂNTEII „SCÂNTEIA" Organ central al Partidului Comunist Român Director: HURON CONSTANT­INESCU Redactor responsabil­ SORIN TOMA Comitetul de Direcţie: • Lucreţiu Patraşcanu • Miron Constantinescu) • Gh. Vasîlîchi a I. Chişinevschi • L Răntu­ii Al Buican­iţ N Popescu Doreanu ATENEUL ROMAN Sâmbătă, 29 Noembrie 1947, orele 17 ANIVERSAREA Proclamării Republi­cii Federative Popu­lare Iugoslave organizata de * Asociaţia pentru strângerea le­găturilor de prieteni cu Re­publica Federativă Populară Iugoslavă-Vor lua cuvântul. Dr. FLORICA BAG­­DASAR, M­iistrul Sănătății, GH. GHEORGHIU, DEJ, Secretar ge­neral al P. C. R. și Ministrul Indus­triei și Comerțulu­i, RADOMIR GOLUBO­­VI­CI, Ambasadorul Iugoslaviei la Bu­curești,­­ după care va urma un program artistic Ajutoare masive au şi ajuns la democraţii greci Şedinţa de eri a Comitetului Natonal « î­entru ilutorarea 5000 a­ui g rec FRUNTAŞUL DEMOCRAT GREC PORFIRO.­GHENOS A DEMASCAT PLANURILE SI­SPERIALIŞTILOR AMERICANÎ Eri a­­avut loc în sala Serialu­­lui, sub preşedinţia tov. Gh­. A­­postol, preşedintele C. G. M. şe­dinţa Comitetului Naţional pentru ajutorarea poporului grec. ■ • In afara d­e membrii Comitetu­lui am remarcat prezenţa lui I.­­ Koriiroghenos, fost ministru în guvernul de eliberare a Grecie­im­preună cu o delegaţie a , timi­­celului grec, compusă din Soft-' Flettem­aiei şi Adamantios Aizo­nulos. După constituirea prezid­.um.uiu format din tov. Gh. Apostol, a­­cademicianul Parhon, Prof­Toghe­­nos, Petre­­ Constantinescu-Ia­şi. G-ral Pârvulescu, Elisabeta Luc. şi D. Iulian, a luat, cuvântul tov Gh. Apostol, care într’o amplă expunere a înfăţişat acţiunea pe care o duce muncitorimea din întreaga lume pentru ajutorarea poporului grec şi solidaritatea tuturor ţărilor democratice cu lupta poporului grec. A luat apoi cuvântul secretarul­­ Comitetului Naţional, D. Iulian, care a făcut o­ amplă dare de seamă asupra realizărilor de până acum. In SO de zile de activitate s’au­­ tinut SO' de conferinţe documen­­,­are, 4.500 rfe meetinguri şi a­• lunari la care au partcipat peste •? milioane cetăţeni, care au­­omnat moţiuni de protest îm­­potriva teroarei din Grecia. Primele 13.000 kgr. de diverse ajutoare' (îmbrăcăminte, încălţă­­rite, medicamente.'. etc.), au şi ajuns în Grecia şi sunt în curs de predare alte 30.000 kgr. De­, bisericii urmează să i, 'sosească din prifvincie circa 3 vagoane cu ajutoare. Sindicaliştii au hotărît să dea 2 ore din salariu pentru ajuto­rar­ea poporului grec,­ iar farma­ciştii din ţară, au colectat 30 de taxi cu medicamente. S’au colec­tat dela ţărani 6 vagoane de cereale,­ diverse cantităţi de ali­mente, untdelemn, zahăr, etc. Discursul lui D. Profîroglienos Luând cuvântul I. Pom­iroglie­­ucis, conducător de frunte In Mişcarea de eliberare naţio­nală a poporului elen, începe prin a mulţumi Comitetului Na­ţional, care prin acţiunea lui a demonstrat solidaritatea poporului român cu lupta eroică a poporului grec. Poporul grec va şti să traducă­ această recunoştinţă prin lupta sa perseverentă şi eroică pe cân­ţi duce contra primejdiei comune, imperialismul mondial, în frunte cu cel­ american. Prin lupta s.­. pentru a elibera ultimul popor din Balcani aflat sub stăpânirea reacţiunii internaţionale, democra­ţia greacă luptă pentru democra­ţie şi pace în Balcani, întregul popor grec s'a ridicat la luptă împotriva oprtetrivii străini Americanii furioşi de eşecurile lor de până acum, au deslănţu­it un nou val de teroare. După eşecul guvernului Sofulis ei îi pregătesc un nou succesor. Unul din mijloacele utilizate de americani pentru a justifica intervenţia imperialistă în Grecia a fost acela că Grecia ar fi a­­meninţată de Uniunea Sovietică. Insă toată lum­ea ştie foarte bine că Uniunea Sovietică nu numai­­ ea nu ameninţă independenţa­ altor ţări, ci din contra ea estei­rea mai fidelă şi mai consec­i­ventă apărătoare a suveranităţii­ acestor ţări. Toate popoarele democrate spri­jină lupta noastră. Ele sunt im-­ ninse la aceasta de un sentiment­­ de solidaritate, căci lupta po­porului grec este lupta democra-:­­iei şi a păcii în lume. Nu există nici o îndoială că dacă noi vom rămâne fideli luptei noastre va veni ziua când­ vom sărbători împreună victoria definitivă contra forţelor imperia-­ tismului (aplauze). Plin Oniiii finilor Demorrate .Ir mor p din /mg. l-n) te-.e f«mnine împărţite azi în diverse organizaţii şi vom putea mobiliza cu mai mult succes nmsele largi ale. femeilor dels oraşe Şi »aţe Ui. lupta hotărîtoa­re pentru făurirea unei păgi trainj-. ce, .împotrivă tuturor aţâţători­lor la răzb­oi şi a s­­iuigilor lor pentru consolidarea democraţiei populare şi pentru reconstrucţia ţării. Propunem ca această organiza­­zaţie unică de femei să se nu­­mească UNIUNEA FE­­REILOR DEMOCRATE DIN ROMANIA şi să fie alicata la Federaţia In­ternaţională a Femeilor. Uniunea Femeilor Democrate din România va avea ca scop: 1. — Mobilizarea tuturor fe­meilor di t­ ţară la lupta îm­potriva mperiatiştilor aţâţători la război pentru susţinerea ac­tivă a politicii de pace a U­­niunii Sovietice, pentru o prie­tenie sinceră cu democraţiile de tip nou şi cu toate popoare­le mbitoare de pace şi liber­tate. 2. — Sprijinirea luptei po­poarelor pentru libertate şi independenţa naţională (Gre­cia şi Spania). 3. — Participarea activă la* tposofidarea regimului dento­­cratic şi la refacerea ţării. 4. — Colaborarea frăţească intre naţionalităţile conlocui­to­are. 5. — Consolidarea drepturi­lor câştigate de femei şi ve­gherea la aplicarea lor. 6. — Combaterea an­alfalee­­tismului şi ridicarea nivelului cultural al femeii. 7. — îmbunătăţirea condiţii­lor de­ viaţă a familiei prin: a) Indicarea producţiei; b) înfiinţarea de cooperative şi vegherea la buna lor func­ţionare: c) Combaterea speculei: d) Apărarea şi consolidarea *1*bVizârii. *• — Ocrotirea mamei şî a copilului prin: a) Consultaţii gratuite in timpul gravidităţii: b) Mărirea numărului de pa- ! turi in maternităţile existente Şi înfiinţarea de noui materni­tăţi şi case de naşteri; c) Mărirea numărului de spen- j­oarelor de puericultură; d) înfiinţarea de noul erţ,şe j­ă cămine de tit­el Susţinerea activă a ser­­t-lupilor Comitetului Naţional pentru Ocrotirea Copilului. 9. — Educarea copilului în­­tr'un spirit de dragoste pentru popor, de cinste, de adevăr şi de muncă. Reeducarea copiilor delic­venţi şi vagabonzi. 10.­­ Uniunea Femeilor De­mocrate din România va spri­jini lupta femeilor muncitoare i­erit cu calificarea profesională prin cre­area de cursuri de specialitate şi de cursuri teh­nice superioare. 11. — Urmărind îmbunătăţi­rea vieţii femeilor de la ţară,* U.F.D.R. va lupta pentru reli­carea nivelului geapoditesc al santencii pentru dezvoltarea in­dustriei casnice. UFDR va uni în muncă şi luptă toate femeile care îşi în­suşesc programul organizaţiei, «diferent de religie sau naţio­nalitate. Ea nu va primi in rândurile sale acele teme,­ care au avut un rol de cor­ducere­­într unii din organizaţiile fascirte, sau care duc în prezent o activita­te fascistă sau reacţionară, Foropind experienţa tuturor organizaţiilor," valorificând în­­tr­eaga forţă pe care o repre­z­int­­i masele de femei cu a­vant­agii­le rapidităţii de acţiu­ne pe care le are un organism centralizat, organizaţia unică de femei va însemna unitate de voinţă, unitate de gândire, unitate de acţiune a femeilor din România în marea bătă­ile. PENTRU ZĂDĂRNICIREA PLANURILOR IMPERIALIS­ti, PROVOCATOARE DE RĂZBOI PENTRU STARPIREA RĂ­MĂŞIŢELOR FASCISTE PENTRU O PACE TRAI­NICA, PENTRU CONSOLIDAREA REGIMULUI DEMOCRATIC, PENTRU REDRESAREA TARII, PENTRU O FAMILIE FE­RICITA INTRO ROMÂNIE LIBERA SI PROSPERA Ana Pauker (secretară a Par­tidului Comunist Român); Ma­ria Rosetti, (Preşedinta F. D. F. R.); Liuba Chişinevschî (vi­­ce-preşedinta C. G. M­); Euge­nia Rădăceanu­­-secretara gene­­rală a U. F. M.); Cor­alia Că­lin (vîce-preşedin­ta F. D. F. R); Alexa­ndra Sidorovici (secreta­ra generală a U.F.A.R.); Ofelia Manote (Comitetul Central A.­­ P.); Gaby Bernacki (Presedinta­­ UFAR); Betty Luca (UFAR); Livezeanu Frena (Frontul Plu­garilor); Mica Manasse (U. F. M.); Micaela Catargi (U. F. A R.); Dida Mihalcea (UFAR); Veronica Togoc (Frontul Plu­garilor); Elena Seai (UPM); Predoiu Malvina (UFM); Mia Marian (UFM); Traiana G-ral Tecîu (ASMAR); Dida G-ral­a Traşcu (ASMAR); Margareta­­ Suciu (Uniunea Populară Ma-­­ ghiară); Potea Baraş (Comitetul­­ Democrat Evreesc); Emilia Rimscin (UFAR); Cristina Şer-­­­ban (UFAR); Maria Sevastru­­ (UFM); Mari» . Murărescu (U.­­ F. M.); Vaier­a M­ariii (UFM); Stela Mogh­or­ov (UFAR); Braga,­direanu (UFM); Marieta Ne­­greanu (UFAR); Dorina Găr- i­leanu (UFAR); Rita Sanielevici­­ (UFAR); Rodica Novac (U.­ F. I A. R.). Blocarea materialului tubul­ar ţevi şi burlane dela 10” la 16” Ministerul Minelor şi Petrolu­­­lui a dat o decizie prin care blo­chează, cu începere de azi, la dis­poziţia acestui­ departament între­gul material tubular, ţevi şi bur­­lane de diametre dela 10” la 16” inclusiv aflate în­ posesia oricărei persoane fizice, sau judifice pre­cum cele ce vor, proveni din detubări de sonde sau dementări de conducte. Ţevile şi burlanele din această categorie, proprietatea întreprinn­ dorilor petrolifere şi gazeifere vor putea fi întrebuinţate de către acestee fără nici o formalitate la lucrările prevăzu­e în pro­­­gramul oficial de lucru în vi-­ goare Se exceptează dela prevederile a ■■ cest­­ei deciziu­ni ţevil­e şi bur -j­ianete -contracte spre cumpărare­­ de Societatea Naţională de Gaz- Metan. . 8- Nu poţi discuta probleme stu­denţeşti fără si pomeneşti de Compresul din Mai dela Cluj. "ţin minte cuvintele uitui del­e­. . . —­„Ştiu că ne-a apucat noap­tea şi că vorbesc mult d­ar tre­­bue să potrivim proectul nostru până în vcele mai mici amănunte, pentrucă acest proect va /'deveni lege !” Aşa sa şi întâmplat. Pentru prima oară Parlamentul­ ţării vo­tează o lege întocmită de stu­denţi, care arte n­ealfel şi susţi­nerea Ministe­rului Educaţiei Na­ţionale. Noi vedem în asta o manifestare a regimului nostru democratic­ Dar legea a fost vo­tată şi pentru că ea este profund justă şi necesară-o adeveresc, însăţi principii!«­ ei. Peste tot unde este vorba de asi­st­en­ţa studenţească, studenţii vor fi reprezentaţi prin delega­ţii­ lor. Pe lângă fiecare­­şcoală supferioară va exista un oficiu de asistenţă care va cu­prind şi doi delegaţi ai U. N. S- R din­ care unul va fi secretarul a­­cestui comitet. Toate oficiile dintr’un oraş universitar sunt reprezentate fi conduse de un Centru de asistenţă studen­ţească, iar toate centrele vor fi iiraărimchiote pe ţară, sub cor., ducerea Consiliului Superior şi Asistenţei Studenţeşti. Acest for suprem de asistenţă are ca pre­şedinte de Ministrul Educaţiei XatiotAl­ iar ca secretar- un stu­dent ,delegat de U- N. S. R. Iată deci că reprezentarea studenţilor nu înseamnă doar un act sim­bolic. Studenţii ,primii intere­saţi in­mbunătăţirea traiului tor au In toate comitetele un rol de conducere, câştigat în fapt prin munca depusă până acum. Oficiile centrele şi Consiliul Superior vor trebui să apre­cieze riguros nevoile studenţilor din facultatea sau oraşul s­­pectiv şi le vor centraliza pe tari. Astfel, prin cunoaşterea precisă a posibilităţilor, asisten­ţa va putea fi planificată. Fon­durile se vor distribui propor­ţional cu nevoile fiecărui cen­tru studenţesc fiecărei şcoli- Nu vor mai exista studenţii bote­zaţi ..copiii nimănui”, care nu primea-; asistenţă de la M­­E. N. fiindcă depindeau de alt minis­ter ce nu ii avea trecuţi în bu­get (şcolile de arte, ete) Nu vor exista l­a un oficiu locuri de prisos intr’un cămin iar la alt oficiu studenţii să nu aibe unde să doarmă­ Nu vor mai exista cazuri ca acel al fostului rector al Academiei Comerciale, s■are a refuzat să ridice fondu­rile ce fiseseră repartizate Aca­demiei (ce se sinchisea el de tudenţi ?!). Iar dacă un func­ţionar superior va mai dispare cu banii pantru hrana studenţi­lor, să ştii că studenţii îl vor găsi şi în gaură de şarpe ! Uăriaşa forţă de muncă a stu­­lienţiunii va fi deslegită pentru con­duc­er­ea de către ea însăşi a operei­­e asistentă iar grupul comparat de fii de muncitori şi ţărani săraci va păşi cu încre­dere in Universitatea de azi­îmbunătăţirea traiului studen­ţesc va permite să se ceară studentului ca să se pune se-"­rios pe învăţătură. Conducerea U­ N. S R. discută încă de pe acum formele cele mai potrivite in care printr un mare efort, studenţimea noas­tră să-şi ridice nivelul profesio­nal. In acelaş timp, din mai multe colţuri ale ţării studen­ţii ne înştiinţează că s'au con­stituit in brigăzi de reconstruc­ţie. Astfel pregătirea teoretică este intrebuinţată practic pe şantiere. M'am întâlnit cu şeful secţiei de asistenţă U- N. S R., care de obicei se plângea că Ministe­rul Finanţelor nu dă fonduri, că în cutare loi­ studenţii cară cartofi dar nu sunt primiţi in conducerea oficiului de asisten­tă s­­.it.­ De data asta m’a privit cu o bucurie nestăpâ­nită și mi-a spus : _ Acum ni s’au deschis toate uşile. Singura problemă mare « de unde să scoatem atât de multe cadre pentru treburile uriaşe la care ne-am înhămat, că tot spri­jinul care se poate căpăta li că­pătăm. . Acum chestia depinde de noi­.Chestia’,­ asigurarea unui trai demn şi luminat pentru stu­denţi aşa cum nu a cumoseb­ ni­­ciodată ţara noastră, e in mâini bune , în mâinile studenţilor. Sergiu Fărcăşaru Legea asistenţei studenţeşti ------------■■ — I ............................— ---------------------------—-----------------*------------— . I ■________• Prezența judecătorilor populari înseamnă un nou sistem de a împărți dreptatea (I rmni'c din /mg. l-n) men'. Cinspr­ezece mii de ce­feriști. Hala e ticsită. Cei care n’au­ încăput jos s’au agăţat de tampoanele vagoanelor în re­paraţie, s’a­u cocoţat, pe acope­riş, doar doar s’audă şi ei-Se dă cuvântul tov. Lucreţiu Patraşcanu- In cuvuinte simple, explică dar şi pe înţelesul, tu­turor ce trebuie să ştie jude­­cătorul popular, ce trebuie să ştie fiecare­ muncitor despre jus­tiţia nouă populară. Expunerea tov, Lucreţiu Patraşca», Tovarăşul Lucreţiu Patraşcanu şi.» început expune:­«* tratând cauzele pentru care Partidul Co­munist Român a luat Iniţiativa Reformei Justiţiei şi anume pen­­tru ca­ justiţia să servească în ad­­i­evar interesele poporul­ui .„Fă­când o critică * fiineţiomânul­ui a mate­rnului în cadrul căreia funcţio­nează justiţia de astăzi — încă moştenire a trecutului — a arătat că numai schimbând-o simotrral, numai dânf­u-i o nouă bază — şi anume o bază populară — ea îşi­­ poate îndeplini adevărata menire Dând pilde din felul­­ în care foarte mulţi judecători au sabotat lupta împotriva speculei. * *rătat in mod concret pentru ce­i inte­­rnii de până azi ai justiţiei nu mai poate funcţiona. Ce sunt ju­decătoii populari Dintre elementele nour pe­­ care le aduce reforma — apropiere* justiţiei de popor, simpinticar** şi ettenirea «I — a aceentunt un mog deosebit importanţa şi ron­d principal pe care îl au de jucat judecătorii populari. Aceşti judcciătri’i populari, aleşi din m­­assa muncitorească la oraşe, din răndt­­­rile ţărănimii munci­toare la sate, XII IX­­SKA MX A O ASM.­­ X­­ NOUI IXTirijX SIS­TEM VECHI, ci în­seamnă în realitate. UN NOU SISTEM DE A ÎMPĂRŢI DREP­TATEA. Prin prezenţa re­prezentanţilor aleşi ai masselor m­uncitoare dela oraşe şi sate, care devin judecători cu drept h­otărîtor in tribunale şi în Curţi, justiţia în­tr'adevăr devine populat’­. Ocupându-se apoi de drepturile şi de sarcinile judecătorului popular, tovarăşul Lucreţiu Pa­­tra­şcanu a arătat In primul rând că judecătorii populari SUNT A­­SIMILAŢI DIN TOATE PUNC­TELE DE VEDERE. IN TIMPUL CAT FUNCŢIONEAZĂ. JUDE­CĂTORULUI DE CARIERA. In judecata lor, judecătorii populari trebue să se conducă de sentimentul lor de dreptate, de­ conştiinţa şi mintea lor. Judecatorul popular nu este­­ chemat să cunoască textul legii şi să aibă cultură juridică ; el este chemat si apreciez« faptele aşa cum i se înfăţişează, şi cântă­­rească dovezile care vorbesc îm­potriva sau pentru un inculpat, să priveghere­­a dreptatea şi nu­mai dreptatea să se facă. El tre­bue să fie drept şi obiectiv ; cine este vinovat să fie pedepsit, cine este nevinovat să fie achitat. Dar judecătorul popular nu va putea să nu se uite şi la persoa­na inculpatului, la categoria so­cială din care face parte, la me­diul din care vine la împrejură­rile care l-au împins si comită infracţiunea. Hotăriri ca cele pe care oratorul le-a semnalat, când o femeie de la ţară a căpătat doi­­ ani închisoare, pentru că a Incăr-! cat cu 36 bani preţul la un pu iar un mare speculant găsit cu 3600 kgr. lână dosită a fost, de ACEIAŞI INSTANŢA, condam- ] nat doar la o amendă, asemenea­­ hotăriri judecătorul popular nu va da ! Nu va putea, nu va tre­bui să dea. Judecătorul popular va trebui să fie exemplu de cinste Judecătorul popudiar va trebui spor să fie exemplu de cinste­­nefăcându­-se influenţat de ni­­meni şi de nimic. El va avea permanent conştiinţa răspunderii faţă de cei cari l-au ales, ca şi faţă de legile democratice ale ţării. Va trebui să fie demn în viaţa lui ca judecător, dar demn si hi viaţa lui privată. Va cola­bora cu judecătorul ne profesie­­fără ca prin aceasta să a* lase intimidat a*u influenţat. Judecătorul popular, dealtfel e* şi judecătorul de cariera, în nouă sistem al legii, va fi un judecător activ, adică va iefer­­veni atunci când socoteşte nece­sar pentru a cere completarea dovezilor, pentru a a înlătura mar­torii mincinoşi, căutând ca drep­tatea să apară la lumină. Judecătorul popular trebue să-şi îndeplinească cu conştii­nţ­eiozitate sarcina, să fie prezent totdeauna la şedinţe, să fie punctual. El trebue să ferească ca mersul houii justiţii să su­fere din neglijenţa lui. In sfârşit.. judecătorul popular va păstra secretul deliberării, ca pe un secret profesional. Acea­stă oblgaţie nu.l va împiedica insă. ».‘unei când observă o nere­­guli.rita­te. să semnalez« fie di­rect şi confidenţial Ministrului Justiţiei, fie inspectorului jude­­cătoresc care va face legătura în­­tre nouile instanţe de judecată şi Ministerul de Justiţie. In partea ultimă a expunerii, tovarăşul Lucreţiu Patraşcanu a anunţat că în ter­men de 2 săptămâni vor avea, loc în ca­drul sindicatelor, ale­­geri pentru judecăto­rii populari. . Amintind luptele din trecut ale ceferiştilor pentru izbânda cla­sei muncitoare, lupte în fruntea cărora a stat tov. Gh. Gheorghiu. , Dej, vorbitorul şi-a încheiat cu­vântarea exprimându-şi credinţa că judecătorii aleşi de ceferişti... vor sta cu cinste în fruntea jus­tiţiei­­ populare. (Aplauze puter. . nice). ★ In ntwnele .ceferiştilor. gov. Mar­ca Alexandru­­« Vlădăş­­cohi, preşedintele K­indicatului C.­­F. R. şi-au luat angajamen­tul de a sprijini din toate pu­terile justiţia nouă, democrată, hotărând să aleagă judecători populari dintre cei mai con­ştienţi şi Prai cinstiţi ceferişti.­­★ La Malaxa şi Vulcan au lu­­rat loc. m­eetinguri asemunif­­icari. Vorbitori au fost Gh. Stere, prim preşedinte a al Curţii de Apel şi avocat St. Nitul.esm. d.pruiat. COMITETUL NAŢIONAL PENTRU OCROTIREA COPILULUI şi-a început activitatea Săptămâna Copilul­ui. Centrele de lapte La sediul său central dim Ca­sa Griviţei, C. N. C. a con­vocat ziariştii din­ Capitală îm­­fc*’o conferinţă de presă. D-na Gabriela Bernacki, secretara general­ă a GN.G a spus între altele: Spre deosebire de CARS, care a avut un scop şi o dura­tă limitată, Comitetul Naţional pentru Ocrotirea Copilului are un obiectiv nelimitat în­ timp şi care tinde să cuprindă în­treaga ţară. Problema sănătăţii copilului din ţara noastră — sănătate fi­zică şi morală — este pentru prima oară privită în ansam­blul ei şi Guvernul nostru este primul care, călăuzit de princi­pii real democrate — fi­-a în­scris în program rezolvarea ei pornind hotărît la drum. COMITETUL NAŢIONAL PENTRU OCROTIREA COPI­LULUI, cu toate posibilităţile pe care le are, cu toate ener­giile pe care va şti să le po­larizeze în jurul său, se pune în slujba realizării ocrotirii co­pilului din ţara noastră, tin­zând să devină forul coordo­nator planificator şi îndrumă­tor în activitatea tuturor orga­­nizaţiiunilor şi instituţiilor cari se ocupă cu problema copilului Munca va fi vastă şi grea. De aceea dorim să-i imprimăm de lanceput un caracter de seriozitate şi de temeinicie — am putea spune chiar ştiinţi­fic — încercând să mobilizăm în jurul nostru toate elemente­le capabile să contribue la ne­tezirea drumului, la învingerea greutăţilor şi la reuşita noa­stră. Deşi abia ne-am constituit şi­­ suntem încă în curs de organi- i­zare, începem activitatea prin 1. două mari acţiuni: 1) Primă acţiune de mare , amploare — proprie Comitetu­lui National pentru Ocrotirea Cop­lului — este „SAPTAMA­­NA COPILULUI”, care str va­­ desfăşura intre 6-14 Decembrie ori. Unul din obiectivele urmă­rite prin această acţiune este şi acela de a aduce în atenţia­­ maselor largi populare proble­ma copilului în ansam­bl­u ei, de a deştepta simţul datoriei pe care trebue să-l avem faţă de copiii noştri, faţă de genera­ţia de mâine, — şi de a mobi­­liza întregul popor în spriji­nul ocrotirii copilului, în vede­rea creării unei vieţi mai bune generaţiilor viitoare, in care copiii noştri să devină sănătoşi, harnici, cinstiţi şi demni cetă­ţeni ai ţării noastre pornită ferm pe drumul progresului, al libertăţii şi păcii. 2). Distribuirea celor 400,660 raţii zilnice, timp de şase luni, constituind ajutorul cu care Gu­vernul nostru , în urma­­in­venţie, încheiată cu O. N. U. vine în sprijinul copiilor celor mai lipsiţi, mai slabi şi mai subnutriţi. Bazându-se pe a­­portul de muncă al organiza­­ţiunilor demoocratice şi în spe­cial al femeilor, noi organizăm această distribuire, veghind la bunul mers al acestei acţiuni Câteva din centrele de fapte din Bucureşti au şi luat­ fiinţă. Sperăm că în săptămâna care vine, vom putea cuprinde toate centrele programate în Bucu­reşti şi apoi celelalte centre programate pe întreg cuprinsul ţării. S-au dat apoi diferite suges­tii din partea ziariştilor şi­­au pus diferite întrebări la­ care d-na Bernacki a răspuns amă­nunţit. Noul trenuri puse în circulaţie D­recţiunea Generală O F. R­ face cunoscut că începând de la 1 Decembrie 1947 se pune in cir­­culaţie una pereche trenuri de persoane 3676 şi 3666 între Sf Gheorghe-Breţcu cu plecarea din Sft. Gheorghe ora 9.3® sosirea Breţcu ora 11,10 şi plecarea din Breţcu ora 15,20. sosirea la Sft. Gheorghe ora 18,35-Tot cu aceia? nat» trenul de persoane nr. 2064 dintre Sighi­­şoara—Braşov, ce face oficial de cursă de personal, ne anulează şi se pune în­­ circulaţie­­trenul cursă de personal 3404 îrtre Si­­ghişoara — Braşov, cu plecarea din Sighişoara ora 1,65 sos.re» Brașov ora 5.40.

Next