Scȃnteia, august 1949 (Anul 18, nr. 1492-1516)

1949-08-01 / nr. 1492

VIAŢA DE PARTID Organizata de baza a unei Gospodarii Agricole de Stat Gospodăria de Stat Chir­nogi-Ilfov aşezată aproape de Dunăre, cuprinde o supra­faţă largă de pământ de a­­proape 5.000 ha., având sub­­secţii şi în comunele dimpre­jur la Prundu, Căscioare şi Olteniţa. Din aceste supra­feţe, 1800 ha. constitue teren arabil. De curând a început la G.A.S. Chirnogi, campania de strângere a recoltei. Cele 5 maşini secerători - legători, înaintând cu repeziciune in holdele bogate au secerat în primele 4 zile până la 220 ha. Pe urma strângătorilor de snopi, 8 tractoare desmiriştesc ogoarele cu arătură de mică adâncime, pregătindu-le pen­tru nouile arături de toamnă. Recolta de acuma, de două ori mai frumoasă decât a gospodăriilor ţărăneşti indivi­duale din jur, este pildă vie a rodniciei pământului semă­nat cu seminţe selecţionate şi lucrat pe întinderi mari cu mijloace mecanice. învăţând din experienţa campaniilor trecute, organi­zaţia de bază s-a îngrijit din vreme de pregătirea acestei campanii de recoltare. Cu mult timp înainte, oamenii au fost mobilizaţi ca toate maşinile şi uneltele să fie reparate şi revizuite. In cola­borare strânsă cu direcţiunea şi cu comitetul sindical, s’a e­­laborat un plan amănunţit asupra felului în care se vor desfăşura lucrările şi cum vor fi repartizate braţele de muncă. Datorită bunei organizări a întrecerii, aceasta a con­stituit un puternic imbold pentru muncitori, întărind responsabilitatea lor în muncă și elanul în campania de recoltare. Iată, de pildă, tânărul tractorist Marin Be­­culea, cunoscut până atunci ca un element nedisciplinat, a chemat la întrecere, cu cu­raj pe cei mai buni tracto­riști ai Gospodăriei: agitato­rul Gavrilă Paida şi Iosif Sauca. In focul întrecerii, el a renunţat la beţie, la bătăi şi alte manifestări nesănă­toase şi ţinând pasul cu cei doi fruntaşi, a reuşit chiar să-i întreacă cu puţin, încă din primele zile ale campa­­­niei de desmiriştire. Cu toate aceste părţi bune ale pregătirii şi organizării campaniei de recoltare, ea are slăbiciuni destul de seri­oase. In primul rând negli­jarea măsurilor de pază şi in rândul a! doilea slaba pregă­tire a muncii de agitaţie po­litică de massă pe timpul campaniei. Organizaţia de bază s’a se­sizat de prima slăbiciune, a­­flând despre un incendiu iz­bucnit la Olteniţa din negli­jenţa unui tractorist, incen­diu care a mistuit câteva va­goane de paie. Imediat biroul organizaţiei de bază s-a adu­nat sfătuindu-se asupra mă­surilor care trebuesc luate. Responsabilul secţiei de câmp. cov. Vlăsceanu Ştefan a fost însărcinat să facă o prelu­crare în adunarea generală asupra problemei vigilenţei. In urma acestei adunări, peste douăzeci de tineri s’au angajat în mod voluntar să asigure paza de noapte şi se­curitatea câmpului pe timpul campaniei de recoltare. Pro­blema vigilenţei a devenit în acelaş timp o preocupare a tuturor muncitorilor de la Gos­podărie. Sarcina organizării şi controlului măsurilor de pază şi securitate a fost în­credinţată subdirectorului Gospodăriei. A doua slăbiciune în orga­nizarea şi stimularea munci­lor agricole din timpul cam­paniei de vară priveşte orga­nizarea agitaţiei politice, atât în cadrul Gospodăriei, cât şi în afara ei, în rândurile ţă­ranilor muncitori. In această privinţă, biroul organizaţiei a arătat o condamnabilă de­lăsare în muncă, mai ales dacă avem în vedere succe­sele obţinute în munca de agitaţie în prima jumătate a acestui an. Iată de pildă, o realizare de seamă obţinută astă primă­vară la orezărie. Această orezărie de 400 ha. con­stitue titlul de mândrie al Gospodăriei. Peste 3000 de oameni au fost mobilizaţi în toamna trecută la lucră­rile de amenajare a ei pe su­prafeţe întinse acoperite în trecut numai de stufărie şi trestie de baltă. Pe întinderi de sute de hectare puternicele tractoare S.T.Z. ale Gospodă­riei au pornit duduind să des­ţelenească aceste locuri ex­trem de fertile. Tractoarele înaintau metru cu metru în urma zidului de flăcări care mistuiau păpurişul uscat. Brazdele noui se răsturnau calde şi fumegânde pe urma plugurilor. Pentru ferirea de inundaţii s’a construit un zid puternic de 19 km. lungime. Când s’au început lucrările de repicat a orezului cu cei 700 de muncitori agricoli, în mare majoritate fixisiţi de ex­perienţă, s’au ivit numeroase dificultăţi. La aceasta s’a a­­dăugat greşala că introduce­rea normelor de lucru a fost aplicată in mod birocratic, fără o serioasă muncă de lă­murire. Muncitorii agricoli auzind de norma de 1 ha, pentru 45 de oameni şi cre­zând că nu vor putea s’o rea­lizeze, au dat semne de des­curajare. Organizaţia de bază a por­nit imediat acţiunea de lămu­rire. S’a făcut o largă prelu­crare cu toţi muncitorii asu­pra însemnătăţii lucrării pen­tru economia naţională şi apoi asupra rostului introducerii normei de lucru, arătându-li­­se avantajele practice pe care ei le pot avea şi metodele teh­nice de muncă. A fost adus acolo un colectiv de agitatori pentru a organiza întrecerea socialistă pe echipe. In urma acestei intense munci de agi­taţie, lucrătorii au pornit cu elan la întrecere. Pe o tabelă principală erau trecute în fiecare seară tot mai multe echipe care izbuteau să atingă şi să depăşească norma de lucru. Intre echipele fruntaşe s-a evidenţiat curând echipa plină de avânt patriotic a tinerei lucrătoare Alexandrina Geor­­gescu de numai 19 ani. De 5 ori în cursul unei săptămâni, echipa ei a fost în fruntea­­ tabelului, atingând uneori de­păşiri de normă până la 60- 79®/o. In ultima zi a săptă­mânii ea a fost nevoită însă să cedeze locul întâi, unei alte echipe. Plină de ambiţie Alexandrina Georgescu a adu­nat repede fetele din echipă şi Ie-a vorbit cu însufleţire până când a izbutit să le con­vingă să vină la orezărie Du­minică dimineaţa şi să lucreze in mod voluntar până când vor depăşi echipa care le-a luat-o înainte. Zis şi făcut. Echipa a venit a doua zi şi lucrând cu un elan nestăvilit şi-a recâştigat locul de cinste pe tabela întrecerii. Până la terminarea campaniei, echipa a lucrat mereu cu aceeaşi în­sufleţire, obţinând o medie generală de 30V% peste normă, ceea ce le-a adus un spor egal şi la salarizare. Un alt exemplu bun de agi­taţie politică eficace dusă atât în interiorul Gospodăriei cât şi în afară este acela al tâ­nărului mulgător Iorga Ştefan de 22 ani. In întâmpinarea zilei de 1 Mai mulgătorii dela G.A.S. Chirnogi erau în în­trecere cu mulgătorii dela G.A.S. Dudeşti, Stelnica-Ialo­­miţa. In cadrul acestei între­ceri s’a dus o vie muncă de agitaţie. In gazetele de perete de la grajduri s’au scris­­ arti­cole despre problemele îmbu­nătăţirii muncii de către în­săşi mulgătorii de vaci. Agita­torul Iorga Ştefan a prelucrat cu ceilalţi mulgători broşura „Colhozul Tractor” din biblio­teca Gospodăriei, explicând metodele de lucru ale unei mulgătoare fruntaşe colhoz­nice. In urma acestei întreceri mulgătorii au reuşit să ob­ţină o creştere a producţiei de lapte dela 32 vaci, dela 220 la 300 l. pe zi. In timpul acesta a fost adusă în graj­dul lui Iorga Ştefan o vacă roşie de stepă cumpărată de la un ţăran din Olteniţa. Cunos­când calităţile superioare ale acestor vaci, tânărul mulgă­tor a reuşit să ridice în scurtă vreme producţia ei de lapte de la 8 la 24 litri pe zi. Vestea succesului a fost popularizată de agitatori. Dar ţăranii muncitori, între cari şi cel care vânduse vaca, nu voiau să-l creadă. Tov. Iorga Ştefan i-a chemat atunci în­­tr’o zi la Gospodărie şi le-a demonstrat în faţa ochilor că „Aluniţa” cea roşie este în stare într’adevăr să dea cei 24 litri de lapte pe zi. El le-a explicat totodată că aceasta se datoreşte bunei îngrijiri, hranei raţionale şi ştiinţifice, nefolosirii la muncile grele de tracţiune, etc., condiţii care în mica gospodărie ţărănească individuală apăsată de mul­ţimea muncilor şi a nevoilor, nu se pot obţine. Pentru acea­sta e nevoie de reunirea lor în puternice Gospodării Colec­tive unde se pot aplica toate învăţăturile ştiinţei înaintate sovietice. In ultima vreme însă, mun­ca de agitaţie a fost lăsată să lâncezească. Din cauza a­­ceasta şi întrecerea dintre crescătorii de vite, dintre e­­chipele de la grădinărie şi o­­rezărie, a pierdut din elan, sau a încetat complect. Nici întrecerea pornită recent în­tre tractorişti şi secerători nu este susţinută de o muncă puternică de agitaţie. Rezul­tatele obţinute zi de zi nu sunt urmărite şi popularizate de către agitatori, prin gazeta de perete, prin ediţii fulger sau tabele cu grafice. Munci­torii nu cunosc mersul în­trecerii şi nici nu sunt sti­mulaţi în muncă. Prilejuri ca recoltarea celor 20 ha. de grâu iarovizat, care au dat o foarte bună recoltă, sunt lăsate fără o temeinică prelucrare în massă. Aceasta este cu atât mai grav cu cât ţăranii muncitori din împre­jurimi s’au interesat tot tim­pul de soarta grâului „care a fost ţinut la ghiaţă” toată iarna. Este clar că organizaţia de bază nu îndeplineşte o sarcină centrală pusă în faţa Gos- j podăriilor Agricole de Stat de '­ către C C. al Partidului şi a-­j nume de a fi un focar de a- 1­gitaţie în regiune, convingând : ’ în mod practic pe ţăranii: jj muncitori asupra superiorită- ; I ţii cultivării cu mijloace m­e- * canice şi ştiinţifice a unor în­tinderi mari de pământ. Numai lichidând aceste slă­biciuni, organizaţia de bază va­­ face din G.A.S. Chirnogi o­­ bază puternică de sprijin în lupta pentru transformarea socialistă a agriculturii noa­stre. Anca Alexandru Maşina trece prin satele se­­cueşti din judeţul Odorhei Pe drumul spre comuna Vlahiţa, urechea începe să prindă un murmur surd care­ se aude nelămurit în depăr­tări. Cu cât te apropii de comună sgomotul se deslu­şeşte mai mult . E un duduit de motor, cântă maşinile uzinei „Vlahiţa”. E veche povestea uzinei si­derurgice „Vlahiţa”. Şi poves­tea ei se împleteşte strâns cu viaţa frământată a muncito­rilor din partea locului. Clă­dirile uzinei sunt mici, cenuşii, vechi de 70-80 de ani. Dar alături se văd stivele de că­rămizi roşii, movilele de ci­ment argintiu, zidurile tinere ale nouilor construcţii care cresc neîncetat. Spre deal, oa­menii zoresc la terminarea nouilor locuinţe muncitoreşti. Zoresc înfriguraţi ca şi to­varăşii lor dinăuntrul uzinei. Mijeşte viaţa nouă prin locu­rile bătrânei uzine. Aşa şi-a făcut apariţia, în viaţa uzinei, sutana preotului catolic ■ ■■ — „In 1932 ne ajunsese la as­cuţitul exploatării patroni­lor, — povesteşte muncitorul Andrasz Ferencz Palia. Şi, în frunte cu muncitorii comu­nişti, am hotărît să intrăm în grevă. Dar câţiva trădători social-democraţi de dreapta au făcut ca în cele din urmă greva aceasta să nu reuşea­scă. Şi mai crâncenă s’a înte­ţit asuprirea. Mulţi dintre noi n’au mai putut intra în fabri­că; prigoniţi, au plecat prin alte meleaguri să-şi caute de lucru. Unii au rămas prin va­lea Prahovei,­ alţii s’au risipit prin alte regiuni. Dar după 7—8 ani dorul ne-a răzbit. Ne-am înapoiat la Vlahiţa. Am regăsit aceeaşi viaţă posomo­rită, de închisoare, între zi­durile uzinei. Exploatarea era tot atât de sângeroasă. Moc­nea revolta din sufletul no­stru ca jăratecul pe sub ce­nuşă". Când în 1940 fasciştii hor­thyşti şi-au întins ghiarele şi aici, capitaliştii au prins şi mai mult curaj; se simţeau în largul lor. Şi atunci, pentru a destră­ma conştiinţa revoluţionară a muncitorilor, pentru a zăgă­zui avântul crescând de lup­tă al muncitorilor, exploatato­rii şi-au chemat în ajutor a­­liaţii lor credincioşi. Aşa şi-a făcut apariţia între zidurile şi în viaţa uzinei Vlahiţa, sutana preotului catolic Török Fran­­cisc. Instalat în clădirea fabricii, Török Francisc a început să-i „îndrumeze sufleteşte" pe muncitori, căutând să-i coru­­pă, propovăduind „iubirea” şi supunerea faţă de exploata­tori. Török Francisc a ajutat organizaţiei fasciste, aşa zisă „sindicală", N.M.K. să-şi în­tindă pânza de păianjen. Socotelile patronilor au dat insă greş. Cu toate ameninţă­rile şi pedepsele care atârnau asupra celor care nu voiau să intre în organizaţia fascistă N.M.K. cu toate îndemnurile viclene ale preotului catolic, cei mai mulţi muncitori au re­fuzat ferm să facă parte din­­tr-o asemenea organizaţie tră­dătoare şi au demascat-o cu hotărîre. Drept pedeapsă cei mai dârzi şi hotârîţi dintre ei au fost apoi trimişi pe front. Preotul catolic Török Fran­cisc, unealta stăpânilor fa­bricii, nu a isbutit să stingă ura muncitorilor faţă de cei ce-i exploatau, voinţa lor de luptă pentru un trai mai bun. „Uzina treb­ui să trăiască, trebue !” Când în drumul lor victo­rios Armatele Sovietice au eli­berat şi regiunile secueşti, patronii fabricii „Vlahiţa” au fugit înspăimântaţi, jefuind şi pustiind fabrica, ducând cu ei instalaţiile, maşinile demontabile, curelele de transmisie... „Trebue să facem ceva!” — îşi spuneau intre ei muncitorii membri de Partid. „Vin alte timpuri. Pentru ele uzina trebue să trăiască, trebue !”. Şi zi de zi noui tovarăşi se alăturau lor. „Degeaba vă frământaţi — le spunea in timpul acesta Török Francisc. A plecat ca­pul, — aţi rămas numai voi, mâinile oarbe. Voi, proşti şi neştiutori nu veţi putea face nimic fără stăpânii plecaţi şi fără mintea lor trează. Nu s’a mai pomenit ca muncitorii să poată conduce o fabrică. Lă­saţi totul aşa, baltă”. Dar vorbele-i cădeau în vânt. Mihály Iosif, András Ferencz şi mulţi alţii s’au pus pe muncă. Au construit o roa­tă de lemn şi cu ajutorul unei căderi de apă au pus în mişcare turbina electrică. Cu­relele de transmisiune au fost înlocuite cu curele făcute din cânepă. Alţi muncitori au plecat în pădure şi au pre­gătit cărbunele necesar. In felul acesta au lucrat muncitorii mai bine de două luni de zile, fără nici un sa­lariu, însufleţiţi de conştiinţa lor muncitorească, de dragos­tea lor faţă de uzina care nu mai era a jefuitorilor, de dra­gostea pentru Patria liberă. Şi într’o bună zi în uzină a răsunat iar cântecul vieţii: motoarele au pornit să du­­due. Dar preotul catolic Török nu se lăsa. Când muncitorii rsrmframau şedinţe pentru dis­cutarea problemelor de pro­ducţie, el organiza şedinţe de „actio catolica” (organizaţie de agitaţie reacţionară a Va­ticanului) căutând să-i rupă pe muncitori de la şedinţele şi preocupările lor, încercând să semene demobilizarea in rân­durile lor. Şi pe măsură ce creştea producţia fabricii, creştea şi ura lui Török Fran­cisc. Dar şi înverşunarea muncitorilor. Aşa au alungat muncitorii unealta duşmanului Seceta din 1946, care a pâr­jolit Moldova s’a abătut şi asupra regiunilor secueşti. La Vlahiţa munca grea de topi­torii şi turnători, muncitorii o duceau îndurând cea mai cum­plită foamete. Unii au ajuns să mănânce frunze de copac. In timp ce populaţia suferea cumplit, preotul catolic Török Francisc e un sabotor. „ştim credincioşii catolici pe care a continuat să-i jecmănească şi-a cumpărat un porc gras, făină, zahăr şi atâtea altele, încât doar din auzite mai ştia că e secetă. Totodată, îndem­nurile lui de a nu munci de­veniseră făţişe. „Până când să-l mai răb­­dăm noi în fabrică ? — au început să se întrebe mun­citorii, printre care erau mulţi de religie catolică. Török Francisc e un sabotor, ştim cu toţii de mult că slujeşte interesele duşmanilor noştri!“ „Nu ne trebuesc aici cozi de topor, unelte ale exploatatori­lor”. „Să plece“. „Mâine”. Astfel au alungat munci­torii uzinei „Vlahiţa” unealta duşmanului de clasă. Patriotism fierbinte Din rândurile lor se ridică azi inovatori şi fruntaşi în producţie. Şi un loc de cinste printre aceşti fruntaşi îl o­­cupă fostele ţărănci munci­toare Sándor Reghina şi Egyed Rozalia, azi lucrătoare care depăşesc cu procente în­semnate normele la turnă­torie. Ele, ca şi mulţi alţi ţărani muncitori, au trecut peste vorbele veninoase ale preotu­lui catolic Török care — ştiind că munca in fabrică va face din ei luptători mai dârzi, mai înaintaţi — „sfătuia” pe ţăranii muncitori să nu se an­gajeze în uzină. Fabrica şi-a mărit cu mult capacitatea, de la 500 munci­tori, câţi cuprindea în vremu­rile exploatării capitaliste, — la 1600. Şi muncitorii luptă cu abnegaţie, pentru îndeplinirea şi depăşirea Planului de Stat, însufleţiţi de patriotism fier­binte. Un exemplu viu îl consti­tue faptele muncitorilor dul­gheri şi zidari din uzină. Nu lipsea mult furnalului ca să se dărâme. Necugetata lui întrebuinţare de către capita­lişti şi nerepararea sa înde­lungată aduseseră furnalul în situaţia de a fi scos din func­ţiune. Din pereţii crăpaţi se prăbuşeau bolovani, amenin­ţând să strivească pe cei care ar fi intrat în furnal pentru lucrările de reparare. Patru dulgheri, cu riscul propriei vieţi, au început să urmeze furnalul pe dinăuntru cu doage de lemn, pentru ca zidarii să poată intra şi săi înceapă repararea. Şi pentru a nu se pierde nici timp, n’au­­ aşteptat ca furnalul să se ră-­ cească bine. Timp de 36 ore, în şir, cei patru dulgheri Deak Francisc, Horvath Albert, Ba­­­lint Rezsö şi Gergely Fran­cisc, au jucat la o temperatu­ră de 40 grade. Apoi au intrat în furnal şi au început con­solidarea lui, cei trei zidari: Lado Albert, Balasz Martin şi Bencze Martin. Acum lucrările sunt în continuare — dar­ partea cea mai grea a fost terminată. Şi nimic, — nici greutăţile,­­ nici lipsurile, nici uneltirile duşmanilor printre care la loc de frunte stau preoţii ca­tolici—nu va putea opri viaţa nouă, luminoasă care creşte şi prin aceste meleaguri ale Odorheiului. i Éva Szabó m i ii ui oi mm SCÂNTEIA Nr. 1492 ELENA PAVEL neînfricată luptătoare pentru cauza clasei muncitoare 1 August 1943...Primul bom­bardament anglo-american, asupra Ploeştiului. Un avion, încărcat cu bombe incendiare, se prăbu­şeşte peste clădirea închi­sorii care e cuprinsă de vâl­­vătaele focului. In închisoare se află zeci de femei — unele chiar cu copii. Printre ele este şi Elena Pavel, luptătoare comunistă, condamnată de regimul fas­cist antonescian la 25 de­ ani muncă silnică. Arătân­­du-şi pentru ultima dată spi­ritul de abnegaţie şi sacrifi­ciu care i-a caracterizat în­treaga viaţă, Elena Pavel în­cearcă să salveze de la moarte femeile şi copiii, dar ea însăşi îşi găseşte sfârşitul în flăcări. De mic copil, Elena Pavel a primit o educaţie democra­tică ; ea a învăţat să iubească libertatea, să urască pe asu­pritorii şi exploatatorii oame­nilor­­muncii, să lupte pen­tru nimicirea exploatatorilor Elene Pavel reuşeşte, în pofida grelelor lipsuri mate­riale în care se sbătea fami­lia ei, să se înscrie în Univer­sitatea de la Iaşi. Aci, prin intermediul grupurilor de stu­denţi revoluţionari, cunoaşte mişcarea muncitorească şi se avântă cu entuziasm în luptă, înrolându-se în rândurile Uni­unii Tineretului Comunist. In 1935, ea cade în ghiarele Siguranţei burghezo-naosie­­reşti, fiind apoi întemniţată pe patru ani şi jumătate, în închisoarea dela Dumbrăveni. De la Partid, de la tovarăşa Ana Pauker care transfor­mase temniţa într-o adevă­rată universitate marxist-leni­­nistă, Elena Pavel primeşte o temeinică educaţie revoluţio­nară. Voinţa de luptă, încre­derea în victoria cauzei prole­tariatului, spiritul de jertfă cresc şi se călesc în inima tinerei luptătoare comuniste. Ieşită din închisoare, ea şi-a continuat activitatea în cadrul Ajutorului Roşu, orga­nizaţie a Partidului, care avea ca sarcină să aducă sprijin material şi moral luptătorilor comunişti şi antifascişti din închisori. In 1942, Elena Pavel e a­­restată de Siguranţa fascistă a lui Antonescu. Cumplitele schingiuiri la care este supusă nu-i pot descleşta buzele. Elena Pavel nu-şi trădează tovarăşii. Este condamnată la 25 de ani muncă silnică şi transportată la închisoarea de la Ploeşti, unde a murit eroic la 1 August 1943. Exemplul vieţii acestor luptători neînfricaţi e im­bold oamenilor muncii din ţara noastră, care luptă azi pentru înfăptuirea luminosului ideal pentru care şi-a dat viaţa Elena Pavel şi atâţia alţi eroi şi martiri ai clasei muncitoare şi ai avantgardei acesteia: construirea socialis­mului. Un alt lot de copii s’a întors din coloniile de vara Vineri şi Sâmbătă s’au reîntors în Bucureşti 2600 copii ai munci­torilor din Capitală, plecaţi prin grija Partidului şi a Guvernului în coloniile de vară, la munte şi la mare. Ei au fost întâmpinaţi pe pero­nul gării de reprezentanţi ai Mi­nisterului Sănătăţii, activiste ale U.F.D.R.-ului, surori de ocrotire şi cantiniere ale Crucii Roşii. Copiii au coborât din vagoane cântând voioşi — veseli de minu­nata vacanţă petrecută. Astăzi se vor desfăşura Mari serbări organizate de Comitetul Provizoriu al Capitalei Azi vor avea loc mari serbări populare organizate de Comite­tul Provizoriu al Capitalei la ştranduri­ şi cabanele de la lacu­­rile Băneasa, Floreasca şi He­răstrău. Printre alte competiţiuni spor­­tive, se vor disputa cu acest prilej probe ale campionatelor populare de nataţie. Un bogat şi variat program artistic se va desfăşura la toate cabanele unde au loc serbările. Numeroase ansambluri artis­tice între care ANSAMBLUL C. G. M. şi ANSAMBLUL AR­MATEI, actori şi cântăreţi, vor contribui la reuşita acestor ma­nifestări. Recomandăm agi­­tatorilor următoare­le materiale: — Articolul de fond Pentru agitatorii din în­treprinderi — La fabrica de încălță­minte „Talpa” s’a introdus o metodă de lucru „pe bandă“. pag. 2-a Pentru agitatorii dela sate — Călătoria în U.R.S.S. ne-a adus un mare folos. pag. 2-a — Prin meleagurile Vla­­hiţei din Odorhei, pag. 3-a Comitetul Provizoriu al Capitalei invită cetăţenii cari au nevoie de extrase de la Oficiile de Stare Civilă, — în vederea ob­ţinerii Buletinului de Iden­titate, — să se prezinte ţinând seama de progra­marea străzilor, ce se face anticipat de către Circumscripţiile de Miliţie. Această măsură va duce la evitarea aglome­raţiilor. 5 Cu un zel extraordinar, banda de naţionalişti bur­ghezi Tito şi comp. transformă Iugoslavia într’o imensă în­chisoare a popoarelor. Teroa­rea lui Tito-Rankovici întrece în sălbăticie pe cea hitlerista. Rankovici şi sângeroşii săi aghiotanţi din conducerea U.D.R.-ei (poliţia secretă) , îşi imită cu zel maeştrii: Him­mler şi compania. Asasinatele de comunişti, de patrioţi se ţin lanţ. In întreaga ţară se fac arestări masive, închisorile gem de luptători revoluţio­nari. Zidurile lor sunt din nou stropite de sângele mun­citorilor. In popor se spune : „s’au întors zilele negre ale ocupaţiei”. Pe semne că banda titoistă vrea să facă o primire „cum se cuvine” misiunii de experţi ai Băncii Internaţionale de la Washington, care şi-a anun­ţat sosirea în Iugoslavia în luna August. Este vorba doar de un împrumut de 50 de milioane dolari şi se ştie că acolo unde pun piciorul mo­­nopoliştii americani, prima condiţie este „curăţarea tere­nului de comunişti”. Spea­­kerii posturilor de radio apu­sene au şi subliniat — făcând parcă cu ochiul — că impe­rialiştii americani îşi trimit experţii pentru a cerceta „cum vor fi folosite investi­ţiile”. De când cerşeşte Tito a­­cest avans dela patronii săi! Câte plecăciuni n’a făcut ca să fie şi el trecut în rând cu Tsaldaris, cu de Gasperi, cu Franco şi să fie şi el miruit cu faimosul „ajutor american” ! Şi acum, acum când­ se a­­propie sorocul, trebue să arate patronilor săi că pot miza pe el. El vrea să le ascundă că şi-a pierdut popularitatea, că regimul său trădător se cla­tină sub presiunea mişcării de protest a masselor, că mişca­rea ilegală a comuniştilor iugoslavi, care au rămas cre­­dincioşi internaţionalismului proletar, creşte de la zi la zi, că muncitorii iugoslavi înfo­metaţi şi exploataţi au trecut la greve, că în sânul ţărăni­mii muncitoare mocneşte re­volta împotriva politicii chia­­bureşti a regimului, ci popoa­rele Iugoslaviei urăsc din străfundul inimii lor pe im­perialiştii anglo-americani, că popoarele Iugoslaviei păs­trează o prietenie şi o dra­goste fierbinte Uniunii Sovie­tice care le-a eliberat din ro­bia hitlerista, că fiecare pa­triot iugoslav poartă în inima sa o profundă şi neştearsa dragoste tovarăşului Stalin. Dar cum ar putea această sinistră bandă de trădători ai socialismului şi de agenţi mârşavi ai imperialiştilor­ an­glo-americani să ascundă a­­ceste adevăruri evidente, cum ar putea această gaşcă de politicieni făţarnici să facă din zi, noapte? De aci panica şi furia ne­stăpânită pe care o mani­festă în ultima vreme clica de terorişti şi agenţi imperia­lişti a lui Tito împotriva orică­rei mişcări potrivnice semna­late în ţară. Ea a fost agravată de faptul că situaţia de sa­telit anglo-american a Iu­goslaviei sileşte tot mai mult clica trădătoare titoistă să ia o poziţie făţiş anti-patrio­­tică. Atât timp cât tratativele bandei naţionaliste cu impe­rialiştii anglo-americani se duceau în culise,aparatul de propagandă al lui Djilas se căznea să întreţină in popor iluzia aşa zisei „politici inde­pendente de apărare a inte­reselor Iugoslaviei”. Dar acest joc făţarnic a fost demascat cu o forţă ex­traordinară de nota sovietică in chestiunea tratativelor cu Austria. A reieşit clar că clica lui Tito este gata să renunţe la revendicări naţionale, so­cotite înainte de un INTERES VITAL pentru Iugoslavia, sa­­crificându-le pe altarul poli­ticii privitoare la Austria, a stăpânilor săi anglo-ameri­cani. O altă lovitură nimicitoare a primit Iuda-Tito prin de­mascarea cârdăşiei sale odi­oase cu monarho-fasciştii greci. Căci se ştie cât de scumpă este poporului iugo­slav cauza eliberării poporu­lui grec! Or, agentura contra­revoluţionară a imperialiştilor a mers cu lichelismul politic până la acea mon­struoasă înţelegere cu monar­­ho-fasciştii, în urma căreia au permis hoardelor acestora să treacă pe teritoriul Iugo­slaviei pentru a lovi pe la spate pe eroicii luptători ai Armatei Democrate Greceşti! Aceste fapte odioase ale naţionaliştilor burghezi de la Belgrad au ţintuit la stâlpul infamiei întreaga bandă de asasini în cap cu Tito, duşma­nă de moarte a poporului iugoslav, duşmană de moar­te cauzei eliberării popoa­relor, încă de la 30 iunie, în arti­colul intitulat „STATELE U­­NITE VOR CERE LUI TITO CONCESII POLITICE”, ziarul reacţionar american New York Herald Tribune anunţa în termenii următori aceste viitoare luări de poziţii ale clicii lui Tito: „Pe lângă că vor cere o viitoare clarificare a poziţiei Iugoslaviei faţă de ajutorul dat forţelor comu­niste din Grecia, Statele Uni­te mai intenţionează să ceară mareşalului Tito să-şi schim­­­­be politica faţă de Triest şi Austria”. Abjectul trădător al Iugo­slaviei şi agent imperialist Iuda­ Tito a executat punct cu punct poruncile stăpânilor săi — imperialiştii americani. El aşteaptă acum cu smerenie plata în dolari pentru servi-­­ ciile aduse cauzei aţâţători­lor la război. Toa­te acestea devin tot mai clare poporului iugo­slav. In masse clocoteşte mânia şi ura faţă de mişeii trădători de patrie — titoi­­ştii. De aceea Tito­ Rankovici au pus la ordinea zilei TEROA­REA Cetnici şi ustaşi, foşti agenţi ai Gestapoului şi ac­tuali agenţi ai serviciilor de spionaj anglo-americane flu­tură prin ţară numele fio­roase ale închisorilor con­struite încă pe timpul impe­riului austro-ungar. Simbolul puterii titoiştilor sună sinistru ca Dachau, Oswiecim, Buchenwald, „Ada Cigankca”, „Giuşna uliţa”, „Zabella”, „Petrovaradin , „Costolaţ”, etc. — iată nu­mele închisorilor şi lagărelor de concentrare în care ca şi pe timpul ocupanţilor fascişti sunt svârliţi şi nimiciţi lup­tătorii revoluţionari şi pa­­trioţi iugoslavi. Regimul din aceste închi­­sori şi lagăre este distrugă­tor. In vechea închisoare din Bela Târcva celulele­­ sunt umede, fără lumină, fără aer. Adevărate morminte pentru tovarăşii iugoslavi. Pe jos, piatră rece. Alt loc de dormit nu este. Nici măcar „hârdău” pentru ca întemniţaţii să-şi facă nevoi­le, nu există. Hrana este mizerabilă. Di­mineaţa nu se dă nimic. La prânz o ciorbă de fasole sau de varză dar fără fasole sau varză, cu 200 grame pâine, seara supă de arpacaş cu gărgăriţă. Este meni­ul pre­scris personal de sângerosul Rankovici. Din această cauză, mulţi tovarăşi s’au­­ îmbolnă­vit greu. Ilegaliştilor le-a revenit vechea boală din tim­pul regimului burghezo-mo­­şieresc: tuberculoza.­­ Altora, invalizi din timpul războiului antifascist, li s’au redeschis rănile. Călăii lui Rankovici ţin pe comunişti legaţi în lanţuri cu mâinile la spate, săptămâni întregi. Ei nu reuşesc însă să frângă voinţa lor oţelită de luptă. Deseori, vechile zi­duri ale închisorii din Bela Târcva se cutremură de su­netele puternice ale „INTER­NAŢIONALEI”. Pe pereţi apar inscripţii: „TRAIASCA MA­RELE ÎNVĂŢĂTOR AL PO­POARELOR, STALIN!” — închisoarea Zabella este una din cele mai sinistre. Aci străjuiesc jandarmi din tim­pul lui Nedici, crescuţi de burghezie în spiritul urii ani­malice împotriva comuniştilor. După război, ei au fost nevoiţi un timp să-şi ascundă senti­mentele. Acum, educaţia lor este utilă regimului: ei sunt folosiţi din plin de Rankovici. Primul temnicer, fascistul Pero Jifcovici şi ajutorul său Stanciio se află de 20 de ani aci. Ei au o bogată „experien­ţă”. Desbracă pe comunişti în „pielea goală, îi bat, îi calcă în picioare, ca nişte brute, a­­poi îi aruncă în nişte celule de beton aflate într’o pivniţă în care opt ore pe zi apa se ridică până la genunchi. De acolo, rar ies tovarăşii în viaţă... De un an de zile zace într’o asemenea închisoare genera­­lul-colonel Sreten Jurovici conducător al armatei naţio­nale de eliberar­e a Iugoslaviei şi membru al C.C. al P.C.I. In celula lui nu se ştie niciodată dacă e zi sau noapte. Celula este goală, lipsită chiar de lu­crurile strict necesare uzului propriu. In aceleaşi condi­­ţiuni mizerabile trăeşte tova­răşul Andria Hebrang, condu­cătorul răscoalei populare din Croaţia, membru al C. C. al P.C.I. Nenumăraţi conducători ai partidelor comuniste din Croaţia, Serbia, Muntenegru, nenumăraţi generali, colonei şi alţi ofiţeri-eroi ai luptei de eliberare, activişti comunişti de frunte, profesori universi­tari, intelectuali progresişti, muncitori şi ţărani muncitori sunt întemniţaţi şi supuşi a­­cestui regim de exterminare. Ienicerii sângerosului călău Rankovici aplică celor ares­taţi metodele Gestapoului, de schingiuire ,tortură şi de bă­­tae de joc. Tovarăşii sunt puşi în lanţuri, bătuţi până la leşin, apoi treziţi cu apă rece şi maltrataţi din nou. Cele mai radiate metode ale Gestapoului sunt practi­cate de titoişti: tortura cu curent electric, orbirea şi bă­tăile sălbatece. Oamenii sunt scoşi de la „interogatoriu” in cearceafuri însângerate sau se târăsc pe mâini şi pe pi­cioare. Ei arată ca nişte sche­lete. „ESTE NECESARA O IN­TERVENŢIE RAPIDA PEN­TRU SALVAREA VIEŢILOR NOASTRE” — sună chemarea comuniştilor din închisoarea „Ada Ciganlia”. Arestările se ţin lanţ. Ac­tivişti de partid care-şi ridică glasul împotriva trădării ti­­toiste şi-şi afirmă ataşamen­tul pentru patrie şi pentru cauza internaţionalismului proletar sunt imediat înhă­ţaţi de agenţii U.D.R.-ei şi a­­deseori ucişi fără nicio jude­cată. Deputaţi ai Adunărilor Naţionale sunt ridicaţi de la domiciliu, fără a se ţine sea­ma de imunitatea parlamen­tară. Până şi copiii care-şi arată dragostea faţă de Uniu­nea Sovietică, sunt arestaţi. Un tânăr elev de la o şcoală medie a fost ridicat de un a­­gent al U.D.R. chiar în tim­pul lecţiei. El a dispărut fără urmă. In ultimul timp, titoiştii ucid fără scrupule pe toţi pa­trioţii iugoslavi care au ră­mas credincioşi prieteniei cu U.R.S.S. şi cu ţările de demo­craţie populară. Este cunoscut ordinul tipic nazist al Mini­sterului de Interne al Serbiei adresat agenţilor U.D.R.-ei: „ORICE PERSOANA OPRITA LA FRONTIERA TREBUE CERCETATA SI DACA SE VA CONSTATA CA PERSOA­NA RESPECTIVA ESTE MEM­BRU DE PARTID SA FIE OMORÎTA PE LOC, DAR FARA SGOMOT”. O adevărată orgie de sân­ge a urmat acestor ordine. După ce au asasinat pe ma­rele erou al luptei de elibe­rare şi prieten credincios al U.R.S.S. Şi al democraţiilor populare generalul Arsa Iova­­novici, crimele au urmat fara număr Bestiile fasciste, ge­neralul U.D.R. Savo Iacsimo­­vici şi Carm­en Terovici, au asasinat pe Ilia Bulatovici, se­cretarul Comitetului de a plasa Bielo Polie cu încă 10 tovarăşi, după care asasinii s’au fotografiat deasupra ca­davrelor lor. Nu aminteşte a­­ceasta oare pe canibalii na­zişti care prindeau instanta­nee fotografice reprezentând copii smulşi dela sânul mamei şi ucişi în faţa ei? într’o scrisoare a unor emigranţi iugoslavi se arăta cum în lagărele de concen­trare din Costolaţ, miliţianul Crsta, care fusese cetnic, a luat pe un deţinut politic care i „s’a părut suspect” şi l-a ucis cu două cartuşe, unul în cap, iar altul în inimă. Ţăranii muncitori sunt su­puşi unei prigoane sălbatece. In plasa Radievska, doi ţă­rani săraci care au refuzat să meargă „voluntar” la tăie­rea pădurilor de pe muntele Ter, au fost prinşi noaptea de miliţieni, legaţi şi mânaţi, aşa desculţi cum erau, la tă­iatul pădurilor. In Banatski Karagheorghe­­vo, ţăranii refuzând să se în­scrie cu forţa în aşa zisele „cooperative” conduse de chiaburi şi care constitue a­­devărate focare de jaf şi ex­ploatare chiaburească, au fost chemaţi la comitetul popular, unde li s’a făcut „muncă da lămurire” prin maltratări şi schingiuiri bestiale. Ei au fost apoi desbrăcaţi, legaţi şi lăsaţi goi toată noaptea pe pământul rece ca să se „convingă” sin­guri să vie în cooperativă... Bestiile titoiste nu ştiu ce să mai facă pentru a discre­dita în ochii ţărănimii mun­citoare stindardul socialismu­lui! Pentru a-şi asigura parti­zani credincioşi, clica titoistă foloseşte cele mai abjecte mij­­­loace de corupere. Călăii din aparatul U.D.R. şi din armată care se „disting” sunt avan­saţi cu o repeziciune extraor­dinară. Pentru fiecare patriot sau comunist ucis, un galon — aceasta este practica lui Tito. Salarii fabuloase şi o a­­limentaţie specială ridică „moralul” titoiştilor — în timp ce numeroşi muncitori îndură de foame şi leşină în timpul lucrului. Familiile ce­lor arestaţi pierd cartelele, sunt date afară din casă şi lă­sate pe drumuri. Se fac pre­siuni asupra lor şi se promite mamelor şi soţiilor lor „o via­ţă îmbelşugată” dacă se dezic în mod public de cei arestaţi. Tot mai mult se aseamănă faptele trădătorilor de la Bel­grad cu cele ale prietenilor şi aliaţilor lor, monarho-fasciştii greci. Căci ce deosebire este între crimele monstruoase îm­potriva comuniştilor şi patrio­ţilor săvârşite de călăii Tito- Rankovici şi cele săvârşite de Tsaldaris-Rendis? Clasa muncitoare din ţara noastră, ca şi întregul prole­tariat internaţional şi opinia publică democratică mondială, priveşte cu adâncă revoltă şi mânie teroarea deslăn­uţ­tă de clica de terorişti şi naţiona­lişti burghezi a lui Tito împo­triva comuniştilor iugoslavi care au rămas credincioşi cauzei socialismului şi inter­naţionalismului proletar, care stau hotărît pe poziţia prie­teniei şi alianţei de nedespăr­ţit cu marea Uniune Sovie­tică. Ea vestejeşte cu energie metodele tipic hitleriste la care recurge fracţiunea titoi­­stă-troţchistă care a pus mâna pe conducerea P.C.I. In acelaş timp, muncitori­mea îşi exprimă calda solida­ritate şi frăţeasca simpatie pentru lupta curajoasă, pli­nă de spirit de abnegaţie pen­tru cauza proletariatului şi a Iugoslaviei, pe care o duc a­­devăraţii comunişti iugoslavi în condiţiile terorii fără pere­che a aparatului represiv al lui Tito­ Rankovici. Salut frăţesc comunist de luptă tuturor tovarăşilor iu­­goslavi care înfruntă cu bărbăţie teroarea bestială din cazematele şi lagărele de concentrare ale bandei Tito­ Rankovici. Nimic nu va putea frânge voinţa de luptă a revoluţio­narilor şi patrioţilor iugoslavi care în adâncă ilegalitate făuresc astăzi în Iugoslavia un nou partid comunist cre­dincios marxism-leninismului şi internaţionalismului prole­tar — chezăşia doborîrii clicii trădătoare titoiste şi salvării Iugoslaviei din ghiarele impe­rialiştilor anglo-americani. Nimic nu va putea scăpa banda de asasini a lui Tito de socoteala pe care va trebui s’o dea în faţa poporului iugo­slav. Silviu Brucan Sângeroasa­­eroare antipopulară a Pandel Ini Tito

Next