Scȃnteia, august 1949 (Anul 18, nr. 1492-1516)
1949-08-01 / nr. 1492
VIAŢA DE PARTID Organizata de baza a unei Gospodarii Agricole de Stat Gospodăria de Stat Chirnogi-Ilfov aşezată aproape de Dunăre, cuprinde o suprafaţă largă de pământ de aproape 5.000 ha., având subsecţii şi în comunele dimprejur la Prundu, Căscioare şi Olteniţa. Din aceste suprafeţe, 1800 ha. constitue teren arabil. De curând a început la G.A.S. Chirnogi, campania de strângere a recoltei. Cele 5 maşini secerători - legători, înaintând cu repeziciune in holdele bogate au secerat în primele 4 zile până la 220 ha. Pe urma strângătorilor de snopi, 8 tractoare desmiriştesc ogoarele cu arătură de mică adâncime, pregătindu-le pentru nouile arături de toamnă. Recolta de acuma, de două ori mai frumoasă decât a gospodăriilor ţărăneşti individuale din jur, este pildă vie a rodniciei pământului semănat cu seminţe selecţionate şi lucrat pe întinderi mari cu mijloace mecanice. învăţând din experienţa campaniilor trecute, organizaţia de bază s-a îngrijit din vreme de pregătirea acestei campanii de recoltare. Cu mult timp înainte, oamenii au fost mobilizaţi ca toate maşinile şi uneltele să fie reparate şi revizuite. In colaborare strânsă cu direcţiunea şi cu comitetul sindical, s’a elaborat un plan amănunţit asupra felului în care se vor desfăşura lucrările şi cum vor fi repartizate braţele de muncă. Datorită bunei organizări a întrecerii, aceasta a constituit un puternic imbold pentru muncitori, întărind responsabilitatea lor în muncă și elanul în campania de recoltare. Iată, de pildă, tânărul tractorist Marin Beculea, cunoscut până atunci ca un element nedisciplinat, a chemat la întrecere, cu curaj pe cei mai buni tractoriști ai Gospodăriei: agitatorul Gavrilă Paida şi Iosif Sauca. In focul întrecerii, el a renunţat la beţie, la bătăi şi alte manifestări nesănătoase şi ţinând pasul cu cei doi fruntaşi, a reuşit chiar să-i întreacă cu puţin, încă din primele zile ale campaniei de desmiriştire. Cu toate aceste părţi bune ale pregătirii şi organizării campaniei de recoltare, ea are slăbiciuni destul de serioase. In primul rând neglijarea măsurilor de pază şi in rândul a! doilea slaba pregătire a muncii de agitaţie politică de massă pe timpul campaniei. Organizaţia de bază s’a sesizat de prima slăbiciune, aflând despre un incendiu izbucnit la Olteniţa din neglijenţa unui tractorist, incendiu care a mistuit câteva vagoane de paie. Imediat biroul organizaţiei de bază s-a adunat sfătuindu-se asupra măsurilor care trebuesc luate. Responsabilul secţiei de câmp. cov. Vlăsceanu Ştefan a fost însărcinat să facă o prelucrare în adunarea generală asupra problemei vigilenţei. In urma acestei adunări, peste douăzeci de tineri s’au angajat în mod voluntar să asigure paza de noapte şi securitatea câmpului pe timpul campaniei de recoltare. Problema vigilenţei a devenit în acelaş timp o preocupare a tuturor muncitorilor de la Gospodărie. Sarcina organizării şi controlului măsurilor de pază şi securitate a fost încredinţată subdirectorului Gospodăriei. A doua slăbiciune în organizarea şi stimularea muncilor agricole din timpul campaniei de vară priveşte organizarea agitaţiei politice, atât în cadrul Gospodăriei, cât şi în afara ei, în rândurile ţăranilor muncitori. In această privinţă, biroul organizaţiei a arătat o condamnabilă delăsare în muncă, mai ales dacă avem în vedere succesele obţinute în munca de agitaţie în prima jumătate a acestui an. Iată de pildă, o realizare de seamă obţinută astă primăvară la orezărie. Această orezărie de 400 ha. constitue titlul de mândrie al Gospodăriei. Peste 3000 de oameni au fost mobilizaţi în toamna trecută la lucrările de amenajare a ei pe suprafeţe întinse acoperite în trecut numai de stufărie şi trestie de baltă. Pe întinderi de sute de hectare puternicele tractoare S.T.Z. ale Gospodăriei au pornit duduind să desţelenească aceste locuri extrem de fertile. Tractoarele înaintau metru cu metru în urma zidului de flăcări care mistuiau păpurişul uscat. Brazdele noui se răsturnau calde şi fumegânde pe urma plugurilor. Pentru ferirea de inundaţii s’a construit un zid puternic de 19 km. lungime. Când s’au început lucrările de repicat a orezului cu cei 700 de muncitori agricoli, în mare majoritate fixisiţi de experienţă, s’au ivit numeroase dificultăţi. La aceasta s’a adăugat greşala că introducerea normelor de lucru a fost aplicată in mod birocratic, fără o serioasă muncă de lămurire. Muncitorii agricoli auzind de norma de 1 ha, pentru 45 de oameni şi crezând că nu vor putea s’o realizeze, au dat semne de descurajare. Organizaţia de bază a pornit imediat acţiunea de lămurire. S’a făcut o largă prelucrare cu toţi muncitorii asupra însemnătăţii lucrării pentru economia naţională şi apoi asupra rostului introducerii normei de lucru, arătându-lise avantajele practice pe care ei le pot avea şi metodele tehnice de muncă. A fost adus acolo un colectiv de agitatori pentru a organiza întrecerea socialistă pe echipe. In urma acestei intense munci de agitaţie, lucrătorii au pornit cu elan la întrecere. Pe o tabelă principală erau trecute în fiecare seară tot mai multe echipe care izbuteau să atingă şi să depăşească norma de lucru. Intre echipele fruntaşe s-a evidenţiat curând echipa plină de avânt patriotic a tinerei lucrătoare Alexandrina Georgescu de numai 19 ani. De 5 ori în cursul unei săptămâni, echipa ei a fost în fruntea tabelului, atingând uneori depăşiri de normă până la 60- 79®/o. In ultima zi a săptămânii ea a fost nevoită însă să cedeze locul întâi, unei alte echipe. Plină de ambiţie Alexandrina Georgescu a adunat repede fetele din echipă şi Ie-a vorbit cu însufleţire până când a izbutit să le convingă să vină la orezărie Duminică dimineaţa şi să lucreze in mod voluntar până când vor depăşi echipa care le-a luat-o înainte. Zis şi făcut. Echipa a venit a doua zi şi lucrând cu un elan nestăvilit şi-a recâştigat locul de cinste pe tabela întrecerii. Până la terminarea campaniei, echipa a lucrat mereu cu aceeaşi însufleţire, obţinând o medie generală de 30V% peste normă, ceea ce le-a adus un spor egal şi la salarizare. Un alt exemplu bun de agitaţie politică eficace dusă atât în interiorul Gospodăriei cât şi în afară este acela al tânărului mulgător Iorga Ştefan de 22 ani. In întâmpinarea zilei de 1 Mai mulgătorii dela G.A.S. Chirnogi erau în întrecere cu mulgătorii dela G.A.S. Dudeşti, Stelnica-Ialomiţa. In cadrul acestei întreceri s’a dus o vie muncă de agitaţie. In gazetele de perete de la grajduri s’au scris articole despre problemele îmbunătăţirii muncii de către însăşi mulgătorii de vaci. Agitatorul Iorga Ştefan a prelucrat cu ceilalţi mulgători broşura „Colhozul Tractor” din biblioteca Gospodăriei, explicând metodele de lucru ale unei mulgătoare fruntaşe colhoznice. In urma acestei întreceri mulgătorii au reuşit să obţină o creştere a producţiei de lapte dela 32 vaci, dela 220 la 300 l. pe zi. In timpul acesta a fost adusă în grajdul lui Iorga Ştefan o vacă roşie de stepă cumpărată de la un ţăran din Olteniţa. Cunoscând calităţile superioare ale acestor vaci, tânărul mulgător a reuşit să ridice în scurtă vreme producţia ei de lapte de la 8 la 24 litri pe zi. Vestea succesului a fost popularizată de agitatori. Dar ţăranii muncitori, între cari şi cel care vânduse vaca, nu voiau să-l creadă. Tov. Iorga Ştefan i-a chemat atunci într’o zi la Gospodărie şi le-a demonstrat în faţa ochilor că „Aluniţa” cea roşie este în stare într’adevăr să dea cei 24 litri de lapte pe zi. El le-a explicat totodată că aceasta se datoreşte bunei îngrijiri, hranei raţionale şi ştiinţifice, nefolosirii la muncile grele de tracţiune, etc., condiţii care în mica gospodărie ţărănească individuală apăsată de mulţimea muncilor şi a nevoilor, nu se pot obţine. Pentru aceasta e nevoie de reunirea lor în puternice Gospodării Colective unde se pot aplica toate învăţăturile ştiinţei înaintate sovietice. In ultima vreme însă, munca de agitaţie a fost lăsată să lâncezească. Din cauza aceasta şi întrecerea dintre crescătorii de vite, dintre echipele de la grădinărie şi orezărie, a pierdut din elan, sau a încetat complect. Nici întrecerea pornită recent între tractorişti şi secerători nu este susţinută de o muncă puternică de agitaţie. Rezultatele obţinute zi de zi nu sunt urmărite şi popularizate de către agitatori, prin gazeta de perete, prin ediţii fulger sau tabele cu grafice. Muncitorii nu cunosc mersul întrecerii şi nici nu sunt stimulaţi în muncă. Prilejuri ca recoltarea celor 20 ha. de grâu iarovizat, care au dat o foarte bună recoltă, sunt lăsate fără o temeinică prelucrare în massă. Aceasta este cu atât mai grav cu cât ţăranii muncitori din împrejurimi s’au interesat tot timpul de soarta grâului „care a fost ţinut la ghiaţă” toată iarna. Este clar că organizaţia de bază nu îndeplineşte o sarcină centrală pusă în faţa Gos- j podăriilor Agricole de Stat de ' către C C. al Partidului şi a-j nume de a fi un focar de a- 1gitaţie în regiune, convingând : ’ în mod practic pe ţăranii: jj muncitori asupra superiorită- ; I ţii cultivării cu mijloace me- * canice şi ştiinţifice a unor întinderi mari de pământ. Numai lichidând aceste slăbiciuni, organizaţia de bază va face din G.A.S. Chirnogi o bază puternică de sprijin în lupta pentru transformarea socialistă a agriculturii noastre. Anca Alexandru Maşina trece prin satele secueşti din judeţul Odorhei Pe drumul spre comuna Vlahiţa, urechea începe să prindă un murmur surd care se aude nelămurit în depărtări. Cu cât te apropii de comună sgomotul se desluşeşte mai mult . E un duduit de motor, cântă maşinile uzinei „Vlahiţa”. E veche povestea uzinei siderurgice „Vlahiţa”. Şi povestea ei se împleteşte strâns cu viaţa frământată a muncitorilor din partea locului. Clădirile uzinei sunt mici, cenuşii, vechi de 70-80 de ani. Dar alături se văd stivele de cărămizi roşii, movilele de ciment argintiu, zidurile tinere ale nouilor construcţii care cresc neîncetat. Spre deal, oamenii zoresc la terminarea nouilor locuinţe muncitoreşti. Zoresc înfriguraţi ca şi tovarăşii lor dinăuntrul uzinei. Mijeşte viaţa nouă prin locurile bătrânei uzine. Aşa şi-a făcut apariţia, în viaţa uzinei, sutana preotului catolic ■ ■■ — „In 1932 ne ajunsese la ascuţitul exploatării patronilor, — povesteşte muncitorul Andrasz Ferencz Palia. Şi, în frunte cu muncitorii comunişti, am hotărît să intrăm în grevă. Dar câţiva trădători social-democraţi de dreapta au făcut ca în cele din urmă greva aceasta să nu reuşească. Şi mai crâncenă s’a înteţit asuprirea. Mulţi dintre noi n’au mai putut intra în fabrică; prigoniţi, au plecat prin alte meleaguri să-şi caute de lucru. Unii au rămas prin valea Prahovei, alţii s’au risipit prin alte regiuni. Dar după 7—8 ani dorul ne-a răzbit. Ne-am înapoiat la Vlahiţa. Am regăsit aceeaşi viaţă posomorită, de închisoare, între zidurile uzinei. Exploatarea era tot atât de sângeroasă. Mocnea revolta din sufletul nostru ca jăratecul pe sub cenuşă". Când în 1940 fasciştii horthyşti şi-au întins ghiarele şi aici, capitaliştii au prins şi mai mult curaj; se simţeau în largul lor. Şi atunci, pentru a destrăma conştiinţa revoluţionară a muncitorilor, pentru a zăgăzui avântul crescând de luptă al muncitorilor, exploatatorii şi-au chemat în ajutor aliaţii lor credincioşi. Aşa şi-a făcut apariţia între zidurile şi în viaţa uzinei Vlahiţa, sutana preotului catolic Török Francisc. Instalat în clădirea fabricii, Török Francisc a început să-i „îndrumeze sufleteşte" pe muncitori, căutând să-i corupă, propovăduind „iubirea” şi supunerea faţă de exploatatori. Török Francisc a ajutat organizaţiei fasciste, aşa zisă „sindicală", N.M.K. să-şi întindă pânza de păianjen. Socotelile patronilor au dat insă greş. Cu toate ameninţările şi pedepsele care atârnau asupra celor care nu voiau să intre în organizaţia fascistă N.M.K. cu toate îndemnurile viclene ale preotului catolic, cei mai mulţi muncitori au refuzat ferm să facă parte dintr-o asemenea organizaţie trădătoare şi au demascat-o cu hotărîre. Drept pedeapsă cei mai dârzi şi hotârîţi dintre ei au fost apoi trimişi pe front. Preotul catolic Török Francisc, unealta stăpânilor fabricii, nu a isbutit să stingă ura muncitorilor faţă de cei ce-i exploatau, voinţa lor de luptă pentru un trai mai bun. „Uzina trebui să trăiască, trebue !” Când în drumul lor victorios Armatele Sovietice au eliberat şi regiunile secueşti, patronii fabricii „Vlahiţa” au fugit înspăimântaţi, jefuind şi pustiind fabrica, ducând cu ei instalaţiile, maşinile demontabile, curelele de transmisie... „Trebue să facem ceva!” — îşi spuneau intre ei muncitorii membri de Partid. „Vin alte timpuri. Pentru ele uzina trebue să trăiască, trebue !”. Şi zi de zi noui tovarăşi se alăturau lor. „Degeaba vă frământaţi — le spunea in timpul acesta Török Francisc. A plecat capul, — aţi rămas numai voi, mâinile oarbe. Voi, proşti şi neştiutori nu veţi putea face nimic fără stăpânii plecaţi şi fără mintea lor trează. Nu s’a mai pomenit ca muncitorii să poată conduce o fabrică. Lăsaţi totul aşa, baltă”. Dar vorbele-i cădeau în vânt. Mihály Iosif, András Ferencz şi mulţi alţii s’au pus pe muncă. Au construit o roată de lemn şi cu ajutorul unei căderi de apă au pus în mişcare turbina electrică. Curelele de transmisiune au fost înlocuite cu curele făcute din cânepă. Alţi muncitori au plecat în pădure şi au pregătit cărbunele necesar. In felul acesta au lucrat muncitorii mai bine de două luni de zile, fără nici un salariu, însufleţiţi de conştiinţa lor muncitorească, de dragostea lor faţă de uzina care nu mai era a jefuitorilor, de dragostea pentru Patria liberă. Şi într’o bună zi în uzină a răsunat iar cântecul vieţii: motoarele au pornit să dudue. Dar preotul catolic Török nu se lăsa. Când muncitorii rsrmframau şedinţe pentru discutarea problemelor de producţie, el organiza şedinţe de „actio catolica” (organizaţie de agitaţie reacţionară a Vaticanului) căutând să-i rupă pe muncitori de la şedinţele şi preocupările lor, încercând să semene demobilizarea in rândurile lor. Şi pe măsură ce creştea producţia fabricii, creştea şi ura lui Török Francisc. Dar şi înverşunarea muncitorilor. Aşa au alungat muncitorii unealta duşmanului Seceta din 1946, care a pârjolit Moldova s’a abătut şi asupra regiunilor secueşti. La Vlahiţa munca grea de topitorii şi turnători, muncitorii o duceau îndurând cea mai cumplită foamete. Unii au ajuns să mănânce frunze de copac. In timp ce populaţia suferea cumplit, preotul catolic Török Francisc e un sabotor. „ştim credincioşii catolici pe care a continuat să-i jecmănească şi-a cumpărat un porc gras, făină, zahăr şi atâtea altele, încât doar din auzite mai ştia că e secetă. Totodată, îndemnurile lui de a nu munci deveniseră făţişe. „Până când să-l mai răbdăm noi în fabrică ? — au început să se întrebe muncitorii, printre care erau mulţi de religie catolică. Török Francisc e un sabotor, ştim cu toţii de mult că slujeşte interesele duşmanilor noştri!“ „Nu ne trebuesc aici cozi de topor, unelte ale exploatatorilor”. „Să plece“. „Mâine”. Astfel au alungat muncitorii uzinei „Vlahiţa” unealta duşmanului de clasă. Patriotism fierbinte Din rândurile lor se ridică azi inovatori şi fruntaşi în producţie. Şi un loc de cinste printre aceşti fruntaşi îl ocupă fostele ţărănci muncitoare Sándor Reghina şi Egyed Rozalia, azi lucrătoare care depăşesc cu procente însemnate normele la turnătorie. Ele, ca şi mulţi alţi ţărani muncitori, au trecut peste vorbele veninoase ale preotului catolic Török care — ştiind că munca in fabrică va face din ei luptători mai dârzi, mai înaintaţi — „sfătuia” pe ţăranii muncitori să nu se angajeze în uzină. Fabrica şi-a mărit cu mult capacitatea, de la 500 muncitori, câţi cuprindea în vremurile exploatării capitaliste, — la 1600. Şi muncitorii luptă cu abnegaţie, pentru îndeplinirea şi depăşirea Planului de Stat, însufleţiţi de patriotism fierbinte. Un exemplu viu îl constitue faptele muncitorilor dulgheri şi zidari din uzină. Nu lipsea mult furnalului ca să se dărâme. Necugetata lui întrebuinţare de către capitalişti şi nerepararea sa îndelungată aduseseră furnalul în situaţia de a fi scos din funcţiune. Din pereţii crăpaţi se prăbuşeau bolovani, ameninţând să strivească pe cei care ar fi intrat în furnal pentru lucrările de reparare. Patru dulgheri, cu riscul propriei vieţi, au început să urmeze furnalul pe dinăuntru cu doage de lemn, pentru ca zidarii să poată intra şi săi înceapă repararea. Şi pentru a nu se pierde nici timp, n’au aşteptat ca furnalul să se ră- cească bine. Timp de 36 ore, în şir, cei patru dulgheri Deak Francisc, Horvath Albert, Balint Rezsö şi Gergely Francisc, au jucat la o temperatură de 40 grade. Apoi au intrat în furnal şi au început consolidarea lui, cei trei zidari: Lado Albert, Balasz Martin şi Bencze Martin. Acum lucrările sunt în continuare — dar partea cea mai grea a fost terminată. Şi nimic, — nici greutăţile, nici lipsurile, nici uneltirile duşmanilor printre care la loc de frunte stau preoţii catolici—nu va putea opri viaţa nouă, luminoasă care creşte şi prin aceste meleaguri ale Odorheiului. i Éva Szabó m i ii ui oi mm SCÂNTEIA Nr. 1492 ELENA PAVEL neînfricată luptătoare pentru cauza clasei muncitoare 1 August 1943...Primul bombardament anglo-american, asupra Ploeştiului. Un avion, încărcat cu bombe incendiare, se prăbuşeşte peste clădirea închisorii care e cuprinsă de vâlvătaele focului. In închisoare se află zeci de femei — unele chiar cu copii. Printre ele este şi Elena Pavel, luptătoare comunistă, condamnată de regimul fascist antonescian la 25 de ani muncă silnică. Arătându-şi pentru ultima dată spiritul de abnegaţie şi sacrificiu care i-a caracterizat întreaga viaţă, Elena Pavel încearcă să salveze de la moarte femeile şi copiii, dar ea însăşi îşi găseşte sfârşitul în flăcări. De mic copil, Elena Pavel a primit o educaţie democratică ; ea a învăţat să iubească libertatea, să urască pe asupritorii şi exploatatorii oamenilormuncii, să lupte pentru nimicirea exploatatorilor Elene Pavel reuşeşte, în pofida grelelor lipsuri materiale în care se sbătea familia ei, să se înscrie în Universitatea de la Iaşi. Aci, prin intermediul grupurilor de studenţi revoluţionari, cunoaşte mişcarea muncitorească şi se avântă cu entuziasm în luptă, înrolându-se în rândurile Uniunii Tineretului Comunist. In 1935, ea cade în ghiarele Siguranţei burghezo-naosiereşti, fiind apoi întemniţată pe patru ani şi jumătate, în închisoarea dela Dumbrăveni. De la Partid, de la tovarăşa Ana Pauker care transformase temniţa într-o adevărată universitate marxist-leninistă, Elena Pavel primeşte o temeinică educaţie revoluţionară. Voinţa de luptă, încrederea în victoria cauzei proletariatului, spiritul de jertfă cresc şi se călesc în inima tinerei luptătoare comuniste. Ieşită din închisoare, ea şi-a continuat activitatea în cadrul Ajutorului Roşu, organizaţie a Partidului, care avea ca sarcină să aducă sprijin material şi moral luptătorilor comunişti şi antifascişti din închisori. In 1942, Elena Pavel e arestată de Siguranţa fascistă a lui Antonescu. Cumplitele schingiuiri la care este supusă nu-i pot descleşta buzele. Elena Pavel nu-şi trădează tovarăşii. Este condamnată la 25 de ani muncă silnică şi transportată la închisoarea de la Ploeşti, unde a murit eroic la 1 August 1943. Exemplul vieţii acestor luptători neînfricaţi e imbold oamenilor muncii din ţara noastră, care luptă azi pentru înfăptuirea luminosului ideal pentru care şi-a dat viaţa Elena Pavel şi atâţia alţi eroi şi martiri ai clasei muncitoare şi ai avantgardei acesteia: construirea socialismului. Un alt lot de copii s’a întors din coloniile de vara Vineri şi Sâmbătă s’au reîntors în Bucureşti 2600 copii ai muncitorilor din Capitală, plecaţi prin grija Partidului şi a Guvernului în coloniile de vară, la munte şi la mare. Ei au fost întâmpinaţi pe peronul gării de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, activiste ale U.F.D.R.-ului, surori de ocrotire şi cantiniere ale Crucii Roşii. Copiii au coborât din vagoane cântând voioşi — veseli de minunata vacanţă petrecută. Astăzi se vor desfăşura Mari serbări organizate de Comitetul Provizoriu al Capitalei Azi vor avea loc mari serbări populare organizate de Comitetul Provizoriu al Capitalei la ştranduri şi cabanele de la lacurile Băneasa, Floreasca şi Herăstrău. Printre alte competiţiuni sportive, se vor disputa cu acest prilej probe ale campionatelor populare de nataţie. Un bogat şi variat program artistic se va desfăşura la toate cabanele unde au loc serbările. Numeroase ansambluri artistice între care ANSAMBLUL C. G. M. şi ANSAMBLUL ARMATEI, actori şi cântăreţi, vor contribui la reuşita acestor manifestări. Recomandăm agitatorilor următoarele materiale: — Articolul de fond Pentru agitatorii din întreprinderi — La fabrica de încălțăminte „Talpa” s’a introdus o metodă de lucru „pe bandă“. pag. 2-a Pentru agitatorii dela sate — Călătoria în U.R.S.S. ne-a adus un mare folos. pag. 2-a — Prin meleagurile Vlahiţei din Odorhei, pag. 3-a Comitetul Provizoriu al Capitalei invită cetăţenii cari au nevoie de extrase de la Oficiile de Stare Civilă, — în vederea obţinerii Buletinului de Identitate, — să se prezinte ţinând seama de programarea străzilor, ce se face anticipat de către Circumscripţiile de Miliţie. Această măsură va duce la evitarea aglomeraţiilor. 5 Cu un zel extraordinar, banda de naţionalişti burghezi Tito şi comp. transformă Iugoslavia într’o imensă închisoare a popoarelor. Teroarea lui Tito-Rankovici întrece în sălbăticie pe cea hitlerista. Rankovici şi sângeroşii săi aghiotanţi din conducerea U.D.R.-ei (poliţia secretă) , îşi imită cu zel maeştrii: Himmler şi compania. Asasinatele de comunişti, de patrioţi se ţin lanţ. In întreaga ţară se fac arestări masive, închisorile gem de luptători revoluţionari. Zidurile lor sunt din nou stropite de sângele muncitorilor. In popor se spune : „s’au întors zilele negre ale ocupaţiei”. Pe semne că banda titoistă vrea să facă o primire „cum se cuvine” misiunii de experţi ai Băncii Internaţionale de la Washington, care şi-a anunţat sosirea în Iugoslavia în luna August. Este vorba doar de un împrumut de 50 de milioane dolari şi se ştie că acolo unde pun piciorul monopoliştii americani, prima condiţie este „curăţarea terenului de comunişti”. Speakerii posturilor de radio apusene au şi subliniat — făcând parcă cu ochiul — că imperialiştii americani îşi trimit experţii pentru a cerceta „cum vor fi folosite investiţiile”. De când cerşeşte Tito acest avans dela patronii săi! Câte plecăciuni n’a făcut ca să fie şi el trecut în rând cu Tsaldaris, cu de Gasperi, cu Franco şi să fie şi el miruit cu faimosul „ajutor american” ! Şi acum, acum când se apropie sorocul, trebue să arate patronilor săi că pot miza pe el. El vrea să le ascundă că şi-a pierdut popularitatea, că regimul său trădător se clatină sub presiunea mişcării de protest a masselor, că mişcarea ilegală a comuniştilor iugoslavi, care au rămas credincioşi internaţionalismului proletar, creşte de la zi la zi, că muncitorii iugoslavi înfometaţi şi exploataţi au trecut la greve, că în sânul ţărănimii muncitoare mocneşte revolta împotriva politicii chiabureşti a regimului, ci popoarele Iugoslaviei urăsc din străfundul inimii lor pe imperialiştii anglo-americani, că popoarele Iugoslaviei păstrează o prietenie şi o dragoste fierbinte Uniunii Sovietice care le-a eliberat din robia hitlerista, că fiecare patriot iugoslav poartă în inima sa o profundă şi neştearsa dragoste tovarăşului Stalin. Dar cum ar putea această sinistră bandă de trădători ai socialismului şi de agenţi mârşavi ai imperialiştilor anglo-americani să ascundă aceste adevăruri evidente, cum ar putea această gaşcă de politicieni făţarnici să facă din zi, noapte? De aci panica şi furia nestăpânită pe care o manifestă în ultima vreme clica de terorişti şi agenţi imperialişti a lui Tito împotriva oricărei mişcări potrivnice semnalate în ţară. Ea a fost agravată de faptul că situaţia de satelit anglo-american a Iugoslaviei sileşte tot mai mult clica trădătoare titoistă să ia o poziţie făţiş anti-patriotică. Atât timp cât tratativele bandei naţionaliste cu imperialiştii anglo-americani se duceau în culise,aparatul de propagandă al lui Djilas se căznea să întreţină in popor iluzia aşa zisei „politici independente de apărare a intereselor Iugoslaviei”. Dar acest joc făţarnic a fost demascat cu o forţă extraordinară de nota sovietică in chestiunea tratativelor cu Austria. A reieşit clar că clica lui Tito este gata să renunţe la revendicări naţionale, socotite înainte de un INTERES VITAL pentru Iugoslavia, sacrificându-le pe altarul politicii privitoare la Austria, a stăpânilor săi anglo-americani. O altă lovitură nimicitoare a primit Iuda-Tito prin demascarea cârdăşiei sale odioase cu monarho-fasciştii greci. Căci se ştie cât de scumpă este poporului iugoslav cauza eliberării poporului grec! Or, agentura contrarevoluţionară a imperialiştilor a mers cu lichelismul politic până la acea monstruoasă înţelegere cu monarho-fasciştii, în urma căreia au permis hoardelor acestora să treacă pe teritoriul Iugoslaviei pentru a lovi pe la spate pe eroicii luptători ai Armatei Democrate Greceşti! Aceste fapte odioase ale naţionaliştilor burghezi de la Belgrad au ţintuit la stâlpul infamiei întreaga bandă de asasini în cap cu Tito, duşmană de moarte a poporului iugoslav, duşmană de moarte cauzei eliberării popoarelor, încă de la 30 iunie, în articolul intitulat „STATELE UNITE VOR CERE LUI TITO CONCESII POLITICE”, ziarul reacţionar american New York Herald Tribune anunţa în termenii următori aceste viitoare luări de poziţii ale clicii lui Tito: „Pe lângă că vor cere o viitoare clarificare a poziţiei Iugoslaviei faţă de ajutorul dat forţelor comuniste din Grecia, Statele Unite mai intenţionează să ceară mareşalului Tito să-şi schimbe politica faţă de Triest şi Austria”. Abjectul trădător al Iugoslaviei şi agent imperialist Iuda Tito a executat punct cu punct poruncile stăpânilor săi — imperialiştii americani. El aşteaptă acum cu smerenie plata în dolari pentru servi- ciile aduse cauzei aţâţătorilor la război. Toate acestea devin tot mai clare poporului iugoslav. In masse clocoteşte mânia şi ura faţă de mişeii trădători de patrie — titoiştii. De aceea Tito Rankovici au pus la ordinea zilei TEROAREA Cetnici şi ustaşi, foşti agenţi ai Gestapoului şi actuali agenţi ai serviciilor de spionaj anglo-americane flutură prin ţară numele fioroase ale închisorilor construite încă pe timpul imperiului austro-ungar. Simbolul puterii titoiştilor sună sinistru ca Dachau, Oswiecim, Buchenwald, „Ada Cigankca”, „Giuşna uliţa”, „Zabella”, „Petrovaradin , „Costolaţ”, etc. — iată numele închisorilor şi lagărelor de concentrare în care ca şi pe timpul ocupanţilor fascişti sunt svârliţi şi nimiciţi luptătorii revoluţionari şi patrioţi iugoslavi. Regimul din aceste închisori şi lagăre este distrugător. In vechea închisoare din Bela Târcva celulele sunt umede, fără lumină, fără aer. Adevărate morminte pentru tovarăşii iugoslavi. Pe jos, piatră rece. Alt loc de dormit nu este. Nici măcar „hârdău” pentru ca întemniţaţii să-şi facă nevoile, nu există. Hrana este mizerabilă. Dimineaţa nu se dă nimic. La prânz o ciorbă de fasole sau de varză dar fără fasole sau varză, cu 200 grame pâine, seara supă de arpacaş cu gărgăriţă. Este meniul prescris personal de sângerosul Rankovici. Din această cauză, mulţi tovarăşi s’au îmbolnăvit greu. Ilegaliştilor le-a revenit vechea boală din timpul regimului burghezo-moşieresc: tuberculoza. Altora, invalizi din timpul războiului antifascist, li s’au redeschis rănile. Călăii lui Rankovici ţin pe comunişti legaţi în lanţuri cu mâinile la spate, săptămâni întregi. Ei nu reuşesc însă să frângă voinţa lor oţelită de luptă. Deseori, vechile ziduri ale închisorii din Bela Târcva se cutremură de sunetele puternice ale „INTERNAŢIONALEI”. Pe pereţi apar inscripţii: „TRAIASCA MARELE ÎNVĂŢĂTOR AL POPOARELOR, STALIN!” — închisoarea Zabella este una din cele mai sinistre. Aci străjuiesc jandarmi din timpul lui Nedici, crescuţi de burghezie în spiritul urii animalice împotriva comuniştilor. După război, ei au fost nevoiţi un timp să-şi ascundă sentimentele. Acum, educaţia lor este utilă regimului: ei sunt folosiţi din plin de Rankovici. Primul temnicer, fascistul Pero Jifcovici şi ajutorul său Stanciio se află de 20 de ani aci. Ei au o bogată „experienţă”. Desbracă pe comunişti în „pielea goală, îi bat, îi calcă în picioare, ca nişte brute, apoi îi aruncă în nişte celule de beton aflate într’o pivniţă în care opt ore pe zi apa se ridică până la genunchi. De acolo, rar ies tovarăşii în viaţă... De un an de zile zace într’o asemenea închisoare generalul-colonel Sreten Jurovici conducător al armatei naţionale de eliberare a Iugoslaviei şi membru al C.C. al P.C.I. In celula lui nu se ştie niciodată dacă e zi sau noapte. Celula este goală, lipsită chiar de lucrurile strict necesare uzului propriu. In aceleaşi condiţiuni mizerabile trăeşte tovarăşul Andria Hebrang, conducătorul răscoalei populare din Croaţia, membru al C. C. al P.C.I. Nenumăraţi conducători ai partidelor comuniste din Croaţia, Serbia, Muntenegru, nenumăraţi generali, colonei şi alţi ofiţeri-eroi ai luptei de eliberare, activişti comunişti de frunte, profesori universitari, intelectuali progresişti, muncitori şi ţărani muncitori sunt întemniţaţi şi supuşi acestui regim de exterminare. Ienicerii sângerosului călău Rankovici aplică celor arestaţi metodele Gestapoului, de schingiuire ,tortură şi de bătae de joc. Tovarăşii sunt puşi în lanţuri, bătuţi până la leşin, apoi treziţi cu apă rece şi maltrataţi din nou. Cele mai radiate metode ale Gestapoului sunt practicate de titoişti: tortura cu curent electric, orbirea şi bătăile sălbatece. Oamenii sunt scoşi de la „interogatoriu” in cearceafuri însângerate sau se târăsc pe mâini şi pe picioare. Ei arată ca nişte schelete. „ESTE NECESARA O INTERVENŢIE RAPIDA PENTRU SALVAREA VIEŢILOR NOASTRE” — sună chemarea comuniştilor din închisoarea „Ada Ciganlia”. Arestările se ţin lanţ. Activişti de partid care-şi ridică glasul împotriva trădării titoiste şi-şi afirmă ataşamentul pentru patrie şi pentru cauza internaţionalismului proletar sunt imediat înhăţaţi de agenţii U.D.R.-ei şi adeseori ucişi fără nicio judecată. Deputaţi ai Adunărilor Naţionale sunt ridicaţi de la domiciliu, fără a se ţine seama de imunitatea parlamentară. Până şi copiii care-şi arată dragostea faţă de Uniunea Sovietică, sunt arestaţi. Un tânăr elev de la o şcoală medie a fost ridicat de un agent al U.D.R. chiar în timpul lecţiei. El a dispărut fără urmă. In ultimul timp, titoiştii ucid fără scrupule pe toţi patrioţii iugoslavi care au rămas credincioşi prieteniei cu U.R.S.S. şi cu ţările de democraţie populară. Este cunoscut ordinul tipic nazist al Ministerului de Interne al Serbiei adresat agenţilor U.D.R.-ei: „ORICE PERSOANA OPRITA LA FRONTIERA TREBUE CERCETATA SI DACA SE VA CONSTATA CA PERSOANA RESPECTIVA ESTE MEMBRU DE PARTID SA FIE OMORÎTA PE LOC, DAR FARA SGOMOT”. O adevărată orgie de sânge a urmat acestor ordine. După ce au asasinat pe marele erou al luptei de eliberare şi prieten credincios al U.R.S.S. Şi al democraţiilor populare generalul Arsa Iovanovici, crimele au urmat fara număr Bestiile fasciste, generalul U.D.R. Savo Iacsimovici şi Carmen Terovici, au asasinat pe Ilia Bulatovici, secretarul Comitetului de a plasa Bielo Polie cu încă 10 tovarăşi, după care asasinii s’au fotografiat deasupra cadavrelor lor. Nu aminteşte aceasta oare pe canibalii nazişti care prindeau instantanee fotografice reprezentând copii smulşi dela sânul mamei şi ucişi în faţa ei? într’o scrisoare a unor emigranţi iugoslavi se arăta cum în lagărele de concentrare din Costolaţ, miliţianul Crsta, care fusese cetnic, a luat pe un deţinut politic care i „s’a părut suspect” şi l-a ucis cu două cartuşe, unul în cap, iar altul în inimă. Ţăranii muncitori sunt supuşi unei prigoane sălbatece. In plasa Radievska, doi ţărani săraci care au refuzat să meargă „voluntar” la tăierea pădurilor de pe muntele Ter, au fost prinşi noaptea de miliţieni, legaţi şi mânaţi, aşa desculţi cum erau, la tăiatul pădurilor. In Banatski Karagheorghevo, ţăranii refuzând să se înscrie cu forţa în aşa zisele „cooperative” conduse de chiaburi şi care constitue adevărate focare de jaf şi exploatare chiaburească, au fost chemaţi la comitetul popular, unde li s’a făcut „muncă da lămurire” prin maltratări şi schingiuiri bestiale. Ei au fost apoi desbrăcaţi, legaţi şi lăsaţi goi toată noaptea pe pământul rece ca să se „convingă” singuri să vie în cooperativă... Bestiile titoiste nu ştiu ce să mai facă pentru a discredita în ochii ţărănimii muncitoare stindardul socialismului! Pentru a-şi asigura partizani credincioşi, clica titoistă foloseşte cele mai abjecte mijloace de corupere. Călăii din aparatul U.D.R. şi din armată care se „disting” sunt avansaţi cu o repeziciune extraordinară. Pentru fiecare patriot sau comunist ucis, un galon — aceasta este practica lui Tito. Salarii fabuloase şi o alimentaţie specială ridică „moralul” titoiştilor — în timp ce numeroşi muncitori îndură de foame şi leşină în timpul lucrului. Familiile celor arestaţi pierd cartelele, sunt date afară din casă şi lăsate pe drumuri. Se fac presiuni asupra lor şi se promite mamelor şi soţiilor lor „o viaţă îmbelşugată” dacă se dezic în mod public de cei arestaţi. Tot mai mult se aseamănă faptele trădătorilor de la Belgrad cu cele ale prietenilor şi aliaţilor lor, monarho-fasciştii greci. Căci ce deosebire este între crimele monstruoase împotriva comuniştilor şi patrioţilor săvârşite de călăii Tito- Rankovici şi cele săvârşite de Tsaldaris-Rendis? Clasa muncitoare din ţara noastră, ca şi întregul proletariat internaţional şi opinia publică democratică mondială, priveşte cu adâncă revoltă şi mânie teroarea deslănuţtă de clica de terorişti şi naţionalişti burghezi a lui Tito împotriva comuniştilor iugoslavi care au rămas credincioşi cauzei socialismului şi internaţionalismului proletar, care stau hotărît pe poziţia prieteniei şi alianţei de nedespărţit cu marea Uniune Sovietică. Ea vestejeşte cu energie metodele tipic hitleriste la care recurge fracţiunea titoistă-troţchistă care a pus mâna pe conducerea P.C.I. In acelaş timp, muncitorimea îşi exprimă calda solidaritate şi frăţeasca simpatie pentru lupta curajoasă, plină de spirit de abnegaţie pentru cauza proletariatului şi a Iugoslaviei, pe care o duc adevăraţii comunişti iugoslavi în condiţiile terorii fără pereche a aparatului represiv al lui Tito Rankovici. Salut frăţesc comunist de luptă tuturor tovarăşilor iugoslavi care înfruntă cu bărbăţie teroarea bestială din cazematele şi lagărele de concentrare ale bandei Tito Rankovici. Nimic nu va putea frânge voinţa de luptă a revoluţionarilor şi patrioţilor iugoslavi care în adâncă ilegalitate făuresc astăzi în Iugoslavia un nou partid comunist credincios marxism-leninismului şi internaţionalismului proletar — chezăşia doborîrii clicii trădătoare titoiste şi salvării Iugoslaviei din ghiarele imperialiştilor anglo-americani. Nimic nu va putea scăpa banda de asasini a lui Tito de socoteala pe care va trebui s’o dea în faţa poporului iugoslav. Silviu Brucan Sângeroasaeroare antipopulară a Pandel Ini Tito