Scȃnteia, august 1951 (Anul 20, nr. 2106-2131)
1951-08-01 / nr. 2106
ACTUL DE ACUZARE în procesul conducătorilor organizaţiei de sabotaj şi spionaj care a acţionat în rândurile Armatei Poloneze VARŞOVIA' 31 (Agerpres). •— PAP transmite actul de acuzare în procesul conducătorilor organizaţiei de sabotaj şi spionaj care a acţionat în rândurile Armatei Poloneze. La 31 iulie, la Curtea Militară Supremă din Varşovia a început procesul conducătorilor organizaţiei de sabotaj şi spionaj, care a acţionat în rândurile Armatei Poloneze. Activitatea acestei organizaţii criminale era dirijată şi finanţată de centrele de spionaj ale imperialiştilor din Washington şi Londra. In faţa Curţii au compărut: generalul de brigadă Stanislaw Tatar, fost şef al departamentului operaţiunilor din Comandamentul aşa numitei Armia Krajova şi ulterior adjunctul lui Kopanski, care a fost şeful aşa numitului „stat major general polonez de la Londra" ; Colonelul Marian Utnik, şeful celui de al 6-lea departament (pentru acţiuni de sabotaj) al „statului major general polonez de la Londra"; Colonelul Stanislaw Nowicki, ofiţer pentru misiuni speciale, la dispoziţia şefului adjunct al „statului major general polonez de la Londra"; Generalul de brigadă Franciszek Herman, fost șef adjunct al celui de al doilea departament al Comandamentului Armiei Krajova ; Generalul de brigadă Jerzy Kirchmayer; Generalul de divizie Stefan Mossor; Colonelul Marian Jurecki; Maiorul Wladislaw Roman ; Căpitanul de rangul Iii Szczepan Wacek. Toţi acuzaţii sunt foşti ofiţeri superiori din vremea regimului reacţionar din Polonia dinaintea celui de al doilea război mondial. In actul de acuzare se spune că în perioada 1945—1950, ei au dus în rândurile Armatei Poloneze o activitate criminală de sabotaj şi spionaj, în interesele şi în favoarea statelor imperialiste şi a centrelor lor de spionaj. încercând să răstoarne cu forţa puterea populară, acuzaţii au desfăşurat o activitate de spionaj cu scopul de a submina capacitatea de apărare a Poloniei şi cu scopul de a ajuta statele imperialiste să pună în aplicare planurile lor agresive îndreptate împotriva Poloniei. Acuzaţii plănuiau să dea posibilitate imperialiştilor să smulgă Poloniei teritoriile sale din Vest şi să le anexeze unei Germanii neonaziste, să transforme restul Poloniei în trio colonie a imperialiştilor. Trădându-şi patria, acuzaţii au încercat să obţină controlul asupra armatei pentru a o transforma într-o unealtă docilă în mâinile agresorilor imperialişti. Din momentul creării sale, această organizaţie criminală a încercat sistematic să lovească în forţa vie de luptă a Armatei Poloneze, care stă de strajă păcii şi libertăţii poporului polonez, dar chiar de la început ea a întâmpinat piedici în intenţiile ei de a pune mâna pe armată, care, prin caracterul ei popular, constitue forţa armată de nădejde a statului polonez. Activitatea criminală de sabotaj şi spionaj a acuzaţilor a fost strâns legată de politica trădătoare a burgheziei, care în 1939 a predat ţara în mâinile cotropitorilor fascişti şi care, mai târziu, instigată şi sprijinită de imperialiştii angloamericani, a luptat împotriva mişcării de eliberare naţională din Polonia, în colaborare cu ocupanţii nazişti. Pentru politica burgheziei şi a „guvernului” emigrat este caracteristic faptul că încă la Conferinţa de la Belgrad din 29 Mai — 2 iunie 1940 a reprezentanţilor clicii de la Londra şi ai cercurilor militare ilegale din ţară, convocată din ordinul generalul Sosnkowski, s’a subliniat că pericolul principal nu este fascismul hitlerist, ci faptul că „în centrele muncitoreşti creşte mişcarea comunistă". Astfel, încă din primele luni ale ocupaţiei, clica de la Londra vedea pe principalul Inamic nu în ocupaţia hitleristă, ci în mişcarea revoluţionară de eliberare şi în Uniunea Sovietică. Această politică antipopulară, contrară intereselor vitale ale Poloniei, dusă de reacţiunea poloneză, corespundea liniei politice şi Intereselor întregului lagăr imperialist. Când hoardele hitleriste au atacat Uniunea Sovietică, eroica rezistenţă a poporului sovietic a întărit considerabil simpatia poporului polonez pentru Uniunea Sovietică. Opinia publică poloneză a înţeles că Armata Sovietică era singura forţă capabilă să strivească hidra hitleristă şi să elibereze Polonia. In Polonia s’a desvoltat şi s’a intensificat mişcarea populară de eliberare, a luat fiinţă şi s’a întărit zi cu zi Partidul Muncitoresc Polonez, care a proclamat lozinca luptei necruţătoare împotriva ocupantului, a luptei pentru eliberarea definitivă naţională şi socială, pe baza unei strânse alianţe cu U.R.S.S. Burghezia poloneză, speriată de victoriile măreţe ale Armatei Sovietice şi de Intensificarea luptei masselor populare pentru eliberarea deplină, a trecut la o luptă tot mai necruţătoare împotriva mişcării revoluţionare. In această luptă, reacţiunea a colaborat strâns cu Gestapoul, trădând ocupanţilor germani pe luptătorii pentru libertatea Poloniei. In faţa luptei eroice a Uniunii Sovietice împotriva agresorului hitlerist, statele anglo-saxone, intenţionând să slăbească şi să epuizeze Uniunea Sovietică, încercau să-şi asigure rolul hotărîtor în Europa. In vederea realizării acestor planuri imperialiste, clica de la Londra a dat instrucţiuni organizaţiilor din Polonia subordonate el să se abţină de la o luptă armată cu Germania, pentru a nu slăbi frontul hitlerist în Răsărit. Această poziţie antipoloneză a fost anunţată în mod cinic de Bor Komorowski în şedinţa reprezentanţei politice poloneze (RRP) din 14 octombrie 1943. El a declarat: „...Revolta nu poate să izbucnească nici chiar în cazul în care situaria inamicului pe teritoriul Poloniei va fi favorabilă succesului revoltei, întrucât situaţia politică generală o face de nedorit. Nu putem admite să se ajungă la revoltă atâta timp cât Germania, care a suferit o înfrângere hotărîtoare în Vest şi Sud, continuă să menţină frontul din Răsărit şi ne apără pe acest flanc. In acest caz, slăbirea Germaniei este chiar contrară intereselor noastre. Cred că dv., domnilor, împărtăşiţi în întregime părerea mea. „...In afară de aceasta, eu consider fausia cu o primejdie pentru noi. Aceasta este în primul rând o chestiune politică... Cu cât armata rusească este mai departe, cu atât mai bine pentru noi. De aci decurge concluzia logică că noi nu putem să provocăm o revoltă împotriva Germaniei, atâta timp cât ea ţine frontul rus şi, prin aceasta, îi ţine şi pe ruşi la distanţă de noi..." Desfăşurarea evenimentelor pe frontul sovieto-german a răsturnat calculele reacţiunii şi ale stăpânilor ei anglo-americani. Clica reacţionară şi imperialiştii străini îşi dădeau seama încă de atunci că Polonia va fi eliberată de Armata Sovietică şi luau In considerare faptul că vor veni la putere elementele de stânga. Toate acestea erau de natură să înspăimânte pe conducătorii reacţiunii. In aceste împrejurări, oficiul delegaţilor (reprezentanţii în Polonia ai „guvernului" emigrat de la Londra) și al Armiei Krajova au elaborat așa numitul plan „Burza" („Furtuna"). Acest plan era îndreptat împotriva luptei contra Germaniei și împotriva colaborării cu Armata Sovietică. Planul „Burza" a fost o desvoltare consecventă a politicii de trădare a „guvernului" emigrat, a oficiului delegaţilor şi a comandamentului Armiei Krajova. încă la şedinţa susmenţionată a „reprezentanţei politice poloneze", Bor-Komorowski a declarat în numele lui Sosnkowski, care era pe atunci aşa numitul conducător suprem: „...Vrem să evităm lupta cu armata germană..." Dar evenimentele s’au desfăşurat în aşa fel, încât calculele reacţiunii nu s’au adeverit. Armatele hitleriste se retrăgeau în panică sub loviturile nimicitoare ale Armatei Sovietice. Pe teritoriile eliberate ale Poloniei a luat fiinţă Comitetul polonez al eliberării naţionale (CPEN) — primul guvern muncitoresc-ţărănesc din istoria poporului polonez. Un val de entuziasm a cuprins întregul popor polonez, care s’a ridicat umăr la umăr cu armata eliberatoare — Armata Sovietică — în lupta împotriva ocupanţilor. Ca răspuns la aceasta, dorind să-şi realizeze cu orice preţ planurile mârşave şi criminale, clica emigranţilor a dat semnalul revoltei din Varşovia. Rewka a fost un act de diversiune îndreptat împotriva poporului polonez, care construia bazele Independenţei statului său, şi împotriva Armatei Sovietice, care aducea Poloniei eliberarea de sub jugul hitlerist. Din ordinul Londrei, organizatorii revoltei pregăteau cu o perfidie şi un cinism nemaiîntâlnite masacrul poporului polonez şi distrugerea Varşoviei, abuzând de patriotismul masselor neiniţiate în maşinaţiunile reacţiunii. Poporul polonez a plătit pentru revolta din Varşovia — această crimă a reacţiunii poloneze şi a stăpânilor ei anglo-americani — cu suferinţe de nedescris şi nenumărate sacrificii. Ţinând seama de insuccesul revoltei şi al celorlalte operaţiuni diversioniste, clica de la Londra a început să pregătească planurile unei vaste activităţi de sabotaj îndreptate împotriva viitoarei puteri populare şi împotriva Armatei Sovietice. In Februarie 1944, „guvernul” emigrat de la Londra a hotărît, la propunerea lui Sosnkowski, să creeze organizaţii militare şi civile ilegale, care trebuiau să ducă o activitate duşmănoasă împotriva puterii populare, împotriva Armatei Poloneze şi Armatei Sovietice, care eliberase Polonia. Ulterior au fost elaborate directive amănunţite, care au fost desvoltate în cadrul aşa zisului plan NIE — planul activităţii de sabotaj şi spionaj. Acest plan prevedea crearea unei organizaţii care avea drept scop să ducă activitatea de sabotaj şi spionaj în aparatul de stat al Poloniei populare, în armată şi în partidele politice şi să săvârşească deasemenea acte de sabotaj şi spionaj împotriva Armatei Soviece. Această activitate trebuia să pregătească condiţiile favorabile pentru răsturnarea puterii populare. Deosebit de vastă a fost activitatea de sabotaj organizată de reacţiune împotriva Armatei Poloneze, care era pe atunci pe calea refacerii. Aceste acte de diversiune au fost conduse, potrivit Instrucţiunilor anglo-americane, de generalul Kopanski, care este trecut în prezent pe statul de plată al ministerului de război englez. Cu elaborarea planului în amănunţime s’au ocupat în 1943—1944 acuzatul Stanislaw Tatar, şeful departamentului operaţiunilor din Comandamentul Armiei Krajova, şi colaboratorul lui apropiat, acuzatul Jerzy Kirchmayer. Atunci s’a hotărît ca, după eliberarea tării, Kirchmayer să intre in Armata Poloneză, in care se va sprijini pe un grup de ofiţeri din Armia Krajova, trimis special în Armata Poloneză. Scopul acestei acţiuni a fost infiltrarea în Armata Poloneză şi lupta pentru a pune stăpânire pe ea şi pentru a o transforma într’un sprijin al reacţiunii. Totodată, oficiul delegaţilor şi cel de al doilea departament al Armiei Krajova pregăteau o campanie de sabotaj pe plan politic. În acest scop a fost organizat Comitetul central al poporului (CCP), care, sub masca unei frazeologii radicale, îşi crea condiţii favorabile pentru infiltrarea în lagărul revoluţionar. In Aprilie 1944, acuzatul Tatar a plecat cu un avion special din Polonia la Londra. In Iunie, Tatar şi Mikolajczik au adus la cunoştinţa reprezentanţilor de seamă ai cercurilor imperialiste americane şi lui Churchill planurile pregătite de ei în vederea luptei împotriva Poloniei populare. Aceste planuri au fost aprobate de Churchill şi de americani, care, în cea de a doua jumătate a lunii iulie 1944, au alocat pentru realizarea lor suma de 10 000.000 dolari. Chiar atunci când s’au ivit zorile Independenţei Poloniei, imperialiştii anglosaxoni — care in 1939 au sacrificat Polonia agresiunii hitleriste, iar în perioada de ocupaţie au aţâţat la lupta fratricidă ■— finanţau comploturile şi protejau acţiunile de sabotaj îndreptate împotriva Poloniei populare. In conformitate cu planurile susmenţionate, după crearea Comitetului polonez al eliberării naţionale, reacţiunea şi-a trimis agenţi în aparatul de stat şi în rândurile partidelor democrate, a organizat dezertări din Armata Poloneză în perioada războiului împotriva ocupanţilor, s-a dedat la acte de sabotaj şi de diversiune, a înjghebat bande care au asasinat membri ai Partidului Muncitoresc Polonez, funcţionari publici, ofiţeri şi soldaţi ai Armatei Sovietice. încă în 1944, unii membri ai organizaţiilor create de cel de al doilea departament al Armiei Krajova au intrat in Armata Poloneză, căreia i-au jurat credinţă pentru ca, în spatele acestui paravan, să ducă o activitate de sabotaj. Chiar atunci a intrat in Armata Poloneză acuzatul Kirchmayer, potrivit planului pe termen lung al activităţii desabotaj în Armata Poloneză, elaborat în perioada ocupaţiei, întreaga activitate de sabotaj era condusă de la Londra de următorii acuzaţi subordonaţi lui Kopanski : Tatar — pe atunci şef adjunct pentru chestiunile Poloniei pe lângă statul major emigrat, ofiţerul său Nowicki şi Utrik. Din partea serviciului de spionaj englez, activitatea lor era condusă de locotenent-colonelul Perkins. Guvernul englez, legat de U.R.S.S. printr-o alianţă militară, se temea să nu fie descoperit sprijinul acordat de el activităţii de sabotaj Îndreptate împotriva Armatei Sovietice, şi Armatei Poloneze. In legătură cu aceasta, la 16 ianuarie 1945, ministrul englez al afacerilor externe, Eden, a adus la cunoştinţa ambasadorului Raczynski şi acuzatului Tatar, prin intermediul locotenent-colonelului Perklas, că guvernul englez este de acord să sprijine legătura cu teritoriile poloneze, dar că această activitate trebue dusă în secret. In acest scop, statul major emigrat de la Londra a organizat centrul de conducere secret HEL, finanţat, condus şi controlat de serviciul de spionaj englez prin locotanent-colonelul Perkins. Centrul era condus de acuzaţii Nowicki şi Utrik, iar controlul era înfăptuit de Kopanski şi de acuzatul Tatar. In Mai 1945, diferite centre de sabotaj şi spionaj, răspândite în diferite ţări ale Europei, au fost subordonate centrului HEL. Aceste centre trimiteau în Polonia agenţi diversionişti şi spioni, precum şi sume mari pentru finanţarea activităţii criminale clandestine. Conducerea centrului HEL, cu participarea lui Kopanski, a elaborat în primăvara şi vara anului 1945 planul de organizare a unei reţele de propagandă şi spionaj în Polonia. Sarcina organizării acestei reţele a fost dată lui Rzepecki, comandantul-şef al organizaţiei WIN („Libertate şi independenţă”). La mijlocul anului 1945, conducerea centrului HEL a intrat în legătură cu organizaţiile care duceau activitate de spionaj în aparatul de stat şi în armată. Una din aceste organizaţii era centrul de sabotaj creat de acuzaţii Kirchmayer, Herman şi Kuropieska. Intre timp, ca rezultat al victoriilor Armatei Sovietice, numeroşi polonezi, care înainte de război erau ofiţeri, s-au întors din lagărele de prizonieri. Politica mărinimoasă a guvernului polonez a dat posibilitate oamenilor, care în trecut aveau o poziţie politică ostilă, să se încadreze în opera întregului topor de refacere a patriei şi de întărire a forţelor ei armate. Numeroase grupuri ale acestor ofiţeri au intrat în rândurile Armatei Poloneze renăscute. Unii dintre ei, însufleţiţi de adânci sentimente patriotice, au trecut în mod sincer de partea puterii populare. Alţii, educaţi în şcoala sa naţionistă, a urii şi dispreţului faţă de popor, au rămas sub influenţa agitaţiei reacţionare a „guvernului” de la Londra şi nu au vrut să se împace cu faptul că puterea era deţinută de massele populare, încă în lagărele de prizonieri, de pildă, la Woldenberg, o parte dintre ofiţeri au pus la cale comploturi împotriva Poloniei populare. Aceste încercări s’au intensificat după sosirea la Woldenberg a membrilor conducerii cartierului general al Armiei Krajowa, printre care se aflau Rzepecki, Sanojca și acuzatul Herman. In ac°st lagăr, ei s'au întâlnit ,cu Kuropieska. Atât Herman cât și Kuropieska erau de părere că lupta împotriva puterii populare putea fi dusă în Polonia numai prin infiltrare în aparatul de stat şi prin desfăşurarea unei activităţi duşmănoase în cea mai mare taină. In 1945, ei s-au întors în Polonia şi au intrat în rândurile Armatei Poloneze. Acuzatul Herman a fost primit în Armata Poloneză de Marian Spychalcki, pe atunci subsecretar de stat la ministerul apărării naţionale, căruia i-a fost recomandat de Kuropieska. La mijlocul anului 1945, de astă dată, pe teritoriul Poloniei, a avut loc o întrevedere între Kuropieska şi acuzaţii Herman şi Kirchmayer. Ei au organizat un centru de sabotaj şi spionaj în armată, pentru a înfăptui planurile diversioniste, elaborate de acuzaţii :Tatar şi Kirchmayer. Acest centru era condus de Kirchmayer, Kuropieska şi Herman, care şi-au împărţit între ei funcţiile, după cum urmează: Kirchmayer ■— pentru chestiunile organizatorice, Herman — pentru spionaj, Kuropieska — pentru legătura cu centrele din străinătate. In primăvara şi vara anului 1945, Kirchmayer a început să colaboreze în chestiunile de spionaj cu WTN — şeful securităţii şi serviciului de spionaj al districtului de Vest al WIN fiind atunci acuzatul Wladislaw Roman. Crearea organizaţiei Clandestine de sabotaj în armată a coincis cu sosirea în Polonia a lacheului imperialismului angloamerican Mikolajczik. Activitatea lui în ţară a reprezentat schimbarea tacticii pe care au aplicat-o imperialiştii până în momentul în care a eşuat încercarea de a pune mâna pe putere prin forţa armelor, încercare inspirată de anglo-americani. Organizaţiile reacţionare au acordat tot sprijinul lui Mikolajczik. Prin asasinate, acte de diversiune şi, de sabotaj, organizaţiile reacţionare s’au străduit să submineze încrederea masselor în puterea populară şi să creeze condiţii favorabile pentru victoria lui Mikolajczik în alegeri. In acelaşi timp, a fost elaborat la Londra un plan de coordonare a activităţii lui Mikolajczik cu activitatea clandestină. In acest scop a fost format un grup special din rândurile conducerii centrului HEL, grup alcătuit din acuzaţii Tatar, Utrik şi Nowicki. Directivele privind activitatea acestui grup fuseseră elaborate la Londra de Tatar şi Mikolajczik în Aprilie şi Mai 1945, cu puţin înainte de plecarea lui Mikolajczik in Polonia. Aceste directive prevedeau organizarea infiltrării în aparatul de stat şi în armata populară, cu scopul de a obţine controlul asupra lor, organizarea sprijinirii lui Mikolajczik de către organizaţiile clandestine şi asigurarea de fonduri pentru campania lui electorală, precum şi pentru activitatea legată de sabotaj. Banii pentru aceste scopuri au fost luaţi din suma de 10.000.000 dolari primiţi, în 1944, de Tatar şi Mikolajczik de la guvernul, american pentru activitatea de sabotaj împotriva Poloniei. Planul de activitate a grupului Tatar-Utrik-Nowicki a fost aprobat de Kopanski şi de stăpânii lui anglo-saxoni. O atenţie deosebită a fost acordată armatei, a cărei, acaparare ar fi însemnat un puternic atu în mâinile lui Mikolajczik. Aducând la îndeplinire planurile criminale susmenţionate, conducătorii centrului complotist din sânul armatei — acuzaţii Kirchmayer, Herman şi Kuropieska — intenţionau să împânzească armata cu ofiţeri sanaţionişti, ostili puterii populare, pa care să-i promoveze în posturi de conducere. Totodată, ei au organizat o reţea de sabotaj şi spionaj în instituţiile militare centrale, au încercat să rupă Armata Poloneză de Armata Sovietică şi au cules informaţii pentru serviciile de spionaj ale statelor imperialiste. In 1946, acuzaţii au cooptat în conducerea centrului de sabotaj şi spionaj pe acuzatul Stefan Mossor. Atunci s’a hotărît ca acuzatul Herman să continue să conducă acţiunile de spionaj. Kuropieska, aflat la Londra, urma să complecteze organizaţia cu ofiţeri din rândurile emigranţilor, iar Mossor să supravegheze activitatea criminală a acestui grup în Instituţiile centrale ale ministerului apărării naţionale. Trebue subliniat că acuzatul Mosser, aşa cum a recunoscut el însuşi în cursul anchetei, aflându-se in timpul războiului într’un lagăr de prizonieri, şi-a oferit de două ori serviciile hitleriştilor şi a trimis comandamentului german un memoriu, prin care preconiza crearea unei Polonii fasciste, sub protectoratul Germaniei hitleriste. Acuzaţii au creat o vastă" reţea de organizaţii diversioniste, au înfiinţat o serie de nuclee de spionaj, folosind legăturile lor în rândurile ofiţerilor reacţionari din perioada antebelică, care, în acea vreme, erau primiţi în massă în armată. Un factor favorabil, care a contribuit la activitatea reţelei de diversiune şi spionaj în Armata Poloneză, a fost politica de dreapta şi naţionalistă, al cărei reprezentant în armată era Marian Spychalcki, pe atunci subsecretar de stat la ministerul apărării naţionale. In practică, această politică s’a manifestat prin ocrotirea şi primirea în armată a ofiţerilor sanaţionişti cu opinii antidemocratice şi prin promovarea lor în posturi de răspundere, concomitent cu tendinţa de a rupe legăturile dintre Armata Poloneză și Armata Sovietică. Astfel, în iulie 1945, Spychalcki a primit în armată pe Franciszek Herman, șef adjunct al celui de al doilea departament al cartierului general al Armiei Krajova, împreună cu un grup de colaboratori ai săi, estompând în mod conștient rolul pe care l-au jucat în timpul ocupaţiei. „Generalul Spychalcki ne-a acordat timp suficient şi ne întărea din plin cu forţe proaspete şi valoroase" — spune în depoziţiile sale acuzatul Kirchmayer. Poziţia politică a lui Spychalcki şi discuţiile pe care le-a avut cu o serie de acuzaţi au constituit, după cum arată acuzaţii, un stimulent în activitatea lor duşmănoasă şi le dădeau convingerea că pot conta pe succes. încă la mijlocul anului 1945, Spychalcki a încercat, prin intermediul acuzatului Herman, să organizeze tratative secrete între Gomulka şi Rzepecki, care era pe atunci comandantul şef al organizaţiei WIN. Conducătorii centrului diversionist au informat în repetate rânduri pe şefii lor din străinătate despre atitudinea binevoitoare faţă de ei a lui Spychalcki, şi despre legăturile lor cu el. Activitatea criminală a acuzaţilor, care era condusă de acuzatul Tatar, conform Instrucţiunilor serviciului de spionaj englez, se ramifica tot mai mult. In cursul anului 1946, conducătorii centrului conspirativ au organizat, potrivit instrucţiunilor primite, o serie întreagă de nuclee de spionaj. Tatar şi-a coordonat activitatea cu a lui Mikolajczik, cu care a avut o consfătuire la Londra în 1946. La această consfătuire, Mikolajczik a cerut să se intensifice recrutarea de ofiţeri superiori emigraţi, care să plece în Polonia şi să intre în armată. In afară de aceasta, Mikolajczik a anunţat că el urmăreşte scindarea unităţii dintre Partidul Muncitoresc Polonez şi Partidul Socialist Polonez şi că se va strădui să atragă Partidul Socialist Polonez de partea sa, folosind în acest scop înţelegerea sa cu Puzak şi Julawski, leaderi ai organizaţiei de spionaj şi sabotaj WRN. In legătură cu aceasta, s’a hotărît să fie remisă lui Julawski suma de 10.000 dolari pentru atragerea Partidului Socialist Polonez de partea lui Mikolajczik. In cursul acestor tratative, s’a hotărît, cu aproierea lui Kopanski, să se pună la dispoziţia lui Mikolajczik peste 6.000.000 dolari, din care peste 3.000.000 dolari erau destinaţi finanţării acţiunilor subversive şi de spionaj. Pentru ca să fie asigurată ,baza financiară a mişcării subversive din Polonia, acuzaţii Tatar, Unik şi Nowicki au plasat 110.000 dolari în diferite puncte din Polonia, între altele, la acuzatul Wacek, care, în afară de aceasta, a organizat şi condus nuclee de sabotaj şi spionaj în armată. Transferarea fondurilor nu se efectua numai prin intermediul agenţilor organizaţiei diversioniste. La această operaţiune lua parte deasemeni Hankey, pe atunci şef de departament în ministerul englez al afacerilor externe. Inapoindu-se de la Londra în Polonia, acuzatul Wacek a adus fonduri pentru finanţarea operaţiunilor diversioniste şi instrucţiuni amănunţite din partea acuzatului Tatar pentru organizaţiile subversive. Aceste Instrucţiuni se refereau în special, la organizarea transmiterii materialelor de spionaj din Polonia la Londra, cu ajutorul ambasadelor engleză şi franceză. Acuzatul Wacek a primit deasemenea de la acuzatul Tatar informaţii privind modalitatea stabilirii de legături cu ambasadele engleză şi franceză din Varşovia. Acuzatul Tatar stabilise aceste legături la Londra ca urmare a tratativelor duse cu reprezentanţii diplomatici ai Angliei şi Franţei, care au consimţit ca reprezentanţele lor diplomatice din Polonia să acorde ajutor conducerii organizaţiei subversive în chestiunea transmiterii materialelor de spionaj. Astfel, imperialiştii netezeau calea spre putere lui Mikolajczik, folosindu se în lupta împotriva Poloniei populare, de spionaj, Sabotaj, finanţarea bandelor armate şi conducerea activităţii acestora. Acapararea puterii de către Mikolajczik ar fi permis imperialiştilor să-şi aducă planurile la îndeplinire, adică să smulgă regiunile de Vest ale Poloniei în favoarea unei Germanii neohitleriste şi să transforme restul Poloniei într’o colonie a imperialismului. Despre aceste planuri au vorbit deschis Churchill în discursul său de la Fulton, din Martie 1946, şi Brunes, pe atunci secretar de stat al U.S.A., la Stuttgart, în Septembrie 1946, întreaga activitate criminală a acuzaţilor şi a complicilor lor din Londra şi Polonia servea tocmai acestor scopuri criminale ale imperialiştilor anglo-americani. Planurile reacţiunii au fost zădărnicite de lagărul democratic ale cărui forţe creşteau rapid şi continuu. In faţa noii situaţii politice, ţinând seama de înfrângerea inevitabilă a lui Mikolajczik, acuzatul Kirchmayer s-a oprit, în drum spre Statele Unite, la Paris pentru a examina cu acuzatul Tatar situaţia politică din Polonia. In cursul acestor convorbiri ei au hotărît să se sprijine pe elementele de dreapta din partidele politice aparţinând blocului democrat, pentru a frâna desvoltarea democratică a Poloniei. Ţinând seama de posibilitatea deslănţuirii unui nou război de către imperialişti, participanţii la tratativele de la Paris au ajuns la concluzia, după cum a arătat Kirchmayer, că „Polonia populară ar fi supusă celor mai grele încercări şi acest fapt ar putea fi folosit pentru schimbarea radicală a relaţiilor sociale în ţară. In orice caz, este necesar să existe dinainte în ţară o forţăorganizată..." După cum a relatat Kirchmayer, acuzatul Tatar a ordonat ,,să fie organizate acele elemente din armată, care în condiţii favorabile să fie capabile să se opună actualei desvoltări a Poloniei populare... Această activitate trebue să fie considerată ca fiind de lungă durată. Scopul general al conspiraţiei era pregătirea secretă a organelor diversioniste, care, în momentul politic favorabil, urmau să pună la cale o diversiune în armată, slăbind forţele ei şi pregătind astfel o lovitură de stat. Trebuia considerat drept moment politic favorabil ofensiva politică hotărîtoare, dar mai ales ofensiva militară a puterilor occidentale, în frunte cu Statele Unite". Aşadar, acuzaţii şi complicii lor mizau pe atacarea Poloniei de către imperialişti şi pe înfrângerea militară a patriei lor; ei îşi desfăşurau activitatea in acest sens. La consfătuirea dela Paris s’a hotărît să se extindă activitatea diversionistă şi, mai ales, să se intensifice activitatea reţelei de spionaj conduse de acuzatul Herman, pentru a se obţine informaţii asupra Armatei Sovietice. S-a hotărît ,de asemenea ca acuzatul Tatar să vină în Polonia pentru a aprecia situaţia la faţa focului. Sosirea lui Tatar trebuia să aibă loc sub pretextul transferării către guvernul polonez a unei părţi din bunurile făcând parte din fondul „Prawa", aflat la dispoziţia lui Tatar, Utrik şi Nowicki. După întoarcerea sa în patrie, acuzatul Kirchmayer trebuia să comunice cele de mai sus generalului Spychaleki, ceea ce a şi făcutfondul „Drawa" făcea parte din suma primită de Mikolajczik şi Tatar în 1944 din partea imperialiştilor americani pentru organizarea activităţii diversioniste în ţara eliberată. Tatar a reţinut o parte din această sumă pentru a-i servi drept pretext pentru venirea în Polonia, socotind că, dacă o va remite guvernului polonez, va putea ascunde adevăratul scop al sosirii sale în Polonia. El a socotit că va fi în stare să creeze posibilităţi mai largi de activitate împotriva statului în domeniile militar şi civil). După înfrângerea lui Mikolajczik, reacţiunea a recurs, pe lângă vechile metode, la noi metode de luptă împotriva Poloniei populare. Acuzaţii au luat hotărîrea ,,să-şi îndrepte atenţia asupra grupelor de dreapta din partidele muncitoreşti". Prevăzând necesitatea de a se folosi de noi metode în activitatea lor diversionistă şi de spionaj, acuzaţii Tatar, Nowicki şi Utrik s-au retras de formă cu consimţământul lui Kopanski din conducerea centrului HEL, încercând să creeze impresia că ar fi rupt relaţiile cu clica emigranţilor, pentru a face astfel posibilă înapoierea lor în ţară şi a continua activitatea diversionistă la faţa locului. De fapt, însă, acuzaţii au continuat colaborarea criminală cu Kopanski. întregul lor joc dublu a fost aprobat de Kopanski şi de Hankey, şef de departament in ministerul englez al afacerilor externe. In Ianuarie şi Martie 1947, acuzatul Kirchmayer a transmis conducătorilor centrului conspirativ instrucţiuni noi din partea lui Tatar, în special instrucţiuni privitoare la extinderea activităţii de spionaj în rândul unităţilor sovietice. Executând instrucţiunile lui Tatar, acuzaţii şi-au desvoltat activitatea criminală, lărgind reţeaua de spionaj şi infiltrându-se în Armata Poloneză. Au fost stabilite legături cu reprezentanţii ambasadelor U.S.A. şi Marii Britanii în Polonia, cărora le-au fost transmise date cu caracter de spionaj. Grupul criminal condus ,de Tatar, Herman, Mossor, Kirchmayer, Kuropieska, Utrik, Nowicki a contat pe elementele de dreapta ale partidului socialist polonez şi ale altor partide politice şi în special pe grupul naţionalist de dreapta din Partidul Muncitoresc Polonez. Linia politică a grupului naţionalist de dreapta care încerca să frâneze schimbările structurale din Polonia şi să izoleze Polonia de Uniunea Sovietică coincidea cu planurile acuzaţilor şi ale stăpânilor lor anglo-saxoni. Ei au contat pe faptul că punerea în practică a acestei linii politice va crea posibilitatea restabilirii relaţiilor capitaliste şi va subjuga Polonia imperialiştilor anglo-americani transformând-o într-o bază şi o colonie a lor. In legătură cu aceasta, conducerea grupului criminal a strâns şi mai mult legăturile cu Spychalcki. Principalii lui reprezentanţi — Kirchmayer, Herman, Mossor şi Kuropieska au fost numiţi în posturi de răspundere în instituţiile centrale ale Armatei Poloneze. Spychalcki a obţinut deasemenea în mod fraudulos să se acorde gradul de general acuzaţilor menţionaţi mai sus. O altă manifestare a legăturii tot mai strânse dintre acuzaţi şi Spychalcki a fost vizita acuzatului Tatar în Polonia în luna iulie 1947. In cursul tratativelor cu Spychalcki, Tatar s-a referit printre altele la chestiunea înapoierii ofiţerilor emigranţi reacţionari si a numirii lor in posturi de răspundere în Armata Poloneză. Spychalcki l-a asigurat pe Tatar că această chestiune va fi rezolvată în mod favorabil. După tratativele duse cu Spychalcki, în luna August 1947, acuzatul Tatar a participat la o şedinţă în care l-a însărcinat pe Kirchmayer cu conducerea spionajului, punându-l în legătură cu un funcţionar al ambasadei StatelorUnite la Varşovia. Organizaţia complotistă şi a intensificat activitatea. Acuzatul Kirchmayer a intrat în legătură directă cu ataşaţii militari ai Angliei şi Statelor Unite şi alcătuia rapoarte pentru ei. Kirchmayer a stabilit deasemenea o legătură strânsă cu acuzatul Jurecki, care era conducătorul unuia din principalele nuclee de spionaj. In lunile August şi Septembrie 1947, organizaţia complotistă a trecut la lărgirea nucleelor de sabotaj şi spionaj. In acest scop, acuzatul Wladislaw Roman a primit misiunea de a organiza reţeaua de spionaj în una din instituţiile centrale ale armatei. Acuzatul a îndeplinit această misiune. Acuzatul Roman a supravegheat deasemenea ca cele două sectoare ale organizaţiei de sabotaj — cel militar şi cel civil , su se informeze reciproc. O misiune asemănătoare a fost încredinţată în legătură cu alte instituţii militare, acuzatului Wacek, care a îndeplinit-o. In luna Septembrie 1947, acuzatul Kirchmayer s-a întâlnit personal cu ataşatul militar al ambasadei U.S.A., colonelul Betts, care l-a însărcinat pe Kirchmayer să culeagă materiale de spionaj, dându-i directive concrete în acest sens. Kirchmayer a continuat să colaboreze cu ataşatul militar al U.S.A. până în primăvara anului 1950 transmiţându-i numeroase materiale de spionaj. Intre timp, acuzatul Tatar s-a înapoiat la Londra, unde ,în luna octombrie 1947, l-a raportat lui Kopanski asupra şederii sale în Polonia In acest raport, el a comunicat despre tratativele sale cu Spychalcki şi despre extinderea organizaţiei complotiste în armată. Datorită sprijinului lui Spychaleki, în anii 1947 şi 1948, organizaţia diversionistă a reuşit să-şi lărgească reţeaua de spionaj. Ea a reuşit să cuprindă diferite instituţii centrale ale armatei. Informaţiile de spionaj, care erau transmise atunci statelor imperialiste, trebuiau să înlesnească înfăptuirea planurilor criminale agresive ale acestora împotriva Poloniei și subjugarea Poloniei. In timp ce poporul polonez, strâns d’unit şi pătruns de patriotism, lua în stăpânire pământurile poloneze străvechi din Vest, întărind puterea patriei sale şi independenţa ei, acuzaţii unelteau un complot de trădare a poporului polonez şi acţionau In scopul deslănţuirii unul nou război. Străduindu-se să Intre în voia Imperialiştilor aţâţători la război, făcând jocul fascismului neohitlerist care reînvia, ei au urmărit, prin activitatea lor îndreptată împotriva capacităţiide apărare a Poloniei, să submineze apărarea frontierelor ei. Contând pe un nou război mondial, acuzaţii au elaborat planuri şi au pregătit acte teroriste îndreptate împotriva fruntaşilor politici şi membrilor guvernului. Ca urmare a sdrobirii, în 1948, a grupului naţionalist de dreapta din conducerea Partidului Muncitoresc Polonez, organizaţia criminală de sabotaj şi spionaj s’a văzut in faţa unei situaţii noi. Congresul de unificare a partidelor muncitoreşti a distrus speranţa în scindarea unităţii clasei muncitoare poloneze. Nu s’a realizat speranţa pusă în grupul naţionalist de dreapta, a cărui politică ar fi dus la restaurarea capitalismului în Polonia. Organizaţia complotistă a pierdut posibilitatea de a numi oameni noi în posturile care îi conveneau. Această situaţie a silit-o să schimbe vechea tactică, să elaboreze noi metode de acţiune şi să treacă într'o conspirativitate şi mai adâncă. In această fază, activitatea ei s’a concentrat în special asupra spionajului. Totuşi, ea nu a renunţat la posibilitatea de a săvârşi acte de diversiune politică. In vara anului 1948, din ordinul lui Kopanski, acuzatul Tatar a sosit în Polonia pentru a lua cunoştinţă de noua situaţie. El a dus tratative cu membrii conducerii organizaţiei diversioniste şi cu Spychaleki. După întoarcerea sa la Londra, Tatar a expus lui Kopanski situaţia organizaţiei complotiste şi situaţia din ţară. In toamna anului 1949, acuzaţii Tatar, Utrik şi Nowicki s-au întors în Polonia cu noi directive de la Londra. Aceste directive preconizau continuarea activităţii de sabotaj şi spionaj îndreptate împotriva Armatei Poloneze şi Armatei Sovietice, precum şi întărirea colaborării cu reprezentanţii Angliei şi U.S.A. in scop de spionaj. Aceste directive constituiau baza activităţii criminale ulterioare, care a continuat până în momentul arestării acuzaţilor. Organizaţia de sabotaj şi spionaj a lui Tatar şi a complicilor săi a fost o agentură a serviciului de spionaj anglo-american. Ea a adus Poloniei prejudicii imense. In perioada de tranziţie, când în Armata Poloneză acţiona Marian Spychalcki, de ajutorul şi protecţia căruia acuzaţii au beneficiat pe larg, ei au adus prejudicii uriaşe forţelor armate ale statului de democraţie populară. Atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere al legăturilor personale cu Spychaleki, acuzaţii au contat pe sprijinirea planurilor lor de către grupul naţionalist de dreapta. Combinaţiile lor politice trebuiau să ducă la crearea unui regim fascist total aservit imperialiştilor anglo-americani, după exemplul Iugoslaviei. Ei au contat pe posibilitatea victoriei în Polonia a unei anumite form© a titoismului. Ordinele perkinşilor şi hankeylor au constituit busola lor şi atunci când el au sprijinit pe Mikolajczik şi ulterior când împreună cu reacţiunea internaţională s’au orientat spre grupul naţio-’ nalist de dreapta din Partidul Muni ’teresé Polonez şi spre aripa dreaptă a Partidului Socialist Polonez. * Complotul lor criminal a fost descoperit. Activitatea criminală, care urmărea să aducă prejudicii poporului polonez şi forţelor sale armate, a fost curantă. Trădătorii au fost deferiţi Justiţiei. Nr. 2106 SCÂNTEIA Pag. 3 — — NH