Scȃnteia, august 1951 (Anul 20, nr. 2106-2131)

1951-08-01 / nr. 2106

­ ACTUL DE ACUZARE în procesul conducătorilor organizaţiei de sabotaj şi spionaj care a acţionat în rândurile Armatei Poloneze VARŞOVIA' 31 (Agerpres). •— PAP transmite actul de acuzare în procesul conducătorilor organizaţiei de sabotaj şi spionaj care a acţionat în rândurile Ar­matei Poloneze. La 31 iulie, la Curtea Militară Supre­mă din Varşovia a început procesul condu­cătorilor organizaţiei de sabotaj şi spio­naj, care a acţionat în rândurile Armatei Poloneze. Activitatea acestei organizaţii criminale era dirijată şi finanţată de cen­trele de spionaj ale imperialiştilor din Washington şi Londra. In faţa Curţii au compărut: generalul de brigadă Stanislaw Tatar, fost şef al departamentului operaţiunilor din Coman­damentul aşa numitei Armia Krajova şi ul­terior adjunctul lui Kopanski, care a fost şeful aşa numitului „stat major general po­lonez de la Londra" ; Colonelul Marian Utnik, şeful celui de al 6-lea departament (pentru acţiuni de sabotaj) al „statului major general po­lonez de la Londra"; Colonelul Stanislaw Nowicki, ofiţer pen­tru misiuni speciale, la dispoziţia şefului adjunct al „statului major general polo­nez de la Londra"; Generalul de brigadă Franciszek Her­man, fost șef adjunct al celui de al doi­lea departament al Comandamentului Ar­miei Krajova ; Generalul de brigadă Jerzy Kirch­­mayer; Generalul de divizie Stefan Mossor; Colonelul Marian Jurecki; Maiorul Wladislaw Roman ; Căpitanul de rangul Iii Szczepan Wacek. Toţi acuzaţii sunt foşti ofiţeri supe­riori din vremea regimului reacţionar din Polonia dinaintea celui de al doilea răz­boi mondial. In actul de acuzare se spune că în perioada 1945—1950, ei au dus în rân­durile Armatei Poloneze o activitate crimi­nală de sabotaj şi spionaj, în interesele şi în favoarea statelor imperialiste şi a centrelor lo­r de spionaj. încercând să răstoarne cu forţa puterea populară, acuzaţii au desfăşu­rat o activitate de spionaj cu scopul de a submina capacitatea de apărare a Polo­niei şi cu scopul de a ajuta statele im­perialiste să pună în aplicare planurile lor agresive îndreptate împotriva Po­loniei. Acuzaţii plănuiau să dea posibilitate imperialiştilor să smulgă Poloniei terito­riile sale din Vest şi să le anexeze unei Germanii neonaziste, să transforme restul Poloniei în trio colonie a imperialiştilor. Trădându-şi patria, acuzaţii au încercat să obţină controlul asupra armatei pentru a o transforma într-o unealtă docilă în mâinile agresorilor imperialişti. Din mo­mentul creării sale, această organizaţie criminală a încercat sistematic să lovea­scă în forţa vie de luptă a Armatei Polo­neze, care stă de strajă păcii şi libertăţii poporului polonez, dar chiar de la început ea a întâmpinat piedici în intenţiile ei de a pune mâna pe armată, care, prin carac­terul ei popular, constitue forţa armată de nădejde a statului polonez. Activitatea criminală de sabotaj şi spionaj a acuzaţilor a fost strâns legată de politica trădătoare a burgheziei, care în 1939 a predat ţara în mâinile cotro­pitorilor fascişti şi care, mai târziu, in­stigată şi sprijinită de imperialiştii anglo­­americani, a luptat împotriva mişcării de eliberare naţională din Polonia, în cola­borare cu ocupanţii nazişti. Pentru politica burgheziei şi a „gu­vernului” emigrat este caracteristic fap­tul că încă la Conferinţa de la Belgrad din 29 Mai — 2 iunie 1940 a repre­zentanţilor clicii de la Londra şi ai cer­curilor militare ilegale din ţară, con­vocată din ordinul generalul Sosnkowski, s’a subliniat că pericolul principal nu este fascismul hitlerist, ci faptul că „în centrele muncitoreşti creşte mişcarea co­munistă". Astfel, încă din primele luni ale ocupaţiei, clica de la Londra vedea pe principalul Inamic nu în ocupaţia hit­­leristă, ci în mişcarea revoluţionară de eliberare şi în Uniunea Sovietică. Acea­stă politică antipopulară, contrară intere­selor vitale ale Poloniei, dusă de reac­­ţiunea poloneză, corespundea liniei poli­tice şi Intereselor întregului lagăr impe­rialist. Când hoardele hitleriste au atacat Uniunea Sovietică, eroica rezistenţă a poporului sovietic a întărit considerabil simpatia poporului polonez pentru Uniu­nea Sovietică. Opinia publică poloneză a înţeles că Armata Sovietică era singura forţă capabilă să strivească hidra hitle­­ristă şi să elibereze Polonia. In Polonia s’a desvoltat şi s’a intensificat mişcarea populară de eliberare, a luat fiinţă şi s’a întărit zi cu zi Partidul Muncito­resc Polonez, care a proclamat lozinca luptei necruţătoare împotriva ocupantu­lui, a luptei pentru eliberarea definitivă naţională şi socială, pe baza unei strânse alianţe cu U.R.S.S. Burghezia poloneză, speriată de victoriile măreţe ale Arma­tei Sovietice şi de Intensificarea luptei masselor populare pentru eliberarea de­plină, a trecut la o luptă tot mai necru­ţătoare împotriva mişcării revoluţionare. In această luptă, reacţiunea a colaborat strâns cu Gestapoul, trădând ocupanţilor germani pe luptătorii pentru libertatea Poloniei. In faţa luptei eroice a Uniunii Sovie­tice împotriva agresorului hitlerist, sta­tele anglo-saxone, intenţionând să slă­bească şi să epuizeze Uniunea Sovietică, încercau să-şi asigure rolul hotărîtor în Europa. In vederea realizării acestor pla­nuri imperialiste, clica de la Londra a dat instrucţiuni organizaţiilor din Polonia subordonate el să se abţină de la o luptă armată cu Germania, pentru a nu slăbi frontul hitlerist în Răsărit. Această poziţie antipoloneză a fost anunţată în mod cinic de Bor­ Komorow­­ski în şedinţa reprezentanţei politice po­loneze (RRP) din 14 octombrie 1943. El a declarat: „...Revolta nu poate să izbuc­nească nici chiar în cazul în care situar­­ia inamicului pe teritoriul Poloniei va fi favorabilă succesului revoltei, întrucât situaţia politică generală o face de ne­dorit. Nu putem admite să se ajungă la revoltă atâta timp cât Germania, care a suferit o înfrângere hotărîtoare în Vest şi Sud, continuă să menţină frontul din Răsărit şi ne apără pe acest flanc. In acest caz, slăbirea Germaniei este chiar contrară intereselor noastre. Cred că dv., domnilor, împărtăşiţi în întregime păre­rea mea. „...In afară de aceasta, eu consider fausia cu o primejdie pentru noi. Aceasta este în primul rând o chestiune poli­tică... Cu cât armata rusească este mai departe, cu atât mai bine pentru noi. De aci decurge concluzia logică că noi nu putem să­ provocăm o revoltă împotriva Germaniei, atâta timp cât ea ţine frontul rus şi, prin aceasta, îi ţine şi pe ruşi la distanţă de noi..." Desfăşurarea evenimentelor pe frontul sovieto-german a răsturnat calculele reac­­ţiunii şi ale stăpânilor ei anglo-americani. Clica reacţionară şi imperialiştii străini îşi dădeau seama încă de atunci că Po­lonia va fi eliberată de Armata Sovie­tică şi luau In considerare faptul că vor veni la putere elementele de stânga. Toate acestea erau de natură să înspăimânte pe conducătorii reacţiunii. In aceste împrejurări, oficiul delega­ţilor (reprezentanţii în Polonia ai „gu­vernului" emigrat de la Londra) și al Ar­miei Krajova au elaborat așa numitul plan „Burza" („Furtuna"). Acest plan era îndreptat împotriva luptei contra Germa­niei și împotriva colaborării cu Armata Sovietică. Planul „Burza" a fost o desvoltare consecventă a politicii de trădare a „gu­vernului" emigrat, a oficiului delegaţilor şi a comandamentului Armiei Krajova. încă la şedinţa susmenţionată a „repre­zentanţei politice poloneze", Bor-Komo­­rowski a declarat în numele lui Sosn­­kowski, care era pe atunci aşa numitul conducător suprem: „...Vrem să evităm lupta cu armata germană..." Dar evenimentele s’au desfăşurat în aşa fel, încât calculele reacţiunii nu s’au ade­verit. Armatele hitleriste se retrăgeau în pa­nică sub loviturile nimicitoare ale Arma­tei Sovietice. Pe teritoriile eliberate ale Poloniei a luat fiinţă Comitetul polonez al eliberării naţionale (CPEN) — primul guvern muncitoresc-ţărănesc din istoria poporului polonez. Un val de entuziasm a cuprins întregul popor polonez, care s’a rid­icat um­ăr la umăr cu armata elibera­toare — Armata Sovietică — în lupta îm­potriva ocupanţilor. Ca răspuns la aceasta, dorind să-şi realizeze cu orice­ preţ planu­rile mârşave şi criminale, clica emigran­ţilor a dat semnalul revoltei din Var­şovia. Rewk­a a fost un act de diversiune în­dreptat împotriva poporului polonez, care construia bazele Independenţei statului său, şi împotriva Armatei Sovietice, care aducea Poloniei eliberarea de sub jugul hit­­lerist. Din ordinul Londrei, organizatorii re­voltei pregăteau cu o perfidie şi un ci­nism nemaiîntâlnite masacrul poporului polonez şi distrugerea Varşoviei, abu­zând de patriotismul masselor neini­ţiate în maşinaţiunile reacţiunii. Poporul polonez a plătit pentru revolta din Var­şovia — această crimă a reacţiunii polo­neze şi a stăpânilor ei anglo-americani — cu suferinţe de nedescris şi nenumărate sacrificii. Ţinând seama de insuccesul revoltei şi al celorlalte operaţiuni diversioniste, clica de la Londra a început să pregă­tească planurile unei vaste activităţi de sabotaj îndreptate împotriva viitoarei pu­teri populare şi împotriva Armatei Sovietice. In Februarie 1944, „guvernul” emigrat de la Londra a hotărît, la propu­nerea lui Sosnkowski, să­­ creeze organi­zaţii militare­ şi civile ilegale, care tre­buiau să du­că o activitate duşmănoasă împotriva puterii populare, împotriva Ar­matei Poloneze şi Armatei Sovietice, care eliberase Polonia. Ulterior au fost ela­borate directive amănunţite, care au fost desvoltate în cadrul aşa zisului plan NIE — planul activităţii de sabotaj şi spionaj. Acest plan prevedea crearea unei orga­nizaţii care avea drept scop să ducă acti­vitatea de sabotaj şi spionaj în aparatul de stat al Poloniei­ populare, în armată şi în partidele politice şi să săvârşească deasem­enea acte de sabotaj şi spionaj împotriva Armatei Sovie­ce. Această acti­vitate trebuia să pregătească condiţiile favorabile pentru răsturnarea puterii populare. Deosebit de vastă a fost activitatea de sabotaj organizată de reacţiune împotriva Armatei Poloneze, care era pe atunci pe calea refacerii. Aceste acte de diversiune au fost conduse, potrivit Instrucţiunilor anglo-americane, de generalul Kopanski, care este trecut în prezent pe statul de plată al ministerului de război englez. Cu elaborarea planului în amănun­ţime s’au ocupat în 1943—1944 acu­zatul Stanislaw Tatar, şeful departamen­tului operaţiunilor din Comandamentul Armiei Krajova, şi colaboratorul lui apropiat, acuzatul Jerzy Kirchmayer. Atunci s’a hotărît ca, după eliberarea tării, Kirchmayer să intre in Armata Po­loneză, in care se va sprijini pe un grup de ofiţeri din Armia Krajova, trimis special în Armata Poloneză. Scopul aces­tei acţiuni a fost infiltrarea în Armata Poloneză şi lupta pentru a pune stăpâ­nire pe ea şi pentru a o transforma în­­tr’un sprijin al reacţiunii. Totodată, ofi­ciul delegaţilor şi cel de al doilea de­partament al Armiei Krajova pregăteau o campanie de sabotaj pe plan politic. În acest scop a fost organizat Comitetul central al poporului (CCP), care, sub masca unei frazeologii radicale, îşi crea condiţii favorabile pentru infiltrarea în lagărul revoluţionar. In Aprilie 1944, acuzatul Tatar a ple­cat cu un avion special din Polonia la Londra. In Iunie, Tatar şi Mikolajczik au adus la cunoştinţa reprezentanţilor de­ seamă ai cercurilor imperialiste ameri­cane şi lui Churchill planurile pregătite de ei în vederea luptei împotriva Polo­niei populare. Aceste planuri au fost a­­probate de Churchill şi de americani, care, în cea de a doua jumătate a lunii iulie 1944, au alocat pentru realizarea lor suma de 10 000.000 dolari. Chiar atunci când s’au ivit zorile Inde­pendenţei Poloniei, imperialiştii anglo­­saxoni — care in 1939 au sacrificat Po­lonia agresiunii hitleriste, iar în perioada de ocupaţie au aţâţat la lupta fratricidă ■— finanţau comploturile şi protejau ac­ţiunile de sabotaj îndreptate împotriva Poloniei populare. In conformitate cu planurile susmen­ţionate, după crearea Comitetului polonez al eliberării naţionale, reacţiunea şi-a trimis agenţi în aparatul de stat şi în rândurile partidelor democrate, a orga­nizat dezertări din Armata Poloneză în perioada războiului împotriva ocupanţilor, s-a dedat la acte de sabotaj şi de diver­siune, a înjghebat bande care au asasinat membri ai Partidului Muncitoresc Polo­nez, funcţionari publici, ofiţeri şi sol­daţi ai Armatei Sovietice. încă în 1944, unii membri ai organi­zaţiilor create de cel de al doilea depar­tament al Armiei Krajova au intrat in Armata Poloneză, căreia i-au jurat cre­dinţă pentru ca, în spatele acestui para­van, să ducă o activitate de sabotaj. Chiar atunci a intrat in Armata Poloneză acuzatul Kirchmayer, potrivit planului pe termen lung al activităţii de­­sabotaj în Armata Poloneză, elaborat în perioada o­­cupaţiei, întreaga activitate de sabotaj era con­dusă de la Londra de următorii acuzaţi subordonaţi lui Kopanski : Tatar — pe a­­tunci şef adjunct pentru chestiunile Po­loniei pe lângă statul major emigrat, ofi­ţerul său Nowicki şi Utrik. Din partea serviciului de spionaj englez, activitatea lor era condusă de locotenent-colonelul Perkins. Guvernul englez, legat de U.R.S.S. printr-o alianţă militară, se temea să nu fie descoperit sprijinul acordat de el ac­tivităţii de sabotaj Îndreptate împotriva Armatei Sovietice, şi Armatei Poloneze. In legătură cu aceasta, la 16 ianuarie 1945, ministrul englez al afacerilor externe, Eden, a adus la cunoştinţa ambasadorului Raczynski şi acuzatului Tatar, prin in­termediul locotenent-colonelului Perklas, că guvernul englez este de acord să spri­jine legătura cu teritoriile poloneze, dar că această activitate trebue dusă în se­cret. In acest scop, statul major emigrat de la Londra a organizat centrul de con­ducere secret HEL, finanţat, condus şi controlat de serviciul de spionaj englez prin locotanent-colonelul Perkins. Centrul era condus de acuzaţii Nowicki şi Utrik, iar controlul era înfăptuit de Kopanski şi de acuzatul Tatar. In Mai 1945, dife­rite centre de sabotaj şi spionaj, răspân­dite în diferite ţări ale Europei, au fost subordonate centrului HEL. Aceste centre trimiteau în Polonia a­­genţi diversionişti şi spioni, precum şi sume mari pentru finanţarea activităţii criminale­­ clandestine. Conducerea centru­lui HEL, cu participarea lui Kopanski, a elaborat în primăvara şi vara anului 1945 planul de organizare a unei reţele de pro­pagandă şi spionaj în Polonia. Sarcina organizării acestei reţele a fost dată lui Rzepecki, comandantul-şef al organizaţiei WIN („Libertate şi independenţă”). La mijlocul anului 1945, conducerea centrului HEL a intrat în legătură cu organizaţiile care duceau activitate de spionaj în apara­tul de stat şi în armată. Una din aceste organizaţii era centrul de sabotaj creat de acuzaţii Kirchmayer, Herman şi Ku­­ropieska. Intre timp, ca rezultat al victoriilor Armatei Sovietice, numeroşi polonezi, care înainte de război erau ofiţeri, s-au întors din lagărele de prizonieri. Politica mărinimoasă a guvernului polonez a dat posibilitate oamenilor, care în trecut a­­veau o poziţie politică ostilă, să se înca­dreze în opera întregului t­opor de re­facere a patriei şi de întărire a forţelor ei armate. Numeroase grupuri ale acestor ofiţeri au intrat în rândurile Armatei Po­loneze renăscute. Unii dintre ei, însufle­ţiţi de adânci sentimente patriotice, au trecut în mod sincer de partea puterii populare. Alţii, educaţi în şcoala sa naţio­­nistă, a urii şi dispreţului faţă de popor, au rămas sub influenţa agitaţiei reacţio­nare a „guvernului” de la Londra şi nu au vrut să se împace cu faptul că puterea era deţinu­tă de massele populare, încă în lagărele de prizonieri, de pildă, la Wol­­denberg, o parte dintre ofiţeri au pus la cale comploturi împotriva Poloniei popu­lare. Aceste încercări s’au intensificat după sosirea la Woldenberg a membrilor conducerii cartierului general al Ar­miei Krajowa, printre care se aflau Rze­pecki, Sanojca și acuzatul Herman. In a­­c°st lagăr, ei s'au întâlnit ,cu Kuropieska. Atât Herman cât și Kuropieska erau de părere că lupta împotriva puterii popu­lare putea fi dusă în Polonia numai prin infiltrare în aparatul de stat şi prin des­făşurarea unei activităţi duşmănoase în cea mai mare taină. In 1945, ei s-au în­tors în Polonia şi au intrat în rândurile Armatei Poloneze. Acuzatul Herman a fost primit în Armata Poloneză de Ma­rian Spychalcki, pe atunci subsecretar de stat la ministerul apărării naţionale, căruia i-a fost recomandat de Kuropieska. La mijlocul anului 1945, de astă dată, pe teritoriul Poloniei, a avut loc o între­vedere între Kuropieska şi acuzaţii Her­man şi Kirchmayer. Ei au organizat un centru de sabotaj şi spionaj în armată, pentru a înfăptui planurile diversioniste, elaborate de acuzaţii :Tatar şi Kirchmayer. Acest centru era condus de Kirchmayer, Kuropieska şi Herman, care şi-au împăr­ţit între ei funcţiile, după cum urmează: Kirchmayer ■— pentru chestiunile organi­zatorice, Herman — pentru spionaj, Ku­ropieska — pentru legătura cu centrele din străinătate. In primăvara şi vara a­­nului 1945, Kirchmayer a început să co­laboreze în chestiunile de spionaj cu WTN — şeful securităţii şi serviciului de spio­naj al districtului de Vest al WIN fiind atunci acuzatul Wladislaw Roman. Crearea organizaţiei Clandestine de sa­botaj în armată a coincis cu sosirea în Polonia a lacheului imperialismului anglo­­american Mikolajczik. Activitatea lui în ţară a reprezentat schimbarea tacticii pe care au aplicat-o imperialiştii până în mo­mentul în care a eşuat încercarea de a pune mâna pe putere prin forţa armelor, încercare inspirată de anglo-americani. Organizaţiile reacţionare au acordat tot sprijinul lui Mikolajczik. Prin asasinate, acte de diversiune şi, de sabotaj, orga­nizaţiile reacţionare s’au străduit să sub­mineze încrederea masselor în puterea populară şi să creeze condiţii favorabile pentru victoria lui Mikolajczik în alegeri. In acelaşi timp, a fost elaborat la Lon­dra un plan de coordonare a activităţii lui Mikolajczik cu activitatea clandes­tină. In acest scop a fost format un grup special din rândurile conducerii centrului HEL, grup alcătuit din acuzaţii Tatar, Utrik şi Nowicki. Directivele privind ac­tivitatea acestui grup fuseseră elaborate la Londra de Tatar şi Mikolajczik în A­­prilie şi Mai 1945, cu puţin înainte de plecarea lui Mikolajczik in Polonia. A­­­­ceste directive prevedeau organizarea infil­trării în aparatul de stat şi în armata populară, cu scopul de a obţine controlul asupra lor, organizarea sprijinirii lui Mikolajczik de către organizaţiile clan­destine şi asigurarea de fonduri pentru campania lui electorală, precum şi pentru activitatea legată de sabotaj. Banii pentru aceste scopuri au fost luaţi din su­ma de 10.000.000 dolari primiţi, în 1944, de Tatar şi Mikolajczik de la guvernul, ame­­rican pentru activitatea de sabotaj îm­potriva Poloniei. Planul de activitate a grupului Tatar-Utrik-Nowicki a fost a­­probat de Kopanski şi de stăpânii lui an­­glo-saxoni. O atenţie deosebită a fost acordată ar­matei, a cărei, acaparare ar fi însemnat un puternic atu în mâinile lui Miko­lajczik. Aducând la îndeplinire planurile crimi­nale susmenţionate, conducătorii centrului complotist din sânul armatei — acuzaţii Kirchmayer, Herman şi Kuropieska — in­tenţionau să împânzească armata cu ofi­ţeri sanaţionişti, ostili puterii populare, pa care să-i promoveze în posturi de con­ducere. Totodată, ei au organizat o reţea de sabotaj şi spionaj în instituţiile mili­tare centrale, au încercat să rupă Armata Poloneză de Armata Sovietică şi au cules informaţii pentru serviciile de spionaj ale statelor imperialiste. In 1946, acuzaţii au cooptat în con­ducerea centrului de sabotaj şi spionaj pe acuzatul Stefan Mossor. Atunci s’a hotărît ca acuzatul Herman să continue să conducă acţiunile de spionaj. Ku­ropieska, aflat la Londra, urma să com­­plecteze organizaţia cu ofiţeri din rându­rile emigranţilor, iar Mossor să suprave­gheze activitatea criminală a acestui grup în Instituţiile centrale ale ministerului apărării naţionale. Trebue subliniat că acuzatul Mosser, aşa cum a recunoscut el însuşi în cursul anchetei, aflându-se in timpul războiului într’un lagăr de prizonieri, şi-a oferit de două ori serviciile hitleriştilor şi a tri­mis comandamentului german un memo­riu, prin care preconiza crearea unei Po­lonii fasciste, sub protectoratul Germa­niei hitleriste. Acuzaţii au creat o vastă" reţea de or­ganizaţii diversioniste, au înfiinţat o se­rie de nuclee de spionaj, folosind legă­turile lor în rândurile ofiţerilor reacţio­nari din perioada antebelică, care, în acea vreme, erau primiţi în massă în armată. Un factor favorabil, care a contribuit la activitatea reţelei de diversiune şi spio­naj în Armata Poloneză, a fost politica de dreapta şi naţionalistă, al cărei re­prezentant în armată era Marian Spyc­halcki, pe­ atunci subsecretar de stat la ministerul apărării naţionale. In practică, această politică s’a manifestat prin ocro­tirea şi primirea în armată a ofiţerilor sanaţionişti cu opinii antidemocratice şi prin promovarea lor în posturi de răs­pundere, concomitent cu tendinţa de a rupe legăturile dintre Armata Poloneză și Armata Sovietică. Astfel, în iulie 1945, Spychalcki a primit în armată pe Fran­ciszek Herman, șef adjunct al celui de al doilea departament al cartierului ge­neral al Armiei Krajova, împreună cu un grup de colaboratori ai săi, estompând în mod conștient rolul pe care l-au ju­cat în timpul ocupaţiei. „Generalul Spyc­halcki ne-a acordat timp suficient şi ne întărea din plin cu forţe proaspete şi va­loroase" — spune în depoziţiile sale acu­zatul Kirchmayer. Poziţia politică a lui Spychalcki şi discuţiile pe care le-a avut cu o serie de acuzaţi au constituit, după cum arată acuzaţii, un stimulent în activitatea lor duşmănoasă şi le dădeau convingerea că pot conta pe succes. încă la mijlocul anului 1945, Spychalcki a încercat, prin intermediul acuzatului Herman, să orga­nizeze tratative secrete între Gomulka şi Rzepecki, care era pe atunci coman­dantul şef al organizaţiei WIN. Condu­cătorii centrului diversionist au informat în repetate rânduri pe şefii lor din străi­nătate despre atitudinea binevoitoare faţă de ei a lui Spychalcki, şi despre legătu­rile lor cu el. Activitatea criminală a acuzaţilor, care era condusă de acuzatul Tatar, con­form Instrucţiunilor serviciului de spio­naj englez, se ramifica tot mai mult. In cursul anului 1946, conducătorii centru­lui conspirativ au organizat, potrivit in­strucţiunilor primite, o serie întreagă de nuclee de spionaj. Tatar şi-a coordonat activitatea cu a lui Mikolajczik, cu care a avut o consfă­tuire la Londra în 1946. La această con­sfătuire, Mikolajczik a cerut să se in­tensifice recrutarea de ofiţeri superiori emigraţi, care să plece în Polonia şi să intre în armată. In afară de aceasta, Mikolajczik a anunţat că el urmăreşte scindarea unităţii dintre Partidul Munci­toresc Polonez şi Partidul Socialist Po­lonez şi că se va strădui să atragă Parti­dul Socialist Polonez de partea sa, folo­sind în acest scop înţelegerea sa cu Puzak şi Julawski, leaderi ai organizaţiei de spio­naj şi sabotaj WRN. In­ legătură cu acea­sta, s’a hotărît să fie remisă lui Julawski suma de 10.000 dolari pentru atragerea Partidului Socialist Polonez de partea lui Mikolajczik. In cursul acestor tratative, s’a hotărît, cu aproierea lui Kopanski, să se pună la dispoziţia lui Mikolajczik peste 6.000.000 dolari, din care peste 3.000.000 dolari erau destinaţi finanţării acţiunilor subversive şi de spionaj. Pen­tru ca să fie asigurată ,baza financiară a mişcării subversive din Polonia, acuzaţii Tatar, Uni­k şi Nowicki au plasat 110.000 dolari în diferite puncte din Polonia, între altele, la acuzatul Wacek, care, în afară de aceasta, a organizat şi condus nuclee de sabotaj şi spionaj în armată. Transferarea fondurilor nu se efectua numai prin intermediul agenţilor organi­zaţiei diversioniste. La această operaţiune lua parte deasemeni Hankey, pe atunci şef de departament în ministerul englez al afacerilor externe. Inapoindu-se de la Londra în Polonia, acuzatul Wacek a adus fonduri pentru finanţarea operaţiunilor diversioniste şi instrucţiuni amănunţite din partea acuzatului Tatar pentru orga­nizaţiile subversive. Aceste Instrucţiuni se refereau în special, la organizarea transmiterii materialelor de spionaj din Polonia la Londra, cu ajutorul ambasa­delor engleză şi franceză. Acuzatul Wacek a primit deasemenea de la acuzatul Tatar informaţii privind modalitatea stabilirii de legături cu ambasadele engleză şi franceză din Varşovia. Acuzatul Tatar stabilise a­­ceste legături la Londra ca urmare a tra­tativelor duse cu reprezentanţii diplomatici ai Angliei şi Franţei, care au consimţit ca reprezentanţele lor diplomatice din Polo­nia să acorde ajutor conducerii organiza­ţiei subversive în chestiunea transmi­terii materialelor de spionaj. Astfel, imperialiştii netezeau calea spre putere lui Mikolajczik,­ folosindu se în lupta împotriva Poloniei populare, de spio­naj, Sabotaj, finanţarea bandelor armate şi conducerea activităţii acestora. Acapa­rarea puterii de către Mikolajczik ar fi permis imperialiştilor să-şi aducă planurile la îndeplinire, adică să smulgă regiunile de Vest ale Poloniei în favoarea unei Ger­manii neohitleriste şi să transforme restul Poloniei într’o colonie a imperialismului. Despre aceste planuri au vorbit deschis Churchill în discursul său de la Fulton, din Martie 1946, şi Brunes, pe atunci secretar de stat al U.S.A., la Stuttgart, în Septem­brie 1946, întreaga activitate criminală a acuzaţilor şi a complicilor lor din Londra şi Polonia servea tocmai acestor scopuri criminale ale imperialiştilor anglo-ame­ricani. Planurile reacţiunii au fost zădărnicite de lagărul democratic ale cărui forţe creşteau rapid şi continuu. In faţa noii situaţii politice, ţinând seama de înfrân­gerea inevitabilă a lui Mikolajczik, acu­zatul Kirchmayer s-a oprit, în drum spre Statele Unite, la Paris pentru a examina cu acuzatul Tatar situaţia politică din Po­lonia. In cursul acestor convorbiri ei au hotărît să se sprijine pe elementele de dreapta din partidele politice aparţinând blocului democrat, pentru a frâna desvol­­tarea democratică a­ Poloniei. Ţinând seama de posibilitatea deslăn­­ţuirii unui nou război de către imperia­lişti, participanţii la tratativele de la Pa­ris au ajuns la concluzia, după cum a arătat Kirchmayer, că „Polonia populară ar fi supusă celor mai grele­ încercări şi acest fapt ar putea fi folosit pentru schimbarea radicală a relaţiilor sociale în ţară. In orice caz, este necesar să existe dinainte în ţară o forţă­­organizată..." După cum a relatat Kirchmayer, acu­zatul Tatar a ordonat ,,să fie organizate acele elemente din armată, care în condi­ţii favorabile să fie capabile să se opună actualei desvoltări a Poloniei populare... Această activitate trebue să fie conside­rată ca fiind de lungă durată. Scopul ge­­­neral al conspiraţiei era pregătirea se­­cretă a organelor diversioniste, care, în momentul politic favorabil, urmau să pună la cale o diversiune în armată, slă­bind forţele ei şi pregătind astfel o lovi­tură de stat. Trebuia considerat drept moment politic favorabil ofensiva politică hotărîtoare, dar mai ales ofensiva mili­tară a puterilor occidentale, în frunte cu Statele Unite". Aşa­dar, acuzaţii şi complicii lor mi­zau pe atacarea Poloniei de către impe­rialişti şi pe înfrângerea militară a pa­triei lor; ei îşi desfăşurau activitatea in acest sens. La consfătuirea dela Paris s’a hotărît să se extindă activitatea diversionistă şi, mai ales, să se intensifice activitatea re­ţelei de spionaj conduse de acuzatul Her­man, pentru a se obţine informaţii asu­pra Armatei Sovietice. S-a hotărît ,de ase­­menea ca acuzatul Tatar să vină în Po­­lonia pentru a aprecia situaţia la faţa fo­­cului. Sosirea lui Tatar trebuia să aibă loc sub pretextul transferării către guver­nul polonez a unei părţi din bunurile făcând parte din fondul „Prawa", aflat la dispoziţia lui Tatar, Utrik şi Nowicki. După întoarcerea sa în patrie, acuza­tul Kirchmayer trebuia să comunice cele de mai sus generalului Spychaleki, ceea ce a şi făcut­­fondul „Drawa" făcea parte din suma primită de Mikolajczik şi Tatar în 1944 din partea imperialiştilor ame­ricani pentru organizarea activităţii di­versioniste în ţara eliberată. Tatar a re­ţinut o parte din această sumă pentru a-i servi drept pretext pentru venirea în Polonia, socotind că, dacă o va remite guvernului polonez, va putea ascunde a­­devăratul scop al sosirii sale în Polonia. El a socotit că va fi în stare să creeze posibilităţi mai largi de activitate împo­triva statului în domeniile militar şi civil).­­ După înfrângerea lui Mikolajczik, reac­ţiunea a recurs, pe lângă vechile metode, la noi metode de luptă împotriva Polo­niei populare. Acuzaţii au luat hotărîrea ,,să-şi îndrepte atenţia asupra grupelor de dreapta din partidele muncitoreşti". Prevăzând necesitatea de a se folosi de noi metode în activitatea lor diversionistă şi de spionaj, acuzaţii Tatar, Nowicki şi Utrik s-au retras de formă cu consimţă­mântul lui Kopanski din conducerea cen­trului HEL, încercând să creeze impresia că ar fi rupt relaţiile cu clica emigran­ţilor, pentru a face astfel posibilă îna­poierea lor în ţară şi a continua activi­tatea diversionistă la faţa locului. D­e fapt, însă, acuzaţii au continuat colabo­­rarea criminală cu Kopanski. întregul lor joc dublu a fost aprobat de Kopanski şi de Hankey, şef de departament in ministe­rul englez al afacerilor externe. In Ianuarie şi Martie 1947, acuzatul Kirchmayer a transmis conducătorilor cen­trului conspirativ instrucţiuni noi din partea lui Tatar, în special instrucţiuni privitoare la extinderea activităţii de spionaj în rândul unităţilor sovietice. Executând instrucţiunile lui Tatar, a­­cuzaţii şi-au desvoltat activitatea crimi­nală, lărgind reţeaua de spionaj şi infil­­trându-se în Armata Poloneză. Au fost stabilite legături cu reprezentanţii amba­sadelor U.S.A. şi Marii Britanii în Polo­nia, cărora le-au fost transmise date cu caracter de spionaj. Grupul criminal condus ,de Tatar, Her­man, Mossor, Kirchmayer, Kuropieska, Utrik, Nowicki a contat pe elementele de dreapta ale partidului socialist polonez şi ale altor partide politice şi în special pe grupul naţionalist de dreapta din Par­tidul Muncitoresc Polonez. Linia politică a grupului naţionalist de dreapta care încerca să frâneze schimbă­­rile structurale din Polonia şi să izoleze Polonia de Uniunea Sovietică coincidea cu planurile acuzaţilor şi ale stăpânilor lor anglo-saxoni. Ei au contat pe faptul că punerea în practică a acestei linii poli­tice va crea posibilitatea restabilirii rela­ţiilor capitaliste şi va subjuga Polonia imperialiştilor anglo-americani transfor­mând-o într-o bază şi o colonie a lor. In legătură cu aceasta, conducerea grupu­lui criminal a strâns şi mai mult legă­turile cu Spychalcki. Principalii lui repre­zentanţi — Kirchmayer, Herman, Mossor şi Kuropieska au fost numiţi în posturi de răspundere în instituţiile centrale ale Armatei Poloneze. Spychalcki a obţinut deasem­enea în mod fraudulos să se acorde gradul de general acuzaţilor menţionaţi mai sus. O altă manifestare a legăturii tot mai strânse dintre acuzaţi şi Spychalcki a fost vizita acuzatului Tatar în Polonia în luna iulie 1947. In cursul tratativelor cu Spy­chalcki, Tatar s-a referit printre altele la chestiunea înapoierii ofiţerilor emigranţi reacţionari si a numirii lor in posturi de răspundere în Armata Poloneză. Spychalcki l-a asigurat pe Tatar că această chestiune va fi rezolvată în mod favorabil. După tratativele duse cu Spychalcki, în luna August 1947, acuzatul Tatar a parti­cipat la o şedinţă în care l-a însărcinat pe Kirchmayer cu conducerea spionaju­lui, punându-l în legătură cu un funcţio­nar al ambasadei Statelor­­Unite la Varşovia. Organizaţia complotistă şi a intensificat activitatea. Acuzatul Kirchmayer a intrat în legătură directă cu ataşaţii militari ai Angliei şi Statelor Unite şi alcătuia ra­poarte pentru ei. Kirchmayer a stabilit deasem­enea o legătură strânsă cu acuzatul Jurecki, care era conducătorul unuia din principalele nuclee de spionaj. In lunile August şi Septembrie 1947, organizaţia complotistă a trecut la lărgi­rea nucleelor de sabotaj şi spionaj. In acest scop, acuzatul Wladislaw Roman a primit misiunea de a organiza reţeaua de spionaj în una din instituţiile centrale ale armatei. Ac­uzatul a îndeplinit această misiune. Acuzatul Roman a supravegheat deasem­enea ca cele două sectoare ale or­­ganizaţiei de sabotaj — cel militar şi cel civil , su se informeze reciproc. O mi­siune asemănătoare a fost încredinţată în legătură cu alte instituţii militare, acuza­tului Wacek, care a îndeplinit-o. In luna Septembrie 1947, acuzatul Kirchmayer s-a întâlnit personal cu ataşa­tul militar al ambasadei U.S.A., colonelul Betts, care­ l-a însărcinat pe Kirchmayer să culeagă materiale de spionaj, dându-i directive concrete în acest sens. Kirch­­mayer a continuat să colaboreze cu ata­şatul militar al U.S.A. până în primăvara anului 1950 transmiţându-i numeroase materiale de spionaj. Intre timp, acuzatul Tatar s-a înapoiat la Londra, unde ,în luna octombrie 1947, l-a raportat lui Kopanski asupra şederii sale în Polonia In acest raport, el a co­municat despre tratativele sale cu Spychal­cki şi despre extinderea organizaţiei com­plotiste în armată. Datorită sprijinului lui Spychaleki, în anii 1947 şi 1948, organizaţia diversio­nistă a reuşit să-şi lărgească reţeaua de spionaj. Ea a reuşit să cuprindă diferite instituţii centrale ale armatei. Informa­ţiile de spionaj, care erau transmise atunci statelor imperialiste, trebuiau să înles­nească înfăptuirea planurilor criminale a­­gresi­ve ale acestora împotriva Poloniei și subjugarea Poloniei. In timp ce poporul polonez, strâns d’unit şi pătruns de patriotism, lua în stăpânire pământurile poloneze străvechi din Vest, întărind puterea patriei sale şi indepen­denţa ei, acuzaţii unelteau un complot de trădare a poporului polonez şi acţionau In scopul deslănţuirii unul nou război. Străduindu-se să Intre în voia Imperia­liştilor aţâţători la război, făcând jocul fascismului neohitlerist care reînvia, ei au urmărit, prin activitatea lor îndreptată îm­potriva capacităţii­­de apărare a Poloniei, să submineze apărarea frontierelor ei. Contând pe un nou război mondial, acuzaţii au elaborat planuri şi au pregă­tit acte teroriste îndreptate împotriva fruntaşilor politici şi membrilor guver­nului. Ca urmare a sdrobirii, în 1948, a gru­pului naţionalist de dreapta din condu­cerea Partidului Muncitoresc Polonez, or­ganizaţia criminală de sabotaj şi spionaj s’a văzut in faţa unei situaţii noi. Con­gresul de unificare a partidelor munci­toreşti a distrus speranţa în scindarea­­ unităţii clasei muncitoare poloneze. Nu s’a realizat speranţa pusă în grupul naţiona­­­list de dreapta, a cărui politică ar fi dus la restaurarea capitalismului în Polonia. Or­ganizaţia complotistă a pierdut posibili­tatea de a numi oameni noi în posturile care îi conveneau. Această situaţie a si­­lit-o să schimbe vechea tactică, să ela­boreze noi metode de acţiune şi să treacă într'o conspirativitate şi mai adâncă. In această fază, activitatea ei s’a concentrat în special asupra spionajului. Totuşi, ea nu a renunţat la posibilitatea de a să­vârşi acte de diversiune politică. In vara anului 1948, din ordinul lui Kopanski, acuzatul Tatar a sosit în Polonia pentru a lua cunoştinţă de noua situaţie. El a dus tratative cu membrii conducerii or­ganizaţiei diversioniste şi cu Spychaleki. După întoarcerea sa la Londra, Tatar a expus lui Kopanski situaţia organizaţiei complotiste şi situaţia din ţară. In toamna anului 1949, acuzaţii Tatar, Utrik şi Nowicki s-au întors în Polonia cu noi directive de la Londra. Aceste di­rective preconizau continuarea activităţii de sabotaj şi spionaj îndreptate împotriva Armatei Poloneze şi Armatei Sovietice, precum şi întărirea colaborării cu repre­zentanţii­ Angliei şi U.S.A. in scop de spionaj. Aceste directive constituiau baza activităţii criminale ulterioare, care a continuat până în momentul arestării a­­cuzaţilor. Organizaţia de sabotaj şi spionaj a lui Tatar şi a complicilor săi a fost o agen­tură a serviciului de spionaj anglo-ame­­rican. Ea a adus Poloniei prejudicii imense. In perioada de tranziţie, când în Armata Poloneză acţiona Marian Spychal­cki, de ajutorul şi protecţia căruia acuzaţii au beneficiat pe larg, ei au adus preju­dicii uriaşe forţelor armate ale statului de democraţie populară. Atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere al legăturilor perso­nale cu Spychaleki, acuzaţii au contat pe sprijinirea planurilor lor de către grupul naţionalist de dreapta. Combinaţiile lor politice trebuiau să ducă la crearea unui regim fascist total aservit imperialiştilor anglo-americani, după exemplul Iugosla­viei. Ei au contat pe posibilitatea victo­riei în Polonia a unei anumite form© a titoismului. Ordinele perkinşilor şi han­­keylor au constituit busola lor şi atunci când el au sprijinit pe Mikolajczik şi ulte­rior când împreună cu reacţiunea inter­naţională s’au orientat spre grupul naţio-’ nalist de dreapta din Partidul M­uni ’teresé Polonez şi spre aripa dreaptă a Partidului Socialist Polonez. * Complotul lor criminal a fost desco­­perit. Activitatea criminală, care urmărea să aducă prejudicii poporului polonez şi forţelor sale armate, a fost curantă. Tră­dătorii au fost deferiţi Justiţiei. Nr. 2106 SCÂNTEIA Pag. 3 — — N­H

Next