Scȃnteia, octombrie 1951 (Anul 20, nr. 2158-2183)

1951-10-03 / nr. 2158

Pag. 2 Cuvântările membrilor delegaţiei compozitorilor sovietici ţinute la plenara Uniunii Compozitorilor din R. P. R. în cadrul desbaterilor plenarei Uniunii Compozitorilor din R. P. R. asupra problemelor creaţiei muzicale româneşti în domeniul muzicii simfonice şi de cameră, al cântecului de massă şi al muzicii uşoare, au luat cuvântul compozitorii V. G. Zaharov, A. G. Arutiunian şi V. P. Soloviev-Sedoi, care au participat ca delegaţi ai compozitorilor sovietici la mani­festările din cadrul ,,Săptămânii Muzicii Româneşti”. Cuvântările compozitorilor sovietici, ascultate cu un puternic interes, au constituit un deosebit de bogat ar­titer teoretic şi practic pentru compozitorii noştri, în activitatea lor creatoare. Publicăm mai jos aceste cuvântări. Cuvântarea lui V. P. Soloviev-Sedoi Urc la această înaltă tribună cu un sentiment de mare emoţie. Conştient de marea răspundere ce îmi revine, vorbind în aceste zile în care se discută drumul desvoltării muzicii româneşti, eu, ca oaspete al vostru, aş vrea să exprim câteva idei care mă preocupă. Ce con­cluzie importantă se poate trage, dacă priveşti retrospectiv săptămâna care a trecut, „Săptămâna Muzicii Româneşti” . Mi se pare că principala concluzie care se poate trage este că muzica românească de astăzi, prin cele mai bune creaţii ale ei, bazate pe studierea şi prelucrarea a­­profundată a muzicii populare, şi-a afir­mat cu curaj existenţa, în faţa lumii întregi. Tovarăşi, există o muzică românească contemporană ! Ea s’a afirmat în faţa publicului care umplea sălile de concert. Poporul îşi iubeşte muzica sa ! Ea s’a afirmat prin ovaţiile entuziaste adresate multor creaţii de seamă Poporul înţelege muzica! Ea s’a afirmat prin excelentul dirijor român George Georgescu, întinerit în a­­ceste zile. Şi cum să nu întinereşti în aceste zile ! Eu cred că inima oricărui adevărat pa­triot bate mai repede în aceste zile pline de bucurie. A doua concluzie, care decurge în mod nemijlocit din prima, este următoarea­: Uniunea Compozitorilor din R.P.R. cu­prinde cadre de înaltă calificare, capa­bil® să facă faţă tuturor cerinţelor arză­toare ale muzicii româneşti. A treia concluzie: poporul român a promovat, a crescut interpreţi de prim rang, dirijori, instrumentişti valoroşi, între care un minunat colectiv de orches­tră de muzică populară, solişti minunaţi, coruri, ansambluri, etc. Aceşti interpreţi sunt capabili să re­dea cu o înaltă măestrie atât cântecele simple, cât şi partiturile cele mai com­plicate ale compozitorilor contemporani. A patra concluzie: arta poporului ro­mân şi în special muzica se bucură de un uriaş sprijin din partea Partidului Muncitoresc Român, din partea Guvernu­lui Român şi din partea tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej personal. Toate acestea ne îndreptăţesc să nădăj­duim că muzica românească va merge cu paşi repezi spre culmile strălucitoare ale perfecţiunii, desvoltând fondul de aur al muzicii clasice româneşti. In aceasta sunt interesate toate ţările de democraţie populară, este interesată şi Uniunea So­vietică. Şi cred că nu vă îndoiţi de fap­tul că toate popoarele ţărilor de democra­ţie populară şi popoarele marii Uniuni Sovietice doresc sincer succes poporului român, artei româneşti. Iată, dragi prieteni, de ce am urcat la această tribună cu un sentiment de adâncă emoţie. N’a trecut multă vreme de când, prin­tre aşazişii muzicieni „de frunte”, dom­nea ideia că poporul nu s’a ridicat încă până la înţelegerea muzicii din zilele noastre, că doar, chipurile, peste o sută de ani, poporul va creşte, îi va înţelege şi va înălţa monumente acestor „titani’’ ai muzicii. ’ In legătură cu aceasta, eî 'să refereau de obicei la exemple puţin con­vingătoare din muzica clasică; că iată, cică’, în veacul cutare, clasicul cutare a scris, în memoriile sau în scrisorile sale către prie­­teni, cum că pe el îl vor înţelege şi preţui cu adevărat doar generaţiile viitoare. ■ Aceasta a fost — a fost, tovarăşi! Şi este şi astăzi! Şi astăzi, noi, compozitorii, într’o scrisoare către un prieten sau în jurnalul nostru intim, amărâţi de nereu­şită sau bucuroşi de un succes răsunător, într’un acces­­de lipsă de autocritică, ca să mă exprim delicat, ne permitem să ne lăudăm puţintel, numindu-ne deocamdată doar „geniu neînţeles", deşi poporul ne înţelege minunat de bine muzica şi este judecătorul nostru suprem. Cred­, că ,majoritatea acelora care se află acum în această sală au şi pregătit pentru istorie modestele lor însemnări. Dar tocmai aici e buba: dacă, după o sută de ani, creaţia compozitorului se va păstra în amintirea urmaşilor recunoscă­tori, vor fi găsite şi aceste documente, iar dacă creaţia compozitorului va fi dată uitării, este limpede că nici scrisorile sau memoriile compozitorului nu vor mai fi găsite. Iată cum se prezintă, după părerea mea, chestiunea recunoaşterii „după o sută de ani". Noi, compozitorii sovietici, împărtăşim deasemeni teoria celor „o sută de ani" şi chiar a unui număr mai mare de ani, numai că teoria noastră urmăreşte ca po­porul­­să înţeleagă şi să iubească creaţia noastră şi acum, şi peste 100, şi chiar peste mai mult de 100 de ani. Iată de ce noi ne punem problema creării lucrărilor sovietice clasice, problema creării muzici clasice de toate genurile. Noi ne dăm perfect de bine seama că trebue să lăsăm în artă monumente care să arate urmaşilor noştri măreţia epocii în care trăim. Să vedem care sunt bazele pentru crearea muzicii clasice. Genialul întemeietor al muzicii clasice ruse M. I. Glinka a spus: „Muzica este creată d­e popor. Noi compozitorii nu facem decât s’o aranjăm". Aceste cuvinte exprimă foarte limpede şi foarte modest menirea compozitorului. Şi într’adevăr, cât de jalnici am apărea noi, compozitorii, dacă am presupune, fie şi pentru o­ singură clipă, că nu avem o muzică populară. La congresul mondial al compozitorilor democraţi de la Fraga, care a avut loc în 1948, un muzician olandez a rostit urmă­toarea frază absurdă: „Pe ce bază să­­ creeze muzică compozitorii olandezi, dacă în Olanda nu există muzică populară ?“ îmi amintesc că congresul a primit aceste cuvinte cu o tăcere sUmbră. Intr’-adevăr este greu să-ți imaginezi un popor care să nu aibă muzica sa. Eu cred că lucrurile se prezintă puţin alt­fel. Muzicologii din Olanda studiază pur şi simplu muzica de import şi pe cea a compozitorilor lor autohtoni, pe care aceştia o compun după chipul şi asemă­narea muzicii de import sau pe care o primesc din ţările capitaliste în schimbul caşcavalului de Olanda, după principiul: o roată de caşcaval pentru un cântecel de Jazz, al cărui titlu senzaţional sună cam aşa : „Lui Mary, primăvara li place mirosul de caşcaval". Dar noi, compo­zitorii din ţările de democraţie populară şi compozitorii din Uniunea Sovietică, ştim bine că nu popoarele, ci numai gu­vernanţii împiedică prin toate mijloacele autodeterminarea naţională a popoarelor. Muzicologii şi compozitorii români n’au nevoie să importe teme pentru creaţia lor. Creaţia populară românească oferă cel mai bogat material, nu numai pentru compozitorii români, ci inspiră şi pe com­pozitorii din alte ţârî la crearea unor opere mari. Eu sunt de părere că ar fi absurd să se creadă că muzica clasică românească ar putea fi bazată pe muzica populară a vreunei alte naţiuni, sau pe o muzică în afara naţiunilor. Numai cosmopoliţii fără de patrie, care au inventat un „esperantor" al muzicii, pot crede aşa ceva ! O altă chestiune : muzica, creaţia naţio­nală se îmbogăţesc pe seama influenţei reciproce, dar numai atunci când drept fundament, şi încă drept fundament Gol­d, serveşte muzica patriei, muzica poporului respectiv. Iată câteva premize teoretice pe care am vrut­­să vi le împărtăşesc. Acum, dacă îmi daţi­­ voi, voi spune câteva cuvinte despre muzica pe­­care am ascu­ltat-o­... Nu mă­ voi opri asupra muzicii simfo­nice. Despre rea a vorbit destul de amănun­ţit tovarăşul­ Zaharov şi, în fond, n’am ce să mai­ adaog. Voi spune doar ceea ce m'a însărcinat-că transmit tovarăşul Zaharov, pentru ca­ să nu ia a doua oară cuvântul, şi anume, că ideea despre folosirea raţio­nală a­­mijloacelor orchestrale de exprese îi aparţine. Ideia tovarăşului Zaharov se referă la faptul că, deseori, compozitorii caută să ascundă sărăcia de idei prin artificii or­chestrale. Efectele artificiale se substitue Gem­ meticelor adevărate; caracterul teat­ral distruge naturaleţea. Prea mult rafinament împiedică­ înţelegerea conţinutul­ui, abătând astfel atenţia dela esenţa lucrării. Iată lu ce se reduce ideia tovarăşului Zaharov, care în traducere n’a sunat destul de eunn. Vreau , vorbesc despre muzica uşoară şi despre cântec. Este clar tuturor că, în virtutea speci­ficului lor, aceste genuri merg poporului la inimă, mai repede şi mai uşor. Cântecul are menirea să fie în avantgarda creaţiei rauz'-Cale, răspunzând fără întârziere la toate evenimentele vieţii obşteşti, răspun­zând fără întârziere tuturor năzuinţele­­poporului. Cer scuze tovarăşilor compozitori pen­tru faptul că voi vorbi pe scurt. Voi ex­pune numai consideraţii generale, fără a mă referi la nume de compozitori. Da­­altminteri, am şi motive ser­ioase, pentru a proceda astfel: In primul rând , n’am avut posibilita­tea să cunosc textele cântecelor în limba rusă, şi ar fi uşurate să-ţi dai părerea despre un cântec, fără a-i cunoaşte exact textul. In al doilea rând: să asculţi un număr atât de mare de cântece (am avut şi..cin­stea să fiu membru în juriul concursului), să ţi le aminteşti şi să ai curajul să-ţi dai o părere categorică despre ele, ar fi , după părerea mea uşuratic. In al treilea rând , desigur, am refinut şi aş putea să vorbesc mai amănunţit despre ceea ce mi s’a părut mi-e mai in­teresant, dar de ce eu, oaspetele vostru, să întristez o parte din compozitori prin lipsa mea de atenţie ? . Nu mai vorbesc despre faptuil că având în vedere felul meu de a mă ex­prima pe larg (dacă aş putea vorbi des­pre toţi), aceasta ar cere vreo 48 de ore.­Cântecele audiate s’a­r putea împărţi în următoarele genuri principale: cân­tece de massă şi patriotice, cântece lirice, cântece humoristice, cântece satirice. In toate genurile muzicale există cân­tece bune, dar după părerea ,mea cele mai frumoase succese le-au realizat com­­ozitorii în domeniul cântecului­ liric și umoristic. In acest domeniu, compozi­torii s’au apropiat mai mult de izvoarele populare ale cântecului românesc. Aceste cântece cuceresc prin simpl-bcatea lor, sunt fermecătoare prin frumuseţea lor sobră. Aş putea să citez aceste cântece şi pe compozitori, dar mă abţin. Totuşi, în aceste genuri muzicale, există încă şi neajunsuri serioase, cum­ ar fi: influenţa, încă neînlăturată Cu totul, a muzicii de jazz, sentimental’omul plân-­ găreţ şi altele, împotriva cărora noi lup­tăm în Uniunea Sovietică. Nici da data aceasta n’am să citez aceste cântece, şi numele autorilor. Mi se pare iar mersul discuţiei con­firmă aceasta,­ că critica şi autocritica încep să pătrundă în rândurile compozi­torilor români. Mi se pare că compozi­torii încep să-şi dea seama că critica este izvorîtă din dorinţa ca operele lor să se prezinte cât mai bine. Cred că în­şişi compozitorii îşi vor da seama d® greşelile de care am vorbit mai sus. Cântecele de massă şi patriotica au­ realizat d­aaesmeni oarecari succese. Cea mai bună dovadă este faptul că trei cântece ale compozitorilor românii din ge­neraţia tânără şi mai vârstnică au fost premiate în cadrul concursului internaţio­nal de cântece. In afară de aceste cân­tece premiate mai există în acest gen muzi­­­cal multe cântece bune şi demne de ne­ma­ncat. Un neajuns îrn acest dom­eniu_ îl cons­­titue uneori caracterul, bombastic .şi. su­perficial, car© . înlocueşte. profupzirnga,­­sau retorismul, în locul unor imagini,, ara­tistice convingătoare.,, ,­ ,, In sfârşi­t, în ceea ce priveşte cântecele satirice, cele mai bune sunt acelea ins­pirate din tezaurul bogat al snoavelor,­­zi­calelor şi strigăturilor populare. Apărând sub forme variate, aceste cântece lteru­­esc cu asprime diferite personagii nega­tive, contribuind prin­ aceasta la curăţi­rea­­ unui mediu Sănătos de telem­entele dăunătoare. In ceea ce privește muzica lor, trebue să fim cu băgare de seamă ca compozitorii să nu lunece spre cuplet© de estradă de factură eftină. Un­ asemenea­ pericol există în unele cântece de ac­est gen. Cred că tovarășii compozitori nu se vor supăra pe mine pentru unele expresii poate prea aspre. Vreau să mă credeţi că cele spuse de mine sunt dictate de do­rinţa sinceră de a ajuta la limpezirea unor probleme, de dorinţa de a sejuta,­ pe baza experienţei propriei mele creaţii şi a pro­­priilor mele greşeli, la curăţirea creaţiei de cântece de tot felul de influenţe dă-u-­ nătoare, de a ajuta la desvoltarea fodra­tului de aur, păstrat cu grijă de către popor. Cred, dragi prieteni, că săptămâna care a trecut oferă un bogat material pentru studierea şi continuă desvoltare­a muzicii româneşti. Permiteţi-mi să vă urez succes" In no-­ bila­ voastră activitate­a, slujirea, po­­porului. Cuvântarea lui G. Zaharov Ca oaspe, îmi vine foarte greu să iau ac! cuvântul. La noi, în Uni­unea Sovie­tică, desvoltăm din toate puterile critica. Dar ac!, nu fiecare compozitor are o ati­tudine justă faţă de criti­că , unii compo­zitori au faţă de critică o atitudine nesă­nătoasă. De aceea, imi vine greu, şi totuşi vreau să fac câteva observaţii critice. Câteva cuvinte despre impresia gene­rală pe care au produs-o asupra noastră concertele simfonice. In drum spre ţara d-voastră, noi, membrii delegaţiei sovie­tice am discutat despre muzica pe care aveam s’o ascultăm şi am avut un schimb de păreri pe această temă. Dar presupu­­nerile noastre nu s'au adeverit întru to­tul. Am ascultat o muzică expresivă, scrisă cu mult talent, şi această muzică oglin­deşte năzuinţele poporului român. Noi n’am întâlnit însă de fel unele lucrări pe care ne aşteptam să le întâlnim. Mă refer la problema cea mai arzătoare, la pro­blema care preocupă acum foarte mulţi oameni din lumea întreagă. N’am avut prilejul să ascultăm acu mari opere sim­fonice, închinate luptei pentru pace. Am ascultat prea puţine lucrări închinate prie­teniei între popoare, deşi această sâptă­­mână se desfăşoară sub lozinca: „Să cân­tăm pacea şi prietenia între popoare". •Judecâr­d după lucrările pe care le-am ascultat aci, se poate trage limpede con­cluzia că în Republica Populară Română s'a deschis u­n drum larg creaţiei libere a compozitorilor de latent. Socotesc că unele lucrări pe care le-am ascultat aci merită să fie popularizate, nu numai In România ci şi In alte ţări, inclusiv Uniunea Sovietică. Nu mă pot opri asupra fiecărei lucrări In parte. Voi Împărtăşi în numele delega­ţiei sovietice câteva păreri asupra unora dintre aceste lucrări. Va începe prin a vorbi despre „Balada despre Gheorghe Doja” de C. Palade, oratoriul „Tudor Vla­­dimirescu" de Gh. Dumitrescu și oratoriul ,,Sub soarele păcii" de Hilda Jerea. Socotim că marele succes de care s’au bucurat aceste lucrări este pe deplin me­ritat. Toate trei au mari calităţi. Lucrarea compozitorului Gh. Dumitrescu a fost în aşa fel primită de public, încât se poate vorbi despre un triumf. Credem că această lucrare trebue analizată şi studiată pro­fund, pentru a înţelege de ce s-a bucurat de un atât de uriaş succes. După părerea noastră, pe lângă marele talent şi tehnica desvoltată pe care le posedă compozitorul, succesul lucrării se explică şi prin forma reuşită a compoziţiei. Autorul a ales ca temă un foarte trage episod din Istoria poporului român Doobl­ei, în asemenea cazuri, compozitorul începe prin a înfăţişa organizarea forţelor populare, organizarea răscoalei,­­şi apoi ajunge treptat la un patos puternic, la culmile cele mai înalte: pe urmă, pe neaşteptate, începe desnodă­­mântul tragic; încorda­rea scade şi urmează apoi finalul — apoteoza — care prevesteşte victore de neînlătu­rat a poporului. In oratoriul său, compozitorul Gh. Du­­­mitrescu a pornit pe o altă cale. El pre­supune că ascultătorul cunoaşte desfăşu­rarea răscoalei şi de aceea zugrăveşte în lucrarea sa numai începutul acestui eve­niment, sfârşind oratoriul prin prezenta­rea marelui avânt al marjelor din Româ­ni­a, care au pornit în marş năvalnic asu­pra Bucureştiului. Finalul oratoriului, care arată forţa de nebiruit a poporului, trezeşte în rându­rile ascultătorilor un fierbinte sentiment patriot­ic, o mare dragoste faţă de popor şi faţă de patrie. Cred că tocmai acest fel nou de a înfăţişa evenimentele a dus la uriaşul succes al lucrării. Subliniem totodată o serie de lipsuri, deşi ele nu sunt hotărîtoare. Principala lipsă a acestei lucrări con­stă în faptul că eroul principal, Tudor, este foarte slab caracterizat, abia schiţat. Socotim deasemeni că unele recitative din această­ lucrare sunt prea lungi. Sun­tem de părere că în acest oratoriu so­liştii nu sunt folosiţi îndeajuns şi că au­torul nu a folosit posibilităţile lor mu­zicale. Nu credem că aceste lipsuri micşo­rează valoarea lucrării. Dar socotim că dacă se vorbeşte despre această lucrare, trebue să se amintească şi aceste slăbi­ciuni. Prin remedierea lor, lucrarea va fi fără îndoială şi mai bună. Lucrarea lui Constantin Pal­ade s’a bucurat de un mare succes. Avem pu­ţin timp la îndemână şi de aceea nu o vom analiza amănunţit. Trebue să subliniem talentul incontestabil a! autorului ei. In afară de aceasta, trebue să spunem că această lucrare este profund realistă, în adevăratul înţeles al cuvântului. To­cmai de aceea lucrarea se prezintă intr'o formă şlefuită, cu o foarte bună orchestraţie folosind cu sgârcenie posi­­bilităţle orchestrale şi coloritul, ceea ce este întotdeauna foarte avantajos. Mă voi explica îmediat. Noi socotim că orchestra are larg­ po­sibilităţi şi mijloace de expresie şi că cea mai bună orchestraţie este aceea care­ foloseşte cu sgârcenie posibilităţile orchestrei, pentru că astfel se poate atinge un punct culmrinant cu mult mai înalt decât în cazul când compozitorul folose­şte din plin, chiar de la bun început, toate posibilităţile orchestrei. Aşa­dar. In această privinţă, suntem de părere că autorul foloseşte just mij­loacele orchestrei. In afara altor calităţi ale acestei lucrări, trebue subliniat ma­terialul ei tematic, proaspăt şi foarte vik­. A treia lucrare despre care vrem să spunem câteva cuvinte este lucrarea Hîldei Jerea. Ne vine foarte greu să ju­decăm această lucrare deoarece nu cu­noaştem limba română. Părerea noastră comună despre muzica­­eh fără a vorbi despre conţinutul textului, este foarte bună. Fără îndoială, este o lucrare com­pusă cu mult talent. Dar iată că unii to­varăşi ne-au dat exemple foarte convin­­gătoare, care arată că in această lucrare muzica contrazice uneori ideile şi textul lucrării. Dacă aşa stau lucrurile, desigur că lucrarea pierde foarte mult din va­loare. Cu toate acestea, e vorba de o lucrare foarte bună, la care trebue să se mai lucreze. Trebue să arătăm deasemeni că unii compozitori folosesc corul în mod nejust şi încarcă uneori registrele înalte fără ca să fie nevoe, ajungând la soprano până la nota de din octava a treia. Aceasta are drept rezultat o proastă so­noritate şi este în genere un lucru greşit. Ne-au mai plăcut şi alte lucrări, ca de pildă prima parte a simfoniei I-a de compozitorul Sergiu Natra. Socotim că e o lucrare foarte bună, în care se simte influenţa binefăcătoare a clasicilor. Are o formă foarte vie, sobră şi un con­ţinut­­ bogat. O serie de alte calităţi arată dea­­semeni că autorul este un compozitor ta­lentat, căruia trebue sâ-i urăm să-şi sfâr­şească cât mai curând lucrarea. Socotim deasemeni că lucrarea lui Leon Klepper — „Drumul Dunării s­pre mare” — vădeşte şi ea talent. Din punctul nostru de vedere, lucrarea este compusă cu mult gust. Fără îndo-­ală că autorul ei este foarte înzestrat. Ne-a plăcut foarte mult lucrarea lui Matei Socor, „Mama”, o lucrare foarte interesantă, care conţine imagini frumoase şi bine exprimate. Socotim că meritul ei constă în faptul că forma este subordonată ideii şi nu invers, cum se întâmplă uneori. Interesante sunt compoziţiile lui Mihail Andricu şi suntem de părere că ele tre­­buesc analizate amănunţit. Socotim că una din cele mai serioase lipsuri ale compoziţiilor lui Andricu constă în faptul că nu au idei bine exprimate. După părerea noastră, tocmai aceasta le scade valoarea Ne-a­ plăcut suita simfonică a compozi­torului Sabin Drăgoi. Socotim însă că şi această compoziţie are lipsuri. Ni se pare că prima parte este prea scurtă, şi de aceea nu apare limpede ce anume a vrut să exprime autorul. Această primă parte ar trebui desvoltată mai mult şi astfel în­treaga compoziţie ar câştiga în valoare. Foarte bună este compoziţia pe teme, revoluţionare a lui Anatoll Vieru. Lucrarea este foarte bine orchestrată dar şi aci corul nu işi găseşte întotdeauna o justă folosire. In încheiere, vreau să spun că noi, în Uniunea Sovietică, socotim că muzica este o uriaşă tribună ideologică. Subliniez acest lucru şi urez tuturor compozitorilor care scriu muzică simfonică, să nu uite marea lor răspundere faţă de popor. Suntem siguri că compozitorii români vor şti să folosească această tribună în lupta pentru fericirea poporului român, în lupta pentru pace în lumea întreagă. SCÂNTEIA Cuvântarea lui A­l. Arutiunian. S-a împlinit azi o săptămână de când ne aflăm în minunata capitală a Republicii Populare Române, în Bucureşti. Am avut prlejul să cunoaştem mai îndeaproape muzica românească şi ceea ce am auzit în cursul „Săptămânii Muzicii Româneşti" ne-a produs o mare bucurie. Sunt de acord cu cuvintele tovarășului Zaharov care a spus că noi n’am venit aici în calitate de critici Cu toate acestea aș d­ori să-mi împărtășesc impresiile. Voi vorbi despre muzica de cameră. La cele două concerte de muzică de cameră pe care le-am ascultat, s’au Interpretat câteva lucrări pentru cuartet, pian, vioară etc. Voi începe cu cuartetele. Cuartetul lui Marţian Negrea este scris în două stiluri deosebite. Din acest punct de vedere, primele două părţi se deosebesc puternic de celelalte două. Ultimele două părţi — a treia şi a patra — ne-au plăcut pentru că au un caracter populanr. Aşa de pildă, minunatul scherzo, ase­­mănător unei doine, plin de humor şi prospeţime, cucereşte prin calităţile sale şi mai ales printr o vie tematică. Partea a pat­ra, după cum am aflat din program, este construită pe motive de dans popular, de adevărată veselie populară. In această parte, autorul a iz­butit să convingă pe ascultător de Juste­ţea Intenţiilor sale. Noi îi dorim auto­rului să completeze aceste două ultime părţi cu alte două părţi noi, de început. In felul acesta cvartetul va ocupa, după părerea noastră, locul pe care-1 merită, nu numai în repertoriul Interpreţilor din R.P.R. ci şi In repertoriul acelora de peste hotare. In cvartetul lui Ion Dumitrescu, lucrare de un Incontestabil caracter popular, se simte talentul compozitorului. Lucrarea este închinată păcii, fapt care subliniază şi mai puternic , orientarea ideologică a autorului. Acest cuartet ne-a impresionat totuşi mai puţin decât cvartetul lui Mar­ţian Negrea. Valoarea lui artistică scade din pricină că materialul tematic este tratat pe un singur plan , din pricina stagnării tonale şi a principiului de pre­lucrare a motivelor. Toate acestea dău­nează lucrării din punct de vedere al u­­nităţii ei. O bună impresie produc sultele pen­tru vioară de­­ Tudor Ciortea şi Virgil Gheorghiu. Sunt lucrări cu program dar ni se pare că acest program nu este des­tul de clar exprimat. S-a interpretat dea­­se­meni suita pentru clarinet şi pian de Paul Jelescu, în care se simte o bază fol­­klorică. Ar fi de dorit ca autorul să fo­losească în mai mare măsură posibilităţile clarinetului. Din lucrările pentru vioară, o impre­sie foarte bună ne-au produs „Dansurile olteneşti" de George Enacovîci Aceste dansuri au foarte mult colorit; materia­lul lor tematic este popular prin exce­lenţă, iar posibilităţile viorii sunt folosite din plin. II urăm compozitorului Enacovici să scrie un colbcert pentru vioară, in care va avea fără Îndoială succes. Balada pentru vioară a lui Ciprian Po­­rumb­escu este scrisă în spiritul unei fru­moase tradiţii clasice a muzicii populare româneşti. „Dans ţărănesc" de Constantin Dumitrescu a fost minunat interpretat de violoncelistul Radu Aldulescu. Aceste lu­crări au avut succes de public. Aceasta se explică prin caracterul lor popular, prin expresivitatea armeniei, care izvo­răşte din însăşi natura melodiei. Am ascultat deasemenea sonatina pentru pian a lui Sigismund Toduţă şi sonatina pentru vioară a lui Max Bisk­ovici. Este în afară de orice îndoială că ne aflăm în faţa a două compoziţii foarte interesante şi, de aceea, vreau să urez autorilor lor să se elibereze cât se poate de repede de in­fluenţa impresionismului care se face simţită în aceste sonatine. Suita pentru pian a lui Radu Paladi a produs o impresie foarte vie şi proaspătă. Este o lucrare plină de tinereţe. Dintre cântecele ascultate, aş vrea să subliniez două cântece bănăţene ale lui Brediceanu, prelucrate cu multă pricepere de către autor. Ne-a plăcut foarte mult cântecul de Alexandrescu. In acest cântec, autorul înfăţişează noul sat românesc. Au fost executate deasemenea două cân­tece ale compozitorului Diamandi Gheciu și un cântec de Nina Cassian, compuse cu multă sinceritate. In încheere, vreau să subliniez marele succes al compozitorilor tineri care, cot la cot cu compozitorii mai vârstnici, creează muzică pentru popor. Marile succese de care s’a bucurat „Săptămâna Muzicii Ro­mânești” arată că compozitorii români merg pe un drum just, pe drumul realismului,. In întâmpinarea Conferinţei Naţionale pentru Apărarea Copilului Apelul Comitetului Naţional al Copi­lului din R.P.R. a avut un larg răsunet în întreaga ţară. Zeci de mii de cetăţeni iau parte la acţiunea de pregătire a Confe­rinţei. Plini de dragoste îşi îndreaptă pri­virile toţi oamenii muncii din ţara noastră către copiii patriei. In regiunea Argeş, s’au ţinut 654 con­sfătuiri la care au participat aproape 30.000 cetăţeni Uniunea Coopera­ti­veilor Meşteşugăreşti din Cluj a dăruit copiilor unoia orfelinatul Nr. 1, 100 perechi încăl­ţăminte lucrate în timpul liber din mate­riale economisite. Ţă­răncile muncitoare din comuna Băl­­cu­teşti, regiunea Argeş, ţes din bumbac şi bonangte cămăşi pentru copiii din cămin. In oraşul Caransebeş s-a deschis un cămin d© zi de cartier. La Beiuş se ame­najează o vitrină cu tablouri care înfăţi­şează viaţa fericită a copiilor din R. P. R. In oraşele Deva, Bucureşti şi Sibiu s’au ţinut. 56 clăci unde s’a lucrat îmbrăcă­minte pentru copiii din cămine. In regiunile Buzău şi Arad s’au format 180 comitete de părinţi pe lângă şcoli. O minunată expoziţi© cu lucruri pentru copii a fost deschisă la Craiova. In comuna Cujmir din regiunea Dolj s’a deschis o casă de naştere, iar în toată regiunea s’au înfiinţat 250 comitete de părinţi pe lângă şcoli. In 13 dispensare din regiunea Boto­şani s’a organizat câ e un colţ a­l copilului. Pentru organizarea şi coordonarea acţiu­nilor ce se desfăşoară în regiunea Pra­hova, în întâmpinarea Conferinţei Naţio­nale pentru Apărarea Copilului s’au cons­­tituit 7 comisii raionale şi o comisie re­gională care funcţionează la Ploeşti. A­­ceste cormiisiuni organizează secţiuni la sate şi popularizează larg Conferinţa Na­ţională. Mii de cetăţeni lucrează voluntar pen­tru înfrumuseţarea­ şi buna întreţinere a şco­lilor, unităţilor sanitare, căminelor de copii, creţelor, etc. S-au luat măsuri pentru a se deschide până la 10 octombrie 5 cămine de zi în cuprinsul regiunii şi unul la Plo­eşti în cartierul Malul Roşu. S’au orga­nizat dea­semeni consfătuiri cu educatoa­rele căminelor de zi din întreprinderi şi cantine pentru ca munca acestora te­ se îmbunătăţească. Din fondurile strânse până acum de către comitetele de sprijin se vor organiza gospodării anexe pe taria­gă 7 cămine sezoniere. O deosebită aten­ţie s’a dat deasemeni problemelor sanitare. Astfel, până la 13 Octombrie este pre­văzut să­ se deschidă 2 noi cr.şe de naş­tere în com­unele Inoteşti, raionul Crico­­st Cornu, raionul Câmpina şi un staţionar cu 8 paturi in circumscripţia sanitară Breaza. Comisia regională se va ocupa d­ o apro­vizionarea cu lapte proaspăt de la gospo­dăriile de stat pentru 1000 copii şi mame din oraşul Ploeşti. Va fi organizată in întreaga regiune o săptămână* a curăţe­niei. In oraşele reşedinţă de­­ raion se vor organiza focuri de tabără cu piom­e­­rii unde vor fi invitaţi şi copii mai mici. Aici, li se va vorbi acestora despre vap luminoasă a copiilor sovietici. Aproape 2500 de îndrumătoare U.F.D.R. au dus o activitate susţinută pentru a înscrie toţi copiii de vârstă şcolară în şcoli. Consfătuiri cetăţeneşti în Capitală In cinstea Conferinţei Naţionale pentru Apărarea Copilului, care se va ţine în zilele de 13 şi 14 octombrie, organizaţia de Bucureşti U.F.D.R. a organizat în toate raioanele Ca­pitalei consfătuiri cetăţeneşti pentru lărgirea comitetelor de sprijin de pe lângă unităţile sanitare, spitale şi cămine de copil. Astfel, s'au ţinut în 27 unităţi consfă­tuiri cetăţeneşti la care au participat 1610 cetăţeni. S'a vorbit cu acest prilej despre impor­tanţa Conferinţei Naţionale pentru Apăra­rea Copilului, despre marea îndatorire a fiecărui om einstit de a apăra viaţa şi fe­ricirea copiilor. Cetăţenii şi-au manifestat dorinţa lor de a sprijini aceste unităţi, luându-şi an­gajamente concrete în această privinţă. Astfel, la consfătuirea d­e la căminul ,,1 Mai" din str. Radu Vodă, câţiva mici me­seriaşi şi-au luat angajamentul ca să repare încălţăminte şi îmbrăcăminte pentru copiii din cămin» ^­­Numeroase gospodine s’au angajat sa organizeze clăci, sa înfrumuseţeze cămi­nele etc. In­­ce.1­ 9 rotocoale­ din Capitală s'au organizat deasemeni de către orga­nizaţii!© U.F.D.R. clăci pentru repararea hăinuţelor copiilor din cămine­ şi orfeli­nate. O astfel de placă a fost organizată de soţiil­e ceferiştilor la clubul C.F.R. G­riviţa- Roşie, în circumscripţia U.F.D.R. Nr. 27, în Ferentari etc. ■ Nr. 215? wanaarcfi­

Next