Scȃnteia, noiembrie 1951 (Anul 20, nr. 2185-2208)

1951-11-02 / nr. 2185

Pag. 2 Creşte gospodăria colectivă din Sânicolaul-Mare Se adunaseră împrejurul grămezii de porumb, el. Farcă Vasile, nevastă-sa, Eli­ta şi copiii toţi roată. Farcă se uita amărât la grămada de po­rumb şi se scărpina în ceafă. — „Ii mică, Eliţă, îi mică! Ş’apoi uite ce boabe Jigăritei” Elita desghioca porumbul foaie cu foaie, li pigulea cu grijă mustăţile, apoi îl pu­nea în coşul fie alături, uşor, să nu se sfarme, ca şi când ar fi fost de sticlă. Pe drum treceau rânduri, rânduri, ca­rele gospodăriei colective „Drumul lui Lenin“. Aşa cum erau încărcate vârf, tros­neau din osii de se cutremurau uliţele sa­tului. Farcă Vasile îşi răzimă coatele de prid­vorul casei şi le urmări cu ochii până ce dispărură la cotitura drumului. Lui Farcă parcă i se strânse inima, îşi întoarse privirea la faţa posomorâtă a ne­­veste-si şi cât pe ce să scape o sudalmă, dar îşi luă seama şi se stăpâni, zise doar atât: — „Numai tu eşti de vină! Acum un an n’ai vrut să ne înscriem în gospodăria colectivă şi cine s’a ales păgubaşul? Noi. Ia uite-te la colectivişti, ce mai cucuruz bun au făcut. Şi noi am muncit ca proştii toată vara şi ne-am ales cu nişte ghighilici. Bravo nouă !" Şi asvârli cât colo ştiuletele chircit, apoi scoase chibritul din buzunarul sumanului şi-şi aprinse cătrănit o ţigară. Femeia puse ochii în pământ şi-şi înă­buşi un oftat. Apoi zise fără să-şi ridice ochii de la porumbul pe care-1 desfăcea: — „Dar tu ai întrebat pe colectivişti, oare or mai primi şi pe alţii?” — „Da’ ştiu eu — răspunse Farcă — nu ştiu dacă oamenii au să stele cu gos­podăria la poftele tale, când s’o ’nchidă, când s’o deschidă”. Frunzele plopilor de la marginea stră­zii tresăreau înfiorate de vântul răcoros. Departe, peste apele Mureşului, soarele apunea în fundul zorilor vişinii, iar seara domoală se aşternea tot mai mult peste Sânicolaul-Mare. In curând, ceasul de la bi­serica germană bătu ora 7. Când Eliţa îl chemă la masă, Farcă Va­sile nu se duse, îndemnă numai copiii; el se aşeză pe pridvor, în întunecimea se­rii, cu gândul pâlpâitor de treaz. Tot mai vii îi apăreau în minte imaginile pline de necazuri ale vieţii din trecut, când lu­cra ca zilier pe la bogătani ca alde Chiri Peter. îngâna singur: „Ea n’a vrut să se scrie, dar tu ai vrut, mă Vasile ? N’ai vrut. Atunci ce te oţărai la muiere, hal! Te-ai luat după vorbele lui Ghiolban chiaburul —­sta-i-ar vorbele în gât să-i stele şi nu l-ar mai răbda pământul de tâlhar ! Te-ai luat după vorbele lui, măi Vasile şi acum e bine? Hai?” Gândurile nu-i mai dădeau pace; îi sfredeleau mintea aidoma unui cui înroşit. Intr’un târziu se trezi grăind aşa ca pentru sine : „O să mă duc să-i rog pe colectivişti să mă primească şi pe mine”. Şi se ridică hotărît de pe prispa întunecoasă. -­ De când începuseră colectiviştii să strân­gă roadele de pe câmp, ţăranii săraci şi mijlocaşi, care rămăseseră în afara gos­podăriei, stăteau ca pe ace. Toţi spu­neau: „Bună treabă au făcut colecti­viştii ! Au şi muncit, dar iată şi răs­plata : umblă carele doldora de roade”. — „Dacă m’aş fi înscris în gospodă­rie, aş fi lucrat şi acum aş primi şi eu la fel cu ei“ — spunea Raitici Radivoi, un ţăran sărac, când a văzut cum se umplu ma­gaziile gospodăriei de rodul nemaipomenit de îmbelşugat al ogoarelor gospodăriei co­lective. Atunci şi-a adus aminte de viaţa grea şi chinuită a ţăranilor muncitori din Iugoslavia, de minciunile mârşave pe care le împrăştiau prin sat chiaburi ca alde Vin­­ţan şi ura lui împotriva clicii de ucigaşi titoişti care au dat satele din Iugoslavia pe mâna chiaburilor şi cămătarilor a crescut şi mai mult. S’ar fi luat de piept cu chia­burul Vinţan Marcu pentru minciunile ce i le spusese acum un an. La împărţirea avansului, a văzut cu ochii lui cum Szekeres Ştefan a adus a­­casă două care încărcate cu grâu, iar acum cine ştie cât porumb îi va mai ajunge par­tea; apoi cartofi, ceapă, te pomeneşti că pleacă şi cu butoiul de vin de acolo, că gospodăria are şi vii. Mereu îşi zicea în sine: — „Iaca asta viaţă!” Şi într’o zi nu l-a mai răbdat inima. Ieşi în curte, îşi strigă nevasta cu glas tare şi-i spuse să nu-l mai aştepte cu prânzul că el merge să se în­scrie în gospodăria colectivă. „Să fie într’un ceas bun!” îi spuse ne­vastă-sa. Curtea largă a gospodăriei era plină de oameni. Parcă Vasile sta deoparte şi parcă se sfia să calce în curte, ca nu cumva să stingherească pe colectivişti. Erau acolo Raitici Radivoi, Isac Ivan şi încă vreo şapte-opt inşi. Intr’un târziu so­siră şi colectiviştii­ dela câmp. Unii se duseră drept acasă; cei mai tineri şi fetele veneau cântând, orânduiţi în bri­găzi. Sosi şi preşedintele, Striteanu Şte­fan, un om potrivit de înalt, cu privirea ageră. De cum coborî din căruţă, miş­cările repezi şi trăsăturile hotărîte ale feţei arătau că-i om dintr’o bucată, ca piesa turnată din oţel. — „Tovarăşe preşedinte, o luă înainte cu vorba Raiti­i Radivoi, când mai pri­miţi cereri de înscriere în gospodărie, că ne-am hotărît să ne înscriem şi noi !“ Colectivistul Malatcov Borislav îi vorbi cu un dram de aspreală în glas: — „Anul trecut dece n’aţi vrut să vă înscrieţi? Vă era frică de prăpădenie? Iaca n’am murit, ba putem spune că de acum încoloo ne punem pe trăit”. Savicl Mişirca, o sârboaică harnică şi gureşă, zise: — „Ei, lasă şi tu că aşa-i omul, până vede cu ochii lui... Acum au văzut rodul gospodăriei noastre şi au venit, că drept să spun şi mie mi-ar fi părut rău dacă nu m’aş fi înscris. N’am văzut aşa rod al pământului la Sânicolau­l Mare de 40 de ani de când trăiesc aici“. Lui Farcă Vasile parcă-i era necaz că veniseră atât de mulţi să se înscrie. Gân­dea: — „Iaca, nici nu ştiu să vorbească; te pomeneşti că nu vor să ne primească”. Se apropie de preşedinte şi zise cu hotă­­rîre: — „Tovarăşe preşedinte, ne-am strâns cam mulţi, nu ştiu alţii ce vor să facă, dar eu am venit să mă’nscriu în gospodărie din toată inima”. Preşedintele stătu puţin locului să cu­gete, apoi spuse zâmbind: — „Bine, tovarăşe Farcă, o să convoc adunarea generală şi o să stabilim ce fa­cem; până atunci nu pot să spun nimic Dar mai luaţi loc, ori veniţi să vă arăt ce mai avem noi prin gospodărie". Zi­când aceste cuvinte îl conduse întâi la a­­telierul de fierărie, unde fierarul încă mai lucra ; repara a semănătoare. — „Dece nu laşi lucrul, tovarăşe Şte­fan, zise preşedintele, că s’a înoptat". — „Trebue Să­gat cu reparatul semănă­toarei că-i tare grabă cu semănăturile de toamnă”. Pe Raitici Radivoi nu-1 rabdă ini­ma să șadă. Puse mâna pe ciocan și, îm­preună cu fierarul, începu să bată la ni­turi, să îndrepte la cupe. Siliteanu Ștefan îl conduse apoi la atelierul de tâmplărie, pe la grajdul vitelor, la crescătoria de pă­sări şi în pivniţa unde au să aşeze bu­toaiele cu vin ale gospodăriei. — „Iac’aşa, zise președintele, avem aici de toate, ca într’un stup de albine". Când se întoarseră înapoi, tineretul din gospodărie era adunat în sala mare, pen­tru cor. Milanco Obrador, un tânăr sârb care toată ziua umblase cu căruţele încăr­cate cu porumb, îşi adusese şi fluerul Müller Reghina, Dobrici Elisabeta, Vă­carii Maria Malaţcov Duşiţa şi alţi tineri şi tinere, cântau din gură: — „Să zică Reghina, să zică din gură pe ăla care l-a zis la împărţirea avansu­lui", grăi moş Poitici, îngrijitorul vitelor gospodăriei. — „Acum îi rândul Duşiţei, c’a ieşit prima pe brigada ei”, adăugă Milanco. — „Dacă-i rândul fruntaşilor pe bri­găzi atunci să zici şi tu cu Duşiţa, zise moş Poitici, ea din gură şi tu din fluer. Milanco se înroşi la obraz, că de felul lui e cam sfios, dar primi. Deşi sunt de naţionalităţi diferite, a­­ceşti tineri, români, unguri, germani şi sârbi, se simt de parcă ar fi fraţi. Furcă Vasile îşi închipui cât de bine le vor sta şi copiilor lui alături de acest ti­neret care a scăpat pentru totdeauna de grija zilei de mâine. Când ieşiră pe poarta gospodăriei, le păru nespus de rău că au plecat şi se sim­ţiră ruşinaţi că acum un an mai aveau îndoieli de viaţa aceasta nouă care se crea în gospodărie. Preşedintele gospo­dăriei le strânse mâna cu putere şi le spuse să vină peste două seri, că ei între timp vor ţine adunarea generală şi vor ho­tărî. Peste trei zile alte 60 de familii de ţărani muncitori intrară în gospodăria colectivă „Drumul lui Lenin”. Iar printre ei se găseau şi Farcă cu nevastă-sa şi Raitici. E seară. Vântul foşneşte în ramurile desvelite ale plopilor şi flutură frunzele gălbui peste acoperişurile de ţiglă şi de trestie ale caselor, tocmai în largul câm­piilor depărtate. Pe prispa caselor stau până târziu bărbaţi şi femei îmbrăcaţi în sumane albe de lână, să-i ferească de răcoarea crescândă a serii de toamnă. Aşa-i obiceiul pe aci: bărbatul şi femeia ies pe prispă şi povestesc, sau îşi fac pla­nuri de muncă pentru a doua zi. în prid­vorul casei sale a ieşit Farcă Vasile cu fe­meia sa, Eliţa. Stau şi ascultă cum sună frunzele plopilor. De la marginea grădinii lor, câmpul se întinde ca o masă dreaptă, până departe în zare, unde pot ajunge privirile ochi­lor. In căderea sură a amurgului nu se distinge bine câmpul, se vede doar întin­derea întunecată, fără margini, unde ra­zele lunii se joacă in voie. Uite, mâine pe câmpul ăsta va porni tractorul să răstoarne hatul lui cu rughite și porumbari. Mâine, Farcă Vasile îşi va alătura petecul său de pământ marelui ogor al gospodăriei colective. — „Hai, ajută-mă să pregătesc grâul de sămânţă“, zise el către Eliţa şi se urcă în pod. I se umplea tot corpul de o Căl­dură binefăcătoare, simţind foşnetul as­pru al boabelor de grâu. Mâine le va a­­şeza semănătoarea în rânduri încrucişate aşa cum fac colhoznicii. Le va duce acolo, în cântecul câmpului plin de viaţă şi parcă vede după două săptămâni cum se ridică grâul ca peria de des. PETRE MILOTIN ★ ★ Meeting de protest împotriva prigonirii savantului dr. DuBois Numeroşi profesori şi studenţi ai Uni­versităţii „C. I. Parhon” întruniţi joi la amiază într’un meeting în amfiteatrul mare al acestei Universităţi, au protestat cu hotărîre împotriva acţiunii deschise de către departamentul Justiţiei americane contra savantului progresist DuBois. In cuvântările lor, prof. C. Nicuţă, di­rector de studii la Universitatea „C. I. Parhon”, Traian Moraru, decanul Facul­tăţii de Pedagogie, şi ceilalţi vorbitori au arătat că înscenarea odiosului proces îm­potriva cunoscutului militant pentru pace prof. dr. DuBois exprimă panica în care se află imperialiştii americani, care, prin acţiuni samavolnice, vor să înfrângă mişca­rea mereu crescândă a partizanilor păcii. Prof. Ştefan Gheorghe, decan al Facul­tăţii de Istorie, a dat apoi citire telegra­mei adresate Tribunalului federal de la Washington în care profesorii, studenţii şi funcţionarii din cadrul Universităţii „C. I. Parhon”, alăturându-se întregii o­­meniri progresiste, cer încetarea prigoa­nei şi suspendarea procesului intentat de justiţia americană doctorului DuBois și colaboratorilor săi. (Agerpres). SCÂNTEIA Popoarele cer scoaterea în afara legii a barbarei arme atomice In zilele sesiunii Consiliului Mon­dial al Păcii şi în preajma sesiunii Adunării Generale a O.N.U., chestiunea menţinerii şi consolidării păcii împotriva uneltirilor agresive şi a pregătirilor de război ale puterilor imperialiste se pune cu toată greutatea pentru fiecare partizan al păcii, pentru fiecare om cinstit şi în­grijorat de soarta sa, a familiei, a ţării sale şi a lumii întregi. In centrul acţiunii de preîntâmpinare a războiului se află lupta popoarelor pentru încheierea unui Pact al Păcii între marile puteri. Cele 562 milioane de semnături strânse până acum pe Apelul Consiliului Mondial al Păcii pentru încheierea unui Pact al Păcii do­vedesc că acest Apel şi această acţiune se bucură de sprijinul impresionant al po­poarelor, că ele merg drept la inima oa­menilor cinstiţi din toate ţările. Un Pact al Păcii ar deschide calea pentru înfăptui­rea dezarmării. Un Pact al Păcii ar crea condiţiile pentru îndeplinirea celei mai urgente şi mai imperioase sarcini a ome­nirii civilizate : interzicerea armei atomi­ce şi stabilirea unui strict control interna­ţional asupra acestei hotărîri. Nu există colţ al lumii în care răspunsul tovarăşului Stalin la întrebările corespon­dentului ziarului „Pravda” cu privire la arma atomică să nu fi stârnit un uriaş ecou. Popoarele lumii au salutat cu bucu­rie nemărginită aceste declaraţii, tocmai pentru că ele au dat o zdrobitoare lovitură aţâţătorilor la război, marcând sfârşitul definitiv al monopolului şi şantajului ato­mic american, tocmai pentru că au deschis perspective noi luptei mondiale pentru in­terzicerea armei atomice. „Acum sora noa­stră mai mare, Uniunea Sovietică, are bombe atomice proprii — au declarat muncitorii Li Ciao Sun şi Cian Iu­hua de la fabrica Nr. 1 a societăţii de stat pen­tru industria mătăsii din R. P. Chineză. Aceasta va potoli ardoarea belicoasă a atomiştilor americani care au întrecut mă­sura şi va constitui o garanţie sigură pen­tru cauza menţinerii păcii în lumea în­treagă”. Exprimând năzuinţele cele mai fierbinţi ale popoarelor, tovarăşul Stalin a spus : „Uniunea Sovietică este nu numai împo­triva folosirii armei atomice, ci şi pentru interzicerea ei, pentru încetarea fabrică­rii ei“,­­ întreaga omenire progresistă în frunte cu popoarele Uniunii Sovietice consideră arma atomică, ca o armă barbară, de dis­trugere în massă a populaţiei paşnice, armă care trebue să fie scoasă în afara legii şi Interzisă. Cine poate Uita oare masacrul provocat de bomba atomică în orașul japonez Hiroşima la 6 August 1945? Masacrul dela Hiroşima, care s’a repetat după câteva zile la Nagasachi, a arătat lumii întregi caracterul inuman al folosirii bombei atomice, chemând po­poarele să se ridice împotriva ei. Lupta împotriva armei atomice a devenit o cauză a întregii omeniri, cu atât mai mult cu cât imperialiştii americani, mergând pe urmele hitleriştilor, şi-au propus să distrugă întreaga lume cu ajutorul aces­tei arme barbare. împotriva acestor demenţi s’a ridicat cu putere glasul de protest al popoarelor. Aşa cum a arătat A. I .Vîşinski la Organizaţia Naţiunilor Unite, arma atomică este „in­compatibilă cu conştiinţa, onoarea şi inte­resele vitale ale popoarelor”. Numeroşi au fost savanţii, care după ce au participat la fabricarea primei bombe atomice, au de­nunţat în faţa lumii întregi caracterul inuman al folosirii ei și au cerut ca ea să fie interzisă. „Eu — a spus fizicianul ame­rican Philipp Morrison, unul din oamenii care cu mâinile lor au fabricat prima bombă atomică, am fost întotdeauna con­vins că popoarele lumii vor face ca ea să fie interzisă, barând drumul războaielor de distrugere“. Iar în mesajul sesiunei A­­sociaţiei „Phisical Society“ din New York se spunea : „Singura justificare a bombei este de a-i împiedica utilizarea. Noi credem că nicio naţiune nu are drep­tul să utilizeze o asemenea bombă. Ea nu este o armă de război, ci un mijloc de exterminare a populaţiei întregi. Utiliza­rea ei ar fi o trădare a oricăror percepte de civilizaţie“. De o puternică semnifica­ţie a fost semnalul de alarmă pe care l a dat marele savant Albert Einstein: „In spatele unor ziduri misterioase — spunea el — se perfecţionează cu o grabă febrilă mijloacele de distrugere colectivă. Dacă acest scop este atins, otrăvirea atmosferei prin radio­activitate şi ca urmare distruge­rea vieţii pe pământ, a intrat în domeniul posibilităţilor tehnice. Toate parcă se în­­lănţue în această desfăşurare sinistră a evenimentelor. Fiecare pas apare ca o consecinţă inevitabilă a pasului ce i-a pre­mers. La capătul drumului apare din ce în ce mai clar spectrul prăpădului gene­ral“. Protestul masselor populare împotriva armei atomice, care la început era mai ti­mid, s’a transformat pe măsură ce poftele de ucidere şi distrugere în massă ale im­perialiştilor americani au atins punctul cul­minant, într’un uriaş protest mondial. I­­mensă a crescut în lumea întreagă indigna­rea popoarelor care nu vor să mai vadă oraşele şi satele pustiite de efectele îngro­zitoare ale bombei, indignarea masselor care nu vor să-şi vadă fiii ucişi de barbarii secolului al XX-lea. Odată cu lansarea Ape­lului de la Stockholm, această mişcare a po­poarelor a cuprins cele mai largi masse de oameni. Adresându-se întregii omeniri, repre­zentanţii partizanilor păcii din toate ţările au chemat-o să-şi pună semnătura pe isto­ricul Apel care conţinea una din cele mai vitale revendicări ale popoarelor. „Cerem interzicerea necondiţionată a armei atomi­ce, ca armă de agresiune şi de distrugere în massă a oamenilor, şi stabilirea unui strict control internaţional asupra aplicării acestei hotărîri. Vom considera drept cri­minal de război acel guvern care va folosi primul arma atomică împotriva oricărei ţări“. Apelul de la Stockholm a căpătat repede caracterul unui referendum inter­naţional în cursul căruia cetăţenii lumii întregi au votat pentru pace, împotriva războiului, pentru prietenie între popoare. Apelul de la Stockholm a străbătut cu iuţeala fulgerului întreaga lume. De pe ruinele Hirosimei, până la Capul Bunei Speranţe în Africa, din Finlanda şi până în Argentina, pretutindeni oamenii au luat cunoştinţă de ei ca de un mesaj de luptă al vieţii împotriva barbarei arme de exter­minare în massă. In scurtă vreme, 500 de milioane de semnături au fost strânse în punctele cele mai diferite ale globului pă­mântesc pe acest nobil Apel. Simplu şi pe înţelesul tuturor, atât pentru marele savant, cât şi pentru ţăranul sărac, Apelul a constituit acea platformă pe baza căreia s-au unit oamenii de bună credinţă din lumea întreagă. Printre primii care au semnat Apelul au fost oamenii muncii. Aproape unanimi­tatea clasei muncitoare internaţionale şi-a pus semnătura pe Apel. In Uniunea So­vietică şi în ţările de democraţie populară, fiecare semnătură pusă pe Apel de către oamenii muncii a fost întărită cu minunate succese în munca de construire a comunis­mului ai socialismului, in ţările capitaliste, muncitorii Franţei, Italiei, Germaniei Occi­dentale, Norvegiei şi-au întărit semnătu­rile lor, refuzând să încarce, să descarce, sau să fabrice armament pentru imperia­lişti. In zilele semnării Apelului, docherii din ţările capitaliste au înscris minunate pagini de luptă împotriva pregătirilor nou­lui război imperialist. In Statele Unite, în rezoluţia adoptată de conferinţa de la New York care a întrunit mai bine de 800 de delegaţi ai organizaţiilor sindicale, se spu­­nea : „Indiferent de opiniile lor politice, religioase, de rasă sau de credinţa, mun­citorii americani, bărbaţi, femei şi tineri, negri sau albi, trebue să se unească în faţa primejdiei comune pentru libertatea lor, pentru viaţa lor însăşi şi să pună în afara legii războiul atomic“. Apelul a reuşit să reunească în jurul a­­celeiaşi revendicări oameni de cele mai diferite concepţii politice şi religioase, personalităţi care se bucură de un mare prestigiu internaţional. Comitetul larg care a organizat plebiscitul împotriva bombei atomice, în Italia, a avut în rându­rile sale personalităţi politice ca Orlando şi Nitti, foşti prim-miniştri, Bonomi, pre­şedintele Senatului, Terzi, fost vicepreşe­dinte al consiliului de miniştri, Dela To­­retta, fost ministru de externe şi alţii. Mulţi savanţi, scriitori, oameni politici, fruntaşi ai vieţii publice au întovărăşit semnătura lor pe Apel cu semnificative de­claraţii : „Atâta timp cât vom continua să fabricăm bombe atomice — scria profeso­rul englez George Thomson — pericolul de război va creşte. Ori, războiul atomic va atrage după sine o distrugere extraordi­nară de vieţi omeneşti în lume. Pacea oda­tă asigurată, noi vom aplica energia ato­mică în scopuri paşnice. Aceasta s’a şi fă­cut deja în Uniunea Sovietică“. Numeroşi preoţi din întreaga lume apar­ţinând tuturor cultelor s’au alăturat Ape­lului. Dr. Ciril Garbet, arhiepiscop de York, a declarat cu această ocazie : „Tre­bue să punem în afara legii şi să controlăm această armă satanică. Dacă ea va fi uti­lizată, civilizaţia va fi distrusă. Deosebirile ideologice nu contează în faţa necesităţii urgente de a se găsi un acord pentru a împiedica acest pericol îngrozitor“. Comitetul Permanent al Congresului Mondial al Partizanilor Păcii a iniţiat nu­meroase acţiuni care au găsit un puternic sprijin internaţional. In numele sutelor de milioane de semnatari ai Apelului, el a prezentat tuturor guvernelor din lume ce­rerea popoarelor de a fi scoasă din lege arma atomică, de a fi declarat drept cri­minal de război guvernul Care ar folosi-o primul, Guvernele Uniunii Sovietice şi ale altor 11 ţări. Albania, Bulgaria, Ceho­slovacia, China, Coreea de Nord, Republi­ca Democrată Germană, Mongolia, Polo­nia, România, Ungaria şi Republica De­mocrată Vietnameză, şi-au manifestat vo­inţa de a pune în aplicare aceste propu­neri prin toate mijloacele. Guvernele Sta­telor Unite şi ale altor ţări din slujba do­larului au refuzat să acorde măcar viza pentru intrarea delegaţiei Comitetului Permanent, menită să prezinte aceste pro­puneri. Uriaşul succes al campaniei mondiale pentru interzicerea armei atomice a consti­tuit în acelaş timp o înfrângere puternică a imperialiştilor americani. „Washingtonul este alarmat de numărul uriaş de semnă­turi pe Apelul de la Stockholm care cer interzicerea armei atomice“ — a scris re­vista reacţionară americană „News Week". Căutând să pună stavilă avalanşei de sem­nături, imperialiştii americani şi slugile lor au deslănţuit o campanie furibundă îm­potriva Apelului. împotriva lui s’au unit într’o neagră alianţă aţâţătorii la război dela Truman până la Vatican, social-de­­mocraţii de dreapta şi călăul Tito. Dar în ciuda teroarei deslănţuite de imperialişti, numărul semnăturilor pe Apel a crescut în întreagă lume. Prin voinţa popoarelor Apelul dela Stockholm a devenit o adevă­rată lege internaţională. Ce uriaşă influen­ţă a avut acest fapt s’a văzut şi din aceea că imperialiştii americani s’au temut să fo­losească bomba atomică în agresiunea lor din Coreea. însuşi organul cercurilor fi­nanciare americane, Wall Street Journal scria că „Noi nu îndrăznim să întrebuin­ţăm în Coreea bomba atomică de teamă că după explozia atomică se va porni nestăvi­lit reacţiunea politică şi morală“. Şi în­­tradevăr, ca o adevărată explozie s’a de­clanşat protestul unanim al popoarelor atunci când Truman a îndrăznit să amenin­ţe China şi Coreea cu bomba atomică. In­dignarea omenirii a fost atât de puternică încât Truman şi atomiştii au trebuit să bată în retragere şi să retracteze această declaraţie isterică Făcând bilanţul campaniei internaţiona­le pentru interzicerea bombei atomice, cel de al doilea Congres Mondial al Partizani­lor Păcii a cerut în numele a sute de mi­lioane de oameni interzicerea armei ato­mice, desarmarea generală, înfiinţarea controlului asupra acestor hotărîri. In nu­mele Uniunii Sovietice, Alexandr Fadeev a propus la Congres mijloacele practice pentru punerea în afara legii a bombei a­­tomice: „Să se organizeze pe lângă Consi­liul de Securitate un organ internaţional de control care să dispună de un corp de inspecţie propriu, cu autoritate, care să controleze aplicarea atât a reducerii ar­mamentelor, cât şi a interzicerii armelor atomice, bacteriologice şi chimice“. Răspunzând voinţei clar exprimate a popoarelor, Uniunea Sovietică a dus și duce o luptă consecventă pentru scoaterea în afara legii a armei atomice. Astăzi, după ce tovarășul Stalin a arătat limpede popoarelor că bomba atomică nu mai constitue un monopol, că Uniunea So­vietică posedă arma atomică, votul popular exprimat prin milioanele de semnături strânse pe Apelul de la Stockholm îşi găseşte o puternică susţinere materială. S-au creat condiţiile pentru ca imperialiştii să fie siliţi să consimtă la scoaterea bom­bei atomice în afara legii. „Eu cred — a spus tovarăşul Stalin — că adepţii bombei atomice pot consimţi ca arma atomică să fie interzisă numai dacă vor vedea că nu mai au monopolul ei“. Răspunsul tovarăşului Stalin dă un nou avânt luptei partizanilor păcii din lumea întreagă pentru interzicerea armei ato­mice. „Partizanii păcii — a scris zia­rul indian „Svadhinata” — salută re­centa declaraţie a lui Stalin care con­ţine din nou cererea hotărîtă de a se interzice arma atomică Declaraţia lui Stalin va intensifica şi mai mult mişcarea populară pentru semnarea unui Pact al Păcii între cele cinci mari puteri”. Lupta pentru interzicerea armei atomice are astăzi toate condiţiile pentru a fi încu­nunată de succes. Până şi unele din pu­blicaţiile cele mai reacţionare din Statele Unite au fost silite să recunoască că de­claraţiile tovarăşului Stalin au făcut ca pământul să fugă de sub picioarele ato­miştilor americani. „A doua explozie ato­mică din Uniunea Sovietică şi interviewul lui Stalin — a scris revista reacţionară americană News Week — fac ca noi să nu mai putem ignora posibilitatea neu­tralizării bombei atomice ca armă stra­tegică. încă de mult a devenit limpede că acest mijloc poate să-şi piardă într’o anu­mită măsură eficacitatea în Cazul în care Uniunea Sovietică va avea posibilitatea să ducă un război atomic". Acum cinci ani în interviewul acordat lui Alexander Werth, corespondentul zia­rului Sunday Times, tovarășul Stalin spunea : „Desigur, că stăpânirea monopo­listă a secretului bombei atomice creează o ameninţare, dar împotriva acestui lucru există cel puţin două remedii : a) Stăpâni­rea monopolistă a bombei atomice nu poa­te să dureze mult; b) întrebuinţarea bombei atomice va fi interzisă“. Prima parte a previziunii staliniste s-a îndeplinit întocmai. Astăzi, prin lupta vi­guroasă a popoarelor se merge spre rea­lizarea celei de a doua părţi , spre inter­zicerea armei atomice, spre declararea drept criminal de război a guvernului care ar îndrăzni să o folosească primul. I. MANEA Conferinţa tov. Gh. Apostol Sub auspiciile Comitetului Naţional pentru Organizarea Lunii Prieteniei Ro­mâno-Sovietice, tov. Gh. Apostol, membru al Biroului Politic al C.C. al P.M.R., preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii, a conferenţiat joi după amiază în sala Casei Prieteniei Româno-Sovietice, despre „Ce a dat lumii Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie”. Tov. Gh. Apostol a subliniat că Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, înfăp­tuită de proletariatul rus în frunte cu Par­tidul Bolşevic, sub conducerea lui Lenin şi Stalin, a însemnat o cotitură uriaşă în istoria omenirii. Ea a marcat începutul prăbuşirii sistemului mondial al capitalis­mului şi a vestit naşterea unei lumi noi, Socialiste. Tov. Gh. Apostol a vorbit apoi despre influenţa Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie asupra mişcării muncitoreşti din ţara noastră, asupra luptei de elibe­rare a poporului nostru muncitor de sub jugul burghezo-moşieresc. Marele număr de oameni ai muncii pre­zenţi au aplaudat îndelung conferinţa. Conferinţa tov. Liuba Chişinevschi In cadrul manifestărilor organizate în cinstea celei de a 34-a aniversări a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, tov. Liuba Chişinevschi, vicepreşedinte al C.G.M., a conferenţiat joi după amiază în faţa salariaţilor Ministerului Transporturi­lor, despre politica de pace a Uniunii So­vietice. Conferenţiara a subliniat că încă dela în­­ceputul existenţei sale, Statul Sovietic s-a pronunţat pentru pace, împotriva războiu­lui imperialist de jaf şi cotropire. Această politică a fost şi este expresia voinţei poporului sovietic, pentru care pacea în­seamnă posibilitatea de a păşi pe culmile tot mai înalte ale comunismului, de a rea­liza noi victorii închinate vieţii fericite a milioane de oameni. In încheiere, tov. Liu­ca Chişinevschi a arătat că pacea lumii are în Uniunea So­vietică un sprijin de neclintit, că în faţa politicii ei consecvente şi dârze planurile incendiatorilor imperialişti vor eşua. (Ager­­pres). INFO­RM­AŢII Joi 1 Noembrie a avut loc într’un cadru festiv, la sediul Institutului Român pen­tru Relaţiile Culturale cu Străinătatea, solemnitatea semnării planului de muncă pe anul 1952 pentru aplicarea acordului cultural dintre Republica Populară Ro­mână şi Republica Populară Ungară. Documentele au fost semnate de Mihail Macavei, preşedintele Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea, şi Iolan Majlath, secretar general al Insti­tutului Ungar pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea Cu această ocazie au rostit scurte cu­vântări M. Macavei şi Iolan Majlath, sub­liniind perfectul acord al ambelor părţi în elaborarea planului de muncă în vede­rea întăririi colaborării culturale dintre cele două popoare vecine şi prietene. La solemnitate au participat din par­tea română tovarăşii Eduard Mezincescu, M. Macăvei, Ana Toma, M. T. Vlad, Vasile Moldoveanu, Maria Barbu, prof. Emil Pe­trovici, prof. Gh. Orzea, Nicolae Meli­­c­escu, Dumitru Olteanu, din partea ma­ghiară László Pataky, ministrul R. P. Un­gare, Jolan Majlath, Miklós Csillag, Klara Fejer şi Lajosné Tóth, membri ai dele­gaţiei R. P. Ungare, László Orzag şi Bela Kapeczki, membri ai Academiei de Ştiinţe a R. P. Ungare, şi Jozsef Hallal, prim se­cretar al Legaţiei R. P. Ungare. (Agerpres) ■k Aducem la cunoştinţa tovarăşilor stu­denţi ai UNIVERSITĂŢII SERALE DE MARXISM-LENINISM — „FILIALA MINISTERE” (anul II) că sunt invitaţi să treacă pe la secretariatul Universităţii din Str. Batiştei Nr. 24 în cursul zilei de azi Vineri 2 Noembrie a.c. pentru comunicări. Nr. 2185 ’ Schimb de experienţă în munca de agitaţie Comitetul de partid al uzinelor „23 Au­gust” din Bucureşti a organizat de curând o consfătuire a celor mai buni agitatori din uzină. Consfătuirea a avut ca scop să scoată la iveală cele mai bune metode fo­losite în întreprindere în munca de agita­ţie, astfel ca ele să fie însuşite şi de cei­lalţi agitatori şi să contribue la sporirea avântului muncitorilor în lupta pentru în­deplinirea planului, pentru răspândirea pe scară largă a metodelor sovietice, pen­tru intensificarea întrecerii socialiste, etc. In cadrul consfătuirii au luat cuvântul patru agitatori, fruntaşi în producţie, care în scurte referate au arătat concret, în pri­mul rând cum i-a îndrumat organizaţia de bază să-şi însuşească metodele sovietice, cum aplică zi de zi aceste metode care i-au ajutat să devină fruntaşi. In al doilea rând agitatorii au arătat cum au dus ei munca de agitaţie pentru ca metodele so­vietice de muncă să fie cunoscute şi apli­cate de cât mai mulţi muncitori. Luând cuvântul agitatorul Perşa Gheor­ghe a spus : „organizaţia de bază m’a aju­tat să Înţeleg ce importanţă are cunoaşte­rea celor mai înaintate metode de muncă, metodele sovietice, ce mare contribuţie putem aduce prin aplicarea lor la înde­plinirea planului de stat şi la îmbunătăţi­rea condiţiilor noastre de viaţă. Am citit mai multe cărţi sovietice şi am căutat să învăţ din experienţa stahanoviştilor so­vietici, să aplic metodele lor. Astfel am obţinut succese însemnate. Aplicând me­toda Bâkov-Bortkevici, metoda de raţio­nalizare a timpului de lucru pentru micşo­rarea preţului de cost, metoda Ninei Naza­rova şi altele am reuşit ca în luna Sep­tembrie să depăşesc norma cu 350% , ajun­gând la un salariu lunar de 28.000 lei". Agitatorul Perşa Gheorghe a arătat mai departe cum ducând muncă de lămu­rire de la om la om, făcând demonstraţii practice la locul de muncă în legătură cu unele metode, şi scriind articole la gazeta de perete în care împărtăşea experienţa sa, a reuşit să convingă şi pe alţi tovarăşi, ca Dragomirescu Vasile, Nicu Petre să aplice metode sovietice. După prezentarea referatelor, au avut loc discuţii care au scos la iveală şi alte metode interesante folosite în munca de agitaţie. Agitatorul Zaharia Dumitru, de pildă, a arătat că pentru stimularea muncitorilor care şi-au luat diferite angajamente în producţie, cabinetul tehnic a organizat deja o vreme trimiterea de scrisori acestor tovarăşi. „In aceste scrisori, a spus tov. Zaha­ria Dumitru, se arată cum muncitorii din uzina noastră şi din ţara întreagă luptă pentru a întâmpina cea de a 34-a aniver­sare a Marii Revoluţii Socialiste din Oc­tombrie cu noi succese în muncă. Scriso­rile îndeamnă pe­­cel căruia îi sunt adre­sate să depună toate eforturile pentru a-şi realiza şi depăşi angajamentele luate”. Aceste scrisori au avut un puternic e­­fect mobilizator. Problema popularizării experienţei fruntaşilor şi a inovatorilor a fost dease­­menea desbătută în consfătuire. Cei ce au luat cuvântul au subliniat că premierea fruntaşilor în cadrul unor adunări scurte constitue un stimulent puternic. S-a mai constatat că un rol important in creşterea numărului inovatorilor l-a jucat „colţul inovatorului”, unde se găsesc fotografii, schiţe ale inovaţiilor, cărţile studiate de către inovatori, precum şi unele vitrine speciale unde sunt expuse machetele ino­vaţiilor. Consfătuirea a arătat de asemenea o se­rie de lipsuri ale muncii de agitaţie la uzinele „23 August". Cea mai importantă este aceea că munca de agitaţie nu a cu­prins în sfera ei şi probleme actuale arză­toare din domeniul politicii internaţionale şi în general nu a arătat importanţa apli­cării metodelor înaintate de muncă în cadrul luptei pentru întărirea patriei noa­stre şi apărarea păcii. Deasemeni s’a ară­tat ca comitetul de partid nu s’a ocupat suficient de popularizarea tovarăşilor care au obţinut succese în producţie şi în­deosebi nu a dat atenţie acelor muncitori care au obţinut depăşiri mai mici de normă. Din această consfătuire agitatorii au plecat cu hotărîrea de a lupta şi mai per­severent pentru ca munca de agitaţie să joace un rol activ în mobilizarea oameni­lor muncii la depăşirea planului, introdu­cerea pe scară cât mai largă a metodelor sovietice, la desvoltarea întrecerii socia­liste, la mărirea numărului inovatorilor din uzină. Să grăbim însilozarea legumelor şi fructelor în vederea aprovizionării de iarnă! Asigurarea unei bune aprovizionări în timpul iernii cu legume şi zarzavaturi şi îndeosebi cu cartofi a Capitalei şi a principalelor centre muncitoreşti este o problemă de cea mai mare însemnătate. In vederea atingerii acestui scop, unităţile comerţului de stat şi cooperatist, precum şi instituţiile şi întreprinderile, trebue să în­magazineze din timp produsele necesare. Pentru crearea stocurilor de produse care să asigure aprovizionarea până la re­colta viitoare, Consiliul de Miniştri a dat o Hotărîre privind, între altele, intensifi­carea colectărilor în vederea aprovizio­nării populaţiei şi crearea rezervelor de iarnă de legume, fructe şi zarzavaturi. Cu toate aceste măsuri şi cu tot timpul înain­tat care nu ne mai permite nici cea mai mică întârziere, crearea rezervelor ca şi acţiunea de însilozare se desfăşoară în­­tr’un ritm lent. Aceasta se d­atoreşte atât rămânerii în urmă a planului de colectări şi achiziţii de produse legumicole, cât şi faptului că in numeroase cazuri, unităţile Aprozar şi cele cooperatiste nu au luat măsurile necesare pentru ca magaziile şi silozurile să fie construite şi pregătite din timp. Astfel, organele Ministerului Comerţu­lui Interior nu s-au asigurat din timp ca încă din timpul verii construcţiile silozu­rilor de la Govora, regiunea Vâlcea şi Gă­­vana, regiunea Argeş, să fie terminate. De­asemeni, la momentul de faţă construirea silozurilor din Reşiţa, Baia Mare şi Ploeşti se face cu mare încetineală. La rândul săli, nici Centrocoop-ul nu depune eforturile necesare pentru termi­narea în termenul cel mai scurt a silozu­rilor pe care le are în construcţie. In unele cazuri, din cauza birocratismu­lui de care mai dau dovadă unele organe ale aparatului de stat, acţiunea de însilo­zare întârzie în mod nejustificat. Astfel, secţiunea comercială a Sfatului Popular al raionului Tudor Vladimirescu din Capi­tală a tergiversat timp de o săptămână re­partizarea către Centrocoop a unui siloz care era disponibil, iar pa halele Obor ser­viciul administrativ întârzie fără motiv repararea unor canale, din care cauză nu se pot face pregătirile în vederea însiloză­­rii produselor. Organele Ministerului Comerţului In­terior şi ale cooperaţiei trebue să asigure, prin măsuri imediate şi eficace, crearea rezervelor de iarnă, precum şi însilozarea neîntârziată a unor cantităţi importante de legume, zarzavaturi şi fructe, astfel ca ve­nirea frigului să nu compromită această acţiune. Ele trebue să-şi îndrepte atenţia spre folosirea pivniţelor, depozitelor şi tu­turor încăperilor corespunzătoare păstrării legumelor şi fructelor în timpul iernii, precum şi spre terminarea grabnică a con­strucţiilor de silozuri rămase în urmă. A­­colo unde nu există alte posibilităţi de în­­silozare, să fie folosite gropi şi şanţuri să­pate în pământ pentru păstrarea cartofilor, a rădăcinoaselor şi chiar a verzei. Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare sunt direct răspunzătoare de crearea rezervelor de iarnă şi primăvară de cartofi, ceapă, rădăcinoase şi fructe, în cantităţile planificate, îndrumate în per­manenţă de organele de partid, ele trebue să depună toate eforturile pentru îndepli­nirea la timp şi în bune condiţiuni a pla­nului de însilozări în vederea aprovizio­nărilor de iarnă.

Next