Scȃnteia, noiembrie 1951 (Anul 20, nr. 2185-2208)
1951-11-02 / nr. 2185
Nr. 2185 LUNA PRIETENIEI ROMÂNO-SOVIETICE Medicina sovietică slujeşte viaţa, omul Prin măreţele ei realizări, prin toate preocupările sale, medicina sovietică se situează în fruntea medicinei mondiale. Medicina sovietică este inseparabil legată de lupta pentru îmbunătăţirea continuă a vieţii oamenilor. In Uniunea Sovietică, medicina reprezintă un sprijin preţios pentru întregul popor care construeşte cu avânt societatea comunistă. Savantul şi medicul sovietic sunt departe de tipul omului de ştiinţă, închis între pereţii biroului său de lucru şi izolat de realitatea vie. Interesele şi preocupările sale corespund celor ale întregului popor. Tot ce ştiinţa medicală sovietică aduce nou şi folositor masselor largi este deîndată susţinut de Statul Sovietic, care creează toate condiţiile favorabile pentru desvoltarea prielnică a cercetărilor şi descoperirilor ştiinţifice. Fondurile necesare realizărilor medico-sanitare sunt asigurate de bugetul statului. îngrijirea medicală gratuită a omului sovietic este un drept garantat prin Constituţia Stalinistă şi este asigurată prin zeci de mii de instituţii curativo-profilactice de stat: clinici, spitale, staţionare, policlinici, ambulatorii, sanatorii, staţiuni balneare, maternităţi, creşe, etc. Cercetările ştiinţifice şi practica medicală sovietică se întemeiază pe legile materialismului dialectic şi istoric, care constitue baza şi chezăşia tuturor victoriilor medicinei sovietice. îmbinând problemele organizatorice cu cele de studiu clinic, medicina sovietică introduce ca metodă de bază în examenul bolii şi al bolnavului concepţia marelui învăţat rus I. P. Pavlov, reuşind să deschidă căi noi în studiul patogeniei, tratamentului şi profilaxiei bolilor. acad. prof. dr. N. GH. LUPU La baza întregii activităţi sanitare în Uniunea Sovietică stă principiul profilaxiei, al prevenirii bolilor. Latura curativă (vindecarea bolilor) a medicinei sovietice a căpătat deasemeni o deosebită amploare prin descoperirea şi folosirea a numeroase metode terapeutice noi. Tratamentul prin somn îndelungat bazat pe cercetările lui I. P. Pavlov, terapia tisulară preconizată de prof. Filatov, Erou al Muncii Socialiste, serul Bogomoleţ, terapia lui Gordeev în unele forme de cancer sunt câteva din numeroasele metode care au contribuit şi contribue la vindecarea a zeci şi sute de mii de suferinzi. Medicina sovietică participă activ la măreţele construcţii ale comunismului şi păcii. Academicieni, profesori, specialişti, se deplasează continuu pe şantierele marilor construcţii, dau muncitorilor ajutoarele necesare, pun la curent pe medicii de pe şantiere cu cele mai noi metode de tratament şi îi îndrumează în organizarea muncii curative şi profilactice. Medicina sovietică a pus pentru prima oară bazele unei organizări sanitare capabile, pe de o parte, de a îmbrăţişa şi rezolva toate problemele de sănătate pe care le ridică viaţa şi, pe de altă parte, de a asigura o ridicare continuă a nivelului ideologic şi ştiinţifico-tehnic al cadrelor medicale la locul de muncă. In acelaş timp, se dă o importanţă deosebită organizării învăţământului medical. In U.R.S.S., există peste 70 instituţii de învăţământ medical superior cu aproape 130.000 studenţi. In opoziţie cu nobilele ţeluri urmărite de medicina sovietică, care-şi pune toate puterile în slujba sănătăţii şi a vieţii omului, medicina din ţările capitaliste este întoarsă de la preocupările ei fireşti şi târîtă tot mai mult în mlaştina pregătirilor criminale pentru deslănţuirea unui nou război mondial. Arma bacteriologică, arma chimică, iată cu ce este chemată să se ocupe ştiinţa medicală din Statele Unite. In institute şi laboratoare, bacteriologi şi chimişti care şi-au pierdut orice trăsătură a adevăratului om de ştiinţă, lucrează sub controlul unui oficiu special militar la producerea şi perfecţionarea mijloacelor de răspândire a unor boli nimicitoare cum ar fi cele tropicale ; experimentează metode de înfometare a populaţiei, metode de ucidere în massă a animalelor domestice, prin răspândirea unor boli, ca antraxul, răpciugă, etc. ; încearcă crearea unor noi varietăţi de microbi ucigători. In ţările capitaliste se pregătesc cele mai groaznice arme de exterminare în massă a oamenilor. Aceasta este încă o dovadă a decăderii şi putrezirii ştiinţei în societatea capitalistă. Medicina sovietică este pusă dimpotrivă în serviciul poporului, pentru a-i păstra şi recâştiga sănătatea. Redând mereu mii de oameni muncii constructive, medicina sovietică aduce tot atâtea mii de soldaţi în frontul uriaş al luptătorilor pentru pace. Medicina din ţara noastră urmează exemplul luminos al medicinei sovietice. Ajutorul pe care-l primim din partea Uniunii Sovietice şi în direcţia ştiinţei medicale, este de nepreţuit pentru noi. Folosind acest ajutor, învăţând din experienţa minunată a medicinei sovietice, noi vom putea desvolta ştiinţa noastră medicală şi o vom putea pune cu rezultate din ce în ce mai bune în slujba oamenilor muncii de la noi, care construesc socialismul. întâlnirea de lupte dintre reprezentativele U. R. S. S. şi R. P. R. In cadrul manifestărilor sportive organizate cu prilejul Lunii Prieteniei Româno-Sovietice, în sala Sporturilor-Floreasca din Capitală a avut loc Marţi seara întâlnirea de lupte dintre reprezentativele U.R.S.S. şi R.P.R. Cu acest prilej, luptătorii sovietici — solii celui mai avansat sport din lume — au arătat sportivilor noştri şi miilor de spectatori neîntrecuta lor măestrie sportivă şi înaltele lor calităţi tehnice şi tactice. In clişeu , reprezentativa de lupte a Uniunii Sovietice. Luptătorii sovietici au susţinut o întâlnire prietenească la Reşiţa Luptătorii sovietici care ne vizitează ţara cu prilejul „Lunii Prieteniei Româno- Sovietice" au susţinut joi seara, în sala Casei Muncitoreşti din Reşiţa, o întâlnire prietenească cu o selecţionată a lotului R.P.R. de lupte clasice. F/ts«mmwu-Mwinu m»ui mmm—— Muncitorii metalurgişti de la combinatul Sovrommetal-Reşiţa, prezenţi în mare număr la această întâlnire, au ovaţionat călduros pe oaspeţii noştri dragi. Demostrând înaltele lor cunoştinţe tehnice, luptătorii sovietici au terminat învingători cu scorul de 8-0. SCÂNTEIA Ştafeta prieteniei româno-sovietice Eri după amiază au sosit în faţa Ambasadei Sovietice, cele cinci schimburi ale ştafetei în stea organizată în cinstea Lunii Prieteniei Româno-Sovietice şi măreţei zile de 7 Noembrie. Cu acest prilej în faţa Ambasadei Sovietice a avut loc un entuziast meeting în cadrul căruia ştafeta a fost preluată de sportivii care o vor duce până la Ungheni de unde în ziua de 7 Noembrie va fi preluată de sportivii sovietici. Au fost de faţă tovarăşii Marin Florea Ionescu, L. Răutu, Gh. Stoica, dr. I. Bogdan, Gh. Vidraşcu, Paul Cornea, acad. C. Balmuş, M. Bodnăraş, P. Covaci, I. Gheorghe şi alţii. Din partea Ambasadei Sovietice au fost de faţă: I. A. Korolev, prim consilier, S. S. Spandăvlan, consilier, A A. Golicenkov, prim secretar, M. A. Filatov, secretar, A. N. Goncearuk, ataşat. Meetingul a fost deschis de tov. Paul Cornea, secretar al C.C. al U.T.M., care a transmis din partea miilor de sportivi şi sportive, muncitori, ţărani, elevi şi studenţi din patria noastră un călduros salut sportivilor sovietici. In acest timp din piepturile tinerilor răsunau puternic lozinci închinate prieteniei de nezdruncinat dintre marea Ţară a Socialismului şi patria noastră. A luat apoi cuvântul maestrul sportului N. Linca, care dând citire mesajului, a adresat sportivilor sovietici un fierbinte sut. Mesajul a fost preluat apoi de un grup de motociclişti care-l vor preda mai departe grupurilor de atleţi, ciclişti, motociclişti şi călăreţi, până ce mesajul va ajunge la frontiera româno-sovietică. IN EDITURA P. M. R. a apărut: N. Amosov: A 34-a aniversare a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. (32 pagini, 8 lei). La prietenii din România Bucureştii se bucură de zile calde, însorite Dimineţile sunt înourate şi liniştite, deasupra pământului pluteşte o ceaţă umedă şi capitala României cu fabricile şi uzinele ei, cu lacuri şi grădini, este acoperită de un văl roşietic-albăstrui Pe urmă, dinspre şesul Bărăganului prinde a sufla uşurel vântul, iar către orele zece, pe cer nu mai e pic de nor. ceaţa s’a risipit, depărtările surit albăstrii, şterse, iar soarele de toamnă domol şi mângâietor. Zilele calde şi serile răcoroase, arborii de frunzişul multicolor, trandafirii înfloriţi în Octombrie, silneala cerului, minunata otavă crescută pe coastele dealului — toate acestea aduc mult cu toamna noastră din Kuban. Şi asemănarea aceasta parcă spune că pretutindeni — în România sau im Coreea, în Grecia sau în preajma lacului Balaton, în Kara-Kum sau în valea Gori — soarele străluceşte pentru toţi deopotrivă de darnic ; că pretutindeni oamenilor simpli li-e dragă toamna lor, li-s dragi lacurile şi grădinile, li-e dragă ceaţa şi rouă dimineţii pe pământul lor natal ; Că pretutindeni oamenii care muncesc urăsc deopotrivă bombele, temniţele şi spânzurătorile şi iubesc deopotrivă pacea şi buna vecinătate. Exemplul multor ţări — printre care şi exemplul României noi — arată limpede ce au adus poporului libertatea şi independenţa : oamenii au cunoscut bucuria muncii libere, a muncii pentru sine, ei se mândresc cu ceea ce au făurit sau au c istruit. In România libertatea a fost ani îndelungaţi legată de mâini şi de picioare. Era svârlită în temniţe, lovită, batjocorită Comuniştii din România — aceşti înflăcăraţi luptători pentru libertatea şi fericirea poporului lor — zăceau ani dea rândui între zidurile temniţelor. In pitoreasca vale a Prahovei am vizitat faimoasa închisoare Doftana. Aspectul ei exterior aminteşte un păianjen, care se târăşte printre dealuri. îngrozitor foc era Doftana pe pământul României. Aci, SEMION BABAEVSKI în condiţiile unui crunt regim de închisoare, au luptat pentru libertate comuniştii din România. Mulţi ani din viaţa glorioşilor fii ai poporului român — Gh. Gheorghiu-Dej şi tovarăşii Săi de luptă — s'au scurs în celulele izolate ale Doftanei şi în aceeaşi vale a Prahovei, la câteva zeci de kilometri de clădirea cenuşiei închisorii, asemănătoare unui păianjen în localitatea Sinaia se înalţă un castel regal Molifţi şi brazi măreţi îl înconjoară, în imediata apropiere , lanţuri de munţi. Castelul numără vreo 400 de saloane şi camere Astăzi, Doftana şi castelul din Sinaia sunt muzee, porţile lor sunt larg deschise tuturor. însuşi faptul că au fost organizate aceste două muzee are un sens adânc : poporul din România să privească şi să se convingă cu proprii săi ochi, cum s’au chinuit glorioşii lui fii la Doftana şi cum au trăit regii la Sinaia. In noul muzeu istoric, de curând deschis la Bucureşti, se află un panou. El înfăţişează o caracatiţă ale cărei tentacule s’au lipit de ogoare, păduri, fabrici, exploatări petrolifere, mine — astfel a înfăţişat artistul statul burghezo-moşieresc. De veacuri, aceste tentacule sugeau sângele poporului muncitor. Dar iată că foarfece uriaşe purtate de o mână bătătorită taie tentaculele caracatiţei... De atunci au trecut doar patru ani, dar câte au făcut românii pentru schimbarea vieţii lor, ce transformări au avut loc atât în economia naţională cât şi în conştiinţa oamenilor ! Aceasta ne-au arătat-o numeroasele exemple văzute cu ochii noştri. Din delegaţia sovietică ce vizitează România fac parte oameni de profesiunile cele mai diferite : academicianul V. P. Nikitin, artistul poporului U.R.S.S., N. K. Cerkasov, doctorul în ştiinţe pedagogice N. K. Goncearov, feroviarul V T. Osipov-Erou al Muncii Socialiste, agronomul N. P. Sergheev, preşedintele colhozului „Pobeda" din regiunea Moscovei, I. S. Egorov şi alţi reprezentanţi ai industriei şi agriculturii noastre Noi am venit la sărbătoarea prieteniei. In România s’a încetăţenit frumoasa tradiţie de a se organiza în preajma aniversării Marii Revoluţii din Octombrie o Lună a Prieteniei Româno-Sovietice. Această Lună a Prieteniei este organizată de Asociaţia pentru strângerea legăturilor de prietenie între Republica Populară Română şi Uniunea Sovietică — A R.L.U.S. Iniţiativa acestei însemnate manifestări culturale aparţine A.R.L.U.S.-ului, dar chiar din prima zi, Luna Prieteniei s’a transformat într’o sărbătoare populară a întregului popor, sărbătoare a prieteniei între popoarele român şi sovietic. Această prietenie nu însemnează doar vorbe sau lozinci frumoase. Membrii acestei asociaţii, şi în România numărul lor sporeşte necontenit — ajută la construirea scumpei lor patrii. Pe pământul liber al României se ivesc şi cresc — încă tinere, dar de pe acum pline de vigoare — mlădiţele socialismului. Viaţa spirituală a poporului a devenit mai bogată şi mai frumoasă. Fruntaşii literaturii şi artei slujesc poporul. Nu le vine uşor, ei nu au acumulat încă destulă experienţă, măestrie, cunoştinţe. Dar pionerii noii literaturi şi arte birne cu dârzenie greutăţile. Am vizionat filmul „Un sat la noi" apărut de curând pe ecran. Filmul a fost turnat după nuvela tânărului scriitor Petru Dumitriu, „Nopţile din Iunie". El povesteşte despre constituirea unei gospodării colective într’un sat românesc. Eroii filmului sunt ţărani simpli, stăpânii şi constructorii unei vieţi noi. Te bucură faptul că filmul a fost creat cu multă dragoste şi cu acea emoţie sufletească, care este provocată de conştiinţa răspunderii cineaştilor faţă de spectatori. „In sat la noi" nu este decât al treilea film, creat de regizori, operatori şi artişti români. In trecut România nu avea o industrie cinematografică proprie. Ţara era inundată cu filme hollywoodiene de aventuri, ai căror eroi erau bandiţi şi alte personaje din lumea interlopă Acum România are o industrie cinematografică naţională, are filme proprii al căror erou este însuşi poporul. In ţară se construesc două studiouri cinematografice. Unul — la marginea Bucureştiului care se numeşte Studioul Mic — se construeşte prin metode rapide. El a fost început în Mai şi va fi terminat în Decembrie. Lucrările nul încetează nici noaptea Colectivul de constructori este în întrecere pentru terminarea înainte de termen a tuturor lucrărilor. — Nu putem construi încet, ne-a spus şeful construcţiei. Acum este în curs de turnare filmul „Micrea Cocor“ după romanul cu acelaş nume al celui mai bun scriitor al nostru, Mihail Sadoveanu. Deaceea ne şi grăbim, vrem ca acest al patrulea film să fie turnat în noile pavilioane... „Nu putem construi încet” asta este realitatea vie a României de azi. N’avem timp, trebue să ne grăbim pentru a reuşi să facem multe — acestea sunt gândurile care însufleţesc poporul român. El priveşte în viitor şi nu se gândeşte doar la ziua de azi. Un singur studio cinematografic, acela care se înalţă la marginea Bucureştiului, nu este deajuns; la 16 km. de Capitală, in orăşelul Buftea se construeşte marele studio cinematografic, sau mai exact o uriaşă cetate cinematografică. In parcul cu o suprafaţă de peste 60 de hectare, în mijlocul crângurilor umbroase şi stejarilor seculari se înalţă clădirile viitoarei fabrici de filme. Acest colţişor a fost creat special parcă pentru cineaşti. In faţa sălilor de filmat — un lac frumos cu maluri pitoreşti. Aici se va putea filma orice tablou de natură. Construirea studioului de la Buftea este inclusă în planul cincinal al republicii. Nu e departe timpul când parcul umbros, care era nu de mult proprietatea unui prinţ oarecare, va deveni centrul artei cinematografice româneşti. Creşte şi arta teatrală a României noi. Iată cifrele comparative. In vechea Românie au fost doar trei teatre de stat. Trei teatre de stat pe întreaga ţară! Pe scena lor se prezentau piese ieftine, amoroase distractive, cu omoruri şi hapy-enduri. De spectacole ai căror eroi să fie oameni simpli, nici pomeneală. Acum, în România sunt peste 20 de teatre dramatice de stat şi 4 teatre de operă, 2 conservatoare, 2 institute de artă dramatică şi şcoli de artă dramatică. Toate acestea au fost create în ultimii patru ani. In fruntea teatrelor din ţară este Teatrul Naţional din Bucureşti. El are trei săli. In ultimii ani colectivul său de creaţie a montat cinci spectacole pe teme actuale. In acest teatru se joacă cu mare surces piese sovietice, între care „Ilia Golovin" şi altele. Un loc de seamă în viaţa teatrală a Capitalei îl ocupă Teatrul Municipal. El este condus de artista cu cea mai îndelungată activitate, Lucia Sturza-Bulandra. Alături de artişti talentaţi din vechea şcoală, s-au ridicat artişti tineri. Repertoriul acestui teatru cuprinde clasici români şi ruşi. Delegaţia sovietică a văzut piesa „Pădurea" de Ostrovski. Acesta este un bun spectacol realist. Iţi făcea plăcere să vezi cum trăeşte pe o scenă românească măreaţa creaţie a unuia dintre cei mai mari dramaturgi ruşi. Teatrul de comedie muzicală a prezentat opereta „N’a fost nuntă mai frumoasă". Autorul muzicii, compozitorul Chirculescu a creat o operă poetică pe o temă de mare actualitate. Această comedie muzicală are multe scene şi situaţii comice de valoare. Eroul spectacolului este tineretul vesel şi plin de viaţă, mândria şi nădejdea republicii. Scriitorii români contemporani au o sarcină grea dar demnă de invidiat şi de mare cinste. împreună cu întreg poporul el construesc socialismul şi aceasta îl obligă la prezentarea veridică şi curajoasă a trecutului şi prezentului patriei lor, in romane, nuvele, piese şi poezii. Scriitorul-academician M. Sadoveanu al cărui cărţi scrise cu talent sunt cunoscute departe, dincolo de hotarele României, lucrează în prezent la romanul istoric „Nicoară Potcoavă” care tratează despre răscoalele populare din perioada când ţăranii români au devenit iobagi. Tânărul prozator Petru Dumitriu a terminat un roman de mari proporţii „Drum fără pulbere”, despre Canalul Dunăre-Marea Neagră, o construcţie a socialismului pe pământul României. Alt prozator, Eusebiu Camilar scrie o carte despre desvoltarea şi întărirea gospodăriei colective la ţară. Alexandru iar autorul trilogiei despre lupta revoluţionară a feroviarilor români a scris un roman despre un grănicer erou. Poeţii României slăvesc ziua eroică de astăzi a ţării. Versurile unor talentaţi poeţi ca Maria Banuş, Mihail Beniuc, Dan Deşliu, Veronica Porumbacu — cântă dragostea poporului român faţă de tovarăşul Stalin, conducătorul oamenilor muncii din lumea întreagă, faţă de Uniunea Sovietică şi Armata Sovietică eliberatoare. De curând, la Uniunea Scriitorilor a avut loc o discuţie cu privire la sarcinile curente ale literaturii române. Ce preocupă pe literaţii români? In primul rând ei se străduesc ca învăţând de la scriitorii sovietici de frunte să-şi însuşească practic metoda realismului socialist; ei sunt preocupaţi de problemele măestriei, sunt preocupaţi să înveţe din viaţă, să prezinte omul nou — omul muncii libere. In ţară se construeşte Socialismul, viaţa merge repede înainte, asemenea unui râu bogat în ape care se revarsă, ea curge ca un torent larg şi furtunos, iar scriitorii români socotesc de datoria lor să înfăţişeze ziua vieţii noi de astăzi în trăsăturile ei specifice, unice. Bucureşti — Octombrie. (Din „Literaturnaia Gazeta" 30 Octombrie 1951} De curând a apărut în traducere românească primul din cele 4 volume ale romanului „Viaţa lui Klim Samghin", ultima şi cea mai vastă operă a lui Maxim Gorki. Datele biografice cu privire la viaţa genialului scriitor al proletariatului arată că, încă de la începutul acestui veac, Gorki era frământat de dorinţa de a aduna bogata sa experienţă de viaţă in mari opere de sinteză. In paginile sale memorialistice, Gorki relatează că a împărtăşit odată şi lui Vladimír Ilici Lenin această dorinţă, spunându-i că ar vrea să zugrăvească într’un roman viaţa unei familii de negustori, dealungul unei perioade de 100 de ani. Lenin, arătându-se de acord cu această intenţie, i-a recomandat totodată lui Gorki să scrie o asemenea carte după revoluţie. Şi într-adevăr, abia după victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, Gorki îşi realizează proectele. Astfel s-au născut romanele : „întreprinderile Artamonov" şi „Viaţa lui Klim Samghin". „Viaţa lui Klim Samghin” este o uriaşă frescă socială a Rusiei din ultimele două decenii ale veacului trecut şi din primele două decenii ale veacului nostru. Cititorul este introdus, pas cu pas, în miezul acelor evenimente care au zguduit din temelii Rusia ţaristă şi au dus la cea mai mare răsturnare revoluţionară din istoria tuturor timpurilor. Istorisind evenimente şi întâmplări din viaţa personală a eroilor, desvăluind cu o mare profunzime trăsăturile lor sufleteşti, frământările, suferinţele şi bucuriile acestor oameni, Gorki ne face să retrăim cu deosebită intensitate, prin mijlocirea eroilor săi, etapele succesive ale revoluţiei ruse. Sunt zugrăvite în paginile cărţii desvoltarea rapidă a capitalismului în Rusia şi creşterea mişcării muncitoreşti revoluţionare, luminată de ideile marxismleninismului, sunt zugrăvite evenimentele primei revoluţii ruse : „Duminica sângeroasă", Insurecţia armată din Decembrie 1905, perioada de cruntă represiune ce a urmat înfrângerii revoluţiei , sunt înfăţişate apoi primul război mondial şi lupta bolşevicilor împotriva războiului imperialist, şi însfărşit revoluţia burghezo-democraticâ din Februarie 1917. Gorki descrie deasemeni descompunerea Intelectualităţii narodnice şi liberale în această perioadă şi, în general, descompunerea organizaţiilor politice burgheze. In vălmăşagul tuturor acestor evenimente sunt cuprinşi eroii cărţii. Romanul este deosebit de bogat în personagii. Peste 500 de oameni participă, într’un fel sau altul, la acţiune. Ei reprezintă toate păturile sociale şi cele mai variate curente politice, ideologice, artistice, întâlnim în roman sfetnici ai ţarului şi vagabonzi de pe malurile mării Caspice, mari industriaşi din Moscova sau Petersburg, ţărani proaspăt închiaburiţi din vreun fund de provincie, intelectuali „rafinaţi", descoperitori ai celor din urmă „adevăruri" filosofice şi misionari suspecţi ai unor secte religioase întreţinute de ohrana, (poliţia secretă ţaristă), poeţi decadenţi, gazetari corupţi, funcţionari, renegaţi de profesie şi agenţi deschişi ai ohranei, speculanţi, escroci, cocote. In opoziţie cu această lume de personagii pestriţe ce se agită steril şi aleargă care încotro, autorul zugrăveşte forţele poporului, reprezentat prin cei mai buni fii ai săi — bolşevicii — oameni cu o înaltă şi nobilă conştiinţă, cu o gândire clară şi departe văzătoare, oameni care contrastează izbitor cu desorientarea şi haosul societăţii ţariste şi care transmit cititorului încrederea lor nestrămutată în victoria cauzei pe care o slujesc. Cu o mare forţă este descrisă, în această adevărată enciclopedie a vieţii Rusiei prerevoluţionare, lupta ideologică din acea vreme, în care se reflectă poziţiile diferitelor clase sociale. La început, aspectul acestei ciocniri de idei nu este încă pe deplin limpede. Dar pe măsură ce se apropie revoluţia, taberele se precizează. Liberalii şi social-trădătorii de diferite nuanţe se coalizează împotriva bolşevici MIHAIL NOVICOV lor, prin al căror glas răsună tot mai puternic voinţa poporului. Gorki arată tăria ideologică a bolşevicilor, care izvorăşte din faptul că sunt înarmaţi cu cunoaşterea legilor de desvoltare a societăţii, din faptul că exprimă adevărul. Şi tot mai mult revine şi se repetă mereu în paginile cărţii un mare nume — Lenin. Unii îl pronunţă cu dragoste şi veneraţie, alţii cu ură şi turbare neputincioasă. Romanul arată drumul biruitor al ideilor leninismului. El se sfârşeşte cu întoarcerea lui Lenin la Petersburg, în Aprilie 1917, prevestind măreţele victorii de mai târziu ale poporului, călăuzit de bolşevici. Romanul lui Gorki cuprinde o profundă demascare a putreziciunii intelectualului care se identifică cu ideologia şi interesele claselor exploatatoare — şi un rechizitoriu nimicitor Împotriva individualismului burghez. Eroul principal al cărţii, Klim Samghin, este tipul reprezentativ al intelectualului pe care societatea burgheză, ideologia şi morala de junglă a claselor exploatatoare îl transformă într’un individualist feroce, într’un om mărginit şi meschin, lipsit de un ideal înalt în viaţă şi, în schimb, plin de o mare dragoste şi admiraţie de sine. Incă de când s’a născut Klim, tatăl său, un renegat al mişcării revoluţionare, s’a chinuit câteva ore să-i găsească un nume neobişnuit, cum nu au alţii. Apoi, în toţi anii copilăriei şi adolescenţei, lui Klim i s-a insuflat îdeia că el este neobişnuit, că trebue să fie altfel decât ceilalţi, că este umilitor să te simţi aidoma celor mulţi. Şi Klim făcea tot posibilul ca să pară „superior“ altora, începe să poarte ochelari, să repete maimuţăreşte ce spun cei „mari". De fapt, Samghin nu este altceva decât o nulitate îngâmfată, un „moralist" lipsit de morală, un escroc gata să comită cele mai mari mârşăvii, dacă aşa cer interesele lui personale. In figura lui Samghin, Gorki a concentrat, ca într’un focar, trăsăturile cele mai tipice ale individualismului burghez. Marele geniu al literaturii proletare demască cu vigoare tot ce se ascunde în spatele frazelor sforăitoare și fățarnice ale ideologilor burgheziei despre „libertatea individuală" : turbarea neputincioasă a unor oameni mărunţi, josnici, care nu pot ierta altora calităţile sufleteşti pe care ei nu le posedă şi care văd în revoluţie şi în puterea poporului o lovitură dată intereselor lor personale. Intereselor exploatatorilor de care sunt legaţi prin mii de fire şi pe care s’au deprins să-i slugărească cu fidelitate. Oameni ca Samghin — arată Gorki — urăsc revoluţia, pentru că ea îl smulge din tihna şi mulţumirea lor de sine mic-burgheză, arătându-le din plin imaginea propriei lor nimicnicii. Ura aceasta este concentrată în roman în ura lui Samghin faţă de Kutuzov. Acesta din urmă reprezintă o antiteză a lui Samghin. El e un bolşevic înflăcărat, al cărui chip constitue o desvoltare firească a altor chipuri de revoluţionari zugrăviţi de Gorki în „Mama", „Duşmanii", „Vara" etc. Kutuzov este un experimentat revoluţionar de profesie. El e opusul lui Samghin în toate privinţele. In timp ce Samghin are un fizm şters, spălăcit, Kutuzov e înalt, spătos, Sfemghin e mărginit, Kutuzov e inteligent. Samghin e lipsit de voinţă, şovăie, face mereu altceva decât ceea ce vrea şi mereu îşi ascunde adevărata lui fire. Kutuzov, dimpotrivă, e o fire deschisă, sinceră, profund cinstită, un om plin de viaţă şi de elan. In persoana lui Kutuzov, Gorki descrie o minunată figură de revoluţionar rus, care s’a consacrat cu trupul suflet luptei pentru binele poporului şi pe care, tocmai participarea intensă la această luptă îl ajută să-şi pună în valoare şi să-şi desvolte toate însuşirile şi capacităţile sale. Pe Kutuzov, Samghin îl urăşte crâncen, animalic. II urăşte mai ales pentru că nu este in stare să clintească înaltele principii ideologice şi morale pe care se întemeiază viaţa şi lupta bolşevicului Kutuzov. Samghin întâlneşte în viaţă aderenţi a tot felul de curente. Cu mulţi intră în conflict şi la fiecare caută să găsească o parte slabă, pe care s-o exploateze, pentru ca apoi să se laude faţă de sine însuşi că şi a doborît adversarul. Numai în faţa unei singure categorii de oameni, el este întotdeauna un învins. Acestei categorii îi aparţine Kutuzov şi tovarăşii săi. Samghin inventă chiar pentru vocabularul său propriu, un cuvânt special, care să definească această poziţie invulnerabilă : kutuzovism. Tot bagajul imens, de dispreţ şi de ură împotriva oamenilor, împotriva poporului, adunat dealungul anilor în acest suflet mic, acrit de conştiinţa mereu mai dureroasă a propriei sale nimicnicii, Samghin îl descarcă împotriva „kutuzovismului". El simte dealtminteri că de aici va veni pieirea lui, pieirea tihnei sale mic-burgheze. Finalul cărţii are o profundă semnificaţie ideologică. Samghin moare strivit de mulţimea venită să-l aclame pe Lenin, cu prilejul întoarcerii sale la Petersburg, în Aprilie 1917. In „Viaţa lui Klim Samghin" — ca şi în alte opere ale sale - Gorki arată, cu vigoarea neîntrecută a geniului său artistic, faptul că mersul înainte şi victoria poporului, călăuzit de cei mai buni fii ai săi, comuniştii, ca şi falimentul vechii orânduiri, este o lege a vieţii, o lege pe care nu o poate clinti nicio forţă din lume. In acest roman, Gorki supune totodată unei profunde analize problema intelectualului, zugrăvind cu o mare profunzime goliciunea sufletească, Josnicia, degenerarea la care este condamnat intelectualul care slugărește și face jocul claselor exploatatoare. Gorki indică totodată singura cale de urmat pentru adevăratul intelectual, calea clasei muncitoare, clasa căreia îi aparţine viitorul omenirii. Cale de mijloc nu există — arată Gorki — prin glasul eroului său, Kutuzov, care spune spre sfârşitul romanului: „In revoluţie, legea logică a eliminării celei de a treia posibilităţi va funcţiona fără cruţare”. Romanul lui Gorki îşi păstrează neştirbită însemnătatea şi actualitatea sa în zilele noastre. El reprezintă o armă deosebit de puternică în lupta împotriva putredei ideologii burgheze şi a samghinilor de tot felul din ţările Apusului capitalist, care se fac purtătorii ei de cuvânt. De la „filosofii" crimei, al urii faţă de om, ai războiului, din Statele Unite ale Americii, până la jalnicii „teoreticieni" ai social-democraţiei de dreapta din ţările marshallizate, toată această adunătură de lachei şi escroci care declară că luptă împotriva comunismului în numele „libertăţii individuale", adică în numele libertăţii stăpânilor lor de a exploata şi de a-şi spori profiturile pe seama oamenilor muncii — este demascată şi ţintuită la stâlpul infamiei în paginile cărţii lui Gorki. Cartea lui Gorki înarmează pe oamenii muncii din ţara noastră, şi înainte de toate pe intelectualii noştri, în lupta împotriva tuturor rămăşiţelor mentalităţii mic-burgheze, împotriva individualismului burghez, în lupta pentru stârpirea Influenţelor vrăjmaşe, ale ideologiei şi moralei claselor exploatatoare. Deocamdată, în româneşte a apărut numai primul volum al romanului. Desigur că el nu epuizează nici pe departe marea bogăţie şi profunzime ideologică a cărţii lui Gorki. Dar încă din această primă parte se întrezăresc liniile de desvoltare ale eroilor şi caracterul de vastă şi pasionantă frescă socială a acestei opere monumentale, care reprezintă o mândrie a literaturii sovietice şi universale, şi a cărei tălmăcire românească constitue un însemnat eveniment în viaţa noastră literară. RECENZIE Maxim Gorki: „Viaţa lui Iaim Samghin66 Pag. 3