Scȃnteia, noiembrie 1951 (Anul 20, nr. 2185-2208)

1951-11-02 / nr. 2185

Nr. 2185 LUNA PRIETENIEI ROMÂNO-SOVIETICE Medicina sovietică slujeşte viaţa, omul Prin măreţele ei realizări, prin toate preocupările sale, medicina sovietică se situează în fruntea medicinei mondiale. Medicina sovietică este inseparabil le­gată de lupta pentru îmbunătăţirea conti­nuă a vieţii oamenilor. In Uniunea Sovietică, medicina repre­zintă un sprijin preţios pentru întregul popor care construeşte cu avânt societatea comunistă. Savantul şi medicul sovietic sunt departe de tipul omului de ştiinţă, în­chis între pereţii biroului său de lucru şi izolat de realitatea vie. Interesele şi pre­ocupările sale corespund celor ale între­gului popor. Tot ce ştiinţa medicală sovietică aduce nou şi folositor masselor largi este deîn­­dată susţinut de Statul Sovietic, care cre­ează toate condiţiile favorabile pentru desvoltarea prielnică a cercetărilor şi des­coperirilor ştiinţifice. Fondurile necesare realizărilor medico-sanitare sunt asigurate de bugetul statului. îngrijirea medicală gratuită a omului sovietic este un drept garantat prin Con­stituţia Stalinistă şi este asigurată prin zeci de mii de instituţii curativo-profilac­­tice de stat: clinici, spitale, staţionare, policlinici, ambulatorii, sanatorii, staţiuni balneare, maternităţi, creşe, etc. Cercetările ştiinţifice şi practica medi­cală sovietică se întemeiază pe legile ma­terialismului dialectic şi istoric, care con­­stitue baza şi chezăşia tuturor victoriilor medicinei sovietice. îmbinând problemele organizatorice cu cele de studiu clinic, medicina sovietică introduce ca metodă de bază în examenul bolii şi al bolnavu­lui concepţia marelui învăţat rus I. P. Pa­vlov, reuşind să deschidă căi noi în stu­diul patogeniei, tratamentului şi profi­laxiei bolilor. acad. prof. dr. N. GH. LUPU La baza întregii activităţi sanitare în Uniunea Sovietică stă principiul profila­xiei, al prevenirii bolilor. Latura curativă (vindecarea bolilor) a medicinei sovietice a căpătat deasemeni o deosebită amploare prin descoperirea şi folosirea a numeroase metode terapeutice noi. Tratamentul prin somn îndelungat bazat pe cercetările lui I. P. Pavlov, terapia tisulară preconizată de prof. Filatov, Erou al Muncii Socialiste, serul Bogomoleţ, terapia lui Gordeev în unele forme de cancer sunt câteva din nu­meroasele metode care au contribuit şi contribue la vindecarea a zeci şi sute de mii de suferinzi. Medicina sovietică participă activ la măreţele construcţii ale comunismului şi păcii. Academicieni, profesori, specialişti, se deplasează continuu pe şantierele ma­rilor construcţii, dau muncitorilor ajutoa­rele necesare, pun la curent pe medicii de pe şantiere cu cele mai noi metode de tra­tament şi îi îndrumează în organizarea muncii curative şi profilactice. Medicina sovietică a pus pentru prima oară bazele unei organizări sanitare ca­pabile, pe de o parte, de a îmbrăţişa şi re­zolva toate problemele de sănătate pe care le ridică viaţa şi, pe de altă parte, de a asi­gura o ridicare continuă a nivelului ideo­logic şi ştiinţifico-tehnic al cadrelor me­dicale la locul de muncă. In acelaş timp, se dă o importanţă deosebită organizării învăţământului medical. In U.R.S.S., există peste 70 instituţii de învăţământ medical superior cu aproape 130.000 studenţi. In opoziţie cu nobilele ţeluri urmărite de medicina sovietică, care-şi pune toate puterile în slujba sănătăţii şi a vieţii omu­lui, medicina din ţările capitaliste este în­toarsă de la preocupările ei fireşti şi tâ­­rîtă tot mai mult în mlaştina pregătirilor criminale pentru deslănţuirea unui nou război mondial. Arma bacteriologică, arma chimică, iată cu ce este chemată să se ocupe ştiinţa medicală din Statele Unite. In institute şi laboratoare, bacteriologi şi chimişti care şi-au pierdut orice trăsă­tură a adevăratului om de ştiinţă, lucrează sub controlul unui oficiu special militar la producerea şi perfecţionarea mijloacelor de răspândire a unor boli nimicitoare cum ar fi cele tropicale ; experimentează metode de înfometare a populaţiei, metode de uci­dere în massă a animalelor domestice, prin răspândirea unor boli, ca antraxul, răp­ciugă, etc. ; încearcă crearea unor noi va­rietăţi de microbi ucigători. In ţările ca­pitaliste se pregătesc cele mai groaznice arme de exterminare în massă a oamenilor. Aceasta este încă o dovadă a decăderii şi putrezirii ştiinţei în societatea capita­listă. Medicina sovietică este pusă dimpotrivă în serviciul poporului, pentru a-i păstra şi recâştiga sănătatea. Redând mereu mii de oameni muncii constructive, medicina so­vietică aduce tot atâtea mii de soldaţi în frontul uriaş al luptătorilor pentru pace. Medicina din ţara noastră urmează exemplul luminos al medicinei sovietice. Ajutorul pe care-l primim din partea Uni­unii Sovietice şi în direcţia ştiinţei medi­cale, este de nepreţuit pentru noi. Folo­sind acest ajutor, învăţând din experienţa minunată a medicinei sovietice, noi vom putea desvolta ştiinţa noastră medicală şi o vom putea pune cu rezultate din ce în ce mai bune în slujba oamenilor muncii de la noi, care construesc socialismul. întâlnirea de lupte dintre reprezentativele U. R. S. S. şi R. P. R. In cadrul manifestărilor sportive organizate cu prilejul Lunii Prieteniei Româno-Sovietice, în sala Sporturilor-Floreasca din Capitală a avut loc Marţi seara întâlnirea de lupte dintre reprezentativele U.R.S.S. şi R.P.R. Cu acest prilej, luptătorii sovietici — solii celui mai avansat sport din lume — au arătat sportivilor noştri şi miilor de spectatori neîntrecuta lor măes­­trie sportivă şi înaltele lor calităţi tehnice şi tactice. In clişeu , reprezentativa de lupte a Uniunii Sovietice. Luptătorii sovietici au susţinut o întâlnire prietenească la Reşiţa Luptătorii sovietici care ne vizitează ţara cu prilejul „Lunii Prieteniei Româno- Sovietice" au susţinut joi seara, în sala Casei Muncitoreşti din Reşiţa, o întâlnire prietenească cu o selecţionată a lotului R.P.R. de lupte clasice. F/ts«mmwu-Mwinu m»ui mmm—— Muncitorii metalurgişti de la combinatul Sovrommetal-Reşiţa, prezenţi în mare număr la această întâlnire, au ovaţionat călduros pe oaspeţii noştri dragi. Demostrând înaltele lor cunoştinţe teh­nice, luptătorii sovietici au terminat în­vingători cu scorul de 8-0. SCÂNTEIA Ştafeta prieteniei româno-sovietice Eri după amiază au sosit în faţa Amba­sadei Sovietice, cele cinci schimburi ale ştafetei în stea organizată în cinstea Lunii Prieteniei Româno-Sovietice şi măreţei zile de 7 Noembrie. Cu acest prilej în faţa Ambasadei So­vietice a avut loc un entuziast meeting în cadrul căruia ştafeta a fost preluată de sportivii care o vor duce până la Ungheni de unde în ziua de 7 Noembrie va fi preluată de sportivii sovietici. Au fost de faţă tovarăşii Marin Florea Ionescu, L. Răutu, Gh. Stoica, dr. I. Bog­dan, Gh. Vidraşcu, Paul Cornea, acad. C. Balmuş, M. Bodnăraş, P. Covaci, I. Gheor­­ghe şi alţii. Din partea Ambasadei Sovietice au fost de faţă: I. A. Korolev, prim consilier, S. S. Spandăvlan, consilier, A A. Goli­­cenkov, prim secretar, M. A. Filatov, se­cretar, A. N. Goncearuk, ataşat. Meetingul a fost deschis de tov. Paul Cornea, secretar al C.C. al U.T.M., care a transmis din partea miilor de sportivi şi sportive, muncitori, ţărani, elevi şi stu­denţi din patria noastră un călduros salut sportivilor sovietici. In acest timp din piep­turile tinerilor răsunau puternic lozinci închinate prieteniei de nezdruncinat din­tre marea Ţară a Socialismului şi patria noastră. A luat apoi cuvântul maestrul sportului N. Linca, care dând citire mesajului, a adresat sportivilor sovietici un fierbinte s­ut. Mesajul a fost preluat apoi de un grup de motociclişti care-l vor preda mai de­parte grupurilor de atleţi, ciclişti, motoci­­clişti şi călăreţi, până ce mesajul va ajunge la frontiera româno-sovietică. IN EDITURA P. M. R. a apărut: N. Amosov: A 34-a ani­versare a Marii Revo­luții Socialiste din Oc­tombrie. (32 pagini, 8 lei). La prietenii din România Bucureştii se bucură de zile calde, în­sorite Dimineţile sunt înourate şi liniştite, deasupra pământului pluteşte o ceaţă u­­medă şi capitala României cu fabricile şi uzinele ei, cu lacuri şi grădini, este acope­rită de un văl roşietic-albăstrui Pe urmă, dinspre şesul Bărăganului prinde a sufla uşurel vântul, iar către orele zece, pe cer nu mai e pic de nor. ceaţa s’a ri­­­sipit, depărtările surit albăstrii, şterse, iar soarele de toamnă domol şi mângâietor. Zilele calde şi serile răcoroase, arborii d­e frunzişul multicolor, trandafirii înflo­riţi în Octombrie, silneala cerului, minunata otavă crescută pe coastele dealului — toate acestea aduc mult cu toamna noastră din Kuban. Şi asemănarea aceasta parcă spune că pretutindeni — în România sau im Coreea, în Grecia sau în preajma la­cului Balaton, în Kara-Kum sau în valea Gori — soarele străluceşte pentru toţi deo­potrivă de darnic ; că pretutindeni oame­nilor simpli li-e dragă toamna lor, li-s dragi lacurile şi grădinile, li-e dragă ceaţa şi rouă dimineţii pe pământul lor natal ; Că pretutindeni oamenii care muncesc urăsc deopotrivă bombele, temniţele şi spânzurătorile şi iubesc deopotrivă pacea şi buna vecinătate. Exemplul multor ţări — printre care şi exemplul României noi — arată limpede ce au adus poporului libertatea şi independen­ţa : oamenii au cunoscut bucuria muncii libere, a muncii pentru sine, ei se mân­dresc cu ceea ce au făurit sau au c istruit. In România libertatea a fost ani înde­lungaţi legată de mâini şi de picioare. Era svârlită în temniţe, lovită, batjocorită Comuniştii din România — aceşti înflăcă­raţi luptători pentru libertatea şi fericirea poporului lor — zăceau ani dea rândui în­tre zidurile temniţelor. In pitoreasca vale a Prahovei am vi­zitat faimoasa închisoare Doftana. Aspec­tul ei exterior aminteşte un păianjen, care se târăşte printre dealuri. îngrozitor foc era Doftana pe pământul României. Aci, SEMION BABAEVSKI în condiţiile unui crunt regim de închi­soare, au luptat pentru libertate comu­niştii din România. Mulţi ani din viaţa glorioşilor fii ai poporului român — Gh. Gheorghiu-Dej şi tovarăşii Săi de luptă — s'au scurs în celulele izolate ale Dof­­tanei şi în aceeaşi vale a Prahovei, la câteva zeci de kilometri de clădirea cenuşie­­i în­chisorii, asemănătoare unui păianjen în localitatea Sinaia se înalţă un castel regal Molifţi şi brazi măreţi îl înconjoară, în imediata apropiere , lanţuri de munţi. Castelul numără vreo 400 de saloane şi camere Astăzi, Doftana şi castelul din Sinaia sunt muzee, porţile lor sunt larg deschise tuturor. însuşi faptul că au fost organizate aceste două muzee are un sens adânc : poporul din România să privească şi să se convingă cu proprii săi ochi, cum s’au chinuit glorioşii lui fii la Doftana şi cum au trăit regii la Sinaia. In noul muzeu istoric, de curând des­chis la Bucureşti, se află un panou. El în­făţişează o caracatiţă ale cărei tentacule s’au lipit de ogoare, păduri, fabrici, ex­ploatări petrolifere, mine — astfel a înfă­ţişat artistul statul burghezo-moşieresc. De veacuri, aceste tentacule sugeau sân­gele poporului muncitor. Dar iată că foar­fece uriaşe purtate de o mână bătătorită taie tentaculele caracatiţei... De atunci au trecut doar patru ani, dar câte au făcut românii pentru schimbarea vieţii lor, ce transformări au avut loc atât în economia naţională cât şi în conştiinţa oamenilor ! Aceasta ne-au arătat-o numeroasele e­­xe­mple văzute cu ochii noştri. Din delega­ţia sovietică ce vizitează România fac par­te oameni de profesiunile cele mai dife­rite : academicianul V. P. Nikitin, artistul poporului U.R.S.S., N. K. Cerkasov, doc­torul în ştiinţe pedagogice N. K. Goncea­­rov, feroviarul V T. Osipov-Erou al Mun­cii Socialiste, agronomul N. P. Sergheev, preşedintele colhozului „Pobeda" din re­giunea Moscovei, I. S. Egorov şi alţi re­prezentanţi ai industriei şi agriculturii noastre Noi am venit la sărbătoarea prie­teniei. In România s’a încetăţenit fru­moasa tradiţie de a se organiza în preajma aniversării Marii Revoluţii din Octombrie o Lună a Prieteniei Româno-Sovietice. A­­ceastă Lună a Prieteniei este organizată de Asociaţia pentru strângerea legăturilor de prietenie între Republica Populară Ro­mână şi Uniunea Sovietică — A R.L.U.S. Iniţiativa acestei însemnate manifestări culturale aparţine A.R.L.U.S.-ului, dar chiar din prima zi, Luna Prieteniei s’a transformat într’o sărbătoare populară a întregului popor, sărbătoare a prieteniei între popoarele român şi sovietic. Această prietenie nu însemnează doar vorbe sau lozinci frumoase. Membrii a­­cestei asociaţii, şi în România numărul lor sporeşte necontenit — ajută la cons­truirea scumpei lor patrii. Pe pământul liber al României se ivesc şi cresc — încă tinere, dar de pe acum pline de vigoare — mlădiţele socialismului. Viaţa spirituală a poporului a devenit mai bogată şi mai frumoasă. Fruntaşii li­teraturii şi artei slujesc poporul. Nu le vine uşor, ei nu au acumulat încă destulă experienţă, măestrie, cunoştinţe. Dar pio­­nerii noii literaturi şi arte birne cu dâr­zenie greutăţile. Am vizionat filmul „Un sat la noi" a­­părut de curând pe ecran. Filmul a fost turnat după nuvela tânărului scriitor Pe­tru Dumitriu, „Nopţile din Iunie". El po­vesteşte despre constituirea unei gospodă­rii colective într’un sat românesc. Eroii filmului sunt ţărani simpli, stăpânii şi constructorii unei vieţi noi. Te bucură faptul că filmul a fost creat cu multă dra­goste şi cu acea emoţie sufletească, care este provocată de conştiinţa răspunderii cineaştilor faţă de spectatori. „In sat la noi" nu este decât al treilea film, creat de regizori, operatori şi artişti români. In trecut România nu a­­vea o industrie cinematografică proprie. Ţara era inundată cu filme hollywoodiene de aventuri, ai căror eroi erau bandiţi şi alte personaje din lumea interlopă A­­cum România are o industrie cinematogra­fică naţională, are filme proprii al căror erou este însuşi poporul. In ţară se construesc două studiouri cinematografice. Unul — la marginea Bucureştiului care se numeşte Studioul Mic — se construeşte prin metode rapide. El a fost început în Mai şi va fi terminat în Decembrie. Lucrările nul încetează nici noaptea Colectivul de constructori este în întrecere pentru terminarea înainte de ter­men a tuturor lucrărilor. — Nu putem construi încet, ne-a spus şeful construcţiei. Acum este în curs de turnare filmul „Micrea Cocor“ după ro­manul cu acelaş nume al celui mai bun scriitor al nostru, Mihail Sadoveanu. De­­aceea ne şi grăbim, vrem ca acest al patru­lea film să fie turnat în noile pavilioane... „Nu putem construi încet” asta este realitatea vie a României de azi. N’avem timp, trebue să ne grăbim pentru a reuşi să facem multe — acestea sunt gândurile care însufleţesc poporul român. El pri­veşte în viitor şi nu se gândeşte doar la ziua de azi. Un singur studio cinematografic, acela care se înalţă la marginea Bucureştiului, nu este deajuns; la 16 km. de Capitală, in orăşelul Buftea se construeşte marele stu­dio cinematografic, sau mai exact o uriaşă cetate cinematografică. In parcul cu o suprafaţă de peste 60 de hectare, în mij­locul crângurilor umbroase şi stejarilor seculari se înalţă clădirile viitoarei fa­brici de filme. Acest colţişor a fost creat special parcă pentru cineaşti. In faţa să­lilor de filmat — un lac frumos cu maluri pitoreşti. Aici se va putea filma orice ta­blou de natură. Construirea studioului de la Buftea este inclusă în planul cincinal al republicii. Nu e departe timpul când parcul umbros, care era nu de mult proprietatea unui prinţ oarecare, va deveni centrul artei ci­nematografice româneşti. Creşte şi arta teatrală a României noi. Iată cifrele comparative. In vechea Ro­mânie au fost doar trei teatre de stat. Trei teatre de stat pe întreaga ţară! Pe scena lor se prezentau piese ieftine, amo­­roase­ distractive, cu omoruri şi hapy-end­­uri. De spectacole ai căror eroi să fie oa­­meni­ simpli, nici pomeneală. Acum, în România sunt peste 20 de teatre drama­tice de stat şi 4 teatre de operă, 2 conser­vatoare, 2 institute de artă dramatică şi şcoli de artă dramatică. Toate acestea au fost create în ultimii patru ani. In fruntea teatrelor din ţară este Tea­trul Naţional din Bucureşti. El are trei săli. In ultimii ani colectivul său de crea­ţie a montat cinci spectacole pe teme ac­tuale. In acest teatru se joacă cu mare surces piese sovietice, între care „Ilia Golovin" şi altele. Un loc de seamă în viaţa teatrală a Capitalei îl ocupă Teatrul Municipal. El este condus de artista cu cea mai îndelun­gată activitate, Lucia Sturza-Bulandra. A­­lături de artişti talentaţi din vechea şcoa­lă, s-au ridicat artişti tineri. Repertoriul acestui teatru cuprinde clasici români şi ruşi. Delegaţia sovietică a văzut piesa „Pădurea" de Ostrovski. Acesta este un bun spectacol realist. Iţi făcea plăcere să vezi cum trăeşte pe o scenă românească măreaţa creaţie a unuia dintre cei mai mari dramaturgi ruşi. Teatrul de comedie muzicală a prezen­tat opereta „N’a fost nuntă mai frumoa­să". Autorul muzicii, compozitorul Chir­­culescu a creat o operă poetică pe o temă de mare actualitate. Această comedie muzi­cală are multe scene şi situaţii comice de valoare. Eroul spectacolului este tineretul vesel şi plin de viaţă, mândria şi nădejdea republicii. Scriitorii români contemporani au o sarcină grea dar demnă de invidiat şi de mare cinste. împreună cu întreg poporul el construesc socialismul şi aceasta îl o­­bligă la prezentarea veridică şi curajoasă a trecutului şi prezentului patriei lor, in romane, nuvele, piese şi poezii. Scriitorul-academician M. Sadoveanu al cărui cărţi scrise cu talent sunt cunos­cute departe, dincolo de hotarele Româ­niei, lucrează în prezent la romanul isto­ric „Nicoară Potcoavă” care tratează des­pre răscoalele populare din perioada când ţăranii români au devenit iobagi. Tânărul prozator Petru Dumitriu a ter­minat un roman de mari proporţii „Drum fără pulbere”, despre Canalul Dunăre-Ma­­rea Neagră, o construcţie a socialismului pe pământul României. Alt prozator, Eu­­sebiu Camilar scrie o carte despre desvol­tarea şi întărirea gospodăriei colective la ţară. Alexandru iar autorul trilogiei des­pre lupta revoluţionară a feroviarilor ro­mâni a scris un roman despre un grănicer erou. Poeţii României slăvesc ziua eroică de astăzi a ţării. Versurile unor talentaţi poeţi ca Maria Banuş, Mihail Beniuc, Dan Deş­­liu, Veronica Porumbacu — cântă dragos­tea poporului român faţă de tovarăşul Stalin, conducătorul oamenilor muncii din lumea întreagă, faţă de Uniunea Sovie­tică şi Armata Sovietică eliberatoare. De curând, la Uniunea Scriitorilor a avut loc o discuţie cu privire la sarcinile curente ale literaturii române. Ce preocu­pă pe literaţii români? In primul rând ei se străduesc ca învăţând de la scriitorii so­vietici de frunte să-şi însuşească practic metoda realismului socialist; ei sunt preo­cupaţi de problemele măestriei, sunt preo­cupaţi să înveţe din viaţă, să prezinte o­mul nou — omul muncii libere. In ţară se construeşte Socialismul, viaţa merge re­pede înainte, asemenea unui râu bogat în ape care se revarsă, ea curge ca un torent larg şi furtunos, iar scriitorii români so­cotesc de datoria lor să înfăţişeze ziua vieţii noi de astăzi în trăsăturile ei speci­fice, unice. Bucureşti — Octombrie. (Din „Literaturnaia Gazeta" 30 Octombrie 1951} De curând a apărut în traducere ro­mânească primul din cele 4 volume ale romanului „Viaţa lui Klim Samghin", ul­tima şi cea mai vastă operă a lui Maxim Gorki. Datele biografice cu privire la viaţa ge­nialului scriitor al proletariatului arată că, încă de la începutul acestui veac, Gorki era frământat de dorinţa de a aduna bo­gata sa experienţă de viaţă in mari opere de sinteză. In paginile sale memorialistice, Gorki relatează că a împărtăşit odată şi lui Vladimír Ilici Lenin această dorinţă, spunându-i că ar vrea să zugrăvească în­tr’un roman viaţa unei familii de negus­tori, dealungul unei perioade de 100 de ani. Lenin, arătându-se de acord cu această intenţie, i-a recomandat totodată lui Gorki să scrie o asemenea carte după revoluţie. Şi într-adevăr, abia după victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, Gorki îşi realizează proectele. Astfel s-au năs­cut romanele : „întreprinderile Artamo­nov" şi „Viaţa lui Klim Samghin". „Viaţa lui Klim Samghin” este o uriaşă frescă socială a Rusiei din ultimele două decenii ale veacului trecut şi din primele două decenii ale veacului nostru. Cititorul este introdus, pas cu pas, în miezul acelor evenimente care au zguduit din temelii Rusia ţaristă şi au dus la cea mai mare răsturnare revoluţionară din istoria tuturor timpurilor. Istorisind evenimente şi în­tâmplări din viaţa personală a eroilor, des­­văluind cu o mare profunzime trăsăturile lor sufleteşti, frământările, suferinţele şi bucuriile acestor oameni, Gorki ne face să retrăim cu deosebită intensitate, prin mij­locirea eroilor săi, etapele succesive ale revoluţiei ruse. Sunt zugrăvite în paginile cărţii desvoltarea rapidă a capitalismului în Rusia şi creşterea mişcării muncitoreşti revoluţionare, luminată de ideile marxism­­leninismului, sunt zugrăvite evenimentele primei revoluţii ruse : „Duminica sânge­roasă", Insurecţia armată din Decembrie 1905, perioada de cruntă represiune ce a urmat înfrângerii revoluţiei , sunt înfăţi­şate apoi primul război mondial şi lupta bolşevicilor împotriva războiului imperia­list, şi însfărşit revoluţia burghezo-demo­­craticâ din Februarie 1917. Gorki descrie deasemeni descompune­rea Intelectualităţii narodnice şi liberale în această perioadă şi, în general, descom­punerea organizaţiilor politice burgheze. In vălmăşagul tuturor acestor evenimen­te sunt cuprinşi eroii cărţii. Romanul este deosebit de bogat în personagii. Peste 500 de oameni participă, într’un fel sau altul, la acţiune. Ei reprezintă toate păturile so­ciale şi cele mai variate curente politice, ideologice, artistice, întâlnim în roman sfetnici ai ţarului şi vagabonzi de pe ma­lurile mării Caspice, mari industriaşi din Moscova sau Petersburg, ţărani proaspăt închiaburiţi din vreun fund de provincie, intelectuali „rafinaţi", descoperitori ai celor din urmă „adevăruri" filosofice şi misionari suspecţi ai unor secte religioase întreţinute de ohrana, (poliţia secretă ţa­ristă), poeţi decadenţi, gazetari corupţi, funcţionari, renegaţi de profesie şi agenţi deschişi ai ohranei, speculanţi, escroci, cocote. In opoziţie cu această lume de perso­nagii pestriţe ce se agită steril şi aleargă care încotro, autorul zugrăveşte forţele poporului, reprezentat prin cei mai buni fii ai săi — bolşevicii — oameni cu o înaltă şi nobilă conştiinţă, cu o gândire clară şi departe văzătoare, oameni care contrastează izbitor cu desorientarea şi haosul societăţii ţariste şi care transmit cititorului încrederea lor nestrămutată în victoria cauzei pe care o slujesc. Cu o mare forţă este descrisă, în această adevărată enciclopedie a vieţii Rusiei pre­­revoluţionare, lupta ideologică din acea vreme, în care se reflectă poziţiile diferi­telor clase sociale. La început, aspectul a­­cestei ciocniri de idei nu este încă pe de­plin limpede. Dar pe măsură ce se apro­pie revoluţia, taberele se precizează. Li­beralii şi social-trădătorii de diferite nuanţe se coalizează împotriva bolşevici­ MIHAIL NOVICOV lor, prin al căror glas răsună tot mai pu­ternic voinţa poporului. Gorki arată tăria ideologică a bolşevi­cilor, care izvorăşte din faptul că sunt înarmaţi cu cunoaşterea legilor de desvol­­tare a societăţii, din faptul că exprimă adevărul. Şi tot mai mult revine şi se re­petă mereu în paginile cărţii un mare nume — Lenin. Unii îl pronunţă cu dra­goste şi veneraţie, alţii cu ură şi turbare neputincioasă. Romanul arată drumul biruitor al idei­lor leninismului. El se sfârşeşte cu întoar­cerea lui Lenin la Petersburg, în Aprilie 1917, prevestind măreţele victorii de mai târziu ale poporului, călăuzit de bolşevici. Romanul lui Gorki cuprinde o profundă demascare a putreziciunii intelectualului care se identifică cu ideologia şi interesele claselor exploatatoare — şi un rechizitoriu nimicitor Împotriva individualismului bur­ghez. Eroul principal al cărţii, Klim Samghin, este tipul reprezentativ al intelectualului pe care societatea burgheză, ideologia şi morala de junglă a claselor exploatatoare îl transformă într’un individualist feroce, într’un om mărginit şi meschin, lipsit de un ideal înalt în viaţă şi, în schimb, plin de o mare dragoste şi admiraţie de sine. Incă de când s’a născut Klim, tatăl său, un renegat al mişcării revoluţionare, s’a chinuit câteva ore să-i găsească un nume neobişnuit, cum nu au alţii. Apoi, în toţi anii copilăriei şi adolescenţei, lui Klim i s-a insuflat îdeia că el este neobişnuit, că trebue să fie altfel decât ceilalţi, că este umilitor să te simţi aidoma celor mulţi. Şi Klim făcea tot posibilul ca să pară „su­perior“ altora, începe să poarte ochelari, să repete maimuţăreşte ce spun cei „mari". De fapt, Samghin nu este altceva decât o nulitate îngâmfată, un „moralist" lipsit de morală, un escroc gata să comită cele mai mari mârşăvii, dacă aşa­ cer interesele lui personale. In figura lui Samghin, Gorki a concen­trat, ca într’un focar, trăsăturile cele mai tipice ale individualismului burghez. Ma­rele geniu al literaturii proletare demască cu vigoare tot ce se ascunde în spatele fra­zelor sforăitoare și fățarnice ale ideologi­lor burgheziei despre „libertatea indivi­duală" : turbarea neputincioasă a unor oa­meni mărunţi, josnici, care nu pot ierta altora calităţile sufleteşti pe care ei nu le posedă şi care văd în revoluţie şi în pute­rea poporului o lovitură dată intereselor lor personale. Intereselor exploatatorilor de care sunt legaţi prin mii de fire şi pe care s’au deprins să-i slugărească cu fide­litate. Oameni ca Samghin — arată Gorki — urăsc revoluţia, pentru că ea îl smulge din tihna şi mulţumirea lor de sine mic-bur­­gheză, arătându-le din plin imaginea pro­priei lor nimicnicii. Ura aceasta este concentrată în roman în ura lui Samghin faţă de Kutuzov. Acesta din urmă reprezintă o antiteză a lui Sam­ghin. El e un bolşevic înflăcărat, al cărui chip constitue o desvoltare firească a altor chipuri de revoluţionari zugrăviţi de Gorki în „Mama", „Duşmanii", „Vara" etc. Kutuzov este un experimentat revolu­ţionar de profesie. El e opusul lui Sam­ghin în toate privinţele. In timp ce Sam­ghin are un fizm şters, spălăcit, Kutuzov e înalt, spătos, Sfemghin e mărginit, Kutu­zov e inteligent. Samghin e lipsit de voin­ţă, şovăie, face mereu altceva decât ceea ce vrea şi mereu îşi ascunde adevărata lui fire. Kutuzov, dimpotrivă, e o fire des­chisă, sinceră, profund cinstită, un om plin de viaţă şi de elan. In persoana lui Kutuzov, Gorki descrie o minunată figură de revoluţionar rus, care s’a consacrat cu trup­ul suflet luptei pentru binele poporului şi pe care, tocmai partici­parea intensă la această luptă îl ajută să-şi pună în valoare şi să-şi desvolte toate însuşirile şi capacităţile sale. Pe Kutuzov, Samghin îl urăşte crâncen, animalic. II urăşte mai ales pentru că nu este in stare să clintească înaltele principii ideologice şi morale pe care se întemeiază viaţa şi lupta bolşevicului Kutuzov. Sam­ghin întâlneşte în viaţă aderenţi a tot fe­lul de curente. Cu mulţi intră în conflict şi la fiecare caută să găsească o parte slabă, pe care s-o exploateze, pentru ca apoi să se laude faţă de sine însuşi că şi a doborît adversarul. Numai în faţa unei singure categorii de oameni, el este întot­deauna un învins. Acestei categorii îi a­­parţine Kutuzov şi tovarăşii săi. Samghin inventă chiar pentru vocabularul său pro­priu, un cuvânt special, care să definească această poziţie invulnerabilă : kutuzovism. Tot bagajul imens, de dispreţ şi de ură împotriva oamenilor, împotriva poporului, adunat dealungul anilor în acest suflet mic, acrit de conştiinţa mereu mai dure­roasă a propriei sale nimicnicii, Samghin îl descarcă împotriva „kutuzovismului". El simte dealtminteri că de aici va veni pieirea lui, pieirea tihnei sale mic-bur­­gheze. Finalul cărţii are o profundă semnifica­ţie ideologică. Samghin moare strivit de mulţimea venită să-l aclame pe Lenin, cu prilejul întoarcerii sale la Petersburg, în Aprilie 1917. In „Viaţa lui Klim Samghin" — ca şi în alte opere ale sale - Gorki arată, cu vi­goarea neîntrecută a geniului său artistic, faptul că mersul înainte şi victoria po­porului, călăuzit de cei mai buni fii ai săi, comuniştii, ca şi falimentul vechii orân­duiri, este o lege a vieţii, o lege pe care nu o poate clinti nicio forţă din lume. In acest roman, Gorki supune totodată unei profunde analize problema intelectua­lului, zugrăvind cu o mare profunzime go­liciunea sufletească, Josnicia, degenerarea la care este condamnat intelectualul care slugărește și face jocul claselor exploata­toare. Gorki indică totodată singura cale de urmat pentru adevăratul intelec­tual, calea clasei muncitoare, clasa căreia îi aparţine viitorul omenirii. Cale de mij­loc nu există — arată Gorki — prin glasul eroului său, Kutuzov, care spune spre sfâr­şitul romanului: „In revoluţie, legea lo­gică a eliminării celei de a treia posibili­tăţi va funcţiona fără cruţare”. Romanul lui Gorki îşi păstrează neştir­bită însemnătatea şi actualitatea sa în zi­lele noastre. El reprezintă o armă deo­sebit de puternică în lupta împotriva pu­tredei ideologii burgheze şi a samghin­­ilor de tot felul din ţările Apusului capita­list, care se fac purtătorii ei de cuvânt. De la „filosofii" crimei, al urii faţă de om, ai războiului, din Statele Unite ale Ame­­ricii, până la jalnicii „teoreticieni" ai so­­cial-democraţiei de dreapta din ţările marshallizate, toată această adunătură de lachei şi escroci care declară că luptă îm­potriva comunismului în numele „libertăţii individuale", adică în numele libertăţii stăpânilor lor de a exploata şi de a-şi spori profiturile pe seama oamenilor muncii — este demascată şi ţintuită la stâlpul infa­miei în paginile cărţii lui Gorki. Cartea lui Gorki înarmează pe oamenii muncii din ţara noastră, şi înainte de toate pe intelectualii noştri, în lupta împotriva tuturor rămăşiţelor mentalităţii mic-bur­­gheze, împotriva individualismului bur­ghez, în lupta pentru stârpirea Influenţe­lor vrăjmaşe, ale ideologiei şi moralei cla­selor exploatatoare. Deocamdată, în româneşte a apărut nu­mai primul volum al romanului. Desigur că el nu epuizează nici pe departe marea bogăţie şi profunzime ideologică a cărţii lui Gorki. Dar încă din această primă par­te se întrezăresc liniile de desvoltare ale eroilor şi caracterul de vastă şi pasionantă frescă socială a acestei opere monumen­tale, care reprezintă o mândrie a litera­turii sovietice şi universale, şi a cărei tăl­măcire românească constitue un însemnat eveniment în viaţa noastră literară. RECENZIE Maxim Gorki: „Viaţa lui Iaim Samghin66 Pag. 3

Next