Scȃnteia, ianuarie 1952 (Anul 21, nr. 2234-2260)
1952-01-02 / nr. 2234
. Pag. 2 few. Zorii® vieţii noi In satul Târzii îngrăditurile de nnele îmbucătăţesc în forme ciudate costişa dealului Cârjău, sluţită de surpături. La marginile uliţelor întortochiate, dintre salcâmii desfrunziţi şi glugile de nutreţ, răsar casele proaspăt văruite ale satului Târzii din raionul Huşi. Aşa au statornicit pe vremuri boerii: clăcaşii să-şi aşeze vatra satului fie în înfundături unde până în miezul verii, oameni şi animale să înoate în smârcuri, fie unde alunecările de teren dărâmă casele ridicate cu truda de ani şi ani, fie pe coclauri unde viscolele puternice smulg acoperişurile. Amară ca fierea era viaţa clăcaşilor. Cu chipurile întunecate de mânie, roşi de sărăcie, împilare şi umilinţe, ţăranii muncitori din Târzii porneau la muncă pe pământurile moşierului Anton Constantin şi ale chiaburilor Ion Năstase, Gh. Partenie, Ion Sone, Tasia Borca, I. Zbârna şi alţii. Nu nădăjduiau să ajungă vreodată să muncească pentru ei, pentru copiii lor. Vara lucrau pentru baniţa de păpuşoi luată în timpul iernii, ca să astâmpere gurile copiilor veşnic nesătui; toamna lucrau pentru baniţa luată pe vremea când dădea colţul Ierbii. Vasile Niculăeş avea o bucăţică de pământ, dar nu-i ajungea să scoată bucate de ajuns, deşi abia se însurase şi încă nu-l înconjuraseră copiii. Mai lua câte-un hectar, două, în dijmă, la chiaburul Zbârna. Ara, semăna, prăşea, culegea, ducea porumbul şi-l urca în coşarul chiaburului. Chiaburul venea numai la dijmuit. Cu mâini lacome alegea ştiuleţii cei mai arătoşi, cu boabele lucioase, şi-i arunca la grămada lui. Oameni muncitori de pământ din neam în neam, ţăranii din Târzii îşi suflecau mânecile, strângeau coada sapei, sau se splecau asupra plugului îndemnând vitele slabe, prin grai blând sau cu înjurături mânioase. Răsuflau o clipă, îşi ştergeau broboanele de sudoare de pe obrajii pământii, cerşeau din ochi îndurarea cerului ca un clopot încins şi dă-i înainte cu lucrul. Cât de slabi, cât de neputincioşi se simţeau ţăranii muncitori în faţa toanelor firii atâta vreme cât se sbăteau pe petecele lor de pământ hărţuiţi de chiaburi ! Dacă nu adunau de-ale gurii nici să ajungă până în câşlegii de iarnă, sau dacă vitele piereau, dacă boerul şi chiaburul jefuiau, ţăranii muncitori strângeau a neputinţă din umeri. Unii îşi găseau destule păcate pentru care cerul neîndurător îi pedepsise. Aşa au muncit în trecut, aşa au trăit şi aşa au socotit că trebue să fie, până în anii când partidul şi clasa muncitoare le-au luminat drumul. 1 Calea ferată şi şoseaua ce duc de la Crasna la Huşi trec la numai două sute de metri de marginea satului Târzii. Cu ani în urmă, ţăranii muncitori din alte sate treceau pe lângă Târzii ca pe lângă oricare alt sat. Ce-ar fi putut să le pară nou, deosebit, la Târzii?! Insă, de un timp încoace, cu alţi ochi privesc spre acest sat. Un număr de 87 ţărani săraci şi mijlocaşi din Turzii se numără printre cei dintâi ţărani muncitori din ţara noastră care, la îndemnul partidului, au pornit pe calea arătată de tovarăşul Stalin, să scape şi de chiaburi şi de sărăcie. Greu le-a mai fost să se hotărască să intre în gospodăria colectivă. Prin tot felul de scorniri şi uneltiri, chiaburii au căutat să-i ţină în loc, să le poată stoarce mai departe vlaga. Aproape nu era zi în care chiaburul Ion Năstase şi alţii să nu cheme la ei, ,,la un pahar“, pe câte unul din ţăranii săraci sau mijlocaşi vecini, ca să-i strecoare îndoiala în inimă. — Și... zi, aşa, Ioane. Vrei să Intri în colectiv... — spunea chiaburul căutând să-şi înghită veninul de pe limbă şi să pară grijuliu de soarta săracului. Şi începea să-i toarne la scorniri ticăloase, de îl făcea pe bietul om să simtă că-i trec sudori reci pe şira spinării. — Păcat de fetele tale, că-s cuminţi, harnice. Are să-şi bată joc de ele la colectiv cine-o pofti şi n’o pofti. Iar la sfârşit îşi lua înfăţişarea de stăpân care are un cuvânt greu de spus, pentru soarta robului său : — Deh, măi băiete. Eu îţi vreau numai binele... Dacă vrei să m’asculţi. De nu... fă cum te taie capul. Aşa-i în viaţa asta. Toate vin şi se duc. Dar când o fi la o adică, să nu vii să mi te rogi, nici să te plângi că n'ai ştiut. Ca un fier înroşit străpungeau vorfbele veninoase ale chiaburilor inima lui Ion Popica sau pe a Măriei Mogâldea. . Mergeau comuniştii pe la casele ţăranilor muncitori, le vorbeau pe îndelete despre lucruri ştiute şi răsştiute ; cum au jefuit moşierii şi chiaburii pe fiecare ţăran muncitor din sat ; cum numai datorită Uniunii Sovietice şi partidului clasei muncitoare au scăpat de moşieri şi s’a pus frâu chiaburilor, cum pământul e fărâmiţat, prost muncit şi nu dă roade. Despătureau apoi câte un ziar sau scoteau broşuri cu colţurile îndoite, boţite de atâta purtat în buzunare. Prindeau să citească despre măreţele înfăptuiri ale colhoznicilor ; citeau despre pământuri sterpe prefăcute în ogoare roditoare, despre, mlaştini secate şi canaluri pentru irigaţii, despre perdele de copaci care domolesc vânturile secetoase. Şi numărul celor care doreau să intre în colectiv creştea de la o zi la alta., In primăvară se împlinesc doi ani de atunci. Parcă eri a fost ziua când în Martie 1950, pe doi stâlpi înalţi, la poarta conacului lăsat în paragină de fostul moşier Anton Constantin, ţăranii muncitori din Turzii au prins o firmă de tablă pe care au scris: Gospodăria agricolă colectivă „Flamura Roşie“ , parcă eri dealurile din jurul satului erau vârstate de haturi, înţesate cu burueni care despărţeau fâşii de pământ înguste de câţiva paşi, de pe care ieşeau doar câte 300-500 kg. boabe la hectar. Şi iată, acum dealurile au început să-şi schimbe înfăţişarea. Tractoarele S. M. T. au spart haturile. Tarlalelor largi şi lungi ale colectivului li se alipesc în fiecare toamnă şi primăvară alte fâşii de pământ, pe care ţăranii muncitori din sat le aduc la intrarea lor în gospodărie. Cresc tarlalele ca nişte râuri în care îşi varsă apele mereu alte pâraie. In curtea eri părăginită, sunt acareturi încăpătoare şi trainice: coşare, hambar, grajd, saivan pentru sute de oi, crescătorie de păsări, ateliere ; avutul obştesc a crescut la 26 boi, 23 vaci, 3 cai, 8 viţei, 260 oi, 10 scroafe de prăsilă, 400 găini de rasă. Bogăţia obştească, temelia belşugului din casele colectiviştilor, este mereu în creştere. Belşugul muncii colective, freamătul vieţii noi se simte de departe. 11 Din primăvară şi până în miezul verii lui 1951, ploile nu s’au abătut prin raionul Huşi. Proptiţi în cozile sapelor, ţăranii cu gospodării individuale priveau cu desnădejde cum se gălbejeşte păpuşoiul pe fâşiile lor de pământ. Alături,pe tarlaua gospodăriei colective, păpuşoiului nu-i păsa prea mult de arşiţă. Avea rezerve de apă în pământul arat adânc cu tractorul, de cu toamnă. Membrii gospodăriei l-au prăşit de trei ori, ca să distrugă buruenile şi să păstreze umezeala în pământ. La recoltat, gospodăria colectivă a scos, cu toată seceta, 1000 kg. la hectar. Puţini au fost ţăranii cu gospodărie individuală care au scos câte 500 kg. la hectar. Aşa a fost şi la celelalte culturi. La grâu, membrii gospodăriei colective au scos mai bine de 1100 kg. la hectar, că în iarna trecută au aşezat parazăpezi de n’a mai rămas dealul desgolit ca în alţi ani. Ţăranii cu gospodării individuale au scos abia pe jumătate. Când pui nădejde de recoltă în tractor şi semănătoare, în seminţe bune şi metode agrotehnice sovietice, când ţi-ai unit puterile tale cu puterile a sute ca tine, apoi nădejdea asta nu-i zadarnică, devine faptă. La împărţirea veniturilor în acest an, Ion Bârleanu a dus acasă aproape 2000 kg. grâu, peste 1000 kg. porumb, 360 kg. floarea soarelui, 1460 kg. sfeclă furajeră,, sute de kg. orz, ceapă, cartofi, fasole, mazăre, 43 kg. brânză, 13 kg. lână, mii de kg. furaje, precum şi aproape 40.000 lei. Pe brigadierul Petre Secobeanu îl ştie tot satul că era sărac, dar om harnic. Insă despre lucrarea pământului, ştia tot atât cât ceilalţi oameni din sat, muncea după obiceiuri învechite,aşa cum apucase din bătrâni. Acum îl auzi rostind cuvinte pe care nimeni, niciodată, nu le-a folosit în satul Turzii : agrotehnică, structură, sol, asolament, polenizare, iarovizare, etc. Cuvintele nu sunt vorbe goale ; el luptă cu toată tăria să dea viaţă noilor metode de lucrare a pământului, să facă munca mai spornică, rodul mai îmbelşugat. Cât de multe spun aceste cuvinte... Ele oglindesc schimbări mari, adânci, în felul de muncă şi de trai al ţăranilor muncitori. Vasile Niculăeş, fostul dismns al chiaburului Zbârna, este zootehnicianul gospodăriei colective. Dacă, acum câţiva ani, s-ar fi dus cineva la el şi i-ar fi spus că va îngriji şi hrăni vitele . ... O carte, că va trebui să afle bolile şi să te vindece, că la ei e de mare folos să facă însămânţare artificială, etc., ar fi socotit că îşi bate joc de ei. Iată că acum, de când e în gospodăria colectivă, Vasile Niculăeş a învăţat la o şcoală zootehnică, in toamna aceasta a făcut însămânţarea artificială la peste 200 oi ale gospodăriei colective. Utemista Elena St. Bârleanu era o fată ca oricare altă fată de ţăran sărac. Pleca cu părinţii săi la lucru pe pământul chiaburilor. O chinuia gândul că nu va avea zestre pentru măritiş şi că cine ştie pe pământul cărui chiabur va robi. Şi asemeni ei erau în sat sute de fete fără nădejde într’o viaţă omenească. Acum Elena Bârleanu este şefă de echipă în gospodăria colectivă. De câte ori se iveşte o lucrare mai grea care trebue să fia făcută repede şi bine, numai ce auzi pe tovarăşii din conducerea gospodăriei : ,,S’o trimitem pe Katiuşa". „Katiuşa” — aşa i-a rămas numele echipei Elenei Bârleanu. Ţăranii din Târzii îşi amintesc de „Katiuşele” Armatei Sovietice eliberatoare, care băgau spaima în fascişti. In vară, se grămădiseră muncile şi gospodăria colectivă rămăsese, în urmă cu strânsul fânului. „Katiuşa“, echipa Elenei Bârleanu şi-a luat angajamentul să termine strângerea fânului în trei zile. Şi nu şi-a călcat cuvântul. b Cu două zile înainte de împărţirea veniturilor, consiliul de conducere se adunase în camera preşedintelui să pregătească darea de seamă. Despre toate căzuseră la înţelegere cum să le rânduiască, pentru a le pune în faţa adunării generale. Cu un lucru mergea greu. — Eu zic, spunea Ion Siminică pentru a nu ştiu câta oară, că e bine să mai reducem cu ceva de la grăunţele pentru hrana animalelor, ca să le impărţim la membri. Să se bucure oamenii că primesc mai mult porumb. — Nu se poate, tovarăşe, Siminică. Gândeşte-te ! 260 de oi ! Ce mie, ce lapte o să avem noi de la ele dacă nu le dăm grăunţe barem o lună şi jumătate înainte de a făta, îl înfrunta Ion Niculăeş. Până la urmă, Ion Siminică a fost şi el de părere să se repartizeze cantitatea necesară de grăunţe pentru sutele de animale pe care le are gospodăria colectivă. Uneori discuţiile sunt mult mai înfierbântate. Dar colectiviştii, în dragostea lor pentru viaţa nouă care şi-o clădesc, se frământă să găsească mijloacele cele mai potrivite ca să-şi facă, gospodăria puternică şi, bogată. In timpul repaosului de la prânz, la câmp, sau acum. iarna, la sediul gospodăriei, colectiviştii se adună să afle prin radio sau din ziare noutăţile din ţară şi de peste hotare. Chiar în timpul adunării când se pregătea darea de seamă, factorul poştal adusese ziarele. De cum le-au despăturit, colectiviştii au dat cu ochii de protestul guvernului nostru împotriva legii criminale făcute de guvernul american pentru plata spionilor, sabotorilor şi ucigaşilor care să lovească în poporul nostru şi în celelalte popoare paşnice. E greu să cuprinzi în cuvinte toată ura colectiviştilor împotriva bandiţilor imperialişti americani. — Ce-or fi socotind boerii din America? se încruntă Ion Siminică. C’o să-i lăsăm să ne pună din nou jugul de gât ? Dacă or îndrăzni, ştim ce avem de făcut. Şi o să ne ţină minte. NENUŢA K ir SCÂNTEIA Pentru cine este şi pentru cine eu este libertatea presei de Statele Unite Conducătorii Statelor Unite ale Americii încearcă cu eforturi sporite în ultimele luni de zile să mintă şi să înşele popoarele printr-o serie de declaraţii umflate cu privire la intenţiile şi sentimentele lor, chipurile „paşnice” şi „democratice”. Truda d-lor Truman, Acheson şi a subalternilor lor obţine însă rezultate foarte slabe. Popoarele judecă pe conducătorii guvernelor nu după vorbe, ci după fapte. Iar faptele arată că, în timp ce vorbesc despre „pace”, „apărare” şi „democraţie”, guvernanţii din S.U.A. şi stăpânii lor, miliardarii din Wall Street, intensifică cursa turbată a înarmărilor şi introduc metode fasciste de terorizare şi intimidare a cetăţenilor. Nu sunt rare cazurile în care conducătorii americani se demască singuri , în cuprinsul unei singure declaraţii ipocrite despre „drepturile şi libertăţile” cetăţenilor în Statele Unite, sau despre pretinsa „politică de pace” a guvernului american, se strecoară ameninţări de tip fascist la adresa partizanilor păcii şi ai libertăţii şi urlete furioase de aţâţare la război. Ministrul Justiţiei din Statele Unite a declarat astfel nu de mult că el nu se va atinge de libertatea presei care este un drept prevăzut în Constituţia S.U.A. Cu două rânduri mai jos el a afirmat însă că va arunca pur şi simplu in închisori pe toţi directorii de ziare şi pe oricare alţi ziarişti care şi-ar exercita acest drept propovăduind pacea, progresul sau socialismul. Evenimentele au arătat că ministrul lui Truman nu a exagerat câtuşi de puţin. Astfel agenţi ai Biroului Federal de Investigaţii (gestapoul american — N. R.), acţionând conform ordinelor guvernului din Washington, au făcut o descindere în birourile ziarului progresist muncitoresc din California „The Daily Peoples World”. Ei au arestat pe redactorul responsabil al ziarului, Al. Richmond, şi pe Philipp Connelly, responsabilul redacţiei din Los Angeles al aceluiaş ziar, împreună cu alţi comunişti şi progresişti din California, aceşti ziarişti au fost arestaţi pe baza legii Smith, fiind acuzaţi de o aşa zisă „conspiraţie” pentru răsturnarea guvernului american. Care a fost „vina” lor ? Iată cuvintele actului de acuzare redactat împotriva cetăţenilor americani — arestaţi în California. „Din susnumita conspiraţie face parte faptul că acuzaţii urmau să scrie şi să publice articole şi directive în ziarul I,Daily Peoples JOSEPH CLARK corespondentul ziarului american „Daily Worker“ la Moscova World”. Iată cum se asigură în Statele Unite libertatea de exprimare şi libertatea presei prevăzute de constituţie ! Arestările din California nu au fost un eveniment izolat. Ele se încadrează într’o Campanie al cărei scop este distrugerea chiar şi a rămăşiţelor acelor drepturi formale, de care se presupune că se bucură poporul american, pe baza constituţiei sale. Chiar şi aceste drepturi limitate, restrânse prin controlul marii finanţe, asupra întregii Vieţi publice a S.U.A.,sunt sfărâmate acum de fascismul care înaintează. In afară de „The Peoples World” nu mai există în Statele Unite decât un singur cotidian care apără cu hotărîre cauza păcii şi se opune curentului către fascism: „The Daily Worker”. John Gates, directorul lui „Daily Worker” se află acum in închisoare, executând o condamnare de 5 ani împreună cu alţi membri ai Comitetului Naţional al Partidului Comunist din Statele Unite. In actul de acuzare întocmit împotriva membrilor Comitetului Naţional şi în special împotriva lui Gates, guvernul îi învinovăţeşte de a fi pregătit „publicarea şi difuzarea de cărţi, articole, reviste şi ziare care propagă principiile marxism-leninismului”. Singura „crimă” a acuzaţilor a constat în exercitarea drepturilor înscrise în Constituţia americană : „libertatea presei” şi „libertatea cuvântului". După ce Curtea Supremă a confirmat in iunie anul acesta "condamnarea pronunţată împotriva membrilor Comitetului Naţional al Partidului Comunist, au avut loc o serie întreagă de arestări, care au subliniat şi mai mult asaltul dat da reacţiunea americană împotriva rămăşiţelor drepturilor constituţionale. Astfel, prin arestările operate la New York în zorii zilei de 20 iunie, guvernul a căutat să-şi „complecteze” dosarul împotriva conducătorilor comunişti. De data aceasta, reacţiunea a acuzat pe oamenii pe care-i ţâra spre temniţă de „acte făţişe’ . Dar care sunt acuzaţiile şi care sunt aceste „acte făţişe”? Purtătorii de cuvânt ai muncitorimii şi ai păturilor progresiste arestaţi la New York la 20 iunie, „completaseră" — după expresia actului de acuzare — să „publice şi să difuzeze, precum şi să îndemne şi pe alţii la publicarea şi difuzarea de cărţi, articole, reviste şi ziare...” Uneia dintre ziaristele arestate, Marion Bachrach, i s’a imputat următorul „act făţiş” : „ea a scris şi a îndemnat să fie publicată o broşură”. Guvernul consideră deci că nu numai a lupta prin ziare pentru cauza păcii şi a progresului feste o crimă, pasibilă de pedeapsa cu închisoare, dar că şi publicarea şi difuzarea broşurilor este un delict tot atât de grav. Marion Bachrach a fost acuzată deasemeni de o altă crimă sau „act făţiş” şi anume : „ea a pregătit şi a expediat prin poştă aproximativ 50 de plicuri”. Care este în general situaţia presei în Statele Unite, cine o controlează şi cum funcţionează ea ? Ce posibilităţi au oamenii simpli, muncitori şi ţărani, să scoată ziare sau alte publicaţii în ţara mea ? Oswald Garrison Willard, care a moştenit o mare avere şi care a vrut să înfiinţeze un ziar propriu, a declarat: „Nimănui nu i-ar da prin gând să înceapă tipărirea unui ziar în marile oraşe, dacă nu dispune de cel puţin 10 sau chiar 15 milioane dolari” Faptele principale care privesc controlul presei şi publicaţiilor în America au fost confirmate într-un raport publicat de o agenţie burgheză în anul 1947. In acel an, „Comisia pentru Libertatea Presei" condusă de Robert M. Hutchins, rectorul de pe vremea aceea al Universităţii din Chicago, a declarat : „Agenţiile de difuzare a ştirilor de presă sunt mari monopoluri şi proprietarii lor sunt mari oameni de afaceri“. întreprinderile pe care această comisie le-a cercetat cuprindeau nu numai ziare şi reviste ci şi posturi de radio, case de filme şi edituri. Marea majoritate a ziarelor din America de astăzi aţâţă la război împotriva Uniunii Sovietice, a democraţiilor populare şi a Chinei Populare. Ele fac apel zilnic la răsturnarea prin forţă a guvernelor din aceste ţări care înfăptuesc visul de veacuri al omenirii , o societate lipsită de exploatarea omului de către om. Care este izvorul producţiei zilnice de otravă a celor, 1800 de cotidiane, a revistelor şi a celorlalte mijloace de publicitate în massă din S. U.A. ? Marea finanţă ! Marile societăţi şibănci din America realizează astăzi miliarde de dolari din militarizarea vieţii americane. Agresiunea din Coreea a ridicat nivelul profiturilor obţinute de trusturi cu circa 5 miliarde de dolari într’un an. Faptele arată că presa din Statele Unite este controlată tocmai de trusturile care au găsit în masacrarea femeilor şi copiilor din Coreea un prilej de a aduna grămezi de aur. Trei mari agenţii de ştiri, controlate toate de marile trusturi, interesate în războiul agresiv din Coreea, monopolizează domeniul informaţiilor. Acest lucru a fost confirmat de „Comisiunea pentru Libertatea Presei", al cărei raport afirma că aceste trei agenţii („Associated Press", „United Presss” şi „International News' Service") controlează de fapt culegerea şi difuzarea de ştiri din întreaga ţară. Atât aceste agenţii cât şi majoritatea marilor ziare americane depind direct sau indirect de marile concerne de presă Hearst, Scripps Howard şi McCormick Patterson. Marele pontif al presei trusturilor, de curând răposatul Hearst, era bine cunoscut ca apostol al fascismului american şi ca aţâţător la război. William Randolph Hearst era mândru să numere printre colaboratorii săi de onoare pe... Mussolini. El a fost deasemenea fericit să semneze un contract cu Goebbels pentru un cartel al informaţiilor între agenţia de ştiri nazistă şi „International News Service“. Prin diferite legături de afaceri, imperiul gazetăresc al lui Hearst este controlat în mare parte de trusturile Morgan şi Rockefeller. Grupul McCormick-Patterson este strâns legat de trustul International Harvester din Wall Street. Aripa McCormick a acestui monopol gazetăresc sprijină organizaţiile făţiş fasciste din Statele Unite. Combinaţia Scripps-Howard controlează nu numai un lanţ de 22 ziare, ci şi agenţia de presă United Press. Roy Howard, preşedintele societăţii, este un vechi sprijinitor al regimului franchist din Spania. In zilele în care Hitler şi Mussolini guvernau în Germania şi Italia, Roy Howard era omul lor de casă. Astfel, senatorul Joseph Guffey a afirmat că Roy Howard „nu a avut niciodată vreo dificultate pentru a fi primit imediat de dictatorii Hitler şi Mussolini“. Dar nu numai marile ziare, ci chiar şi ziarele mici şi din provincie, cu alte cuvinte întreaga presă a ţării (cu excepţia celor două ziare muncitoreşti menţionate, ai căror directori se află în temniţă), este condusă de aceiaşi aţâţători la război, ca şi monopolurile Scripps-Howard, Hearst şi McCormick-Patterson. In unele cazuri, acest control se exercită în mod indirect prin plasarea de reclame. După cum am amintit, tipărirea unui ziar în S.U.A. necesită rezerve enorme de capital. Din acest motiv ziarele vând cea mai mare parte a spaţiului lor marilor firme din ţară sub formă de spaţiu pentru reclame. Reclamele din ziarele americane dispun de mai mult spaţiu decât ştirile, editorialele şi articolele la un joc. Din 1948, mai mult de 60% din spaţiul ziarelor a fost ocupat de reclamele marilor monopoluri. Dar, după cum spune vechiul proverb, „cine plăteşte lăutarul, comandă şi cântecul". i Un control şi mai direct al Wall Streetului este executat asupra revistelor de mare circulaţie din Statele Unite. Astfel raportul „Comisiei pentru Libertatea Presei” recunoaşte: „Câteva mari societăţi posedă revistele cu cel mai mare tiraj”. Este de mirare oare că o publicaţie a lui Morgan, ca revista „Collier’s”, a închinat de curând un întreg număr aţâţării făţişe la războiul atomic, proslăvind „apropiata ocupaţie militară a Uniunii Sovietice şi a ţărilor de democraţie populară” de către armata S.U.A. ? O revistă care recomandă în mod deschis bombardarea a milioane de femei şi de copii nu poate fi condusă decât de nişte nebuni. Este nebunia negustorilor de moarte a grupurilor bancare şi industriale care şi-au împărţit lumea pentru cuceriri şi care strâng miliarde din programul militar al Statelor Unite. Acelaş lucru şi cu privire la posturile de radio. Emisiunile de radio din S.U.A. sunt monopolizate de patru reţele principale : American Broadcasting Corporation, Columbia Broadcasting System, National Broadcasting Corporation şi Mutual Broadcasting System. Toate reţelele acestea sunt controlate de trusturile lui Rockefeller, Morgan şi Mellon Ne mai putem mira că posturile de radio i-au interzis de multă vreme lui Paul Robeson chiar de a cânta la microfoanele lor ? Ne mai poate surprinde faptul că aceeaşi isterie de război care umple coloanele ziarelor răbufneşte din zori şi până în noapte şi la posturile de radio ale Americii ? b Ştiind că presa Statelor Unite este stăpânită de Wall Street, putem înţelege de ce această presă a deslănţuit acum o deşănţată campanie de calomnii împotriva ţărilor de democraţie populară printre care şi România, acuzându-le de.......nesocotirea libertăţii presei". Când un ziarist ca Peter Burchett, a încercat să comunice adevărul din ţări ca România şi Ungaria, el a fost imediat concediat de ziarul Christian Science Monitor, la care lucra, deşi acest ziar a încercat multă vreme să menţină iluzia că publică ştiri „obiective”. In scrisoarea către Burchett, prin care-l înştiinţează că îl concediază, directorul ziarului spunea că el are nevoe în Europa Răsăriteană de un corespondent care să poată da ştiri „privite din" punctul de vedere occidental". De bună seamă că aci nu este vorba de punctul de vedere al muncitorilor „occidentali“ care doresc pacea tot atât de mult ca şi cei care trăesc în „răsărit“. Aci nu este vorba de punctul de vedere al unor scriitori ca Howard Fast, Albert Maltz, sau John Howard Lawson, care sunt desigur, din „occident” dar care tot atât de sigur au fost aruncaţi în închisoare, pentru că au propagat cauza păcii şi a democraţiei. „Punctul de vedere occidental" despre care vorbește acest director este punctul de vedere exprimat cu cihism canibalic în numărul Iui „Collier’s” închinat bombei atomice. Directorul lui Cristian Science Monitor a scris și el un articol in acest număr al lui „Collier’s" și s’a alăturat corului acelora care propovăduesc asasinarea atomică a femeilor şi copiilor. Deoarece Burchett a vrut să scrie ceea ce a văzut cu ochii lui şi a auzit cu urechile lui în ţări ca România şi Ungaria, el a fost concediat. In presa Statelor Unite nu se bucură de libertatea cuvântului decât propovăduitorii războiului atomic, uneltele josnice ale miliardarilor americani. b După cum am arătat, chiar şi în cel mai bun caz, controlul exercitat de Wall Street asupra economiei şi presei din America a transformat în farsă garanţia constituţională a „presei libere“. Dar în condiţiile actuale, odată cu creşterea ameninţării fascismului în S.U.A., sunt distruse până şi drepturile formale. Persecutarea sălbatică a directorilor celor două ziare care slujesc cauza păcii în America — „Daily Worker“ şi „Peoples World" — constitue confirmarea acestui fapt. Dar, însăşi virulenţa turbatei propagande războinice-fasciste a ajutat multor americani iubitori de pace să vadă mai clar. Pe tot întinsul Statelor Unite creşte numărul luptătorilor pentru pace, convinşi că pacea va triumfa asupra războiului, chiar dacă cortina de fier a presei Wall Street-ului nu acordă mişcării pentru pace nici măcar un centimetru din spaţiul ziarelor. Până şi întrunirea a peste 5000 delegaţi la Congresul Cruciadei Americane pentru Pace, ţinut în vara anului trecut la Chicago, a fost învăluită în tăcere de presa controlată de Wall-Street. Cu toate acestea, în oraşe, în uzine, în biserici şi în sindicatele din America, poporul străpunge cortina care încearcă să ascundă sentimentele paşnice ale masselor. Neruşinata Isterie de război, care răzbate zilnic în presă, este glasul Wall-Street-ului şi nu glasul poporului. Glasul poporului american se alătură glasului tot mai puternic care răsună în fiecare ţară şi pe toate continentele şi a cărui temă centrali este pacea şi democraţia. ir Săptămâna Muzicii Albaneze Comitetul de Radio de pe lângă Consiliul de Miniştri al R.P.R. anunţă pe ascultători că „Săptămâna Muzicii Albaneze" la posturile noastre se va desfăşura intre 4—11 Ianuarie 1952, după următorul program : Vineri 4.1, orele 17,35—18,00, posturile România, Bucureşti II : Cântece populare din regiunea Scutari; Sâmbătă 5.1. orele 14,00—14,20, posturile România, Bucureşti I, Bucureşti TI, Craiova : Cântece de masse ; Duminică 6.1. orele 16,15— 16,40, posturile România, Bucureşti II : Dansuri executate de baze populare ; Luni 7.1. orele 18,50—19,15, posturile Bucureşti I, Craiova : Cântece populare executate de artişti lirici ; Marţi 8.1. orele 18,50—19,20, posturile Bucureşti I, Craiova : Dansuri şi rapsodii albaneze ; Miercuri 9.1. orele 18,20—18,45, posturile România, Bucureşti I, Timişoara I : Cântece de partizani; Joi 10.1 orele 15.35—16.00, posturile România, Bucureşti II : Cântece corale populare ; Vineri 11.1. orele 18.20— 18.45, posturile România, Bucureşti II, Timişoara I : Cântece dedicate păcii, marelui Stalin şi lui Enver Hodja. (Agerpres). Afenser-şcoală pentru confecţionarea sculelor de pescuit CONSTANŢA (de la corespondentul nostru), întreprinderea piscicolă „Marea” a deschis la una din gospodăriile sale un atelier model de confecţionat scule noi de pescuit, după modelele sculelor sovietice de acest fel. Acest atelier, înzestrat cu tot utilajul necesar unei bune funcţionări, este condus de pescarii fruntaşi Costenco Siraion şi Saraev Feodor, care s-au specializat în Uniunea Sovietică, atât în ceea ce priveşte confecţionarea sculelor noi, cât şi în folosirea lor. In cadrul acestui atelier-şcoală, vor participa la lecţii practice un număr de 62 pescari. 46 elevi din şcolile de brigadieri au şi început lecţiile. In curând, încă 10 pescari fruntaşi din cele 4 subunităţi piscicole ale întreprinderii „Marea“, vor participa la lecţiile practice de confecţionare a sculelor. Pentru colectivele sportive de la sate Pentru a sprijini activitatea colectivelor sportive de la sate, în cursul lunii trecute, Sfatul popular al regiunii Bacău a înzestrat căminele culturale săteşti cu noi materiale sportive. Astfel, au fost repartizate ţăranilor muncitori care fac sport 10 perechi de schiuri, 20 mingi de fotbal, 15 mingi de volei, 15 plase pentru volei, 90 mingi de oină, 52 jocuri de șah și numeroase alte materiale. Printre colectivele sportive care au primit aceste materiale se numără cele din comunele Pipirig, Păstrăveni, Urecheni, Săbăoani, etc. I. BUBA corespondent Lumina electrică în comuna Mârşa De curând a fost electrificată comuna Mârşa din raionul Crevedia, regiunea Bucureşti. Lucrările de electrificare au fost înfăptuite din iniţiativa organizaţiei de bază din comună. La chemarea comuniştilor, ţăranii muncitori au depus sute de ore de muncă voluntară, lucrând cu drag la electrificarea comunei lor. Tot prin muncă voluntară şi folosind resurse locale, ţăranii muncitori din comuna Mârşa au amenajat un dispensar, o casă de naşteri precum şi un cămin cultural. CONSTANTIN PĂUN corespondent Kr. £2 S. Bucurie pentru copiii din satele moţilor BRAD (de la corespondentul nostru). Pe povârnişurile munţilor Apuseni, ultimele zile ale lunii Decembrie au adus multă bucurie celor mici. In numeroase sate, copiii moţilor au sărbătorit pomul de iarnă. Din căsuţele de pe culmile dealurilor Făget, Vulcan, Grohaş şi Fericeanu, care se întind în stânga şi in dreapta văii Satului, au început să coboare în după amiaza zilei de 31 Decembrie spre centrul comunei Buceş, mulţime de oameni la serbarea pomului de iarnă. Pe potecile şi uliţele satului se zăreau grupuri, grupuri de moţi îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, mulţi dintre ei purtându-şi copiii de mână. Satul răsuna de cântec şi veselie. La sfatul popular, pe uliţe, pretutindeni se întindeau ghirlande de brad. Intr’o sală frumos pavoazată a şcolii se ridica mândru pomul de iarnă, cu minunatele daruri destinate copiilor moţilor din această comună. Curând, sala a devenit cu totul neîncăpătoare. Fiecare era curios să participe la această sărbătoare, prima de acest fel în Buceş. Copiii erau deasemeni nerăbdători, curioşi să vadă ce le va aduce Moş Gerilă. Nicuşor, un băeţaş de numai 3 anişori, povestea sorei sale Maria Bucur, din satul Buceş-Vulcan, că în acest an el a fost cuminte şi că Moş Gerilă nu-l va uita. Intr’adevăr, printre ceilalţi copii din comuna Buceş care au primit bocanci, pulovere, ciorapi etc., de la pomul de iarnă, a fost ţi Nicuşor. La primirea darului, Nicuşor şi-a strâns in braţe pachetul şi a început să râdă fericit. Asemenea lui Nicuşor mulţi copii de moţi s’au bucurat pentru prima oară de darurile pomului de iarnă. La serbare a luat cuvântul tov. Tudor Dumitru, preşedintele sfatului popular al comunei. — „Satele de moţi unde altădată domnea la tot pasul mizeria şi sărăcia — a spus el — încep să întinerească. Se construesc şcoli, cămine culturale, dispensare, case de naştere şi multe altele. Copiii noştri care nu ştiau în trecut decât să înveţe ciubăritul, acum apucă drumul şcolilor. Chiar aci în Buceş, noi construim o şcoală da toată frumuseţea. Zeci de copii ai familiilor de moţi din satele noastre ca acei ai lui Tudor Avram, Matei Dochie şi alţii învaţă în şcolile profesionale, tehnice, etc. din Hunedoara, Brad şi Abrud. Acum şi micuţii noştri au parte de bucuriile de care înainte aveau parte numai copiii bogătaşilor. Sărbătorirea în satul nostru a pomului de iarnă este şi ea o dovadă a grijii şi dragostei ce o poartă partidul şi guvernul copiilor noştri”. La fel ca în comuna Buceş şi în comunele Baia de Criş şi Vaţa, sute de copii împreună cu părinţii lor au participat în după amiaza zilei de 31 Decembrie la împărţirea darurilor de la pomul de iarnă. Sărbătorirea pomului de iarnă pe şantierul hidrocentralei „V. I. Lenin“ BACAU (de la corespondentul nostru). Duminică a avut loc pe şantierul hidrocentralei „V. I. Lenin" sărbătorirea pomului de iarnă. Cu această ocazie s-au împărţit copiilor de muncitori de pe şantierul hidrocentralei, precum şi copiilor de ţărani muncitori din împrejurimi, diferite daruri ca: paltonaşe, haine, încălţăminte, precum şi jucării. Noaptea Anului Nou la SIBIU (dela corespondentul nostru). La uzinele „Independenţa” din Sibiu, în sala de mese a cantinei, frumos împodobită cu verdeaţă de brad, s’au adunat muncitori români, maghiari, germani, împreună cu familiile lor să sărbătorească noaptea de Anul Nou. Printre ei puteau fi văzuţi stahanovişti ca Lövy David, Radu Mihai şi alţii care au atins mari depăşiri de norme mai cu seamă în cadrul schimbului de onoare în cinstea celei de a 72-a aniversări a tovarăşului Stalin. Deasemeni, era de faţă inginerul Cosman Alexandru decorat cu Ordinul Muncii şi Medalia Muncii, deputat în sfatul popular regional, care a venit să uzinele „Independenţa“ sărbătorească noul an în mijlocul muncitorilor uzinei. La orele 12, tov. Ion Meţiu, directorul uzinei, a ţinut in faţa celor prezenţi o cuvântare în care a arătat succesele dobândite de muncitorii uzinei datorită aplicării metodelor de muncă ale stahanoviştilor sovietici. Vorbind despre realizările pe tărâm social, tov. director Meţiu a arătat că în anul 1951 a fost amenajată o policlinică cu staţionare, un sanatoriu de noapte, etc. Din partea comitetului regional de partid a luat cuvântul tov. Bădiţoiu Ion care a adresat muncitorilor şi tehnicienilor uzinei urări pentru obţinerea de noi succese în anul 1952, cel de al doilea an al cincinalului. Vacanţa mea Dragi tovarăşi, M’am gândit să vă scriu o scrisoare în care să vă povestesc cum mi-am petrecut eu vacanţa de iarnă. Pot să vă spun de la început că vacanţa de anul acesta a fost pentru mine plină de bucurii. Iată ce am făcut eu în aceste zile ale vacanţei : în primul rând am fost în „oraşul copiilor” din Piaţa Republicii, apoi la cinematograf şi la Palatul Pionierilor. In „oraşul copiilor“ din Piaţa Republicii am intrat pe sub o boltă care avea deasupra o moară de vânt. In mijloc era un brad mare de tot împodobit cu tot felul de jucării şi globuri, şi luminat de multe becuri colorate. In jurul lui erau tot felul de chioşcuri cu jucării şi dulciuri. In faţa bradului stătea un Moş Gerilă cu barba albă ca zăpada şi încărcat cu daruri iar pe marginea pieţii, casa Babei Cloanţa şi Scufiţa Roşie şi Lupul. Intr’o parte a pieţii, la un teatru mic de păpuşi, am văzut o piesă comică care mi-a plăcut foarte mult. Şi la Palatul Pionierilor am văzut multe lucruri frumoase. La intrare, de exemplu, se afla un glob pământesc făcut din bucăţi de oglinzi, având în vârf un porumbel alb al păcii. Şi aici era un brad împodobit cu tot felul de daruri. Pe marginea aleilor Palatului, erau multe figuri, din traforaj, făcute la cercul pionierilor „Mâinile îndemânatice", apoi Moş Martin, Omul de zăpadă şi Motanul încălţat. Am fost şi la cinematograf, la filmul sovietic „Povestea unui om adevărat". Eu ştiu că altădată numai oamenii bogaţi făceau pom de iarnă pentru copiii lor. Acum la noi în ţară copiii oamenilor care muncesc sunt aceia care se bucură de pomul de iarnă. Mie mi-a povestit tăticul că în ţările în care sunt stăpâni bogătaşii, copiii săraci nu au pom de iarnă şi umblă flămânzi pe străzi. In Coreea mulţi copii au rămas fără părinţi şi fără casă, iar alţii au fost omorîţi de bombe. In ţara noastră partidul s'a îngrijit ca noi, copiii, să avem o viaţă plină de bucurii. De aceea eu făgăduesc partidului să învăţ şi mai bine decât acum şi să fiu şi mai disciplinată. Salut voios de pionieri VERONICA LECCA clasa IlI-a, şcoala Nr. 12 fetei Bucureşti