Scȃnteia, ianuarie 1952 (Anul 21, nr. 2234-2260)

1952-01-02 / nr. 2234

. Pag. 2 few. Zorii® vieţii noi In satul Târzii îngrăditurile de nnele îmbucătăţesc în forme ciudate costişa dealului Cârjău, sluţită de surpături. La marginile uliţelor întortochiate, dintre salcâmii desfrunziţi şi glugile de nutreţ, răsar casele proaspăt văruite ale satului Târzii din raionul Huşi. Aşa au statornicit pe vremuri boe­­rii: clăcaşii să-şi aşeze vatra satului fie în înfundături unde până în miezul verii, oameni şi animale să înoate în smârcuri, fie unde alunecările de teren dărâmă ca­sele ridicate cu truda de ani şi ani, fie pe coclauri unde viscolele puternice smulg acoperişurile. Amară ca fierea era viaţa clăcaşilor. Cu chipurile întunecate de mânie, roşi de să­răcie, împilare şi umilinţe, ţăranii munci­tori din Târzii porneau la muncă pe pămân­turile moşierului Anton Constantin şi ale chiaburilor Ion Năstase, Gh. Partenie, Ion Sone, Tasia Borca, I. Zbârna şi alţii. Nu nădăjduiau să ajungă vreodată să mun­cească pentru ei, pentru copiii lor. Vara lucrau pentru baniţa de păpuşoi luată în timpul iernii, ca să astâmpere gurile co­piilor veşnic nesătui; toamna lucrau pen­tru baniţa luată pe vremea când dădea colţul Ierbii. Vasile Niculăeş avea o bucă­ţică de pământ, dar nu-i ajungea să scoată bucate de ajuns, deşi abia se însurase şi încă nu-l înconjuraseră copiii. Mai lua câte-un hectar, două, în dijmă, la chiabu­rul Zbârna. Ara, semăna, prăşea, cule­gea, ducea porumbul şi-l urca în coşarul chiaburului. Chiaburul venea numai la dijmuit. Cu mâini lacome alegea ştiuleţii cei mai arătoşi, cu boabele lucioase, şi-i arunca la grămada lui. Oameni muncitori de pământ din neam în neam, ţăranii din Târzii îşi suflecau mânecile, strângeau coada sapei, sau se s­­plecau asupra plugului îndemnând vitele slabe, prin grai blând sau cu înjurături mânioase. Răsuflau o clipă, îşi ştergeau broboanele de sudoare de pe obrajii pă­mântii, cerşeau din ochi îndurarea cerului ca un clopot încins şi dă-i înainte cu lu­crul. Cât de slabi, cât de neputincioşi se simţeau ţăranii muncitori în faţa toanelor firii atâta vreme cât se sbăteau pe petecele lor de pământ hărţuiţi de chiaburi ! Dacă nu adunau de-ale gurii nici să ajungă până în câşlegii de iarnă, sau dacă vitele pie­reau, dacă boerul şi chiaburul jefuiau, ţă­ranii muncitori strângeau a neputinţă din umeri. Unii îşi găseau destule păcate pen­tru care cerul neîndurător îi pedepsise. Aşa au muncit în trecut, aşa au trăit şi aşa au socotit că trebue să fie, până în anii când partidul şi clasa muncitoare le-au luminat drumul. 1­ Calea ferată şi şoseaua ce duc de la Crasna la Huşi trec la numai două sute de metri de marginea satului Târzii. Cu ani în urmă, ţăranii muncitori din alte sate treceau pe lângă Târzii ca pe lângă oricare alt sat. Ce-ar fi putut să le pară nou, deosebit, la Târzii?! Insă, de un timp încoace, cu alţi ochi privesc spre acest sat. Un număr de 87 ţărani săraci şi mij­locaşi din Turzii se numără printre cei dintâi ţărani muncitori din ţara noastră care, la îndemnul partidului, au pornit pe calea arătată de tovarăşul Stalin, să scape şi de chiaburi şi de sărăcie. Greu le-a mai fost să se hotărască să intre în gospodă­ria colectivă. Prin tot felul de scorniri şi uneltiri, chiaburii au căutat să-i ţină în loc, să le poată stoarce mai departe vlaga. Aproape nu era zi în care chiaburul Ion Năstase şi alţii să nu cheme la ei, ,,la un pahar“, pe câte unul din ţăranii săraci sau mijlocaşi vecini, ca să-i strecoare îndoiala în inimă. — Și... zi, aşa, Ioane. Vrei să Intri în colectiv... — spunea chiaburul căutând să-şi înghită veninul de pe limbă şi să pară grijuliu de soarta săracului. Şi în­cepea să-i toarne la scorniri ticăloase, de îl făcea pe bietul om să simtă că-i trec su­dori reci pe şira spinării. — Păcat de fe­tele tale, că-s cuminţi, harnice. Are să-şi bată joc de ele la colectiv cine-o pofti şi n’o pofti. Iar la sfârşit îşi lua înfă­ţişarea de stăpân care are un cuvânt greu de spus, pentru soarta robului său : — Deh, măi băiete. Eu îţi vreau numai binele... Dacă vrei să m’asculţi. De nu... fă cum te taie capul. Aşa-i în viaţa asta. Toate vin şi se duc. Dar când o fi la o adică, să nu vii să mi te rogi, nici să te plângi că n'ai ştiut. Ca un fier înroşit străpungeau vorfbele veninoase ale chiaburilor inima lui Ion Popica sau pe a Măriei Mogâldea. . Mergeau comuniştii pe la casele ţărani­lor muncitori, le vorbeau pe îndelete des­pre lucruri ştiute şi răsştiute ; cum au jefuit moşierii şi chiaburii pe fiecare ţă­ran muncitor din sat ; cum numai datorită Uniunii Sovietice şi partidului clasei mun­citoare au scăpat de moşieri şi s’a pus frâu chiaburilor, cum pământul e fărâmi­ţat, prost muncit şi nu dă roade. Despă­tureau apoi câte un ziar sau scoteau bro­şuri cu colţurile îndoite, boţite de atâta purtat în buzunare. Prindeau să citească despre măreţele înfăptuiri ale colhoznici­lor ; citeau despre pământuri sterpe pre­făcute în ogoare roditoare, despre, mlaş­tini secate şi canaluri pentru irigaţii, d­es­­pre perdele de copaci care domolesc vân­turile secetoase. Şi numărul celor care doreau să intre în colectiv creştea de la o zi la alta., In primăvară se împlinesc doi ani de atunci. Parcă eri a fost ziua când în Mar­tie 1950, pe doi stâlpi înalţi, la poarta co­nacului lăsat în paragină de fostul mo­şier Anton Constantin, ţăranii muncitori din Turzii au prins o firmă de tablă pe care au scris: Gospodăria agricolă co­lectivă „Flamura Roşie“ , parcă eri dea­lurile din jurul satului erau vârstate de ha­turi, înţesate cu burueni care despărţeau fâşii de pământ înguste de câţiva paşi, de pe care ieşeau doar câte 300-500 kg. boabe la hectar. Şi iată, acum dealurile au început să-şi schimbe înfăţişarea. Trac­toarele S. M. T. au spart haturile. Tarlale­lor largi şi lungi ale colectivului li se a­­lipesc în fiecare toamnă şi primăvară alte fâşii de pământ, pe care ţăranii muncitori din sat le aduc la intrarea lor în gospo­dărie. Cresc tarlalele ca nişte râuri în care îşi varsă apele mereu alte pâraie. In curtea eri părăginită, sunt acareturi încăpătoare şi trainice: coşare, hambar, grajd, saivan pentru sute de oi, crescă­torie de păsări, ateliere ; avutul obştesc a crescut la 26 boi, 23 vaci, 3 cai, 8 viţei, 260 oi, 10 scroafe de prăsilă, 400 găini de rasă. Bogăţia obştească, temelia belşugu­lui din casele colectiviştilor, este mereu în creştere. Belşugul muncii colective, frea­mătul vieţii noi se simte de departe. 11 Din primăvară şi până în miezul verii lui 1951, ploile nu s’au abătut prin raio­nul Huşi. Proptiţi în cozile sapelor, ţăra­nii cu gospodării individuale priveau cu desnădejde cum se gălbejeşte păpuşoiul pe fâşiile lor de pământ. Alături,­pe tar­laua gospodăriei colective, păpuşoiului nu-i păsa prea mult de arşiţă. Avea rezerve de apă în pământul arat adânc cu trac­torul, de cu toamnă. Membrii gospodăriei l-au prăşit de trei ori, ca să distrugă bu­­ruenile şi să păstreze umezeala în pă­mânt. La recoltat, gospodăria colectivă a scos, cu toată seceta, 1000 kg. la hectar. Puţini au fost ţăranii cu gospodărie indi­viduală care au scos câte 500 kg. la hec­tar. Aşa a fost şi la celelalte culturi. La grâu, membrii gospodăriei colective au scos mai bine de 1100 kg. la hectar, că în iarna trecută au aşezat parazăpezi de n’a mai rămas dealul desgolit ca în alţi ani. Ţăranii cu gospodării individuale au scos abia pe jumătate. Când pui nădejde de re­coltă în tractor şi semănătoare, în seminţe bune şi metode agrotehnice sovietice, când ţi-ai unit puterile tale cu puterile a sute ca tine, apoi nădejdea asta nu-i zadarnică, devine faptă. La împărţirea veniturilor în acest an, Ion Bârleanu a dus acasă a­­proape 2000 kg. grâu, peste 1000 kg. po­rumb, 360 kg. floarea soarelui, 1460 kg. sfeclă furajeră,, sute de kg. orz, ceapă, cartofi, fasole, mazăre, 43 kg. brânză, 13 kg. lână, mii de kg. furaje, precum şi a­­proape 40.000 lei. Pe brigadierul Petre Secobeanu îl ştie tot satul că era sărac, dar om harnic. Insă despre­ lucrarea pământului, ştia tot atât cât ceilalţi oameni din sat, muncea după obiceiuri învechite,­­aşa cum apucase din bătrâni. Acum îl auzi rostind cuvinte pe care nimeni, niciodată, nu le-a folosit în satul Turzii : agrotehnică, structură, sol, asolament, polenizare, iarovizare, etc. Cuvintele nu sunt vorbe goale ; el­ luptă cu toată tăria să dea viaţă noilor metode de lucrare a pământului, să facă munca mai spornică, rodul mai îmbelşugat. Cât de multe spun aceste cuvinte... Ele oglindesc schimbări mari, adânci, în felul de muncă şi de trai al ţăranilor muncitori. Vasile Niculăeş, fostul dismns al chia­burului Zbârna, este zootehnicianul gos­podăriei colective. Dacă, acum câţiva ani, s-ar fi dus cineva la el şi i-ar fi spus că va îngriji şi hrăni vitele . ... O carte, că va trebui să afle bolile şi să te vindece, că la ei e de mare folos să facă însămân­­ţare artificială, etc., ar fi socotit că îşi bate joc de ei. Iată că acum, de când e în gospodăria colectivă, Vasile Niculăeş a învăţat la o şcoală zootehnică, in toamna aceasta a făcut însămânţarea artificială la peste 200 oi ale gospodăriei colective. Utemista Elena St. Bârleanu era o fată ca oricare altă fată de ţăran sărac. Pleca cu părinţii săi la lucru pe pământul chiabu­rilor. O chinuia gândul că nu va avea zestre pentru măritiş şi că cine ştie pe pământul cărui chiabur va robi. Şi ase­meni ei erau în sat sute de fete fără nădejde într’o viaţă omenească.­ Acum Elena Bârleanu este şefă de echipă în gospodăria colectivă. De câte ori se iveşte o­ lucrare mai grea care trebue să fia făcută repede şi bine, numai ce auzi pe tovarăşii din conducerea gospodăriei : ,,S’o trimitem pe Katiuşa". „Katiuşa” — aşa i-a rămas numele echipei Elenei Bâr­leanu. Ţăranii din Târzii îşi amintesc de „Katiuşele” Armatei Sovietice elibera­toare, care băgau spaima în fascişti. In vară, se grămădiseră muncile şi gospodă­ria colectivă rămăsese, în urmă cu strân­sul fânului. „Katiuşa“, echipa Elenei Bâr­leanu şi-a luat angajamentul să termine strângerea fânului în trei zile. Şi nu şi-a călcat cuvântul. b­ Cu două zile înainte de împărţirea ve­niturilor, consiliul de conducere se adu­nase în camera preşedintelui să pregă­tească darea de seamă. Despre toate căzu­seră la înţelegere cum să le rânduiască, pentru a le pune în faţa adunării gene­rale. Cu un lucru mergea greu. — Eu zic, spunea Ion Siminică pentru a nu ştiu câta oară, că e bine să mai re­ducem cu ceva de la grăunţele pentru hrana animalelor, ca să le impărţim la membri. Să se bucure­ oamenii că primesc mai mult porumb. — Nu se poate, tovarăşe, Siminică. Gândeşte-te ! 260 de oi ! Ce mie­, ce lapte o să avem noi de la ele dacă nu le dăm grăunţe barem o lună şi jumătate înainte de a făta, îl înfrunta Ion Niculăeş. Până la urmă, Ion Siminică a fost şi el de părere să se repartizeze cantitatea ne­cesară de grăunţe pentru sutele de ani­male pe care le are gospodăria colectivă. Uneori discuţiile sunt mult mai înfier­bântate. Dar colectiviştii, în dragostea lor pentru viaţa nouă care şi-o clădesc, se frământă să găsească mijloacele cele mai potrivite ca să-şi facă, gospodăria puter­nică şi, bogată. In timpul repaosului de la prânz, la câmp, sau acum. iarna, la sediul gospodă­riei, colectiviştii se adună să afle prin radio sau din ziare noutăţile din ţară şi de peste hotare. Chiar în timpul a­­dunării când se pregătea darea de seamă, factorul poştal adusese ziarele. De cum le-au despăturit, colectiviştii au dat cu ochii de protestul­ guvernului nostru îm­potriva legii criminale făcute de guvernul american pentru plata spionilor, sabotori­lor şi ucigaşilor care să lovească în po­porul nostru şi în celelalte popoare paş­nice. E greu să cuprinzi în cuvinte toată ura colectiviştilor împotriva bandiţilor imperialişti americani. — Ce-or fi socotind boerii din America? se încruntă Ion Siminică. C’o să-i lăsăm să ne pună din nou jugul de gât ? Dacă or îndrăzni, ştim ce avem de făcut. Şi o să ne ţină minte. N­­ENUŢA K­ ir SCÂNTEIA Pentru cine este şi pentru cine eu este libertatea presei de Statele Unite Conducătorii Statelor Unite ale Ame­­ricii încearcă cu eforturi sporite în ulti­mele luni de zile să mintă şi să înşele po­poarele printr-o serie de declaraţii um­flate cu privire la intenţiile şi sentimen­tele lor, chipurile „paşnice” şi „democra­tice”. Truda d-lor Truman, Acheson şi a subalternilor lor obţine însă rezultate foarte slabe. Popoarele judecă pe condu­cătorii guvernelor nu după vorbe, ci după fapte. Iar faptele arată că, în timp ce vor­besc despre „pace”, „apărare” şi „demo­craţie”, guvernanţii din S.U.A. şi stăpânii lor, miliardarii din Wall Street, intensi­fică cursa turbată a înarmărilor şi intro­duc metode fasciste de terorizare şi inti­midare a cetăţenilor. Nu sunt rare cazu­rile în care conducătorii americani se demască singuri , în cuprinsul unei sin­gure declaraţii ipocrite despre „drepturile şi libertăţile” cetăţenilor în Statele Unite, sau despre pretinsa „politică de pace” a guvernului american, se strecoară amenin­ţări de tip fascist la adresa partizanilor păcii şi ai libertăţii şi urlete furioase de aţâţare la război. Ministrul Justiţiei din Statele Unite a declarat astfel nu de mult că el nu se va atinge de libertatea presei care este un drept prevăzut în Constituţia S.U.A. Cu două rânduri mai jos el a afirmat însă că va arunca pur şi simplu in închisori pe toţi directorii de ziare şi pe oricare alţi zia­rişti care şi-ar exercita acest drept propo­văduind pacea, progresul sau socialismul. Evenimentele au arătat că ministrul lui Truman nu a exagerat câtuşi de puţin. Astfel agenţi ai Biroului Federal de Investigaţii (gestapoul american — N. R.), acţionând conform ordinelor guvernului din W­ashin­gton, au făcut o descin­dere în birourile ziarului progresist muncitoresc din California „The Daily Peoples World”. Ei au arestat pe redacto­rul responsabil al ziarului, Al. Richmond, şi pe Philipp Connelly, responsabilul re­dacţiei din Los Angeles al aceluiaş ziar, împreună cu alţi comunişti şi progre­sişti din California, aceşti ziarişti au fost arestaţi pe baza legii Smith, fiind acuzaţi de o aşa zisă „conspiraţie” pentru răstur­narea guvernului american. Care a fost „vina” lor ? Iată cuvintele actului de acu­zare redactat împotriva cetăţenilor ame­ricani — arestaţi în California. „Din sus­­numita conspiraţie face parte faptul că acuzaţii urmau să scrie şi să publice arti­cole şi directive în ziarul I,Daily Peoples JOSEPH CLARK corespondentul ziarului american „Daily Worker“ la Moscova World”. Iată cum se asigură în Statele Unite libertatea de exprimare şi libertatea presei prevăzute de constituţie ! Arestările din California nu au fost un eveniment izolat. Ele se încadrează într’o Campanie al cărei scop este distrugerea chiar şi a rămăşiţelor acelor drepturi for­male, de care se presupune că se bucură poporul american, pe baza constituţiei sale. Chiar şi aceste drepturi limitate, res­trânse prin controlul marii finanţe, asupra întregii Vieţi publice a S.U.A.,sunt sfărâ­mate acum de fascismul care înaintează. In afară de „The Peoples World” nu mai există în Statele Unite decât un singur cotidian care apără cu hotărîre cauza păcii şi se opune curentului către fascism: „The Daily Worker”. John Gates, directo­rul lui „Daily Worker” se află acum in închisoare, executând o condamnare de 5 ani împreună cu alţi membri ai Comite­­tului Naţional al Partidului Comunist din Statele Unite. In actul de acuzare întoc­mit împotriva membrilor Comitetului Na­ţional şi în special împotriva lui Gates, guvernul îi învinovăţeşte de a fi pregătit „publicarea şi difuzarea de cărţi, articole, reviste şi ziare care propagă principiile marxism-leninismului”. Singura „crimă” a acuzaţilor a constat în exercitarea drep­turilor înscrise în Constituţia americană : „libertatea presei” şi „libertatea cuvân­tului". După ce Curtea Supremă a confirmat in iunie anul acesta "condamnarea pro­nunţată împotriva membrilor Comitetului Naţional al Partidului Comunist, au avut loc o serie întreagă de arestări, care au subliniat şi mai mult asaltul dat da reac­­ţiunea americană împotriva rămăşiţelor drepturilor constituţionale. Astfel, prin a­­restările operate la New York în zorii zilei de 20 iunie, guvernul­ a căutat să-şi „complecteze” dosarul împotriva conducă­torilor comunişti. De data aceasta, reacţiu­­nea a acuzat pe oamenii pe care-i ţâra spre temniţă de „acte făţişe’ . Dar care sunt acuzaţiile şi care sunt­ aceste „acte făţişe”­? Purtătorii de cuvânt ai muncitorimii şi ai păturilor progresiste arestaţi la New­ York la 20 iunie, „completaseră" — după expresia actului de acuzare — să „publice şi să difuzeze, precu­m şi să îndemne şi pe alţii la publicarea şi difuzarea de cărţi, articole, reviste şi ziare...” Uneia dintre ziaristele arestate, Marion Bachrach, i s’a imputat următorul „act făţiş” : „ea a scris şi a îndemnat să fie publicată o broşură”. Guvernul consideră deci că nu numai a lupta prin ziare pentru cauza păcii şi a progresului feste o crimă, pasibilă de pe­deapsa cu închisoare, dar că şi publicarea şi difuzarea broşurilor este un delict tot atât de grav. Marion Bachrach a fost acuzată deasemeni de o altă crimă sau „act făţiş” şi anume : „ea a pregătit şi a expediat prin poştă aproximativ 50 de plicuri”. Care este în general situaţia presei în Statele Unite, cine o controlează şi cum funcţionează ea ? Ce posibilităţi au oa­menii simpli, muncitori şi ţărani, să scoată ziare sau alte publicaţii în ţara mea ? Oswald Garrison Willard, care a moşte­nit o mare avere şi care a vrut să înfiin­ţeze un ziar propriu, a declarat: „Nimă­nui nu i-ar da prin gând să înceapă tipă­rirea unui ziar în marile oraşe, dacă nu dispune de cel puţin 10 sau chiar 15 mi­lioane dolari” Faptele principale care privesc controlul presei şi publicaţiilor în America au fost confirmate într-un raport publicat de o agenţie burgheză în anul 1947. In acel an, „Comisia pentru Libertatea Presei" condusă de Robert M. Hutchins, rectorul de pe vremea aceea al Universităţii din Chicago, a declarat : „Agenţiile de difuzare a ştirilor de presă sunt mari monopoluri şi proprietarii lor sunt mari oameni de afaceri“. întreprinderile pe care această comisie le-a cercetat cuprindeau nu numai ziare şi reviste ci şi posturi de radio, case de filme şi edituri. Marea majoritate a zia­relor din America de astăzi aţâţă la război împotriva Uniunii Sovietice, a democraţiilor populare şi a Chinei Popu­lare. Ele fac apel zilnic la răsturnarea prin forţă a guvernelor din aceste ţări care înfăptuesc visul de veacuri al omenirii , o societate lipsită de exploatarea omului de­ către om. Care este izvorul pro­ducţiei zilnice de otravă a celor, 1800 de cotidiane, a revistelor şi a celorlalte mijloace de publicitate în massă din S. U.A. ? Marea finanţă ! Marile societăţi şi­­bănci din America realizează astăzi mi­­liarde de dolari din militarizarea vieţii americane. Agresiunea din Coreea a ridicat nivelul profiturilor obţinute de trusturi cu circa 5 miliarde de dolari într’un an. Faptele arată că presa din Statele Unite este controlată tocmai de trusturile care au găsit în masacrarea femeilor şi copii­lor din Coreea un prilej de a aduna gră­mezi de aur. Trei mari agenţii de ştiri, controlate toate de marile trusturi, interesate în răz­boiul agresiv din Coreea, monopolizează domeniul informaţiilor. Acest lucru a fost confirmat de „Comisiunea pentru Liberta­tea Presei", al cărei raport afirma că aceste trei agenţii („Associated Press", „United Presss” şi „International News' Service") controlează de fapt culegerea şi difuzarea de ştiri din întreaga ţară. Atât aceste agenţii cât şi majoritatea marilor ziare americane depind direct sau indirect de marile concerne de presă Hearst, Scripps­ Howard şi McCormick Patterson. Marele pontif al presei trus­turilor, de curând răposatul Hearst, era bine cunoscut ca apostol al fascismu­lui american şi ca aţâţător la război. Wil­liam Randolph Hearst era mândru să nu­mere printre colaboratorii săi de onoare pe... Mussolini. El a fost deasemenea feri­cit să semneze un contract cu Goebbels pentru un cartel al informaţiilor între a­­genţia de ştiri nazistă şi „International News Service“. Prin diferite legături de afaceri, imperiul gazetăresc al lui Hearst este controlat în mare parte de trusturile Morgan şi Rockefeller. Grupul McCormick-Patterson este strâns legat de trustul International Harvester din Wall­ Street. Aripa McCormick a ace­stui monopol gazetăresc sprijină organiza­ţiile făţiş fasciste din Statele Unite. Combinaţia Scripps-Howard controlează nu numai un lanţ de 22 ziare, ci şi agenţia de presă United Press. Roy Howard, pre­şedintele societăţii, este un vechi spriji­nitor al regimului franchist din Spania. In zilele în care Hitler şi Mussolini guvernau în Germania şi Italia, Roy Howard era omul lor de casă. Astfel, senatorul Joseph Guffey a afirmat că Roy Howard „nu a avut niciodată vreo dificultate pentru a fi primit imediat de dictatorii Hitler şi Mussolini“. Dar nu numai marile ziare, ci chiar şi ziarele mici şi din provincie, cu alte cu­vinte întreaga presă a ţării (cu excepţia celor două ziare muncitoreşti menţionate, ai căror directori se află în temniţă), este condusă de aceiaşi aţâţători la război, ca şi monopolurile Scripps-Howard, Hearst şi McCormick-Patterson. In unele cazuri, acest control se exer­cită în mod indirect prin plasarea de re­clame. După cum am amintit, tipărirea unui ziar în S.U.A. necesită rezerve enorme de capital. Din acest motiv zia­rele vând cea mai mare parte a spaţiu­lui lor marilor firme din ţară sub formă de spaţiu pentru reclame. Reclamele din ziarele americane dispun de mai mult spaţiu decât ştirile, editorialele şi artico­lele la un joc. Din 1948, mai mult de 60% din spaţiul ziarelor a fost ocupat de reclamele marilor monopoluri. Dar, după cum spune vechiul proverb, „cine plăteşte lăutarul, comandă şi cântecul". i­ Un control şi mai direct al Wall­ Street­­ului este executat asupra revistelor de mare circulaţie din Statele Unite. Astfel raportul „Comisiei pentru Libertatea Pre­sei” recunoaşte: „Câteva mari societăţi posedă revistele cu cel mai mare tiraj”. Este de mirare oare că o publicaţie a lui Morgan, ca revista „Collier’s”, a închinat de curând un întreg număr aţâ­­ţării făţişe la războiul atomic, proslăvind „apropiata ocupaţie militară a Uniunii Sovietice şi a ţărilor de democraţie popu­lară” de către armata S.U.A. ? O revistă care recomandă în mod deschis bombar­darea a milioane de femei şi de copii nu poate fi condusă decât de nişte nebuni. Este nebunia negustorilor de moarte a grupurilor bancare şi­­ industriale care şi-au împărţit lumea pentru cuceriri şi care strâng miliarde din programul mili­tar al Statelor Unite. Acelaş lucru şi cu privire la posturile de radio. Emisiunile de radio din S.U.A. sunt monopolizate de patru reţele princi­pale : American Broadcasting Corporation, Columbia Broadcasting System, National Broadcasting Corporation şi Mutual Broadcasting System. Toate reţelele ace­stea sunt controlate de trusturile lui Rocke­feller, Morgan şi Mellon Ne mai putem mira că posturile de radio i-au interzis de multă vreme lui Paul Robeson chiar de a cânta la microfoanele lor ? Ne mai poate surprinde faptul că aceeaşi isterie de război care umple coloanele ziarelor ră­bufneşte din zori şi până în noapte şi la posturile de radio ale Americii ? b­ Ştiind că presa Statelor Unite este stă­pânită de Wall­ Street, putem înţelege de ce această presă a deslănţuit acum o deşăn­ţată campanie de calomnii împotriva ţă­rilor de democraţie populară printre care şi România, acuzându-le de.......nesocoti­rea libertăţii presei". Când un ziarist ca Peter Burchett, a încercat să co­munice adevărul din ţări ca Româ­nia şi Ungaria, el a fost imediat con­cediat de ziarul Christian Science Moni­tor, la care lucra, deşi acest ziar a încercat multă vreme să menţină iluzia că publică ştiri „obiective”. In scrisoarea către Bur­chett, prin care-l înştiinţează că îl conce­diază, directorul ziarului spunea că el are nevoe în Europa Răsăriteană de un cores­pondent care să poată da ştiri „privite din" punctul de vedere occidental". De bună seamă că aci nu este vorba de punctul de vedere al muncitorilor „occidentali“ care doresc pacea tot atât de mult ca şi cei care trăesc în „răsărit“. Aci nu este vorba de punctul de vedere al unor scriitori ca Howard Fast, Albert Maltz, sau John Ho­ward Lawson, care sunt desigur, din „oc­cident” dar care tot atât de sigur au fost aruncaţi în închisoare, pentru că au pro­pagat cauza păcii şi a democraţiei. „Punc­tul de vedere occidental" despre care vorbește acest director este punctul de vedere exprimat cu cihism canibalic în nu­mărul Iui „Collier’s” închinat bombei ato­mice. Directorul lui Cristian Science Mo­nitor a scris și el un articol in acest număr al lui „Collier’s" și s’a alăturat corului acelora care propovăduesc asasinarea ato­mică a femeilor şi copiilor. Deoarece Burchett a vrut să scrie ceea ce a văzut cu ochii lui şi a auzit cu urechile lui în ţări ca România şi Ungaria, el a fost concediat. In presa Statelor Unite nu se bucură de libertatea cuvântului decât propovăduito­rii războiului atomic, uneltele josnice ale miliardarilor americani. b­ După cum am arătat, chiar şi în cel mai bun caz, controlul exercitat de Wall­ Street asupra economiei şi presei din America a transformat în farsă garanţia con­stituţională a „presei libere“. Dar în con­diţiile actuale, odată cu creşterea amenin­ţării fascismului în S.U.A., sunt distruse până şi drepturile formale. Persecutarea sălbatică a directorilor celor două ziare care slujesc cauza păcii în America — „Daily Worker“ şi „Peoples World" — constitue confirmarea acestui fapt. Dar, însăşi virulenţa turbatei propa­gande războinice-fasciste a ajutat multor americani iubitori de pace să vadă mai clar. Pe tot întinsul Statelor Unite creşte numărul luptătorilor pentru pace, convinşi că pacea va triumfa asu­pra războiului, chiar dacă cortina de fier a presei Wall­ Street-ului nu acordă mişcării pentru pace nici măcar un centimetru din spaţiul ziarelor. Până şi întrunirea a peste 5000 delegaţi la Congresul Cruciadei Ame­ricane pentru Pace, ţinut în vara anului trecut la Chicago, a fost învăluită în tă­cere de presa controlată de Wall-Street. Cu toate acestea, în oraşe, în uzine, în biserici şi în sindicatele din America, po­porul străpunge cortina care încearcă să ascundă sentimentele paşnice ale masselor. Neruşinata Isterie de război, care răzbate zilnic în presă, este glasul Wall-Street-ului şi nu glasul poporului. Glasul poporului american se alătură glasului tot mai pu­ternic care răsună în fiecare ţară şi pe toate continentele şi a cărui temă centrali este pacea şi democraţia. ir Săptămâna Muzicii Albaneze Comitetul de Radio de pe lângă Consi­liul de Miniştri al R.P.R. anunţă pe ascul­tători că „Săptămâna Muzicii Albaneze" la posturile noastre se va desfăşura intre 4—11 Ianuarie 1952, după următorul program : Vineri 4.1, orele 17,35—18,00, postu­rile România, Bucureşti II : Cântece popu­lare din regiunea Scutari; Sâmbătă 5.1. orele 14,00—14,20, posturile România, Bucureşti I, Bucureşti TI, Craiova : Cântece de masse ; Duminică 6.1. orele 16,15— 16,40, posturile România, Bucureşti II : Dansuri executate de baze populare ; Luni 7.1. orele 18,50—19,15, posturile Bucu­reşti I, Craiova : Cântece populare execu­tate de artişti lirici ; Marţi 8.1. orele 18,50—19,20, posturile Bucureşti I, Cra­iova : Dansuri şi rapsodii albaneze ; Miercuri 9.1. orele 18,20—18,45, posturile România, Bucureşti I, Timişoara I : Cântece de partizani; Joi 10.1 orele 15.35—16.00, posturile România, Bucureşti II : Cântece corale populare ; Vineri 11.1. orele 18.20— 18.45, posturile România, Bucureşti II, Timişoara I : Cântece dedicate păcii, ma­relui Stalin şi lui Enver Hodja. (Agerpres). Af­enser-şcoală pentru confecţionarea sculelor de pescuit CONSTANŢA (de la corespondentul nostru), întreprinderea piscicolă „Marea” a deschis la una din gospodăriile sale un atelier model de confecţionat scule noi de pescuit, după modelele sculelor sovietice de acest fel. Acest atelier, înzestrat cu tot utilajul necesar unei bune funcţionări, este condus de pescarii fruntaşi Costenco Si­­raion şi Saraev Feodor, care s-au specia­lizat în Uniunea Sovietică, atât în ceea ce priveşte confecţionarea sculelor noi, cât şi în folosirea lor. In cadrul acestui atelier-şcoală, vor participa la lecţii practice un număr de 62 pescari. 46 elevi din şcolile de briga­dieri au şi început lecţiile. In curând, încă 10 pescari fruntaşi din cele 4 subunităţi piscicole ale întreprinderii „Marea“, vor participa la lecţiile practice de confecţio­nare a sculelor. Pentru colectivele sportive de la sate Pentru a sprijini activitatea colectivelor sportive de la sate, în cursul lunii trecute, Sfatul popular al­ regiunii Bacău a înzes­trat căminele culturale săteşti cu noi mate­riale sportive. Astfel, au fost repartizate ţăranilor muncitori care fac sport 10 pe­rechi de schiuri, 20 mingi de fotbal, 15 mingi de volei, 15 plase pentru volei, 90 mingi de oină, 52 jocuri de șah și nume­roase alte materiale. Printre colectivele sportive care au pri­mit aceste materiale se numără cele din comunele Pipirig, Păstrăveni, Urecheni, Săbăoani, etc. I. BUBA corespondent Lumina electrică în comuna Mârşa De curând a fost electrificată comuna Mârşa din raionul Crevedia, regiunea Bucureşti. Lucrările de electrificare au fost înfăptuite din iniţiativa organizaţiei de bază din comună. La chemarea comuni­ştilor, ţăranii muncitori au depus sute de ore de muncă voluntară, lucrând cu drag la electrificarea comunei lor. Tot prin muncă voluntară şi folosind resurse locale, ţăranii muncitori din comuna Mârşa au amenajat un dispensar, o casă de naşteri precum şi un cămin cultural. CONSTANTIN PĂUN corespondent Kr. £2 S. Bucurie pentru copiii din satele moţilor BRAD (de la corespondentul nostru). Pe povârnişurile munţilor Apuseni, ul­timele zile ale lunii Decembrie au adus multă bucurie celor mici. In numeroase sate, copiii moţilor au sărbătorit pomul de iarnă. Din căsuţele de pe culmile dealurilor Făget, Vulcan, Grohaş şi Fericeanu, care se întind în stânga şi in­ dreapta văii Satului, au început să coboare în după amiaza zilei de 31 Decembrie spre centrul comunei Buceş, mulţime de oameni la serbar­ea po­mului de iarnă. Pe potecile şi uliţele satu­lui se zăreau grupuri, grupuri de moţi îm­brăcaţi în straie de sărbătoare, mulţi dintre ei purtându-şi copiii de mână. Satul răsuna de cântec şi veselie. La sfatul popular, pe uliţe, pretutindeni se întindeau ghirlande de brad. Intr’o sală frumos pavoazată a şcolii se ridica mândru pomul de iarnă, cu minunatele daruri destinate copiilor moţilor din această co­mună. Curând, sala a devenit cu totul neîn­căpătoare. Fiecare era curios să participe la această sărbătoare, prima de acest fel în Buceş. Copiii erau deasemeni nerăbdători, curioşi să vadă ce le va aduce Moş Gerilă. Nicuşor, un băeţaş de numai 3 anişori, po­vestea sorei sale Maria Bucur, din satul Buceş-Vulcan, că în acest an el a fost cu­minte şi că Moş Gerilă nu-l va uita. In­­tr’adevăr, printre ceilalţi copii din comuna Buceş care au primit bocanci, pulovere, ciorapi etc., de la pomul de iarnă, a fost ţi Nicuşor. La primirea darului, Nicuşor şi-a strâns in braţe pachetul şi a început să râdă fericit. Asemenea lui Nicuşor mulţi copii de moţi s’au bucurat pentru prima oară de darurile pomului de iarnă. La serbare a luat cuvântul tov. Tudor Dumitru, preşedintele sfatului popular al comunei. — „Satele de moţi unde altădată dom­nea la tot pasul mizeria şi sărăcia — a spus el — încep să întinerească. Se construesc şcoli, cămine culturale, dispensare, case de naştere şi multe altele. Copiii noştri care nu ştiau în trecut decât să înveţe ciu­­băritul, acum apucă drumul şcolilor. Chiar aci în Buceş, noi construim o şcoală da toată frumuseţea. Zeci de copii ai familiilor de moţi din satele noastre ca acei ai lui Tu­dor Avram, Matei Dochie şi alţii învaţă în şcolile profesionale, tehnice, etc. din Hune­doara, Brad şi Abrud. Acum şi micuţii noştri au parte de bucuriile de care îna­inte aveau parte numai copiii bogătaşilor. Sărbătorirea în satul nostru a pomului de iarnă este şi ea o dovadă a grijii şi dra­gostei ce o poartă partidul şi guvernul co­piilor noştri”. La fel ca în comuna Buceş şi în comu­nele Baia de Criş şi Vaţa, sute de copii îm­preună cu părinţii lor au participat în după amiaza zilei de 31 Decembrie la împărţirea darurilor de la pomul de iarnă. Sărbătorirea pomului de iarnă pe şantierul hidrocentralei „V. I. Lenin“ BACAU (de la corespondentul nostru). Duminică a avut loc pe şantierul hidro­centralei „V. I. Lenin" sărbătorirea po­mului de iarnă. Cu această ocazie s-au îm­părţit copiilor de muncitori de pe şantierul hidrocentralei, precum şi copiilor de ţărani muncitori din împrejurimi, diferite daruri ca: paltonaşe, haine, încălţăminte, precum şi jucării. Noaptea Anului Nou la SIBIU (dela corespondentul nostru). La uzinele „Independenţa” din Sibiu, în sala de mese a cantinei, frumos împodobită cu verdeaţă de brad, s’au adunat mun­citori români, maghiari, germani, îm­preună cu familiile lor să sărbătorească noaptea de Anul Nou. Printre ei­ puteau fi văzuţi stahanovişti ca Lövy David, Radu Mihai şi alţii care au atins mari depăşiri de norme mai cu seamă în cadrul schimbului de onoare în cinstea celei de a 72-a aniversări a tovarăşului Stalin. Deasemeni, era de faţă inginerul Cosman Alexandru decorat cu Ordinul Muncii şi Medalia Muncii, deputat în sfa­tul popular regional, care a venit să uzinele „Independenţa“ sărbătorească noul an în mijlocul munci­torilor uzinei. La orele 12, tov. Ion Meţiu, directorul uzinei, a ţinut in faţa celor prezenţi o cu­vântare în care a arătat succesele dobân­dite de muncitorii uzinei datorită aplicării metodelor de muncă ale stahanoviştilor sovietici. Vorbind despre realizările pe tă­râm social, tov. director Meţiu a arătat că în anul 1951 a fost amenajată o policlinică cu staţionare, un sanatoriu de noapte, etc. Din partea comitetului regional de par­tid a luat cuvântul tov. Bădiţoiu Ion care a adresat muncitorilor şi tehnicienilor uzi­nei urări pentru obţinerea de noi succese în anul 1952, cel de al doilea an al cinci­nalului. Vacanţa mea Dragi tovarăşi, M’am gândit să vă scriu o scrisoare în care să vă povestesc cum mi-am petrecut eu vacanţa de iarnă. Pot să vă spun de la început că vacanţa de anul acesta a fost pentru mine plină de bucurii. Iată ce am făcut eu în aceste zile ale vacanţei : în primul rând am fost în „oraşul copiilor” din Piaţa Republicii, apoi la cinematograf şi la Palatul Pionierilor. In „oraşul copiilor“ din Piaţa Republicii am intrat pe sub o boltă care avea deasupra o moară de vânt. In mijloc era un brad mare de tot împodobit cu tot felul de ju­cării şi globuri, şi luminat de multe becuri colorate. In jurul lui erau tot felul de chioşcuri cu jucării şi dulciuri. In faţa bra­dului stătea un Moş Gerilă cu barba albă ca zăpada şi încărcat cu daruri iar pe marginea pieţii, casa Babei Cloanţa şi Scufiţa Roşie şi Lupul. Intr’o parte a pieţii, la un teatru mic de păpuşi, am vă­zut o piesă comică care mi-a plăcut foarte mult. Şi la Palatul Pionierilor am văzut multe lucruri frumoase. La intrare, de exemplu, se afla un glob pământesc făcut din bucăţi de oglinzi, având în vârf un porumbel alb al păcii. Şi aici era un brad împodobit cu tot felul de daruri. Pe marginea aleilor Palatului, erau multe figuri, din tra­foraj, făcute la cercul pionierilor „Mâinile îndemânatice", apoi Moş Martin, Omul de zăpadă şi Motanul încălţat. Am fost şi la cinematograf, la filmul sovietic „Povestea unui­ om adevărat". Eu ştiu că altădată numai oamenii bogaţi făceau pom de iarnă pentru copiii lor. Acum la noi în ţară copiii oamenilor care muncesc sunt aceia care se bucură de pomul de iarnă. Mie mi-a povestit tăticul că în ţările în care sunt stăpâni bogă­taşii, copiii săraci nu au pom de iarnă şi umblă flămânzi pe străzi. In Coreea mulţi copii au rămas fără părinţi şi fără casă, iar alţii au fost omorîţi de bombe. In ţara noastră partidul s'a îngrijit ca noi, copiii, să avem o viaţă plină de bucurii. De aceea eu făgăduesc partidului să învăţ şi mai bine decât acum şi să fiu şi mai disciplinată. Salut voios de pionier­i VERONICA LECCA clasa IlI-a, şcoala Nr. 12 fetei Bucureşti

Next