Scȃnteia, ianuarie 1952 (Anul 21, nr. 2234-2260)

1952-01-02 / nr. 2234

Hr. 2234 Două lumi, doua bilanţuri *) Marele lagăr care grupează tot ce există în lume înaintat şi progresist, lagă­rul păcii, democraţiei şi socialismului, in­tră în anul nou 1952 puternic şi invinci­bil, după ce a repurtat în 1951 victorii remarcabile. An de an se întăreşte şi înfloreşte ma­rea Uniune a Republicilor Sovietice So­cialiste. Pe an ce trece sunt depăşite pla­nurile sale economice, care urmăresc ri­dicarea nivelului de trai al poporului, des­­voltarea artei şi culturii. In U.R.S.S. anul 1951 a fost marcat­ printr'o largă desfă­şurare a lucrărilor la marile construcţii ale comunismului. In 1952 va fi termi­nată prima din aceste construcţii, Canalul Volga—Don. lucrările la celelalte con­strucţii vor avansa considerabil, se vor planta noi perdele forestiere de protecţie. Popoarele din lumea întreagă văd în a­­ceastă uriaşă construcţie tendinţele paş­nice ale Statului Sovietic. Poporul chinez, întărind regimul de dic­tatură a democraţiei populare, rezolvă şi a şi rezolvat o serie de probleme ale sale economico-politice dintre cele mai impor­tante. Pe un teritoriu imens, pe care trăiesc 310.000.000 de oameni, adică a­­proximativ două treimi din populaţia ţării, a fost înfăptuită reforma agrară. In anul care vine, 1952, ea va fi în linii esenţiale terminată, şi agricultura Chinei va fi eli­berată definitiv de lanţurile feudale. Se întăreşte unitatea poporului Chinei noi, iar naţionalităţile înapoiate se încadrează în viaţa politică. Ţările europene de democraţie popu­lară au marcat anul care s-a scurs prin mari realizări în construirea socialismu­lui, prin darea în exploatare a noi între­prinderi, desăvârşite din punct de vedere tehnic, prin desvoltarea încununată de succes a agriculturii, prin întărirea coo­perativelor de producţie săteşti, prin a­­vântul culturii. Nivelul producţiei indus­triale din aceste ţări a depăşit încă la mijlocul anului odată şi jumătate, de două, trei şi patru ori nivelul dinainte de război. In anul care s’a scurs, în Republica De­mocrată Germană a fost aprobat şi a în­ceput să se îndeplinească cu succes pri­mul plan cincinal de desvoltare a econo­miei, pe baza căruia în decurs de cinci ani producţia industriei va fi aproape de două ori mai mare. Toate aceste succese în desvoltarea e­­conomiei şi culturii au fost obţinute în urma muncii pline de abnegaţie a masse­­lor populare sub conducerea partidelor comuniste şi muncitoreşti. Pe an ce trece oamenii muncii din ţările lagărului păcii, democraţiei şi socialismului primesc tot mai multe bunuri materiale şi culturale, pun stăpânire pe forţele naturii şi îşi în­suşesc tehnica într’un mod tot mai activ şi îndrăzneţ, se ridică tot mai sus spre în­florirea societăţii noi, în care nu există sărăcie şi foamete, şomaj şi mizerie. „Creaţia vie a masselor, acesta este facto­rul principal al noii societăţi”, a spus Lenin. Aceste cuvinte sunt confirmate as­tăzi de însăşi viaţa. Marile cuceriri ale ţărilor păcii, demo­craţiei şi socialismului, succesele îmbucu­rătoare sunt sfinte pentru popoarele aces­tor ţări. Ele sunt unite în hotărîrea lor de a-şi apăra munca creatoare împotriva ori­căror atentate. Se vor înşela amarnic acei rechini imperialişti care vor considera po­litica de pace a lagărului socialismului şi democraţiei ca o manifestare a slăbiciunii lui. In anul care s’a scurs a luat o amploare uriaşă mişcarea popoarelor pentru pace, expresie activă şi conştientă a voinţei po­poarelor. Această mişcare a devenit o forţă puternică care inspiră frică Im­peria­*) Articol de fond apărut în „Pentru pace trainică, pentru democraţie popu­lară­­” Nr. 52 (164). liştilor. In toate ţările, în întreprinderi, în cartiere orăşeneşti şi sate, îşi duc acţiu­nea comitetele de luptă pentru pace, gru­pate într’un centru internaţional — Con­siliul Mondial al Păcii. Legile pentru a­­părarea păcii adoptate în Uniunea So­vietică şi în Republica Democrată Ger­mană, în ţările de democraţie populară, reprezintă un mijloc eficace de înfrânare a aţâţătorilor la război internaţionali şi a complicilor lor; respingerea de către par­lamentul francez a proiectului de lege pen­tru apărarea păcii, depus de deputaţii co­munişti şi progresişti, a constituit un act de acuzare împotriva cercurilor cârmui­­toare din Franţa. O dovadă concludentă a caracterului organizat şi de massă al mişcării pentru pace în 1951 o constitue campania pentru strângerea de semnături pentru un Pact al Păcii. La această consultare mondială au luat parte până acum peste 6­00.000.000 de oameni, aproape jumătate din popu­laţia adultă a globului pământesc. Cauza păcii nu cunoaşte bariere. In lume are loc acum o manifestare de voinţă fără prece­dent a popoarelor, cum n’a cunoscut şi n’a putut să cunoască întreaga istorie de până acum. Şi vai de politicienii care nu înţe­leg semnificaţia celor ce se petrec, care cred că ar fi posibil să nu ţină seamă de această puternică mişcare sau să i se pună în cale. Mişcarea pentru pace uneşte strâns massele cele mai largi de oameni de bună credinţă aparţinând tuturor naţiunilor. In fruntea acestei mişcări păşeşte forţa cea mai progresistă a societăţii — clasa mun­citoare. Această mişcare grupează toate organizaţiile democratice, toate personali­tăţile cu adevărat progresiste din dome­niul politicii, ideologiei, culturii, învăţă­mântului, pe toţi cărora le e scumpă pa­cea. In rândurile mişcării pentru pace merg tineri şi tinere, toţi acei care repre­zintă viitorul omenirii. In anul care s’a scurs, mişcarea munci­torească internaţională a înscris noi pa­gini glorioase în istoria luptei clasei mun­citoare. Partidele comuniste şi muncito­reşti din toate ţările s’au întărit şi mai mult din punct de vedere organizatoric şi ideologic, s’au legat şi mai strâns de mas­se, au câştigat un prestigiu şi o influenţă şi mai mare în rândurile lor. Gloriosul Partid Comunist al Uniunii Sovietice con­duce cu fermitate popoarele U­R.S.S pe calea spre comunism. Partidele comuniste şi muncitoreşti din ţările de democraţie populară, Partidul Comunist Chinez, Par­tidul Socialist Unit din Germania şi-au întărit considerabil în anul care s-a scurs temelia lor — organizaţiile de bază — au intensificat pe baza unei largi democraţii interne de partid activitatea şi munca lor în rândurile masselor, s’au curăţat de multe elemente străine şi duşmănoase. In pofida teroarei poliţieneşti şi a atacu­rilor fasciste, rândurile gloriosului Par­tid Comunist Francez şi Partid Comunist Italian cresc şi se întăresc. Partidele co­muniste dintr-o serie de alte ţări capita­liste au făcut paşi importanţi pe drumul transformări­­lor în partide de massă, în adevăraţi conducători ai popoarelor, care îşi apără suveranitatea naţională călcată în picioare de imperialismul american. Lupta curajoasă a conducătorilor Partidu­lui Comunist din S.U.A. şi a multor mii de comunişti a arătat în mod concret po­porului american cine este singurul apără­tor al libertăţii lui, al muncii lui paşnice, al condiţiilor lui de trai. In ţările colonia­le şi dependente partidele comuniste se află în fruntea mişcării de eliberare na­ţională, care se desfăşoară pe scară lar­gă. După cum arată exemplul recent al grevei generale din Tunisia, apelurile la unitate de acţiune lansate de partidele co­muniste sunt îmbrăţişate cu însufleţire de masse. In anul care s’a scurs, mişcarea comu­nistă internaţională s’a îmbogăţit cu opere remarcabile, ale marxismului creator. Pro­gramul Partidului Comunist al Marii Bri­tanii „Calea Britaniei spre socialism“, Proiectul de program al Partidului Comu­nist din India, „Revendicările imediate ale Partidului Comunist din Japonia. Progra­mul nou" sunt documente de luptă, care pun în mâinile partidelor comuniste o armă puternică de luptă, luminează mas­selor populare din ţările capitaliste, colo­niale şi dependente calea spre o viaţă nouă. Soarele comunismului pătrunde cu ra­zele sale în colţurile cele mai depărtate ale globului pământesc. Ideile atotbirui­toare ale comunismului pătrund în inima şi mintea tuturor oamenilor muncii. Anul care s’a scurs a fost totodată un an de slăbire continuă a forţelor lagăru­lui imperialist, antidemocratic, în frunte cu S.U.A., un an de adâncire şi lărgire a crizei generale a capitalismului. Sfâşiat de contradicţii interne, încercând să-şi men­ţină dominaţia, imperialismul caută o ie­şire într-un război. In toate ţările capita­liste se desfăşoară o turbată cursă a înar­mărilor, iar economia se militarizează in­tens. Se înjghebează blocuri agresive în­dreptate împotriva U.R.S.S. şi ţărilor de democraţie populară. Această politică — politica de pregătire a unui război — a adus în 1951 noi poveri şi lipsuri de ne­suportat milioanelor de oameni ai muncii din ţările capitalismului. Anul bugetar 1951-1952 a impus populaţiei S.U.A. chel­­tueli militare de 76 de ori mai mari decât cele din 1939. Anul 1951 a adus oame­nilor muncii din Anglia o creştere cu 25% a costului vieţii, poporului indian un „plan” de reducere a natalităţii, popoare­lor din Europa occidentală noi divizii ale blocului atlantic, reînvierea „Wehrmacht”­­ului în Germania occidentală. La adăpos­tul drapelului pătat al O.N.U., imperialiş­tii extermină cu cruzime femei şi copii în Coreea. In Malaya, Birmania, Vietnam, Indonezia, în Filipine, ei duc cumplite războaie coloniale, în Egipt trag asupra locuitorilor paşnici cu gloanţe dum-dum. Căpeteniile lagărului imperialist inten­sifică fascizarea regimului de stat. Legi împotriva partidelor comuniste şi celor­lalte organizaţii democratice, împotriva activităţii sindicatelor, împotriva grevelor din S.U.A., legea din Turcia prin care acei care fac parte din partidul comunist sunt pedepsiţi cu moartea, acte teroriste ale noilor fascişti din Belgia, Italia, Fran­ţa, iată cu ce cred imperialiştii că se vor putea salva. Gangsterismul internaţional, proclamarea spionajului şi a actelor de diversiune drept un mijloc al politicii ex­terne, iată până unde au ajuns cercurile cârmuitoare ale Statelor Unite ale Ame­­ricii. In 1951 a continuat înrobirea Iugo­slaviei de către imperialismul american, iar clica fascistă titoistă a fost demascată definitiv ca o pepinieră din care se recru­tează diversionişti şi provocatori, care sunt trimişi în ţările de democraţie populară. Tot în acest an a fost înjghebată în grabă „internaţionala socialistă", a cărei rezo­luţie pentru sprijinirea blocului atlantic agresiv constitue unul dintre primele ei „acte” atât de infame, cum n’au cunoscut nici numeroasele pagini ruşinoase din ac­tivitatea Internaţionalei a II-a. Lagărul imperialismului şi al războiului trece printr-o criză adâncă, el slăbeşte şi merge spre pieirea inevitabilă. Lagărul păcii şi al democraţiei este unit ca nici­odată, creşte şi se întăreşte, prinde pe an ce trece puteri noi. Acest lagăr învinge şi va învinge pentrucă detaşamentul lui de avangardă îl constitue partidele comunis­te, pentrucă steagul lor de luptă îl consti­tue măreaţa şi invincibila învățătură a lui Lenin şi Stalin. Noi blocuri muncitoreşti în oraşul Craiova CRAIOVA (de la coresp­odentul nos­tru).­­ In ultimul trimestru al anului 1951 în oraşul Craiova au fost terminate încă 8 blocuri de locuinţe muncitoreşti cu 29 apartamente Noile construcţii sunt prevăzute cu instalaţii de apă, lumină e­­lectrică, canalizare, etc In aceste blocuri locuiesc familii de muncitori şi tehnicieni, cum e, de pildă, familia strungarului frun­taş Milu Ion sau a tehnicianului Petcov Aurel. Pentru îmbunătăţirea continuă a con­diţiilor de locuit în Craiova sunt în curs de construire încă 5 blocuri pentru oa­menii muncii. Două dintre aceste blocuri, cu câte 14 apartamente, vor fi date în folo­sinţă la sfârşitul lunii ianuarie 1952, iar celelalte vor fi terminate în vara anulu­i viitor. De curând, a fost terminată şi construc­ţia „Casei Copilului” din Craiova. SCÂNTEIA Câţiva dintre cei care au sărbătorit Anul Nou 1952 pentru a doua oară La Lonea, noaptea se lasă repede, de parc’ar coborî direct din munţii din jur. Pe bolta albastră a cerului, stelele s’au ivit una după alta. Dela mină până la locuinţa sa — unul din numeroasele apar­tamente din blocurile muncitorești recent construite — minerul stahanovist Kopetin Geza are tot timpul să dea frâu liber gândurilor. ...Acum, în prag de an nou, îi vin în minte cele mai însemnate evenimente ale anului pe care l-a lăsat în urmă. De fapt, stahanovistul Kopetin Geza s’a întâlnit cu Anul Nou, nu într’o noapte geroasă ca acum, ci în urmă cu multe luni, în toiul verii, în noaptea de 1 spre 2 iulie, când a întors ultima filă a calendarului său de muncă pe 1951. Cât de minunată a fost ziua aceea când a început să dea primele vagonete de căr­bune în contul anului viitor ! Și-aduce bine aminte ! La eşirea din mină, l-au în­tâmpinat — pe el şi pe ortacii lui — cu muzică şi flori, l-au îmbrăţişat cu căldură, l-au purtat în triumf până sus, pe estradă. Acolo, în toiul aplauzelor şi uralelor ce nu mai conteneau, Kopetin a simţit în­­tr-adevăr că, la noi, munca a devenit o chestiune de onoare şi glorie, că azi cei care muncesc cel mai bine, sunt cei mai stimaţi şi mai preţuiţi oameni. In acea zi de neuitat, Kopetin, în numele echipei sale, şi-a luat angajamentul ca până la 21 Decembrie — ziua celei de a 72-a aniversări a marelui Stalin — să mai dea încă o normă anuală. De Ziua minerului sărbătorită pentru prima oară în anul 1951, zeci şi sute de mineri se străduiau — in întrecere — să urmeze exemplul lui Kopetin. Stahanovistul din Lonea a fost in­vitat la şedinţa festivă de la Bucu­reşti şi ales în prezidiul de onoare. Da, munca minerilor se bucură azi de înaltă cinstire ! De trei ori în cursul acestui an a primit Kopetin insigna de „miner-fruntaş". A fost distins cu ,,Or­dinul Muncii”. Şi-a petrecut concediul de odihnă pe malurile însorite ale lacului Balaton din Ungaria; a fost în Ceho­slovacia, în schimb de experienţă. Câştigă cum n’a visat în trecut că ar putea să câş­tige un miner. In iunie, de pildă — când scotea ultimele tone de cărbune în contul anului 1951 — a adus în casă un salariu de 81.000 lei. Dar cel mai de seamă eveniment al anului care s’a încheiat, de fapt unul din cele mai însemnate evenimente din viaţa lui de până acum, este vizita făcută în luna Noembrie în Uniunea Sovietică. Nu o va uita niciodată. In marea patrie a socialismului victo­rios, vizitând minele Donbasului, minerul din Jieţi-Lonea, care sub­capitalişti a simţit pe propria lui piele urgia muncii de miner, care s’a spetit cărând cărbunele cu roaba, a avut înaintea ochilor imagi­nea luminoasă a viitorului. Acolo, în mi­nele sovietice, a văzut cum munca omu­lui a devenit bucurie, cum mașini din cele mai complicate — combine, pluguri mi­niere, trenuri electrice, etc. — execută cele mai grele operaţii, cruţând astfel puterile omului. Acolo, el a chibzuit, a înţeles şi a învăţat multe. „In cele 25 de zile pe care le-am petrecut în Donbas — a declarat el la plecare — parcă inima mi-a întinerit cu zece ani şi mintea mi-a îmbătrânit cu alţi zece". „Vizita aceasta, se gândeşte acum minerul, ne va ajuta să transformăm mai grabnic Valea Jiului în Valea Bucuriei, să biruim mai repede greutăţile şi lipsu­rile care­ mai există în minele noastre". Cu câtă râvnă a prins a munci Kope­tin la întoarcerea din Uniunea Sovietică ! Asemeni omului care, aflând o mare bucu­rie, este nerăbdător să o împărtăşească şi altora, Kopetin a aplicat deîndată în mun­ca echipei sale învăţămintele preţioase desprinse din această călătorie. Aceste învăţături l-au făcut să meargă cu paşi mai repezi înainte, să îndeplinească, aşa cum îşi luase angajamentul, la 21 Decem­brie şi cea de a doua normă anuală. ...Iată-l acum, la câteva zile după a­­ceastă victorie, îndreptându-se spre casă. Mintea ageră a stahanovistului, care soco­teşte mineritul drept cel mai de seamă lucru, se frământă şi chibzueşte cum ar putea munci mai bine, cu rod înzecit. A ajuns în faţa locuinţei. Se uită în dreapta, în stânga. Ar dori să aibă acum lângă el pe Matei, pe Odisan, pe Adamache sau pe Kolosvart, ortacii lui de nădejde. Acum, la început de an nou, ar dori să le împărtăşească gândul lui cel mai scump. — Să devenim o echipă stahanovistă. Sectorul nostru să fie fruntaş şi mina noastră, în frunte, pe toată Valea Jiului ! In pragul uşii, soţia sa l-a întâmpinat, zâmbitoare : „La mulţi ani, Geza !” La mulţi ani, Kopetin Geza, miner sta­hanovist din Jieţi-Lonea 1 Pentru tine, ca şi pentru milioanele de oameni ai muncii din ţara noastră, în­cepe un nou an de muncă şi realizări, un nou an de luptă şi victorii. ★ ...Şi calendarul lui Petre Forţu, prim topitor la cuptoarele Siemens-Martin de la Combinatul Siderurgic „Gheorghe Gheor­ghiu-Dej" a luat-o înaintea timpului. In urmă cu cinci ani numai, Forţu era mun­citor necalificat. Acum, el este mândria oţelarilor. De două ori a cucerit, în anul care s’a încheiat, titlul de cel mai bun oţelar din uzină. Partidul a făcut să crească şi în Forţu acelaş gând minunat de a îndrăzni, de a căuta şi a găsi metode de lucru cât mai bune. — Oţelul nostru poartă marca păcii. Cu el făurim strunguri şi tractoare, loco­motive­­ şi utilaj petrolifer. Da ! Ştim să fabricăm oţel pentru pace. Dar dacă im­perialiştii americani nu ne vor lăsa să ne construim în linişte o viaţă fericită vom şti să turnăm şi oţel cu care să ne apă­răm libertatea şi viitorul ! Aceste cuvinte, rostite în urmă cu mai bine de un an, dela tribuna Congresului Comitetelor de luptă pentru pace din R.P.R., de către un alt oţelar cunoscut i s’au întipărit adânc în minte. Ele întru­chipează propriile lui gânduri şi năzuinţi care-l însufleţesc în munca lui de zi cu zi. Împărţind oamenilor sarcini concrete, stahanovistul Forţa a putut urmări, până în cele mai mici amănunte, felul în care se execută fiecare operaţie la cuptor. Şar­jele rapide — elaborate după metode so­vietice — se înmulţeau. In Octombrie, echipa lui Forţu a dat 15 şarje rapide. Graficul indicelui urca mereu. Aşa a iz­butit Forţu să mărească productivitatea specifică cu 33% faţă de cea programată. Aşa a izbutit să smulgă cuptorului tot mai mult oţel, atingând astfel cel mai înalt indice de utilizare a agregatului realizat vreodată în uzină. Cuptorul la care el lucrează şi-a putut îndeplini înainte de termen sarcinile pla­nului anual. Primele tone de oţel în con­tul celui de al doilea an al cincinalului, Forţa le-a dat o zi după ce, împreună cu alţi tovarăşi, semnase scrisoarea prin care siderurgiştii Hunedoarei cereau să se dea uzinei lor numele iubit al tovarăşului Gheorghiu-Dej. Multe lucruri a învăţat Forţa de la in­ginerul Tripşa, întors recent de la studii din Uniunea Sovietică. Omul acesta neo­bosit l-a învăţat cum să preţuiască timpul, cum să lupte ca să stăpânească mai bine tehnica. Cum să elaboreze şarjele rapide. ...In ultimele luni ale acestui an, Forţa a elaborat 32 şarje rapide. Pe platoul oţelăriei, înfruntând căldura înăbuşitoare din jur, oţelarul urmăreşte acum încăr­carea cuptorului, cercetează cu atenţie procesul de topire. Pregăteşte o nouă şarjă rapidă. Peste câteva minute, lava de foc va izbucni sălbatică din cuptorul încins. Oameni dibaci şi neînfricaţi, care ştiu să zăgăzuiască şi să îmblânzească torentul incandescent, vor făuri metalul de care oamenii muncii din ţara noastră au nevoie pentru viaţa nouă, de muncă şi luptă, de necontenită creaţie, pe care o făuresc. ★ U.T.M.-ista Elisabeta Moraru este o fată tânără, blondă, cu ochi luminoşi şi plini de viaţă. Nu are decât 17 ani, dar şi pentru ea Anul Nou este un vechi cu­noscut ; de mai multe săptămâni ea lu­crează în contul anului 1952. Drumul tovarăşei Moraru este drumul miilor de muncitori, de escavatorişti şi strungari, de buldozerişti şi sudori, de electricieni şi şoferi care, aici, pe şantie­rele măreţei construcţii a Canalului Du­­năre-Marea Neagră, au deprins tainele me­seriei lor. Tânăra Elisabeta Moraru a venit pe şantier în iarna trecută. S-a angajat la cantină. Printre alte sarcini, Elisabeta a primit-o şi pe aceea de a ascuţi cuţitele. Şi unde să facă lucrul acesta mai bine decât la polizorul din sala de strunguri ? — Stai mai mult prin strungărie decât în cantină, unde ţi-e locul — i-a spus într’o zi responsabilul. Dar Elisabeta Moraru simţea că locul ei este în strungărie. O atrăgeau maşinile, puternicile strunguri sovietice. Strungarul fruntaş Stoian Oprea i-a fost primul dascăl. — Mai bine să întrebi, odată, de două ori, decât să lucrezi în neştiinţă, a sfă­tuit-o el. Şi mai ţine seamă de încă un lucru : învaţă ! Mâna parcă-i mai slobodă, dacă-i ajutată şi de minte... După câteva săptămâni, fata a putut exe­cuta singură unele operaţiuni mai uşoare. Cursurile teoretice le-a urmat cu regulari­tate. După şase luni iat­ o strungăriţă pri­cepută, prezentându-se la examenul de ab­solvire a şcolii de calificare , Comisia i-a încredinţat strunjirea unui piston de motor. Când s-a dat rezultatul, a avut marea bucu­rie de a se vedea clasificată printre cele dintâi la examen. De curând, strungăriţă a citit cartea „Prelucrarea rapidă a n­atalelor”. — In primele zile ale anului 1952, a spus dânsa, voi începe să lucrez după me­toda Bortkevici-Bâkov. Elisabeta Moraru priveşte înainte, spre viitor. Partidul a sădit şi în strungăriţă a­­ceasta tânără năzuinţa spre mai bine, do­rinţa nestăvilită de a se înălţa tot mai sus, de a învăţa la cele mai de seamă şcoli şi institute, acolo unde în trecut, ea, fată de ţăran sărac din Ciocârlia de Jos, nici n’ar fi îndrăznit’ să viseze că va ajunge vreodată. ■Ar Şi Hoszti Domokos, morar la fabrica de ciment, a păşit încă cu multe săptămâni în urmă pragul noului an 1952. S’ar putea povesti multe despre el. Noi vom vorbi acum, despre o singură întâmplare, carac­teristică pentru felul de a fi şi a simţi al acestui muncitor înaintat. ... Era în toiul verii. Colectivul uzinei lupta cu însufleţire în întrecerea socia­listă pentru a câştiga Drapelul Roşu al producţiei. Hoszu venise dela lucru, îm­bucase câte ceva, apoi se culcase. Nu ador­mise însă bine, când fu trezit de bătăi pu­ternice în uşă: — Tovarăşe Domokos, au nevoe de ma­tale... Vino repede... Pompele... Intr’un suflet, Hoszu alergă spre fabrică, întocmai cum ar fi alergat spre propria sa gospodărie, dacă ar fi știut-o în primejdie. In hala morilor, el cercetă în grabă a­­gregatul. — Pompa-i stricată. S’a uzat axul ! Cât ai clipi din ochi Hoszu, împreună cu alți tovarăși, a demontat pompa cu pricina, s’a desbrăcat și a dat să intre înăuntru pentru a schimba „melcul mic". — Ce faci, omule ? îi strigă Munteanu, ajutorul. Nu vezi că frige? arde totul !... — Altfel nu se poate — îi aruncă din fugă vorba, Hoszu. Ar dura prea multă vreme — și fiecare minut e preţios... Prin capul pompei, cu multă greutate, Hoszu s’a strecurat înăuntru, unde tempe­ratura era de aproape 50-60 de grade. Se puse pe treabă. Totul frigea în jur. Atmos­fera era înecăcioasă, zăpuşitoare. Praful de ciment Îi tăia respiraţia. După puţin timp meşterul s’a simţit sleit de puteri !... O cli­pă se simţi ispitit să iasă, să tragă puţin aer curat în piept... Dar nu... Pe vremea capitaliştilor fireşte că nu s’ar fi băgat la aşa treabă, nici în ruptul capului. La ce ar fi făcut-o atunci ? Ca să sporească huzurul stăpânului ? Pe atunci, trăia cu frică, ştiind că la un singur semn al pa­tronului se putea trezi aruncat afară, pe poarta fabricii, unde alte zeci și sute de șomeri se îmbulzeau la lucru. Dar acum era vorba de morile lui, de fabrica lui, de avutul întregului popor muncitor ! Ore în­tregi a muncit — cu mici întreruperi — dar nu s’a dat bătut până când nu a văzut din nou maşina în funcţiune. .. ...Asemeni lor, patria noastră numără tot mai mulţi stahanovişti şi fruntaşi în pro­ducţie. Sunt numeroşi acei care în urmă cu 12 luni, în prima zi a luptei pentru cin­cinal, s’au legat ca în întrecerea socialistă s’o ia înaintea timpului, să muncească cu toate puterile pentru înflorirea economiei naţionale, să facă patria noastră mai pu­ternică, să răspundă prin fapte imperia­liştilor americani şi englezi care îngrămă­desc norii războiului deasupra lumii. Suc­cesele dobândite, perspectivele luminoase ale viitorului, le întăresc şi mai puternic hotărîrea de a înfăptui şi în anul care a început noi lucrări măreţe, însufleţesc munca paşnică, creatoare, a întregului popor muncitor. VICTOR NAMOLARU Pentru naţionalităţile conlocuitoare din patria noastră în Republica Populară Română, dato­rită politicii juste a partidului în pro­blema naţională, au fost acordate drepturi egale pentru naţionalităţile conlocuitoare în toate domeniile vieţii politice, culturale, sociale etc. Azi avem 13.748 deputaţi în sfaturile populare, aleşi din rândul naţionalităţilor conlocuitoare, dintre care 494 sunt pre­şedinţi de comitete executive. In satele şi oraşele în care locuesc nu­meroşi oameni ai muncii din rândul na­ţionalităţilor conlocuitoare, s’au creat în total 2498 şcoli în care se predau cursuri în limba maternă. Echipele artistice, formate din tineri germani, sârbi, maghiari, armeni, se bu­cură de un deosebit succes. In cele peste 1.600 cămine culturale în care-şi desfa­şoară activitatea echipele artistice ale na­ţionalităţilor conlocuitoare au fost date numai în 3 luni 14.067 şezători. La ace­ste şezători au participat peste 2 milioane de oameni ai muncii din rândul diferite­lor naţionalităţi La concursurile artistice ale căminelor culturale au fost premiate sau evidenţiate echipele artistice româno-maghiare din Gilău şi Săvădisla, regiunea Cluj, corul româno-maghiaro-german din Teaca, re­giunea Rodna, corul căminului cultural din Denta, regiunea Timişoara, etc. In oraşele Cluj, Oradea, Arad, Tg. Mu­reş şi Oraşul Stalin s’au format cenacluri literare din care fac parte oameni ai mun­cii maghiari şi germani. Numărul tipăriturilor în limbile naţio­nalităţilor conlocuitoare a crescut foarte mult în ultimii ani. Până acum s-au tipărit în limbile naţionalităţilor conlocuitoare peste 4.500 titluri de cărţi, care au atins un tiraj de peste 23 de milioane de exem­plare. In gospodăriile agricole colective s’au unit laolaltă cu ţăranii muncitori români mii de familii de ţărani muncitori ma­ghiari, germani, sârbi, ucrainieni. Numai din rândul ţărănimii muncitoare sârba sunt azi 26 preşedinţi de gospodării co­lective. In Republica Populară Română nu există niciun domeniu de activitate obş­tească în care oamenii muncii de diferite naţionalităţi să nu se bucure de cele mai largi drepturi. Grijă pentru sănătatea oamenilor muncii In decurs de un an, au fost înfiinţate în regiunea Buzău o serie de noi insti­tuţii sanitare. Printre ele se numără Sanepidul regional Buzău, staţionarul de malarie, centrul de endocrinologie şi cen­trul de transfuzie înzestrate toate cu apa­ratele necesare. In această perioadă a fost mărit şi numărul de paturi la spitalele din comunele : Pârscov, Vintilă Vodă şi Dumi­­treşti, precum şi la 5 dispensare comunale. Pentru scăderea mortalităţii infantile au fost înfiinţate încă 3 staţionare de copii în comunele Policiori, Brăeşti şi Merei şi a fost mărit numărul de paturi la staţionarul de copii din comuna Dumitreşti. S'au în­fiinţat 8 case de naştere în comunele: Cal­vini, Cislău, Amaru, Pietroasele, Scirteşti, Beceni, Băieşti şi Mânzăleşti şi s’a du­blat numărul paturilor la secţia de mater­nitate din oraşul Râmnicu Sărat. Venind în ajutorul muncitorilor şi ţăra­nilor muncitori din satele şi comunele re­giunii, Centrofarmul a înfiinţat 27 puncte farmaceutice, dotate cu medicamente de primă necesitate. In oraşul Buzău a fost înfiinţat un ma­gazin cu materiale şi instrumente sanitare. In grija pentru o cât mai bună alimen­tare a bolnavilor din unităţile sanitare, pe lângă spitalele din Buzău, Râmnicu Sărat, Dumitreşti, Pogoanele, Mihăileşti şi Mizil s-au înfiinţat gospodării anexe. STELIAN BANCIU corespondent Peg. 3 50 de ani de la apariţia ziarului „România Muncitoare“ S-a împlinit la 1 ianuarie o jumătate de veac de când a apărut primul număr al gazetei „Româ­nia Muncitoare", una din publicaţiile care au stat la baza creării tradiţiilor presei democratice şi muncito­reşti din ţara noastră şi care ocupă un loc important in istoria mişcării noastre muncitoreşti. Apariţia „României Munci­toare", într’o perioadă când activitatea mişcării era slăbită în urma trădării „ge­neroşilor” în 1899, constituia o dovadă concretă a faptului că acţiunea josnică a duşmanilor clasei muncitoare nu reuşise să lichideze mişcarea. „România Muncitoare" afirmă din nou şi cu tărie existenţa şi viabilitatea miş­cării muncitoreşti din ţara noastră. Ea reia chiar în editorialul primului număr ideea finală a apelului lansat în Aprilie 1900 de I. C. Frimu şi alţi 50 de tovarăşi cre­dincioşi luptei muncitorimii, apel care se termină cu cuvintele : „Mişcarea munci­torească nu moare!’’. Orientându-se după principiile democra­tice şi după principiile socialismului ştiin­ţific, în măsura în care ele erau cunoscute şi înţelese la noi, pe vremea aceea, acea­stă gazetă a contribuit la întărirea mişcării muncitoreşti, la răspândirea ideilor pro­gresiste, la educarea proletariatului. „România Muncitoare” a publicat în primele zece numere lucrarea lui Karl Marx „Muncă salariată şi capital”, tra­dusă din Neue Rheinische Zeitung (Noua Gazetă Renană). Deasemeni au fost publi­cate în foiletoane capitole din opera lui Friedrich Engels „Ludwig Feuerlaach şi sfârşitul filosofiei clasice germane” şi din alte lucrări. In coloanele gazetei, lupta împotriva regimului burghezo-moşieresc se împletea cu cea împotriva oportuniştilor din ţară şi străinătate. îndeosebi erau atacaţi condu­cătorii vechii „partide socialiste" care au trădat socialismul şi urmăreau dis­trugerea mişcării. Aproape în fiecare număr erau demascaţi aşazişii „gene­roşi" care părăsiseră mişcarea, trecând la partidul reacţionar al liberalilor. O ru­brică specială era consacrată demascării oportunismului de peste hotare, care în­cerca să remorcheze mişcarea muncito­rească la carul burgheziei. Urmărind să educe pe muncitori în spiritul urii faţă de capitalişti şi în spiritul internaţionalismu­lui proletar, gazeta descria şi înfiera poli­tica de nimicire a popoarelor din colonii, pe care o duceau ţările capitaliste din A­­pus. In mod deosebit gazeta s-a ocupat cu barbariile englezilor în Transvaal (Africa de Sud). In numeroase articole se ducea o bătă­lie susţinută împotriva naţionalismului burghez, şovinismului şi antisemitismu­lui. La lupta împotriva vrajbei între po­poare a contribuit şi poetul muncitor D. Th. Neculuţă, printr’o serie de poeme combative. Un rol important a jucat „România Muncitoare” în lupta pentru crearea pri­melor sindicate muncitoreşti din ţara noastră. In articolul „Rolul sindicatelor în mişcarea muncitorească modernă” se scria între altele : „...nicăeri şi niciodată muncitorii n’au să ducă, oricât li s’ar părea de ciudat, casă bună cu cei cu care nu-i de dus, adică cu patronii; nici n’au să iasă din starea în care se găsesc, atâta vreme cât unii vor ţine să stea cu bra­ţele încrucişate...”. In felul acesta gazeta ajuta pe muncitori să lupte împotriva legii Missir, împotriva corporaţiilor prin care patronii şi oportuniştii încercau să abată proletariatul dela lupta de clasă. Gazeta a mobilizat muncitorimea în ju­rul marilor sărbători ale proletariatului: aniversarea comunei din Paris, 1 Mai. Știrea că 1 Mai 1902 „se va serba prin­tr’o petrecere intimă în pădurea Mogo­­șoaia”, a încălzit inimile muncitorilor care vreme de doi ani n’au mai sărbătorit în massă această zi a solidarităţii Interna­Destul de cond­ţionale muncitoreşti.­ In coloanele gaze­tei apăreau chemări şi versuri pline de elan şi de forţă mobiliza­toare : în focul giganticei porniri Ne’nflăcărarăm o clipă ca focul cel de paie. Şi orbul când aude de-a flacărei văpaie Chiar ignorând lumina visează licăriri”. „In umbră zacă laşul ce tremură la gândul Că drumul înspre luptă nu-i tocmai printre flori. Noi mergem spre lumină în ea încrezători. Curaj, în drum nici unul învins nu rupe rândul!’’ „România Muncitoare” oglindea ceea ce era nou şi progresist şi în viaţa altor popoare. Multe articole tratau despre ma­rile frământări revoluţionare din Rusia, care prevesteau apropierea evenimentelor memorabile din 1905. Autorii acestor ar­ticole se sileau nu numai să informeze pe cititori asupra evenimentelor, ci, comen­­tându-le, să-i facă să parcurgă cu mintea drumul luptei proletariatului rus, să în­ţeleagă că această luptă este un exemplu, că fermentul revoluţiei germinează şi va da roade. In legătură cu lupta poporului rus se vorbea de înrâurirea hotărîtoare a ideilor marilor gânditori revoluţionari de­mocraţi ruşi: Nekrasov, Herzen, Bielinski, Cemâşevski, Dobroliubov. In general „România Muncitoare” ma­nifesta o mare admiraţie şi o deosebită dragoste pentru literatura rusă. Deşi pe atunci în ţara noastră nu existau tipărite în traducere românească lucrări din ope­rele lui Gorki (unele traduceri de nuvele şi schiţe circulau în pagini şapirogra­­fiate), „România Muncitoare” recomanda călduros operele marelui scriitor. In acelaş timp se scriau articole şi des­pre scriitori progresişti din alte ţări ca Heinrich Heine, Victor Hugo, etc. Din prima serie a „României Munci­toare” au apărut numai 23 de numere. A doua serie începe să apară în Martie 1905 după ziarul manifest „Jos despo­tismul”, când, influenţată de revoluţia rusă, mişcarea muncitorească de la noi ia un mare avânt, necunoscut până atunci. Condiţiile istorice în care a apărut pri­ma serie a „României Muncitoare“ ex­plică lipsurile, greşelile şi confuziile ideo­logice care s-au manifestat în coloanele ei. Era o perioadă de căutare a unui drum nou, o perioadă când în mişcarea munci­torească erau idei confuze, când Dobro­­geanu-Gherea răspândea oportunismul menşevic. Totuşi „România Muncitoare" constitue un moment pozitiv, combativ în istoria mişcării noastre muncitoreşti. Ea a adus o contribuţie însemnată la pregă­tirea viitorului avânt al mişcării şi rămâne ca un punct luminos in şirul tradiţiilor presei noastre muncitoreşti. In cei 50 de ani de la apariţia „Româ­niei Muncitoare”, presa noastră muncito­rească a parcurs neîncetat un drum ascen­dent, mai ales după Marea Revoluţie So­cialistă din Octombrie. Tradiţiile ei au fost desvoltate şi ridicate la o treaptă superi­oară de presa Partidului Comunist din Ro­mânia, care a urmat gloriosul exemplu al presei bolşevice. Iar astăzi, când puterea se află în mâi­nile poporului muncitor, presa noastră de partid capătă o desvoltare nemaivăzută. Ea constitue una din expresiile vii ale ade­văratului democratism, ale marilor drep­turi şi libertăţi de care se bucură oamenii muncii din ţara noastră. Rolul presei de partid este astăzi să mobilizeze pe oame­nii muncii la măreaţa operă de construire a bazelor socialismului. Este un rol nou, deosebit de cel pe care l-a avut acum 50 de ani „România Muncitoare”. Dar cu­noaşterea trecutului şi a drumului parcurs de atunci până azi, — drum de luptă eroică, — ne umple de mândrie patriotică pentru lupta înaintaşilor­ noştri, pentru tradiţiile noastre progresiste, care ne ajuta să preţuim mai mult uriaşele reali­zări de astăzi şi să luptăm mai înflăcărat pentru viitorul fericit al patriei noastre. acad. BARBU LAZARSANU

Next