Scȃnteia, iunie 1953 (Anul 22, nr. 2676-2700)
1953-06-02 / nr. 2676
Pag. 2 Pentru îmbunătăţirea calităţii produselor industriei electrotehnice r In zalele de 24—28 Aprilie a avut loc în Capitală conferinţa pe ţară pentru Im- Jjumătâţiirea calităţii produselor electrotehnice, orgianizată de Ministerul EnergieiElectrice şi Industriei Electrotehnice. La această conferinţă au luat parte muncitori,stahanovişti, tehnicieni şi ingineri din ramura industriei electrotehnice, precum şi ■numeroşi delegaţi din alte ramuri industriale care folosesc maşini şi aparataje electrice. Prin eforturile muncitorilor, tehnicienilor şi inginerilor, cu ajutorul frăţesc primit din partea Uniunii Sovietice, în ţara noastră au fost constmite fabrici noi ca,de pildă, „Electro Putere“, „Dinamo“, fr.Electro-Miotor“, „Electro-Aparataj“ şi felfele, care produc maşini electrice, aparataj de înaltă, şi joasă tensiune, etc. Volumul producţiei a crescut de 11,8 ori în 1952 faţă de anul 1948, iar în primul trimestru al acestui an producţia a sporit cu 64 la sută faţă de producţia anului 1950. Crearea industriei electrotehnice consti- tue un mare succes al regimului de democraţie populară, al clasei noastre muncitoare, care înfăptueşte cu succes, sub conducerea înţeleaptă a partidului ei, politica lentpist-stalinistă de industrializare socialistă ,a ţării. An de ani datorită creşterii neîncetate a nivelului tehnic-profesional al muncitorilor şi tehnicienilor, industria noastră electrotehnică a obţinut succese însemnate pe linia îmbunătăţirii calităţii produselor, a lărgirii sortimentelor. Numeroase întreprinderi din această ramură au reuşit să producă marşunt, utilaj şi piese de precizie de un înalt nivel tehnic şi calitativ. Industria electrotehnică produce astăzitransformatori de 10.000 kVA pentru tensiuni până la 60 kV, locomotive electrice pentru industria minieră, motoare electrice fie curent alternativ de putere până la1000 kW, motoare electrice de curent continuu pentru tracţiune, generatori de curent alternativ, întrerupători în ulei de 35 kV, separatori până la 110 kV, aparataj automat de joasă tensiune, aparate electrice de măsură, conductori şi cabluri de iroasă şi înaltă tensiune etc. — maşini şi aparataje necesare Înfăptuirii măreţului plan de electrificare a ţării. O largă dezvoltare au luat întreprinderile producătoare de maşini, transformatori şi aparataj electric în scopul satisfacerii nevoilor producţiei celor mai importante sectoare din cadrul economiei noastre naţionale ca, de pildă, sectoarele siderurgic, metalurgic, carbonifer, petrolifer, energetic şi al materialelor de construcţii. Din 1951 până astăzi au fost introduse în fabricaţie peste 250 produse noi dintre care peste 20 în primul trimestruel acestui an. Un accent deosebit s’a pus pe producerea de utilaj greu. Astfel, in timp ce în 1949 cel mai puternic motor de curent alternativ era de 100 kW, astăzi se produc motoare asincrone trifazice de 1000 kW, iar de la transformatorii de 750 kVA la tensiunea de 25 kV fabricaţi în 1949 s-a ajuns la fabricarea de transformatoride 10.000 kVA la tensiunea de 60 kV. In acelaş timp industria electrotehnică fabrică o serie de produse de larg consum şi uz casnic, contribuind si pe această cale a ridicarea nivelului de trai material şiicultural al celor ce muncesc. Din dezbaterile conferinţei a reieşit că succesele obţinute până acum In lupta pentru îmbunătăţirea calităţii produselor electrotehnice nu sunt încă pe măsura posibilităţilor ce s’au creat întreprinderilor acestui sector. Intre Institutele de proiectare Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice şi întreprinderile beneficiare nu a existat întotdeauna o strânsă colaborare. Acest lucru a dus, în unele cazuri, la alegerea necorespunzătoare a tipului constructiv de maşini şi aparate. Aşa, de pildă, tipul electrocarului fabricat la întreprinderea „Electro-Putere“ nu a dat toate rezultatele dorite în producţie deoarece,la proiectarea lui, s-a ales un model învechit, fără a i se face modificările necesare. De asemenea, din cauza lipsei de colaborare între întreprinderile electrotehnice şi întreprinderile beneficiare, unele produse electrotehnice s-au comportat nesatisfăcător în producţie, Direcţia Generală a Industriei Electrotehnice nu a depus eforturi suficiente in ceea ce priveşte fabricarea de utilaje complecte şi de bună calitate. Unele maşini electrice au o calitate necorespunzătoare datorită faptului că nu a fost urmărită îndeaproape îmbunătăţirea calităţii izolaţiei lor. Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, Ministerul Industriei Uşoare şi Institutele de Cercetări s-au preocupat în măsură insuficientă de rezolvarea acestei probleme. In cadrul conferinţei, colectivul întreprinderii „Electro-Aparataj“ a fost serios criticat pentru lipsa de răspundere cu care livrează unele produse. Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, neţinând întotdeauna seama de necesităţile crescânde de aparataj şi maşini ale industriei, nu a prevăzut în planul de producţie o serie de sortimente deosebit de necesare industriei. Astfel, din producţia industriei electrotehnice lipsesc motoarele asincrone trifazice antigrizutoase cu siguranţă mărită, cuptoare electrice pentru tratamente termice, relee de protecţie, etc. De asemenea, ministerul nu a asigurat decât în mică măsură fabricarea aparatajului electric necesar automatizării şi controlului electric al funcţionării agregatelor. Pe lângă deficienţele existente în unele întreprinderi electrotehnice, muncitorii, tehnicienii şi inginerii din această ramură întâmpină uneori greutăţi serioase în lupta pe care o desfăşoară pentru îmbunătăţirea calităţii produselor din cauza materialelor şi materiilor prime necorespunzătoare primite de la întreprinderile din alte ramuri. Aşa, de exemplu, sârma „coardă de pian“ folosită la construcţia aparatajului electric — fabricată la întreprinderile „Industria Sârmei“, şi la alte întreprinderi — este uneori de calitate necorespunzătoare. Ţeava pentru transformatori, produsă de colectivul uzinelor „Republica“, fără respectarea prescripţiilor STAS, creează de asemenea greutăţi mari colectivului întreprinderii „Electro-Putere“. In urma dezbaterilor ample, conferinţa a luat o serie de hotărîri concrete în legătură cu îmbunătăţirea calităţii produselor și lărgirea sortimentelor electrotehnice. Hotărîrile se referă la organizarea unei colaborări permanente între institutele de proiectare pe de o parte și întreprinderile beneficiare, Ministerul Energiei Electrice și Industriei Electrotehnice și întreprinderile de sub conducerea sa pe de altă parte. S-a luat deasemenea hotărîrea ca Direcţia Generală a Industriei Electrotehnice şi întreprinderile electrotehnice să întreprindă o acţiune de îmbunătăţire a calităţii produselor, acţiune în care să fie atrase cele mai largi masse de muncitori, tehnicieni şi ingineri din această ramură. Pentru a se asigura îmbunătăţirea unora dintre materiile prime furnizate de alte sectoare industriei electrotehnice ca, de pildă, tablă silietoasa, fire de ţesătură din sticlă etc., conferinţa a recomandat ministerelor respective să pună un studiu şi să rezolve cât mai grabnic aceste probleme. Conferinţa a adus o contribuţie însemnată la rezolvarea multor probleme privind îmbunătăţirea calităţii produselor şi lărgirea sortimentelor electrotehnice. Trebue arătat însă că ea a avut şi o serie de lipsuri. Conferinţa ar fi putut da rezultate şi mai însemnate dacă problema calităţii produselor ar fi fost legată mai strâns de problema întrecerii socialiste, de stimularea iniţiativei creatoare a masselor. La consfătuire numărul stahanoviştilor şi al fruntaşilor în producţie a fost relativ restrâns, iar participarea lor la discuţii a fost de asemenea, în general, redusă. Experienţa arată că în întrecerea socialistă numeroşi stahanovişti şi fruntaşi în producţie, aplicând metodele înaintate de lucru, introducând tehnologia nouă în procesul de producţie, au adus o contribuţie serioasă la îmbunătăţirea calităţii produselor. Ar fi fost bine dacă în cadrul consfătuirii s’ar fi pus accentul şi pe însuşirea şi extinderea metodelor pozitive de muncă ale unor stahanovişti sau fruntaşi în producţie care au realizat succese deosebite in lupta pentru îmbunătăţirea calităţii produselor. Problema îmbunătăţirii calităţii produselor trebue să constitue o sarcină de răspundere deosebită a organizaţiilor de partid. Comuniştii au datoria de a educa pe fiecare om al muncii în parte în spiritul intransigenţei faţă de cei ce îşi permit să dea produse de proastă calitate, faţă de cei care, prin atitudinea lor de nepăsare, aduc serioase pagube economiei noastre naţionale. Organele sindicale şi conducerile administrative trebue să desfăşoare, sub îndrumarea organizaţiilor de partid, o activitate susţinută în vederea ridicării nivelului tehnico-profesional al muncitorilor, să întărească rolul maiştrilor — organizatori nemijlociţi ai procesului de producţie în fiecare secţie şi atelier în parte — pentru ridicarea calităţii produselor electrotehnice. Ministerul şi conducerile întreprinderilor electrotehnice au datoria să examineze temeinic concluziile conferinţei şi, în lumina acestora, să ia măsuri concrete pentru lichidarea lipsurilor, în vederea îmbunătăţirii necontenite a calităţii maşinilor şi aparatajului electric pe care îl fabrică. Pentru fiecare conducător de întreprindere, pentru fiecare muncitor şi tehnician în parte îndeplinirea sarcinilor măreţe ale planului de electrificare a ţării constitue o mana autone patiotica. A. SANDESCU I Cu 25 ani în fermă, în ziua de 2 iunie 1928, ziarul„Pravda“ a publicat ,sub titlul „Pe frontul cerealelor" - convorbirea tovarăşuluiStalin cu studenţii Institutului „Profesura Roşie“, ai Academiei comunisteşi al Universităţii,,Sverdlov“. La această convorbire tovarăşul Stalin a răspuns unor chestiuni extrem de actuale pe atunci ale construcţiei Socialiste în U.R.S.S. — în particular lachestiunea rezolvării problemei cerealelor. Producţia de cereale a fost întotdeauna în centrul atenţiei Statului Sovietic. Contbucătorii Partidului Comunist şi ai poporului sovietic, V. I. Lenin şi I. V. Stalin ne-au învăţat din primele zile ale puterii sovietice că lupta pentru cereale este o problemă esenţială a luptei pentru socialism. Tovarăşul Stalin a arătat de nenumărate ori că problema cerealelor este :Veriga de bază a agriculturii, cheia pentru rezolvarea tuturor problemelor producţiei agricole. In decursul unui Întreg şir de ani deconstrucţie socialistă problema cerealelor în U.R S.S. rămăsese o problemă acută şi serioasă. Ea a apărut in perioada industrializării ţării, când sporise mult cerereade cereale-marfă din partea oraşelor şi centrelor industriale în creştere. Cele mai mari greutăţi în privinţa cerealelor au fost resimţite în anii 1928 şi 1929. „La baza greutăţilor noastre în problema cerealelor — a arătat tovarăşul Stalin în convorbirea cu studenţii, „stă faptul că producţia de cereale-marfă creşte la noi mai încet decât cererea de cereale“. Greutăţile s’au ivit pe frontul cerealelor, cu toate că statul dispunea pe atunci de o cantitate de cereale mult mai mare decât în anii precedenţi. La 1 Aprilie 1928, stocul de cereale existent pentru consumul intern a fost cu 100.000.000 de puduri mai mare decât cu un an în urmă şi cu 230.000.000 de puduri mai mare decât în anul 1926. In acea perioadă în Uniunea Sovietică întinderea suprafeţelor cultivate a atins nivelul de dinainte de război, din anul 1913. Producţia globală de cereale care deasemenea atinsese nivelul dinainte de război se ridica la cinci miliarde poduri. Cu toate acestea, cantitatea de cerealemarfă produsă era de două ori mai mică decât în anul 1913. Aceasta se explică prin faptul că după revoluţie au intervenit schimbări esenţiale in structura agriculturii U.R.S.S. Până la revoluţie cea mai mare cantitate de cereale-marfă o dădeau marile gospodării moşiereşti şi marile gospodării chiabureşti. După revoluţie producţia celei mai mari părţi din cereale trecuse de la moşieri şi chiaburi la ţăranii cu gospodării mici şi mijlocii, care s’au dezrobit cu totul de sub jugul moşieresc şi au subminat forţa chiaburimii, căpătând astfel posibilitatea de a-şi îmbunătăţi în mod substanţial situaţia materială. Acesta a fost câştigul hotărîtor obţinut de massele principale ale ţărănimii de pe urma Revoluţiei din Octombrie. Principalii deţinători de cereale-marfăau devenit ţăranii cu gospodării mici şi în primul rând cei mijlocaşi. In urma Revoluţiei din Octombrie Uniunea Sovietică a devenit o ţară a micii gospodării ţărăneşti, iar ţăranul mijlocaş a devenit „figura centrală“ a-agriculturii. Lichidarea gospodăriei moşiereşti, reducerea gospodăriei chiabureşti la mai puţin de o treime, trecerea la mica gospodărie ţărănească au dus la o reducere simţitoare a producţiei de cereale-marfă în comparaţie cu perioada dinainte de război. In acelaş timp marile gospodării, sovhozurile şi colhozurile, care au existat în diferite regiuni ale ţării din primii ani ai puterii sovietice, dădeau cereale-marfă în proporţie de peste 47% din producţia lor globală de cereale. Adică proporţia cerealelor-marfă faţă de producţia globală de cereale era mai ridicată în sovhozuri şi colhozuri decât în gospodăria moşierească dinainte de război. Astfel practica construcţiei colhoznice şi sovhoznice din U.R.S.S. a confirmat în mod convingător teoria marxist-leninistă a superiorităţii marii agriculturi asupra celei mici. In lucrarea sa „Pe frontul cerealelor“ tovarăşul Stalin a făcut o analiză marxistă profundă a greutăţilor în chestiunea cerealelor, a indicat şi a fundamentat din punct de vedere teoretic soluţia pentru a ieşi din situaţia ce s-a creat. Soluţia constă, în primul rând, în trecerea de la gospodăriile ţărăneşti mici, înapoiate şi fărâmiţate, la gospodării colective mari, unite, înzestrate cu maşini, înarmate cu cuceririle ştiinţei şi în stare să producă o cantitate maximă de cerealemarfă. Soluţia constă în trecerea de la gospodăria ţărănească individuală la gospodăria colectivă, la gospodăria socialistă in agricultură. Forţa marii gospodării agricole — a spus tovarăşul Stalin — stă în faptul că această mare gospodărie are posibilitatea să întrebuinţeze maşini, să folosească cuceririle ştiinţei, să folosească îngrăşăminte, să ridice productivitatea muncii şi să dea astfel o foarte mare cantitate de cerealemarfă. Mica gospodărie ţărănească este lipsită de aceste posibilităţi din care cauză este o gospodărie semi-consumătoare, care produce puţină marfă. Soluţia constă, în al doilea rând — a arătat tovarăşul Stalin din lărgirea şi întărirea vechilor sovhozuri, în organizarea şi dezvoltarea unor noi sovhozuri mari. Soluţia constă, în sfârşit, în sporirea sistematică a productivităţii la hectar a gospodăriilor ţărăneşti individuale mici şi mijlocii. Putem şi trebue să sprijinim gospodăria ţărănească individuală mică şi mijlocie — arată marele Stalin — ridicându-i productivitatea la hectar şi atrăgând-o pe făgaşul organizării cooperatiste. Ca rezultat al rezolvării cu succes a acestor trei sarcini, a arătat tovarăşul Stalin, statul avea posibilitatea să dispună peste 3—4 ani de 250—300 milloane poduri de cereale-marfă în plus. In aceeaşi lucrare, tovarăşul Stalin a arătat că trebue menţinut ritmul rapid al dezvoltării industriei căci aceasta permite intensificarea aprovizionării satului cu mărfuri şi în special cu maşini, permite mecanizarea agriculturii şi sporirea producţiei sale de cereale-marfă. Tovarăşul Stalin a avertizat pe oamenii sovietici împotriva pericolului frânării dezvoltării industriei grele. A face din industria uşoară baza industriei ar însemna subminarea întregii industrii, inclusiv industria uşoară, ar însemna părăsirea lozincii industrializării ţării şi transformarea U.R.S.S. într-o anexă a sistemului mondial al economiei capitaliste, înfăptuirea tuturor măsurilor trasate in vederea dezvoltării continue a industriei grele şi rezolvării problemei cerealelor au asigurat înfăptuirea unei alte sarcini importante----sarcina întăririi alianţei dintre muncitori şi ţărani. „Această alianţă, a spus tovarăşul Stalin — e o formă deosebită de alianţă de clasă între clasa muncitoare şi massere muncitoare ale ţărănimii, o alianţă care urmăreşte: a) întărirea poziţiilor clasei muncitoare, b) asigurarea rolului conducător al clasei muncitoare înăuntrul acestei alianţe, c) desfiinţarea claselor şi a societăţii împărţite în clase. Orice alt mod de a înţelege alianţa dintre muncitori şi ţărani înseamnă oportunism, menşevism, eserism, înseamnă orice vreţi, dar nu înseamnă marxism, nu înseamnă leninism". Lucrarea lui I. V. Stalin „Pe frontul cerealelor" a devenit un document-program care a jucat un rol excepţional de mare în construirea socialismului în U.R.S.S. înfăptuirea cu succes a industrializării ţării şi a colectivizării agriculturii a permis Uniunii Sovietice să rezolve problema cerealelor, încă în cursul primului cincinal dinainte de război au fost create în ţară sovhozuri şi colhozuri puternice, înzestrate cu maşini agricole moderne. In anul 1935 recolta globală de cereale a fost de peste cinci miliarde şi jumătate de poduri. In anii următori colhozurile, sovhozurile şi staţiunile de maşini şi tractoare. Înzestrate cu tehnica sovietică înaintată, au mărit din ce în ce mai mult producţia de cereale. In anul 1940, producţia globală de cereale din ţară a atins 7,3 miliarde poduri. Producţia-marfă a agriculturii socialiste depăşise in acea perioadă aproape de două ore nivelul producţiei-marfă a agriculturii din anul 1913. În perioada Marelui Război pentru Apărarea Patriei, colhozurile şi sovhozurile au aprovizionat fără întrerupere armata şi ţara cu grâne şi industria cu materii prime. După acest război care a adus mari pagube agriculturii, în special in regiunile vremelnic cotropite, Statul Sovietic a trebuit să depună mari eforturi pentru refacerea şi dezvoltarea continuă a colhozurilor şi sovhozurilor. Aşa cum a arătat tovarăşul Malencov în Raportul la Congresul al XIX-lea al Partidului, în U.R.S.S. producţia de cereale a fost restabilită in al _________________ treilea an după terminarea războiului, iar în anii următori a înregistrat o creştere concomitent cu creşterea în mare măsură a producţiei de cereale-marfă. In anul 1952 recolte globală de cereale a fost de 8 miliarde de poduri. Aceasta a fost una din cele mai mari victorii ale oamenilor muncii din agricultura socialistă, precum și a întregului popor sovietic. De astă dată caracterul deosebit al rezolvării problemei cerealelor consta în aceea că această problemă a fost rezolvată pe baza modului socialist de producţie. Aşa se şi explică ritmul relativ rapid al restabilirii suprafeţelor cultivate, sporirea productivităţii la hectar şi mărirea producţiei globale la toate culturile agricole. Azi poporul, sovietic poate declera cu mândrie prin cuvintele rostite de G. M. Malencov la Congresul al XIX-lea al Partidului că în U.R.S.S. problema cerealelor, care înainte,era socotită drept cea mai acută și serioasă problemă, a fost rezolvată definitiv și irevocabil. Congresul al XIX-lea al Partidului Comunist alUniunii Sovietice a prevăzut în Directivele cu privire la cel de al cincilea plan cincinal de dezvoltare a U.R.S.S. pe anii 1951—1955, creşterea continuă a producţiei de cereale. Până in anul 1955, recolta globală de cereale va creşte în Uniunea Sovietică cu 40—50 procente. In Directivele Congresului sunt stabilite sarcini concrete în vederea creşterii productivităţii la hectar a culturilor de cereale pentru fiecare din regiunile economice principale din ţară. Aceste sarcini diferenţiate s-au stabilit ţinându-se seama de condiţiile existente în acele regiuni şi de experienţa colhozurilor, sovhozurilor şi staţiunilor de maşini şi tractoare fruntaşe. De pe acum multe gospodării fruntaşe şi mulţi fruntaşi ai agriculturii socialiste obţin recolte mai mari decât cele prevăzute în Directivele Congresului ca recoltă medie pentru zonele respective. Pentru îndeplinirea prevederilor Directivelor Congresului cu privire la mărirea producţiei de cereale există toate condiţiile. In primul rând, creşterea necontenită a industriei socialiste care măreşte din an în an producţia de maşini pentru agricultură, puternica orânduire colhoznică, care a format şi formează maiştri minunaţi ai agriculturii, Eroi ai Muncii Socialiste, care obţin câte 150—200 puduri de cereale la hectar, ştiinţa agrobiologiei micturinistă care ajută colhozurilor şi sovhozurilor să obţină recolte bogate, grija de zi cu zi a partidului comunist şi a guvernului sovietic pentru dezvoltarea agriculturii, pentru ridicarea nivelului de viaţă al ţărănimii şi al întregului popor sovietic. Dezvoltarea puternică şi continuă a producţiei de cereale în U.R.S.S. constitue una din condiţiile importante ale trecerii societăţii socialiste sovietice de la socialism la comunism. 25 ani de la apariţia lucrării lui I. V. Stalin „Pe frontul cerealelor“ N. ANISIMOV Articol scris pentru „Scânteia" SCÂNTEIA Concerte ale Capellei corale de stat „Doina“ a R. S. S. Moldoveneşti Capella corală de Stat „Doina“ a R.S.S. Moldoveneşti a vizitat Sâmbătă oraşul Cluj. In cursul zilei, oaspeţii au făcut o excursie pe dealurile Feleacului, în apropiere de oraşul Cluj şi au vizitat grădina botanică şi mai multe cartiere ale oraşului. Seara, in sala Teatrului Naţional din Cluj, colectivul Capellei corale „Doina" a prezentat un concert în faţa a peste 1.400 spectatori care au aplaudat călduros pe artiştii din R.S.S. Moldovenească. Duminică, Capella corală de Stat „Doina“ din R.S.S. Moldovenească a sosit la Timişoara. In cursul zilei, colectivul Capellei corale de stat „Doina" a vizitat oraşul Timişoara. Seara, peste 1.200 spectatori au avut prilejul să asculte cântecele poporului din R.S.S. Moldovenească şi alte cântece sovietice, precum şi cântece româneşti, în cadrul concertului prezentat de Capella corală „Doina". (Agerpres) Premierea echipelor distinse la concursul organizat de Comitetul orăşenesc Bucureşti al U. T. M. Duminică dimineaţa a avut loc in sala „Filimon Sârbu“ festivitatea premierii echipelor care s-au distins cu ocazia concursului artistic organizat de Comitetul orăşenesc Bucureşti al U.T.M. intre şcolile elementare, medii, profesionale şi institutele de învăţământ superior in cinstea Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru Pace şi Prietenie. Festivitatea a fost deschisă de tov. Gh. Smoleanu, prim secretar al Comitetului orăşenesc al U.T.M., care a arătat că acest concurs a avut ca scop antrenarea în viaţa cultural-artistică a tot mai mulţi tineri şi tinere din şcoli şi facultăţi, îmbogăţirea repertoriilor multor formaţii cu lucrări noi şi valoroase şi ridicarea măestriei artistice a interpreţilor. Din darea de seamă prezentată de tov. Miu. Dobrescu, şeful secţiei de propagandă şi agitaţie a Comitetului orăşenesc U.T.M., a rezultat că numai in faza a II-a raională din cadrul concursului au fost antrenaţi în diferite echipe artistice şi ca recitatori, solişti, aproape 40.000 de studenţi, elevi şi pionieri. S-au evidenţiat cu ocazia acestui concurs echipele artistice ale Universităţii ,,C. I. Partion“, I.S.E.P. „V. I. Lenin“, Liceul de băieţi nr. 2, Şcoala elementară nr. 22 fete, Institutul Politehnic, Şcoala profesională textilă nr. 1, şi altele. Echipele participante la acest concurs au primit câte o diplomă de onoare din partea Comitetului Internaţional de pregătire a Festivalului. Echipelor fruntaşe li s-au acordat premii şi menţiuni, constând din materiale didactice şi sportive, cărţi de literatura, tehnice şi ştiinţifice. (Agerpres) Stratul petrolifer reîncepe o nouă viaţă Dealungul Văii Teleajenului, din pământul bogat în petrol al Boldeştilor, fostele societăţi capitaliste au ..jefuit în trecut, ani îndelungaţi, milioane de tone de ţiţei. Lacomi de câştiguri fabuloase, patronii străini şi băştinaşi ai fostelor societăţi petrolifere „Româno-Americană“, „Astra-Română“, „Unirea“ şi altele au pus sondele să erupă fără oprelişte, aproape „pe liber“ secătuind straturile de gaze, distrugându-le in mod sălbatic. Jaful acesta tâlhăresc a dus la scoaterea timpurie din producţie a numeroase straturi. Reprezentanţii fostelor societăţi capitaliste se pregăteau să declare schela Boldeşti drept „un şantier închis“. Poporul muncitor insă, smulgând principalele mijloace de producţie din mâinile exploatatorilor, a făcut ca schela Boldeşti să cunoască o altă soartă decât aceea pe care i-o hărăziseră societăţile petrolifere capitaliste. Datorită societăţii „Sovrompetrol“, care a pus la dispoziţia şantierului utilajul şi marea experienţă a petroliştilor sovietici, schela Boldeşti a devenit astăzi o schelă fruntaşă pe ţară. O adevărată pădure de sonde a crescut, in anii puterii populare, pe meleagurile Boldeştilor. Straturi noi, bogate în ţiţei, au fost puse în exploatare. Dezvoltarea şi largile perspective care se deschid acestui important şantier petrolifer au pus problema unei exploatări raţionale a bogatelor zăcăminte descoperite în anii din urmă. Cu ajutorul hotărîtor al tehnicienilor şi inginerilor sovietici, la Boldeşti s-au făcut importante studii pentru a se scoate la suprafaţă sute şi sute de mii de tone de ţiţei în plus, peste ceea ce se extrage prin metodele obişnuite de exploatare. Aşa s-a născut aici acţiunea de recuperare secundară a ţiţeiului — acţiune care dă posibilitate să fie scos la suprafaţă peste 60% din ţiţeiul rămas în strat şi care nu mai poate fi extras prin metodele obişnuite de exploatare ca: erupţie, gaz-lift, pompă, etc. Sleirea energiei naturale a stratului, datorită metodelor obişnuite de extracţie, face ca petrolul să se imobilizeze in porii rocilor, devenind un ţiţei „mort“ care nu mai poate fi exploatat cu metodele vechi de lucru. Tehnica sovietică a reuşit să înfrângă insă această inerţie a naturii, creând minunata metodă de recuperare secundară a ţiţeiului. Prin injectarea unei imense cantităţi de apa in zona marginală a stratului de ţiţei, tehnica sovietică a reuşit să refacă energia naturală a stratului, să-l readucă — cum s’ar spune — la viaţă. La Boldeşti studiile pentru aplicarea metodei sovietice de recuperare secundară au fost făcute, pe teren, de specialişti sovietici în frunte cu profesorul A. P. Crâlov, autorul unor importante lucrări de specialitate în problema extracţiei şi exploatării raţionale a ţiţeiului. Pe baza acestor studii a luat fiinţă aci primul Oficiu de recuperare secundară a ţiţeiului din ţară. Oficiul este înzestrat cu o puternică staţie de pompe, care are capacitate să injecteze in straturi imense cantităţi de apă. Apa — depozitată în rezervoare uriaşe — este introdusă in stratul petrolifer printr’o serie de sonde de injecţie. Debitul de apă injectat creşte necontenit. In curând se va putea introduce într’o singură zi, în straturile petro-Ufer© de activ o aanicitate Hermnla cea necesară pentru a asigura aprovizionarea a două oraşe de mărimea Ploeştiului. Această apă dislocă ţiţeiul din strat împingându-l la suprafaţă. „Numai tehnica sovietică poate face asemenea minuni“ — spune adesea mecanicul Rătescu Gheorghe care lucrează la staţia de pompare a apei. Prin aplicarea metodei sovietice de recuperare secundară, la Boldeşti majoritatea sondelor vor continua să erupă până la ultima picătură de ţiţei. Nu mai sunt necesare in mare parte costisitoarele Instalaţii şi conducte de gaz-lift şi pompaj, pe care le întâlnim în toate schelele petrolifere unde exploatarea se face prin metodele obişnuite de recuperare primară a ţiţeiului. Accidentele tehnice şi intervenţiile la sonde — pentru schimbarea pompelor, tubingului, tijelor, etc. — operaţii care în nod curent reduc cu circa 3% debitul de ţiţei al sondelor, vor fi înlăturate. Fiecare tonă de ţiţei extrasă prin erupţie — prelungită de metoda recuperării secundare — este mai ieftină de circa 6 ori şi jumătate decât tona de ţiţei extrasă prin sistemele obişnuite. Minunata metodă sovietică a pus o serie de probleme noi în ceea ce priveşte pregătirea cadrelor. A fost necesar ca sondorii, tehnicienii şi inginerii să-şi însuşească noi cunoştinţe ştiinţifice, şi tehnice pentru a putea aplica cu succes această metodă de exploatare raţională a ţiţeiului. Oamenii au trebuit să înveţe artă de a lucra la aparate cu presiuni mari (presiuni care depăşesc de 3 ori pe cele cu care erau obişnuiţi la manevrarea instalaţiilor de gaz-liftare), să cunoască temeinic geologia petrolului, etc. Inginerii oficiului au urmat o şcoală specială în cadrul Direcţiei Generale a societăţii „Sovrompetrol“, unde au studiat o serie de lucrări de specialitate şi şi-au însuşit cunoştinţe noi. La Boldeşti, întreg colectivul Oficiului, sondorii şi tehnicienii au urmat o şcoală specială de 3 luni unde au învăţat o serie de lucruri noi, specifice muncii după această neîntrecută metodă sovietică. Metoda recuperării secundare a dat putinţa oamenilor să-şi însuşească zi de zi o înaltă calificare tehnică. Tov. Istrate Ion, care înainte era un simplu maistru la intervenţie, este acum brigadier şef şi unul din cei mai buni tehnicieni ai Oficiului. El pregăteşte sondele pentru injecţie, supraveghează operaţia de injectare, etc. Tovarăşii Radu Traian şi Stârceanu Stelian — înainte muncitori necalificaţi — sunt acum ajutori de mecanici şi au dobândit cunoştinţe temeinice pentru a putea repara şi întreţine în bune condiţiuni. instalaţiile mecanice de mari presiuni cu ajutorul cărora apa este injectată in strat. Peste 80% din sondorii Oficiului sunt tineri. Mulţi dintre ei se califică la locul de muncă. Tânărul Pârnuş Matei — deşi are 18 ani — lucrează cu îndemânare la distribuitorul nr. 1 al apei pentru injectare. Tânărul Negrea Dumitru, sondor la o sondă de injecţie, este unul din cei mai pricepuţi muncitori care aplică noua metodă. Pentru realizările lor aceşti tineri au primit, de nenumărate ori, premii în bani. Alături de sondori, cot la cot cu ei, lucrează cu multă tragere de inimă la aplicarea minunatei metode sovietice inginerii Andrei Nicov şi Ion Palanca, conducătorii Oficiului. Ei au reuşit să sporească presiunea de strat la unele sonde cu debit mare şi astfel să le prelungească perioada de erupţie. Datorită aplicării metodei sovietice de recuperare , secundară — puse la îndem A».*, Jki cnluuantn Lx/liiil^a Ou Io LlCct, tCÎlnica cea mai înaintată din lume — la Boldeşti straturile de ţiţei îşi trăiesc a doua viaţă. Imense cantităţi de ţiţei pot fi astfel exploatate şi puse în valoare pentru nevoile mereu crescânde ale economiei noastre naţionale. H. DOLJAN corespondentul „Scânteii“ pentru * regiunea Ploeşti Note bibliografice Ciu Li-bo: „ Satul Huanmaotun — unul din miile de sate chineze eliberate de către vestita Armată a Opta... Pe aici a trecut cândva şi scriitorul Ciu Li-bo, a luptat pentru eliberarea Chinei de sub jugul ocupanţilor străini şi al bandelor gomindaniste. Transformările petrecute în satul chinez după izgonirea duşmanului le-a descris în romanul său „Uraganul“, roman distins cu Premiul Stalin pentru literatură pe anul 1951. Acţiunea cărţii începe în anul 1946 odată cu sosirea în sat a unei brigăzi speciale pentru aplicarea reformei agrare, brigadă formată din vechi luptători în Armata Populară de Eliberare. Ei încep o muncă intensă de lămurire printre argaţi, ţărani săraci şi mijlocaşi. Conducătorul brigăzii, comunistul Siao Sian, transformă brigada într’un focar de luminare şi ridicare a masselor asuprite. Membrii brigăzii merg din casă în casă, din om un om, organizează convorbiri în care se discută atât situaţia politică generală cât mai ales drepturile ţăranilor muncitori asupra pământului pe care-l muncesc şi pe care îl stăpâneau încă moşierii şi bogătaşii. Pentru a educa şi mobiliza masseie de ţărani muncitori Siao Sian organizează şi în Huanmaotun „Uniunea sătească“, organizaţie democratică a ţăranilor muncitori, condusă de partid. In pagini emoţionante, cartea ne înfăţişează cum din rândurile acestei organizaţii, se ridică adevăraţi luptători ca Bai-Iui-san, Go Tiuan-hai şi alţi ţărani săraci. Moşierul Han Lao-liu e judecat pentru fărădelegile sale. Pământul lui este Împărţit argaţilor şi ţăranilor săraci, averea îi este confiscată, iar conacul, devenit bun al poporului muncitor, este transformat în sediu al „Uniunii săteşti". După izgonirea moşierului Han Lao-Jiu, lupta continuă împotriva altor duşmani ai poporului, ca Du Inimă de Aur, Jan Hrăpăreţul, Cian Fuin, fost cârciumar, strecurat până la cârma „Uniunii săteşti“. Ţârănii muncitori, organizaţi în „Uniunea sătească”, descoperă depozite de arme pe care duşmanii nădăjduiau să le întrebuinţeze împotriva puterii populare. In acelaş timp, ţărănimea muncitoare din Huanmaotun apără satul împotriva atacului unei bande de vechi trădători, aflaţi in slujba ocupanţilor japonezi şi apoi a reacţionarilor gomindanişti. Romanul arată cum, după sfărâmarea relaţiilor feudale, puterea populară trece la noi măsuri democratice. O viaţă din ce in ce mai luminoasă se deschide in faţa ţărănimii muncitoare dun Huanmaotun. Ciu Li-bo prezintă o întreagă galerie de tipuri ale satului chinez in plină transformare revoluţionară. Alături de Siao Sian, luptător neînfricat şi dârz, la fel de viu trăesc în paginile cărţii Go Tiuan-hai, fostul argat din care partidul a făurit un luptător conştient pentru cauza poporului chinez, eroul Ciao-Iui-lin, care-şi dă viaţa în luptă împotriva bandelor gomindaniste sau bătrânul căruţaş Sun, glumeţ, cam lăudăros, dar om devotat cu trup şi suflet puterii populare, împreună cu ţăranii muncitori care luptă în rândurile „Uniunii săteşti” se ridică soţiile şi surorile lor, în trecut neluate în seamă şi ţinute in ignoranţă . Dasaota, soţia lui Bai Iui-şan, devine o adevărată agitatoare, ducând cu înflăcărare în masse cuvântul partidului. Au trecut şase luni... Brigada specială condusă de Siao Sian şi-a îndeplinit misiunea. Puterea populară s’a instaurat şi s'a consolidat în sat. Siao Sian poate raporta cu mândrie partidului rezultatul muncii sale. Dar lupta nu s'a sfârşit. Cartea se termină într’o, perioadă când bandele gomindaniste se mai aflau Încă pe teritoriul continental al Chinei. Autorul ne arată cum, alături de întreg poporul chinez, ţăranii muncitori din Huanmaotun se pregătesc cu hotărîre să lupte pentru deplina eliberare a patriei. Recunoştinţa faţă de Partidul Comunist, faţă de Mao Tze-dun, se manifestă prin avântul cu care ei, foşti argaţi, acum, oameni liberi se înscriu voluntari In rândurile Armatei populare de Eliberare. Odată cu plecarea brigăzii speciale pentru aplicarea reformei agrare, din satul Huanmaotun pleacă şi un detaşament de voluntari, în frunte cu Go Tiuan-hai. Cartea se termină cu perspectiva luminoasă a vieţii fericite pe care şi-o costruesc ţăranii muncitori din Huanmaotun „Acum suntem încă săraci şi nu putem munci pământul decât cu cai - spune Simu Sian. Va veni însă ziua când vom începe să-l lucrăm cu tractoarele, cum face marea noastră vecină, sora noastră cea mare, Uniunea Sovietică“. Ciu Li-bo, ca şi alţi scriitori chinezi a participat alături de ţărani în luptele dd° eliberare şi pentru reforma agrară. Pe baza acestei bogate experienţe, scriitorul a creat una din cele mai bune opere ale literaturii chineze, larg cunoscută şi preţuită şi dincolo de graniţele R. p Chineze. Oamenii muncii din ţara noastră citesc cartea lui, Ciu Li-bo cu un mare interes. In paginile acestui, roman — a cărui traducere in limba română a apărut in Editura de Stat pentru Literatură şi Artă — ni se dezvălue, cu o deosebită forţă artistică frumuseţea şi bogăţia vieţii noi pe care şi-o construeşte astăzi marele popor chine-» munca şi lupta lui pentru înflorirea patriei.’ pentru biruinţa păcii. ’ V. GAFIŢA ROMAN DISTINS CU PREMIUL STALIN PENTRU LITERATURĂ PE ANUL 1951 if?. im