Scȃnteia, iunie 1953 (Anul 22, nr. 2676-2700)

1953-06-02 / nr. 2676

Pag. 2 Pentru îmbunătăţirea calităţii produselor industriei electrotehnice­ ­ r In zalele de 24—28 Aprilie a avut loc în Capitală conferinţa pe ţară pentru Im- Jjum­ătâţiirea calităţii produselor electro­tehnice, orgianizată de Ministerul Energiei­­Electrice­ şi Industriei Electrotehnice. La această conferinţă au luat parte muncitori,­­stahanoviş­ti, tehnicieni şi ingineri din ra­mura industriei electrotehnice, precum şi ■numeroşi de­legaţi din alte ramuri indus­triale care folosesc maşini şi aparataje e­­lectrice. Prin eforturile muncitorilor, tehnicieni­lor şi inginerilor, cu ajutorul frăţesc pri­mit din partea Uniunii Sovietice, în ţara noastră au fost constmite fabrici noi ca,­­de pildă, „Electro Putere“, „Dinamo“, fr.Electro-Miotor“, „Electro-Aparataj“ şi felfele, care produc maşini electrice, apa­­rataj de înaltă, şi joasă tensiune, etc. Vo­­lumul producţ­iei a crescut de 11,8 ori în 1­952 faţă de anul 1948, iar în primul tri­mestru al acestui an producţia a sporit cu 64 la sută faţă d­e producţia anului 1950. Crearea industriei electrotehnice consti- tue un mare succes al regimului de de­mocraţie populară, al clasei noastre mun­citoare, care­­ înfăptueşte cu succes, sub conducerea înţeleaptă a partidului ei, po­litica lentpist-stalinistă d­e industrializare socialistă ,a ţării. An de ani datorită creşterii neîn­cetate a nivelului tehnic-profesional al muncitorilor şi tehnicienilor, industria noastră electrotehnică a obţinut succese însemnate pe linia îmbu­nătăţirii calităţii produselor, a lărgirii sortimentelor. Nu­meroase întreprinderi din această ramură au reuşit să producă marşunt, utilaj şi piese de precizie de un înalt nivel tehnic şi ca­litativ. Industria electrotehnică produce astăzi­­transformatori de 10.000 kVA pentru ten­siuni până la 60 kV, locomotive electrice pentru industria minieră, motoare electrice fie curent alternativ de putere până la­­1000 kW, motoare electrice de curent con­tinuu pentru tracţiune, generatori de cu­rent alternativ, întrerupători în ulei de 35 kV, separatori până la 110 kV, aparataj automat de joasă tensiune, aparate elec­trice de măsură, conductori şi cabluri de iroasă şi înaltă tensiune etc. — maşini şi aparataje necesare Înfăptuirii măreţului plan de electrificare a ţării. O largă dezvoltare au luat întreprinde­rile producătoare de maşini, transforma­tori şi aparataj electric în scopul satisfa­cerii nevoilor producţiei celor mai impor­tante sectoare din cadrul economiei noas­tre naţionale ca, de pildă, sectoarele side­rurgic, metalurgic, carbonifer, petrolifer, energetic şi al materialelor de construc­ţii. Din 1951 până astăzi au fost intro­duse în fabricaţie peste 250 produse noi dintre care peste 20 în primul trimestru­­el acestui an. Un accent deosebit s’a pus pe produ­­­cerea de utilaj greu. Astfel, in timp ce în 1949 cel mai puternic motor de curent alternativ era de 100 kW, astăzi se pro­duc motoare asincrone trifazice de 1000 kW, iar de la transformatorii de 750 kVA la tensiunea de 25 kV fabricaţi în 1949 s-a ajuns la fabricarea de transformatori­­de 10.000 kVA la tensiunea de 60 kV. In acelaş timp industria electrotehnică fabrică o serie de produse de larg consum şi uz casnic, contribuind si pe această cale a ridicarea nivelului de trai material şi­icultural al celor ce muncesc. Din dezbaterile conferinţei a reieşit că succesele obţinute până acum In lupta pen­tru îmbunătăţirea calităţii produselor elec­trotehnice nu sunt încă pe măsura posibili­tăţilor ce s’au creat întreprinderilor aces­tui sector. Intre Institutele de proiectare Minis­terul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice şi întreprinderile benefi­ciare nu a existat întotdeauna o strânsă colaborare. Acest lucru a dus, în unele cazuri, la alegerea necorespunzătoare a tipului constructiv de maşini şi aparate. Aşa, de pildă, tipul electrocarului fabricat la întreprinderea „Electro-Putere“ nu a dat toate rezultatele dorite în producţie deoarece,la proiectarea lui, s-a ales un mo­del învechit, fără a i se face modificările necesare. De asemenea, din cauza lipsei de colaborare între întreprinderile electroteh­nice şi întreprinderile beneficiare, unele produse electrotehnice s-au comportat ne­satisfăcător în producţie, Direcţia Generală a Industriei Electro­tehnice nu a depus eforturi suficiente in ceea ce priveşte fabricarea de utilaje com­plecte şi de bună calitate. Unele maşini electrice au o calitate ne­­corespunzătoare datorită faptului că nu a fost urmărită îndeaproape îmbunătăţirea calităţii izolaţiei lor. Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice, Mi­nisterul Industriei Uşoare şi Institutele de Cercetări s-au preocupat în măsură insu­ficientă de rezolvarea acestei probleme. In cadrul conferinţei, colectivul între­prinderii „Electro-Aparataj“ a fost serios criticat pentru lipsa de răspundere cu care livrează unele produse. Ministerul Energiei Electrice şi Indu­striei Electrotehnice, neţinând întotdeauna seama de necesităţile crescânde de apa­rataj şi maşini ale industriei, nu a pre­văzut în planul de producţie o serie de sortimente deosebit de necesare industriei. Astfel, din producţia industriei electro­tehnice lipsesc motoarele asincrone trifa­zice antigrizutoase cu siguranţă mărită, cuptoare electrice pentru tratamente ter­mice, relee de protecţie, etc. De asemenea, ministerul nu a asigurat decât în mică măsură fabricarea aparata­­jului electric necesar automatizării şi con­trolului electric al funcţionării agrega­telor. Pe lângă deficienţele existente în unele întreprinderi electrotehnice, muncitorii, tehnicienii şi inginerii din această ramură întâmpină uneori greutăţi serioase în lupta pe care o desfăşoară pentru îmbunătăţirea calităţii produselor din cauza materiale­lor şi materiilor prime necorespunzătoare primite de la întreprinderile din alte ra­muri. Aşa, de exemplu, sârma „coardă de pian“ folosită la construcţia aparatajului electric — fabricată la întreprinderile „In­dustria Sârmei“, şi la alte întreprinderi — este uneori de calitate necorespunză­toare. Ţeava pentru transformatori, pro­dusă de colectivul uzinelor „Republica“, fără respectarea prescripţiilor STAS, creează de asemenea greutăţi mari colecti­vului întreprinderii „Electro-Putere“. In urma dezbaterilor ample, conferinţa a luat o serie de hotărîri concrete în le­gătură cu îmbunătăţirea calităţii produ­selor și lărgirea sortimentelor electroteh­nice. Hotărîrile se referă la organizarea unei colaborări permanente între institu­tele de proiectare pe de o parte și întreprin­derile beneficiare, Ministerul Energiei Electrice și Industriei Electrotehnice și întreprinderile de sub conducerea sa pe de altă parte. S-a luat deasemenea hotărîrea ca Direcţia Generală a Industriei Electro­tehnice şi întreprinderile electrotehnice să întreprindă o acţiune de îmbunătăţire a calităţii produselor, acţiune în care să fie atrase cele mai largi masse de muncitori, tehnicieni şi ingineri din această ramură. Pentru a se asigura îmbunătăţirea unora dintre materiile prime furnizate de alte sectoare industriei electrotehnice ca, de pildă, tablă silietoasa, fire de ţesătură din sticlă etc., conferinţa a recomandat mini­sterelor respective să pună un studiu şi să rezolve cât mai grabnic aceste pro­bleme. Conferinţa a adus o contribuţie în­semnată la rezolvarea multor probleme privind îmbunătăţirea calităţii produselor şi lărgirea sortimentelor electrotehnice. Trebue arătat însă că ea a avut şi o serie de lipsuri. Conferinţa ar fi putut da rezul­tate şi mai însemnate dacă problema cali­tăţii produselor ar fi fost legată mai strâns de problema întrecerii socialiste, de stimularea iniţiativei creatoare a masselor. La consfătuire numărul stahanoviştilor şi al fruntaşilor în producţie a fost relativ restrâns, iar participarea lor la discuţii a fost de asemenea, în general, redusă. Experienţa arată că în întrecerea socia­listă numeroşi stahanovişti şi fruntaşi în producţie, aplicând metodele înaintate de lucru, introducând tehnologia nouă în pro­cesul de producţie, au adus o contribuţie serioasă la îmbunătăţirea calităţii produ­selor. Ar fi fost bine dacă în cadrul con­sfătuirii s’ar fi pus accentul şi pe însu­şirea şi extinderea metodelor pozitive de muncă ale unor stahanovişti sau fruntaşi în producţie care au realizat succese deo­sebite in lupta pentru îmbunătăţirea cali­tăţii produselor. Problema îmbunătăţirii calităţii produ­selor trebue să constitue o sarcină de răs­pundere deosebită a organizaţiilor de par­tid. Comuniştii au datoria de a educa pe fiecare om al muncii în parte în spiritul intransigenţei faţă de cei ce îşi permit să dea produse de proastă calitate, faţă de cei care, prin atitudinea lor de nepăsare, aduc serioase pagube economiei noastre naţionale. Organele sindicale şi conducerile admi­nistrative trebue să desfăşoare, sub îndru­marea organizaţiilor de partid, o activitate susţinută în vederea ridicării nivelului teh­­nico-profesional al muncitorilor, să întă­rească rolul maiştrilor — organizatori ne­mijlociţi ai procesului de producţie în fie­care secţie şi­ atelier în parte — pentru ridicarea calităţii produselor electroteh­nice. Ministerul şi conducerile întreprinde­rilor electrotehnice au datoria să exami­neze temeinic concluziile conferinţei şi, în lumina acestora, să ia măsuri concrete pentru lichidarea lipsurilor, în vederea îmbunătăţirii necontenite a calităţii maşi­nilor şi aparatajului electric pe care îl fabrică. Pentru fiecare conducător de întreprin­dere, pentru fiecare muncitor şi tehnician în parte îndeplinirea sarcinilor măreţe ale planului de electrificare a ţării constitue o mana autone patiotica. A. SANDESCU I Cu 25 ani în fermă, în ziua de 2 iunie 1928, ziarul­­„Pravda“ a publicat ,sub titlul „Pe fron­tul cerealelor" - con­vorbirea tovarăşului­­Stalin cu studenţii Institutului „Profe­­sura Roşie“, ai A­­­cademiei comuniste­­şi al Universităţi­­i,,Sverdlov“. La această convorbire tova­­­răşul Stalin a răspuns unor chestiuni ex­trem de actuale pe atunci ale construcţiei Socialiste în U.R.S.S. — în particular la­­chestiunea rezolvării problemei cerealelor. Producţia de cereale a fost întotdeauna în centrul atenţiei Statului Sovietic. Con­­tb­ucătorii Partidului Comunist şi ai po­porului sovietic, V. I. Lenin şi I. V. Stalin ne-au învăţat din primele zile ale puterii sovietice că lupta pentru cereale este o problemă esenţială a luptei pentru socia­lism. Tovarăşul Stalin a arătat de nenu­mărate ori că problema cerealelor este :Veriga de bază a agriculturii, cheia pen­tru rezolvarea tuturor problemelor produc­ţiei agricole. In decursul unui Întreg şir de ani de­­construcţie socialistă problema cerealelor în U.R S.S. rămăsese o problemă acută şi serioasă. Ea a apărut in perioada indus­trializării ţării, când sporise mult cererea­­de cereale-marfă din partea oraşelor şi centrelor industriale în creştere. Cele mai mari greutăţi în privinţa cerea­lelor au fost resimţite în anii 1928 şi 1929. „La baza greutăţilor noastre în problema cerealelor — a arătat tovarăşul Stalin în convorbirea cu studenţii, „­stă faptul că producţia de cereale-marfă creşte la noi mai încet decât cererea de cereale“. Greutăţile s’au ivit pe frontul cereale­lor, cu toate că statul dispunea pe atunci de o cantitate de cereale mult mai mare decât în anii precedenţi. La 1 Aprilie 1928, stocul de cereale existent pentru consumul intern a fost cu 100.000.000 de puduri mai mare decât cu un an în urmă şi cu 230.000.000 de puduri mai mare decât în anul 1926. In acea perioadă în Uniunea Sovietică întinderea suprafeţelor cultivate a atins nivelul de dinainte de război, din anul 1913. Producţia globală de cereale care deasemenea atinsese nivelul dinainte de război se ridica la cinci miliarde poduri. Cu toate acestea, cantitatea de cereale­­marfă produsă era de două ori mai mică decât în anul 1913. Aceasta se explică prin faptul că după revoluţie au interve­nit schimbări esenţiale in structura agri­culturii U.R.S.S. Până la revoluţie cea mai mare canti­tate de cereale-marfă o dădeau marile gos­podării moşiereşti şi marile gospodării chiabureşti. După revoluţie producţia celei mai mari părţi din cereale trecuse de la moşieri şi chiaburi la ţăranii cu gospo­dării mici şi mijlocii, care s’au dezrobit cu totul de sub jugul moşieresc şi au submi­nat forţa chiaburimii, căpătând astfel po­sibilitatea de a-şi îmbunătăţi în mod sub­stanţial situaţia materială. Acesta a fost câştigul hotărîtor obţinut de mass­ele prin­cipale ale ţărănimii de pe urma Revolu­ţiei din Octombrie. Principalii deţinători de cereale-marfă­­au devenit ţăranii cu gospodării mici şi în primul rând cei mijlocaşi. In urma Re­voluţiei din Octombrie Uniunea Sovietică a devenit o ţară a micii gospodării ţără­neşti, iar ţăranul mijlocaş a devenit „figura centrală“ a­­-­­agriculturii. Lichidarea gospodăriei moşiereşti, re­ducerea gospodăriei chiabureşti la mai pu­ţin de o treime, trecerea la mica gospodă­rie ţărănească au dus la o reducere sim­ţitoare a producţiei de cereale-marfă în comparaţie cu perioada dinainte de război. In acelaş timp marile gospodării, sov­hozurile şi colhozurile, care au existat în diferite regiuni ale ţării din primii ani ai puterii sovietice, dădeau cereale-marfă în proporţie de peste 47% din producţia lor globală de cereale. Adică proporţia cerea­­lelor-marfă faţă de producţia globală de cereale era mai ridicată în sovhozuri şi colhozuri decât în gospodăria moşie­rească dinainte de război. Astfel prac­tica construcţiei colhoznice şi sovhoznice din U.R.S.S. a confirmat în mod convingă­tor teoria marxist-leninistă a superiorităţii marii agriculturi asupra celei mici. In lucrarea sa „Pe frontul cerealelor“ tovarăşul Stalin a făcut o analiză marxistă profundă a greutăţilor în chestiunea cerea­lelor, a indicat şi a fundamentat din punct de vedere teoretic soluţia pentru a ieşi din situaţia ce s-a creat. Soluţia constă, în primul rând, în tre­cerea de la gospodăriile ţărăneşti mici, îna­poiate şi fărâmiţate, la gospodării colec­tive mari, unite, înzestrate cu maşini, înar­mate cu cuceririle ştiinţei şi în stare să producă o cantitate maximă de cereale­­marfă. Soluţia constă în trecerea de la gos­podăria ţărănească individuală la gospo­dăria colectivă, la gospodăria socialistă in agricultură. Forţa marii gospodării agricole — a spus tovarăşul Stalin — stă în faptul că această mare gospodărie are posibilitatea să întrebuinţeze maşini, să folosească cu­ceririle ştiinţei, să folosească îngrăşăminte, să ridice productivitatea muncii şi să dea astfel o­ foarte mare cantitate de cereale­­marfă. Mica gospodărie ţărănească este lipsită de aceste posibilităţi din care cauză este o gospodărie semi-consumătoare, care produce puţină marfă. Soluţia constă, în al doilea rând — a arătat tovarăşul Stalin d­in lărgirea şi întărirea vechilor sovhozuri, în organiza­rea şi dezvoltarea unor noi sovhozuri mari. Soluţia constă, în sfârşit, în sporirea sis­tematică a productivităţii la hectar a gos­podăriilor ţărăneşti individuale mici şi mij­locii. Putem şi trebue să sprijinim gospo­dăria ţărănească individuală mică şi mij­­locie — arată marele Stalin — ridicându-i productivitatea la hectar şi atrăgând-o pe făgaşul organizării cooperatiste. Ca rezultat al rezolvării cu succes a acestor trei sarcini, a arătat tovarăşul Stalin, statul avea posibilitatea să dispună peste 3—4 ani de 250—300 mil­loane­ po­duri de cereale-marfă în plus. In aceeaşi lucrare, tovarăşul Stalin a arătat că trebue men­ţinut ritmul rapid al­­ dezvoltării industriei căci aceasta per­mite intensificarea aprovizionării satului cu mărfuri şi în special cu maşini, per­mite mecanizarea agriculturii şi sporirea producţiei sale de cereale-marfă. Tovarăşul Stalin a avertizat pe oamenii sovietici împotriva pericolului frânării dezvoltării industriei grele. A face din industria uşoară baza industriei ar­ însemna submi­narea întregii industrii, inclusiv industria uşoară, ar însemna părăsirea lozincii in­dustrializării ţării şi transformarea U.R.S.S. într-o anexă a sistemului mondial al economiei capitaliste, înfăptuirea tuturor măsurilor trasate in vederea dezvoltării continue a industriei grele şi rezolvării problemei cerealelor au asigurat înfăptuirea unei alte sarcini im­portante----sarcina întăririi alianţei dintre muncitori şi ţărani. „Această alianţă,­­ a spus tovarăşul Stalin — e o formă deose­bită de alianţă de clasă între clasa mun­citoare şi massere muncitoare ale ţără­nimii, o alianţă care urmăreşte: a) întări­rea poziţiilor clasei muncitoare, b) asigu­rarea rolului conducător al clasei munci­toare înăuntrul acestei alianţe, c) desfiin­ţarea claselor şi a societăţii împărţite în clase. Orice alt mod de a înţelege alianţa dintre muncitori şi ţărani înseamnă opor­tunism, menşevism, eserism,­­ înseamnă orice vreţi, dar nu înseamnă marxism, nu înseamnă leninism". Lucrarea lui I. V. Stalin „Pe frontul cerealelor" a devenit un document-pro­gram care a jucat un rol excepţional de mare în construirea socialismului în U.R.S.S. înfăptuirea cu suc­ces a indus­trializării ţării şi a colectivizării agricul­turii a permis Uniunii Sovietice să re­zolve problema cerealelor, încă în cursul primului cincinal dinainte de război au­ fost create în ţară sovhozuri şi colhozuri puternice, înzestrate cu maşini­ agricole moderne. In anul 1935 recolta globală de cereale a fost de peste cinci miliarde şi jumătate de poduri. In anii următori colhozurile, sovhozu­rile şi staţiunile de maşini şi tractoare. În­zestrate cu tehnica sovietică înaintată, au mărit din ce în ce mai mult producţia de cereale. In anul 1940, producţia globală de ce­reale din ţară a atins 7,3 miliarde poduri. Producţia-marfă a agriculturii socialiste depăşise in acea perioadă aproape de două ore nivelul producţiei-marfă a agriculturii din anul 1913. În perioada Marelui Război pentru Apă­rarea Patriei, colhozurile şi sovhozurile au aprovizionat fără întrerupere armata şi ţara cu grâne şi industria cu materii prime. După acest război care a adus mari pa­gube agriculturii, în special in regiunile vremelnic cotropite, Statul Sovietic a tre­buit să depună mari eforturi pentru refa­cerea şi dezvoltarea continuă a colhozu­rilor şi sovhozurilor. Aşa cum a arătat tovarăşul Malencov în Raportul la Congre­sul al XIX-lea al Par­tidului, în U.R.S.S. producţia de cereale a fost restabilită in al _________________ treilea an după termi­narea războiului, iar în anii următori a înregistrat o creştere concomitent cu creşterea în mare măsură a producţiei de cereale-marfă. In anul 1952 recolte globală de cereale a fost de 8 miliarde de poduri. Aceasta a fost una din cele mai mari vic­torii ale oamenilor muncii din agricultura socialistă, precum și a întregului popor sovietic. De astă dată caracterul deosebit al re­zolvării problemei cerealelor consta în aceea că această problemă a fost rezolvată pe baza modului socialist de producţie. Aşa se şi explică ritmul relativ rapid al restabilirii suprafeţelor cultivate, sporirea productivităţii la hectar şi mărirea pro­ducţiei globale la toate culturile agricole. Azi poporul, sovietic poate decl­­era cu mândrie prin cuvintele rostite de G. M. Malencov la Congresul al XIX-lea al Parti­dului că în U.R.S.S. problema cerealelor, care înainte,era socotită drept cea mai acută și serioasă problemă, a fost rezolvată definitiv și irevocabil. Congresul al XIX-lea al Partidului Co­munist al­­Uniunii Sovietice a prevăzut în Directivele cu privire la cel de al cincilea plan cincinal de dezvoltare a U.R.S.S. pe anii 1951—1955, creşterea continuă a pro­ducţiei de cereale. Până in anul 1955, re­colta globală de cereale va creşte în Uniu­nea Sovietică cu 40—50 procente. In Di­rectivele Congresului sunt stabilite sarcini concrete în vederea creşterii productivită­ţii la hectar a culturilor de cereale pentru fiecare din regiunile economice principale din ţară. Aceste sarcini diferenţiate s-au stabilit ţinându-se seama de condiţiile exis­tente în acele regiuni şi de experienţa col­hozurilor, sovhozurilor şi staţiunilor de ma­şini şi tractoare fruntaşe. De pe acum multe gospodării fruntaşe şi mulţi fruntaşi ai agriculturii socialiste obţin recolte mai mari decât cele prevăzute în Directivele Congresului ca recoltă medie pentru zonele respective. Pentru îndeplinirea prevederilor Direc­tivelor Congresului cu privire la mări­rea producţiei de cereale există toate condiţiile. In primul rând, creşterea necon­tenită a industriei socialiste care mă­reşte din an în an producţia de maşini pentru agricultură, puternica orânduire colhoznică, care a format şi formează mai­ştri minunaţi ai agriculturii, Eroi ai Muncii Socialiste, care obţin câte 150—200 puduri de cereale la hectar, ştiinţa agrobiologiei micturinistă care ajută colhozurilor şi sov­hozurilor să obţină recolte bogate, grija de zi cu zi a partidului comunist şi a gu­vernului sovietic pentru dezvoltarea agri­culturii, pentru ridicarea nivelului de viaţă al ţărănimii şi al întregului popor sovietic. Dezvoltarea puternică şi continuă a pro­ducţiei de cereale în U.R.S.S. constitue una din condiţiile importante ale trecerii societăţii socialiste sovietice de la socia­lism la comunism. 25 ani de la apariţia lucrării lui I. V. Stalin „Pe frontul cerealelor“ N. ANISIMOV Articol scris pentru „Scânteia" SCÂNTEIA Concerte ale Capellei corale de stat „Doina“ a R. S. S. Moldoveneşti Capella corală de Stat „Doina“ a R.S.S. Moldoveneşti a vizitat Sâmbătă oraşul Cluj. In cursul zilei, oaspeţii au făcut o excursie pe dealurile Feleacului, în apro­piere de oraşul Cluj şi au vizitat grădina botanică şi mai multe cartiere ale ora­şului. Seara, in sala Teatrului Naţional din Cluj, colectivul Capellei corale „Doina" a prezentat un concert în faţa a peste 1.400 spectatori care au aplaudat călduros pe ar­tiştii din R.S.S. Moldovenească. Duminică, Capella corală de Stat „Doina“ din R.S.S. Moldovenească a sosit la Timişoara. In cursul zilei, colectivul Capellei co­rale de stat „Doina" a vizitat oraşul Ti­mişoara. Seara, peste 1.200 spectatori au avut prilejul să asculte cântecele poporului din R.S.S. Moldovenească şi alte cântece sovietice, precum şi cântece româneşti, în cadrul concertului prezentat de Capella co­rală „Doina". (Agerpres) Premierea echipelor distinse la concursul organizat de Comitetul orăşenesc Bucureşti al U. T. M. Duminică dimineaţa a avut loc in sala „Filimon Sârbu“ festivitatea premierii echipelor care s-au distins cu ocazia con­cursului artistic organizat de Comitetul orăşenesc Bucureşti al U.T.M. intre şco­lile elementare, medii, profesionale şi in­stitutele de învăţământ superior in cinstea Festivalului Mondial al Tineretului şi Stu­denţilor pentru Pace şi Prietenie. Festivitatea a fost deschisă de tov. Gh. Smoleanu, prim secretar al Comitetului orăşenesc al U.T.M., care a arătat că acest concurs a avut ca scop antrenarea în viaţa cultural-artistică a tot mai mulţi tineri şi tinere din şcoli şi facultăţi, îmbogăţirea repertoriilor multor formaţii cu lucrări noi şi valoroase şi ridicarea măestriei ar­tistice a interpreţilor. Din darea de seamă prezentată de tov. Miu. Dobrescu, şeful secţiei de propagandă şi agitaţie a Comitetului orăşenesc U.T.M., a rezultat că numai in faza a II-a raională din cadrul concursului au fost antrenaţi în diferite echipe artistice şi ca recitatori, solişti, aproape 40.000 de studenţi, elevi şi pionieri. S-au evidenţiat cu ocazia acestui con­curs echipele artistice ale Universităţii ,,C. I. Partion“, I.S.E.P. „V. I. Lenin“, Liceul de băieţi nr. 2, Şcoala elementară nr. 22 fete, Institutul Politehnic, Şcoala profesională textilă nr. 1, şi altele. Echipele participante la acest concurs au primit câte o diplomă de onoare din partea Comitetului Internaţional de pregă­tire a Festivalului. Echipelor fruntaşe li s-au acordat premii şi menţiuni, constând din materiale didactice şi sportive, cărţi de literatura, tehnice şi ştiinţifice. (Agerpres) Stratul petrolifer reîncepe o nouă viaţă Dealungul Văii Teleajenului, din pă­mântul bogat în petrol al Boldeştilor, fostele societăţi capitaliste au ..jefuit în trecut, ani îndelungaţi, milioane de tone de ţiţei. Lacomi de câştiguri fabuloase, patronii străini şi băştinaşi ai fostelor so­cietăţi petrolifere „Româno-Americană“, „Astra-Română“, „Unirea“ şi altele au pus sondele să erupă fără oprelişte, aproape „pe liber“ secătuind straturile de gaze, distrugându-le in mod sălbatic. Jaful acesta tâlhăresc a dus la scoaterea timpurie din producţie a numeroase straturi. Reprezen­tanţii fostelor societăţi capitaliste se pregă­teau să declare schela Boldeşti drept „un şantier închis“. Poporul muncitor insă, smulgând prin­cipalele mijloace de producţie din mâinile exploatatorilor, a făcut ca schela Boldeşti să cunoască o altă soartă decât aceea pe care i-o hărăziseră societăţile petrolifere capitaliste. Datorită societăţii „Sovrom­­petrol“, care a pus la dispoziţia şantierului utilajul şi marea experienţă a petroliştilor sovietici, schela Boldeşti a devenit astăzi o schelă fruntaşă pe ţară. O adevărată pădure de sonde a crescut, in anii puterii populare, pe meleagurile Boldeştilor. Stra­turi noi, bogate în ţiţei, au fost puse în exploatare. Dezvoltarea şi largile perspective care se deschid acestui important şantier petro­lifer au pus problema unei exploatări raţio­nale a bogatelor zăcăminte descoperite în anii din urmă. Cu ajutorul hotărîtor al tehnicienilor şi inginerilor sovietici, la Boldeşti s-au făcut importante studii pen­tru a se scoate la suprafaţă sute şi sute de mii de tone de ţiţei în plus, peste ceea ce se extrage prin metodele obişnuite de exploatare. Aşa s-a născut aici acţiunea de recuperare secundară a ţiţeiului — ac­ţiune care dă posibilitate să fie scos la suprafaţă peste 60% din ţiţeiul rămas în strat şi care nu mai poate fi extras prin metodele obişnuite de exploatare ca: erupţie, gaz-lift, pompă, etc. Sleirea energiei naturale a stratului, datorită metodelor obişnuite de extracţie, face ca petrolul să se imobilizeze in porii rocilor, devenind un ţiţei „mort“ care nu mai poate fi exploatat cu metodele vechi de lucru. Tehnica sovietică a reuşit să în­frângă insă această inerţie a naturii, creând minunata metodă de recuperare secundară a ţiţeiului. Prin injectarea unei imense cantităţi de apa in zona marginală a stra­tului de ţiţei, tehnica sovietică a reuşit să refacă energia naturală a stratului, să-l readucă — cum s’ar spune — la viaţă. La Boldeşti studiile pentru aplicarea metodei sovietice de recuperare secundară au fost făcute, pe teren, de specialişti so­vietici în frunte cu profesorul A. P. Crâ­­lov, autorul unor importante lucrări de specialitate în problema extracţiei şi ex­ploatării raţionale a ţiţeiului. Pe baza acestor studii a luat fiinţă aci primul Oficiu de recuperare secundară a ţiţeiului din ţară. Oficiul este înzestrat cu o puternică staţie de pompe, care are capacitate să injecteze in straturi imense cantităţi de apă. Apa — depozitată în re­zervoare uriaşe — este introdusă in stra­tul petrolifer printr’o serie de sonde de injecţie. Debitul de apă injectat creşte necontenit. In curând se va putea intro­duce într’o singură zi, în straturile petro-Ufer© de activ o aanicitate He­­rmnla cea necesară pentru a asigura aprovizio­narea a două oraşe de mărimea Ploeştiu­­lui. Această apă dislocă ţiţeiul din strat împingându-l la suprafaţă. „Numai tehnica sovietică poate face asemenea minuni“ — spune adesea meca­nicul Rătescu Gheorghe care lucrează la staţia de pompare a apei. Prin aplicarea metodei sovietice de re­cuperare secundară, la Boldeşti majorita­tea sondelor vor continua să erupă până la ultima picătură de ţiţei. Nu mai sunt necesare in mare parte costisitoarele Instalaţii şi conducte­­ de gaz-lift şi pompaj, pe care le întâlnim în toate schelele petrolifere unde exploatarea se face prin metodele obişnuite de recuperare primară a ţiţeiului. Accidentele tehnice şi intervenţiile la sonde — pentru schimbarea­­ pompelor, tubingului, tijelor, etc. — ope­raţii care în n­od curent reduc cu circa 3% debitul de ţiţei al sondelor, vor fi înlăturate. Fiecare tonă de ţiţei extrasă prin erupţie — prelungită de met­­oda recuperării secundare — este mai ieftină de circa 6 ori şi jumătate decât tona de ţiţei extrasă prin sistemele obiş­nuite. Minunata metodă sovietică a pus o serie de probleme noi în ceea ce priveşte pregătirea cadrelor. A fost necesar ca son­dorii, tehnicienii şi inginerii să-şi însu­şească noi cunoştinţe ştiinţifice, şi tehnice pentru a putea aplica cu succes această metodă de exploatare raţională a ţiţeiului. Oamenii au trebuit să înveţe artă de a lu­cra la aparate cu presiuni mari (presiuni care depăşesc de 3 ori pe cele cu care erau obişnuiţi la manevrarea instalaţiilor de gaz-liftare), să cunoască temeinic geolo­gia petrolului, etc. Inginerii oficiului au urmat o şcoală specială în cadrul Direcţiei Generale a societăţii „Sovrompetrol“, unde au studiat o serie de lucrări de specialitate şi şi-au însuşit cunoştinţe noi. La Boldeşti, întreg colectivul Oficiului, sondorii şi teh­nicienii au urmat o­­ şcoală specială de 3 luni unde au învăţat o serie de lucruri noi, specifice muncii după această neîntre­cută metodă sovietică. Metoda recuperării secundare a dat pu­tinţa oamenilor să-şi însuşească zi de zi o înaltă calificare tehnică. Tov. Istrate Ion, care înainte era un simplu maistru la intervenţie, este acum brigadier şef şi unul din cei mai buni tehnicieni ai Oficiu­lui. El pregăteşte sondele pentru injecţie, supraveghează operaţia de injectare, etc. Tovarăşii Radu Traian şi Stârceanu Ste­­lian — înainte muncitori necalificaţi — sunt acum ajutori de mecanici şi au do­bândit cunoştinţe temeinice pentru a putea repara şi întreţine în bune condiţiuni. in­stalaţiile mecanice de mari presiuni cu ajutorul cărora apa este injectată in strat. Peste 80% din sondorii Oficiului sunt tineri. Mulţi dintre ei se califică la locul de muncă. Tânărul Pârnuş Matei — deşi are 18 ani — lucrează cu îndemânare la distribuitorul nr. 1 al apei pentru injec­tare. Tânărul Negrea Dumitru, sondor la o sondă de injecţie, este unul din cei mai pricepuţi muncitori care aplică noua me­todă. Pentru realizările lor aceşti tineri au primit, de nenumărate ori, premii în bani. Alături de sondori, cot la cot cu ei, lu­crează cu multă tragere de inimă la apli­carea minunatei metode sovietice inginerii Andrei Nicov şi Ion Palanca, conducătorii Oficiului. Ei au reuşit să sporească pre­siunea de strat la unele sonde cu debit mare şi astfel să le prelungească perioada de erupţie. Datorită aplicării metodei sovietice de recuperare , secundară — puse­ la înde­m A».*, Jki cnluuantn Lx/liiil^a Ou Io LlCct, tCÎl­nica cea mai înaintată din lume — la Boldeşti straturile de ţiţei îşi trăiesc a doua viaţă. Imense cantităţi de ţiţei pot fi astfel exploatate şi puse în valoare pentru nevoile mereu crescânde ale economiei noastre naţionale. H. DOLJAN corespondentul „Scânteii“ pentru * regiunea Ploeşti Note bibliografice Ciu Li-bo: „ Satul Huanmaotun — unul din miile de sate chineze eliberate de către vestita Ar­mată a Opta... Pe aici a trecut cândva şi­­ scriitorul Ciu Li-bo, a luptat pentru­ elibe­rarea Chinei de sub jugul ocupanţilor străini şi al bandelor gomindaniste. Trans­formările petrecute în satul chinez după izgonirea duşmanului le-a descris în ro­manul său „Uraganul“, roman distins cu Premiul Stalin pentru literatură pe anul 1951. Acţiunea cărţii începe în anul 1946 odată cu sosirea în sat a unei brigăzi spe­ciale pentru aplicarea reformei agrare, brigadă formată din vechi luptători în Ar­mata Populară de Eliberare. Ei încep o muncă intensă de lămurire printre argaţi, ţărani săraci şi mijlocaşi. Conducătorul brigăzii, comunistul Siao Sian, transformă brigada într’un focar de luminare şi ridi­care a masselor asuprite. Membrii brigăzii merg din casă în casă, din om un om, organizează convorbiri în care se dis­cută atât situaţia politică generală cât mai ales drepturile ţăranilor muncitori asu­pra pământului pe care-l muncesc şi pe care îl stăpâneau încă moşierii şi bogătaşii. Pentru a educa şi mobiliza masseie de ţă­rani muncitori Siao Sian organizează şi în Huanmaotun „Uniunea sătească“, organi­zaţie democratică a ţăranilor muncitori, condusă de partid. In pagini emoţionante, cartea ne înfăţişează cum din rândurile acestei organizaţii, se ridică adevăraţi luptători ca Bai-Iui-san, Go Tiuan-hai şi alţi ţărani săraci. Moşierul Han Lao-liu e judecat pentru fărădelegile sale. Pământul lui este Îm­părţit argaţilor şi ţăranilor săraci, averea îi este confiscată, iar conacul, devenit bun al poporului muncitor, este transformat în sediu al „Uniunii săteşti". După izgonirea moşierului Han Lao-Jiu, lupta continuă împotriva altor duşmani ai poporului, ca Du Inimă de Aur, Jan Hră­păreţul, Cian Fu­in, fost cârciumar, stre­curat până la cârma „Uniunii săteşti“. Ţâ­rănii muncitori, organizaţi în „Uniunea să­tească”, descoperă depozite de arme pe care duşmanii nădăjduiau să le întrebuinţeze împotriva puterii populare. In acelaş timp, ţărănimea muncitoare din Huanmaotun apără satul împotriva atacului unei bande de vechi trădători, aflaţi in slujba ocupan­ţilor japonezi şi apoi a reacţionarilor go­­mindanişti. Romanul arată cum, după sfărâmarea relaţiilor feudale, puterea populară trece la noi măsuri democratice. O viaţă din ce in ce mai luminoasă se deschide in faţa ţărănimii muncitoare du­n Huanmao­tun. Ciu Li-bo prezintă o întreagă galerie de tipuri ale satului chinez in plină trans­formare revoluţio­nară. Alături de Siao Sian, luptător neîn­fricat şi dârz, la fel de viu trăesc în paginile cărţii Go Tiuan-hai, fostul argat din care partidul a făurit un luptător conştient pentru cauza poporului chinez, eroul Ciao-Iui-lin, care-şi dă viaţa în luptă împotriva bandelor gomindaniste sau bătrânul căruţaş Sun, glumeţ, cam lău­dăros, dar om devotat cu trup şi suflet pu­terii populare, împreună cu ţăranii mun­citori care luptă în rândurile „Uniunii săteşti” se ridică soţiile şi surorile lor, în trecut neluate în seamă şi ţinute in igno­ranţă . Dasaota, soţia lui Bai Iui-şan, de­vine o adevărată agitatoare, ducând cu în­flăcărare în masse cuvântul partidului. Au trecut şase luni... Brigada specială condusă de Siao Sian şi-a îndeplinit mi­siunea. Puterea populară s’a instaurat şi­ s'a consolidat în sat. Siao Sian poate ra­porta cu mândrie partidului rezultatul muncii sale. Dar lupta nu s'a sfârşit. Car­tea se termină într’o, perioadă când ban­dele gomindaniste se mai aflau Încă pe teritoriul continental al Chinei. Autorul ne arată cum, alături de întreg poporul chinez, ţăranii muncitori din Huanmaotun se pregătesc cu hotărîre să lupte pentru deplina eliberare a patriei. Recunoştinţa faţă de Partidul Comunist, faţă de Mao Tze-dun, se manifestă prin avântul cu care ei, foşti argaţi, acum, oameni liberi se în­scriu voluntari In rândurile Armatei popu­lare de Eliberare. Odată cu plecarea bri­găzii speciale pentru aplicarea reformei agrare, din satul Huanmaotun pleacă şi un detaşament de voluntari, în frunte cu Go Tiuan-hai. Cartea se termină cu perspectiva lumi­noasă a vieţii fericite pe care şi-o co­­­­struesc ţăranii muncitori din Huanmaotun „Acum suntem încă săraci şi nu putem munci pământul decât cu cai - spune Simu Sian. Va veni însă ziua când vom începe să-l lucrăm cu tractoarele, cum face marea noastră vecină, sora noastră cea mare, Uniunea Sovietică“. Ciu Li-bo, ca şi alţi scriitori chinezi a participat alături de ţărani în luptele dd° eliberare şi pentru reforma agrară. Pe baza acestei bogate experienţe, scriitorul a creat una din cele mai bune opere ale literaturii chineze, larg cunoscută şi pre­ţuită şi dincolo de graniţele R. p Chi­neze. Oamenii muncii din ţara noastră citesc cartea lui, Ciu Li-bo cu un mare interes. In paginile acestui, roman — a cărui traducere in limba română a apărut in Editura de Stat pentru Literatură şi Artă — ni se dezvălue, cu o deosebită forţă artistică frumuseţea şi bogăţia vieţii noi pe care şi-o construeşt­e astăzi­ marele popor chine-» munca şi lupta lui pentru înflorirea patriei.’ pentru biruinţa păcii. ’ V. GAFIŢA ROMAN DISTINS CU PREMIUL STALIN PENTRU LITERATURĂ PE ANUL 1951 if?. im

Next