Scȃnteia, septembrie 1953 (Anul 22, nr. 2755-2780)
1953-09-01 / nr. 2755
!?r. 2753 Manifestările sportive de Duminică UN SUCCES AL ATLETISMULUI ROMANESC Miile de spectatori aflaţi în tribunele Stadionului Republicii au aşteptat cu nerăbdare începerea probelor din programul celei de a doua zi a întâlnirii atletice internaţionale dintre reprezentativele Belgiei şi ale R.P.R. Este ora 16:30. Se dă plecarea în prima probă a zilei: cursa de 110 metri-garduri. După aproape 50 de metri, atletul Ion Opriş ia conducerea cursei şi apoi reuşeşte să treacă primul linia de sosire. Aplauze însufleţite răsplătesc victoria reprezentantului ţării noastre, care, cu o performanţă de 14,8 secunde, a realizat un nou record al R.P.R. la această probă. 4 atleţi se întrec în proba de aruncare a ciocanului. Bila de fier aruncată cu forţă de Constantin Spiridon a căzut la distanţa de 56 metri. Un nou record al ţării noas-tre ! La o nouă încercare, acelaş atlet a realizat un rezultat şi mai bun : 56,94 metri. Victoria şi recordul lui Spiridon stârnesc entuziasm în rândurile spectatorilor. Doi atleţi belgieni, R. Moens şi J. Vercruysse, aduc ţării lor victoria în probele de 400 metri şi respectiv 100 metri, făcându-se remarcaţi prin viteză şi tehnica lor înaintată. Se întrec apoi participantele la proba de 100 metri plat. Chiar de la plecare, atleta Alexandra Stcoe se distanţează de partenerele ei de întrecere şi reuşeşte să treacă prima linia de sosire. Performanţa ei — 12,3 secunde — constitue un nou record al R.P.R. la această probă. Oficialul vesteşte plecarea în cursa de 1500 metri. Dealungul traseului, conduc pe rând belgianul Herman şi reprezentanţii ţării noastre, V.Pop şi D. Tălmaciu. Demarajul lui Herman este deosebit de rapid. Cu un avantaj de câţiva metri el trece primul, linia de sosire înaintea lui V. Pop. Spectatorii aplaudă cu căldură victoria atletului belgian al cărui stil şi putere de luptă au impresionat deosebit. Cu viu Interes este aşteptată cursa de 10.000 metri. Se întrec doi fruntaşi ai atletismului belgian — L. Theys, recordmanul Belgiei şi P. Roels având ca parteneri pe maeştrii sportului D. Vasile şi D. Cristea. Aproape jumătate din distanţa traseului cei 4 concurenţi s-au menţinut în grup, încercările de atac nereuşind niciunuia dintre ei. Cursa devine tot mai dinamică şi interesantă. Apoi se desprinde din grup D. Cristea, care aleargă din ce în ce mai repede. P. Roels nu poate rezista acestui ritm şi rămâne în urmă. Porneşte apoi, mărind mereu viteza, D. Vasile. Acesta îi depăşeşte pe L. Theys şi D. Cristea şi, cu fiecare tur de pistă, îşi sporeşte avantajul. Spre sfârşitul cursei, el îl întrece cu un tur pe Roels, apoi îl întrece din urmă şi pe Theys. Din tribune izbucnesc aplauze. Campionul R.P.R. încheie cursa într’un stil impresionant, cucerind victoria. Timpul realizat de D. Vasile — 30 minute, 56,6 secunde — este o performanţă egală cu recordul R.P.R. la această probă. La proba de aruncare a suliţei cea mai bună performanţă a obţinut-o tânăra atletă din reprezentativa ţării noastre, Anelisse Reimesch. Ea a aruncat suliţa la distanţa de 45,58 metri, ceea ce reprezintă un nou record feminin al R.P.R. şi totodată un rezultat de valoare europeană. In ultima probă a întrecerilor de Duminică — ştafeta de 4x100 metri (băeţi) — echipa Belgiei a învins formaţia ţării noastre, după o îndârjită luptă sportivă. Timpul realizat de cei 4 atleţi belgieni, 41,6 secunde, constitue un nou record al ţării lor, iar performanţa atleţilor români, 41,8 secunde , este egală cu recordul R. P. R. Victoriile obţinute de Olimpia Câmpeanu la proba de aruncare a greutăţii, Sanda Grosu la proba de săritură în lungime, Ana Şerban în cursa de 80 metrigarduri, Ion Speter în proba de săritură în inălţime, Mihai Raica la aruncarea discului şi Traian Chitul la triplu-salt, au sporit punctajul reprezentativelor R.P.R la 189, faţă de 126 puncte obţinute de reprezentativele Belgiei. După încheierea probelor, atleţii şi atletele din Belgia, aliniaţi în faţa tribunelor, au fost salutaţi cu prietenie de miile de spectatori. Braţ la braţ cu atleţii şi atletele din ţara noastră, oaspeţii au părăsit incinta stadionului, pe care timp de două zile s’au întrecut într’o frumoasă manifestare sportivă, desfăşurată sub semnul prieteniei şi al păcii. MOTOCICLISM Duminică dimineaţă, dealungul traseului din jurul Arcului de Triumf, zeci de mii de spectatori au venit să asiste la a doua fază a campionatului de motociclism viteză al R.P.R. Majoritatea concurenţilor au impresionat prin curajul şi îndemânarea cu care au luptat dealungul traseului. Pe locuri fruntaşe la categoriile respective s-au clasat următorii concurenţi : 100 cm.c.: Tudor Pope (Dinamo); 125 cm.c.: Octavian Firoiu (Dinamo); 350 cm.c.: Vasile Szabó (Dinamo); 500 cm.c.: Nicolae Buescu (Locomotiva); 750 cm.c.: Mircea Antonescu (C.C. A.) ; 250 cm.c.-curse : Nicolae Niculici (C.C.A.); 350 cm.c.-curse : Ludovic Szabó (Dinamo); 500 cm.c.-curse : Nicolae Sădeanu (C.C.A.); 500 cm.c.-ataș : Ion Gheorghe — H. Sitler (C.C.A.); 750 cm.c.-ataş: Gh. Gall — G. Chiru (Progresul). „CURSA VICTORIEI" 19 echipe alcătuite din câte 5 ciclişti fiecare au luat plecarea Duminică dimineaţa în prima etapă a întrecerii cicliste „Cursa Victoriei“ pe distanţa Bucureşti- Giurgiu-Bucureşti (117,400 km.). Echipa „C.C.A.“ I, omogenă şi bine pregătită, a reuşit să se claseze pe primul loc. O comportare remarcabilă a avut şi echipa „Dinamo“ I, clasată pe locul doi. Pe următoarele locuri 6’au clasat formariile asociaţiilor „Flamura Roşie“, „Progresul“, „Dinamo" II, „Metalul" ş.a. In cea de a doua etapă a „Cursei Victoriei", desfăşurată ori pe distanţa Bucureşti-Alexandria-Bucureşti, victoria a fost obţinută de C. Şandru (C.C.A.). In clasamentul pe echipe, locul fruntaş îl deţine formaţia C.C.A. I. P. DAVID Succesul halterofililor sovietici la campionatele mondiale şi europene Campionatele mondiale şi europene de haltere, care au reunit timp de 6 zile în Gala Eriksdall din Stockholm pe cei mai buni halterofili din lume, au luat sfârşit Duminică seara. Această ediţie a campionatelor a fost marcată de succesul strălucit al halterofililor sovietici, care au câştigat 3 titluri de campioni mondiali, 5 titluri de campioni europeni şi primul loc în clasamentul pe ţări, totalizând 25 puncte. Echipa U.R.S.S. a întrecut echipa S.U.A. care avea în componenţa ei o serie de campioni olimpici şi recordmani mondiali. Echipa S.U.A. a ocupat în clasamentul pe ţări locul doi, cu 22 puncte. Halterofilii sovietici I. Udodov, N. Sacsonov, R. Cimişchian, D. Ivanov, I. Duganov, A. Vorobiev şi Lomachin au reprezentat cu cinste mişcarea de cultură fizică şi sport din Uniunea Sovietică. Ei s-au clasat în primele trei locuri la categoriile la care au participat, câştigând 3 medalii de aur, 3 medalii de argint şi una de bronz. Halterofilii din U.R.S.S. au dat dovadă de o înaltă măestrie sportivă, de o mare forţă fizică şi voinţă de a învinge. (Agerpres) I însemnăm pe marginea unei schiţe In prezent scriitorii noştri au o preocupare mai vie decât înainte pentru schiţă, iar criticii — pentru analizarea trăsăturilor specifice ale acestui gen literar. E o preocupare care arată sănătatea şi avântul literaturii noastre: schiţa are o serie de particularităţi care, respectate, contribue ca literatura să se împletească mai intim cu viaţa poporului. Schiţa e o operă literară scurtă, care e menită şi poate să răspundă — fără întârziere — nevoilor spirituale ale oamenilor muncii, să iasă grabnic în întâmpinarea întrebărilor, năzuinţelor, preocupărilor lor multilaterale. Schiţa este un gen literar la îndemâna celor mai largi masse de cititori, fiind chemată să joace un rol însemnat în educarea acestora,, să ajute la formarea şi dezvoltarea gustului lor literar. Scoţând în relief într’un spaţiu mic o ideie mare, un aspect semnificativ al vieţii, Schiţa pretinde din partea scriitorului o deosebită putere de concentrare o alegere scrupuloasă a mijloacelor artistice. Mai toţi marii prozatori clasici au creat schiţe — adevărate bijuterii ale genului — care-şi păstrează şi astăzi valoarea, după zeci şi sute de ani. Astfel — dacă e de bună calitate — mica schiţă are un mare rol şi în dezvoltarea altor genuri literare, punându-l pe scriitor în strâns contact cu poporul, furnizându-i o experienţă imediată şi supunându-l la un exigent şi repetat examen al măestriei sale. Revista „Viaţa Românească“ — revistă care in ultimele luni se remarcă prin preocuparea de a scoate la lumina tiparului mai multe schiţe şi de a contribui la dezvoltarea acestui gen — a publicat recent, în numărul 7, schiţa „Filonul XXV“ de Nicolae Jianu. E una din acele lucrări care ridică interesante probleme literare. Pentru cititorul care a parcurs romanul lui Nicolae Jianu — „Cumpăna luminilor“ — schiţa constitue o surpriză plăcută : scriitorul a reuşit aci să se dezbare de lipsuri care umbreau o serie de calităţi ale romanului său. Schiţa te câştigă prin simplitatea şi firescul ei. Colectivul unei mine rămase în urmă se strădueşte să readucă mina în rândul întreprinderilor fruntaşe. Acţiunea începe cu frământările în jurul problemei filonului XXV — un filon bogat care, pus în exploatare, ar sălta imediat mina la un loc de frunte In spaţiul a 25 pagini, N. Jianu reuşeşte să creeze câteva figuri vii, bine conturate, simpatice, înzestrate cu puterea de a fi, în multe privinţe, un bun exemplu, demn de urmat în viaţă. Să începem cu directorul general al trustului. Prin detalii semnificative, scriitorul ne sugerează cât de grea e munca directorului , problemele complicate, şedinţele până ineori, criticile, nu întotdeauna plăcute, la adresa lui — toate acestea îl fac uneori să poarte dorul muncii lui din trecut. Om care lucrase altădată în galeriile minei, „el se simţea obosit de munca de la trust, trăia sentimentul că ceea ce face el ar putea face orice funcţionăraş, că, în definitiv, totul ar merge bine şi fără el“. Evocând de la început aceste greutăţi, autorul dezvălue treptat sursele energiei directorului, conştiinţa răspunderii lui mari, conştiinţă care îl ajută să-şi ducă cu bine şi cu plăcere munca. Directorul ştie „că nu vor trece multe ceasuri şi va intra adânc, cu patimă, în noianul de probleme pe care le cere coordonarea muncii“. Frunzărind procesul verbal al şedinţei din ajun, directorul general îşi dă seama că a fost just criticat de Gheorghe Deleşega, noul director al minei codaşe. Prima lui reacţie este enervarea. Dar până să capete legătura telefonică cu Deleşega, îşi mărturiseşte că a avut o concepţie greşită după care unele mine mai mici pot fi neglijate, ba chiar că şi dorinţa de a-şi menaja „Pobeda“ nouă îl făcuse să nu mai străbată de două luni drumul anevoios spre mina lui Delesega. Şi atunci când acesta răspunde la telefon, directorul general, în loc să-l mai repeadă, îi spune scurt: „Ai dreptate... într’un ceas sunt la voi“. In mai puţin de trei pagini este conturat portretul unui om viu, care luptă zi de zi pentru a-şi perfecţiona munca. Mai încolo, adâncind linia principală pe care e prezentat caracterul directorului general, autorul ni-l va arăta reluând, puţin stânjenit, legăturile cu oamenii minei neglijate, străduindu-se să aibă mai mult contact cu terenul. La fel de clar e conturat, din câteva trăsături, Delesega, noul director al minei, fost miner, care din obişnuinţă nu se desparte de lămpaşul lui. E un om simplu şi hotărît, care nu se poate obişnui cu ideea că mina lui este codaşă ; el nu cere nici să fie schimbat, nici să fie acuzat din pricina „greutăţilor obiective“, ci i se pare foarte firesc că mina trebue să câştige grabnic un loc de frunte. Delesega e cam neîndemânatec în raporturile cu oamenii, mai ales cu inginerii, dar simplitatea şi omenia lui îl ajută să se descurce. Simplu şi cu măestrie este prezentat minerul stahanovist Velean care se oferă să înfrunte greutăţile mari legate de pătrunderea la filonul XXV. Fără ostentaţie, cu măsură şi firesc, scriitorul ne introduce in viaţa de acasă a lui Velean şi ni-l arată mai apoi sfătuindu-se la un pahar de „Junars" cu un prieten, Gtahanovlețul Vasile Salocs. împreună cu acesta Velean pune la cale un plan îndrăzneţ pentru biruirea filonului XXV . Salocs va începe să sape dinspre galeria „Frederic", de mult părăsită și aproape inaccesibilă, până va ajunge în galeria plină de gaze în care Velean îşi croieşte cu greu drumul spre filonul XXV, aducându-i astfel tovarăşului său „aer proaspăt, de brazi" şi putinţa de a ieşi biruitor. După ce într-o săptămână cei doi mineri comunişti îndeplinesc, cu eroism, acest plan, Salocş îi spune lui Veican : „Parcă am făcut noi mare lucru ?“ O condiţie a schiţei e ca în spaţiul ei scurt să „rezolve“ personagiul prezentat, să-l lămurească, să-i arate cititorului direcţia de dezvoltare a acestui personaj. Terminând schiţa, cititorul vede pe cei doi mineri căutând o altă treabă vrednică de ei, îl simte pe directorul Delesega străduindu-se ca abia să înceapă bătălia pentru săltarea producţiei minei. Insă cei doi ingineri care apar în schiţă sunt mai şovăelnic creionaţi. S’ar putea spune că tânărul inginer Gheorghiu nu ocupă nici două pagini din schiţă. Dar asta nu are a face, atâta vreme cât autorul începe să descrie înclinarea lui spre servilism şi nepăsare şi în acelaş timp ne arată că directorul Deleşega îl preţueşte, — cititorul vrea să afle dezlegarea acestei contradicţii: merită inginerul să fie preţuit sau nu ? Ce fel de om e el, la urma urmii , Erji, nevasta lui Velean, ocupă un loc mic în schiţă, dar precis ; subiectul schiţei — descoperirea filonului — nici nu cerea mai mult. .. Aceeaşi problemă se pune în ce-l priveşte pe activistul de partid ; el apare în schiţă puţin, dar e conturat clar. Iată-l amintind conducătorilor administrativi — simplu, fără ifose — că pentru a rezolva problema filonului XXV este necesar să se sfătuiască cu minerii, care nu vor ca mina lor să fie codaşe. „S-au obişnuit cu câştiguri mari“, observă inginerul Şerbănescu. „Şi asta credeţi că e rău ?“, îl întreabă imediat activistul. Se poate spune că e un merit al autorului felul cum a oglindit rolul partidului. Se simte că cei doi mineri şi directorii sunt comunişti şi asta e de ajuns ; scriitorul şi-a dat seama că subiectul nu cerea neapărat prezenţa în schiţă a unui secretar sau organizator de partid. Partidul trăeşte şi acţionează în schiţă prin personagiile prezentate, prin trăsăturile înaintate ale acestor oameni, educaţi de partid. Desigur, secretarul sau organizatorul de partid ocupă un loc important, esenţial, în viaţă, în mersul ei înainte şi este deosebit de interesant de zugrăvit — dar nu orice subiect, nu orice conflict, cere neapărat prezenţa unor astfel de eroi. De câte ori nu regretăm faptul că un scriitor — nereuşind să înfăţişeze atitudinea partinică a oamenilor simpli — caută să ilustreze „rolul partidului" înghesuind în schiţă un secretar sau organizator de partid, deşi acesta nu joacă niciun rol in acţiune, afară de acela de a bate pe umăr celelalte personagii şi a le da câteva sfaturi aşazis „partinice“. Iţi place în schiţa „Filonul XXV" şi felul simplu în care sunt arătate raporturile fireşti de colaborare şi prietenie dintre activiştii din conducere şi mineri. Se simte tot timpul în schiţă că iniţiativa aparţine atât minerilor cât şi conducătorilor minei, că ei alcătuesc o echipă omogenă. După ce acţiunea îndrăzneaţă a minerilor a reuşit, „vestea că Salocş a străpuns în galeria „Stela“ se răspândi în mina întreagă. Toţi minerii îşi dădeau seama că acesta e un moment de seamă în viaţa exploatării. Unii îl puneau pe seama lui Delesega, spunând că dacă nu venea el director, filonul ar fi zăcut mai departe în apriga lui amorţire. Alţii, îl ridicau în slavă pe Velean. Mulţi îl băteau pe spate pe Vasile Salocş, socotindu-l pe el mai demn de laudă. Când pe platou îşi făcu apariţia „Pobeda“ cea albastră a trustului nu puţini au fost cei care şi-au spus că de fapt directorul general a fost cu ideia“. Dar cititorul are şi el părerea lui, trage concluziile sale. Schiţa îl convinge de fapt pe cititor că nu Salocş sau Velean, Deleşega sau directorul trustului poartă meritul — ci ei toţi laolaltă, colectivul lor format în spirit comunist. Aceasta e forţa măreaţă a poporului liber care ştie că munceşte pentru sine. Cât de emoţionant e zugrăvită imaginea acestor oameni pătrunzând în galeria părăsită, plină de minereuri care „dormeau de miliarde de ani" ! Nicăeri autorul nu spune că soarta acestui filon părăsit şi bogat aminteşte parcă însăşi soarta bogăţiilor ţării, care sunt scoase la lumină de către noul lor stăpân, poporul — dar descrierea din schiţă, momentul când minerii pătrund în galeria „Frederic", îţi evocă acest lucru foarte limpede: „Gura galeriei era astupată cu un oblon de scândură groasă, proptită cu un bulumac... Pe oblon careva scrisese cu păcură: „Intrarea oprită. Pericol de moarte“. Deleşega, Şerbănescu şi Vasile Salocş, încălţaţi cu cizme de cauciuc Înalte până la şolduri, urniră oblonul care căzu la pământ cu un zgomot înfundat, îşi aprinseră lămpile şi păşiră pe traversele putrede.. Sa iviră şi armăturile, negre şi ude, încălecate, frânte, mâncate de umezeală“. Vechea societate capitalistă „Petroşani" închisese această galerie, preferând alte galerii care îi păreau mai puţin costisitoare. Pe nesimţite, galeria părăsită capătă un aspect feeric: „în unele locuri creşteau din tavan ţurţuri albaştri, gălbui, sidefii, care, avizi de lumină, culegeau într’o clipă pâlpâirea lămpilor şi o închideau în frumuseţea lor rece. Deşi văzuseră multe asemenea jocuri ale naturii oarbe, minerii încă erau ispitiţi să le admire...“ Această lume de basm trebue pusă în slujba omului, a necesităţilor sale — ne spune „Filonul XXV“. Schiţa cere multă migală în dezvoltarea conflictului şi in alegerea mijloacelor artistice. Un accent pus greşit cântăreşte deosebit de greu. Există în „Filonul XXV“ amănunte în care se vede că autorul n’a lucrat destul de exigent. Oamenii, de mai multe ori, „tresar“ când află că vine directorul trustului — deşi acesta nu pare deloc fioros. Directorul se întreabă dacă îşi dă seama de răspunderea lui şi îşi răspunde : „Cum să nu şi dea seama ? Iată, de câteva zile n’a mai închis ochii“. Ar putea rezulta că dovada cea mai impresionantă a răspunderii în muncă e starea de nesomn. Un merit al schiţei e că pune „uşor“ diferite probleme, fără sublinieri de’ prisos, lăsându-l pe cititor să tragă concluziile din înseşi faptele înfăţişate ; în unele cazuri însă, autorul nu are destulă încredere în cititor şi atunci intervin „politizări" de prisos. Aşa, de pildă, cititorul înţelege foarte bine semnificaţia faptului că la radio se transmite un cântec special pentru Velean, un miner oarecare, mare iubitor de muzică. Autorul însă se simte obligat să adauge că şi pentru Salocş s’a executat la radio un cântec şi îl pune pe stahanovist să comenteze: „Unde s’a mai pomenit asta ?“, şi înşiră câteva şabloane „lămuritoare" despre viaţa nouă. Comentariile personagiilor, exprimarea directă de către ei a unor idei, sunt necesare într’o operă literară, dar ele sunt bune la locul lor, numai în măsura în care scriitorul ştie să le facă cerute de conflictul lucrării, de desfăşurarea logică a acţiunii. Măestria se vede tocmai în acea construcţie şi desfăşurare a conflictului, care pun prin ele însăşi probleme adânci, cerând cu necesitate ca personagiile să exprime idei adânci. Trebue spus că uneori autorul schiţei „Filonul XXV" a mers pe altă cale. El a aplanat conflictele, le-a netezit. Atitudinea înapoiată a inginerului Şerbănescu nu e caracterizată până la capăt; în loc de a duce o luptă adâncă de idei, Şerbănescu renunţă la punctul său de vedere pe neobservate şi până la urmă nici nu e criticat. Un miner bătrân încearcă să-l convingă pe Velean să nu intre in vechea galerie, că-şi primejdueşte viaţa. Cititorul aşteaptă ca aici să se încingă o luptă aprigă de idei, Velean să-şi spună părerile despre rostul lui în viaţă, contrazicându-l pe bătrân. Tocmai în focul unor astfel de conflicte comentariile, discuţiile personagiilor pot avea greutate, firesc, forţă de convingere. Iată însă că Velean nu-i spune mai nimic, iar bătrânul, în mai puţin de cinci minute, nu numai că se declară de acord ca Velean să intre în galerie, dar... le oferă să-l însoţească şi el. Trebue deschisă lupta împotriva părerii greşite că schiţa, fiind scurtă, nu poate trata conflicte adânci, ci se cuvine doar să le sugereze de la depărtare. Cu toate aceste lipsuri, schiţa „Filonul XXV" e binevenită şi se va bucura fără îndoială de succes. In prezent, unii critici discută în contradictoriu dacă e mai greu să scrii schiţe decât romane. Unde e „primejdie" mai mare, unde ies mai repede la iveală lucrul de mântuială, lipsa de măiestrie, la schiţă sau la roman ” — se întreabă ei. Ar fi greşit să se creadă că scriitorii cu adevărat talentaţi trebuesc „liniştiţi", trebuesc convinşi că cutare sau cutare gen literar nu e atât de greu şi de „primejdios" cum pare la prima vedere. Ceea ce trebue subliniat nu e faptul că schiţele sunt „grele” sau „uşoare" — ci că ele sunt necesare poporului. Oamenii muncii cer schiţe bune, şi nu numai romane sau numai poezii ; ei vor o literatură bogată în toate genurile. Oamenii muncii vor ca schiţele să fie mai multe, mai interesante, la un mai înalt nivel artistic. Schiţa e şi un excelent mijloc ca scriitorii să se ocupe mai grabnic, mai mult decât până acum, şi de acel© probleme asupra cărora îşi concentrează atenţia partidul, poporul, problemele de trai ale oamenilor muncii, necesităţile lor personale, familiale, odihna lor şi interesul lor pentru cultură, viaţa celor ce muncesc în diferite ramuri — textile, alimentară, comerţ, etc. — despre care literatura ne-a vorbit încă prea puţin. Să ne gândim numai la excelenta piesă sovietică „Zori deasupra Moscovei" şi vom vedea cu câtă profunzime şi fermecătoare strălucire pot fi tratate asemenea probleme ale vieţii poporului ; în această piesă lupta pentru un colorit mai bogat al ţesăturilor este strâns legată de înalta concepţie marxistă că viaţa trebue construită de oameni conform cu legile frumosului. Cititorii aşteaptă cu cel mai arzător interes noi schiţe, care să exprime artistic, cu puterea exemplului înaintat, viaţa şi preocupările multilaterale ale omului nou, lupta lui pentru stârpirea a tot c© e învechit, să înfăţişeze sufletul său mare. S. FARCAŞAN SCÂNTEIA Pentru sănătatea oamenilor muncii din regiunea Oradea ORADEA (de la corespondentul nostru). Cercetând o statistică veche se poate constata că în trecut, în regiunea Oradea, mortalitatea infantilă era de peste 40-50%. In satele fostului Judeţ Bihor bântuiau tuberculoza, sifilisul şi alte boli secerând an cu an mii şi mii de vieţi. Reţeaua sanitară era extrem de slab dezvoltată. La sate, mai ales, medicii nu erau văzuţi cu lunile şi chiar cu anii. Un medic era pus atunci să deservească circa 30.000 locuitori. De asemeni numărul de unităţi sanitare era extrem de redus. Astăzi în regiunea Oradea funcţionează 3 spitale d© adulţi, două policlinici, 18 dispensare de circumscripţii, 6 dispensare comunale, 84 puncte sanitare, 3 servicii de salvare şi 11 staţionare de adulţi, etc. Deasemeni funcţionează 8 dispensare materno-infantile, 47 case d© naştere, 3 creşe, 43 cămine de zi, 135 centre de lapte şi 88 bucătării dietetice — toate deservite de medici de specialitate, surori, infirmiere, etc. Mortalitatea infantilă este în continuă scădere. In vara aceasta, în satele regiunii Oradea copiilor mici li s’au făcut vaccinări contra tuberculozei, s’au întreprins acţiuni pentru combaterea sifilisului şi a altor boli molipsitoare. O atenţie însemnată se acordă higienei. A fost făcută analiza apei potabile, s’au luat măsuri de curăţire a drumurilor, locurilor aglomerate, etc. In cadrul căminelor culturale şi al caselor de cultură s-au ţinut numeroase conferinţe cu caracter sanitar. Informaţii Duminică seara a părăsit Capitala cunoscutul scriitor progresist francez André Wurmser, care a participat ca Invitat al ţării noastre la cel de al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru Pace şi Prietenie din Bucureşti. In Gara de Nord oaspetele a fost condus de reprezentanţi ai Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea, precum şi de numeroşi scriitori, compozitori, artişti, etc. ★ Ansamblul de cântece şi dansuri populare Secera din Suedia prezintă 3 spectacole In zilele de Miercuri 2 Septembrie şi Sâmbătă 5 Septembrie la orele 20 precis in sala Operei de Stat şi în ziua de 11 Septembrie ora 20 în sala T.C.F.R-Giuleşti. Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia generală de Stat AGES din B-dul 6 Martie nr. 6, telef. 3.45.75 şi 5.10.63. ★ Intre 2-9 Septembrie se va desfăşura la staţiile noastre de radio „Săptămâna muzicii bulgare“. Miercuri, 2 Septembrie, ora 18,30 — 19,00 pe 351 m. se va difuza muzică populară. Joi 3, ora 21,14—22,00 pe 351 m., muzică de estradă şi pentru film. Vineri 4, ora 9,00—10,10 pe 351 m. un concert simfonic. Sâmbătă 5, ora 20,30—21,00 pe 351 m. muzică de masse, Duminică 6, ora 12,30—13,00 pe 1935 şi 285 m. muzică populară, Luni 7, ora 11,25—12,10 pe 351 m. muzică de cameră. Marţi 8, ora 17,20—18,15 pe 351 şi 206 m. un concert simfonic, iar Miercuri 9 Septembrie, ora 20,10 pe 351 şi 206 m. un concert de închidere a „Săptămânii Muzicii Bulgare". Spre reglementarea paşnică a problemei Caşmirului La 20 August s’au încheiat cu succes la Delhi tratativele dintre primul ministru al Indiei, Nehru, şi primul ministru al Pakistanului, Mohammed Aii. Principala problemă asupra căreia s’au purtat tratativele a fost problema Caşmirului. Caşmirul este unul din cele mai mari principate indiene având o populaţie care trece de 4 milioane locuitori. In afară de marile sale bogăţii naturale — însemnate zăcăminte de cărbuni, petrol, minereu de fier, nichel, bauxită etc. — Caşmirul prezintă un deosebit interes prin aşezarea sa geografică şi strategică. Această ţară este vecină cu R. P. Chineză, India, Pakistan şi Afganistan. Un culoar foarte îngust o desparte d© teritoriul Uniunii Sovietice. „Problema Caşmirului“ a luat naştere în 1947 odată cu împărţirea Indiei în cele două state de azi — India şi Pakistan. Apartenenţa Caşmirului a fost lăsată atunci în mod intenţionat nerezolvată de către acel© puteri străine care urmăresc să facă din Caşmir un măr al discordiei între India şi Pakistan şi să transforme totodată teritoriul Caşmirului într’o bază militară în imediata apropiere a Uniunii Sovietice. Aţâţând sentimentele religioase şi naţionaliste in sânul unor pături ale popoarelor indian şi pakistanez, aceste cercuri au căutat să întreţină o atmosferă încordată şi să arunce aceste popoare unul împotriva celuilalt folosind ca unul din pretexte chestiunea Caşmirului. In acest fel a luat naştere conflictul armat din toamna anului 1947 între India şi Pakistan. Urmarea acestui conflict a fost ocuparea teritoriului Caşmirului de către trupele indiene şi pakistaneze. Profitând de Încordarea relaţiilor indopakistaneze, strategii de la Washington — a căror contribuţie la dezlănţuirea acestui conflict n’a fost deloc mică — au propus ca conflictul dintre India şi Pakistan în problema Caşmirului să fie „reglementat’ prin proclamarea „Independenţei" Caşmirului — Independenţă care urma să fie garantată de India, Pakistan şi de O.N.U. Prin această manevră, militariştii americani urmăreau să introducă,, sub steagul O.N.U., trupe americane in Caşmir. In urma intervenţiei O.N.U. in conflictul indo-pakistanez, în Caşmir au fost trimişi aşa numiţii „observatori militari ai O.N.U." printre care numeroşi ofiţeri americani. Intrigile puterilor imperialiste, în cap cu Statele Unite, şi folosirea O.N.U. ca mijloc de intervenţie în treburile Indiei, Pakistanului şi Caşmirului constitue principala cauză pentru care chestiunea Caşmirului nu a putut fi rezolvată în cursul celor 6 ani care s’au scurs dela ivirea ei. Rezultatul tratativelor duse între Nehru şi Mohammed Aii arată însă că guvernele Indiei şi Pakistanului au hotărît să treacă la reglementarea problemei Caşmirului pe cale paşnică şi prin eforturi comune, spre avantajul reciproc al celor două ţări şi potrivit cu voinţa liber exprimată a poporului din Caşmir. „Problema Caşmliului — se spune în comunicatul publicat la sfârşitul tratativelor de la Delhi — trebue rezolvată printr’un plebscit, în conformitate cu dorinţa poporului din acest principat“. In vederea organizării plebiscitului s’a hotărît numirea în mod provizoriu a unui administrator, cu sarcina de a prezenta „propunerile care, după părerea sa, sunt necesare pentru pregătirea unui plebiscit cinstit şi nepărtinitor" în Caşmir. Noul prim-ministru al Caşmirului, Bacsi Guliam Mohammed, a declarat că sprijină această hotărîre. Astfel, primii paşi pe calea rezolvării paşnice a problemei Caşmirului, care constitue principala cauză a încordării din relaţiile indo-pakistaneze, au fost făcuţi. Această ştire a fost primită cu bucuri© de tcat© popoarele iubitoare de pace. Reglementarea paşnică p© calea tratativelor directe a chestiunilor litigioase dintre India şi Pakistan inclusiv a problemei Caşmirului contrazice socotelile forţelor agresive străine. Acest fapt este confirmat de evenimentele petrecute în ultima vreme în Caşmir. După cum se ştie, la 9 August, şeicul Abdullah a fost destituit din funcţia de prim ministru al Caşmirului şi arestat, fiind înlocuit cu Bac şi Guliam Mohammed. Aceasta s’a produs ca urmare a faptului că, după cum s’a constatat, Abdullah întreţinea legături cu agenţii străini care în ultimul timp îşi intensificaseră activitatea în vederea acordării aşazisei „independenţe“ a Caşmirului. Ziarul pakistanez „Imraz“ arăta că şeicul Abdullah a început să ia atitudine în favoarea „independenţei Caşmirului", după recentele vizita făcute în această regiune de secretarei de stat al S.U.A. Dulles şi de leaderul partidului democrat din S.U.A., Stevenson. Destituirea şi arestarea lui Abdullah n’au pus totuşi capăt activităţii agenţilor străini. Camuflându-se mai departe sub masca de „observatori militari ai O.N.U.“, aceştia îşi continuă uneltirile căutând să provoace noi conflicte între India şi Pakistan în legătură cu problema Caşmirului. In faţa acestei situaţii, noul guvern din Caşmir a fost nevoit să ia unele măsuri urgente pentru a pune capăt amestecului brutal în afacerile interne al© ţării al observatorilor O.N.U., care — după cum a declarat un purtător de cuvânt al guvernului — şi-au transformat cartierul general într’un „centru de intrigi". Nu este întâmplător că uneltirile forţelor agresive în Caşmir s-au intensificat tocmai în momentul în care India şi Pakistanul duceau tratative pentru reglementarea paşnică a problemei Caşmirului. Succesul tratativelor a dat însă o lovitură serioasă forţelor care de atâţia ani au făcut totul pentru a împiedica o înţelegere între India şi Pakistan. Acest succes arată că spiritul tratativelor se impune pe zi ce trece ca metoda de rezolvare a problemelor internaţionale. I. VOINEA Ajutorul Crucii Roşii a R.P.R. pentru populaţia sinistrată din Grecia Populaţia insulelor greceşti Kephallonia, Ithaka şi Zakynthos a avut mult de suferit de pe urma cutremurului care a avut loc pe aceste insule. Comitetul Central al Crucii Roşii a R.P.R. a trimis o telegramă Comitetului Executiv al Crucii Roşii din Grecia prin care îşi exprimă regretul pentru suferinţele populaţiei sinistrate în urma cutremurului de pământ din 10/11 August. Pentru a veni în ajutorul populaţiei sinistrate, Comitetul Central al Crucii Roşii a R.P.R. a hotărît să pună la dispoziţia Comitetului Executiv al Crucii Roşii din Grecia suma de 100.000 lei. (Agerpres) Pag. 3 Un ziar egiptean despre începerea tratativelor anglo-iraniene în problema petrolului LONDRA 31 (Agerpres). Corespondentul agenţiei Reuter transmite din Cairo. După cum a anunţat la 28 August ziarul egiptean „Al Mîsri", primul ministru al Iranului, generalul Zahedi, a declarat că în a doua jumătate a lunii Septembrie va începe tratative cu Anglia în problema petrolului. Intr’un interview acordat corespondentului special al ziarului „Al Mîsri" la Teheran, generalul Zahedi a declarat că tratativele cu Anglia vor fi duse pe baza legii cu privire la naţionalizarea Industriei petrolifere iraniene, lege care a fost ratificată de Medjlis şi de către şah. Corespondentul ziarului „Al Mîsri" a pus apoi lui Caşani, o influentă personalitate religioasă din Iran, întrebarea dacă crede că generalul Zahedi va putea rezolva problema petrolului iranian într’un mod acceptabil pentru el şi poporul irarnian. Caşani a răspuns că el nu crede că generalul Zahedi ar putea acţiona împotriva dorinţei poporului în problema petrolului. „In orice caz — a adăugat Caşani — politica lui Razmara (fostul prim ministru al Iranului, care s’a pronunţat împotriva narţionalizării petrolului iranian ( N.R.) nu maipoate fi impusă Iranului şi oricine va încerca să ducă o asemenea politică va avea soarta pe care a avut-o Razmara". Casani a declarat că este împotriva reluării relaţiilor diplomatice cu Anglia. „Personalităţile politice engleze — a spus că — au au o atitudine binevoitoare faţă de noi. Ele nu nutresc sentimente prieteneşti faţă de Iran". ----O— Bugetul Statelor Unite ale Americii WASHINGTON 30 (Agerpres). La 27 August, Biroul bugetului de pe lângă preşedintele Statelor Unite a dat publicităţii o scurtă dare d© seamă asupra aşanumitului buget revizuit al Statelor Unite p© anul fiscal 1953/54. Proiectul iniţial al bugetului pe anul în curs fusese prezentat de fostul preşedinte, Truman, în Ianuarie trecut. Truman a propus cheltuieli în sumă de 78.578.000.000 dolari dintre care 55 de miliarde urmau să fie destinate cheltuielilor militar© directe. La 30 Aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Eisenhower a declarat că va propune congresului Statelor Unite reducerea alocărilor fiscale pe anul fiscal viitor şi a subliniat că se vor realiza economii prin reducerea cheltuielilor militare şi a alocărilor pentru „ajutorarea" străinătăţii. După dezbateri îndelungate, Congresul a revizuit bugetul propus de Truman și a aprobat alocările bugetare revizuite. Planul de cheltuieli al bugetului revizuit pe anul fiscal 1953/54 însumează 72.100.000. 000 dolari, adică de 8,5 ori mai mult decât cheltuielile bugetare ale S.U.A. pe anul 1939 și aproape dublul cheltuelilor pe anul 1950. Ca şi în anii precedenţi, alocările pentru nevoile civil© reprezintă abia a zecea parte din totalul cheltuelilor. In acelaş timp, alocării© militare directe al© S.U.A. se ridică la 50 de miliarde dolari. Una din diagramele dării de seamă arată că din fiecare dolar alocat, 70 de cenţi sunt destinaţi scopurilor militare. Potrivit dării de seamă, veniturile bugetului revizuit al Statelor Unite pe anul fiscal 1953/54 vor fi de 68.305.000.000 dolari, contribuţia contribuabililor americani prin impozite directe est© de 34.870.000. 000 dolari, cu 1.500.000.000 dolari mai mult decât în anul fiscal trecut. Bugetul arată că în ciuda reducerii neînsemnate, de fapt numai nominale, a cheltuielilor şi a unei uşoare creşteri a veniturilor, guvernul federal nu a reuşit să preîntâmpine o creştere a deficitului bugetului fiscal pe anul 1954.