Scînteia, iulie 1954 (Anul 23, nr. 3013-3039)

1954-07-01 / nr. 3013

Pag. 2 In ajutorul agitatorului­­ Regimul de economii — pîrghie a avîntului economiei naţionale şi a ridicării nivelului de trai In întreaga ţară oamenii muncii se întrec cu însufleţire în cinstea celei de a zecea aniversări a zilei de 23 August, ziua eli­berării Romîniei­ de către glorioasa Ar­mată Sovietică şi­ a răsturnării dictaturii fasciste de către forţele patriotice popu­lare conduse de Partidul Comunist Ro­mân. Printre obiectivele de seamă pe care sutele de mii de muncitori, tehnicieni şi ingineri şi le propun în cadrul întrecerii figurează la loc de cinste lupta pentru eco­nomii. Oamenii muncii sunt conştienţi, că introducerea în întreprinderi a unui regim strict de economii este o pîrghie de seamă a avîntului economiei naţionale şi a ridi­cării nivelului de trai al tuturor celor ce muncesc. In anii puterii populare economia ţării noastre a cunoscut un ritm de dezvoltare nemaiîntîlnit în trecut. Prin munca încor­dată a poporului muncitor, sub conduce­rea partidului, s-au construit fabrici şi uzine noi, s-au deschis noi şantiere pe­trolifere, s-au înfăptuit mari lucrări de electrificare a patriei; agricultura ţării a fost înzestrată necontenit cu maşini şi unelte agricole perfecţionate; s-a dez­voltat reţeaua de şcoli, de institute de cultură şi aşezăminte de sănătate, s-au construit mii de locuinţe muncitoreşti. An de an, harta ţării s-a îmbogăţit cu noi construcţii menite să facă viaţa poporului muncitor mai uşoară şi s-o înfrumuseţeze. Fiecare succes în dezvoltarea economiei a însemnat un nou progres, un nou pas înainte pe drumul ridicării nivelului de viaţă şi de cultură al poporului muncitor — astăzi, în patria noastră, scopul pro­ducţiei socialiste fiind omul şi nevoile sale. Cu toate acestea, după cum arată ple­nara din august 1953 a C.C. al P.M.R., faţă de dezvoltarea generală a economiei, au rămas în urmă agricultura, industria uşoară, industria alimentară, producţia bunurilor de larg consum în general. Li­chidarea acestei situaţii constituie în mo­mentul de faţă principala sarcină care stă în faţa oamenilor muncii din ţara noastră, în scopul unei serioase îmbunătăţiri a ni­velului de trai, material şi cultural, al ce­lor ce muncesc la oraşe şi sate. Statul nostru democrat-popular, asigu­­rînd mai departe o dezvoltare continuă şi raţională a industriei grele — temelia dez­voltării întregii economii şi a făuririi bunei stări a poporului — organizează un puternic avînt al producţiei agricole şi al producţiei bunurilor de larg consum, in­vestind sume însemnate în aceste ramuri ale economiei naţionale. Bugetul de stat pe anul 1954 prevede pentru ridicarea producţiei agricole investiţii în sumă de peste 3.500 milioane lei, iar investiţiile pentru industria producătoare de bunuri de larg consum vor creşte cu aproape 67% faţă de anul 1953. Se înţelege că aceste însemnate fon­duri destinate îmbunătăţirii condiţiilor de muncă şi de viaţă ale oamenilor muncii de la oraşe şi sate nu vin de la sine, că ele trebuie să fie rodul activităţii gospo­dăreşti a întregului popor muncitor. Spre adîncă deosebire de statele capitaliste, care şi-au procurat şi îşi procură fondu­rile băneşti prin exploatarea sîngeroasă a propriului popor, prin războaie de jaf şi cotropire, prin înrobirea şi aservirea altor popoare, statul nostru democrat-popular — stat al oamenilor muncii, stat al cărui scop este necontenita ridicare a nivelului de trai al poporului — dispune cu actul de alte izvoare pentru procurarea fondu­rilor sale ; un rol hotărîtor îl au benefi­ciile fabricilor şi uzinelor naţionalizate, beneficiile băncilor şi comerţului socialist. De aceea este în interesul fiecărui om al muncii ca materiile prime şi materialele, timpul de muncă şi fondurile băneşti să fie folosite cît mai raţional, ca întreprin­derile şi instituţiile statului să fie gospo­dărite cu cît mai multă chibzuială pentru a da beneficii cît mai mari. Regimul de economii în producţie este o metodă socialistă de gospodărire a în­treprinderilor. Cu cît vom realiza econo­mii mai însemnate în producţie, cu cît vor fi mai bine gospodărite întreprinde­rile şi instituţiile socialiste, cu atît vor creşte posibilităţile statului de a folosi spornic fondurile băneşti pentru dezvol­tarea necontenită a economiei naţionale, pentru dezvoltarea agriculturii, a indus­triei uşoare şi alimentare, astfel ca populaţia muncitoare să fie mereu mai bine aprovizionată cu produse agricole şi industriale, ca nivelul de viaţă al oame­nilor muncii să crească necontenit. Regimul de economii este una din prin­cipalele căi pentru reducerea preţului de cost al produselor. Cu cît vor fi mai mari economiile în producţie, cu atît va scădea mai mult preţul de cost, va fi mai însem­nată reducerea preţului de vînzare la toate produsele, vor creşte mai mult puterea de cumpărare a oamenilor muncii, sala­riul real al muncitorilor, tehnicienilor, in­ginerilor şi funcţionarilor. Iată de ce este în interesul fiecărui om al muncii să lupte cu perseverenţă pentru a realiza atît el, cît şi întregul colectiv de muncă din care face parte, economii în pro­ducţie cît mai mari şi de tot felul; eco­nomii de materii prime şi materiale auxi­liare, de combustibil şi lubrefianţi, de forţă de muncă, de timp de lucru, economii la cheltuielile administrativ-gospodăreşti etc; de aceste economii depinde în mare mă­sură îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de trai ale lui, ale familiei sale, ale în­tregului popor muncitor. Fiecare leu, fie­care gram de material economisit înseam­nă o posibilitate în plus de a realiza pro­duse mai multe şi mai ieftine pentru po­porul muncitor, înseamnă un pas înainte în opera de ridicare a nivelului de viaţă al celor ce muncesc. Introducerea regimului de economii în producţie nu este o treabă de care tre­buie să se ocupe numai organele de con­ducere din întreprinderi, direcţii generale sau ministere , ci este o chestiune care interesează foarte îndeaproape şi personal pe fiecare muncitor, tehnician sau ingi­ner, pe fiecare om al muncii. Care sunt principalele căi pentru reali­zarea de economii în producţie ? Unul din principalele izvoare de econo­mii în producţie il constituie folosirea ra­ţională şi chibzuită a materialelor, în aşa fel incît din aceeaşi cantitate de materii prime şi materiale să se realizeze mai multe produse, fără a dăuna cîtuşi de pu­ţin calităţii produselor. A scoate din aceeaşi cantitate de piele mai multă încălţăminte, din aceeaşi can­titate de bumbac mai multă pînză, din aceleaşi cantităţi de metal mai multe ma­şini, utilaje şi produse metalice de larg consum etc. înseamnă a asigura statului şi populaţiei muncitoare un plus de pro­duse de tot felul, înseamnă a contribui la ridicarea nivelului de viaţă al celor ce muncesc. Cît de însemnată este lupta pentru re­ducerea consumului specific ne-o dove­deşte următorul calcul: dacă pe întreaga ramură a industriei textile consumul spe­cific de fire de bumbac ar fi redus cu 1% s-ar realiza o economie de fire din care se pot ţese peste 2.200.000 metri ţesături; reducerea cu 1% a consumului specific de piele în industria de încălţăminte aduce o economisire de piele din care se pot produce în plus 100.000 perechi încăl­ţăminte. In fiecare întreprindere există mari po­sibilităţi de reducere nu numai a consu­mului de materii prime ci şi al celorlalte materiale, a căror valoare intră în preţul de cost al produsului : combustibil, uleiul pentru maşini, carburanţii şi lubrefianţii în general, consumul specific de scule, de materiale auxiliare etc. Un alt mijloc important de economii în producţie este reducerea deşeurilor şi valorificarea largă a deşeurilor recupera­bile. Numeroase colective de întreprin­deri — muncitori, ingineri, organe de con­ducere tehnică şi administrativă — au do­­bîndit o experienţă bogată în acţiunea de reducere necontenită a deşeurilor, lucru care le dă posibilitatea să producă o can­titate mai mare din materia primă ce li se încredinţează spre prelucrare. In multe în­treprinderi a crescut preocuparea — mai ales în ultimul timp — de a valorifica de­­şeurile, transformîndu-le în obiecte folosi­toare, destinate consumului popular. O iniţiativă preţioasă în această privinţă este aceea a metalurgiştilor de la combinatul siderurgic „Gh. Gheorghiu-Dej“-Hune­­doara, care au început să transforme de­­şeurile de metal în diferite unelte agri­cole mici — sape, cazmale, lopeţi — mult cerute de ţărănimea muncitoare. Deosebit de importantă în lupta pentru realizarea de economii este reducerea sis­tematică a procentului de rebuturi. Un produs rebutat înseamnă materie primă şi materiale irosite, forţă de muncă chel­tuită în zadar, uzarea maşinii fără folos etc. Rebuturile păgubesc deopotrivă atît economia naţională, cît şi pe fiecare om al muncii în parte, deoarece încarcă în mod inutil preţul de cost al produselor. In scopul reducerii procentului de rebuturi, muncitorii dintr-o serie de întreprinderi aplică cu bune rezultate metoda sovietică iniţiată de Lidia Savelieva — de control pe faze de operaţii. Această metodă, care duce la întărirea spiritului de răspundere în muncă, se impune să fie larg genera­lizată, ca o metodă deosebit de­­preţioasă în lupta pentru realizar­ea de economii, înlocuirea în procesul de producţie a unor materiale scumpe cu altele mai ief­tine, înlocuirea unor materiale provenite din import cu altele care se găsesc în ţară este un alt mijloc însemnat care dă po­sibilitate să se realizeze economii de ma­terii prime şi de materiale. Datorită acti­vităţii oamenilor de ştiinţă şi iniţiativei creatoare a muncitorilor şi tehnicienilor, s-au obţinut în ultimii ani unele succese în ce priveşte înlocuirea în producţie a unor materiale şi materii prime de bază cu altele cu proprietăţi identice sau ase­mănătoare. De exemplu, s-a reuşit produ­­cerea de tălpi şi tocuri de cauciuc ştanţate, de bună calitate, a căror folosire duce la o economie de talpă de bovine de 400—500 gr. de fiecare pereche de încălţăminte — ceea ce reprezintă, pe scară naţională, o considerabilă economie de talpă ; au fost realizate de asemenea o serie de mase plastice care pot înlocui fără nici o difi­cultate unele materii prime de bază folo­site la confecţionarea de pelerine de ploaie, mape, serviete, poşete, încălţă­minte de vară etc. Problema găsirii de noi şi noi materiale, mai ieftine şi mai accesibile, care să în­locuiască în procesul de fabricaţie produse mai scumpe şi mai greu de procurat, des­chide cîmp larg de activitate atît oameni­lor de ştiinţă — care sînt chemaţi să-şi pună toate cunoştinţele şi priceperea lor în slujba realizării unei producţii mai economice, mai raţionale — cît şi fiecărui colectiv de muncitori, tehnicieni şi ingi­­neri din întreprinderi. In fiecare ramură există mari posibilităţi de a folosi pe scară largă materii înlocuitoare. In ramura tex­tilă, folosirea pe scară largă a firelor po­­liamidice (capron) şi a altor fire sintetice poate duce nu numai la o simţitoare eco­nomie la unele materii prime de bază pentru această industrie, ci și la realiza­rea unui sortiment mai bogat. Fabricarea pe scară industrială a cauciucului micro­­poros­­poate înlocui cu succes însemnate cantităţi de talpă provenită din piei de animale. ★ Lupta pentru introducerea unui regim sever de economii în producţie nu se poate limita însă numai la economisirea mate­riei prime şi a materialelor. Ea trebuie dusă cu aceeaşi perseverenţă şi în direc­ţia economisirii cheltuielilor necesare pen­tru forţa de muncă şi timpul de lucru. Orice cheltuială în plus, peste suma strict necesară asigurării producerii unui obiect, scumpeşte în mod nejustificat preţul de cost al obiectului şi aduce pagube tuturor oamenilor muncii, fiind o piedică serioasă în calea reducerii preţurilor de vînzare şi a sporirii salariului real. O condiţie prin­cipală pentru creşterea nivelului de viaţă al celor ce muncesc este aceea ca produc­tivitatea muncii să crească mai repede decât fondul de salarii, ca fiecare leu cheltuit pentru forţa de muncă să fie aco­perit cu o cantitate corespunzătoare de obiecte produse, ce pot fi puse la dispo­ziţia consumului productiv sau la dispo­ziţia consumului populaţiei muncitoare. In unele întreprinderi mai există însă ten­dinţa de a umfla în mod cu totul nejusti­ficat numărul personalului administrativ, ceea ce influenţează în mod negativ asu­pra preţului de cost şi asupra beneficiilor întreprinderii. Folosirea raţională a forţei de muncă şi a timpului de lucru depinde în primul rînd de buna organizare a muncii în în­treprindere. A organiza în aşa fel munca, a te îngriji îndeaproape de aprovizionarea promptă a locurilor de muncă, astfel încît fiecare secţie, fiecare echipă şi fiecare muncitor în parte să poată lucra din plin, să poată ridica sistematic productivitatea muncii, înseamnă a realiza o producţie economicoasă, înseamnă a crea condiţii ca întreprinderea, cu acelaşi efectiv de mun­citori — sau chiar cu un efectiv mai mic, — să realizeze zi de zi o producţie tot mai sporită, şi prin urmare, să reducă preţul de cost al producţiei. Este în interesul fie­cărui colectiv de întreprindere să parti­cipe activ la lupta pentru o mai bună organizare a muncii — aceasta fiind una din căile pentru identificarea şi restrîn­­gerea posturilor neproductive care scum­pesc costul producţiei, pentru folosirea raţională şi cu maximum de eficacitate în producţie a cadrelor de muncitori, teh­nicieni sau ingineri. Aplicarea metodelor rapide în produc­ţie este de asemenea una din cele mai de seamă metode pentru realizarea de econo­mii, pentru că dă o producţie mai mare, fără ca statul să facă o serie de noi in­vestiţii în maşini şi utilaje. De pildă, dacă în toate fabricile de cărămidă din ţara noastră s-ar aplica metoda Duvanov, de ardere rapidă a cărămizilor, producţia anuală ar spori cu cîteva zeci de milioane de bucăţi fără noi investiţii. Or, pentru realizarea unui asemenea spor de produc­ţie statul ar trebui să investească milioane de lei pentru construirea de noi fabrici de cărămizi. Trebuie spus de asemenea că preocupa­rea de a încărca utilajul cît mai judicios, de a stimula eforturile muncitorilor pentru sporirea productivităţii muncii, nu nu­mai că aduce o însemnată economie de timp, dar creează condiţii ca o serie de cheltuieli — iluminatul şi încălzitul ate­lierelor, întreţinerea etc. — să se repar­tizeze asupra unui număr mai mare de produse, ceea ce are ca urmare o redu­cere a preţului de cost al acestora. Introducerea tehnicii noi, mecanizarea operaţiilor care cer un volum mare de braţe de muncă, introducerea largă a micii mecanizări dau posibilitate întreprinderi­lor să economisească forţa de muncă, să reducă sistematic costul producţiei. Per­­fecţionarea necontenită a tehnicii, stimu­larea mişcării inovaţiilor tehnice şi a ra­ţionalizărilor constituie, din acest punct de vedere, o rezervă importantă. Lupta pentru a descoperi necontenit noi şi noi căi de accelerare a circulaţiei fon­durilor întreprinderii constituie de aseme­nea un mijloc important de a face econo­mii. Unii conducători de întreprinderi mai au încă obiceiul să „agonisească“ ma­terii prime şi materiale peste nevoile curente ale producţiei, să-şi creeze astfel stocuri supranormative nesocotind intere­sele generale ale economiei şi creîndu-şi pînă la urmă greutăţi financiare. întărirea disciplinei financiare, intro­ducerea şi întărirea gospodăririi socialiste dau posibilitate colectivelor de muncitori şi tehnicieni să descopere şi să pună în valoare noi şi noi izvoare de economii în toate verigile de activitate ale întreprin­derii. In fiecare instituţie, organizaţie econo­mică, comercială sau organ al aparatului de stat există imense posibilităţi de a se restrînge simţitor — printr-o mai judi­cioasă gospodărire — volumul cheltuieli­lor administrativ-gospodăreşti. In multe întreprinderi şi instituţii se mai face încă risipă în cheltuirea mijloacelor băneşti ale statului, în special la capitolele privind deplasările, convorbirile telefonice, între­ţinerea autoturismelor şi a mijloacelor de transport în general, procurarea de mobi­lier şi inventar gospodăresc. Unele minis­tere şi organizaţii economice centrale obişnuiesc să cheme fără socoteală „la centru“ activişti din serviciile exterioare, cheltuind în acest fel sume importante. Lupta pentru un regim sever de econo­mii trebuie considerată nu ca o campanie, ci ca o sarcină permanentă. Ea trebuie dusă pînă în cele mai mici amănunte. O mașină care merge în gol, un bec care arde cînd nu e nevoie, un robinet care curge etc. aduc pagube care, direct sau indirect, încarcă costul producţiei şi frî­­nează creşterea salariului real. ★ Succesul în lupta pentru introducerea unui regim sever de economii depinde în mare măsură de munca politică desfăşu­rată în această privinţă de către organiza­ţiile de partid din întreprinderi, de către fiecare agitator în parte. Experienţa a arătat că cu cît agitaţia politică de masă este mai concretă, mai mobilizatoare, cu atît mai mari sînt suc­cesele colectivului. Organizaţia de partid de la fabrica de postav Buhuşi, de pildă, a acordat în ultimul timp o atenţie deose­bită muncii de agitaţie în vederea intensi­ficării luptei pentru economii în produc­ţie. Agitatorii au popularizat larg exemplul filatorului Al. Ştefănescu, care prin folosirea mai raţională a valuri­lor de pretoni reuşeşte să realizeze zilnic din aceeaşi cantitate de materie pri­mă un plus de fire, din care se pot con­fecţiona 1,50-12 m. stofă. Realizările fila­torului Al. Ştefănescu au fost popularizate sistematic prin gazeta de perete, la staţia de radioficare, prin panourile de onoare de pe locul de producţie. Agitatorii au organizat convorbiri cu grupuri de munci­tori, explicînd importanţa luptei pentru fo­losirea cît mai raţională a materiei prime, arătînd în ce constă şi cum trebuie aplicată această metodă de lucru. In ca­drul consfătuirilor de producţie pe secţii numeroşi agitatori au luat cuvîntul vorbind despre aportul deosebit de preţios pe care extinderea acestei iniţiative îl poate aduce la mai buna gospodărire a fabricii. Ca un rezultat al muncii depuse de agitatori această metodă de lucru a fost însuşită şi aplicată de numeroşi torcători, dărăcitori şi cantonişti din fabrică — fapt care dă posibilitate întreprinderii să producă, din aceeaşi cantitate de materii prime, mii de metri de stofă şi ţesături în plus. Sarcinile agitatorilor în legătură cu mo­bilizarea colectivelor de întreprinderi la lupta concretă şi perseverentă pentru in­troducerea unui regim sever de economii sunt deosebit de importante. Ei trebuie să facă să înţeleagă pe fiecare om al muncii că regimul de economii duce la scăderea preţului de cost, contribuie deci la scăde­rea preţurilor de vînzare ale produselor, la creşterea puterii de cumpărare a sala­riilor muncitorilor şi funcţionarilor. O datorie de cinste a agitatorilor este aceea de a propaga cu perseverenţă şi sistematic exemplul înaintat în lupta pen­tru economii, de a populariza iniţiativele oamenilor sovietici şi ale fruntaşilor între­cerii socialiste din ţara noastră — iniţiative care merg pe linia folosirii raţionale şi economicoase a tuturor mijloacelor finan­ciare şi materiale ale statului. Regimul de economii este o metodă de gospodărire proprie economiei socialiste. In întrecerea în cinstea zilei de 23 Au­gust să folosim larg această metodă în in­teresul sporirii necontenite a producţiei şi pentru reducerea preţului de cost , cale sigură spre întărirea necontenită a leului, spre ridicarea neîncetată a nivelului de trai, material şi cultural, al celor ce mun­cesc de la oraşe şi sate. Í­T­E­I . SCRISORI CĂTRE „SCINTEIA" Sezisări cu stagiu îndelungat Acum cîtva timp, mai mulţi cetăţeni — printre care şi Ion I. Moraru, Ignat St. Andrei ş. a. — din satul Biserica Slănic, subordonat Sfatului popular al oraşului Băile Slănic, raionul Tg. Ocna, s-au adre­sat comitetului executiv al sfatului popu­lar orăşenesc pentru a le rezolva o cerere îndreptăţită. In cerere ei arătau că apele Slănicului surpă malul, ameninţîndu-le locuinţele; totodată ei propuneau să se construiască apărători, angajîndu-se să dea ajutor în mod voluntar. Sezisarea a fost înregistrată la sfatul popular orăşe­nesc la 22 aprilie a. c. In zadar au aşteptat cetăţenii vreme de 2 luni să vină cineva de la sfat pentru a hotărî ce măsuri trebuie luate. Cererea lor, împreună cu alte 20, care aveau un stagiu mai mult sau mai puţin îndelungat zăceau nerezolvate într-o mapă de pe masa tov. Ioan Ardeleanu, preşedintele Comitetului executiv al Sfatului popular al oraşului Băile Slănic. Nu de mult, într-o şedinţă, tovarăşii Maria Silochi, Ioan Ababii, Constantin Lă­­zărescu şi Elena Bernad, membri ai co­mitetului executiv, au criticat atitudinea de nepăsare faţă de sezisările oamenilor muncii manifestată de tovarăşul loan Ar­deleanu. Dar nici după această şedinţă munca cu privire la rezolvarea scrisorilor şi reclamaţiilor nu s-a îmbunătăţit la acest sfat. Nici pînă în prezent n-a luat fiinţă pe lingă Sfatul popular orăşenesc Băile Slănic un birou care să primească, să ţină evidenţa şi să urmărească felul în care sunt rezolvate cererile şi sezisările oamenilor muncii. Se mai poate, oare, to­lera o astfel de situaţie ? ANDREI PISARU corespondent voluntar Noi săli şi grădini de cinematograf IAŞI (Agerpres). „ In ultimul timp, in regiunea Iaşi au fost deschise noi săli şi grădini de cinematograf, unele au fost renovate, iar altele au fost înzestrate cu noi aparate de proiecţie. Printre cinema­tografele noi deschise în regiune sunt cele din Tg. Frumos, Podul Iloaiei şi Codă­­eşti. Peste cîteva zile, la Iaşi, în cartierul Tătăraşi, se va deschide noul cinematograf „Ion Creangă“. In ultimii doi ani au fost refăcute şi în­zestrate cu aparate noi de proiecţie cine­matografele din Roman, Huşi, Vaslui şi trei cinematografe din Iaşi. De asemenea, au fost amenajate grădi­nile de vară ale cinematografelor „Maxim Gorki“ din Iaşi cu o capacitate de 800 de locuri, „Ilie Pintilie“ din Iaşi şi „23 Au­gust“ din Roman. In cursul anului 1953 filmele prezentate pe ecranele cinematografelor din oraşul şi regiunea Iaşi au fost vizionate de circa 2.220.000 de spectatori, faţă de 1.287.204 spectatori în anul 1950. In primul trimes­tru al acestui an, numărul spectatorilor a fost de 824.000. Contractări şi valorificări prin cooperativă BAIA MARE (red. ziarului „Pentru So­cialism“).­­ Tot mai mulţi ţărani munci­tori din comuna Vişeul de Sus, regiunea Baia Mare, contractează un mare număr de animale cu cooperativa, valorificînd totodată însemnate cantităţi de produse. In ultimele 5 luni au fost contractate 117 oi, 16 bovine, 14 miei etc. Pri­mii pe comună în această acţiune au fost ţăranii muncitori Tomoioagă Va­sile a lui Ioan, Pop Gheorghe, Pop Ion şi Pop Vasile Hrişcău, care contractează în fiecare an cu cooperativa. Şi anul aces­ta, tov. Pop Vasile Hrişcău a contractat o vacă şi 2 boi. Pînă la 1 iulie au fost valo­rificate prin cooperativă 1.219 kg. grîu, 5.468 kg. porumb, 1.397 kg. fasole, precum şi însemnate cantităţi de ouă şi de lapte. In schimbul acestor produse cooperativa din comună a vîndut ţăranilor muncitori mărfuri industriale în valoare de peste 780.000 lei. PE URMELE MATERIALELOR PUBLICATE IN „SCINTEIA“ „Pentru dezvoltarea pescuitului şi a pisciculturii“ In „Scînteia“ nr. 2975 din 18 mai a fost publicat articolul de fond întitulat „Pen­tru dezvoltarea pescuitului şi a piscicul­turii“ în care erau criticate o serie de întreprinderi şi organe centrale din M.I.A. pentru activitatea slabă desfăşurată în ce priveşte pregătirea pescuitului din primă­vara acestui an şi în ce priveşte dezvolta­rea pisciculturii. Răspunzînd redacţiei ziarului nostru, conducerea Direcţiei Generale a Indus­triei Peştelui din M.I.A. arată că arti­colul a fost prelucrat cu toţi salariaţii Di­recţiei Generale, lipsurile semnalate fiind juste. Pentru înlăturarea deficienţelor consta­tate în privinţa pescuitului la Dunăre s-a luat măsura ca în sectorul Isaccea-Gura Gîrliţei să se pună în funcţiune o şalupă cu un tehnician care să îndrumeze şi să coordoneze pescuitul la Dunăre şi să strîngă totodată peştele de la pescari. Această măsură a fost extinsă şi în sec­toarele Braţul Sf. Gheorghe şi Hîrşova- Olteniţa ; aplicarea ei este controlată de organele Direcţiei Generale şi de condu­cerile întreprinderilor piscicole, întreprinderea piscicolă Jurilofca ră­masă în urmă cu pregătirea pescuitu­lui de primăvară, a fost ajutată de către delegaţi speciali ai Direcţiei Generale, ast­fel că a izbutit să-şi îndeplinească şi să-şi depăşească sarcinile de plan pe luna mai depunînd eforturi pentru recuperarea res­tanţelor din aprilie. Au răspuns ziarului nostru şi conduce­rile întreprinderilor piscicole Brăila şi Jurilofca, arătînd măsurile pe care le-au luat pentru intensificarea pescuitului. A răspuns de asemenea redacţiei Cen­trala întreprinderii de Construcţii şi Ame­najări Piscicole din cadrul M.I.A., arătînd măsurile luate pentru intensificarea lu­crărilor de construcţii de specialitate Printre măsuri se numără : asigurarea cu forţe de muncă şi urgentarea aprovizionă­rii cu materiale a şantierelor, astfel ca să fie date cît mai repede în producţie cabana pescărească, atelierul şi magazia de unelte de la Sulina şi cabana de pes­cari Dranov, iar pînă la 23 August - barajul Bătrîna, iazurile Grosu, Smîr­­dioasa şi Pîrlita, cherhanaua Jurilofca etc. Un spectacol de Genul teatrului de marionete se bucură de aprecierea unui public entuziast şi re­ceptiv — publicul micilor spectatori, dar el se poate adresa deopotrivă şi publi­cului adult. Un spectacol de marionete pentru adulţi se joacă pe scena teatrului „Ţăndărică“ — unul din numeroasele teatre de marionete care au luat fiinţă la noi în anii puterii populare. Specta­colul — intitulat „Umor pe sfori" — ob­ţine un succes binemeritat. Pentru reali­zarea lui s-a cheltuit multă pricepere, inventivitate, fantezie creatoare ; se simte în spectacol munca unui colectiv de oa­meni talentaţi, îndrăgostiţi de profesiu­nea lor. Ar fi greşit să se considere teatrul de marionete drept o artă minoră. In reali­tate este vorba de un gen complicat şi pretenţios, care ridică numeroase pro­bleme de creaţie. In primul rînd, e ne­cesar să fie confecţionaţi „actorii“ — ma­rionetele — să li se dea expresivitatea necesară, pentru a corespunde perso­najelor interpretate ; foarte important este de asemenea meşteşugul mînuirii marionetelor ; o marionetă, oricît ar fi de expresivă, nu va fi cu adevărat în „rol“ şi nu va cuceri interesul spectatorului, dacă nu e mînuită cu dibăcie ; interpre­tarea artistică a personajelor-marionete cere totodată multă virtuozitate pentru a se realiza unitatea deplină între miş­care, gestica marionetei şi textul vor­bit. Fireşte, şi în acest gen de teatru, o problemă de bază, care determină suc­cesul sau insuccesul spectacolului, este aceea a repertoriului, a conţinutului. In general, teatrul de marionete re­clamă o muncă migăloasă, multă răbdare şi căutare creatoare, şlefuirea fină a deta­liului artistic. O mare parte a spectacolului „Umor pe sfori“ a fost realizată cu măiestrie şi cu o bună stăpînire a mijloacelor teh­nice specifice genului; s-au făcut paşi înainte în direcţia unei mişcări stilizate şi expresive. Numeroase aplauze culege tabloul inti­tulat „Ansamblul popular“, unde este reconstituită in miniatură o întreagă orchestră de instrumente populare. Valoarea tabloului, farmecul său, iz­vorăsc în primul rînd din faptul că fi­gurile marionetelor sînt deosebit de ex­presive, reprezentînd tipuri diferite şi pi­toreşti. Cobzarul, contrabasistul, ţambala­­giul, violoniştii, îşi au fiecare în parte in­dividualitatea şi specificul său­­marionete: I. Constantinescu). In acest tablou şi pro­blema animaţiei a fost rezolvată la un nivel înalt, (mînuitori : C. Atlas, V. Ange­la, C. Nicolae, G. Mironescu, S. Melinte ş. a.). Gesturile membrilor orchestrei — perfect armonizate cu partitura muzicală — sugerează spectatorului imaginea unei orchestre reale. De aici provine şi co­micul savuros al tabloului. Cu un remar­cabil talent au fost create şi animate ma­rionetele care înfăţişează pe Maria Tă­­nase şi pe Fănică Luca, îndeosebi stilul de interpretare al cîntăreţei îşi găseşte o reprezentare autentică, de o mare pre­cizie, pînă în cele mai fine detalii (mî­­nuitor: A. Papazicopol). Tot în „Ansam­*) „Umor pe sfori" — spectacol de estradă de Mioara Buescu, Ella Conovici, Ioana Con­stantinescu, Margareta Niculescu, Antigona Papazicopol, Dorina Tănăsescu, R Zolla, in colaborare cu Nina Cassian, Clary Mirea, M. Stoian. Regia artistică : Margareta Nicu­­lescu, N. Massim.. Ilustraţia muzicală : H. Mălineanu. lilul popular“ este satirizată o cîntăreaţă fără voce care-şi afişează cu agresivitate lipsa de talent. La un moment dat, un căţel apare pe scenă şi protestează cu un lătrat împotriva acestei insuportabile ma­nifestări „artistice“. Cînd protestul căţe­lului devine mai vehement, începi să confunzi lătrăturile cu registrul acut al „cîntăreţei“. Se bucură de mult succes şi tabloul „Trio vocal“, un reuşit concert-parodie, realizat cu fine accente de şarjă. Şi aci se remarcă perfecta unitate între gest şi voce. A fost creat cu fantezie şi umor tabloul „Critica de jos“, înscenare a fabulei Ninei Cassian. Spectatorul urmăreşte cu un zîmbet ironic pe ţanţoşul leu care su­grumă critica de jos, pe infricaţii săi subalterni (iepurele, şoricelul, berbecul), pe veveriţa-dactilografă şi mai cu seamă pe vulpoiul cu mişcări sinuoase şi ma­niere elegante, în care recunoşti tipul „periuţei“ care-şi tămîiază superiorii, (mînuitori : D. Tănăsescu, R. Zolla, S. Melinte, C. Atlas, E. Dumitriu, C. Nico­lae, A. Velicu). Merită de asemenea menţionate tablou­rile „Baletul libelulelor“ şi în special „Acrobaţie aeriană“ — o reuşită imitaţie a unui număr de circ. In spectacol există şi numere mai slabe, lungite în mod artificial, în care ritmul­ acţiunii lâncezeşte şi unde nu simţi destulă inventivitate („Lordul John“) —­ sau numere în care şarja este mult dimi- ** nuată de stângăcia mişcării şi de impreci­zia gesturilor. („Moment sportiv“). Fără îndoială că spectacolul „Umor pe sfori“ constituie, în ansamblu, un succes. Trebuie spus însă că publicul ar dori să găsească în viitoarele spectacole de ma­rionete mai multă consistenţă şi bogăţie de idei, mai multă preocupare pentru adîncirea tematicii, pentru varietatea ei. Genul teatrului de marionete dispune in­­deosebi de mari posibilităţi în ce priveşte mînuirea ascuţită a satirei politice pe teme interne şi internaţionale. Din păcate, în spectacolul „Umor pe sfori“ aceste po­sibilităţi sunt slab folosite. Publicul ar urmări cu interes spectacole de mario­nete care să satirizeze trăsături înapoiate, deprinderi vechi, fenomene negative de care ne izbim în viaţă. Ar fi recomandabil ca începutul făcut în această direcţie prin înscenarea de fabule să fie continuat pe teme cît mai variate. Publicul ar primi cu acelaşi interes tablouri sa­tirice antiimperialiste — absente cu totul din spectacolul „Umor pe sfori“. Şi com­­peratul popularului Ţăndărică ar fi putut avea un mai pronunţat caracter satiric. In actualul spectacol, Ţăndărică este nevoit să rostească un text in mare parte sărac în idei şi de un umor debil. Cerinţa îmbogăţirii conţinutului în spectacolele de marionete se leagă strâns de problema atragerii în această muncă a unor scriitori de frunte, a celor mai buni autori satirici, care să scrie pentru tea­trul de marionete. Este necesar că teatrul de marionete să se bucure de sprijinul Direcţiei teatrelor din Ministerul Cul­turii. Teatrul îşi desfăşoară activitatea în momentul de faţă într-o sală improprie. Sfatul popular al Capitalei trebuie să ia toate măsurile cuvenite pentru urgenta­rea lucrărilor de amenajare a noii săli. Publicul aşteaptă din partea talentatu­lui colectiv , care lucrează la Teatrul „Ţăndărică“ spectacole noi, îndrăzneţe, bogate în conţinut, la un nivel mereu mai înalt de măiestrie. I. DRAGAN Cărţi literare apărute EMIL ISAC : Poezii alese. Timp de mai bine de cinci decenii au ră­sunat în versurile poetului ardelean Emil Isac (1886—1954) suferinţa celor asupriţi şi năzuinţele către o lume mai bună, în­sufleţit de mişcarea muncitorească din ţara noastră, prieten bun cu revoluţionarul ma­ghiar Ady Endre, poetul a fost prezent în focul luptei pentru o poezie legată de popor. Volumul „Poezii alese" cuprinde o cule­gere de versuri din poeziile scrise în anii 1908, 1914—1944 şi după 23 August 1944. In poezia „Muncitoare“, încă de la pri­mele versuri apare viaţa grea a muncitorilor în România burghezo-moşie­­rească: „Zdrenţe negre, zdrenţe hîde, / Nu e lumea de mătasă... / Cîte fete nu ştiu rîde, / Cîte fete plîng şi coasă !“ / In poe­ziile „Cerşetori“, „Copii de moţi pe stră­zile din Cluj“, „Sirena fabricii“, „Copiii săraci“, „A celor ce suferă...“ şi altele, au­torul arată cam odată cu creşterea mize­riei creşte şi revolta asupriţilor. După 23 August 1944, Emil Isac cîntă în versuri bucuria eliberării patriei („Ardealul“), se ridică împotriva războiului dus de impe­rialişti în Coreea („Ascultaţi oamenilor“, „Coreea“) etc. Volumul se încheie cu ultima poezie scrisă de poet cu cîteva zile înainte de moarte : „Cîntec“. Prefața vo­lumului este scrisă de Veronica Porum­­bacu. E.S.P.L.A., colecţia „Biblioteca pentru toţi", 19, pag. 4 lei. * ALEXEI TOLSTOI: Calvarul (Volumul I şi II). Petersburg 1914... Ca şi întreg poporul, intelectualitatea rusă simţea apropierea unor evenimente nemaiîntîlnit­e în isto­rie. In „Calvarul“ — una din cele mai de seamă opere ale literaturii sovietice, rod . al unei munci de peste 20 de ani — Alexei Tolstoi ne introduce in atmos­fera de viaţă autentică a primului răz­boi mondial, evocă tumultul luptei mase­lor în Marea Revoluţie Socialistă din Oc­tombrie, , zilele grele ale războiului civil. Urmărind­ viaţa şi atitudinea surorilor Daşa şi Katia şi a soţilor lor Teleghin şi Roşcin de-a lungul acestor mari eveni­mente, A. Tolstoi înfăţişează frămintările, căutările intelectualităţii ruse în drumul ei către popor. Editura Cartea Rusă. Vol. I 350 pag. 6,90 lei; Vol. II 376 pag. 7,25 lei. IO­AN TZIN şi CUN TZIUE : „Fii şi fiice“. Un adevărat roman-epopee, cartea în­făţişează momente din lupta poporului chinez sub conducerea Partidului Comu­nist Chinez împotriva armatelor gomin­­dar­iste, între anii 1937—1945. Descrie­rea luptei muncitorilor şi ţăranilor, în­cadraţi în armata populară de eliberare şi în detaşamente de partizani, împotriva cotropitorilor este împletită cu urmărirea vieţii a doi îndrăgostiţi, tinerii partizani Nin Da­şui şi Siao­mei Intîmplările prin care trec aceşti doi soţi in timpul răz­boiului, vitejia cu care biruie greutăţile, fiecare în alt colţ de ţară, în diferite sectoare ale frontului, ilustrează eroismul şi marea frumuseţe morală a poporului chinez, dîrzenia şi pasiunea cu care a luptat pentru libertate. Proverbele şi cîn­­tecele populare chineze cu care este pre­sărată povestirea redau optimismul, în­ţelepciunea şi obiceiurile acestui popor milenar, gingăşia lui sufletească, poezia sentimentelor de prietenie şi dragoste. Este regretabil faptul că „Editura Ti­neretului“ n-a însoţit acest volum cu o prefaţă explicativă asupra autorilor. „Editura Tineretului“, 290 pag., 5,50 lei. Viaţa Romînească nr. 5/1954 Numărul 5/1954 al revistei „Viaţa Ro­mînească“ se deschide cu două poezii ale Măriei Banuş : „Prima carte comunistă“ şi „Prima întîlnire“. In acest număr este publicat sfîrşitul volumului I din roma­nul „Bărăgan“ de V. Em. Galan. Revista publică de asemenea poeziile „Oraş natal“ de Suzana Delciu, „Preşedin­tele colectivei“, „Semne de primăvară“, „Chiaburul“ de Cristian Sîrbu, „Despre oameni şi despre recolte“ de Ioan Horea, „Văd cum cîntecele...“ de Letiţia Papu şi „La mormîntul ostaşilor romîni căzuţi în 1996 lingă gara Bartolomeu“ de Szem­­ler Ferenc. Revista mai cuprinde un ciclu de poezii pentru copii : „Vrem cai frumoşi“, „Adă­postul“ de Cicerone Theodorescu, „Pri­mul pas“, „Mugurii“, „Mieluţul“ de Petre Dragu. Letiţia Papu semnează traducerea unui fragment din „Infernul“ de Dante Ali­ghieri : „Francesca da Rimini“. Citim de asemenea în paginile revistei un fragment din „Ultimul atac“ (Jurnal de front) de Haralamb Zincă şi scenariul cinematografic „Barbu Lautaru“ de Dumi­tru Corbea La rubrica „Orientări“ este reprodus articolul „Despre specificul con­ţinutului şi formei în artă“ de A. I. Burov, apărut în revista Voprosî filosofii nr. 5/1953. In cadrul rubricii „Literatura realistă între 1920-1944" este publicat ar­ticolul . „Alexandru Sahia — amintiri despre un contemporan“, de Radu Popes­­cu Rubrica ,,Texte şi Documente“ cuprin­de articolul „Contribuţiuni la cunoaşterea operei lui­­ Coşbuc“ de Marin Bucur. Revista mai cuprinde articolele: „Faptul de viaţă şi imaginea artistică“ de Titus Priboi, „Reflecţii pe marginea volumului de poezii al lui Miron Radu Paraschive­­scu" de Demostene Botez, „Mesajul vi­brant al poetului pentru pace“ de Mihai Gafiţa. (despre poemul „Războiul“ de Mihu Dragomir). ..O nuvelă interesantă“ de Al. Săndulescu (despre nuvela lui Ni­­cuţă Tănase • „M-ara făcut băiat mare“), o recenzie semnată de M­odel, Litera­tura progresistă de peste hotare : „Aceasta este America“ In ultimile pagini ale re­vistei intilnim o nouă rubrică, „Revista Revistelor“. Mr. 3013

Next