Scînteia, iunie 1955 (Anul 24, nr. 3298-3323)

1955-06-01 / nr. 3298

Nr. 3298 Cuvintarea tovarăşului dr. Petru Groza (trimite din pag. 1­ a) Statelor Unite ale Americii, pierzîndu-şi nu numai simţul realităţii, dar şi simţul măsurii, s-au îndeletnicit de la­­tribună cu discuţia unor probleme pur interne ale ţării noastre. Ei au încercat, cum aţi auzit să fixeze şi data la care poporul român’ ar trebui să aniverseze independenţa de stat, cuce­rită la 9 mai 1877.. Ei ar dori, cum spunea prim-ministrul nostru, să pună astfel data aniversării in­dependenţei, incit ea să coincidă cu o dată care astăzi se aniversează numai în Sta­tele Unite, adică data urcării pe tron a prinţilor de Hohenzollern-Sigmaringen, a căror dinastie le-a fost aşa de mult pe plac acestor capitalişti exploatatori ai bo­­găţiilor altor ţări. Tovarăşe Gheorghiu-Dej, fiu al poporu­lui român, am aplaudat declaraţia ce ai făcut. Citez : „Chestiunea regimului de stat al Rorjaîniei a fost hotărîtă odată pentru totdeauna de poporul român, con­­form voinţei şi intereselor sale şi nici un fel de putere străină nu are căderea s-o pună în discuţie“. Aceste cuvinte izvorăsc din adîncimea sufletului poporului român, conştient şi mîndru de puterea lui de muncă şi cun­­oscînd valoarea libertăţii. Unii din aceşti avocaţi nechemaţi, ră­­dindu-şi planurile lor de cuceriri război­nice primejduite îşi pierd raţiunea. Este cunoscut cazul fostului ministru de război imperialist, care şi-a încheiat cariera să­rind noaptea pe fereastră, sub viziunea unui atac inamic. Aş da prietenesc sfat și altora să se ferească de a deveni pri­zonierii unor asemenea idei fixe. Cu cît aceste exaltări ale lor primejdu­­iesc mai mult pacea, cu atît mai hotărît trebuie să ne închegăm noi rîndurile, con­struind un zid de nepătruns în apărarea păcii, zid de care să se frîngă toate ma­­şinaţiunile lor de subminare a păcii. Acest zid se întinde de la Elba pînă în apele Taivanului. El cuprinde întinderi uriaşe ■şi o mare parte a omenirii, care prin munca şi lupta ei­ va spulbera planurile agresive şi de „îngrădire” ale imperialiş­tilor, asigurînd pacea către care năzuiesc fierbinte toate popoarele lumii. Alături de ceilalţi contractanţi ai Tra­tatului de la Varşovia, poporul român, vechi, brav şi înţelept, se identifică cu ho­­tărîre, prin glasul reprezentanţilor lui au­torizaţi, pe care i-am auzit în decursul şe­dinţelor noastre, în discuţii la nivelul im­portanţei acestui tratat. Poporul român, care îşi dă adeziunea de­plină la acest tratat pus în slujba păcii, îşi exprimă cu tărie hotărîrea de a-şi apăra cuceririle şi realizările paşnice. Ritmul puternic al efortului construc­tiv al oamenilor muncii din tabăra po­poarelor semnatare ale Tratatului de la Varşovia, descoperirea energiilor lor ne­bănuite, a bogăţiilor materiale şi spiritu­ale din ţările lor, pe care le exploatează în propriul folos, fără exploatatori de din­coace şi dincolo de graniţe, fac ca acest minunat exemplu al construirii paşnice a unei vieţi noi să exercite — şi va exer­cita tot mai mult — o mare putere de atracţie pentru toate popoarele lumii, cu­cerind aderenţa omenirii. Aici rezidă puterea noastră şi de aici izvorăşte şi încrederea noastră desăvîrşită în consecinţele Tratatului de la Varşovia, c­are vor fi hotărîtoare pentru salvarea păcii. Pe arcul de triumf din faţa capitoliu­­lui din Boston, din statul Massachussets din S.U.A., este gravată o deviză : „Există o comunitate în destinul omenirii”. Prin această deviză, popoarele Americii de nord recunoşteau în mod solemn încă din secolul al XIX-lea solidaritatea vi­tală a tuturor popoarelor. Un gânditor politic, meditând asupra acestei devize, a exclamat că aceasta este un ban econo­misit al trecutului, care chiar dacă este astăzi demonetizat, depreciat, în viitor poate să aibă din nou valoare. Noi credem în această comunitate, în destinul omenirii, în interesul comun de a coexista, în raporturile de colaborare între toate popoarele, năzuind neîncetat de a reduce orice conflict, de a căuta puncte care ne apropie în domeniul cola­borării economice, culturale, punînd fie­care, rind pe rînd, cîte o cărămidă la marele edificiu al păcii. Cei care, orbiţi de interese străine de acelea ale popoarelor iubitoare de pace, nu înţeleg acest lucru să recitească din cînd în cînd inscripţia de pe arcul de triumf din Boston. Tratatul de la Varşovia, constituind ca­drul organizării forţelor de care dispun părţile contractante, cu unitatea coman­damentului, cu un comandant oţelit în focul luptei pentru eliberarea popoarelor noastre de sub jugul fascist, formează o bază puternică, care întăreşte încrederea de nezdruncinat a poporului nostru în forţele noastre de apărare contra oricărei agresiuni. Cu această puternică chezăşie, poporul nostru păşeşte cu hotărîre înainte pe dru­mul construirii vieţii lui noi. Munţii, văile şi cîmpiile patriei noas­tre vor răsuna înainte de ritmul voios al muncii împletite cu cântece de bucu­rie pentru realizările obţinute şi pe care poporul ştie să le apere. Din acest sentiment al poporului se va desprinde votul Marii Adunări Naţionale, supremul organ al exercitării voinţei po­porului. Exprimînd acest vot, Marea Adunare Naţională va fi la înălţimea sarcinii sale. (Aplauze puternice şi prelungite). Deschiderea unei expoziţii la Craiova La Craiova s-a deschis marţi după amiază, în localul Muzeului regional din calea Lenin nr. 17, expoziţia anuală de stat organizată de Ministerul Culturii în colaborare cu Uniunea­ artiştilor plastici din R.P.R. Directoarea Muzeului regional Craiova, Teodora Firu, a vorbit despre dezvoltarea artei plastice in tara noastră în anii pu­terii populare. Expoziţia cuprinde 79 de picturi şi 20 de sculpturi. (Agerpres) Scrisori către „Scînteia“ Să ne ocupăm de producţie sau să complectăm formulare? Mina noastră, ca multe alte mine din Valea Jiului, s-a dezvoltat mult în anii regimului democrat-popular. Ea a fost înzestrată cu tehnica nouă, cu maşini şi utilaje aduse din U.R.S.S. sau construite de propria noastră industrie metalurgică. Desigur odată cu­ extinderea mare a lu­crărilor s-au pus şi se pun o serie de pro­bleme de organizare mai bună a muncii şi de perfecţionare continuă a tehnologiei producţiei, pentru folosirea mai deplină a tehnicii şi a timpului de muncă — pro­bleme la rezolvarea cărora tehnicienii şi inginerii, ca organizatori direcţi ai pro­cesului de producţie, trebuie să dea o mare contribuţie. Normal ar fi ca inginerul-şef de sector să vadă aproape zilnic fiecare loc de muncă în mină pentru a da ajutor teh­nic permanent maiştrilor, brigadierilor, minerilor, în lupta pentru mai buna folo­sire a tehnicii, pentru ridicarea productivi­tăţii muncii pe baza îmbunătăţirii măsuri­lor tehnico-organizatorice, a răspindirii experienţei înaintate etc. Trebuie să spu­nem însă că în general, noi, şefii de sec­toare, vizităm rar locurile de muncă; aceasta nu pentru că nu ne-ar place să mergem prin mină, ci, din cauză că o mare parte din timpul nostru de muncă sîntem nevoiţi să-l folosim îndeplinind o serie de lucrări cu caracter administra­tiv. Există fără îndoială un şir de lucrări, cum ar fi calcularea salariilor muncitori­lor, programarea lucrărilor, plasarea oame­nilor la locul de muncă etc., care trebuie întocmite în mod indiscutabil de conduce­rea sectorului (deși după părerea noastră la unele din aceste lucrări sistemul de cal­cul este foarte complicat). O astfel de lu­crare care cere mult timp de lucru este calcularea salariilor. Pentru calcularea sa­lariilor în fiecare sector sunt necesare, la începutul lunii, cîte 4 și, în sectoarele mai mari, cite 5 zile. In aceste zile, în fiecare sector cei mai buni tehnicieni nu pot de fapt să meargă la­ locurile de muncă în mină. Ar fi necesar ca Ministerul Industriei Cărbunelui să studieze posibilităţile de rezolvare a acestei probleme. Există însă şi o altă categorie de lu­crări cu caracter administrativ care ne răpesc mai mult de 50 de—60% din­ timpul de lucru. De multe ori ne pu­nem şi noi întrebarea dacă sîntem tehni­cieni care răspundem de sectoare direct productive sau statisticieni. Primim în me­die cîte 2—3 indicaţii scrise pe zi, prin care ni se cer situaţii, statistici etc., fie pentru serviciile de la mina noastră, fie diverse situaţii pentru direcţia generală sau minister. Noi ne dăm seama că este nevoie de o evidenţă precisă. Acolo unde nu există evidenţă, îşi face loc lipsa de răspundere, se cuibăreşte risipa, iar duş­manul de clasă îşi poate face jocul său veninos. Dar, una este evidenţa şi alta este birocraţia. In ultima vreme, alături de un şir de alte formulare, a căror complectare nece­sită un mare volum de muncă, ne-a sosit de la ministerul care ne tutelează şi for­mularul „centralizatorul lunar pe schim­buri“, care se întocmeşte pentru fiecare abataj pe schimburi, pe zile, decadal şi lunar, avînd şi rubrici pe decade şi luni pentru controlul topografic. Desigur, unele din aceste rubrici sînt absolut necesare, dar luat în întregime formularul este foarte complicări Pentru fiecare loc de muncă se complectează zilnic 80—84 de rubrici, adică vreo 600—1000 rubrici pe zi pentru un sector. Acest formular tre­buie complectat de secretarul sectorului, care nu este tehroifcian ci mai degrabă un funcţionar, şi de către inginerul-şef de sector. Numai cortiplectarea unui ase­menea formular ia o mare parte din tim­pul de lucru. Complectările unui şir de rubrici din acest formular se fac prin aprecieri foarte aproximative. De fapt din multe din rubricile acestui formular nu pot fi trase nici un fel de concluzii. Numai pentru stringerea semnăturilor specificate pe un alt formular, trimis re­cent de minister, „fișa de instructaj indi­vidual“,­­este necesar, în fiecare sector, udacă un om în plus, iar pentru instruirea propriu-zisă trebuie cel puţin doi tehni­­­­cieni. Şi-au pus oare vreodată­­tovarăşii din conducerea Ministerului Industriei Căr­bunelui întrebarea cît cărbune pierde ţara datorită faptului că inginerii şi tehni­cienii a căror misiune principală este să organizeze producţia sînt împinşi să-şi fo­losească timpul în mod birocratic ? Noi socotim că ar fi bine ca atunci cînd se ia hotărîrea întocmirii unor noi for­mulare să fie invitaţi şi tovarăşi din în­treprinderi, ca să-şi spună părerea în mod competent şi să ajute la simplificarea acestor forme de evidenţă. Noi socotim, de asemenea, c­­ trebuie revizuite multe din formularele care se trimit acum la între­prinderile miniere, renunţîndu-se pe cît cu putinţă la îngreunarea cu lucrări admi­nistrative a sectoarelor direct productive. Fără a dăuna calităţii evidenţei, să se dea inginerilor şi tehnicienilor posibili­tatea de a se ocupa efectiv de problemele producţiei, de folosirea mai bună a teh­nicii, de studierea şi răspîn­direa expe­rienţei înaintate, pîrghii principale în sporirea producţiei de cărbuni. A. BACIU, GH. SIN şi E. PACHI ingineri la întreprinderea carboniferă-Lupeni S­C­Î­N­T­E­I­A Şedinţa festivă cu­ prilejul împlinirii a 10 ani de activitate a universităţii „Bolyai“ din Cluj CLUJ (coresp. „Scînteii”). In sala de festivităţi a universităţii „Bolyai” a avut loc, în ziua de 31 mai, şedinţa festivă or­ganizată cu prilejul aniversării a 10 ani de la înfiinţarea acestei universităţi cu limba de predare maghiară. La şedinţa de deschidere au luat parte peste 300 invitaţi, oameni de ştiinţă, ac­tivişti de partid şi de stat, profesori şi studenţi ai institutului. La şedinţă au participat tov. Nicolae Dinulescu, prim locţiitor al ministrului învăţământului, Jean Livescu, rectorul universităţii „Alexandru I. Cuza“ din Iaşi, Tibor Andrăsofszky, director al Institutului medico-farmaceutic din Tg. Mureş, Raluca Ripa, rectorul universi­tăţii „Victor Babeş“ din Cluj, precum şi o delegaţie a universităţii „C. I. Parhon“ din Bucureşti, condusă de prof. Mihail Ionescu, decanul facultăţii de biologie. Şedinţa a fost deschisă de către tov. Banyai Ladislau, rectorul universităţii „Bolyai“, după care tov. Gall Ernest, prorectorul universităţii, a arătat realiză­rile obţinute în domeniul invăţămîntului în cei 10 ani de activitate a universităţii „Bolyai“. Invitaţii au vizitat apoi expo­ziţia ,,10 ani de la înfiinţarea universităţii „Bolyai“ , deschisă în una din sălile universităţii. Adunări închinate Zilei copilului In Capitală, ca şi în întreaga ţară, în cursul zilei de marţi au avut loc numeroase adunări festive cu prilejul zilei de 1 Iunie — Ziua internaţională a copilului. La adunarea din sala Berea au luat parte numeroase femei din raionul „Tudor Vla­­dimirescu“. Adunarea, deschisă de tov. Ion Acsinte, preşedintele comitetului executiv al sfatu­­lui popular raional, a fost salutată de o de­­legaţie de pionieri din raion. Despre Ziua internaţională a copilului a vorbit tov. Valeria Gherman. In aplauzele călduroase ale celor prezenţi au fost apoi înmînate ordine şi medalii unor mame din raion. Adunarea festivă s-a încheiat cu un program artistic. . La adunarea festivă cana a avut loc la Timişoara au participat peste 800 de mun­citoare, activiste pe tărâmul ştiinţei şi cul­turii, gospodine, mame şi numeroşi copii. La Suceava, Ziua internaţională a copi­lului a fost sărbătorită printr-o adunare festivă la care au luat parte numeroşi oa­meni ai muncii, mame şi copii. ^___ (Agerpres) Competiţia ciclistă romîno-bulgară Cu prilejul împlinirii unui an de la inaugurarea podului de peste Dunăre care leagă ţara noastră de ţara prietenă şi ve­cină, R. P. Bulgaria, ziarele „Informaţia Bucureştiului” şi „Vecerni Novini” (Sofia) organizează în zilele de 3, 4 şi 5 iunie competiţia ciclistă internaţională „Cursa prieteniei romîno-bulgare” Bucureşti-So­­fia. Această întrecere sportivă va fi o ma­nifestare­­închinată păcii­‘şi prieteniei în­tre cele două popoare care construiesc so­cialismul. Cursa va măsura 531 km., împărţiţi în trei etape. Prima etapă se va desfăşura la 3 iunie pe traseul Bucureşti-Giurgiu- Ruse-Tîrnovo-Gabrovo (210 km.). In etapa a doua cicliştii vor­ lua startul de la Ga­brovo, vor trece Balcanii prin pasul Şipka şi apoi pe Valea Trandafirilor vor ajunge la Plovdiv după 185 km. Ultima etapă, Plovdiv-Sofia măsoară 156 km. La cursă vor participa cîte­ 15 ciclişti fruntaşi din cele două ţări. Cîştigătorul cursei va primi Cupa transmisibilă a prieteniei romîno­­bulgare. Un premiu special va fi decernat ciclistului care va sosi primul la trecă­­toarea Şipka (1.329 m.). In prezent, cei mai buni ciclişti români şi bulgari şi-au terminat antrenamentele în vederea acestei competiţii care este aşteptată cu un viu interes de amatorii de sport din R.P.R. şi R. P. Bulgaria. (Agerpres) Noi manifestări sportive internaţionale La sfirşitul acestei săptămini, Capitală ţării noastre va găzdui noi competiţii sportive internaţionale. Duminică, pe stadionul Republicii se va desfăşura întîlnirea de fotbal dintre echi­pele de juniori ale R.P.R. şi R. Cehoslo­vace. Jocul suscită un interes deosebit de­oarece echipele celor două ţări au ocupat primul loc în seriile respective în cadrul turneului internaţional de juniori, organi­zat de­­curind­ în Italia. In deschidere la acestă partidă va avea loc meciul internaţional de handbal dintre echipele U.D.A. Praga şi C-C.A. Bucureşti. , xyy­, * . . Sâmbătă şi duminică, pe lacul Snagov se desfăşoară întîlnirea internaţională de ca­iac şi canoe dinte echipele, reprezenta­tive ale R.P.R. şi U. D. Germane. Din echipa ţării, noastre ,vor face parte cunos­cuţii canotori M. Anastasescu, M. Balint, I. Opprea, Ismanovici şi alţii. (Agerpres) INFORMA­ŢII • Sub auspiciile Institutului remin, pen­tru relaţiile culturale cu străinătatea şi Uniunii artiştilor plastici din "B.’R.R., marţi după-amiază, în sala Dalles, a avut loc conferinţa academicianului Gh­. Opre­­scu cu ocazia aniversării a 480 ani de la naşterea lui Michelangelo.­­ Conferinţa, însoţită de proiecţii,­ a fost urmărită cu interes de un n­umeros public. • Cu ocazia apariţiei volumului al II-lea al romanului „Un om între oameni“ de Camil Petrescu, Uniunea scriitorilor diin R.P.R. organizează joi 2 iunie la ora 17,30, la Librăria noastră nr. 1 din Calea Vic­toriei nr. 43, întîlnirea academicianului Camil Petrescu, laureat al Premiului de Stat, cu cititorii săi.­­..­ • Marţi după-amiază a sosit în Capitală lotul cicliştilor bulgari care vor participa la „Cursa prieteniei româno-bulgare“ Bu­cureşti — Sofia. .. Din lot fac parte maeştrii sportului : Milko Dimov, Ilia Krîstev, Dimitar Bob­­cev, Ianko Ognenski şi cicliştii Kiril Hiev, Tvetan Başev, Peter Dimitrov, Álexandr Gornakov, Luben Gbeorghiev, Vasil As­­senov. Costa Gheorghiev, Lubislav Ven­kov, Vasil Radev, Peter Stoicev. Hristo Lalev si Ivan Venkov. De la Giurgiu pînă la Bucureşti ru­tierii bulgari au parcurs distanta pe bici­clete făcând totodată un uşor antrena­, mert. (Agerpres) Copiii—f­iorile O dimineaţă la cămin Lumea capitalismului — o lume fără copilărie Copiii sî­it „florile vieţii” — spune­ Maxim Gorki. Există însă pe lume milioane de copii care nu cunosc bucuria unei copilării fericite, lipsite de griji şi nevoi. Ce oferă micuţilor politica războinică a cercurilor guver­nante din lumea capitalistă ? Cîteva fapte s­înt suficiente pentru a ilustra viaţa grea, plină de mizerie, a copiilor oamenilor muncii din lumea capitalistă. In Statele Unite mulţi copii fără părinţi, sau cu părinţi săraci, sînt obiectul unor tranzacţii comerciale, în legătură cu „co­merţul cu copii“ practicat în S.U.A. se relatează că uneor, dinii sau pisicile sunt mai de preţ decit unii copii. Iată, de pildă, cîteva date dintr-un articol apărut în revista reacţio­nară „United States News and World Report“ : ...,,Un cîine ciobănesc german costă 50 de dolari, o pisică siameză de două ■lyni se vinde cu 30 de dolari ...o fetiţă dintr-o familie de ţărani săraci costă 22 de dolari”. Autorul articolului incheie ....O fetiţă de 10 ani care vine de la ţară la oraş poate fi cumpărată mult mai ieftin dorit un căţel“. Educaţia­ copiilor nu constituie de­fin o preocupare pentru magnaţii capitalului din Statele Unite. In schimb, ideea războ­iului este inoculată în mintea copiilor încă de la o vîrstă fra­gedă. Glorificarea violenţei şi crimei prin toate mijloacele — radio, televiziune, cinema, comicsuri — a făcut ca fenomenul criminalităţii în rîn­durile copiilor să ia proporţii uluitoare, însăşi dr. Martha M. Elliot, şeful serviciului pentru copii din S.U.A., este obligată să recunoască „că, într-un singur an, au fost deferiţi tribunalelor din S.U.A. 3.385.000 de copii inte 10—17 anii’, iar subcomisia juridică a senatului, în darea sa de seamă, ţine să precizeze că 1.250.000 de copii din S.U.A. ,,au cazier de poliţie”. „Copii asasini“ — aşa îşi intitulează scriitorul american Hal Ellson unul din romanele sale. Ziarul „Le Monde“, fă­­cînd o prezentare a acestei cărţi, scrie : ,,in cadrul acestui ro­man scriitorul american descrie viaţa unor bande de copii... se spune că la New York există peste 100 de asemenea bande care duc război între ele, un război adevărat, în care curge singe adevărat“. Deşi presa burgheză vest-germană este foarte zgîrcită cu in­formaţiile ■ despre situaţia tinerei generaţii­, totuşi pătrund în ziare multe­­lucruri edificatoare. Aflăm că industriaşii din repu­blica de la Bonn,­ folosindu-se de vechea legislaţie hitlerista privitoare la munca tineretului, supun copiii muncitorilor unui regim de ocnă. La fabrica de pielărie Mülheim (Ruhr), copii între 14—16 ani trebuie să lucreze cîte 15—16 ore pe zi. Une­ori, pentru a putea livra la timp comenzile autorităţilor de ocupaţie americane, patronii unei întreprinderi din Hagen i-au silit pe tineri să lucreze cîte 17 ore pe zi. „Tinerii sînt nişte roboţi,­ nişte slugi maltratate,­ care muncesc din zori şi pină noaptea fără a putea învăţa nimic” — scrie ziarul „Aachener Nachrichten”. Cursa înarmărilor, cheltuielile militare crescînde fac ca cheltuielile destinate învăţămintului în statele capitaliste să fie tot mai restrînse. In Anglia, dacă pentru înarmări se gă­sesc milioane de lire, pentru învăţământ se găsesc bani din ce în ce mai puţini. Nu e de mirare că 46% din şcolarii englezi sunt nevoiţi să înveţe în clase necorespunzătoare. Astfel, Uniu­nea naţională a profesorilor englezi arată că, în multe şcoli, copiii sunt nevoiţi să stea, în timpul lecţiilor, în picioare sau pe podea. Lăsaţi în voia soartei mulţi copii săraci din lumea capita­listă vagabondează pe străzile oraşelor, îndurind mizerie şi foame. „Majoritatea părinţilor din Turcia nu-şi pot întreţine proprii lor copii" — relatează ziarul „Hergun” care în conti­nuare precizează ,,că 60.000 de copii sunt lăsaţi în voia soartei fără hrană, fără adăpost”. Lipsiţi de viaţă omenească, de edu­caţie, ei devin vagabonzi, consumatori de stupefiante, apaşi sau criminali. Numai în Istambul, arată ziarul „Akizaml”, sunt peste 35.000 de copii vagabonzi. O situaţie şi mai întunecată o au copiii din ţările coloniale şi dependente. Cînd treci pe străzile însorite ale Tunisului te îm­presoară o droaie de copii îmbrăcaţi în zdrenţe şi desculţi. Unii sunt vărsători de­ ziare, alţii vinzători de ţigări, iar cei mai mulţi îţi întind mînuţele lor slabe pentru a cerşi. In Tunisia ca şi în alte ţări coloniale nu există nici un spital pentru copii, nici sanatorii pentru tuberculoşi, dar există în schimb 14 aerodro­muri militare. Aceasta este situaţia a milioane de copii din ţările in care banul hotărăşte totul. Popoarele din lumea întreagă luptă însă, tot mai hotărît, împotriva celor ce-şi clădesc huzurul pe război şi mizerie. Şi prin această luptă va veni o zi cînd toţi copiii lumii vor cunoaşte bucuria unei copilării­ fericite, lipsite de griji şi nevoi, ca adevărate flori ale vieţii. ALEXANDRINA STANCIU A venit primăvara, în curtea căminului „23 August” din Reşiţa, zeci de copii au ieşit la aer, la soare. Părinţii lor pot lucra liniştiţi. Copiii noştri să crească fericiţi Acum citeva zile, mai multe gospodine tinere din cartier mi-au cerut să le povestesc cum mi-am crescut cei 10 copii.. Am povestit mamelor­ tine­re despre viaţa necăjită pe care o duceam în 1923—1928, in vremea cînd s-au născut primii mei copii. Soţul meu, timplar de meserie, muncea de dimineaţă pînă noaptea. Eu munceam la fel, dar nu mai dovedeam să facem faţă neca­zurilor. Unde se pomenea pe atunci de maternitate pentru femeile muncitoare, ajutor fa­milial, creşe sau cămine de zi? Gheorghe şi Ion, feciorii mei mai mari, au vrut să înveţe la o şcoală mai înaltă. Dar pe atunci porţile şcolilor erau în­chise pentru fiii muncitorilor. A venit apoi eliberarea. Fe­ricirii s-au calificat în meser­­ia de strungar. Au devenit utemişti. In armata populară şi-au perfecţionat cunoştinţele. Gheorghe a ajuns căpitan, iar Ion — locotenent, major. Fetele au învăţat meserii, apoi s-au căsătorit. Viaţa noastră s-a îm­­bună­tăţit treptat. Pe cei ,mai mici i-am crescut mai uşor. Constantin are acum 17 ani. A absolvit o şcoală tehnică de hir­­tie şi celuloză. Timp de trei ani, cît a învăţat, n-am avut grijă de haine, alimente sau rechizite şcolare. Statul nostru m-a ajutat să-mi cresc copiii, să-i văd fericiţi, cu rost în viaţă. De ziua copilului primul­ meu gind se îndreaptă către parti­dul şi guvernul nostru, care ocrotesc viaţa mamei şi a copi­lului, care luptă pentru viito­rul nostru fericit. ELENA APACHIŢEI mamă eroină — Bacău, str. 9 Mai nr. 22 Grădiniţa noastră Parcă văd şi azi grădiniţa de copii dintr-o comună din Bihor, unde am lucrat cu zeci de ani în urmă. O sală întu­necoasă şi friguroasă, cu pereţii goi. Pe scindurile care ţineau loc de bănci — copii zdrenţuiţi. Mi se fringe inima cînd îmi amintesc de ora gustării, de ochii măriţi de foame ai copiilor. Mă gîndesc acum, deseori, la grădiniţa noastră de azi. Veseli, bine Îmbrăcaţi şi hrăniţi, co­piii mînuiesc fără grijă cutia de calcul, , pictează imagini din vreun basm, recită poezii, dan­sează dansuri româneşti şi ale minorităţilor naţionale. Anul acesta, grădiniţa a fost înzestrată cu leagăne, s-a pri­mit un bogat material didactic pentru dez-voltarea, vorbirii. Avînd create condiţii optime pentru desfăşurarea­­muncii noastre în instituţiile preşco­lare, noi, educatoarele, sîntem hotărîte să muncim cu dirzenie pentru a contribui din plin la instruirea şi educarea tinerelor vlăstare ale patriei noastre. ANA DUMITRESCU educatoare, grădiniţa de copii Inr. 2-Arad V­isuri de pionier­ ul. La fel de vesel ca în tin lucru să fii fotbalist, îşi dădu cu Că­ Ion e sigur că va reuşi.­­ Sună clopoţelul. La fel de vesel ca în fiecare zi. De astă­ dată însă, clinchetul lui vesteşte încheierea ultimei zile de şcoală. Vacanţa, cu focul taberelor, cu activitatea cercurilor pion­iereşti, cu jocu­rile care-ţi rămîn neşterse in amintire, surîde celor care au învăţat cu sîrguinţă tot timpul anului. Clădirea şcolii nr. 2, din comuna Militari vuieşte de larmă. Copiii aleargă pe coridoare, prin curte. ...Deşi e ora prinsului, câţiva pionieri dintr-a treia B. au rămas încă în clasa largă, luminoasă. S-au grămădit cu toţii în prima bancă şi stau tăcuţi, gînditori. Pe bancă se află un caiet, deschis la ul­tima lui pagină, albă, brăzdată de linii mari, albastre. Pionierii ţin sfat: cine să scrie ultima filă în jurnalul de zi : ’ Ce facem, băieţi ? întreabă Dan Pan­­ţuroiu, un copil vioi şi inimos.­ — Cum ? se necăjeşte Gheorghe Flo­­rea, îndreptîndu-şi nodul cravatei roşii pe care o poartă cu mîndrie la gît. Ce întrebare ! Ce să facem ? Scriem ! — Parcă de asta-i vorba ! intră în vorbă Achim, un pionier cu ochii isteţi, cu părul răvăşit uşor pe frunte. De scris, avem noi ce scrie. Problema e: cine scrie ? Asta îi frămînta pe toţi : cui i se cu­vine cinstea să semneze ultima pagină a jurnalului lor de zi, pagina care va în­cheia însemnările dintr-un an întreg ? Şi iată că, din bancă, se ridică Ion Pi­­ţigoi. E vestit în clasă pentru două mari calităţi: vechi şi încercat portar­ al echi­pei de fotbal „Săgeţile Roşii” şi, în ace­laşi timp, constructor priceput de aero­­modele. La Palatul Pionierilor, la cercul aeromodeliştilor, Pi­ţigoi este acum un nume cunoscut. — Mai staţi la în­doială ? — vorbeşte Ion Piţigoi, şi ochii lui mari, albaştri, îi sclipesc a nerăbdare. Să scrie Achim ! Grupul pionierilor freamătă. Ion Achim e cel mai straşnic fot­balist din echipa lor, a „Săgeţilor Roşii“, înaintaş vestit şi te­mut de echipele din cartier. Toţi copiii îl admiră. „Săgeţile Ro­şiii“ au învins la scor chiar echipe din cla­sele mai mari. In ultimul meci, întrea­ga echipă a luptat cu înverşunare. Poarta a fost apărată cu di­băcie de Ion Piţigoi. Nu toţi pionierii se arătară însă încîntaţi de propunerea lui Piţigoi. Din lucru să fii fotbalist, îşi dădu cu pă­rerea Sergiu Marinescu. Dar noi, tinerii grădinari, n-am făcut nimica ? Am putea să scriem şi noi în caiet. Da ! Sergiu Marinescu are dreptate. Ma­rinescu e socotit „talentul” clasei! Lui îi place să picteze. Lucrează la aeromo­­dele, învăţă să evite la pian şi chiar ur­mează un curs de teorie muzicală. Desigur, tatăl său, funcţionar la o între­prindere din oraş, n-ar fi putut asigura în trecut copiilor asemenea condiţii de dez­voltare. Dar azi, Sergiu poate învăţa orice. Poate deveni muzicant sau constructor de nave, poate deveni pictor sau agronom Botanica este însă slăbiciunea lui. Acasă, Sergiu are o grădiniţă a lui, pe care o în­grijeşte cu dragoste. Cu toţii ştiu cît au lucrat pionierii grădinari pe terenul re­zervat lor in grădina şcolii. Au săpat şi au netezit locul, au semănat fasole, ceapă. Grădinarii au adus şi ei şcolii glorie şi renume. Dar iată că un alt pionier se ridică. E Ion Nedelea.­iNu­ mai are răbdare­— Ei, ce tot vă lăudaţi ? Aţi muncit — foarte frumos ! Credeţi că numai voi aţi făcut treabă ? Eu zic că ar­ trebui să scrie Ion Piţigoi. E cel mai bun mate­matician din clasă. Pe obrajii rotunzi, bucălaţi, a­i lui Ion s-au ivit două pete roşii, ca para focului. — Dacă vreţi vă scriu eu ! Dar sunt şi alţi pionieri care ar merita să scrie. De ce să nu facă treaba asta Ion Nedelea ? Fiul unui şofer de la ICAS, Ion Nedelea e cel mai cuminte băiat din clasă. Visul lui e să ajungă medic. Va reuşi oare ? Ion e sigur că va reuşi. El se gândeşte de­seori la Costică, fratele său mai mare, care avea de gind să se facă inginer mi­ner şi care învaţă acum la Leningrad. Lui Ion îi place însă şi radioamatoris­mul. Colegii îl admiră pentru dibăcia cu care meştereşte el în cercul de radiofo­nie de la Palatul Pionierilor. Ştie să de­monteze un aparat de radio şi să-l aran­jeze la loc. Deunăzi a început să-şi con­struiască singur un aparat de recepţie. — Voi ,poate nu ştiţi — au protestat însă navomodeliştii. Dar pe fiecare vapor există un jurnal de bord. Jurnalul de bord e o treabă marinărească. E firesc deci ca jurnalul să-l incheie navo­modeliștii. ...Așa s-au ciondănit pionierii multă vreme. Tot Achim a fost acela care a lămurit pînă la urmă lucrurile. — Liniște! a strigat el. Vorbim de atita vreme degeaba. Care ne este da­toria ? Pavka­ndorozov Învăța bine. La fel şi Zoia şi Şura. Şi noi învăţăm. Ul­tima pagină a jurnalului nostru să o scrie cel care o fi primul la învăţătură. Discuţia aceasta a avut loc într-adevăr în clasa a III-a a şcolii elementare nr. 2 din comuna Militari. Copiii care vorbesc atei au intrat acum în vacanţă. Au pără­sit laboratorul şcolii, problemele de ma­tematică şi analizele gramaticale pen­tru minge, soare şi ris. Dar nici în va­canţă, nici în timpul jocului el nu-şi uită visurile. Sergiu se gîndeşte la o minu­nată şi întinsă gră­dină botanică, Achim se visează jucător în echipa naţională, Ne­delea se şi vede, îm­brăcat în h­alatul de medic într-un spital. Visurile lor vor de­veni realitate. Se vor împlini, confundîn­­du-se cu însuşi vii­torul fericit al po­­porului nostru. Un singur lucru ni se cere: să luptăm din toate puterile noas­tre pentru a apăra viaţa celor mici de orice ameninţări ale duşmanilor păcii şi ai vieţii, să luptăm cu hotărîre pentru a asigura fiilor şi fii­celor noastre o copi­lărie fericită, un drum larg deschis spre un viitor lu­minos. — Bine, nu-i pu­MARGARETA POP* Pionierii s-au adunat la sffrşitul orei în jurul jurnalului detaşamentului I. Ce vor scrie pe ultima pagină, pagina încheierii unui nou an de şcoală ? Pag. 3

Next