Scînteia, mai 1956 (Anul 25, nr. 3584-3609)

1956-05-01 / nr. 3584

. In hale, primăvara a intrat pe ne­simţite. Tiptil, în vîrful picioarelor, ca un poznaş ce vrea să-ţi strige în ure­che. Brusc, într-una din dimineţi — după lungi zile mohorîte, ploioase — văzduhul a explodat în lumini şi cu­lori : primăvara ! Prin ferestre au nă­vălit cerul înalt, de un albastru scîn­­teietor, mireasma proaspătă a deluşoa­­relor smălţuite cu flori. ...Dar „surpri­za“ n-a surprins pe nimeni. Explicaţia ? Afară, primăvara era doar culoare , lumină şi culoare. In halele fabricii, un simţămînt: 1 Mai. Şi aici — întocmai ca într-un tablou unde sentimentul precede culoarea, lu­mina — primăvara începuse mai de­vreme . Din ziua cînd s-au luat pri­mele angajamente în cinstea marii sărbători , din ziua cînd, după vorba unui bătrîn muncitor, „a început schimbul lui Mai“. Și asta s-a întîm­­plat în zilele cînd zăpada stăruia încă albă pe delușoarele din preajma fa­bricii. Şi, de atunci... De atunci, la prima vedere, viaţa fabricii de rulmenţi din Bîrlad îşi ur­mează — pare-se — cadenţa de tot­deauna. Maşinile bat regulat şi egal. Oamenii vin, muncesc, pleacă. Zeci de strunguri sfîrîie subţire, scuipă foc mo­­tăhăloasele cuptoare răguşite, icnesc ciocanele — şi oamenii vin, muncesc, pleacă, la fel ca ieri, ca alaltăieri, ca totdeauna. Se simte însă în aer ceva deosebit. II citeşti pe feţele tuturor — atit de concentraţi şi de preocupaţi de acest „ceva“ încît ai impresia că, de fapt, auzul te înşeală, că în halele clo­cotitoare domneşte liniştea. Acesta e simţămîntul de care vorbeam. E pri­măvara. E 1 Mai. E întrecerea... ...Firesc, cînd auzi de întrecere, pri­ma întrebare care îţi vine pe buze e totdeauna aceeaşi: — Şi cine-i fruntaşul ?„. — Mi-e peste puteri să răspund — zîmbeşte tov. Ştefan Dumitrescu, di­rectorul fabricii. Sînt o mulţime care se bat pentru titlul ăsta. Am întocmit un fel de „calendar al întrecerii“ pe zile. In fiecare zi alt fruntaş ! De-aş împărţi calendarul pe ore, mai-mai că-n fiecare oră s-ar întîmpla tot aşa... Să răsfoim împreună „calendarul“ de care ne-a vorbit directorul. Sunt în­­ ­ locut de­ semnate aici întîmplări mai importan­te din ultimele 15 zile. Zile de între­cere. 15 aprilie. Fruntaşă — strungăriţa Geta Oiţă. A dat patru norme şi ju­mătate. Un rezultat frumos — veţi spune. Frumos, da, şi poate niţeluş neobişnuit pentru o strungăriţă atît de tînără. Şi nu numai atît, dar azi — în ziua acestui rezultat neobişnuit — şi condiţiile de lucru au fost din cele mai grele şi mai neobişnuite! Tînăra strungăriţă lucrează la două maşini semi-automate. Azi vecinul ei s-a îm­bolnăvit. Tot la două maşini lucrează şi el. Va să zică, două maşini con­damnate —­ acum, în plin clocot al în­trecerii — la nemişcare şi tăcere. Strungăriţă Geta Oiţă a oftat: păcat, două maşini aşa de bune ! Dar comu­nista Geta Oiţă a hotărît în aceeaşi clipă : le voi prelua eu ! Şi luptîndu-se cu patru maşini, cu timpul care n-a găsit deocamdată, pentru a se acorda cu mişcările omului, decît secundele . Geta Oiţă a izbutit să dea 450 de procente peste normă. I-a întrecut pe toţi strungarii din secţie. Şi-a întrecut şi propriul angajament... îşi dispută, însă întîietatea cu tînărul strungar Amaliu Croitoru care în ziua urmă­toare — 16 aprilie — o întrece. Croitoru e, poate, cel mai tînăr strungar din secţie. Are 18 ani. Un an de cînd e în fabrică. Pînă în ziua de 16 aprilie a lucrat cu regimul de tăiere prescris în fişele tehnologice: 110—125 metri şpan pe minut. I-a fost destul de greu să se obişnuiască şi cu regimul acesta. Dar de cîteva zile, tovarăşii din preajmă-i au sim­ţit că Amuliu „coace“ ceva. Asculta cu atîta atenţie şi concentrare bă­taia familiară a strungului, cum numai un făuritor de viori îşi încearcă, de fiecare dată, instrumen­tul nou ieşit din mîinile sale. Cînd se credea neobservat — scotea iute un carneţel din buzunar şi, muşcînd creionul, tot însemna.....Iţi dau eu un Hardmuth nr. 1 — a glumit prietenul lui, Parfenie. E mai moale...“. Dar azi, 16 aprilie, lui Parfenie i-a îngheţat zîmbetul pe buze Aplicînd încă un cuţit la strung, ba chiar şi un dispo­zitiv pe cît de simplu pe atît de in­genios, Croitoru a mărit viteza ma­şinii la 135 metri şpan pe minut. El este fruntaşul secţiei. Partenie şi-a privit mîinile (mai puternice şi mai mari decît ale lui Croitoru), strungul (mai nou decît al celuilalt) — şi a fluierat, autocritic, a pagubă. Cei doi sînt de mult în întrecere, îşi dispută întîietatea în secţie aşa cum şi-o dis­pută şi pe terenul de sport, amîndoi rîvnesc gloria de centru atacant în echipa de fotbal a sectorului. Şi de aceea nu s-a mirat nimeni cînd, în după-amiaza lui 17 aprilie, cap de listă în calendarul directorului a fost Par­tenie : patru norme, nici un rebut ! Ziua de 18 aprilie i-a găsit pe a­­mîndoi la „milimetru“ : patru norme și 25%. Dar deasupra lor se ridicase, cu vreo 20 de procente și ceva. Va­­leriu Băjenaru, tînărul responsabil al unei brigăzi complexe înfiinţate în cinstea zilei de 1 Mai. In plus, pe carnetul de economii al lui Băjenaru a fost înscrisă, de la începutul lunii şi pînă acum, suma de 1392 lei, ob­ţinută prin economisirea plăcuţelor de aliaj dur. întrecerea între strungari se înte­ţeşte. E o luptă aprigă, strînsă, viu disputată, care aduce — în următoa­rele 6 zile — 6 cîştigători zilnici ai întrecerii: Novac Mihai, Ion Băn­­ceanu, Ion Negru, Constantin Stoian, Babărea, Cucu Constantin... Un cu­­vînt despre Cucu : tînărul acesta înăl­tuţ, subţire ca o fată, cu păr roş-auriu ca arama, este acum — în cinstea lui 1 Mai — pentru prima oară fruntaş al întrecerii. Şi asta tocmai în ziua de 25 aprilie, ziua schimbului de o­­noare, cînd toţi au pus la bătaie toată puterea lor, tot talentul, tot ce poate da un tînăr colectiv al unei fabrici tinere, un colectiv a cărui vîrstă me­die depăşeşte cu o lună sau două o adevărată „vîrstă a primăverii“: 23 de ani. Evidenţa aceasta este, ca orice evi­denţă, un pic necomplectă, sortită — fatal — să rămînă măcar cu un pas în urma vieţii. Cifrele, se spune, au un limbaj nedesminţit. Şi totuşi, cifrele de mai sus nu arată totul. Sînt o mulţime de candidaţi la titlul de fruntaş al în­trecerii care n-au recoltat, deocamdată, cine ştie ce bogăţie de cifre procentuale — dar care nu-s cu nimic mai prejos decît Geta Oiţă, Băjenaru, Parfenie. Un astfel de om este tînărul Codrean Iordache, membru de partid. Pe cartea lui de vizită (dacă și-ar întocmi una) ar trebui trecut : strungar-rabotor-recti­­ficator. A venit în fabrică în 1953, ca strungari Aici, însă, toate strungurile erau ocupate. Intr-o săptămină s-a ca­lificat rabotor. A lucrat așa pînă a în­ceput „schimbul lui Mai“ Şi tocmai atunci raboteza n-avea de lucru. Cum-necum, proastă aprovizionare sau altceva — stai Codrene cu braţele cruciş ! Adică, pe plan „mo­ral“ — cum zîmbeşte Iordache — el, vechiul meşteşugar, comunistul, era sortit să iasă din bătălia întrecerii. Asta nu se putea. Intr-una din după­­amiezi a colindat uzina, răbdător, meticulos, de la­­forjă şi pînă la recti­ficare, cu aceeaşi întrebare pe buze: „N-aveţi nevoie de vreun om la vreo maşină care lucrează d­in plin ?“ (Ac­centuat: care lucrează din plin!) A găsit-o la sculărie , o maşină de recti­ficat universală. Şi-a suflecat mînecile... In prima zi — 25% din normă. A doua zi — 125% ! A adăugat acestei cifre semnul „plus“ — aşteptînd apoi răbdător (vorba vine : răbdător...) să ajungă la 300%. Aşa îşi propusese: să atingă 300 pînă la 1 Mai ! Dar într-o zi... Intr-o zi, pe la începutul lunii, Ior­dache a primit o comandă specială : să execute cota inelului interior de rulment pentru export. Adică o operaţie în care vorbesc micronii.....Te bizui?... — a fost întrebat. Bagă de seamă, n-ai nici trei luni de cînd eşti rectificator — şi acum ţi se cere o rectificare de cea mai înaltă precizie“. „Primesc!“ Maşinii i s-a pus un dispozitiv special, a fost adaptată noilor condiţii de lu­cru. Iordache e singurul, în uzină, care execută comanda aceasta dificilă. Şi o execută bine, zilnic , 100% peste plan. Cifră mică în comparaţie cu recordurile strungarilor — dar mare prin tîlcul pe care-1 închide în ea. Aceştia sînt, deocamdată, fruntaşii. Şi nu numai ei. Aproape că nu-i om care să nu simtă în aceste zile năzuinţa spre mai mult, spre mai buni. întrecerea între oameni s-a transfor­mat într-o adevărată întrecere între secţii. La 25 aprilie, prima era strun­­găria , datorită celor peste 50 de frun­taşi de aici, datorită faptului că abso­lut toţi strungarii aplică metoda aş­­chierii rapide, din calendarul secţiei cădeau, la această dată, ultimele file ale lui aprilie. Fierbere în celelalte secţii. Fierbere printre rectificatori : în două zile, s-au organizat două brigăzi de calitate în cinstea lui 1 Mai ! Rebuturile au scăzut simţitor. Fierbere printre forjori: şi noi... noi ce ne facem ?! Da, forjorii erau necăjiţi... — Noi nu putem aplica nici dispozi­tive, nici inovaţii. De cînd ne ştim, munca noastră e tot aceeaşi: iei bara de oţel din cuptor, o vîri între dinţii presei — şi gata. Ce s-aduci „nou“ aici ? Şi totuşi... ...Gura de foc a cuptorului — împă­nată cu bare de oţel — arde năpraz­­nic. Constantin Grigore o înfruntă cu faţa-i micuţă, oacheşă, cu mîinile ne­obişnuit de mari şi — mai ales — cu ochii. Are ochi mari, negri. Opt cea­suri pe zi, în ei joacă flăcările cupto­rului. Ar­eseria lui e să cerceteze focul. Să-l privegheze, să-l „simtă“ : e dea­­juns de puternic ? Trebuie strînse sau nu manetele injectoarelor ? înăuntru, barele de oţel trec — în aşteptarea a­­saltului final — printr-o gamă de cu­lori : roş-aburit, părelnic, roş-stacojiu, roş-auriu, auriu, galben ca lămîia... Ga­ta ! Exact în aceeaşi clipă, introduce o bară în cuptor, trage alta afară, o ba­lansează orizontal cîţiva metri, repe­­zind-o spre presa de alături. Doi tineri au răsărit ca din pămînt lîngă el. Unul e Angheluţă, şeful echipei. Prind vîr­­tos bara, o vîră sub dinţii imenşi şi ascuţiţi ai presei — şi după cîteva cli­pe pe jgheabul de ab­uri se rostogolesc zeci de colaci roşii , inelele de rul­menţi. Alte bare vin la rînd. Tinerii se mişcă repede, dar liniştit şi ritmic, fără grabă. Se înţeleg parcă printr-o ciudată telepatie a ochilor.. Telepatie? — rîde şeful secţiei. Aş fi Organizarea ! Socotirea cu chibzuinţă a timpului! In dimineaţa lui 15 aprilie, Angheluţă a venit în secţie cu un... cro­nometru. Au rîs ceilalţi: „Din forjor, ceasornicar ? Nu se prea potriveşte...“ A rîs şi Angheluţă, apoi le-a explicat „ideea“: să calculeze mişcările fiecă­ruia, mai precis prisosul de mişcări, apoi să revadă împreună calculele. Cine ştie­, poate iese ceva. Şi a ieşit. Au „furat“ timpului — după socoteli deo­camdată sumare — cel puţin 5 mi­nute la fiecare ceas. Acum, cu adevă­rat — „fierul e bătut pînă-i cald“, nu se mai pierde timp cu mişcări inutile. Rezultatul : în ziua de 28 aprilie, forjo­rii lui Angheluţă au dat cu zece pro­cente mai mult decit în ziua de 151 ...In răstimpuri, Angheluţă priveşte printre gene spre presele vecine. Ce-o fi făcînd Moldoveanu ? Ce-o fi făcînd Mircea Raţă ? Cine va fi — pînă la urmă — fruntaşul forjei ? Spre cio­cane nu cată deloc. De acolo —nici o grijă. De acolo nimeni n-o să-l în­treacă. Doar ciocanele-s nişte biete furnici pe lîngă prese... ...La unul din ciocane, Ion Grapa zoreşte febril. Are şi de ce, acum, în pragul lui mai, nu de mult, a introdus două „inovaţii“ în munca sa. Mai intri­m noul sis­tem de debitare a taglelor. Taglele vin în uzină mari, masive­­lor, for­jorilor, le trebuiesc mai subţirele. O vreme le-au fost tăiate cu sudură au­togenă — lucru scump, costisitor foarte, omorîtor de timp preţios. Dar de curînd, cu un scripete conceput de tehnologul secţiei, taglele-s vîrîte de-a dreptul în cuptor ; apoi pe nico­vala ciocanului — cu ajutorul unor „pene“ aidoma penelor de tăiat lemne — sînt mărunțite cît te-ai șterge la ochi. Economii de mii de lei... In al doilea rînd — forjarea discurilor pen­tru pilirea bilelor de rulmenți. Pentru prima dată acum, în prag de mai săr­bătoresc, discurile acestea, care ve­neau forjate din alte fabrici, sunt for­jate de el, de Grapa, la ciocanul spe­cial adaptat pentru noua comandă. ...Zorește Grapa febril, încordat, trage cu coada ochiului, pleacă invi­dios, la prese; se mai uită și la Teo­dor Macarie, forjorul de la ciocanul vecin, „rivalul“ lui în întrecere, cel care izbuteşte să bată, printr-o adap­tare făcută ciocanului, trei inele deo­dată în loc de unul. In răstimpuri, ochi­i alunecă — indiferenţi — peste capetele lăcătuşilor mecanici care tre­­băluiesc în mijlocul halei, la reparaţii. Dinspre partea lor — nici o grijă. N-o să-l biruie tocmai ei. Ce-i o echipă de reparaţii pe lîngă coşcogea for­forii ? Dar acolo, la reparaţii, lucrea­ză meşterul Constantin Bogza. Meş­terul Bogza îşi are şi el socotelile lui cu 1 Mai. Sub conducerea lui s-au instalat aici, în fabrică, majoritatea utilajelor. La fiecare 1 Mai raportea­ză— de ani de zile — cîte o victorie: sosirea primelor maşini grele sovie­tice, montarea forjei, montarea atelie­relor anexe... S-a zbătut şi-n „schim­bul“ Maiului acesta. Şi-n ziua de 28 aprilie, echipa lui a terminat repara­ţia unei prese cu 18 zile înainte de termen, ba echipa şi-a mai făcut şi timp să instaleze, voluntar, patru po­duri rulante care vor fi de mare folos forjorilor. Cine va cîştiga întrecerea la forjă ? Poate Angheluţă. Poate Grapa. Poate Bogza. Sau, poate, în ziua ma­rii sărbători îşi vor vedea fotografiile puse una lugă alta pe panoul de onoare. Vor privi miraţi unul la al­tul. Apoi vor zîmbi — într-atît de simplă e explicaţia : 1 Mai 1 Noapte. Treptat, deasupra, încolţesc sîmburii de aur şi argint ai stelelor. La poarta fabricii m-a ajuns din urmi un tînăr spătos, sinea?­, cu părul din* scurt, cu obrazul niţeluş obosit L-am recunoscut : Capiton Vintilă, sculer şef. Şi m-am mirat: de dimineaţă, de la 6, îl tot văzusem prin uzină... —■ Aşa de tîrziu ? — Nu-i tîrziu. Şi-apoi, ara avut o groază de lucru. Numai la cabinetul tehnic cît am stat... Aflu că azi a predat cabinetului — bineînţeles în cinstea sărbătorii - cea de-a 13-a inovaţie, a sa un dispozi­tiv pentru frezarea şi rectificarea ma­triţelor în vederea decupării simulta­ne a ferestrelor la coliviile rulmen­ţilor conici Mai aflu că-n istoricele „zece zile“ — de la 15 la 25 aprilie — inginera de la cabinetul tehnic a înregistrat în catastive zece noi pro­puneri de inovaţii şi raţionalizări Că mai sunt şi alte inovaţii aproape gata, dar că, din păcate autorii lor îşi meşteresc singuri respectivele aparate şi dispozitive — şi ca oamenii sin­guri, neajutoraţi, tot întîrzie cu ele Că ce-i drept, există în uzină un atelier experimental pentru treaba asta, dar că acolo, din 15 oameni „de pe st­a­­tul de plată“, doar 4 lucrează efec­tiv. Iată şi el, de pildă : îşi meştereşte singur dispozitivul Stă uneori pină-n crucea nopţii Mort-copt, trebuie să-l dea gata pînă la 1 Mai... — De ce atîta grabă, tovarăşe Vin­tilă ? Mă măsoară din creştet pină-n tălpi, lung. — Păi dacă trebuie.. Şi zîmbitor, înălţînd arătătorul către bolta bătută în aur şi argint : — Numai „carul ma­re“ nu merge cu rulmenţi.. încolo ■— mii şi mii de maşini mari şi mici. Ne trebuie rulmenţi aşa cum ne trebuie pîine şi cărţi... Ca orice inovator, tovarăşul Vintilă e şi niţeluş poet Şi-n gura lui, cuvintele acestea su­nau ca un prolog al unor întîmplări viitoare, tot mai darnice în realizări, nu fapte de seamă. îl IF PURCARU i­sta Fiecare cerere îşi are povestea ei... înconjurat de colectivişti, preşedin­tele gospodăriei colective din Padina, Stere Cîrlig, scria ceva pe o hîrtie. — Am mai făcut o nouă brigadă. Ne-au mai venit vreo 30 de cereri în luna martie şi acum trebuie să repar­tizăm oamenii pe brigăzi. Spunea cuvintele acestea — aşa — natural, căutînd să pară că nu vede în asta un eveniment deosebit, cu toate că-i simţeai un glas tremurul bucu­riei. Bucuria i se citea şi în priviri cînd, aşezat la masa lui de lucru, rînduia atent cererile una cîte una. Fiecare din aceste cereri îşi are po­vestea ei. Cîtă muncă au dus colecti­viştii, membri şi nemembri de partid, pentru a-i convinge pe ţăranii munci­tori cu gospodării individuale să pă­şească pe calea gospodăriei colective ! După plenara Comitetului raional de partid Pogoanele, care a avut loc la 17 februarie, în comuna Padina a fost re­partizat un activist de partid pentru a ajuta organizaţiile de bază din comu­nă şi din gospodăria colectivă în mun­ca politică pentru transformarea socia­listă a agriculturii. încă un mijlocaş harnic In ziua aceea soarele încălzea pu­ternic, topind zăpada care întîrzia mai mult ca în ceilalţi ani. Printre peticele de zăpadă se vedeau firele plăpînde ale semănăturilor de toamnă. Preşedintele gospodăriei, Stere Cîrlig, şi inginerul agronom Popa Valter porniseră să vadă starea semănăturilor. Gospodă­ria avea o tarla înspre cotul Bosme­­nilor, aproape de marginea satului. In apropiere era casa lui Negru şi trecînd prin ograda lui se putea scurta dru­mul spre tarlaua colectivei. — S-o luăm mai de-a dreptul — zise inginerul şi privi spre preşedinte zîm­­bind. Parcă erau înţeleşi dinainte. Tre­ceau de multe ori pe aici şi le plăcea să stea de vorbă cu Negru. De cîte ori se întîlneau cu el adu­ceau vorba şi de gospodăria colectivă. Stan Negru, mijlocaş cu 7 hectare de pămînt, gospodar as°zat, avea întot­deauna cuvinte de laudă despre gospo­dăria colectivă Dar cînd inginerul a­­ducea, aşa pe departe, vorba dacă el — Negru — n-ar da cerere de înscriere, acesta strîngea din umeri și nu răs­pundea nici da, nici ba. „Să mai vedem, mai este timp“, avea el obiceiul să răs­pundă și apoi căuta să schimbe vorba. Acum lucra în curte la reparatul gar­dului. Cînd văzu pe­ cei doi intrînd, Negru le ieși înainte. Copiii, bucu­­rîndu-se de razele calde ale soarelui, alergau jucîndu-se pe prispă. — Am luat-o spre tarlaua de grîu, răspunse preşedintele la întrebare. — Da, bine faceţi, că şi anul trecut aţi avut bucate bune acolo. — Vezi, colectiva şi agrotehnica sînt două lucruri care-i aduc omului bel­șug — zise zîmbind inginerul. Ți-aduci aminte, nea Negrule, cîte vorbe am avut cu oamenii anul trecut că nu vo­iau să grăpeze grîul. — Dar nici dumneata nu te-ai lăsat. Da, da — zise Negru, ca o întărire — a­i făcut multe buchte anul trecut.­­ — Nea Stane, cît grîu ai scos dum­neata anul trecut ? — Păi să vezi că pămîntul a fost cam slab și am cules vreo 1.300 kg. la hectar. — Vezi, colectiviștii au scos cu 500 kg. mai mult grîu la hectar ca dum­neata. Munca unită, nea Stane, munca unită. Dar cu vorba noastră cum ră­­mîne? Anul ăsta te înscrii în colec­tivă ? Se părea că inginerul l-a atins acolo unde-l durea. Se uită la nevastă. De cîte ori nu se certase cu ea pentru treaba asta. Copiii, Mirică şi Leana, coborîseră de pe prispa casei şi acum ascultau cuminţi. Cînd auziră despre ce-i vorba, Mirică se apropie de ma­­mă-sa şi-i spuse în şoaptă, cu glas ru­gător : — Mămică, ştii că Nicu lui nea Gheorghe Mănăilă mănîncă pîine cu miere şi zice că-i de la gospodărie şi au multă miere acasă. Aşa-i că o să avem şi noi ? Fără să zică o vorbă, Dobriţa mîn­­gîie uşor fruntea copilului. Vru să spună ceva dar nu putu, parcă i se pusese un nod în gît, iar ochii-i cli­peau des. Vorbele copilului deştepta­seră în ea frămîntări mai vechi. Ştia prea bine pe Gheorghe Mănăilă, căci stătea pe aproape, doar a doua casă de la ei. Cît de greu o ducea mai înainte de a intra în gospodărie! Copiii lui erau slabi şi palizi, ca Mirică al ei. Acum au prins culoare. De cîte ori nu i-a spus bărbatului ei să se treacă şi ei n co­lectiv. Dar parcă a vrut ? Şi ea ce poate să-i facă? El ţinea la cele 7 ha. de pămînt şi pace ! Acum, răspunsul șovăielnic al băr­batului o îndîrji mai mult ca altă dată. Ii era necaz că numai din cauza lui au stat departe de gospodăria colec­tivă atîţia ani şi ie-au luat-o alţii îna­inte. Privind cînd spre preşedinte, cînd spre inginer, ea văzu din partea lor aprobare şi-i spuse cu curaj bărba­tului : — Da’ hotărăşte-te odată, omule, ce mai stai pe gînduri ! Nu vezi că ai o casă de copii şi ne iau lipsurile înainte ? Mişcaţi de vorbele femeii, inginerul şi preşedintele au pornit-o încet spre casa lui Nedelcu Potrivitu. — Staţi, tovarăşi, se auzi vocea lui Stan Negru. Staţi, de ce vă grăbiţi ! ...Se înnoptase de-a binelea cînd pre­şedintele şi inginerul au ieşit din casă cu cererea în mină semnată de Dobriţa şi Stan Negru. „N-am văzut grîul, dar am făcut o treabă bună" şi-au zis ei, pornind spre gospodăria colectivă, bucuroşi că în gospodărie a mai venit încă un mijlo­caş harnic. Cina a ieşit mai cîştigat ? Era pe la începutul lunii martie 1956. In faţa căminului cultural se aduna­seră ca de obicei mulţi oameni. Alexan­dru Olaru, om harnic, cunoscut şi res­pectat în tot satul, stătea rezemat de podeţ. Povestea ceva cu haz şi oamenii rîdeau ascultîndu-l. Dinspre coopera­tivă veneau spre cămin Constantin An­­ghel, secretarul organizaţiei de bază din gospodăria colectivă, şi brigadierul Cristea Badea. Cînd termină de făcut calculul, Con­stantin Anghel spuse : — Vezi, nea Alexandre, colectivistul a avut de două ori mai multe venituri decît dumneata. Oamenii discutau cu aprindere şi nici n-au băgat de seamă cînd a în­ceput să se întunece. Apoi au plecat spre casă. Pe drum, Alexandru Olaru se gîndea la socoteala făcută. De ce să mai stau de o parte — își zise — că oricum ai face, mijlocaş sau sărac, tot mai bine ieşi la socoteală în gos­podăria colectivă. Preşedintele lua cererile una cîte una privind gînditor: „30 de cereri în mai puţin de o lună, 30 de familii ală­turi de noi“ Fiecare nou înscris­ îşi avea povestea lui Unele din ele le ştia şi preşedintele. Le ştiau şi ca­Ajunşi în faţa căminului cultural, ei au intrat în vorbă cu oamenii şi apoi au trecut cu toţii în sala mare a că­minului. Erau adunaţi aici şi colecti­vişti, şi ţărani muncitori cu gospodărie individuală. Discutau împreună despre una şi despre alta. Dintr-o parte se auzi o voce care atrase atenţia mai multor oameni. — Orice s-ar spune, nea Alexandre — zise Constantin Anghel către Ale­xandru Olaru — d-ta, mijlocaş cu 7 hectare şi jumătate de pămînt, 2 boi, plug, căruţă, semănătoare, secerătoare şi patru oameni buni de muncă — aşa cum îţi place să spui — tot ţi-o iau înainte colectiviştii. In jurul lor s-au adunat mai mulţi oameni. Constantin Anghel le-a po­vestit cum Vaier Răşcanu, în anul 1950, cînd a venit în gospodărie, era om necăjit, însă de atunci viaţa lui s-a schimbat mult. Are o gospodărie fru­moasă, şi-a făcut casă, şi-a cumpărat aparat de radio. Făcînd o socoteală să vadă cu toţii cine-i mai cîştigat, co­lectivistul Vaier Răşcanu sau Alexan­dru Olaru, a reieșit următorul lucru : pentru zilele-muncă lucrate în colectiv împreună cu familia sa, Răşcanu a dus acasă 4.384 kg. grîu, 6400 kg. porumb, 1040 kg. mazăre, 226 kg. fasole, 848 kg. floarea-soarelui, 430 kg. orz, 312 kg. cartofi, 61 kg. brînză, 9 kg. lînă, 11 kg. miere, 194 kg. vin, 9 kg. țuică, 116 kg. ceapă, 2400 lei In afară de acestea el mai are pe lingă casă o vacă cu lapte, porci și păsări. — Ei, acum spune-ne dumneata, nea Alexandre, ce bucate ai avut. Olaru stătu cîtăva vreme pe gînduri, apoi zise: — De pe cele 2,50 ha. semănate cu grîu am scos 3.350 kg., de pe 4 ha. cu porumb am scos 6000 kg., iar un hectar l-am avut cu fîneaţă, de pe care am luat vreo 4000 kg. fîn, apoi am mai luat vreo 8000 kg. coceni şi paie de grîu pentru nutreţul animalelor. Am îngrăşat şi eu 2 porci, unul l-am tăiat, iar unul l-am vîndut şi am luat pe el 1800 lei. Mai am apoi 8 oi de la care am avut 50 kg. brînză. După cum ve­deţi n-am stat tocmai rău, însă colec­tiviştii au ieşit mai bine la socoteală. După cîteva minute toţi s-au adunat în jurul mesei şi urmăreau cu atenţie cele înşirate pe hîrtie de Constantin Anghel, în care era vorba, de veniturile celor doi ţărani. El a făcut o mică so­coteală, care arăta că ei în acest fel: menii din sat. Altele îşi aveau poveş­tile lor mai ascunse, pe care nu le ştiau decît oamenii care păstraseră ce­rerile zile sau chiar săptămîni amî­­nînd mereu să le aducă. Erau mulţi dintre aceia care cercetaseră amănunţit, îşi făcuseră socoteli peste socoteli pînă s-au hotărît să pună cererea în mîna preşedintelui. Pe drumul acesta nou s-a hotărît să pornească Stan Negru. Pe drumul acesta a pornit hotărît şi Alexandru Olaru, precum şi alţi mijlocaşi, care s-au convins că locul mijlocaşului este numai în gospodăria colectivă. Văzînd că viitorul este de partea gospodăriei colective n-au mai pregetat. Au adus uneltele şi le-au pus cu toţii laolaltă să înceapă o altă viaţă, o viaţă nouă. ELENA RAREŞ Ţăranul muncitor Valoarea în bani a venit Colectivistul cu gospodărie indi­turilor provenite din: Vaier Răşcanu viduală Alex. Olaru, şi 3 oameni de muncă 7,50 ha. pămînt şi 4 ______________________________________________oameni de muncă — Cereale şi leguminoase 16.519 11.387 — produse animale 3.433 3.320 — diverse nutreţuri — 2.200 — bani pe zile muncă________ 2.400____________________________ Total venituri__________________22.352 16.907 — Cheltuieli de producţie şi obligaţii faţă de stat________________________________6.766_______ Venit curat___________________22.352__________________10.141_______ S­C­I­N­T 1i 1 A Un nou lot de tramvaie ------------ — ■-------------—"— în cinstea zilei de 1 Mai, muncitorii și tehnicienii fabricii „Elect­ro­­putere" din Craiova au terminat un nou lot de tramvaie. lată-le acum in curtea fabricii, gata să ia drumul orașelor. Şcoala (Urmare din pag. 1­a) care din conducerea brigăzii ai ceru­t-o... ştii tu ce-a spus Grigore? Că-i pare rău că nu eşti şi tu în brigadă, că erai sudor bun şi ar fi fost nevoie de tine tocmai acum, în întrecere... — A zis, pe dracu ! a răspuns Io­­nescu, necăjit. Ştia însă că Sava nu minte. Ionescu a cerut să fie primit în altă brigadă. Fiind sudor bun și cunoscut în general ca băiat de treabă (făcuse cu cîtva timp în urmă și cerere de primire în U.T.M.) a fost primit în brigada lui Pasăre. La început s-a acomodat cam greu. Dar norma tot şi-o depăşea cu 20—25%. Ionescu avea însă de gînd să arate celor din brigada lui Grigore că el e „cineva“, că au făcut o mare prostie cînd l-au scos. Şi a început să muncească. De ne­mulţumit, tot nemulţumit se arăta şi acum. Dar pentru alte motive. I se părea mereu că electrozii nu sînt buni, înjura tot timpul pe cei de la strungărie, care nu lucrează cum tre­buie şi trimit piesele cu întîrziere. — Ne jucăm aici sau ce facem ? Remorcile noastre sînt aşteptate pe şantiere l­a încetul cu încetul, dar cu siguranţă, în­ munca lui Ionescu a început să se petreacă o adevărată schimbare. îşi depăşea normele cu 50—60% și chiar cu mai mult. Nu mai stătea de vorbă prin hală, primea comenzi de piese mai greu de lucrat și — lucru și mai­­interesant — nu numai că primea ase­menea comenzi, dar le sxecuta într-un timp foarte scurt. — Nimic nu e cu neputință cînd vrea omul. Ce? Numai cu aparate automate se poate lucra ? Ia uitaţi-vă ! Dacă sudezi o piesă mare, aşezată vertical, în loc să sudezi de jos în sus, o porneşti invers, de sus în jos. Electronul topit se scurge pe tăietură şi-ţi uşurează mult munca. Sudezi mai repede, mai bine şi consumi mult mai puţin material... Asta nu-i tot o problemă tehnică ? In curînd, Ionescu a ajuns unul din cei mai buni sudori ai brigăzii. A aşteptat cu emoţie ziua cînd tre­buia să fie discutată cererea lui de primire în U.T.M. A venit ziua şe­dinţei. Ce-i drept s-au cam „luat“ bă­ieţii de el. I-au pomenit toate defec­tele, au vorbit despre nepăsarea pe b­m­w • B­rigaza care a arătat-o într-o vreme faţă de producţie, despre veşnicele lui certuri, despre faptul că a fost scos din bri­gada lui Grigore. Dar munca bună dusă în ultimele săptămîni, legată de atitudinea cinstită pe care a avut-o în ultimii ani în fabrică, au tras greu în cintar şi, în aceste zile din preajma lui 1 Mai, Ionescu a fost primit în rîndurile utemiştilor. — Eu, tovarăşi, a vorbit Ionescu la urmă — şi se vedea limpede cît era de emoţionat — cu tovarăşi, nu ştiu cum să-mi exprim recunoştinţa, cum să arăt că preţuiesc încrederea pe care mi-aţi arătat-o... După o pauză de cîteva secunde, în care căuta cu greu cuvintele, toc­mai cînd toţi se aşteptau din partea lui la cine ştie ce lungă spovedanie, Ionescu a oftat şi a spus doar atit: „Deocamdată... mă angajez ca în cinstea zilei de 1 Mai, ziua noastră, a muncitorilor, să depăşesc de două ori norma şi să fiu cel mai disciplinat sudor din secţie...“ Şi se ţine de cuvînt. ★ Asta e scurta poveste de întrecere al cărui erou e tînărul sudor Ionescu Carol. Sava şi-a terminat povestirea şi a lăsat din mînă piesa pe care a tot învîrtit-o vorbind. — Iaca un lucru ieșit din mîna lui Ionescu. O piesă la care rebuturile erau înainte de 20—30%, din cauza sudurii neuniforme. Acum, nu mai re­­butăm nici 5%. Așa cum lucrează Ionescu, sudura iese mult mai omo­genă. Astăzi, Ionescu a fost primit din nou în brigadă și, după cum spune Sava, „e unul din stîlpii“ ei. Sudorii şi lăcătuşii din brigada lui Grigore au primit în sfîrşit piesele pentru remorcile prevăzute în plan. Au trimis delegaţii la strungărie, au intervenit la direcţie şi la biroul or­ganizaţiei de bază şi au izbutit să mai obţină piese pentru încă 10 re­morci în plus. Astăzi, de 1 Mai, cei 16 sudori şi lăcătuşi care formează brigada vor trece umăr lîngă umăr pe străzile oraşului, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, raportînd partidului că şi-au făcut datoria. Angajamentul în­tregii brigăzi a fost îndeplinit îna­inte de termen. VALERIU NEGRU Nr. 3584 Cuplajul fotbalistic de pe stadionul „23 August" Iubitorii fotbalului din Capitală s-au îndreptat duminică după-amia­­ză, ca de obicei, spre stadionul „23 August", unde s-au disputat două me­ciuri din cadrul campionatului cate­goriei A. Echipele a bu­cureştene C.C.A şi „Dinamo“, formaţii fruntaşe în cla­sament, s-au întrecut cu „Ştiinţa“­­Cluj şi, respectiv, „Minerul“-Petroşani. In primul meci al „cuplajului“, „Di­namo“—„Minerul“, jucătorii celor două formaţii au un început bun, cîteva pase în viteză, driblinguri scurte şi... atit. Despre şuturi la poartă e sufi­cient să cităm remarca unui specta­­tor. „In sfîrşit, după 30 de minute de joc, am văzut un şut frumos...“ Fa­zele de gol, precum şi şuturile trase spre poartă au fost puţine, s-ar pu­tea număra pe degete. Pentru „Minerul“ scorul nul reali­zat (0-0) la Bucureşti, în faţa echi­pei campioane de anul trecut, consti­tuie totuşi un succes. Comportarea însă pe teren a jucătorilor din Petro­şani a fost slabă, iar „succesul“ lor se datoreşte comportării şi mai slabe a dinamoviştilor bucureşteni. Dacă ar fi să „menţionăm“ pe acei dintre dinamovişti care duminică au jucat mai slab ne-ar fi greu. Aceasta pentru că întreaga echipă s-a prezen­tat sub orice critică. După meciul de acum două săptămîni, pe care l-a susţinut cu C.C.A., unii au căutat să explice că insuccesul („Dinamo“ a pierdut cu 0—4) s-ar datora şi obo­selii cauzate de multele meciuri sus­ţinute (4 în 10 zile). Dacă o aseme­nea „cauză obiectivă“ a existat atunci, care este însă situaţia în momentul de faţă, cînd, după 2 săptămîni, în care s-au putut odihni şi antrena serios, echipa „Dinamo“-Bucureşti se compor­tă şi mai slab? O analiză temeinică şi măsuri hotărîte — şi mai ales ur­gente — iată ce trebuie făcut pentru a se pune capăt acestei situaţii ce s-a creat în rîndurile unei formaţii cu numeroşi jucători internaţionali. Cea de-a doua partidă a fost deo­sebită de cea dinţii. Meritele revin în cea mai mare parte jucătorilor de la C.C.A., care avind o condiţie fizică ex­celentă şi formînd un „unsprezece“ omogen, au arătat şi cu prilejul meciu­lui de duminică stadiul avansat de pregătire pe care-l au. In prima re­priză nu s-a marcat decît un punct, în minutul 9. Zavoda I (C.C.A.), cu un şut puternic şi plasat, trimite min­gea în poarta apărată de Cătină (Cluj). După reluare, echipa C.C.A. domină categoric, aproape toate fazele des­­făşurîndu-se in partea de teren a clu­jenilor. Acum, înaintaşii formaţiei mi­litare acţionează cu pase pe extreme, schimbă mult şi rapid locurile. Spec­­taculozitatea fazelor este mult aplau­dată de spectatori. Superioritatea a­­ceasta este concretizată prin încă 2 puncte marcate de Constantin, în mi­nutul 55, și apoi în minutul 63, de Alexandrescu. * Comportarea echipei clujene nu a fost la înălţime, în special linia de înaintare. In afară de cîteva acţiuni de viteză, însă fără finalitate, din prima repriză, înaintaşii „Ştiinţei“ au fost complect inactivi în cea de-a doua repriză. In faţa atacurilor extrem de pericu­loase ale fotbaliştilor de la C.C.A., apărarea, în 5 oameni, a făcut eforturi serioase pentru a nu primi mai multe goluri. Merite speciale revin portaru­lui clujean Cătină care a salvat, prin intervenţii spectaculoase, goluri pita făcute. Celelalte partide de fotbal din ca­drul categoriei A, desfăşurate în ţară, s-au încheiat cu următoarele rezultate: „Flamura Roşie“-Arad — „Progresul“­­Oradea 2-­0; „Dinamo“-Oraşul­­Stalin— „Locomotiva“-Timişoara 0-1 ; „Ştiinţa“­­Timişoara-.„Progresul“-Bucureşti 3-0; „Flacăra “-Ploeşti—„Locomotiva“- Bu­cureşti 1-1. Întîlniri internaţionale ale sportivilor romîni In capitala R. P. Bulgaria (Sofia), sportivii români au participat la mai multe competiţii alături de sportivi bul­gari şi din alte ţări. Astfel, echipa de atletism a asociaţiei „Locomotiva“ a realizat o frumoasă victorie în compania atleţilor şi atlete­lor de la asociaţia cu acelaşi nume din R. P. Bulgaria. După două zile de în­treceri,­ echipa romînă a totalizat 153 puncte, iar sportivii bulgari — 148. Reprezentativa de şah a R.P.R. a cîştigat întrecerea cu şahiştii bulgari cu scorul de 13—11. La turneul de baschet „Marele pre­miu al oraşului Sofia“, la care au par­ticipat echipele oraşelor Sofia, Mosco­va, Budapesta, Praga, Bucureşti şa., selecţionata Bucureştiului s-a clasat pe locul V în clasamentul general. Echipa bulgară de fotbal „Spartak“­­Sofia a susţinut un nou meci în ţara noastră, de data aceasta la Bacău, cu formaţia „Dinamo“ din localitate. Mai hotărîți în fața porţii, fotbaliştii din R. P. Bulgaria au cîştigat cu scorul de 2-0. Meciul de fotbal dintre reprezentativele R.P. Ungare şi R. P. F. Iugoslavia BUDAPESTA (de la trimisul nos­tru). Intîlnirea internaţională de fotbal dintre reprezentativele R. P. Ungare şi R.P.F. Iugoslavia, care a avut loc duminica la Budapesta, s-a încheiat cu rezultatul de 2—2 (1—1), rezultat pe deplin just, avind în vedere ra­portul de forţe de pe teren. Cele două echipe au furnizat un joc frumos, ba­zat pe pase rapide. Prin evoluţia sco­rului şi prin perioadele de dominare, meciul a ţinut încordată atenţia celor 100.000 de spectatori Jocul a încăput în nota de dominare a echipei iugoslave, care în minutul 6 marchează primul gol prin Vukas. Jucătorii unguri răspund cu slabe con­traatacuri rămase însă fără rezultat. Totuşi, spre sfîrşitul reprizei, la o în­vălmăşeală în faţa porţii iugoslave Fenyvesi înscrie aducînd egalarea. In repriza a doua, echipa ungară este aceea care domină­­ şi îşi mă­reşte avantajul prin punctul înscris de Bozsik. In saltul pe care l-a făcut pentru a opri şutul lui Bozsik, Beara s-a rănit şi­ a fost înlocuit de Kri­­vokuşca. Spre sfîrşitul meciului, prin­­tr-un efort colectiv, echipa RP.F. Iu­goslavia egalează prin pu­nctul înscris de Veselinovici. In ultimele minute de joc cele două echipe încearcă să mo­difice scorul dar nu mai izbutesc S-au remarcat din echipa unnară Berendi, Fenyvesi și Bozsik, din echi­pa iugoslavă Horvath, Vukas și Zebec. Intîlnirea dintre reprezentativele B. ale R.P.F. Iugoslavia şi R.P. Ungare, care a avut loc la Sarajevo, s-a în­cheiat cu scorul de 3—0 (1—0), iar intîlnirea dintre reprezentativele de juniori ale celor două ţări, care a avut loc la Budapesta, a fost cîştigată de tinerii fotbalişti unguri cu categoricul scor de 6—0.

Next