Scînteia, martie 1957 (Anul 26, nr. 3843-3869)

1957-03-01 / nr. 3843

Mr. 3843 Rolul însemnat al consiliilor artistice ale teatrelor (Urmare din pag. l­ a)­mită o idee filozofică, ci să favorizeze ecloziunea unei emoţii umane“, afir­maţii făcute, la recenta consfătuire a oamenilor de teatru, au stîrnit surprin­dere în rîndurile participanţilor la consfătuire. O serie de vorbitori au luat poziţie în consfătuire faţă de a­­semenea păreri, care nu pot contribui la clarificarea marelui rol artistic-edu­­cativ al teatrului. Se ştie că negarea tendinţei în artă a primit de mult un răspuns catego­ric şi în ţara noastră. Marii creatori ai teatrului românesc nu au ezitat ni­ciodată în dilema „artă pentru artă sau artă cu tendinţă“. Teatrul lui Vasile Alecsandri sau I. L. Caragiale este prin excelenţă un teatru cu tendinţă socială. Dacă prin absurd cineva ar dori să înlăture din literatura noastră teatrul însufleţit de idei politice şi sociale, din dramaturgia romînească n-ar mai rămîne decit prea puţin. Dramaturgia naţională se dezvoltă în anii regimului nostru de democra­ţie populară pe linia marii tradiţii a lui Caragiale, a legăturii vii cu ac­tualitatea, pe linia înalt-patriotică a teatrului lui Delavrancea sau Davila, pe linia teatrului cu profund conţinut social, cultivat de Victor Ion Popa, George Mihail Zamfirescu, M. Sebas­tian şi atîţia alţi înaintaşi. In ultimii ani s-au creat o serie de noi opere dramatice valoroase, apre­­­ciate şi în alte ţări. Dramaturgia noas­tră originală se dezvoltă pe linia re­alismului socialist. Pe această cale dramaturgi cum sînt Horia Lovine­­scu, A. Baranga, Lucia Demetrius, M. Davidoglu şi alţii, printre care talentaţi autori tineri, au obţinut reale succese. Trebuie spus însă că lucrările meritorii ale dramaturgiei originale îşi fac loc cu greutate pe scenele unor teatre, care nu ţin sufi­cient seama de răspunderea ce le revine în acest sens. Aceasta e una din cau­zele principale pentru care suflul vre­murilor noastre nu străbate îndeajuns ,pe scenă. Desigur că şi din partea dramaturgilor realităţile şi oamenii noi cer un studiu mai adine, o mai puternică şi îndrăzneaţă dezvăluire artistică. Tocmai de aici decurge şi sarcina centrală a consiliilor artistice: aceea de a se ocupa cu toată grija de includerea în repertoriu şi reprezenta­rea în cele mai bune condiţii a piese­lor romîneşti, de a promova realismul socialist în dramaturgia noastră, de a ajuta pe autori să abordeze temele cele mai arzătoare ale actualităţii, de a-i ajuta să-şi dezvolte măiestria şi teh­nica dramaturgică. Consiliilor artistice le revine o răs­pundere mare şi în alcătuirea reper­­toriilor teatrelor în general. Presti­giul teatrului poate fi păstrat şi ri­dicat numai printr-o înaltă exigenţă în alcătuirea., rpaertoriulu« Oreciţie poate constata ca publicul nostru de­vine pe zi ce trece mai pretenţios şi — obişnuit cu un nivel general ridi­cat —■ respinge ceea ce este superfi­cial. Publicul stimează şi iubeşte acel teatru în care vibrează marile pro­bleme omeneşti, marile năzuinţe ale vremii noastre, acel teatru de la care pleci îmbogăţit sufleteşte. La consfă­tuirea oamenilor de teatru şi în presă s-a arătat că, datorită atitudinii uşu­ratice a conducerii unor teatre, s-au produs cîteva eşecuri regretabile. In jurul unor piese de factură inferioară — ca „Fete rătăcite“ la Teatrul Tine­retului — s-au depus eforturi şi chel­tuieli inutile, nerăsplătite prin acea îmbogăţire a gîndirii şi acea emoţie pe care teatrul le transmite îndeobşte publicului. Strădaniile sincere ale ac­torilor n-au putut salva inconsistenţa textului. In ciuda repetatelor sezisări ale presei şi a răcelii manifestate de spectatori faţă de asemenea surogate literare, conducerile unor teatre con­tinuă să neglijeze cerinţele educative şi artistice în alcătuirea repertoriului. Fără îndoială că membrii consi­liilor artistice — ei înşişi artişti cu o înaltă conştiinţă profesională, dramaturgi, critici — vor discuta cu seriozitate asemenea denaturări şi vor veghea ca eie să nu mai umbrească pe viitor prestigiul teatrului respectiv. Este foarte bine că în componenţa consiliilor artistice intră şi scriitori deoarece aceştia pot aduce o contri­buţie foarte preţioasă la buna alcă­tuire a repertoriilor. Varietatea repertoriului, includerea unor piese aparţinînd diferitelor ge­nuri şi epoci, trebuie înţeleasă în sensul alegerii a tot ce e mai bun, mai realizat, mai plin de conţinut, iar nu în sensul acceptării oricărei pro­ducţii. A fi larg şi receptiv nu e tot una cu a fi lipsit de exigenţă. Consiliile artistice au condiţii op­time spre a putea duce o bună muncă cu scriitorii, ca şi cu ceilalţi creatori de artă din teatru. Operele dramatice, precum şi creaţiile regizorale şi acto­riceşti sînt apreciate de către acest organ colectiv, a cărui activitate se bazează pe priceperea, experienţa şi calificarea de specialitate a membri­lor săi, creatori ei înşişi. In acest fel, observaţiile şi sfaturile date autorilor pentru îmbunătăţirea lucrărilor lor poartă girul competenţei. Activitatea consiliilor artistice trebuie să fie un mijloc de descoperire şi încurajare a noilor talente şi totodată o barieră în calea mediocrităţilor, în calea produc­ţiilor greşit orientate sau meşteşugă­reşti. Consiliile au datoria să vegheze la asigurarea unui înalt nivel al specta­colelor reprezentate, la o mai bună folosire a forţelor actoriceşti şi să combată cheltuielile exagerate, folo­sind decoruri şi recuzite mai puţin costisitoare, dar concepute cu mai multă fantezie. Investite cu o răspundere deosebită, consiliile artistice s-ar coborî sub demnitatea lor dacă ar ceda interese­lor personale sau de grup, dacă n-ar pune mai presus de orice mîndria şi onoarea teatrului. E necesar să se creeze în cadrul consiliilor un climat de principialitate şi schimb sincer de opinii, artiştii care fac parte din con­silii contribuind la educarea artistico­­ideologică a colectivului în spiritul răspunderii depline faţă de misiunea nobilă a artei lor,—faţă -l­e­ popor, cul­­tivînd în rîndurile tinerilor actori acea dăruire pentru arta scenei, acel înalt crez artistic, proprii marilor fl­a­muri de ieri şi de azi ale teatrului nostru.­­ Membrii de partid din teatru au­­ datoria să fie exemplu pentru ceilalţi­­ membri ai colectivului prin activitatea I­ artistică şi ţinuta lor morală, iar cei­­ aleşi în consilii sînt chemaţi să con­­­­­tribuie din plin, în strînsă colaborare­­ cu întreg colectivul, la orientarea ac­­ti­tivităţii acestora pe linia promovării­­, realismului socialist la­ artă. . . Consiliile artistice p­ot avea un rol­­ de mare însemnătate în ridicarea ni­­­­delului general al mişcării noastre ’• teatrale, cu condiţia ca ele să fie alese­­ dintre oamenii cei mai reprezentativi, cu o bună pregătire culturală şi cu suficientă claritate de concepţie spre­­ a înţelege necesităţile actuale ale con­strucţiei culturale din ţara noastră. De a aceea alegerea consiliilor este un act *­ de mare importanţă care trebuie privit­ă cu toată seriozitatea. *­ Vechile consilii artistice, care erau r numite, au avut o serie de realizări­­ incontestabil. Astfel, la Teatrul Na­­t­­ional din Bucureşti sau la Teatrul Municipal, consiliile şi-au cîştigat me­­­rite în ce priveşte discutarea unor pie­­­­se. In multe locuri, consiliile artistice­­ şi-au spus cuvîntul cu folos asupra­­, spectacolelor aflate în pregătire, aju­­­tînd la îmbunătăţirea lor, înainte de­­ premieră Totuşi, consiliile artistice au­­ avut şi multe lipsuri. Membrii lor nu­­ se simţeau pe deplin răspunzători şi­­ lipseau adeseori de la discuţii. Consi- I­­liile artistice nu au avut o activitate­­ continuă, regulată, şi nu se preocupau­­ de toate aspectele procesului de pro­­­­ducţie. Trebuie spus că şi directorii a teatrelor nu au dat totdeauna destulă a atenţie sugestiilor primite din partea­­ consiliilor artistice. În urma alegerii noilor consilii ar­­­tistice, importanţa şi răspunderea lor cresc foarte mult. Desigur, trebuie a avut în vedere că aceste consilii au­­ un caracter consultativ, hotărîrile pr­­i mind a fi luate de conducerea unică a a teatrului. Ministerul Culturii, sfaturile popu-­­ lare şi presa de specialitate — mai ■ ales revista „Teatrul“ — au obligaţia de a sprijini consiliile artistice, a în­­­­lesni schimburile de experienţă, a răs­­t pîndi experienţa pozitivă. Sarcinile ce­­ li se pun sînt de natură să însufle­­r­­ească pe membrii consiliilor, să le­­ dea conştiinţa că sînt chemaţi să con-2 tribuie efectiv la progresul vieţii noas­­t­­re artistice, că munca lor aduce roa­­­­de evidente şi imediate. Cei care îi­­ aleg, împreună cu publicul larg, aş­­­tea­ptă mult de la ei. Cu siguranţă că­­ activitatea intensă a consiliilor artist­­­tice va însemna un pas serios înainte­­ pe linia întăririi conducerii colective­­ şi a simţului de răspundere, pe linia­­ ridicării calitative a activităţii în in­­­­stituţiile noastre de artă. comunele Rojiştea 30 morţi, Almăjii 6 împuşcaţi, Coţofenii din dos 10 morţi, Salcia 12 morţi, numărul răni­ţilor necunoscut...“. Şi mai cruntă, mai sîngeroasă, e represiunea acolo unde se pun în bă­taie tunurile. Primele sate bombarda­te sunt Stăneşti, Vieru, Hodivoaia, (judeţul Vlaşca). 200 de case din Stă­neşti sunt prefăcute în cenuşă: Băi­­leşti (omorîţi 42, răniţi peste 100 de revoltaţi), Pleniţa (28 morţi), Terpe­­ziţa (30 morţi), Bălăciţa, Mierea Bir­­nici, Rast, Negoiu, Cetate, unul după altul, zeci de sate şi cătune sunt bombardate, date pradă flăcărilor. Odată cu trupele de represiune se întorc în sate moşierii, arendaşii, unel­tele lor. Mii de ţărani, printre care mulţi veterani eroi ai războiului din 1877, sunt împuşcaţi fără nici un fel de judecată. Represiunea din comuna Pătulele (judeţul Mehedinţi), unde nu fusese răscoală, întrece orice închi­puire. Aci sînt împuşcaţi, fără jude­cată, 22 ţărani. Printre ei, Constantin Uieiu, fost sergent în războiul Inde­pendenţei, cu şase decoraţii primite pentru curajul şi bravura lui pe cîm­­pul de luptă. Nicolae, fiul lui Constan­tin Uieiu, Ştefan Obracea. Toţi trei sînt legaţi cot la cot, fiu! alături de tată, duşi la gard , se ordonă salve în ei. Şi de data aceasta fostul vete­ran scapă neatins de gloanţe, se ale­ge numai cu o uşoară rană. E împuş­cat de unul din ofiţeri cu 6 focuri de revolver, trase în cap şi în inimă. „Aceasta e represiunea ce a avut loc într-o comună nerăsculată, spune Ştefan Lăţea, un martor al timpului. Nu ştiu ce trebuie să se fi petrecut într-altele intr-adevăr răsculate“. In sfîrşit, satele sînt potolite: „Liniştea este restabilită“... Peste 11.000 de ţărani împuşcaţi au plătit cu viaţa îndrăzneala de a se fi ridicat pentru pămînt, pentru un trai ome­nesc.. Alte mii, arestaţi în temniţe, în şlepuri izolate pe Dunăre, tîrîţi pe drumurile judecăţilor. Clasele exploatatoare au dezlănţuit o crivntă represiune şi asupra mişcării muncitoreşti. Un mare număr de mili­tanţi ai mişcării muncitoreşti şi mun­citori care i-au sprijinit pe răsculaţi au fost arestaţi şi schingiuiţi, iar mulţi dintre ei exilaţi. Pentru că a luat par­tea ţărănimii răsculate, Ştefan Gheor­­ghiu, luptător de frunte al mişcării muncitoreşti, a fost aruncat în închi­soare. Regele Carol putea să stringă mîi­­nile celor care-l felicitau, mîini pă­tate de sîngele a 11.000 de ţărani ucişi. Meritase încrederea pe care i o acordase burghezia şi moşierimea Călăul poporului român îşi făcuse datoria. Caricaturile vremii îl înfăţi­şează cu mîinile înroşite de sînge, cu fruntea stigmatizată de cifrele a­­nului 1907, cu grămezi de aur la pi­cioare sau călcînd peste cadavrele ţăranilor împuşcaţi. Cele două bande ce se numeau cu pretenţie „istorice“ — liberalii şi corn­servatorii — cum le spune Caragiale, puteau de asemenea să se felicite. „Drepturile lor sfinte“, drepturi de stăpîni, dăinuiau mai departe. Un şir de intelectuali înaintaţi, scrii­tori legaţi de popor au exprimat cu curaj simpatia lor faţă de cauza răscu­laţilor, au înfierat rolul odios al mo­narhiei în organizarea măcelului. Un ecou răscolitor în mase au avut „1907 din primăvară pînă-n toamnă“ de Caragiale, ,,Noi vrem pămînt“ de Coşbuc, „Minciuna stă cu regele la masă“ de Vlahuţă, pamfletele anti­­dinastice ale lui Cocea din „Facla“, tablourile lui Băncilă, etc. Răscoalele ţărăneşti din 1907 re­prezintă unul din momentele însem­nate ale istoriei poporului român şi mişcării noastre revoluţionare; ele au scos la iveală spiritul de luptă al ţărănimii române, eroismul ei, confirmînd încă odată teza leninistă despre uriaşele energii revoluţionare ale ţărănimii. In acelaşi timp însă, răscoalele au arătat şi slăbiciunile care au dus la înfringerea ţărănimii. Cu tot eroismul de care a dat do­vadă, ţărănimea n-a fost în stare să elaboreze un program de transfor­mări pe tărâm economic, social, po­litic, care să unească toate masele exploatate şi asuprite într-o forţă ca­pabilă să cucerească victoria împo­triva regimului burghezo-moşieresc. Lucrul acesta ar fi fost posibil nu­mai în cadrul unei alianţe a clasei muncitoare cu ţărănimea, sub conduce­rea clasei muncitoare, însă, din cauza condiţiilor amintite, clasa muncitoare n-a fost pregătită să se pună în frun­tea ţărănimii. Fărîmiţată, neorganiza­tă, lipsită de o conducere politică în stare să canalizeze în direcţii precise imensele-i forţe revoluţionare, ţără­nimea a acţionat răzleţit, spontan, anarhic. Mişcările ţărăneşti au fost mişcări separate, izolate între ele, clasele stăpînitoare le-au putut înăbuşi astfel pe rînd. Răscoalele au dovedit că ţărănimea nu are nimic de aşteptat de la bur­ghezie care a făcut cauză comună cu moşierimea, că ea nu poate învinge decit luptînd în alianţă şi sub con­ducerea clasei muncitoare, clasa cea mai înaintată a societăţii. Cea mai importantă învăţătură desprinsă din înfringerea răscoalelor a fost a­­ceea că numai alianţa frăţească a proletariatului şi a ţărănimii sub conducerea proletariatului, poate să ducă la răsturnarea regimului bur­ghezo-moşieresc, la instaurarea unei orînduiri sociale libere de exploatare. Decenii de noi suferinţe şi lupte Victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie a avut un uriaş ră­sunet în rîndurile maselor largi ale clasei muncitoare şi ale ţărănimii noastre, a deschis o nouă perioadă în lupta pentru, rezolvarea problemei ţărăneşti. Sub influenţa Marii Re­voluţii Socialiste şi în condiţiile a­­vîntului revoluţionar care a cuprins în anii 1918—1920 şi Romînia, clasa noastră muncitoare şi-a făurit parti­dul ei marxist-leninist. Prin crearea Partidului Comunist din Romînia, masele muncitoare de la oraşe şi sate şi-au putut strînge pentru prima oară rîndurile în jurul unui conducător de nădejde, apărător devotat al in­tereselor proletariatului şi ţărănimii, îngroziţi de forţai exemplului pe care Revoluţia din Octombrie la dat muncitorilor şi ţăranilor de pre­tutindeni, temîndu-se ca ţărănimea să nu se alăture marilor mişcări muncitoreşti ce au izbucnit după­ răz­boi, burghezia şi moşierimea romînă, ca să nu­ piardă totul, au fost nevoi­te sub presiunea maselor să promită şi să acorde reforma agrară par­ţială din anuul 1921. Aceasta era o reformă făţarnică, de înşelare a ţărănimii. Ea menţinea marea pro­prietate moşierească, formele feu­dale de exploatare (dijmă, ruşfeturi etc.), ca şi dependenţa economică a ţă­ranului faţă de moşieri şi chiaburi. Sute de mii de ţărani fără pămînt sau cu pămînt puţin, n-au fost îm­proprietăriţi. Iar cei care, în sfîrşit, au primit pămînt, fiind lipsiţi de vite, de unelte agricole au rămas şi mai departe pradă jafului, moşierilor, chiaburilor, cămătarilor satului, per­ceptorilor. în acelaşi timp, ţăranii erau jefuiţi şi de capitalişti şi negus­tori prin preţurile ridicate ale pro­duselor industriale şi preţurile scă­zute ale produselor agricole. Expor­tul de cereale aducea milioane mo­şierilor şi negustorilor pe seama în­fometării maselor exploatate şi asu­prite. Ingrodîndu-se în datorii, plă­tind dobînzi cămătăre­­ti se întreceau cîteodată de cîteva ori suma împru­mutată, copleşiţi sub povara impozi­telor, ţăranii ajungeau să-şi piardă pămîntul care era acaparat de chia­buri, cămătari şi bănci. Potrivit datelor recensămintului din 1930 — care sînt departe de a arăta adevărata stare de lucruri — în acel an se găseau în ţara noastră 700.000 de ţărani complect lipsiţi de pămînt, în timp ce 12.000 moşieri a­­veau tot atît pămînt cît 2.500.000 fa­milii ţărăneşti. înapoierea agriculturii se vădea în lucrarea pămîntului cu mijloace rudimentare, în multe locuri cu pluguri de lemn, în faptul că sute de mii de ţărani erau lipsiţi de orice vite de muncă. La sate bîntuiau foametea, mizeria, molimele, analfa­betismul şi teroarea jandarmilor. Partidele burghezo-moşiereşti, de la „ţărănişti** şi liberali, pînă la cuzişti şi legionari, se întreceau în promisiuni şi lozinci demagogice ca să înşele ţărănimea. Partidul naţional ţărănesc, prin propaganda sa amăgitoare, di­versionistă, despre „statul ţărănesc“, ca şi legionarii cu lozinca „omul şi pogonul“ menţineau mai departe stăpînirea burghezilor şi capitaliştilor, iar pe ţărani — fără drepturi — fără pămînt. Principala grijă a cla­selor exploatatoare era de a împie­dica ţărănimea să meargă pe calea luptei unite cu clasa muncitoare îm­potriva regimului burghezo-moşieresc. Orice încercare de împotrivire a ţă­rănimii, de apărare a drepturilor ei, era înăbuşită cu cruzime de statul burghezo-moşieresc, în frunte cu re­gele, cel mai mare moşier al ţării. Partidul comunist s-a dovedit a fi singurul apărător devotat al intere­selor ţărănimii muncitoare, înfruntînd prigoana sălbatică a stăpînirii bur­ghezo-moşiereşti, comuniştii educau pe ţărani, îi organizau la luptă, îi că­lăuzeau pe calea făuririi alianţei cu clasa muncitoare. Partidul comunist a fost singurul partid care a trecut în programul său şi a luptat pentru îm­părţirea pămîntului moşierilor şi al regelui. Nu puţini au fost comuniştii care şi-au dat viaţa luptînd pentru cauza eliberării oamenilor muncii de la oraşe şi sate. Nădejdi împlinite în condiţiile eliberării Romîniei de sub jugul fascist, ale răsturnării dic­taturii fasciste de forţele populare pa­triotice sub conducerea P C.R. şi ale luptei vitejilor ostaşi ai armatei so­vietice şi ai armatei romîne împotriva hitlerismului, poporul român şi-a putut lua soarta în propriile mîini. Prin luptă unită, sub conducerea partidului, masele populare din oraşele şi satele patriei noastre au doborît stăpînirea burgheziei şi moşierimii, instaurînd regimul democrat-popular, expresie a năzuinţelor şi intereselor fundamen­tale ale poporului. La lupta pentru instaurarea puterii populare au par­ticipat cu entuziasm masele de mi­lioane ale ţărănimii noastre, îndru­maţi de partid, sprijiniţi de muncitorii din oraşe, ţăranii au pornit la îm­părţirea revoluţionară a pămînturilor moşiereşti. Reforma agrară democra­tică s-a înfăptuit pe cale revoluţiona­ră, în cursul luptei pentru instaura­rea regimului democrat-popular, în ciu­da împotrivirii partidelor manist, bră­­tienist, a tuturor forţelor reacţionare coalizate în jurul monarhiei. In fo­cul luptei pentru instaurarea re­gimului democrat-popular şi înfăp­tuirea reformei agrare s-a înche­gat alianţa de nezdruncinat din­tre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare. Au încercat moşierii şi capitaliştii şi de data aceasta să înece în sînge năzuinţele ţăranilor, au trimis jandarmi care au tras în cama vie. Dar un nou 1907 n-a mai fost cu putinţă. Ţărănimea avea prieteni şi îndrumători puternici, de­votaţi, pe care se putea bizui — clasa muncitoare în frunte cu partidul ei. Prin lupta dusă în alianţă cu cla­sa muncitoare şi sub conducerea ei, s-a înfăptuit visul de veacuri al ţă­rănimii muncitoare. In paginile Cons­tituţiei R. P. Romîne e înscrisă una din cele mai mari cuceriri ale poporu­lui nostru muncitor; pămîntul aparţine celor ce-l muncesc. Moşierimea a fost lichidată ca clasă. Monarhia, fortărea­ţă a reacţiunii burghezo-moşiereşti, a fost înlăturată. Alianţa clasei muncitoare cu ţără­nimea muncitoare este temelia trai­nică, izvorul forţei de nebiruit a re­gimului democrat-popular. Alături de muncitori, ţăranii muncitori se simt pe drept cuvînt stăpînii ţării lor li­bere. Din rîndurile lor se aleg cadre de nădejde în posturi de conducere, se aleg deputaţi în sfaturile populare şi în Marea Adunare Naţională. Clasa muncitoare, statul democrat­­popular acordă un puternic sprijin ţărănimii muncitoare, o ajută să sporească producţia agricolă, să-şi ridice bună­starea, o apără de exploa­tarea chiaburească. Ca urmare a suc­ceselor obţinute de industria socia­listă, temelie a construirii socialis­mului, agricultura noastră devine modernă, mecanizată. Numai în ulti­mii patru ani au fost trimise la sate circa 10.000 tractoare, 6000 semănă­tori, 5000 secerători, 5000 batoze şi combine şi alte maşini şi unelte a­­gricole. Anul acesta, producţia de maşini agricole va creşte de trei ori faţă de anul 1956. Ţăranii muncitori primesc împrumuturi ieftine, seminţe de sol, îngrăşăminte chimice, îndru­mări agrotehnice şi zootehnice; în 1956 valoarea mărfurilor desfăcute la sate a ajuns la peste 22 miliarde lei. Răspunzînd sprijinului dat de statul de democraţie populară şi de clasa muncitoare, ţăranii muncitori participă activ la opera de construire a socialismului. Măsurile de spriji­nire şi cointeresare materială a ţă­rănimii muncitoare luate de partid şi guvern, munca harnică şi rîvna ţăranilor muncitori au făcut ca pro­ducţia globală de cereale să întrea­că producţia dinainte de război, au dus la ridicarea nivelului de trai al ţărănimii muncitoare. Mari schimbări s-au petrecut în viaţa satelor noastre. In toate satele se înalţă zeci şi sute de case noi, au apărut dispensare şi case de naştere, laboratoare agrotehnice, şcoli, biblio­teci şi cămine culturale; s-a redus cu mult mortalitatea infantilă, au dispă­rut pelagra şi paludismul care secerau mii de vieţi. Ţăranul se hrăneşte şi se îmbracă cu mult mai bine decât pe vremea regimului burghezo-moşie­resc; feciorii săi învaţă în şcoli teh­nice şi universităţi. Mase tot mai largi ale ţărănimii muncitoare se conving că are drepta­te partidul arătîndu-le că pot ajunge la o viaţă de bună stare şi fericire numai pe calea unirii în gospodării agricole socialiste, alcătuite pe baza liberului consimţămînt. Numai în ul­timul an s-a dublat aproape numă­rul întovărăşirilor agricole şi a crescut simţitor numărul gospodării­lor agricole colective; şapte raioane sînt în întregime cooperativizate. Muncind în întovărăşiri şi gospodării colective, ţăranii muncitori obţin re­colte bogate, venituri mari, aşa cum nu le-ar fi fost cu putinţă pe micile lor petece de pămînt. Pe baza hotărîrilor Congresului al Il-lea al P.M.R., plenara C.C. din decembrie 1956 a trasat un larg pro­gram de măsuri pentru dezvoltarea continuă a economiei naţionale şi îm­bunătăţirea traiului poporului. Mer­­gînd înainte pe calea industrializării ţării, dezvoltînd în continuare cu pre­cădere industria mijloacelor de pro­ducţie, se vor concentra eforturile în vederea dezvoltării rapide a agri­culturii. Importantele măsuri adop­tate de partid cu privire la sporirea investiţiilor acordate agriculturii, desfiinţarea sistemului cotelor obli­gatorii şi noua aşezare a relaţiilor de schimb între oraş şi sat dau un pu­ternic imbold ţărănimii muncitoare de a-şi lucra pămîntul cu şi mai mare tragere de inimă, în folosul ei şi al întregii ţări. Ţăranii muncitori sînt hotărîţi să răspundă sprijinului puternic primit din partea statului democrat-popular, sporind producţia agricolă, valorificînd prin contractări şi achiziţii cantităţi tot mai mari de produse agricole, contribuind astfel la îmbunătăţirea aprovizionării popu­laţiei de la oraşe şi a industriei. Ţăranii muncitori aprobă şi spriji­nă politica partidului pentru că s au convins că ea corespunde intereselor tuturor oamenilor muncii. Votul dat de milioanele de ţărani muncitori candidaţilor F. D .P. în alegerile pentru Marea Adunare Naţională o­­glindeşte ataşamentul lor faţă de re­gimul de democraţie populară. Ţăra­nii muncitori ştiu ce datorează puterii populare, puterea muncitorilor şi ţăranilor, aşa cum au luptat în 1945, alături de muncitori, pentru instau­rarea puterii populare, aşa luptă şi azi pentru întărirea ei. Nu numai prin vot ci şi prin fapte răspunde ţărănimea muncitoare moşierilor, ca­pitaliştilor şi slugoilor lor fugiţi peste graniţă, care de la diferite posturi de radio din Apus, chipurile voci „li­bere“, vorbesc de „eliberarea ţărani­lor“. Ţăranii ştiu despre ce fel­ de „eliberare“ e vorba : lipsirea” de pămînt, libertatea de a muri de foa­me sau împuşcaţi de gloanţe ca in 1907. Să ia bine aminte trădătorii de patrie, slugoii plătiţi cu dolari ca să ne clevetească ţara: ţăranii­­ nu vor uita niciodată dijmele şi roşie­­ţurile, biciul logofeţilor şi baioneta jandarmilor, care-­ minau ca pe vite să semene şi să secere pentru boier. Trecutul întunecat al exploatării bur­ghezo-moşiereşti nu va mai reveni niciodată. Chezăşie stă întărirea a­­lianţei clasei muncitoare cu ţărăni­mea muncitoare, întărirea continuă a statului democrat-popular şi a parti­dului ! Partidul nostru, care s-a născut şi s-a călit în focul luptelor revoluţio­nare ale proletariatului, poporul muncitor cinstesc memoria celor că­zuţi în 1907, cinstesc pe ţăranii par­ticipanţi la răscoale, considered ma­rile răscoale ţărăneşti de acum ju­mătate de veac o pagină glorioasă în istoria eroicelor lupte ale poporu­lui nostru pentru libertate şi o v­a­ă mai bună. Amintindu-şi vremurile grele ale stăpînirii exploatatorilor şi trăgînd învăţăminte din ele oamenii muncii de la oraşe şi sate preţuiesc şi mai mult cuceririle lor şi, mindri de ele, sînt hotărîţi să le apere şi să le dezvolte, întărind necontenit regi­mul de democraţie populară, strîn­­gînd şi mai mult rîndurile în jurul partidului, călăuză Încercată a po­porului în lupta pentru o viaţă îmbel­şugată, pentru socialism. Şedinţă de comunicări ştiinţifice Joi 28 februarie a avut loc în sala ASIT o şedinţă de comunicări ştiinţi­fice organizată de Institutul de me­canică aplicată „Traian Vuia“ al A­­cademiei R. P. Române. Cuvîntul introductiv a fost rostit de acad. Elie Carafoli, directorul ins­titutului, care a subliniat că astfel de şedinţe de comunicări vor continua în fiecare lună, urmărind antrenarea a cît mai mulţi colaboratori, atît din cadrul institutului cît şi din afară, pentru cercetarea ştiinţifică şi rezol­varea unor probleme puse de industrie în domeniul mecanicii aplicate. Au prezentat comunicări cercetătorii N. Tipei, Al. Nica, Th. Oroveanu, V. Marcu, N- Zdingher, P. Freund, A. Petre, V. Visarion, M. Weissemberg, S. Ciungu, St. Săvulescu şi alţii. Co­municările au fost urmate de dis­cuţii. (Agerpres) SCÎNTEII Simpozion cu tema „Ştiinţă şi misticism “ Joi după-amiază a avut loc în sala de şedinţe a Academiei R. P. Romíné Simpozionul cu tema „Ştiinţă şi mis­ticism“ organizat, de secţia de ştiinţe economice, filozofice şi juridice a Aca­demiei R. P. Romíné şi Institutul de filozofie. Au participat acad. prof. dr. C. I. Parhon, preşedintele de onoare al Aca­demiei R.P. Romíné, acad. prof. Traian Săvulescu, preşedintele Academiei R.P. Romíné, academicieni, membri cores­pondenţi şi cercetători ştiinţifici etc. Cuvântul de deschidere a fost rostit de acad. M. Ralea, preşedintele secţiei de ştiinţe economice, filozofice şi ju­ridice a Academiei R. P. Române. Au prezentat referate acad. St. S. Nicolau, prof. AL Saniel­evici, mem­bru corespondent al Academiei R. P. Romine; Pavel Apostol, şef de secţie la Institutul de filozofie; conf. univ. Olga Necrasov şi S. Ghiţă, cercetător principal la Institutul de filozofie. Referatele au fost urmate de dis­cuţii. Concluziile au fost expuse de acad. C. I. Iulian, directorul Institu­tului de filozofie al Academiei R. P. Române. (Agerpres) INFORMAŢII * Sub auspiciile Comitetului Na­ţional de Geodezie şi Geofizică al Academiei R. P. Române şi Facultăţii de matematică şi fizică a Universită­ţii ,,C. I. Parhon“, joi după-amiază a avut loc în amfiteatrul „Em. Bacalo­­glu“ de la Facultatea de matematică şi fizică din str. Academiei, confe­rinţa intitulată „Furtuni magnetice şi ionosferice“ pe care a ţinut-o dr. Na­talia Benikova, şeful secţiunii de cer­cetări ionosferice din Institutul de magnetism terestru al U.R.S.S., pre­şedintele grupului de lucru pentru ionosferă din Comitetul Anului Geofizic Internaţional din U.R.S.S . în ciclul de conferinţe şi consul­taţii organizat de Uniunea Ziariştilor pe marginea rezoluţiei plenarei C.G al P.M.R. din decembrie 1956, tov. Gh. Vasilichi, preşedintele Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugă­reşti, a vorbit joi seara la Casa Zia­riştilor din Capitală despre „Sarcii­nile ce revin cooperaţiei meşteşugă­reşti din ţara noastră pentru înfăp­­tuirea hotărîrilor plenarei din 27-29 decembrie 1956“. * In zilele de 27-28 februarie a avut loc la fabrica de ulei „Filimon Sîrbu“ din Capitală consfătuirea pe ţară a cadrelor de conducere din sec­torul industriei de uleiuri vegetale, săpun şi produse cosmetice, în scopul stabilirii măsurilor­ ce trebuie luate în lumina hotărîrilor plenarei C.C. al P.M.R. din 27-29 decembrie 1956. ■ La tragerea de amortizare ADAS din 28 februarie 1957 au ieşit urmă­toarele 8 combinaţii de litere: U.E.M., V.E.Z., B.O.R., W.B.J., U.M.I., L.A.E., D.D.T., S.G.W. (Agerpres] Tragerea la serii lunară a obligaţiunilor C.E . Ieri a avut loc în Capitală­ tragerea die bază lunară a obligaţiunilor 5% cu cîşti­­guri. Obligaţiunea cu­ seria 01193 nr. 22 a ie­şit cîştigătoare cu 50.000 lei. S-au mai atribuit 4 cîştiguri a 25.000 lei, 10 cîştiguri a 10.000 lei, 50 cîştiguri a 5.090 lei şi 500 cîştiguri as 1.000 lei, valoarea to­tală a cîştigurilor atribuite a fost de 1.000.000 lei. Obligaţiunile CEC care nu au ieşit cîş­­tigătoare participă din oficiu la următoa­rele trageri. În primele 10 zile ale fiecărei luni obli­gaţiunile CEC se pot procura la valoarea lor nominală. O.N.U. nu trebuie să treacă cu vederea activitatea subversivă a S. U. A. împotriva altor state INC.W­ouk*, zo agerpres..— inoo La 27 februarie Comitetul Politic Special a încheiat examinarea proble­mei privind amestecul S.U.A. în tre­burile interne ale ţărilor socialiste şi activitatea subversivă a S.U.A. împo­triva acestor state, încercările delegaţiei S.U.A. de a împiedica discutarea largă a acestei probleme nu au avut succes. C. Michalowski, reprezentantul Po­loniei, a subliniat că problema supusă examinării face parte din categoria problemelor importante. fel­ a arătat că şi împotriva Poloniei a fost desfăşurată şi continuă să se desfăşoare o activitate duşmănoasă. Din diferite centre ale Occidentului au fost strecuraţi în Polonia spioni. Şi noi am fost obiectul unei campanii intense de lansare de baloane cu li­teratură propagandistică. In manifeste­le difuzate şi în alte publicaţii vădit ostile guvernului nostru, a spus­­Mi­­chalowski în continuare, poporul nos­tru este chemat să desfăşoare acţiuni de sabotaj sau să organizeze demons­traţii antiguvernamentale, care nu pot duce decit la consecinţe tragice şi ne­faste. Considerăm, a spus în încheiere Michalowski, că încetarea activităţii duşmănoase despre care se vorbeşte în proiectul de rezoluţie sovietică ar constitui o contribuţie importa­ntă la slăbirea încordării internaţionale. O asemenea măsură ar contribui de a­­semenea la începerea unui nou capi­tol în relaţiile dintre guverne şi state, bazat pe principiile coexistenţei, co­laborării, prieteniei şi respectării suve­ranităţii celorlalte state. Reprezentanţii unor ţări au spriji­nit politica americană de amestec în treburile altor ţări. De un deosebit zel în această privinţă au dat dovadă de­legaţii Noii Zeelande, Filipinelor, Franţei şi Italiei. A luat apoi cuvîntul V. V. Kuzne­ţov, reprezentantul U.R.S.S. In primul rînd a fost dovedit în mod convingă­­tor, a declarat reprezentantul U.R.S.S., că cercurile guvernante din S.U.A. au făcut din acţiunile subversive împotri­va statelor iubitoare de pace cel mai important element al politicii lor de forţă şi agresiune. Aceste acţiuni duş­mănoase, fără precedent în practica mondială, s-au lărgit îndeosebi în ulti­mul timp. In prezent, în Statele Unite se duce o politică oficială îndreptată spre ză­dărnicirea prin toate mijloacele a acti­vităţii oricăror organizaţii, grupuri şi persoane care se pronunţă pentru nor­malizarea relaţiilor cu Uniunea So­vietică şi ţările de democraţie popu­lară, pentru dezvoltarea colaborării cu aceste ţări. Toate acestea dovedesc tendinţa or­ganizatorilor şi autorilor politicii amestecului în treburile ţărilor so­cialiste de a împiedica poporul ameri­can să cunoască adevărul despre via­ţa acestor ţări. A luat apoi cuvîntul reprezentantul Siriei, Tarazi, care şi-a exprimat sur­­prinderea că reprezentanţii unor ţări ca Anglia şi Franţa îndrăznesc să vorbească în cadrul actualelor discu­ţii despre „drepturile omului“ şi „dreptate“, atunci cînd se ştie în lu­mea întreagă că ele desfăşoară o ac­tivitate subversivă împotriva guverne­lor unor ţări, reprimă şi asupresc de multă vreme popoarele ţărilor din Asia şi Africa. Delegatul Iugoslaviei, Nincici, a spus că este necesar să se respecte principiul neamestecului şi suverani­tatea celorlalte state Arătînd că în cursul discuţiilor au fost citate cazuri de încălcare a acestor principii, Nm­eiei a declarat totuşi că delegaţiei sale nu-i place „forma“ sub care a fost abordată problema pusă în discu­ţie. Pentru rezoluţia sovietică au votat opt delegaţii: U.R.S.S., Albania, Bul­garia, R.S.S. Bielorusă, Cehoslovacia, Polonia, Romînia şi R.S.S. Ucrainea­nă, 11 delegaţii şi anume Egipt, In­dia, Indonezia, Finlanda, Afganistan, Arabia Saudită, Siria, Yemenul, Bir­­mania, Ceylonul şi Iugoslavia s-au abţinut de la vot.­­împotriva rezolu­ţiei sovietice au votat 53 de delegaţii. In cursul votării proiectului de rezo­luţie sovietic în şedinţa comitetului au lipsit mai­ multe delegaţii, printre care delegaţiile Iordaniei, Libiei, Ma­rocului, Sudanului şi Tunisiei­. După votare V. V. Kuzneţov a ară­tat că O.N.U. nu poate şi nu trebuie să treacă cu vederea situaţia cînd unul din membrii ei desfăşoară în mod sis­tematic o activitate subversivă împo­triva altor membri ai organizaţiei, deoarece aceasta creează o primejdie pentru pace şi securitate şi înrăută­ţeşte relaţiile dintre state. In ceea ce priveşte Uniunea Sovie­tică, a spus în încheiere V. V. Kuz­­neţov, ea nu-şi va înceta nici de acum înainte eforturile pentru înlăturarea cauzelor care împiedică întărirea­ în­crederii între state şi dezvoltarea co­laborării paşnice între toate ţările in­diferent de orînduirea lor socială... Masuri pentru îmbunătăţirea activităţii Comsomolului în rîndurile tineretului MOSCOVA 28 (Agerpres). — TASS In zilele de 26 şi 27 februarie a.c. a avut loc cea de-a VII-a plenară a C.C. al U.T.C.L. din U.R.S.S., care a adoptat hotărîrea „Cu privire la îmbunătăţirea activităţii ideologico­­educative a organizaţiilor comsomo­liste, în rîndurile tineretului“. După ce se subliniază munca plină de abnegaţie a tineretului sovietic, în hotărîre se arată că contribuţia tine­retului sovietic la cauza întregului po­por va deveni şi mai importantă, rolul Comsomolului ca ajutor şi rezervă a partidului va creşte dacă va dezvolta puternic energia revoluţionară a tine­retului. In această privinţă are o im­portanţă hotărîtoare înlăturarea lipsu­rilor serioase în activitatea organiza­ţiilor comsomoliste, în primul rînd în activitatea lor ideologico-educativă, dezvăluite de Congresul al XX-lea al P.C.U.S. Principala lipsă a activităţii ideolo­­gico-educative în numeroase organi­­zaţii comsomoliste constă în faptul că ea este dusă adesea fără legătură cu practica construcţiei comuniste, fără să se ţină seama de cerinţele timpului, de condiţiile şi situaţia concretă. Numeroase organizaţii comsomoliste, comitete ale Comsomolului au slăbit atenţia faţă de călirea ideologică a ti­neretului, nu duc o luptă ofensivă îm­potriva uneltirilor propagandei bur­gheze, educă slab tineretul în spiritul vigilenţei bolşevice. Nu se poate trece cu vederea nici faptul că organizaţiile comsomoliste se ocupă prea puţin de educarea morală a tineretului, luptă slab împotriva al­coolismului, huliganismului, împotriva faptului că unii oameni tineri duc o *.'--*-■*--*-* %'■*-%•*'*-*'*•* va. viaţă trîndavă. Comsomolul trebuie să lupte cu toată forţa împotriva acestor lipsuri întreaga activitate ideologică în or­ganizaţiile comsomoliste trebuie strins legată de practica construirii comunis­mului, trebuie subordonată sarcinilor îndeplinirii cu succes a hotărîrilor is­torice ale Congresului al XX-lea al P.C.U.S. Este necesar să se îmbunătăţească serios învăţământul politic, să se aju­te tineretul în studierea marxism-le­­ninismului, să i se explice învăţătura despre clase şi lupta de clasă, despre revoluţia socialistă, despre dictatura proletariatului, despre căile de trecere de la capitalism la socialism, despre problema naţională, despre internaţio­nalismul proletar, despre rolul parti­dului în lupta pentru victoria comu­nismului, despre democraţia socialistă. La ţinerea de conferinţe trebuie să se renunţe la şablon. Trebuie să se acorde mult mai multă atenţie educaţiei estetice a tineretului, formării gustului său, trebuie să se aibă grijă ca toţi tinerii şi tinerele să aibă o ţinută bună, să se îmbrace sim­plu şi cu gust. A îmbunătăţi munca educativă în Comsomol înseamnă a dezvolta şi pe viitor iniţiativa şi activitatea mem­brilor U.T.C.L. din U.R.S.S. spiritul colegial şi democraţia în Comsomol. Comitetul Central al U. T. C. L. din U.R.S.S. cheamă pe toţi comsomo­­liştii şi tinerii să marcheze cea de-a 40-a aniversare a Puterii Sovietice printr-un nou avînt în întrecerea so­cialistă, prin fapte glorioase în care să-şi găsească expresie dragostea ne­­precupeţită a tineretului nostru faţă de patria socialistă. Pae 3 NOTA UNGARĂ ADRESATĂ LEGAŢIEI S.U.A. DIN BUDAPESTA BUDAPESTA 28 (Agerpres). : — M.T.I. transmite: Ministerul Afacerilor Externe­ al R. P. Ungare a adresat la 22 februa­rie legaţiei S.U.A. din Budapesta o notă în care se arată : „La 10 iulie 1956, departamentul de Stat al S.U.A. a cerut guvernului un­gar agrementul pentru numirea d-lui Edward Thompson Wailes ca ministru plenipotenţiar al S.U.A. la Budapesta. La 13 iulie 1956, Prezidiul R.P. Unga­re şi-a dat agrementul pentru numirea d-lui Wailes, care a sosit la Bud­ăp­es­­ta la începutul lunii noiembrie 1956. In ciuda faptului că au trecut aproa­pe patru luni de la sosirea sa,­­ dl. Wailes nu şi-a prezentat încă scriso­rile de acreditare In acelaşi timp, Ministerul Aface­rilor Externe al R.P Ungare a aflat că dl. Wailes desfăşoară actualmen­te o activitate oficială pe care numai şeful unei misiuni diplomatice care şi-a prezentat scrisorile de acreditare are dreptul să o desfăşoare Ministerul Afacerilor Externe al "R.P. Ungare este nevoit să constate că ac­tivitatea d-lui Wailes, sub formă sa actuală, este incompatibilă cu uzanţe­le internaţionale. Guvernul ungar cere aşa­dar guvernului Statelor Unite să recheme pe dl. Wailes, dacă acesta continuă să nu-şi prezinte scrisorile de acreditare. In dorinţa de a îmbu­nătăţi şi de a face cordiale relaţiile sale cu Statele Unite, guvernul ungar speră că guvernul american, inspirat de o dorinţă similară, va pune capăt acestei situaţii care tulbură relaţiile dintre cele două ţări“. In nota sa din 27 februarie a.c., le­gaţia S.U.A. la Budapesta a făcut cu­noscut că dl. ministru Wailes a părăsit Ungaria.

Next