Scînteia, martie 1957 (Anul 26, nr. 3843-3869)
1957-03-01 / nr. 3843
Mr. 3843 Rolul însemnat al consiliilor artistice ale teatrelor (Urmare din pag. l a)mită o idee filozofică, ci să favorizeze ecloziunea unei emoţii umane“, afirmaţii făcute, la recenta consfătuire a oamenilor de teatru, au stîrnit surprindere în rîndurile participanţilor la consfătuire. O serie de vorbitori au luat poziţie în consfătuire faţă de asemenea păreri, care nu pot contribui la clarificarea marelui rol artistic-educativ al teatrului. Se ştie că negarea tendinţei în artă a primit de mult un răspuns categoric şi în ţara noastră. Marii creatori ai teatrului românesc nu au ezitat niciodată în dilema „artă pentru artă sau artă cu tendinţă“. Teatrul lui Vasile Alecsandri sau I. L. Caragiale este prin excelenţă un teatru cu tendinţă socială. Dacă prin absurd cineva ar dori să înlăture din literatura noastră teatrul însufleţit de idei politice şi sociale, din dramaturgia romînească n-ar mai rămîne decit prea puţin. Dramaturgia naţională se dezvoltă în anii regimului nostru de democraţie populară pe linia marii tradiţii a lui Caragiale, a legăturii vii cu actualitatea, pe linia înalt-patriotică a teatrului lui Delavrancea sau Davila, pe linia teatrului cu profund conţinut social, cultivat de Victor Ion Popa, George Mihail Zamfirescu, M. Sebastian şi atîţia alţi înaintaşi. In ultimii ani s-au creat o serie de noi opere dramatice valoroase, apreciate şi în alte ţări. Dramaturgia noastră originală se dezvoltă pe linia realismului socialist. Pe această cale dramaturgi cum sînt Horia Lovinescu, A. Baranga, Lucia Demetrius, M. Davidoglu şi alţii, printre care talentaţi autori tineri, au obţinut reale succese. Trebuie spus însă că lucrările meritorii ale dramaturgiei originale îşi fac loc cu greutate pe scenele unor teatre, care nu ţin suficient seama de răspunderea ce le revine în acest sens. Aceasta e una din cauzele principale pentru care suflul vremurilor noastre nu străbate îndeajuns ,pe scenă. Desigur că şi din partea dramaturgilor realităţile şi oamenii noi cer un studiu mai adine, o mai puternică şi îndrăzneaţă dezvăluire artistică. Tocmai de aici decurge şi sarcina centrală a consiliilor artistice: aceea de a se ocupa cu toată grija de includerea în repertoriu şi reprezentarea în cele mai bune condiţii a pieselor romîneşti, de a promova realismul socialist în dramaturgia noastră, de a ajuta pe autori să abordeze temele cele mai arzătoare ale actualităţii, de a-i ajuta să-şi dezvolte măiestria şi tehnica dramaturgică. Consiliilor artistice le revine o răspundere mare şi în alcătuirea repertoriilor teatrelor în general. Prestigiul teatrului poate fi păstrat şi ridicat numai printr-o înaltă exigenţă în alcătuirea., rpaertoriulu« Oreciţie poate constata ca publicul nostru devine pe zi ce trece mai pretenţios şi — obişnuit cu un nivel general ridicat —■ respinge ceea ce este superficial. Publicul stimează şi iubeşte acel teatru în care vibrează marile probleme omeneşti, marile năzuinţe ale vremii noastre, acel teatru de la care pleci îmbogăţit sufleteşte. La consfătuirea oamenilor de teatru şi în presă s-a arătat că, datorită atitudinii uşuratice a conducerii unor teatre, s-au produs cîteva eşecuri regretabile. In jurul unor piese de factură inferioară — ca „Fete rătăcite“ la Teatrul Tineretului — s-au depus eforturi şi cheltuieli inutile, nerăsplătite prin acea îmbogăţire a gîndirii şi acea emoţie pe care teatrul le transmite îndeobşte publicului. Strădaniile sincere ale actorilor n-au putut salva inconsistenţa textului. In ciuda repetatelor sezisări ale presei şi a răcelii manifestate de spectatori faţă de asemenea surogate literare, conducerile unor teatre continuă să neglijeze cerinţele educative şi artistice în alcătuirea repertoriului. Fără îndoială că membrii consiliilor artistice — ei înşişi artişti cu o înaltă conştiinţă profesională, dramaturgi, critici — vor discuta cu seriozitate asemenea denaturări şi vor veghea ca eie să nu mai umbrească pe viitor prestigiul teatrului respectiv. Este foarte bine că în componenţa consiliilor artistice intră şi scriitori deoarece aceştia pot aduce o contribuţie foarte preţioasă la buna alcătuire a repertoriilor. Varietatea repertoriului, includerea unor piese aparţinînd diferitelor genuri şi epoci, trebuie înţeleasă în sensul alegerii a tot ce e mai bun, mai realizat, mai plin de conţinut, iar nu în sensul acceptării oricărei producţii. A fi larg şi receptiv nu e tot una cu a fi lipsit de exigenţă. Consiliile artistice au condiţii optime spre a putea duce o bună muncă cu scriitorii, ca şi cu ceilalţi creatori de artă din teatru. Operele dramatice, precum şi creaţiile regizorale şi actoriceşti sînt apreciate de către acest organ colectiv, a cărui activitate se bazează pe priceperea, experienţa şi calificarea de specialitate a membrilor săi, creatori ei înşişi. In acest fel, observaţiile şi sfaturile date autorilor pentru îmbunătăţirea lucrărilor lor poartă girul competenţei. Activitatea consiliilor artistice trebuie să fie un mijloc de descoperire şi încurajare a noilor talente şi totodată o barieră în calea mediocrităţilor, în calea producţiilor greşit orientate sau meşteşugăreşti. Consiliile au datoria să vegheze la asigurarea unui înalt nivel al spectacolelor reprezentate, la o mai bună folosire a forţelor actoriceşti şi să combată cheltuielile exagerate, folosind decoruri şi recuzite mai puţin costisitoare, dar concepute cu mai multă fantezie. Investite cu o răspundere deosebită, consiliile artistice s-ar coborî sub demnitatea lor dacă ar ceda intereselor personale sau de grup, dacă n-ar pune mai presus de orice mîndria şi onoarea teatrului. E necesar să se creeze în cadrul consiliilor un climat de principialitate şi schimb sincer de opinii, artiştii care fac parte din consilii contribuind la educarea artisticoideologică a colectivului în spiritul răspunderii depline faţă de misiunea nobilă a artei lor,—faţă -le popor, cultivînd în rîndurile tinerilor actori acea dăruire pentru arta scenei, acel înalt crez artistic, proprii marilor flamuri de ieri şi de azi ale teatrului nostru. Membrii de partid din teatru au datoria să fie exemplu pentru ceilalţi membri ai colectivului prin activitatea I artistică şi ţinuta lor morală, iar cei aleşi în consilii sînt chemaţi să contribuie din plin, în strînsă colaborare cu întreg colectivul, la orientarea actitivităţii acestora pe linia promovării, realismului socialist la artă. . . Consiliile artistice pot avea un rol de mare însemnătate în ridicarea nidelului general al mişcării noastre ’• teatrale, cu condiţia ca ele să fie alese dintre oamenii cei mai reprezentativi, cu o bună pregătire culturală şi cu suficientă claritate de concepţie spre a înţelege necesităţile actuale ale construcţiei culturale din ţara noastră. De a aceea alegerea consiliilor este un act * de mare importanţă care trebuie privită cu toată seriozitatea. * Vechile consilii artistice, care erau r numite, au avut o serie de realizări incontestabil. Astfel, la Teatrul National din Bucureşti sau la Teatrul Municipal, consiliile şi-au cîştigat merite în ce priveşte discutarea unor piese. In multe locuri, consiliile artistice şi-au spus cuvîntul cu folos asupra, spectacolelor aflate în pregătire, ajutînd la îmbunătăţirea lor, înainte de premieră Totuşi, consiliile artistice au avut şi multe lipsuri. Membrii lor nu se simţeau pe deplin răspunzători şi lipseau adeseori de la discuţii. Consi- Iliile artistice nu au avut o activitate continuă, regulată, şi nu se preocupau de toate aspectele procesului de producţie. Trebuie spus că şi directorii a teatrelor nu au dat totdeauna destulă a atenţie sugestiilor primite din partea consiliilor artistice. În urma alegerii noilor consilii artistice, importanţa şi răspunderea lor cresc foarte mult. Desigur, trebuie a avut în vedere că aceste consilii au un caracter consultativ, hotărîrile pri mind a fi luate de conducerea unică a a teatrului. Ministerul Culturii, sfaturile popu- lare şi presa de specialitate — mai ■ ales revista „Teatrul“ — au obligaţia de a sprijini consiliile artistice, a înlesni schimburile de experienţă, a răst pîndi experienţa pozitivă. Sarcinile ce li se pun sînt de natură să însuflerească pe membrii consiliilor, să le dea conştiinţa că sînt chemaţi să con-2 tribuie efectiv la progresul vieţii noastre artistice, că munca lor aduce roade evidente şi imediate. Cei care îi aleg, împreună cu publicul larg, aşteaptă mult de la ei. Cu siguranţă că activitatea intensă a consiliilor artisttice va însemna un pas serios înainte pe linia întăririi conducerii colective şi a simţului de răspundere, pe linia ridicării calitative a activităţii în instituţiile noastre de artă. comunele Rojiştea 30 morţi, Almăjii 6 împuşcaţi, Coţofenii din dos 10 morţi, Salcia 12 morţi, numărul răniţilor necunoscut...“. Şi mai cruntă, mai sîngeroasă, e represiunea acolo unde se pun în bătaie tunurile. Primele sate bombardate sunt Stăneşti, Vieru, Hodivoaia, (judeţul Vlaşca). 200 de case din Stăneşti sunt prefăcute în cenuşă: Băileşti (omorîţi 42, răniţi peste 100 de revoltaţi), Pleniţa (28 morţi), Terpeziţa (30 morţi), Bălăciţa, Mierea Birnici, Rast, Negoiu, Cetate, unul după altul, zeci de sate şi cătune sunt bombardate, date pradă flăcărilor. Odată cu trupele de represiune se întorc în sate moşierii, arendaşii, uneltele lor. Mii de ţărani, printre care mulţi veterani eroi ai războiului din 1877, sunt împuşcaţi fără nici un fel de judecată. Represiunea din comuna Pătulele (judeţul Mehedinţi), unde nu fusese răscoală, întrece orice închipuire. Aci sînt împuşcaţi, fără judecată, 22 ţărani. Printre ei, Constantin Uieiu, fost sergent în războiul Independenţei, cu şase decoraţii primite pentru curajul şi bravura lui pe cîmpul de luptă. Nicolae, fiul lui Constantin Uieiu, Ştefan Obracea. Toţi trei sînt legaţi cot la cot, fiu! alături de tată, duşi la gard , se ordonă salve în ei. Şi de data aceasta fostul veteran scapă neatins de gloanţe, se alege numai cu o uşoară rană. E împuşcat de unul din ofiţeri cu 6 focuri de revolver, trase în cap şi în inimă. „Aceasta e represiunea ce a avut loc într-o comună nerăsculată, spune Ştefan Lăţea, un martor al timpului. Nu ştiu ce trebuie să se fi petrecut într-altele intr-adevăr răsculate“. In sfîrşit, satele sînt potolite: „Liniştea este restabilită“... Peste 11.000 de ţărani împuşcaţi au plătit cu viaţa îndrăzneala de a se fi ridicat pentru pămînt, pentru un trai omenesc.. Alte mii, arestaţi în temniţe, în şlepuri izolate pe Dunăre, tîrîţi pe drumurile judecăţilor. Clasele exploatatoare au dezlănţuit o crivntă represiune şi asupra mişcării muncitoreşti. Un mare număr de militanţi ai mişcării muncitoreşti şi muncitori care i-au sprijinit pe răsculaţi au fost arestaţi şi schingiuiţi, iar mulţi dintre ei exilaţi. Pentru că a luat partea ţărănimii răsculate, Ştefan Gheorghiu, luptător de frunte al mişcării muncitoreşti, a fost aruncat în închisoare. Regele Carol putea să stringă mîinile celor care-l felicitau, mîini pătate de sîngele a 11.000 de ţărani ucişi. Meritase încrederea pe care i o acordase burghezia şi moşierimea Călăul poporului român îşi făcuse datoria. Caricaturile vremii îl înfăţişează cu mîinile înroşite de sînge, cu fruntea stigmatizată de cifrele anului 1907, cu grămezi de aur la picioare sau călcînd peste cadavrele ţăranilor împuşcaţi. Cele două bande ce se numeau cu pretenţie „istorice“ — liberalii şi cornservatorii — cum le spune Caragiale, puteau de asemenea să se felicite. „Drepturile lor sfinte“, drepturi de stăpîni, dăinuiau mai departe. Un şir de intelectuali înaintaţi, scriitori legaţi de popor au exprimat cu curaj simpatia lor faţă de cauza răsculaţilor, au înfierat rolul odios al monarhiei în organizarea măcelului. Un ecou răscolitor în mase au avut „1907 din primăvară pînă-n toamnă“ de Caragiale, ,,Noi vrem pămînt“ de Coşbuc, „Minciuna stă cu regele la masă“ de Vlahuţă, pamfletele antidinastice ale lui Cocea din „Facla“, tablourile lui Băncilă, etc. Răscoalele ţărăneşti din 1907 reprezintă unul din momentele însemnate ale istoriei poporului român şi mişcării noastre revoluţionare; ele au scos la iveală spiritul de luptă al ţărănimii române, eroismul ei, confirmînd încă odată teza leninistă despre uriaşele energii revoluţionare ale ţărănimii. In acelaşi timp însă, răscoalele au arătat şi slăbiciunile care au dus la înfringerea ţărănimii. Cu tot eroismul de care a dat dovadă, ţărănimea n-a fost în stare să elaboreze un program de transformări pe tărâm economic, social, politic, care să unească toate masele exploatate şi asuprite într-o forţă capabilă să cucerească victoria împotriva regimului burghezo-moşieresc. Lucrul acesta ar fi fost posibil numai în cadrul unei alianţe a clasei muncitoare cu ţărănimea, sub conducerea clasei muncitoare, însă, din cauza condiţiilor amintite, clasa muncitoare n-a fost pregătită să se pună în fruntea ţărănimii. Fărîmiţată, neorganizată, lipsită de o conducere politică în stare să canalizeze în direcţii precise imensele-i forţe revoluţionare, ţărănimea a acţionat răzleţit, spontan, anarhic. Mişcările ţărăneşti au fost mişcări separate, izolate între ele, clasele stăpînitoare le-au putut înăbuşi astfel pe rînd. Răscoalele au dovedit că ţărănimea nu are nimic de aşteptat de la burghezie care a făcut cauză comună cu moşierimea, că ea nu poate învinge decit luptînd în alianţă şi sub conducerea clasei muncitoare, clasa cea mai înaintată a societăţii. Cea mai importantă învăţătură desprinsă din înfringerea răscoalelor a fost aceea că numai alianţa frăţească a proletariatului şi a ţărănimii sub conducerea proletariatului, poate să ducă la răsturnarea regimului burghezo-moşieresc, la instaurarea unei orînduiri sociale libere de exploatare. Decenii de noi suferinţe şi lupte Victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie a avut un uriaş răsunet în rîndurile maselor largi ale clasei muncitoare şi ale ţărănimii noastre, a deschis o nouă perioadă în lupta pentru, rezolvarea problemei ţărăneşti. Sub influenţa Marii Revoluţii Socialiste şi în condiţiile avîntului revoluţionar care a cuprins în anii 1918—1920 şi Romînia, clasa noastră muncitoare şi-a făurit partidul ei marxist-leninist. Prin crearea Partidului Comunist din Romînia, masele muncitoare de la oraşe şi sate şi-au putut strînge pentru prima oară rîndurile în jurul unui conducător de nădejde, apărător devotat al intereselor proletariatului şi ţărănimii, îngroziţi de forţai exemplului pe care Revoluţia din Octombrie la dat muncitorilor şi ţăranilor de pretutindeni, temîndu-se ca ţărănimea să nu se alăture marilor mişcări muncitoreşti ce au izbucnit după război, burghezia şi moşierimea romînă, ca să nu piardă totul, au fost nevoite sub presiunea maselor să promită şi să acorde reforma agrară parţială din anuul 1921. Aceasta era o reformă făţarnică, de înşelare a ţărănimii. Ea menţinea marea proprietate moşierească, formele feudale de exploatare (dijmă, ruşfeturi etc.), ca şi dependenţa economică a ţăranului faţă de moşieri şi chiaburi. Sute de mii de ţărani fără pămînt sau cu pămînt puţin, n-au fost împroprietăriţi. Iar cei care, în sfîrşit, au primit pămînt, fiind lipsiţi de vite, de unelte agricole au rămas şi mai departe pradă jafului, moşierilor, chiaburilor, cămătarilor satului, perceptorilor. în acelaşi timp, ţăranii erau jefuiţi şi de capitalişti şi negustori prin preţurile ridicate ale produselor industriale şi preţurile scăzute ale produselor agricole. Exportul de cereale aducea milioane moşierilor şi negustorilor pe seama înfometării maselor exploatate şi asuprite. Ingrodîndu-se în datorii, plătind dobînzi cămătăreti se întreceau cîteodată de cîteva ori suma împrumutată, copleşiţi sub povara impozitelor, ţăranii ajungeau să-şi piardă pămîntul care era acaparat de chiaburi, cămătari şi bănci. Potrivit datelor recensămintului din 1930 — care sînt departe de a arăta adevărata stare de lucruri — în acel an se găseau în ţara noastră 700.000 de ţărani complect lipsiţi de pămînt, în timp ce 12.000 moşieri aveau tot atît pămînt cît 2.500.000 familii ţărăneşti. înapoierea agriculturii se vădea în lucrarea pămîntului cu mijloace rudimentare, în multe locuri cu pluguri de lemn, în faptul că sute de mii de ţărani erau lipsiţi de orice vite de muncă. La sate bîntuiau foametea, mizeria, molimele, analfabetismul şi teroarea jandarmilor. Partidele burghezo-moşiereşti, de la „ţărănişti** şi liberali, pînă la cuzişti şi legionari, se întreceau în promisiuni şi lozinci demagogice ca să înşele ţărănimea. Partidul naţional ţărănesc, prin propaganda sa amăgitoare, diversionistă, despre „statul ţărănesc“, ca şi legionarii cu lozinca „omul şi pogonul“ menţineau mai departe stăpînirea burghezilor şi capitaliştilor, iar pe ţărani — fără drepturi — fără pămînt. Principala grijă a claselor exploatatoare era de a împiedica ţărănimea să meargă pe calea luptei unite cu clasa muncitoare împotriva regimului burghezo-moşieresc. Orice încercare de împotrivire a ţărănimii, de apărare a drepturilor ei, era înăbuşită cu cruzime de statul burghezo-moşieresc, în frunte cu regele, cel mai mare moşier al ţării. Partidul comunist s-a dovedit a fi singurul apărător devotat al intereselor ţărănimii muncitoare, înfruntînd prigoana sălbatică a stăpînirii burghezo-moşiereşti, comuniştii educau pe ţărani, îi organizau la luptă, îi călăuzeau pe calea făuririi alianţei cu clasa muncitoare. Partidul comunist a fost singurul partid care a trecut în programul său şi a luptat pentru împărţirea pămîntului moşierilor şi al regelui. Nu puţini au fost comuniştii care şi-au dat viaţa luptînd pentru cauza eliberării oamenilor muncii de la oraşe şi sate. Nădejdi împlinite în condiţiile eliberării Romîniei de sub jugul fascist, ale răsturnării dictaturii fasciste de forţele populare patriotice sub conducerea P C.R. şi ale luptei vitejilor ostaşi ai armatei sovietice şi ai armatei romîne împotriva hitlerismului, poporul român şi-a putut lua soarta în propriile mîini. Prin luptă unită, sub conducerea partidului, masele populare din oraşele şi satele patriei noastre au doborît stăpînirea burgheziei şi moşierimii, instaurînd regimul democrat-popular, expresie a năzuinţelor şi intereselor fundamentale ale poporului. La lupta pentru instaurarea puterii populare au participat cu entuziasm masele de milioane ale ţărănimii noastre, îndrumaţi de partid, sprijiniţi de muncitorii din oraşe, ţăranii au pornit la împărţirea revoluţionară a pămînturilor moşiereşti. Reforma agrară democratică s-a înfăptuit pe cale revoluţionară, în cursul luptei pentru instaurarea regimului democrat-popular, în ciuda împotrivirii partidelor manist, brătienist, a tuturor forţelor reacţionare coalizate în jurul monarhiei. In focul luptei pentru instaurarea regimului democrat-popular şi înfăptuirea reformei agrare s-a închegat alianţa de nezdruncinat dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare. Au încercat moşierii şi capitaliştii şi de data aceasta să înece în sînge năzuinţele ţăranilor, au trimis jandarmi care au tras în cama vie. Dar un nou 1907 n-a mai fost cu putinţă. Ţărănimea avea prieteni şi îndrumători puternici, devotaţi, pe care se putea bizui — clasa muncitoare în frunte cu partidul ei. Prin lupta dusă în alianţă cu clasa muncitoare şi sub conducerea ei, s-a înfăptuit visul de veacuri al ţărănimii muncitoare. In paginile Constituţiei R. P. Romîne e înscrisă una din cele mai mari cuceriri ale poporului nostru muncitor; pămîntul aparţine celor ce-l muncesc. Moşierimea a fost lichidată ca clasă. Monarhia, fortăreaţă a reacţiunii burghezo-moşiereşti, a fost înlăturată. Alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare este temelia trainică, izvorul forţei de nebiruit a regimului democrat-popular. Alături de muncitori, ţăranii muncitori se simt pe drept cuvînt stăpînii ţării lor libere. Din rîndurile lor se aleg cadre de nădejde în posturi de conducere, se aleg deputaţi în sfaturile populare şi în Marea Adunare Naţională. Clasa muncitoare, statul democratpopular acordă un puternic sprijin ţărănimii muncitoare, o ajută să sporească producţia agricolă, să-şi ridice bunăstarea, o apără de exploatarea chiaburească. Ca urmare a succeselor obţinute de industria socialistă, temelie a construirii socialismului, agricultura noastră devine modernă, mecanizată. Numai în ultimii patru ani au fost trimise la sate circa 10.000 tractoare, 6000 semănători, 5000 secerători, 5000 batoze şi combine şi alte maşini şi unelte agricole. Anul acesta, producţia de maşini agricole va creşte de trei ori faţă de anul 1956. Ţăranii muncitori primesc împrumuturi ieftine, seminţe de sol, îngrăşăminte chimice, îndrumări agrotehnice şi zootehnice; în 1956 valoarea mărfurilor desfăcute la sate a ajuns la peste 22 miliarde lei. Răspunzînd sprijinului dat de statul de democraţie populară şi de clasa muncitoare, ţăranii muncitori participă activ la opera de construire a socialismului. Măsurile de sprijinire şi cointeresare materială a ţărănimii muncitoare luate de partid şi guvern, munca harnică şi rîvna ţăranilor muncitori au făcut ca producţia globală de cereale să întreacă producţia dinainte de război, au dus la ridicarea nivelului de trai al ţărănimii muncitoare. Mari schimbări s-au petrecut în viaţa satelor noastre. In toate satele se înalţă zeci şi sute de case noi, au apărut dispensare şi case de naştere, laboratoare agrotehnice, şcoli, biblioteci şi cămine culturale; s-a redus cu mult mortalitatea infantilă, au dispărut pelagra şi paludismul care secerau mii de vieţi. Ţăranul se hrăneşte şi se îmbracă cu mult mai bine decât pe vremea regimului burghezo-moşieresc; feciorii săi învaţă în şcoli tehnice şi universităţi. Mase tot mai largi ale ţărănimii muncitoare se conving că are dreptate partidul arătîndu-le că pot ajunge la o viaţă de bună stare şi fericire numai pe calea unirii în gospodării agricole socialiste, alcătuite pe baza liberului consimţămînt. Numai în ultimul an s-a dublat aproape numărul întovărăşirilor agricole şi a crescut simţitor numărul gospodăriilor agricole colective; şapte raioane sînt în întregime cooperativizate. Muncind în întovărăşiri şi gospodării colective, ţăranii muncitori obţin recolte bogate, venituri mari, aşa cum nu le-ar fi fost cu putinţă pe micile lor petece de pămînt. Pe baza hotărîrilor Congresului al Il-lea al P.M.R., plenara C.C. din decembrie 1956 a trasat un larg program de măsuri pentru dezvoltarea continuă a economiei naţionale şi îmbunătăţirea traiului poporului. Mergînd înainte pe calea industrializării ţării, dezvoltînd în continuare cu precădere industria mijloacelor de producţie, se vor concentra eforturile în vederea dezvoltării rapide a agriculturii. Importantele măsuri adoptate de partid cu privire la sporirea investiţiilor acordate agriculturii, desfiinţarea sistemului cotelor obligatorii şi noua aşezare a relaţiilor de schimb între oraş şi sat dau un puternic imbold ţărănimii muncitoare de a-şi lucra pămîntul cu şi mai mare tragere de inimă, în folosul ei şi al întregii ţări. Ţăranii muncitori sînt hotărîţi să răspundă sprijinului puternic primit din partea statului democrat-popular, sporind producţia agricolă, valorificînd prin contractări şi achiziţii cantităţi tot mai mari de produse agricole, contribuind astfel la îmbunătăţirea aprovizionării populaţiei de la oraşe şi a industriei. Ţăranii muncitori aprobă şi sprijină politica partidului pentru că s au convins că ea corespunde intereselor tuturor oamenilor muncii. Votul dat de milioanele de ţărani muncitori candidaţilor F. D .P. în alegerile pentru Marea Adunare Naţională oglindeşte ataşamentul lor faţă de regimul de democraţie populară. Ţăranii muncitori ştiu ce datorează puterii populare, puterea muncitorilor şi ţăranilor, aşa cum au luptat în 1945, alături de muncitori, pentru instaurarea puterii populare, aşa luptă şi azi pentru întărirea ei. Nu numai prin vot ci şi prin fapte răspunde ţărănimea muncitoare moşierilor, capitaliştilor şi slugoilor lor fugiţi peste graniţă, care de la diferite posturi de radio din Apus, chipurile voci „libere“, vorbesc de „eliberarea ţăranilor“. Ţăranii ştiu despre ce fel de „eliberare“ e vorba : lipsirea” de pămînt, libertatea de a muri de foame sau împuşcaţi de gloanţe ca in 1907. Să ia bine aminte trădătorii de patrie, slugoii plătiţi cu dolari ca să ne clevetească ţara: ţăranii nu vor uita niciodată dijmele şi roşieţurile, biciul logofeţilor şi baioneta jandarmilor, care- minau ca pe vite să semene şi să secere pentru boier. Trecutul întunecat al exploatării burghezo-moşiereşti nu va mai reveni niciodată. Chezăşie stă întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, întărirea continuă a statului democrat-popular şi a partidului ! Partidul nostru, care s-a născut şi s-a călit în focul luptelor revoluţionare ale proletariatului, poporul muncitor cinstesc memoria celor căzuţi în 1907, cinstesc pe ţăranii participanţi la răscoale, considered marile răscoale ţărăneşti de acum jumătate de veac o pagină glorioasă în istoria eroicelor lupte ale poporului nostru pentru libertate şi o vaă mai bună. Amintindu-şi vremurile grele ale stăpînirii exploatatorilor şi trăgînd învăţăminte din ele oamenii muncii de la oraşe şi sate preţuiesc şi mai mult cuceririle lor şi, mindri de ele, sînt hotărîţi să le apere şi să le dezvolte, întărind necontenit regimul de democraţie populară, strîngînd şi mai mult rîndurile în jurul partidului, călăuză Încercată a poporului în lupta pentru o viaţă îmbelşugată, pentru socialism. Şedinţă de comunicări ştiinţifice Joi 28 februarie a avut loc în sala ASIT o şedinţă de comunicări ştiinţifice organizată de Institutul de mecanică aplicată „Traian Vuia“ al Academiei R. P. Române. Cuvîntul introductiv a fost rostit de acad. Elie Carafoli, directorul institutului, care a subliniat că astfel de şedinţe de comunicări vor continua în fiecare lună, urmărind antrenarea a cît mai mulţi colaboratori, atît din cadrul institutului cît şi din afară, pentru cercetarea ştiinţifică şi rezolvarea unor probleme puse de industrie în domeniul mecanicii aplicate. Au prezentat comunicări cercetătorii N. Tipei, Al. Nica, Th. Oroveanu, V. Marcu, N- Zdingher, P. Freund, A. Petre, V. Visarion, M. Weissemberg, S. Ciungu, St. Săvulescu şi alţii. Comunicările au fost urmate de discuţii. (Agerpres) SCÎNTEII Simpozion cu tema „Ştiinţă şi misticism “ Joi după-amiază a avut loc în sala de şedinţe a Academiei R. P. Romíné Simpozionul cu tema „Ştiinţă şi misticism“ organizat, de secţia de ştiinţe economice, filozofice şi juridice a Academiei R. P. Romíné şi Institutul de filozofie. Au participat acad. prof. dr. C. I. Parhon, preşedintele de onoare al Academiei R.P. Romíné, acad. prof. Traian Săvulescu, preşedintele Academiei R.P. Romíné, academicieni, membri corespondenţi şi cercetători ştiinţifici etc. Cuvântul de deschidere a fost rostit de acad. M. Ralea, preşedintele secţiei de ştiinţe economice, filozofice şi juridice a Academiei R. P. Române. Au prezentat referate acad. St. S. Nicolau, prof. AL Sanielevici, membru corespondent al Academiei R. P. Romine; Pavel Apostol, şef de secţie la Institutul de filozofie; conf. univ. Olga Necrasov şi S. Ghiţă, cercetător principal la Institutul de filozofie. Referatele au fost urmate de discuţii. Concluziile au fost expuse de acad. C. I. Iulian, directorul Institutului de filozofie al Academiei R. P. Române. (Agerpres) INFORMAŢII * Sub auspiciile Comitetului Naţional de Geodezie şi Geofizică al Academiei R. P. Române şi Facultăţii de matematică şi fizică a Universităţii ,,C. I. Parhon“, joi după-amiază a avut loc în amfiteatrul „Em. Bacaloglu“ de la Facultatea de matematică şi fizică din str. Academiei, conferinţa intitulată „Furtuni magnetice şi ionosferice“ pe care a ţinut-o dr. Natalia Benikova, şeful secţiunii de cercetări ionosferice din Institutul de magnetism terestru al U.R.S.S., preşedintele grupului de lucru pentru ionosferă din Comitetul Anului Geofizic Internaţional din U.R.S.S . în ciclul de conferinţe şi consultaţii organizat de Uniunea Ziariştilor pe marginea rezoluţiei plenarei C.G al P.M.R. din decembrie 1956, tov. Gh. Vasilichi, preşedintele Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti, a vorbit joi seara la Casa Ziariştilor din Capitală despre „Sarciinile ce revin cooperaţiei meşteşugăreşti din ţara noastră pentru înfăptuirea hotărîrilor plenarei din 27-29 decembrie 1956“. * In zilele de 27-28 februarie a avut loc la fabrica de ulei „Filimon Sîrbu“ din Capitală consfătuirea pe ţară a cadrelor de conducere din sectorul industriei de uleiuri vegetale, săpun şi produse cosmetice, în scopul stabilirii măsurilor ce trebuie luate în lumina hotărîrilor plenarei C.C. al P.M.R. din 27-29 decembrie 1956. ■ La tragerea de amortizare ADAS din 28 februarie 1957 au ieşit următoarele 8 combinaţii de litere: U.E.M., V.E.Z., B.O.R., W.B.J., U.M.I., L.A.E., D.D.T., S.G.W. (Agerpres] Tragerea la serii lunară a obligaţiunilor C.E . Ieri a avut loc în Capitală tragerea die bază lunară a obligaţiunilor 5% cu cîştiguri. Obligaţiunea cu seria 01193 nr. 22 a ieşit cîştigătoare cu 50.000 lei. S-au mai atribuit 4 cîştiguri a 25.000 lei, 10 cîştiguri a 10.000 lei, 50 cîştiguri a 5.090 lei şi 500 cîştiguri as 1.000 lei, valoarea totală a cîştigurilor atribuite a fost de 1.000.000 lei. Obligaţiunile CEC care nu au ieşit cîştigătoare participă din oficiu la următoarele trageri. În primele 10 zile ale fiecărei luni obligaţiunile CEC se pot procura la valoarea lor nominală. O.N.U. nu trebuie să treacă cu vederea activitatea subversivă a S. U. A. împotriva altor state INC.Wouk*, zo agerpres..— inoo La 27 februarie Comitetul Politic Special a încheiat examinarea problemei privind amestecul S.U.A. în treburile interne ale ţărilor socialiste şi activitatea subversivă a S.U.A. împotriva acestor state, încercările delegaţiei S.U.A. de a împiedica discutarea largă a acestei probleme nu au avut succes. C. Michalowski, reprezentantul Poloniei, a subliniat că problema supusă examinării face parte din categoria problemelor importante. fel a arătat că şi împotriva Poloniei a fost desfăşurată şi continuă să se desfăşoare o activitate duşmănoasă. Din diferite centre ale Occidentului au fost strecuraţi în Polonia spioni. Şi noi am fost obiectul unei campanii intense de lansare de baloane cu literatură propagandistică. In manifestele difuzate şi în alte publicaţii vădit ostile guvernului nostru, a spusMichalowski în continuare, poporul nostru este chemat să desfăşoare acţiuni de sabotaj sau să organizeze demonstraţii antiguvernamentale, care nu pot duce decit la consecinţe tragice şi nefaste. Considerăm, a spus în încheiere Michalowski, că încetarea activităţii duşmănoase despre care se vorbeşte în proiectul de rezoluţie sovietică ar constitui o contribuţie importantă la slăbirea încordării internaţionale. O asemenea măsură ar contribui de asemenea la începerea unui nou capitol în relaţiile dintre guverne şi state, bazat pe principiile coexistenţei, colaborării, prieteniei şi respectării suveranităţii celorlalte state. Reprezentanţii unor ţări au sprijinit politica americană de amestec în treburile altor ţări. De un deosebit zel în această privinţă au dat dovadă delegaţii Noii Zeelande, Filipinelor, Franţei şi Italiei. A luat apoi cuvîntul V. V. Kuzneţov, reprezentantul U.R.S.S. In primul rînd a fost dovedit în mod convingător, a declarat reprezentantul U.R.S.S., că cercurile guvernante din S.U.A. au făcut din acţiunile subversive împotriva statelor iubitoare de pace cel mai important element al politicii lor de forţă şi agresiune. Aceste acţiuni duşmănoase, fără precedent în practica mondială, s-au lărgit îndeosebi în ultimul timp. In prezent, în Statele Unite se duce o politică oficială îndreptată spre zădărnicirea prin toate mijloacele a activităţii oricăror organizaţii, grupuri şi persoane care se pronunţă pentru normalizarea relaţiilor cu Uniunea Sovietică şi ţările de democraţie populară, pentru dezvoltarea colaborării cu aceste ţări. Toate acestea dovedesc tendinţa organizatorilor şi autorilor politicii amestecului în treburile ţărilor socialiste de a împiedica poporul american să cunoască adevărul despre viaţa acestor ţări. A luat apoi cuvîntul reprezentantul Siriei, Tarazi, care şi-a exprimat surprinderea că reprezentanţii unor ţări ca Anglia şi Franţa îndrăznesc să vorbească în cadrul actualelor discuţii despre „drepturile omului“ şi „dreptate“, atunci cînd se ştie în lumea întreagă că ele desfăşoară o activitate subversivă împotriva guvernelor unor ţări, reprimă şi asupresc de multă vreme popoarele ţărilor din Asia şi Africa. Delegatul Iugoslaviei, Nincici, a spus că este necesar să se respecte principiul neamestecului şi suveranitatea celorlalte state Arătînd că în cursul discuţiilor au fost citate cazuri de încălcare a acestor principii, Nmeiei a declarat totuşi că delegaţiei sale nu-i place „forma“ sub care a fost abordată problema pusă în discuţie. Pentru rezoluţia sovietică au votat opt delegaţii: U.R.S.S., Albania, Bulgaria, R.S.S. Bielorusă, Cehoslovacia, Polonia, Romînia şi R.S.S. Ucraineană, 11 delegaţii şi anume Egipt, India, Indonezia, Finlanda, Afganistan, Arabia Saudită, Siria, Yemenul, Birmania, Ceylonul şi Iugoslavia s-au abţinut de la vot.împotriva rezoluţiei sovietice au votat 53 de delegaţii. In cursul votării proiectului de rezoluţie sovietic în şedinţa comitetului au lipsit mai multe delegaţii, printre care delegaţiile Iordaniei, Libiei, Marocului, Sudanului şi Tunisiei. După votare V. V. Kuzneţov a arătat că O.N.U. nu poate şi nu trebuie să treacă cu vederea situaţia cînd unul din membrii ei desfăşoară în mod sistematic o activitate subversivă împotriva altor membri ai organizaţiei, deoarece aceasta creează o primejdie pentru pace şi securitate şi înrăutăţeşte relaţiile dintre state. In ceea ce priveşte Uniunea Sovietică, a spus în încheiere V. V. Kuzneţov, ea nu-şi va înceta nici de acum înainte eforturile pentru înlăturarea cauzelor care împiedică întărirea încrederii între state şi dezvoltarea colaborării paşnice între toate ţările indiferent de orînduirea lor socială... Masuri pentru îmbunătăţirea activităţii Comsomolului în rîndurile tineretului MOSCOVA 28 (Agerpres). — TASS In zilele de 26 şi 27 februarie a.c. a avut loc cea de-a VII-a plenară a C.C. al U.T.C.L. din U.R.S.S., care a adoptat hotărîrea „Cu privire la îmbunătăţirea activităţii ideologicoeducative a organizaţiilor comsomoliste, în rîndurile tineretului“. După ce se subliniază munca plină de abnegaţie a tineretului sovietic, în hotărîre se arată că contribuţia tineretului sovietic la cauza întregului popor va deveni şi mai importantă, rolul Comsomolului ca ajutor şi rezervă a partidului va creşte dacă va dezvolta puternic energia revoluţionară a tineretului. In această privinţă are o importanţă hotărîtoare înlăturarea lipsurilor serioase în activitatea organizaţiilor comsomoliste, în primul rînd în activitatea lor ideologico-educativă, dezvăluite de Congresul al XX-lea al P.C.U.S. Principala lipsă a activităţii ideologico-educative în numeroase organizaţii comsomoliste constă în faptul că ea este dusă adesea fără legătură cu practica construcţiei comuniste, fără să se ţină seama de cerinţele timpului, de condiţiile şi situaţia concretă. Numeroase organizaţii comsomoliste, comitete ale Comsomolului au slăbit atenţia faţă de călirea ideologică a tineretului, nu duc o luptă ofensivă împotriva uneltirilor propagandei burgheze, educă slab tineretul în spiritul vigilenţei bolşevice. Nu se poate trece cu vederea nici faptul că organizaţiile comsomoliste se ocupă prea puţin de educarea morală a tineretului, luptă slab împotriva alcoolismului, huliganismului, împotriva faptului că unii oameni tineri duc o *.'--*-■*--*-* %'■*-%•*'*-*'*•* va. viaţă trîndavă. Comsomolul trebuie să lupte cu toată forţa împotriva acestor lipsuri întreaga activitate ideologică în organizaţiile comsomoliste trebuie strins legată de practica construirii comunismului, trebuie subordonată sarcinilor îndeplinirii cu succes a hotărîrilor istorice ale Congresului al XX-lea al P.C.U.S. Este necesar să se îmbunătăţească serios învăţământul politic, să se ajute tineretul în studierea marxism-leninismului, să i se explice învăţătura despre clase şi lupta de clasă, despre revoluţia socialistă, despre dictatura proletariatului, despre căile de trecere de la capitalism la socialism, despre problema naţională, despre internaţionalismul proletar, despre rolul partidului în lupta pentru victoria comunismului, despre democraţia socialistă. La ţinerea de conferinţe trebuie să se renunţe la şablon. Trebuie să se acorde mult mai multă atenţie educaţiei estetice a tineretului, formării gustului său, trebuie să se aibă grijă ca toţi tinerii şi tinerele să aibă o ţinută bună, să se îmbrace simplu şi cu gust. A îmbunătăţi munca educativă în Comsomol înseamnă a dezvolta şi pe viitor iniţiativa şi activitatea membrilor U.T.C.L. din U.R.S.S. spiritul colegial şi democraţia în Comsomol. Comitetul Central al U. T. C. L. din U.R.S.S. cheamă pe toţi comsomoliştii şi tinerii să marcheze cea de-a 40-a aniversare a Puterii Sovietice printr-un nou avînt în întrecerea socialistă, prin fapte glorioase în care să-şi găsească expresie dragostea neprecupeţită a tineretului nostru faţă de patria socialistă. Pae 3 NOTA UNGARĂ ADRESATĂ LEGAŢIEI S.U.A. DIN BUDAPESTA BUDAPESTA 28 (Agerpres). : — M.T.I. transmite: Ministerul Afacerilor Externe al R. P. Ungare a adresat la 22 februarie legaţiei S.U.A. din Budapesta o notă în care se arată : „La 10 iulie 1956, departamentul de Stat al S.U.A. a cerut guvernului ungar agrementul pentru numirea d-lui Edward Thompson Wailes ca ministru plenipotenţiar al S.U.A. la Budapesta. La 13 iulie 1956, Prezidiul R.P. Ungare şi-a dat agrementul pentru numirea d-lui Wailes, care a sosit la Budăpesta la începutul lunii noiembrie 1956. In ciuda faptului că au trecut aproape patru luni de la sosirea sa, dl. Wailes nu şi-a prezentat încă scrisorile de acreditare In acelaşi timp, Ministerul Afacerilor Externe al R.P Ungare a aflat că dl. Wailes desfăşoară actualmente o activitate oficială pe care numai şeful unei misiuni diplomatice care şi-a prezentat scrisorile de acreditare are dreptul să o desfăşoare Ministerul Afacerilor Externe al "R.P. Ungare este nevoit să constate că activitatea d-lui Wailes, sub formă sa actuală, este incompatibilă cu uzanţele internaţionale. Guvernul ungar cere aşadar guvernului Statelor Unite să recheme pe dl. Wailes, dacă acesta continuă să nu-şi prezinte scrisorile de acreditare. In dorinţa de a îmbunătăţi şi de a face cordiale relaţiile sale cu Statele Unite, guvernul ungar speră că guvernul american, inspirat de o dorinţă similară, va pune capăt acestei situaţii care tulbură relaţiile dintre cele două ţări“. In nota sa din 27 februarie a.c., legaţia S.U.A. la Budapesta a făcut cunoscut că dl. ministru Wailes a părăsit Ungaria.